Decizia nr. 1780/2019 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la 2 aprilie 2013, Orașul Sinaia prin Primar și Consiliul local al orașului Sinaia au solicitat, în contradictoriu cu S.C. A. S.A., obligarea pârâtei să le lase în deplină proprietate, pașnică folosință și posesie terenul situat în Sinaia punctul "Valea Zgarburei", județul Prahova în suprafață de 22.356 mp aflat în detenția societății, precum și obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii în cuantum de 100 RON/zi de întârziere de la data la care hotărârea judecătorească a devenit definitivă până la data executării sale efective, cu cheltuieli de judecată. În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 563, art. 1516 și ale art. 1526 C. civ., precum și pe Hotărârea Guvernului nr. 834/1991. Prin cererea reconvențională formulată împreună cu întâmpinarea la 30 iulie 2013, S.C. A. S.A. a solicitat obligarea reclamanților la predarea documentațiilor semnate privind obținerea titlului de proprietate, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 834/1991, pentru terenul în suprafață de 23371,83 mp situat în Valea Zgarburei, depuse de societate la sediul Primăriei orașului Sinaia la 6 noiembrie 2003 prin Adresa nr. x și recunoscute de către primărie ca fiind semnate, prin Adresele nr. x/2004, 13972, 3158 și 9245, depuse ca Anexa 4 la data de 10 aprilie 2007 la întâmpinarea din Dosarul nr. x/2007 al Tribunalului Prahova, precum și obligarea reclamanților la plata sumei de 5.000 RON reprezentând prejudiciul cauzat prin fapta culpabilă.

Hotărârea tribunalului Prin Sentința nr. 2568 din 20 iunie 2017, Tribunalul Prahova, secția I civilă, a respins excepția lipsei calității procesual active a reclamantului, ca neîntemeiată. A admis acțiunea formulată de Orașul Sinaia prin Primar și Consiliul local al orașului Sinaia, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A., pe care a obligat-o să lase reclamanților în deplină proprietate și pașnică posesie terenul situat în Sinaia, str. x, în suprafață de 22356 mp. A obligat-o pe pârâtă la plata către reclamanți de daune cominatorii de 100 RON/zi de întârziere de la data la care hotărârea devine executorie până la data executării efective a hotărârii. A respins cererea reconvențională, ca neîntemeiată. A luat act că reclamanții solicită cheltuieli de judecată pe cale separată.

Decizia curții de apel Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, prin Decizia nr. 2536 din 7 noiembrie 2018, prin care s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței pronunțate de tribunal. Prin încheierea din 12 decembrie 2018, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a dispus, din oficiu, îndreptarea erorii materiale strecurată în dispozitivul Deciziei nr. 2356/2018 cu privire la calea de atac ce poate fi exercitată împotriva respectivei hotărâri.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs pârâta S.C. A. S.A. Prin motivele circumscrise pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., pârâta a solicitat admiterea recursului și casarea, în tot, a hotărârilor atacate, cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată. A criticat decizia din apel, solicitând a se observa că instanța a pronunțat o soluție de respingere a apelului fără a lua în discuție toate motivele invocate, deși acestea au fost amplu susținute, iar unele motive au fost respinse prin considerații ce încalcă sau reprezintă o aplicare greșită a legii. În continuare, recurenta a prezentat situația de fapt și de drept care rezultă, în opinia sa, din probele administrate. A criticat greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale active, în condițiile în care reclamanții nu sunt titularii dreptului de proprietate privind terenul revendicat, precum și a menținerii soluției de respingere a cererii reconvenționale. A mai arătat că a solicitat instanței de apel să admită completarea probatoriilor cu înscrisuri privitoare la proprietatea terenului în litigiu și a continuității deținerii acestuia și, de asemenea, administrarea probei cu interogatoriul reclamanților.

Procedura de filtru derulată în fața Înaltei Curți Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la 10 iunie 2019, după efectuarea formalităților de comunicare, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Completul de filtru C3, la data de 13 iunie 2019, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod, prioritar asupra termenului de exercitare a căii extraordinare de atac și asupra încadrării criticilor în motivele de casare. La 5 iulie 2019 s-a înregistrat punctul de vedere la raport formulat de intimații-reclamanți Orașul Sinaia prin Primar și Consiliul local Sinaia, prin care s-a arătat că recursul este tardiv, conform opiniei majoritare a membrilor completului de judecată, calea de atac fiind una legală, care poate fi exercitată independent de mențiunile din cuprinsul deciziei. Prin rezoluția din 2 septembrie 2019, s-a acordat termen la 16 octombrie 2019, în ședință publică, cu citare părți, în temeiul art. 493 alin. (6) C. proc. civ. II. Considerentele Înaltei Curți Analizând recursul, Înalta Curte constată că este tardiv, în considerarea argumentelor ce succed: Astfel, se constată că decizia atacată a fost comunicată pârâtei la sediul acesteia, indicat prin cererea de apel, la data de 19 decembrie 2018, conform dovezii existente la dosarului de apel. În ceea ce privește data indicată în cuprinsul motivelor de recurs de comunicare a deciziei atacate, respectiv 4 ianuarie 2019, aceasta nu poate fi primită, observându-se că reprezintă, de fapt, data comunicării încheierii de îndreptare a erorii materiale strecurate în cuprinsul deciziei referitoare la mențiunea inexactă în privința căii de atac ce poate fi exercitată. Termenul de recurs este reglementat prin dispozițiile art. 485 alin. (1) C. proc. civ., care stipulează în sensul că durata lui este de 30 de zile și curge de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. În speță, motivele de recurs au fost depuse la poștă la data de 4 februarie 2019, potrivit plicului de la dosarului de recurs, cu depășirea termenului prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., care, calculat în conformitate cu art. 181 C. proc. civ., se împlinea la 21 ianuarie 2019. Potrivit art. 185 alin. (1) C. proc. civ. "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate". Se rețin și prevederile art. 457 C. proc. civ., referitoare la legalitatea căii de atac, potrivit cărora hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei, mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac neavând niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege. Pornind de la aceste reglementări legale, se constată că sensul dispoziției cuprinsă la art. 457 alin. (2) C. proc. civ. nu poate fi decât acela că regimul căilor de atac este cel prevăzut de lege, calea de atac trebuind a fi exercitată independent de mențiunile (inclusiv cele inexacte) din cuprinsul hotărârilor. Ca atare, aplicarea principiului legalității, reglementat de art. 457 C. proc. civ., presupune că niciunui participant al procesului civil nu-i este îngăduit să deroge de la acesta, legea fiind cea care recunoaște condițiile de exercitare a căilor de atac. Nu pot fi reținute astfel susținerile recurentei referitoare la împrejurările legate de suspendarea activității societății, întrucât acestea reprezintă chestiuni de fapt, care nu pot fi primite în raport de cerințele imperative stabilite prin textele de lege menționate. Deși reală situația că hotărârea instanței de apel a conținut mențiunea eronată că are caracter definitiv, această eroare materială a fost îndreptată din oficiu prin încheierea comunicată părții recurente încă din data de 4 ianuarie 2019, cu mult anterior datei de 21 ianuarie 2019 când s-a împlinit termenul legal de exercitare a recursului. Astfel, distinct de faptul că dreptul de exercitare a recursului izvora din lege, iar nu din decizia instanței de apel, partea având astfel posibilitatea să își exercite dreptul independent de mențiunea eronată făcută în hotărâre a acestei căi de atac, pârâtei i-a fost și comunicată în timp util încheierea prin care era înlocuită mențiunea respectivă cu cea corectă. Conduita procesuală greșită întemeiată pe mențiunea din decizia atacată nu poate fi justificată prin invocarea unor împrejurări de fapt în care partea s-ar fi aflat, în condițiile în care principiul legalității prevalează. Pentru cele ce preced, reținând sancțiunea reglementată de art. 185 C. proc. civ. pentru neîndeplinirea în termen a actului procedural (în cauză, exercițiul căii extraordinare de atac), recursul va fi respins ca tardiv declarat. Referitor la solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată, dovedită prin înscrisurile constând în factură și ordin de plată, depuse la dosar, aceasta urmează a fi admisă, cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. Astfel, se are în vedere, în lumina prevederilor menționate, că în raport de complexitatea redusă a aspectelor litigioase dezbătute în etapa recursului, care s-a soluționat pe calea unei excepții procesuale ce a fost invocată din oficiu, suma solicitată drept cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial este vădit disproporționată. Totodată, se observă că prin împuternicirea avocațială depusă la dosar, reprezentantul convențional este împuternicit, în baza contractului de asistență juridică, de către intimatul-reclamant Orașul Sinaia prin Primar, astfel încât recurenta va fi obligată la plata către această parte a cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.500 RON.