ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 630/2019
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 630/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Deliberând asupra cauzei de față;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea penală nr. 80/FCJI din data de 31 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019, privind persoana solicitată A., în baza art. 109 alin. (1) și (4) raportat la art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, republicată, în aplicarea articolul 4a alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI, a fost respinsă sesizarea formulată de Parchetul Curții din Dodekanissos, pentru executarea mandatului european de arestare emis la data de 06.12.2018, de către domnul procuror B. din cadrul Parchetului Curții din Dodekanissos, în vederea executării pedepsei de 10 ani închisoare, la care a fost condamnată persoana solicitată A., prin hotărârea cu nr. de referință 8/11.01.2013 a Curții de Apel de trei membri pentru infracțiuni din Dodekanissos, pentru comiterea unui număr de două infracțiuni, de "cumpărare de droguri narcotice (canabis)" și "deținerea de droguri narcotice, săvârșită în mod profesionist și din obișnuință", prevăzute de art. 1, art. 12, art. 14, ari, 16, art. 18, art. 26§1, art. 27§1, art, 51, art. 52, art. 53, art. 79 și art. 94 par. 1 din C. pen. elen și art. 1 par. I 2 Tabelul A6, art. 20§2 și art. 37 din Legea 3459/2006.
Prin aceeași încheiere, s-a constatat că persoana solicitată A. nu a consimțit la predare și nu a renunțat la drepturile conferite de regula specialității.
De asemenea, s-a constatat că persoana solicitată a fost reținută la data de 25.08.2019, ora 17:40, prin Ordonanța de reținere nr. 33/2019 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, dată în Dosar nr. x/2019, și arestată începând cu data de 26 august 2019 și până la data de 31 august 2019.
În baza dispozițiilor art. 104 alin. (9) din Legea nr. 302/2004, republicată, a fost revocată măsura controlului judiciar dispusă față de persoana solicitată A. prin încheierea curții de Apel Iași din data de 30.08.2019, verificată și menținută succesiv prin încheierile din 16.09.2019 și 02.10.2019.
În temeiul dispozițiilor art. 88 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, cheltuielile judiciare avansate cu ocazia soluționării prezentei cauzei au rămas sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, s-a reținut că pe rolul Curții de Apel Iași a fost înregistrată sub nr. x/2019 sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași privind arestarea persoanei solicitate A. în vederea predării către autoritatea judiciară din Grecia în baza mandatului european de arestare emis la data de 06.12.2018, de către domnul procuror B. din cadrul Parchetului Curții din Dodekanissos, fundamentat pe Hotărârea Curții de Apel de trei membri pentru infracțiuni din Dodekanissos nr. 8/11.01.2013.
Potrivit semnalării SIS introdusă de Biroul SIRENE din Grecia, persoana solicitată A. a fost condamnată la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru comiterea unui număr de două infracțiuni, de "cumpărare de droguri narcotice (canabis)" și "deținerea de droguri narcotice, săvârșită în mod profesionist și din obișnuință", prevăzute de art. 1, art. 12, art. 14, art. 16, art. 18, art. 26§1,art. 27§1, art, 51, art. 52, art. 53, art. 79 și art. 94 par. 1 din C. pen. elen și art. 1 par. I 2 Tabelul A6, art. 20§2 și art. 37 din Legea 3459/2006.
Persoana solicitată A. a refuzat să fie predată autorităților judiciare din Grecia pentru executarea pedepsei mai sus menționate, invocând că nu a avut cunoștință de proces și că în baza aceluiași mandat european a fost arestată în luna februarie 2019 în Italia, fiind plasată inițial în arest la domiciliu, apoi pusă în libertate, procedura judiciară nefinalizată până la acest moment. Totodată, a declarat că nu renunță la regula specialității.
Având în vedere incidența respectivului motiv invocat de persoana solicitată A., autoritățile italiene au comunicat, la solicitarea formulată de Curtea de Apel Iași, că numita A. a fost implicată într-o procedură de predare gestionată de către Curtea de Apel din Florența, pe baza unui mandat european de arestare emis de autoritatea elenă, în executarea unei pedepse de 10 ani de închisoare, pentru că a cumpărat și reținut aproximativ 78 de grame de cânepă.
Pentru această procedură, A. a fost în arest în perioada 9 februarie 2019 - 12 februarie 2019 în unitatea de detenție din Florența "Sollicciano", măsură adoptată în cadrul procedurii EAW. Ulterior, a fost dispusă măsura obligației de ședere în municipiul de reședință a acesteia. Curtea de Apel din Florența nu s-a pronunțat asupra predării, deoarece autoritatea elenă nu ar fi transmis sentința de condamnare, document considerat necesar pentru a decide asupra EAW. Măsura sus-menționată aplicată împotriva numitei A. a fost revocată în cadrul ședinței din 9.5.2019. În plus, audierea din 9 mai a fost amânată pentru data de 14 iunie, iar cea din urmă pentru data de 19 septembrie 2019, deoarece Curtea italiană așteaptă documente de la autoritățile elene.
Din procesul-verbal al ședinței din 2 aprilie 2019, a rezultat că instanța italiană a emis un ordin prin care a solicitat autorităților elene ca, pe lângă transmiterea sentinței, să precizeze: 1) dacă A. - care a declarat că nu cunoaște procedura pendinte în sarcina sa - a fost citată sau informată în alt mod cu privire la data și locul audierii care s-a pronunțat decizia în absență; 2) tipul și durata pedepsei pentru dispozițiile încălcate.
Chiar dacă autoritățile italiene nu s-au pronunțat asupra executării mandatului european de arestare sau a recunoașterii hotărârii de condamnare pe care se întemeiază acest mandat, Curtea a apreciat că procedura desfășurată în Italia nu constituie un impediment în soluționarea prezentei cauze.
Revenind la prezenta cauză, prima instanță, analizând incidența unor motive de refuz, a reținut că executarea de către autoritățile române a unui mandat european de arestare este reglementată în legislația națională de Legea nr. 302/2004, republicată, Titlul III, Capitolul III.
Art. 99 alin. (1) din lege reglementează motivele de refuz obligatoriu al executării, statuând că autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:
a) când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;
b) când infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune;
c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română.
În prezenta cauză nu este incident niciunul dintre motivele de refuz obligatoriu al executării mandatului european de arestare având în vedere că nu există date că persoana solicitată ar fi fost judecată definitive pentru aceleași fapte de către un alt stat, raportat vârstei, ar fi răspuns penal și potrivit legii române, iar infracțiunea nu este acoperită de amnistie în România.
Art. 99 alin. (2) din lege reglementează motivele de refuz facultative ale executării, statuând că autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare în cazurile prevăzute de lit. a) - i).
a) Situația prevăzută la art. 97 alin. (2) din lege, potrivit căruia pentru alte fapte decât cele prevăzute la alin. (1), predarea este subordonată condiției ca faptele care motivează emiterea mandatului european de arestare să constituie infracțiune potrivit legii române, independent de elementele constitutive sau de încadrarea juridică a acesteia.
Curtea a constatat că în cauză nu este incident acest motiv de refuz și că infracțiunea ce face obiectul mandatului european de arestare are corespondent în infracțiunea prevăzută de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, republicată, sancționată de legea română cu închisoare de la 6 luni la 2 ani sau amendă, fiind îndeplinită astfel condiția dublei incriminări.
b) Când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeași faptă care a motivat mandatul european de arestare.
Nu este incident un astfel de caz. În urma verificărilor efectuate în baza de date ECRIS Global Persons Search s-a constatat că pe numele persoanei solicitate nu figurează dosare penale în curs de instrumentare.
c) Când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent.
Persoana solicitată este cetățean român și a declarat că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent și că, în eventualitatea în care nu vor fi primite excepțiile formulate, solicită recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii.
Pe de altă parte, Curtea a constatat că judecata în lipsă - motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, incident în cauză, este și unul dintre motivele pentru care se poate dispune refuzul recunoașterii hotărârii penale în vederea executării în România a pedepsei aplicate într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Curtea a apreciat că nu poate fi refuzată executarea mandatului european de arestare concomitent cu recunoașterea pe cale incidentală a hotărârii de condamnare.
d) Când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte într-un alt stat terț care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiția ca, în caz de condamnare, sancțiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost grațiată potrivit legii statului de condamnare.
Nu a fost invocată sau identificată o astfel de situație în cauză.
e) Când mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României.
Infracțiunile au fost comise în afara teritoriului României.
f) Când mandatul european cuprinde infracțiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent și legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român.
Nu este incident un astfel de caz, infracțiunile fiind săvârșite pe teritoriul statului emitent.
g) Când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-a prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române.
Mandatul european de arestare a fost emis în baza sentinței penale cu nr. de referință 8/11.01.2013 a Curții de Apel de trei membri pentru infracțiuni din Dodekanissos, în vederea executării unei pedepse de 10 ani închisoare, pentru fapte săvârșite la 06.04.2009, respectiv cu 6 luni înaintea acestei date.
Raportat termenelor de prescripție a executării pedepsei reglementate de art. 162 alin. (1) lit. b) din noul C. pen., respectiv art. 126 alin. (1) lit. b) din vechiul C. pen., Curtea apreciază că nu este incident un astfel de caz de refuz.
h) Când o autoritate judiciară română a decis fie renunțarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunțat, față de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleași fapte, care împiedică viitoare proceduri.
Nu a fost invocată sau identificată o astfel de situație în cauză.
i) Când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislația statului emitent:
(i) persoana a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, email sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la faptul că poate fi pronunțată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces; sau (ii) persoana, având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare, l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare și i s-a adus la cunoștință că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac și că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desființată, persoana condamnată fie a renunțat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac; sau (iv) persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre și i se va aduce la cunoștință că hotărârea de condamnare este supusă,într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată.
Potrivit articolului 4a alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI, autoritatea judiciară de executare poate refuza, de asemenea, executarea mandatului european de arestare emis în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate, în cazul în care persoana nu a fost prezentă în persoană la procesul în urma căruia a fost pronunțată decizia, cu excepția cazului în care mandatul european de arestare precizează că persoana, în conformitate cu alte cerințe procedurale definite în legislația națională a statului membru emitent:
(a) în timp util (i) fie a fost citată personal și, prin urmare, informată cu privire la data și locul stabilite pentru procesul în urma căruia a fost pronunțată decizia, fie a primit efectiv, prin alte mijloace, o informare oficială cu privire la data și locul stabilite pentru respectivul proces, în așa fel încât s-a stabilit fără echivoc faptul că persoana în cauză a avut cunoștință de procesul stabilit;
și (ii) a fost informată că poate fi pronunțată o decizie în cazul în care nu se prezintă la proces;
sau (b) având cunoștință de procesul stabilit, a mandatat un avocat care a fost numit fie de către persoana în cauză, fie de către stat pentru a o apăra la proces și a fost într-adevăr apărată de avocatul respectiv la proces;
sau (c) după ce i s-a înmânat decizia și a fost informată în mod expres cu privire la dreptul la rejudecarea cauzei sau la o cale de atac, în cadrul căreia persoana are dreptul de a fi prezentă și care permite ca situația de fapt a cauzei, inclusiv dovezile noi, să fie reexaminată și care poate conduce la desființarea deciziei inițiale:
(i) a indicat în mod expres că nu contestă decizia;
sau (ii) nu a solicitat rejudecarea cauzei sau promovarea unei căi de atac în intervalul de timp corespunzător;
sau (d) nu i s-a înmânat personal decizia, însă:
(i) i se va înmâna decizia personal și fără întârziere după predare și va fi informată în mod expres cu privire la dreptul la rejudecarea cauzei sau la o cale de atac, la care are dreptul de a fi prezentă și care permite ca situația de fapt a cauzei, inclusiv dovezile noi, să fie reexaminată și care poate conduce la desființarea deciziei inițiale;
și (ii) va fi informată cu privire la intervalul de timp în care trebuie să solicite rejudecarea cauzei sau promovarea unei căi de atac, astfel cum se menționează în mandatul de arestare european relevant.
Persoana solicitată a susținut în fața instanței că nu a avut cunoștință de procesul penal în urma căruia s-a dispus condamnarea.
Raportat mențiunilor cuprinse în hotărârea de condamnare, Curtea a constatat că persoana solicitată nu a fost prezentă în persoană la procesul în urma căruia a fost pronunțată decizia, motiv pentru care se impune a fi verificată existența unui caz de excepție în baza căruia să fie obligatorie predarea chiar și în această ipoteză a unei hotărâri de condamnare împotriva unei persoane ce a fost judecată în lipsă.
În cuprinsul mandatului european de arestare a fost bifată rubrica "persoana a fost citată personal sau a fost informată în alt mod cu privire la termenul și locul negocierilor care au condus la luare unei hotărâri în lipsă", fiind menționat la rubrica garanții legale că "se poate exercita recurs cu întârziere împotriva sentinței sau cerere de anulare, să urmărească o nouă judecare a cauzei".
În aceste condiții, prin adresa din 02.09.2019, Curtea de Apel Iași a solicitat informații suplimentare pentru a stabili dacă legislația statului emitent reglementează garanțiile ce se regăsesc în art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, republicată, al cărui conținut a fost redat .
Răspunzând întrebărilor adresate, autoritățile elene au adus la cunoștință următoarele:
"1) Conform dreptului elen, dacă o persoană are domiciliul cunoscut și este citată conform legii pentru a fi judecată și nu se prezintă în instanță, este judecată normal ca și când ar fi prezentă. 2) (numele) A. a fost citată legal conform legislației în vigoare la data respectivă și trebuia în cazul în care își schimbase adresa s-o declare instanței, altfel ea este citată legal la adresa cunoscută.
Astfel, aceasta a fost citată în termen prin afișare la adresa locuinței sale, Rodos, după cum rezultă din dovada de citare la prezentare cu data de 4.12.2012 adresată inculpatului a executorului judiciar al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Dodecanez, dar și din dovada către avocatul împuternicit citat în locul acesteia Efstratios Karanikolas. Nu s-a înfățișat în instanță la 11 ianuarie 2013 și nici nu a numit oficial un apărător pentru a o reprezenta în instanță, așa cum avea dreptul conform legislației în vigoare. De asemenea, conform articolului 15 par. 1 L. 3251/2004: atunci când persoana solicitată este arestată în baza unui mandat european de arestare, este condusă fără amânare în fața Procurorului la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel. Procurorul la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel, printre altele, o informează asupra dreptului său de a recurge la serviciile reprezentantului legal, chiar și numit din oficiu, posibilităților de exercitare a căilor de atac, dacă acest lucru este permis conform legislației în vigoare."
Prin adresa din 16.09.2019, Curtea de Apel Iași a solicitat informații suplimentare, iar autoritățile elene au comunicat că Sentința nr. 8/2013 a rămas irevocabilă. Conform legislației elene nu este atacată prin căi de atac; din cauza forței majore însă, poate exercita cu întârziere căi de atac, pe care le apreciază instanța abilitată .
La termenul din data de 02.10.2019, persoana solicitată a depus la dosar documente, respectiv permisul de conducere nr. x emis la 30.12.2008 de Serviciul de Circulație din Patra, în copie, din care rezultă că domiciliul acesteia ar fi fost în jud. Ahaia, localitatea Patra, strada x, respectiv o altă localitate decât cea la care s-a făcut citarea.
De altfel, autoritățile elene au comunicat că A. din Michail a fost arestată la Rodos la 6 aprilie 2009, pe strada x 30. În timpul mărturiei sale date în fața judecătorului de instrucție de primă instanță din Rhodos, la data de 7.4.2009, ea a declarat că locuiește în Rodos, pe strada x 30. Persoana solicitată a declarat că se afla în Patra și ca lucrează într-o cafenea, respectiv că a venit la Rodos joia trecută, pentru a lucra într-un hotel sau cafenea.
După 6 aprilie 2009, ea nu a declarat niciodată că și-a schimbat adresa și că își are reședința în Patra. Locuia în Patra, înainte de a veni la Rhodos.".
Nu există niciun dubiu cu privire la legalitatea procedurii de citare în raport cu normele statului emitent, însă standardul de protecție în materia executării mandatului european de arestare în baza unei hotărâri de condamnare pronunțată în lipsă este unul mai ridicat, impunând ca citarea, respectiv notificarea persoanei solicitate să fie una personală.
Curtea a apreciat că nu sunt întrunite condițiile reglementate de art. 99 alin. (2) lit. i) pct. i) din Legea nr. 302/2004, republicată, în aplicarea articolul 4a alin. (1) lit. a) din Decizia-cadru 2002/584/JAI. Dreptul Uniunii Europene oferă un grad ridicat de protecție în materie, după cum rezultă din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene. Prin Decizia pronunțată la 10 august 2017 în cauza C-270/17 PPU, Tadas Tupikas, instanța europeană a arătat că "Din moment ce statul membru emitent a prevăzut o procedură penală care presupune mai multe grade de jurisdicție, care poate conduce astfel la hotărâri judecătorești definitive dintre care cel puțin una a fost pronunțată în lipsa persoanei, noțiunea "proces în urma căruia a fost pronunțată decizia", în sensul articolului 4a alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, astfel cum a fost modificată prin Decizia-cadru 2009/299/JAI a Consiliului din 26 februarie 2009, trebuie interpretată în sensul că vizează doar judecata în urma căreia a fost pronunțată decizia prin care se statuează definitiv asupra vinovăției persoanei în cauză și asupra condamnării la o pedeapsă, precum o măsură privativă de libertate, ca urmare a unei noi examinări atât în fapt, cât și în drept a fondului cauzei".
Având în vedere această interpretare, Curtea de Apel Iași a apreciat că persoana solicitată A. a fost citată prin afișare la termenul la care a avut loc judecata, astfel încât nu s-a stabilit fără echivoc faptul că a avut cunoștință de proces.
Chiar dacă a știut de desfășurarea urmăririi penale, nu există date că aceasta a fost notificată oficial și a avut cunoștință de procedura desfășurată în fața instanței în anul 2013, în urma căreia a fost condamnată.
De asemenea, Curtea a apreciat că nu sunt întrunite condițiile reglementate de art. 99 alin. (2) lit. i) pct. ii) din Legea nr. 302/2004, republicată, în aplicarea articolul 4a alin. (1) lit. b) din Decizia-cadru 2002/584/JAI, constatându-se că persoana solicitată nu s-a înfățișat în instanță la 11 ianuarie 2013 și nici nu a numit oficial un apărător pentru a o reprezenta.
În aceste condiții, prima instanță a apreciat că raportat la diferența considerabilă de timp dintre momentul la care s-a dispus interdicția (10.04.2009) și momentul la care a avut loc judecata (11.01.2013), gradului de înțelegere a noțiunilor juridice, în cauză nu sunt întrunite condițiile necesare pentru a se dispune predarea persoanei solicitate.
Împotriva Sentinței penale nr. 80/FCJI din 31 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019, privind persoana solicitată A., a formulat contestație Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, solicitând, potrivit motivelor scrise și concluziilor formulate de procuror cu ocazia dezbaterilor, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., admiterea contestației, desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
S-a susținut că inculpata A. a avut o conduită activă de sustragere de la procedura declanșată împotriva sa, procedură ce nu îi era necunoscută, astfel s-a prevalat în statul emitent de o adresă de reședință pe care a părăsit-o voluntar, încălcând aparent, încă de la urmărirea penală, un ordin judecătoresc de interzicere a părăsirii țării.
Parchetul a mai arătat că hotărârea atacată este netemeinică prin faptul că soluția a fost pronunțată pe informații insuficiente, vizând încadrarea cererii în ipoteza remediu prevăzută de dispozițiile art. 99 alin. (2) lit. i) pct. IV din Legea nr. 302/2004 și art. 4 lit. d) din Decizia cadru nr. 584/JAI/2009.
Înalta Curte, verificând cauza atât sub aspectul criticilor invocate, cât și din oficiu, conform art. 4251 C. proc. pen., constată ca fiind nefondată contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.
Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeași lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului 2002/584/JAI din 13 iunie 2002.
Conform dispozițiilor legale incidente, art. 98 din Legea nr. 302/2004 (Motive de refuz al executării), autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare în următoarele cazuri:
a) când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;
b) când infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune;
c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare în conformitate cu legea română.
În afara motivelor obligatorii de refuz, art. 98 alin. (2) reglementează motivele opționale de refuz, când autoritatea judiciară română de executare poate refuza executarea mandatului european de arestare:
a) în situația prevăzută la art. 96 alin. (2) din prezenta lege; în mod excepțional, în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar, executarea mandatului european nu va putea fi refuzată pentru motivul că legislația română nu impune același tip de taxe sau de impozite ori nu conține același tip de reglementări în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar ca legislația statului membru emitent;
b) când persoana care face obiectul mandatului european de arestare este supusă unei proceduri penale în România pentru aceeași faptă care a motivat mandatul european de arestare;
c) când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român sau trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și aceasta declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent;
d) când persoana care face obiectul mandatului european a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte într-un alt stat terț care nu este membru al Uniunii Europene, cu condiția ca, în caz de condamnare, sancțiunea să fi fost executată sau să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau pedeapsa să fi fost grațiată potrivit legii statului de condamnare;
e) când mandatul european de arestare se referă la infracțiuni care, potrivit legii române, sunt comise pe teritoriul României;
f) când mandatul european cuprinde infracțiuni care au fost comise în afara teritoriului statului emitent și legea română nu permite urmărirea acestor fapte atunci când s-au comis în afara teritoriului român;
g) când, conform legislației române, răspunderea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare ori executarea pedepsei aplicate s-au prescris, dacă faptele ar fi fost de competența autorităților române;
h) când o autoritate judiciară română a decis fie renunțarea la urmărirea penală, fie clasarea pentru infracțiunea pe care se întemeiază mandatul european de arestare sau a pronunțat, față de persoana solicitată, o hotărâre definitivă, cu privire la aceleași fapte, care împiedică viitoare proceduri;
i) când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, în afară de cazul în care autoritatea judiciară emitentă informează că, în conformitate cu legislația statului emitent: (i) persoana a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la faptul că poate fi pronunțată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces; sau; (ii) persoana, având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare, l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau (iii) după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare și i s-a adus la cunoștință că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac și că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desființată, persoana condamnată fie a renunțat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac; sau (iv) persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre și i se va aduce la cunoștință că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată.
Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat faptul că în cauză nu sunt întrunite condițiile reglementate de art. 99 alin. (2) lit. i) pct. i) din Legea nr. 302/2004, republicată, în aplicarea art. 4a alin. (1) lit. a) din Decizia-cadru 2002/584/JAI.
Astfel, instanța de fond a reținut că persoana solicitată a fost citată prin afișare la adresa locuinței sale, Rodos, cu toate că datele de la dosar indicau o altă adresă legală în Patra, și mai mult, la termenul de judecată nu a fost prezent nici un avocat din oficiu sau angajat care să îi apere interesele și să îi asigure o apărare efectivă acesteia. În mod corect, Curtea de Apel Iași a apreciat că persoana solicitată nu s-a prezentat în instanță la 11 ianuarie 2013 și nici nu a numit un apărător ales deoarece nu a cunoscut de existența procedurii în fața instanței elene. Mai mult decât atât, statul elen nu a asigurat nici măcar un avocat din oficiu a cărui prezentă să fie una efectivă.
În aceste condiții, Înalta Curte constată că la dosarul cauzei nu există nicio dovadă a unei comunicări legale către persoana solicitată A. a unei ordonanțe sau a oricărui act din care să rezulte obligația de a nu părăsi Grecia.
Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că soluția de condamnare ar fi fost comunicată personal inculpatei, iar potrivit precizărilor înaintate la dosarul cauzei de către autoritatea emitentă, Sentința nr. 8/2013 a rămas irevocabilă, conform legislației elene nu este atacată prin căi de atac; din cauza forței majore însă, poate exercita cu întârziere căi de atac, pe care le apreciază instanța abilitată .
Pe de altă parte, Înalta Curte apreciază că nu sunt întrunite nici condițiile reglementate de art. 99 alin. (2) lit. i) pct. (iii) și (iv) din Legea nr. 302/2004, republicată, în aplicarea articolul 4a alin. (1) lit. c) și d) din Decizia-cadru 2002/584/JAI.
În Decizia pronunțată la 10 august 2017 în cauza C-270/17 PPU, Tadas Tupikas, se reamintește că, "întrucât articolul 4a din Decizia-cadru 2002/584 prevede un motiv facultativ de neexecutare a mandatului european de arestare și întrucât ipotezele prevăzute la literele (a) - (d) ale alin. (1) al acestui articol au fost concepute ca excepții de la acest motiv facultativ de nerecunoaștere, Curtea a statuat deja că autoritatea judiciară de executare poate, chiar după ce a constatat că aceste ipoteze nu acoperă situația persoanei care face obiectul mandatului european de arestare, să ia în considerare alte împrejurări care îi permit să se asigure că predarea persoanei în cauză nu implică o încălcare a dreptului său la apărare (a se vedea în acest sens Hotărârea din 24 mai 2016, Dworzecki, C-108/16 PPU, EU:C:2016:346, punctele 50 și 51)".
Totodată, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că, în raport de cele anterior menționate, nu sunt întrunite condițiile necesare pentru a se dispune predarea persoanei solicitată A.
În consecință, Înalta Curte apreciază că Sentința penală nr. 80/FCJI din data de 31 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019, privind persoana solicitată A., este legală și temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019, privind persoana solicitată A.
În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata persoană solicitată rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondată contestația formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași împotriva Sentinței penale nr. 80/FCJI din data de 31 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2019, privind persoana solicitată A.
Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea contestației rămân în sarcina statului.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 253 RON, rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 decembrie 2019.