ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6569/2019

Asupra cauzei de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 06.09.2016 pe rolul Curții de Apel Cluj, sub nr. x/2016 reclamanții, B. Alba Iulia, A. în contradictoriu cu Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri imobiliare care au aparținut Cultelor Religioase din România au solicitat instanței anularea în tot a Deciziei nr. 5810 din 07.07.2016 și admiterea cererii de retrocedare înregistrată cu nr. x/30.01.2003 la comisia de retrocedare.

Prin Sentința civilă nr. 385 din 23 noiembrie 2016, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanții B. Alba Iulia și A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au Aparținut Cultelor Religioase din România, având ca obiect anulare act administrativ anularea Deciziei nr. 5810/07.07.2016 a comisiei de retrocedare.

Împotriva Sentinței nr. 385 din 23 noiembrie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs reclamantele B. Alba Iulia și A. prin care au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În drept, recurentele-reclamante B. Alba Iulia și A. au invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În susținerea cererii de recurs, au arătat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, respingerea cererii bazându-se, în principal, pe ideea că, într-o altă decizie, a fost analizată calitatea procesuală activă a B. din Alba-Iulia și că această decizie se impune având în vedere efectul pozitiv al puterii de lucru judecat.

Față de această argumentare, recurenții invocă Decizia nr. 1263/R/2006 a Curții de Apel Cluj prin care se recunoaște calitatea procesuală a B. din Alba-Iulia, ca centru de cult care are posibilitatea de a solicita retrocedarea imobilului în litigiu.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susțin că a fost dovedită identitatea dintre solicitant și titularul dreptului de proprietate din cartea funciară astfel că se impunea retrocedarea către A., ca succesor în drepturi a Consiliului Diecezei Romano-Catolice de Alba Iulia, a imobilului în cauză, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 09 martie 2017, intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind temeinică și legală.

Apreciază că imobilul solicitat nu a constituit proprietatea Consiliului Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia, la momentul preluării, bunul fiind doar administrat.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând legalitatea sentinței recurate sub aspectul cazurilor de casare invocate de recurenți, respectiv a celor prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Instanța de recurs reține că recurenta-reclamantă B. Alba Iulia a formulat cerere prin care a solicitat restituirea, către Consiliul Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia, a imobilului situat în Cluj-Napoca, str. x, jud. Cluj, înscris în CF x nr. topo x.

Prin Decizia nr. 5810/07.06.2016, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut Cultelor Religioase din România a respins cererea, apreciindu-se că imobilul solicitat nu a fost proprietatea Consiliului Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia.

Un prim motiv de nelegalitate valorificat de recurenți este cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este întemeiat întrucât hotărârea pronunțată de prima instanță nu respectă exigențele impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nefiind antamate argumente esențiale invocate de reclamanți prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, reclamanții au învederat instanței de fond că, la baza revendicării patrimoniului fondurilor administrat de Ordinariatul Catolic de rit Latin Alba Iulia, prin instituțiile subordonate acesteia de către B. Alba Iulia, a stat caracterul de bun ecleziastic al Bisericii universale Romano-Catolice, până la data naționalizării, al bunurilor imobile revendicate prin cererea de retrocedare.

Un alt aspect dedus judecății a fost și faptul că fondurile pe care erau evidențiate imobilele revendicate nu erau fundații cu personalitate juridică de sine stătătoare ci erau fonduri de bunuri care au constituit un patrimoniu de afectațiune.

De asemenea, au învederat reclamanții că, Acordul privitor la interpretarea art. IX din Concordatul de la 10 mai 1927 între Sf. Scaun și Guvernul Român, publicat în 1932, a stabilit că toate bunurile aparținând Statusului Romano-Catolic să fie redenumite "Consiliu al Diocezei Catolice de rit latin de Alba-Iulia", iar bunurile sunt bunuri ecleziastice, supuse regimului juridic din dreptul canonic și rămân în proprietatea fondurilor.

Au evidențiat reclamanții prevederi din Codul de drept canonic al Bisericii Romano-Catolice din 1917, în vigoare la data naționalizării și practica judiciară prin care s-a recunoscut calitatea de succesor a reclamanților asupra bunurilor care au constituit proprietatea fondurilor menționate în Decretul-Lege privind ratificarea acordului încheiat între Sfântul Scaun și Guvernul Român în anii 1927 și 1940.

Din examinarea considerentelor sentinței recurate se constată că instanța de fond nu a respectat exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în sensul că nu a prezentat în mod corespunzător motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea și nu a indicat argumentele pentru care au fost respinse susținerile reclamanților, motivarea rezumându-se la o analiză sumară a extrasului de carte funciară, fără a fi verificate argumentele esențiale învederate de reclamanți, redate în rezumat mai-sus.

Respectarea acestei dispoziții procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligației ce revine instanței de a garanta părților exercițiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanței obligația de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența" (Hotărârea Albina împotriva României).

Totodată, obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).

Înalta Curte constată ca fiind întemeiat și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. întrucât, în mod eronat prima instanță a conferit putere de lucru judecat hotărârilor judecătorești depuse la dosarul de fond (Decizia civilă nr. 301/A/06.04.2006 pronunțată de Tribunalul Cluj, definitivă prin Decizia civilă nr. 1765/R/03.07.2006 a Curții de Apel Cluj).

În cauza de față, obiectul cererii de retrocedare este imobilul situat în mun. Cluj-Napoca, jud. Cluj or, în cadrul dosarului nr. x/2005 a fost analizată calitatea procesuală activă a reclamantei în ceea ce privește acțiunea în anulare a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/04.02.1997 a imobilului situat în Cluj-Napoca, str. x, având ca și temei de drept dispozițiile Legii nr. 112/1995.

În consecință, rezultă cu evidență că nu există identitate de părți, obiect și cauză între cele două pricini astfel că nu sunt întrunite condițiile puterii de lucru judecat, instanța de fond făcând o aplicare greșită a prevederilor art. 431 C. proc. civ.

De altfel, instanța de fond nu a respins acțiunea pentru lipsa procesuală activă a reclamanților, o astfel de excepție nefiind invocată nici de către părți și nici din oficiu, astfel că se identifică contradicții între considerente și dispozitivul hotărârii recurate.

De asemenea, penultima frază din considerentele hotărârii recurate este contradictorie, instanța precizând că "se susține de pârâta de rând doi că este succesor continuator însă se omite a se avea în vedere că nu este titularul cererii, că este înființat ulterior cererii de retrocedare", fără să se arate la care pârâtă se referă ca nefiind titular al cererii și care entitate este înființată ulterior cererii de retrocedare, astfel că este imposibil de verificat ce argumente a avut în vedere prima instanță la pronunțarea hotărârii.

Hotărârea instanței de fond nu permite exercitarea controlului judiciar asupra soluției, obligând astfel la o casare cu trimitere spre rejudecare, neputând fi analizate direct în recurs argumentele esențiale asupra cărora instanța de fond a omis a se pronunța.

Față de considerentele expuse, în baza disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 497 C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa sentința recurată și se va trimite cauza spre rejudecare, instanței de fond. În rejudecare, se vor analiza toate argumentele părților, esențiale pentru dezlegarea pricinii, și se va motiva corespunzător hotărârea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanții B. Alba Iulia și A. împotriva Sentinței civile nr. 385 din 23 noiembrie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare, instanței de fond.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 decembrie 2019.

GGC - GV