ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 643/2020

Asupra cauzei de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, la data de 19.09.2018, reclamantul A., a solicitat instanței să se constate caracterul ilicit al faptei pârâtului Penitenciarului Oradea care, în perioada 16 martie 2018 - 23 martie 2018, nu i-a alocat norma de hrană specifică religiei musulmane, și pe cale de consecință, obligarea pârâtului la plata sumei de 250.000 RON, cu titlu de daune morale.

Prin Sentința civilă nr. 32/C/20.02.2019, Tribunalul Bihor, a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Oradea, și s-a stabilit că onorariu avocatului din oficiu B., în cuantum de 650 RON.

Prin Decizia civilă nr. 456 din 27 iunie 2019, Curtea de Apel Oradea, secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul A., împotriva Sentinței civile nr. 32 C din 20.02.2019.

Împotriva deciziei curții de apel a formulat recurs reclamantul A., înregistrat la data de 29 august 2019, pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, și repartizat aleatoriu, spre competentă soluționare, completului CF x.

Prin rezoluția din data de 09 septembrie 2019, a fost dispusă întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, conform art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., după efectuarea procedurilor de comunicare menționate de prevederilor art. 490 alin. (2) din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurentul-reclamant, fără a indica vreunul din motivele de recurs prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., a arătat că judecătorul delegate C., este complice la toate abuzurile făcute de conducerea Penitenciarului Oradea, iar Judecătoria Oradea, a "emis orbește Sentința penală nr. 642 din 2018, fără a face verificări suplimentare și, astfel, nedreptatea a continuat și în procesul civil".

În consecință, a solicitat ca pârâtul Penitenciarul Oradea, să comunice toate tabelele cu regimul alimentar pentru musulmani din perioadele menționate de reclamant.

La termenul din data de 04 martie 2020, instanța, constituită în complet de filtru, a reținut cauza în pronunțare asupra cererii de repunere în termenul de motivare a recursului precum și asupra admisibilității în principiu a recursului din perspectiva posibilității încadrării criticilor în motivele de casare, expres și limitative prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

În ceea ce privește cererea de repunere în termenul de motivare a recursului, Înalta Curte, reține următoarele:

Conform dispozițiilor art. 185 din C. proc. civ., "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate. ".

Cu toate acestea, potrivit art. 186 din același act normativ, " Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac."

Reiese, așadar, că neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei.

În sensul dispoziției legale menționate, împrejurarea mai presus de voința părții care justifică repunerea în termen trebuie să fie una obiectivă, asimilabilă forței majore, care nu putea fi prevăzută și nici depășită de parte.

Pe de altă parte, C. proc. civ. prevede, în cuprinsul art. 489 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3). Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."

În aplicarea prevederilor legale redate, în cazul recursului, motivarea acestuia trebuie efectuată în același termen în care poate fi declarată și calea de atac.

Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 186 alin. (2) teza a 2-a, cu prevederile art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., rezultă că cererea de repunere în termenul pentru motivarea recursului trebuie formulată în termen de maximum 30 de zile, termen care începe să curgă de la data la care a încetat motivul împiedicării.

Motivul invocat de recurentul-reclamant în justificarea împiedicării de a motiva cererea de recurs, în termenul defipt de legiuitor, nu îndeplinește cerințele art. 103 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, a susținut că nu a beneficiat de asistență juridică la momentul exercitării căii de atac, context în care se impune admiterea cererii și repunerea în termenul legal de motivare a recursului. A mai susținut, ca argument, și împrejurarea că aspectele relevate prin memoriul de recurs ar putea fi încadrate, în drept, în motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte, constată următoarele:

Odată cu cererea de recurs, recurentul-reclamant a formulat cerere de acordare a ajutorului public judiciar sub forma asistenței prin apărător numit din oficiu, soluționată prin încheierea din data de 13 noiembrie 2019, în sensul admiterii cererii. Urmare a pronunțării încheierii mai sus menționate și a măsurilor dispuse de către instanță, a fost emisă o adresă în acest sens către Baroul București.

Conform împuternicirii avocațiale aflate la fila x, în cauză a fost numită din oficiu avocat D., la data de 08.12.2019.

Ulterior, la data de 14 ianuarie 2020, avocatul D., a formulat o cerere de studiere și fotocopiere a dosarului, așa cum reiese din conținutul înscrisului aflat la dosarului de recurs.

Pe de altă parte, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat recurentului-reclamant la data de 14 ianuarie 2020, conform înscrisului aflat la fila x, care nu a depus punct de vedere la raport.

În susținerea cererii de repunere în termenul de motivare a recursului, formulată la data de 04 martie 2020, s-a susținut că la momentul exercitării căii de atac, recurentul-reclamant nu a beneficiat de asistență juridică.

Această situație de fapt este de necontestat, având în vedere că recurentul-reclamant se află în executarea unei pedepse privative de libertate, așa cum reiese din conținutul înscrisurilor aflate la dosarul cauzei.

Cu toate acestea însă, se reține că la data de 13 noiembrie 2019, Înalta Curte, a admis cererea recurentului-reclamant de acordare a ajutorului public judiciar sub forma asistenței juridice prin apărător ales, în cauză fiind desemnat, avocat D..

La data de 14 ianuarie 2020, avocatul numit din oficiu a făcut demersuri pentru studierea dosarului, așa cum reiese din cererea depusă cu această ocazie la dosarul cauzei, aflată la fila x, iar la data de 22 ianuarie 2020, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în cuprinsul căruia era menționată opinia magistratului asistent raportor cu privire la imposibilitatea încadrării criticilor de nelegalitate în prevederile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., a fost comunicat recurentului-reclamant, care nu a depus punct de vedere.

Față de cele mai sus reținute, Înalta Curte, constată că de la data 18 decembrie 2019, momentul desemnării avocatului din oficiu, recurentul-reclamant a putut beneficia de serviciile juridice calificate, context în care se poate constata că motivul invocat în susținerea cererii de repunere în termenul de motivare a recursului a încetat.

Așadar, termenul pentru repunerea în termenul legal pentru motivarea recursului a început să curgă, cel mai târziu, la data de 22 ianuarie 2020, ca fiind data la care raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat recurentului-reclamant și a putut cunoaște conținutul acestuia.

Conform prevederilor art. 186 alin. (2) teza a 2-a, coroborate cu dispozițiile art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., acesta s-a împlinit la data de 22 februarie 2020. Or, cererea de repunere în termenul pentru motivarea recursului a fost formulată la data de 04 martie, peste termenul legal de 30 de zile, înăuntrul căruia partea era îndreptățită să formuleze atât cererea de repunere în termen cât să și remedieze actul procesual pentru care a solicitat repunerea în termen.

În consecință, în cauză nu se poate reține îndeplinirea cerințelor art. 186 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., astfel că cererea de repunere în termenul de motivare a recursului va fi respinsă, ca neîntemeiată.

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 din C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile susținute nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În litigiul dedus judecății, reclamantul A., a învestit instanța cu o cerere având ca obiect acordarea daunelor morale în cuantum de 250.000 RON, pentru un pretins prejudiciu ce ar fi fost cauzat în perioada detenției sale, ca urmare a neacordării regimului de hrană specifice religiei musulmane, în perioada 16 martie 2018 - 23 aprilie 2018.

În conținutul memoriului de recurs, Înalta Curte, reține că deși s-a susținut incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., această invocare este una formală. Aceasta întrucât, argumentele expuse de către recurentul-reclamant, cu referire la situația de fapt din speță, nu pot fi subsumate unor critici de nelegalitate care să arate sub care aspect hotărârea curții de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau dacă, în considerente, se regăsesc motive contradictorii ori străine de natura cauzei.

De altfel, chestiunile relevate prin memoriul de recurs nu pot fi încadrate în niciunul dintre celelalte motive de casare, prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte, reține că susținerile recurentului-reclamant potrivit cărora, judecătorul delegat C., nu a dat dovadă de imparțialitate, " fiind complice la toate abuzurile săvârșite de către Penitenciarul Oradea, Judecătoria Oradea nu a dispus verificări suplimentare, continuând astfel șirul nedreptăților", că din conținutul tabelelor cu privire la regimul alimentar, nu reiese că recurentul-reclamant, în perioada 13 martie 2018 - 23 aprilie 2018, ar fi beneficiat de regimul alimentar potrivit religiei sale, nu reprezintă critici de nelegalitate a hotărârii recurate, ci vizează aspecte ce țin de aprecierea probelor, astfel că nu pot fi supuse cenzurii instanței de recurs.

De asemenea, excedează controlului de legalitate ce se exercită în calea de atac a recursului aspectele arătate de către recurentul-reclamant cu privire la existența unei pretinse lipse de imparțialitate a judecătorului delegat, C. proc. civ. oferind remedii juridice pentru atare situații.

Prin urmare, Înalta Curte, constată că aspectele dezvoltate de recurentul-reclamant în cuprinsul cererii de recurs vizează aprecierea probelor și situația de fapt a speței, nereprezentând veritabile critici de nelegalitate a hotărârii instanței de apel, astfel încât nu pot face obiectul analizei în calea de atac a recursului, care, potrivit art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., urmărește să supună instanței examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În plus, în speță, instanța de apel, în raport de criticile aduse de reclamant, a respins apelul declarat de aceasta, apreciind că sunt nefondate susținerile formulate cu privire la nerespectarea regimului alimentar specific religiei musulmane a acestuia, față de împrejurarea că, odată ajuns în Penitenciarul din Oradea, reclamantul nu a solicitat acordarea unei astfel de norme de hrană. Prin urmare, instanța de apel a constatat că nu poate fi reținută săvârșirea unei fapte ilicite de către administrația Penitenciarului Oradea, prin nealocarea normei de hrană adecvată religiei musulmane pe perioada 16.03.2018 - 23.04.2018, având în vedere că schimbarea regimului de hrană se face la solicitarea deținutului, or o asemenea solicitare nu s-a făcut de către reclamant, în condițiile în care, începând cu data de 17.11.2017, acesta a fost încadrat în regim de hrană norma 17 la penitenciarele unde a executat parte din pedeapsă.

Astfel, raportat la considerentele hotărârii recurate și la aspectele invocate în susținerea cererii de recurs, Înalta Curte, reține că niciuna dintre criticile aduse de recurentul-reclamant soluției date de către instanța de apel nu vizează raționamentul acesteia care a dus la respingerea, ca nefondat, a apelului.

Așa fiind, cum criticile formulate de recurentul-reclamant, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 din C. proc. civ., și cum, în speța de față, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și a prevederilor art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., va anula recursul.

Analizând cauza și din perspectiva dreptului la un proces echitabil, astfel cum este garantat și reglementat de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Înalta Curte, constată că prin încheierea din data de 13 noiembrie 2019, a fost admisă cererea de ajutor public judiciar formulată de recurentul-reclamant sub forma asistenței juridice prin apărător numit din oficiu, în cauză fiind desemnat avocat D. care a reprezentat pe recurentul-reclamant în faza procesuală a recursului, persoană căreia legea îi conferă prezumția de specialist al dreptului, o necunoaștere a dispozițiilor legale în acest sens neputând fi invocată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, urmează a respinge cererea de repunere în termenul de motivare a recursului, formulată de reclamantul A., ca tardivă, și va anula recursul declarat de reclamantul A., împotriva Deciziei civile nr. 456 din data de 27 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

În ceea ce privește onorariul aferent avocatului numit din oficiu, D., va stabili cuantumul acestuia la 627 RON, care, potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respingere cererea de repunere în termenul de motivare a recursului, formulată de reclamantul A., ca tardivă.

Anulează recursul declarat de reclamantul A., împotriva Deciziei civile nr. 456 din data de 27 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă.

Stabilește onorariu definitiv al avocatului numit din oficiu, D., la 627 RON, care, potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, rămân în sarcina statului.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) din C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 martie 2020.

GGC - OB