ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1230/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea adresată Curții de Apel București, reclamanții A., B., C., D., E. și F., în contradictoriu cu Ministerul Justiției, au solicitat anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 542/C/05.02.2018 și obligarea pârâtului să emită un nou ordin, prin care să stabilească drepturile salariale pentru fiecare dintre reclamanți conform petitului expus în acțiune.

La data de 13.06.2018, G., H. și I. au formulat cerere de intervenție principală, prin care au solicitat anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 542/C/05.02.2018 și obligarea pârâtului să emită un nou ordin, prin care să stabilească drepturile salariale pentru fiecare dintre persoanele care au formulat cererea de intervenție, conform petitului expus în cuprinsul acesteia.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin încheierea din 19 noiembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă, în principiu, cererea de intervenție în interes propriu formulată de G., H. și I.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat cale de atac G., H. și I., fiind criticată hotărârea atacată.

Recurentele au arătat că instanța de fond în mod greșit a aplicat dispozițiile art. 61 alin. (2) din C. proc. civ., fără a se face distincție între cele două ipoteze descrise de textul de lege arătat, respectiv dreptul dedus judecății și dreptul strâns legat de acesta.

S-a precizat că obiectul intervenției este reprezentat de drepturi individuale ale fiecărei recurente, strâns legate de dreptul dedus judecății prin cererea de chemare în judecată, întrucât la fel ca și reclamantele din dosarul de față și recurentele au dreptul de a solicita anularea ordinului atacat și plata drepturilor salariale decurgând din modificarea acestui ordin.

II. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentința atacată și dispozițiile legale incidente cauzei, instanța de control judiciar va menține soluția dată de instanța de primă jurisdicție ca fiind legală și, pe cale de consecință, recursul formulat va fi respins, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Înalta Curte reține, în raport cu art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, dreptul comun în materia Contenciosului administrativ, și art. 97 pct. 1 C. proc. civ., că, întrucât calea de atac a apelului este incompatibilă cu specificul materiei contenciosului administrativ, cererile de apel formulate în temeiul dispozițiilor C. proc. civ. împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel, ca instanțe de contencios administrativ, reprezintă cereri de recurs.

Examinând argumentele părților, raportat la înscrisurile cauzei și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată recursul nefondat și își însușește considerentele încheierii atacate.

Potrivit dispozițiilor art. 61 alin. (1) și (2) C. proc. civ.:

"(1) Oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părțile originare. (2) Intervenția este principală, când intervenientul pretinde pentru sine, în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta."

În conformitate cu dispozițiile art. 33 din C. proc. civ.:

"Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Cu toate acestea, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara".

Înalta Curte reține, din interpretarea coroborată a dispozițiilor din C. proc. civ., precum și a dispozițiilor art. 16 și art. 16

1

, art. 2 alin. (1) lit. o) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, faptul că este admisibilă cererea de intervenție când intervenientul are interes și pretinde un drept pentru sine strâns legat de dreptul dedus judecății.

Obiectul cauzei îl reprezintă cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., E. și F. privind anularea Ordinului Ministrului Justiției nr. 542/C/05.02.2018 și obligarea pârâtului să emită un nou ordin, prin care să stabilească drepturile salariale pentru fiecare dintre reclamanți. Ulterior, recurentele au formulat o cerere de intervenție principală în temeiul art. 61 alin. (1) și (2) C. proc. civ., care a fost respinsă, reținându-se în esență că aceasta nu îndeplinește condițiile legale pentru a fi admisă în principiu.

Instanța de control judiciar reține că, în cauză, recurentele solicitând aceleași drepturi nu împotriva reclamanților, ci, în fapt, alături de aceștia, recurentele nu invocă un drept strâns legat de obiectul judecății, ci un drept propriu. Ca urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că acestea nu au un interes în raport cu cererea principală, - oricare ar fi soluția dată acesteia, recurentele nu ar obține vreun folos practic. Dacă interesul formulării cererii de intervenție nu s-ar raporta la cererea de chemare în judecată inițială, nu ar exista nicio rațiune pentru ca cele două cereri să se judece în același proces.

Ca urmare, în măsura în care recurentele se consideră vătămate de actul administrativ arătat, titularele cererii de intervenție au posibilitatea să solicite anularea acestui ordin printr-o cerere de chemare în judecată separată, cu respectarea prevederilor Legii nr. 554/2004.

În mod evident, intenția intervenientelor de a solicita instanței anularea aceluiași ordin și acordarea drepturilor salariale ce decurg pentru fiecare dintre acestea din modificarea intervenită nu poate determina admisibilitatea cererii de intervenție principală.

În concluzie, soluția instanței de fond este legală și temeinică, recursul urmând a fi respins ca nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de G., H. și I. împotriva încheierii din 19 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 martie 2019.

GGC - NN