ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1543/2017
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1543/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 15 martie 2016 pe rolul Judecătoriei Iași sub nr. x/2016, reclamanții A. și B. au chemat-o în judecată pe pârâta S.C. C. S.A. București, solicitând instanței:
- să constate nulitatea absolută a clauzelor abuzive înscrise în art. 3.3 clauze ce privește dobânda variabilă, art. 3.7 privind comisionul de administrare, art. 3.6 privind comisionul de rambursare anticipată, clauze inserate în contractul de credit bancar nr. x din 24 iulie 2007;
- să o oblige pe pârâtă la restituirea sumelor încasate cu titlul de comision de risc și a dobânzii legale aferente debitului, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 14292 din 14 decembrie 2016, Judecătoria Iași a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman, în considerentele hotărârii reținându-se că reclamanta are calitatea de grefier arhivar în cadrul Judecătoriei Iași, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 127 C. proc. civ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Roman la 10 ianuarie 2017.
Prin sentința civilă nr. 2159 din 28 septembrie 2017, pronunțată de Judecătoria Roman au fost admise excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei A. și excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.
Totodată, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului la instanța supremă în vederea pronunțării unui regulator de competență.
Referitor la competența de soluționare a cererii de chemare în judecată, Judecătoria Roman a constatat incidența dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care prevăd o competență teritorială exclusivă, de la care părțile nu pot deroga, respectiv judecătoria în circumscripția căreia se află domiciliul consumatorului și, cum reclamantul domiciliază în municipiul Iași, rezultă că instanța competentă teritorial este Judecătoria Iași.
Cauza a fost înregistrată sub același număr unic la 13 octombrie 2017 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.
Înalta Curte, constatând existența unui conflict negativ de competență între cele două instanțe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeași pricină, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, va pronunța regulatorul de competență, stabilind în favoarea Judecătoriei Roman competența teritorială de soluționare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reține că, ulterior declinării de competență de la Judecătoria Iași la Judecătoria Roman, au survenit divorțul reclamanților și partajul voluntar al bunurilor acestora, însă acest fapt nu este de natură a înlătura aplicarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., câtă vreme competența teritorială trebuie verificată în funcție de situația de la data sesizării instanței și, fiind o excepție de procedură, este prioritară verificării calității procesuale, excepție de fond, ordinea de soluționare a excepțiilor fiind impusă de art. 248 alin. (1) C. proc. civ.
În acest context, este de remarcat că Judecătoria Iași în mod corect a făcut aplicarea dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., dată fiind calitatea reclamantei de grefier la Judecătoria Iași, ceea ce atrage competența de soluționare a cauzei de către Judecătoria Roman, ca instanță de același grad situată în circumscripția unei curți de apel învecinate și care se află cel mai aproape de domiciliul reclamanților.
În consecință, în raport de considerentele expuse și de principiul asigurării accesului efectiv la justiție, văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cererii formulată de reclamanții B. și A. în favoarea Judecătoriei Roman, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Roman.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 octombrie 2017.