Decizia nr. 376/2020 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 1 București sub nr. x/2016, la data de 15 iunie 2016, reclamanta Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentant legal al Statului Român, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș a solicitat, în contradictoriu cu A. și partea responsabilă civilmente S.C. B. S.R.L., prin lichidator judiciar C. S.R.L., menținerea măsurilor asigurătorii luate prin Încheierea din 19 decembrie 2011 a Judecătoriei Baia Mare în dosarul nr. x/2010, menținute prin Decizia penală nr. 239R/5 iulie 2012 a Tribunalului Maramureș, dată în dosarul nr. x/2012, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 665/A/16 mai 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2012 de Curtea de Apel Cluj și obligarea pârâtului la plata sumei de 929.585,035 RON, la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere aferente până la plata integrală a debitului. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 998 - 999 din vechiul C. civ., ale Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, art. 397 alin. (5) C. proc. pen. Prin Sentința civilă nr. 16002 din 28 septembrie 2016, Judecătoria sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. S-a constatat că în raport de capătul principal de cerere, care are ca obiect obligarea pârâtului la plata unei sume ce depășește pragul valoric de 200.000 RON, prevăzut de art. 94 pct. 1 lit. k) C. proc. civ., competența aparține, în primă instanță, tribunalului.

Sentința pronunțată de tribunal Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin Sentința nr. 1372 din 9 octombrie 2017, a respins cererea formulată de reclamanta Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentant legal al Statului Român, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, în contradictoriu cu pârâții A. și S.C. B. S.R.L., prin lichidator judiciar C. S.R.L., ca neîntemeiată.

Decizia pronunțată de curtea de apel Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 563A din 8 aprilie 2019, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței pronunțate de tribunal.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentant legal al Statului Român, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș. Recurenta a susținut nelegalitatea Deciziei atacate prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și obligarea pârâtului A. la plata către reclamantă a sumei de 922.585,035 RON, la care se adaugă dobânzi și penalități de întârziere aferente până la plata integrală a debitului, conform C. proc. fisc. A arătat că în mod netemeinic instanța de apel, în considerentele hotărârii, a reținut că înscrisurile depuse la dosar și cele existente în dosarul penal nu au permis instanței reținerea săvârșirii faptei ilicite. După expunerea situației de fapt, recurenta a susținut că soluția dată prin hotărârea atacată este criticabilă în totalitate sub aspectul legalității și temeiniciei sale, întrucât, în urma verificărilor actelor existente la dosarul penal al instanței de fond, nu se poate concluziona faptul ca nu s-a dovedit săvârșirea faptei, așa cum greșit a reținut curtea de apel prin hotărârea atacată. A solicitat să se constate că pârâtul a săvârșit fapta ilicita, constând "în înlesnirea sau ajutarea în orice mod la săvârșirea faptei de determinare cu rea-credință, de către persoane impozabile a sumei taxei pe valoare adăugată de rambursat și obținerea nelegală, în acest fel, a unor sume de bani de la organele fiscale", efectul fiind producerea la bugetul de stat general consolidat a unui prejudiciu în cuantum de 929.585,035 RON, neachitat, plus obligațiile accesorii aferente, precum și să se constate că în cauză legătura de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciul cauzat bugetului de stat este fără echivoc dovedită. Concluzionând, a solicitat ca instanța să aibă în vedere faptul că în speță sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condițiile de admisibilitate ale acțiunii.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin Rezoluția din 28 august 2019, a dispus efectuarea procedurilor de comunicare, iar la 3 decembrie 2019 s-a întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului. Completul de filtru C3, la data de 5 decembrie 2019, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod. Nu s-au depus puncte de vedere la raport. Prin Rezoluția din 13 ianuarie 2020, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului la 12 februarie 2020, în camera de consiliu, fără citare părți, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ. II. Considerentele Înaltei Curți Analizând recursul, Înalta Curte constată următoarele: Art. 493 alin. (5) C. proc. civ. stipulează că în cazul în care completul este în unanimitate de acord că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 din cod, anulează recursul printr-o decizie motivată, pronunțată fără citarea părților, care nu este supusă niciunei căi de atac. Motivele recursului, deși circumscrise de reclamantă celor prevăzute la art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., reiau criticile formulate în apel care și-au găsit deja o rezolvare jurisdicțională. Prin urmare, ignorând faptul că obiectul recursului îl constituie decizia pronunțată în apel, care a fost fundamentată pe anumite considerente în adoptarea soluției, recurenta a preluat motivele de apel, nesocotind existența judecății anterioare. În acest context, se constată că deși prin decizia recurată s-a menținut soluția primei instanțe, prin respingerea apelului declarat de reclamantă, ca nefondat, curtea de apel, răspunzând motivelor de apel, a procedat la analiza acestora, făcându-și propria judecată. Ca atare, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este eronat și nelegal raționamentul instanței de apel, obiect al recursului constituindu-l decizia pronunțată în apel. Or, numai aspectul susținut prin recurs în sensul săvârșirii de către intimatul - pârât a unei fapte ilicite prin încălcarea legii la momentul solicitării și obținerii rambursărilor de TVA, fără a indica în concret în ce constă raționamentul eronat al instanței de apel nu reprezintă formularea unei critici de nelegalitate în sensul avut în vedere de art. 488 C. proc. civ. Aceasta întrucât a motiva recursul înseamnă, pe de o parte, indicarea motivului de recurs ca fiind unul din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării de critici de nelegalitate privind modul de judecată al instanței raportat la motivul de recurs invocat. În consecință, văzând dispozițiile art. 493 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 488 C. proc. civ. și cum nu au fost identificate motive de ordine publică, se va anula calea de atac, aceasta fiind exercitată în asemenea condiții procedurale încât nu este posibilă examinarea sub vreun aspect de nelegalitate a Deciziei atacate.