AFFAIRE VOKOUN c. REPUBLIQUE TCHEQUE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - constat de violation suffisant
AFFAIRE VOKOUN c. REPUBLIQUE TCHEQUE (CtEDO, 2008)
CINCEA SECȚIUNEA A CINCEA CAUZA VOKOUN c. REPUBLICA CEHĂ (solicitarea nr. 20728/05) HOTĂRÂREA STRASBURG 3 iulie 2008 DEFINITIVF 03/10/2008 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Vokoun c. Republica Cehă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care se află într-o cameră compusă din: Peer Lorenzen, președinte, Rait Maruste, Karel Jungwiert, Volodymyr Butkevych, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefevre, Mirjana Lazarova Trajkovska, judecători, și Claudia Westerdiek, grefieră de secțiune, după ce a deliberat în camera consiliului la 10 iunie 2008, Renunță la hotărâre, adoptată la această dată: PROCEDURA 1. La originea cauzei se află o cerere (n 20728/05) îndreptată împotriva Republicii Cehe și al cărei resortisant al acestui stat, dl Antonín Vokoun ( (2) Reclamantul este reprezentat de dl J. Čapek, avocat în barou ceh. Guvernul ceh (atîl) este reprezentat de agentul său, dl V.A. Schorm. 3. Reclamantul se plânge în special că Curtea Constituțională nu i-a comunicat comentariile Curții Supreme, menționate în decizia sa din 21 decembrie 2004, și că aceasta l-a privat astfel de posibilitatea de a reacționa. (4) La 20 martie 2007, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice guvernului litigiul întemeiat pe echitatea procedurii în fața Curții Constituționale. În conformitate cu dispozițiile art. 29 alin. I. CIRCONSTANCE DE LA L La 16 octombrie 2003, Curtea Supremă (Nejvyší Soud) Respingerea recursului în casarea la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9. La 18 decembrie 2003, reclamantul a atacat decizia Curții Supreme printr-o acțiune constituțională. Invocând în special dreptul la un proces echitabil garantat prin art. 6 alin. (1) din Convenție, se plângea de lipsa motivării deciziei menționate. 10. La 10 februarie 2004, în urma somației Curții Constituționale (Ústavní soud) instanța în cauză a Curții Supreme a răspuns la acțiunea respectivă. El a observat că decizia din 16 octombrie 2003 fusese pronunțată, având în vedere art. 243c alineatul (2) din Codul de procedură, în situația în care hotărârea instanței judecătorești din cauza recursului se baza în special pe punctele de fapt; prin urmare, nu putea fi calificată drept decizie de importanță juridică crucială. Prin decizia din 21 decembrie 2004, Curtea Constituțională a respins acțiunea pentru neatenție vădită de temei și a arătat că reclamantul nu contesta în fața sa hotărârile pronunțate de instanțele inferioare, ci numai decizia Curții Supreme. Singurul motiv pentru care aceasta a fost, în opinia sa, contrară Constituției era lipsa motivării. În aceste condiții, Curtea Constituțională a considerat că o eventuală anulare a deciziei Curții Supreme ar fi fost pur formală, deoarece constituționalitatea trebuia să fie reținută în conceptul său material și non-formal. Într-adevăr, o astfel de decizie de anulare nu ar fi avut niciun impact asupra naturii hotărârii pronunțate în apel, care se baza în conformitate cu Curtea Supremă pe punctele de fapt; nici nu ar fi fost posibil să se aștepte ca Curtea Supremă să își modifice concluzia. În cele din urmă, s-a observat că, în observațiile sale prezentate Curții Constituționale, Curtea Supremă a furnizat, de fapt, o motivare suplimentară a deciziei sale nu numai în ceea ce privește Curtea Constituțională, ci și în ceea ce privește reclamantul. II. DREPTUL ȘI PRATICUL INTERNELE PERTINENTE 12. Milatová și alții c. Republica Cehă 61811/00, § 39-44, CEDO 2005-V (extracturi)). ÎN DREPTUL I. PE VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 13. Reclamantul se plânge că Curtea Constituțională nu i-a comunicat observațiile celeilalte părți la procedura în fața sa, și anume Curtea Supremă, și că, prin urmare, a fost privat de posibilitatea de a reacționa. În această privință, se face referire la art. 6 alin. (1) din Convenție, după cum urmează: * Orice persoană are dreptul la audierea corectă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...). , susținând că procedura privind o cale de atac constituțională se referă, prin natura sa, la o cale de atac mai degrabă decât la art. 13 din convenție și, prin urmare, trebuie examinată în lumina acestei dispoziții. În această privință, acesta susține argumentele identice cu cele prezentate de el și de guvernul slovac în cauza Soffer c. Republica Cehă 31419/04, § 19-23, 25-28, 8 noiembrie 2007). 15. În opinia reclamantului, nu este necesar să se reamintească jurisprudența Curții, potrivit căreia art. 6 se aplică procedurii în fața Curții Constituționale Cehe de îndată ce există o legătură cu drepturile și obligațiile cu caracter civil. În opinia sa, acesta este singurul mijloc de a garanta justițiabililor dreptul la un proces echitabil în fața acestei instanțe supreme. 16. Curtea amintește că a reafirmat în hotărârea Soffer (citată anterior, §§ 31-32) principiile care decurg din jurisprudența sa, potrivit cărora art. 6 se aplică în cazul în care rezultatul unei instanțe poate afecta rezultatul unei instanțe de judecată în fața instanțelor obișnuite, cu condiția ca instanța în cauză să aibă competența de a remedia încălcările constatate. 17. În prezenta cauză, recurentul a formulat în fața Curții Constituționale un Õ cu un drept garantat prin art. 6 alineatul (1) din convenție, și anume dreptul de a obține din instanță o decizie motivată în mod corespunzător. Ar trebui remarcat faptul că dreptul intern îi oferea acces la această instanță supremă, competentă pentru a remedia presupusa încălcare; prin urmare, ar fi de primă instanță ilogică să nu includă procedura în cauză în domeniul de aplicare al articolului 6. De altfel, introducerea acțiunii constituționale a fost indispensabilă pentru ca Curtea să accepte că căile de atac interne au fost epuizate și pentru ca aceasta să examineze temeinicia acestei acțiuni (declarat în mod vădit nefondat la 20 martie 2007). 18. În acest sens, nu se poate exclude faptul că, în cazul în care Curtea Constituțională ar fi fost de acord cu argumentul reclamantului întemeiat pe insuficiența motivării deciziei din 16 octombrie 2003 și dacă aceasta ar fi considerat noile motive prezentate de Curtea Supremă ca fiind de relevanță, recursul în casare a laui ar fi putut fi la sfârșitul declarat admisibil și justificat. În aceste condiții, calea de atac constituțională ar fi putut avea un impact asupra rezultatului contestației privind dreptul de proprietate al reclamantului examinat de instanțele inferioare (a se vedea mutatis mutandis Levages Prestations Services c. Franța, Hotărârea din 23 octombrie 1996, Rec., 1996-V, § 36). 19. Pe de altă parte, din practica Curții Constituționale privind cauzele similare prezentei (de exemplu, hotărârile nr. IV. ÚS 582/02, III. ÚS 289/04 și III. ÚS 202/05) că atunci când justițiabilii atacă prin acțiunea lor constituțională nu numai decizia Curții Supreme, ci și pe cea pronunțată de instanțele inferioare și atunci când instanța constituțională consideră motivarea hotărârii Curții Supreme ca fiind insuficientă sau arbitrară, aceasta aplică adesea principiul "minimizării ingerințelor" în cadrul activității în care se află autoritățile publice. În consecință, Comisia anulează numai decizia Curții Supreme, susținând că hotărârile instanțelor inferioare nu vor fi, dacă este cazul (în urma unei a doua acțiuni constituționale), revizuite de aceasta imediat după ce Curtea Supremă - căreia îi revine sarcina de a unifica jurisprudența - se va pronunța în mod corespunzător cu privire la recursul în Casație în cauză. 20. întrucât art. 6 alin. (1) se aplică în speță, în principiu, la ...................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Marešc. Republica Cehă 1414/03, 26 octombrie 2006) o abordare foarte formalistă, în care a fost deschisă totuși o breșă prin Hotărârea Verdú Verdeúc. Spania 43432/02, 15 februarie 2007). Din punctul de vedere al guvernului, aplicarea principiului contradictoriei de către Curte nu ar trebui să fie absolută și ar trebui să ia în considerare, dimpotrivă, aspectul în care este realist să se estimeze că este posibil ca un solicitant să comenteze un element de probă sau observații din partea unei alte părți să fi avut vreun impact relevant asupra deciziei în litigiu. Într-adevăr, deși este necesar să se asigure respectarea drepturilor procedurale ale părților, nu se poate neglija interesul unei funcționări eficiente a sistemului judiciar și, prin urmare, al unei bune administrări a justiției. Astfel, o atitudine mai flexibilă, cum ar fi cea adoptată în Hotărârea Verdú Verdú (citată) ar fi mai avantajos pentru echilibrul dintre aceste două aspecte, iar Curtea ar trebui să lase instanțelor naționale, în special instanțelor supreme, o anumită marjă de apreciere în căutarea acestui echilibru. 22. În prezenta cauză, guvernul constată că, prin respingerea, pentru neajunsuri vădite de temei, a motivării insuficiente a deciziei Curții Supreme, Curtea a aprobat într-un anumit mod conduita acesteia din urmă, precum și decizia ulterioară a Curții Constituționale. Prin urmare, ar fi dificil să se reamintească faptul că Curtea poate concluziona în astfel de împrejurări că procedura privind acțiunea constituțională nu a respectat cerințele de echitate. În opinia guvernului, constatarea în speță a unei încălcări a Convenției ar însemna negarea completă a principiului conform căruia Convenția are drept scop protejarea drepturilor concrete și efective, nu a celor care ar fi teoretice sau iluzorii. 23. În cele din urmă, guvernul consideră că decizia Curții Supreme nu este complet lipsită de motivare și că eventuala sa anulare de către Curtea Constituțională ar fi fost foarte formală, dat fiind că, în acțiunea sa constituțională, reclamantul nu contesta în niciun fel concluzia privind absența unei importanțe juridice esențiale. 24. Reclamantul susține că, în observațiile sale prezentate Curții Constituționale, Curtea Constituțională a prezentat o motivare suplimentară a deciziei sale; prin urmare, scopul acestor observații a fost fără a pune în discuție instanța constituțională, altfel Curtea Supremă nu le-ar fi elaborat, deoarece nu era obligată să facă acest lucru. De altfel, din decizia din 21 decembrie 2004 reiese în mod clar că Curtea Constituțională se baza doar pe conținutul observațiilor menționate, care au jucat un rol important în procesul său decizional. În al doilea rând, în cazul în care ar fi avut posibilitatea să reacționeze la aceste observații, acesta ar fi putut contesta argumentele prezentate de Curtea Supremă și, prin urmare, ar fi putut convinge instanța constituțională că anularea hotărârii Curții Supreme nu ar fi fost formalizată; prin urmare, ar fi putut determina Curtea Constituțională să decidă în favoarea sa. Într-adevăr, reclamantul consideră că art. 243c alineatul (2) din Codul de procedură civilă, abrogat mai târziu, permitea Curții Supreme să declare inadmisibile recursurile care nu ar fi fost în cazul în care ar fi trebuit să explice motivele. El susține că un recurs în casare similară pe care l-a introdus după abrogarea dispoziției menționate anterior a fost declarat admisibil 25. În conformitate cu jurisprudența Curții, noțiunea de proces echitabil include, de asemenea, dreptul la un proces contradictoriu care implică dreptul părților de a face cunoscute elementele care sunt necesare pentru succesul pretențiilor lor, dar și de a lua cunoștință de orice înscris sau observație prezentată judecătorului în vederea comunicării deciziei sale și de a o discuta (a se vedea, printre altele, Nederöst-Huber c. Elveția , Hotărârea din 18 februarie 1997, Rec., 1997-I, § 24 ; Krčmář și alții c. Republica Cehă , n 35376/97, § 40, 3 martie 2000).În măsura în care art. 6 alineatul (1) are ca obiectiv în primul rând protejarea intereselor părților și ale celor ale unei bune administrări a justiției, Curtea ia notă de faptul că se referă în special la încrederea justițiabililor în funcționarea justiției, această încredere se bazează, printre altele, pe asigurarea că a putut exprima pe orice piesă a dosarului (Ziegler c. Elveția , nr. 33499/96, § 38, 21 februarie 2002). 26. Desigur, după cum subliniază guvernul, dreptul la o procedură contradictorie nu are un caracter absolut, iar extinderea sa poate varia în special în funcție de particularitățile procedurilor în cauză. Într-adevăr, în câteva cauze cu circumstanțe foarte speciale, Curtea a considerat că necomunicarea unei piese a procedurii și că, în cazul reclamantului de a o discuta nu a adus atingere echității procedurii, în măsura în care aceasta a considerat că acest drept ar fi avut un impact asupra rezultatului litigiului în care soluția juridică reținută nu a fost suficient de deschisă pentru a discuta ( Stepinska c. France , n 1814/02, 15 iunie 2004 ; Verdú Verdú , hotărâre citată anterior). 27. Cu toate acestea, Curtea este de părere că astfel de împrejurări nu sunt reunite în speă și că este necesar să se facă distincție între prezenta hotărâre și hotărârea Verdú Verdú invocată de guvern. În această ultimă cauză, reclamantul a fost pârât la un apel din partea Ministerului de Stat, care i-a fost comunicat pentru observații ; singura piesă care nu a fost adusă la cunoștința sa a fost memoriul de aderare la apelul prezentat de partea civilă. Cu toate acestea, trebuie remarcat faptul că M. Vokoun se afla în lacun în poziția de solicitant, care a formulat acțiunea constituțională îndreptată împotriva deciziei Curții Supreme, la care aceasta a reacționat. În continuare, Curtea consideră că lanson nu poate califica comentariile acestei instanțe drept superfetatorie, dat fiind că nici chiar Curtea Constituțională a considerat în decizia sa din 21 decembrie 2004 că Curtea Supremă a furnizat astfel o motivare în amănunt a deciziei sale nu numai în ceea ce privește Curtea Constituțională, ci și în ceea ce privește reclamantul În aceste condiții, nu este posibil să se concluzioneze că observațiile prezentate de Curtea Supremă nu au avut niciun impact asupra hotărârii instanței constituționale. 28. În ceea ce privește argumentul guvernului care subliniază că Curtea a aprobat într-un anumit fel conduita Curții Supreme de care reclamantul se plângea în fața Curții Constituționale, Curtea constată că dreptul de a lua cunoștință de orice înscris sau observație prezentată judecătorului în vederea modificării deciziei sale și de a o discuta nu poate fi limitat la cazurile în care procedura în litigiu conduce la rezultatul urmărit de recurent. 29. Prin urmare, Curtea consideră că respectarea dreptului la un proces echitabil, luat în mod special sub aspectul respectării principiului contradictoriei, impunea reclamantului să aibă posibilitatea de a-și prezenta observațiile la observațiile Curții Supreme sau, cel puțin, să fie informat cu privire la aceasta pentru a decide, dacă este cazul, să răspundă (a se vedea mutatis mutandis Asnar c. Franța (n, 12316/04, § 28, 18 octombrie 2007). Or, această posibilitate nu i-a fost acordată. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND LEGAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIA 30. În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r i contractante nu permite să se dea la o parte mai mult decât mai mult decât mai mult consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, îi acordă o satisfacție echitabilă. 31.: Ö Õ Õil a suferit o pierdere de șanse, reclamantul solicită 437 410 coroane cehe (CZK), adică aproximativ 17 491 EUR (EUR), în ceea ce privește prejudiciul material, care ar trebui să corespundă valorii bunurilor care fac obiectul procedurii în fața instanțelor inferioare. De asemenea, solicită 1 000 000 CZK (39 988 EUR) pentru prejudiciul moral legat de încălcarea articolului 6 de către Curtea Constituțională. 32. Guvernul obiectează pe deplin asupra faptului că nu există nicio legătură de cauzalitate între prejudiciul material suferit de reclamant și încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Tratatul CE în cauzele cehe similare, acesta consideră că constatarea încălcării convenției ar constitui o satisfacție suficientă. 33. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată în speță și prejudiciul material invocat de reclamant; aceasta nu poate specula mai mult cu privire la rezultatul la care procedura în fața Curții Constituționale s-ar fi încheiat în cazul în care cerințele prevăzute la art. 6 alineatul (1) din convenție ar fi fost respectate. Circumstanțele cauzei nu permit Curții să afirme că reclamantul a suferit o pierdere de șanse reale (a se vedea, mutatis mutandis, Milatová și alții c. Republica Cehă, menționat anterior, § 70). Prin urmare, este necesar să se respingă pretențiile reclamantului în acest sens referitoare la prejudiciul material pretins. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea consideră că este suficient de reparată prin constatarea încălcării Convenției la care ajunge. B. Taxa și cheltuielile de judecată 34. Reclamantul solicită, de asemenea, 70 000 CZK (2 800 EUR) pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții, din care 50 000 CZK pentru remunerarea avocatului său și 20 000 CZK pentru cheltuielile de călătorie prevăzute. 35. Guvernul ia notă de faptul că suma revendicată de solicitant este excesivă și că pretențiile sale nu sunt însoțite de nicio justificare relevantă. 36. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se află stabiliți realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță, având în vedere absența oricărei justificări, Curtea nu acordă reclamantului nici o sumă în acest sens. restul cererii admisibile; A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție; A declarat că constatarea unei încălcări oferă în sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de solicitant; respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 3 iulie 2008, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Modulul Președinte