ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 241/2017

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta S.C. A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 2001 Euro, datorată reclamantei în baza procesului-verbal nr. x încheiat de autoritățile spaniole la data de 11.10.2013, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 47/2015 din 15 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția I civilă a fost admisă acțiunea reclamantei și a fost obligat pârâtul la plata sumei de 2001 Euro, reprezentând prejudiciu adus societății, cu obligarea acestuia la plata sumei de 900 RON cheltuieli de judecată.

Pârâtul B. a declarat apel împotriva acestei sentințe.

Prin decizia civilă nr. 615/2015 din 8 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a fost respins ca nefondat apelul pârâtului și a fost obligat acesta la plata sumei de 1000 RON cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva deciziei civile nr. 615/2015 din 8 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, pârâtul B. a formulat recurs.

A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul nu este admisibil.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 05 octombrie 2016, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Părțile nu au depus punct de vedere cu privire la raport.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prezentul recurs are ca obiect decizia civilă nr. 615/2015 din 8 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Decizia ce formează obiectul prezentului dosar are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 din noul C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

Potrivit dipozițiilor art. 208 din Legea nr. 62/2011, republicată și modificată, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal, hotărârile instanței de fond fiind supuse numai apelului, astfel cum dispune art. 214 din același act normativ.

Art. 216 din Legea nr. 62/2011 statuează că prevederile acestui act normativ, referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă, se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.

Conflictele individuale de muncă sunt definite de art. 1 alin. (1) lit. i) din același act normativ ca fiind "conflictele în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părți prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor stabilite prin contractul individual de muncă ori raportul de serviciu".

Prin sentința civilă nr. 47/2015 din 15 ianuarie 2015, Tribunalul Sibiu, secția I civilă a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispozițiile C. civ., invocate prin acțiune, litigiul având natura unui litigiu de muncă, fiind soluționat în temeiul art. 254 alin. (1) din Codul muncii, aceste aspecte nefiind contestate de către părți.

Prin urmare, decizia recurată nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 615/2015 din 8 septembrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, ca inadmisibil.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2017.