ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1860/2017
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1860/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra recursurilor de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2013, reclamanta D.G.A.S.P.C. Constanța a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local al Primăriei Constanța, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 8.410.237,20 RON reprezentând contribuția aferentă perioadei ianuarie 2010 - decembrie 2013 la finanțarea activității de protecție a copiilor protejați în sistem rezidențial, de asistență maternală, persoanelor majore care beneficiază de protecție în temeiul art. 51 din Legea nr. 272/2004 modificată prin Legea nr. 257/2013, precum și întreținerea persoanelor adulte protejate în centrele specializate aflate în subordinea DGASPC Constanța, pentru beneficiarii proveniți de pe raza unității administrativ-teritoriale Constanța.
Totodată, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata penalităților de întârziere în cuantum de 0,30 % pentru fiecare zi de întârziere din contribuția lunară, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 54 alin. (1) Legea nr. 448/2006, art. 33 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 268/2007, art. 5 alin. (3) și art. 118 din Legea nr. 272/2004, art. 133 lit. "c" din Legea nr. 292/2011, art. 1349, art. 1357-1359, art. 1381,1386, art. 1539 C. civ., fiind depuse adrese înaintate Primăriei Constanța, centralizatoare ale cheltuielilor efectuate pentru protecția persoanelor beneficiare ale legilor speciale, Hotărârea nr. 120/03.04.2008 a Consiliului Județean Constanța.
Prin încheierea pronunțată la data de 01.04.2014, Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale funcționale și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Constanța, secția I civilă.
Pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă, cauza a fost înregistrată sub nr. x/2014*.
Prin note depuse la dosar la data de 16.05.2014, reclamanta a solicitat modificarea cadrului procesual pasiv, prin introducerea în cauză, în calitate de pârât și a Municipiului Constanța.
Prin încheierea din 27.05.2014, instanța a admis excepția tardivității modificării acțiunii, invocată de către pârâtul Consiliul Local al Municipiului Constanța, reținând că cererea de modificare a acțiunii a fost depusă la dosar ulterior primului termen de judecată, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 204 C. proc. civ.
La termenul din 23.09.2014, reclamanta a depus la dosar cerere de micșorare a cuantumului pretențiilor, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 7.948.885,44 RON, reprezentând cost al serviciilor de asistență socială acordate în perioada 2010 - septembrie 2013.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă sub nr. x/2014, reclamanta D.G.A.S.P.C. Constanța a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul Constanța, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pârâtul la plata sumei de 8.401.237,20 RON, aferentă perioadei ianuarie 2010 - septembrie 2013, reprezentând contribuția aferentă perioadei ianuarie 2010 - decembrie 2013 la finanțarea activității de protecție a copiilor protejați în sistem rezidențial, de asistență maternală, persoanelor majore care beneficiază de protecție în temeiul art. 51 din Legea nr. 272/2004 modificată prin Legea nr. 257/2013, precum și întreținerea persoanelor adulte protejate în centrele specializate aflate în subordinea D.G.A.S.P.C. Constanța, pentru beneficiarii proveniți de pe raza unității administrativ-teritoriale Constanța.
Pârâtul a invocat prin întâmpinare excepția conexității acestui dosar cu cel care face obiectul dosarului nr. x/2014, față de identitatea de obiect dintre cele două litigii; s-a invocat totodată excepția prescrierii dreptului la acțiune, pentru pretențiile anterioare datei de 04.06.2011, prin raportare la termenul general de prescripție de 3 ani, calculat de la data înregistrării cererii pe rolul instanței.
Prin sentința civilă nr. 1885/04.09.2014 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția I civilă în dosar nr. x/2014 a fost admisă excepția necompetenței funcționale a acestei instanțe, cu consecința declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ.
Pentru a se dispune în acest sens, s-a reținut că actul în baza căruia sunt formulate pretențiile reclamantei este un act administrativ, iar părțile raportului juridic dedus judecății sunt două instituții publice.
Cauza astfel declinată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2014*.
Prin încheierea pronunțată la data de 06.11.2014, această instanță a admis excepția conexității și a dispus conexarea dosarului menționat la dosarul nr. x/2014 aflat pe rolul Tribunalului Constanța, secția I civilă, apreciind astfel că soluționarea unitară a cauzelor trebuie să primeze aspectelor legate de competența funcțională a celor două secții ale tribunalului.
După conexare, la termenul din 27.01.2015, reclamanta a precizat că cererea precizatoare a cuantumului pretențiilor vizează și acțiunea principală.
La rândul său, pârâtul Consiliul Local al Municipiului Constanța a invocat excepția prescrierii dreptului la acțiune și în privința debitului aferent perioadei 01.01.2010 - 23.01.2011, dedus judecății în cadrul dosarului nr. x/2014
Prin sentința civilă 518/10.03.2015 a Tribunalului Constanța a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Local Constanța, în cererea principală, privind pe reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, respingându-se cererea principală ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, invocată de pârât în cererea conexă, ca nefondată.
A fost admisă cererea conexă modificată, privind pe reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța în contradictoriu cu Municipiul Constanța, pârâtul fiind obligat la plata către reclamantă a sumei de 7.948.885,44 RON, reprezentând contribuție la finanțarea activității de protecție a copiilor protejați în sistem rezidențial și de asistență maternală, a persoanelor majore care beneficiază de protecție în temeiul art. 51 din Legea 272/2004 și a persoanelor adulte protejate în centre specializate, pentru perioada ianuarie 2010 - septembrie 2013.
Pârâtul a fost totodată la plata către reclamantă a sumei de 25 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei soluții a formulat apel, în termen legal, pârâtul Municipiul Constanța prin Primar, solicitându-se în principal anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre competentă soluționare în fond secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului, iar în subsidiar, schimbarea în tot a sentinței, în sensul respingerii acțiunii parțial ca prescrise, parțial ca nefondată.
Prin încheierea din 21.09.2015, Curtea de apel Constanța, secția I civilă a transpus prezentul dosar, în condițiile art. 99 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești aprobat prin H.C.S.M. nr. 387/2005, completului corespondent din cadrul secției a II-a civile a aceleiași instanțe, în raport de considerentele deciziei nr. 13/22.06.2015 a Î.C.C.J. pronunțate în recurs în interesul legii (care stabilise că litigiile de această natură urmează regula soluționării ca litigii de drept administrativ).
Urmare conflictului negativ de competență generat între cele două secții, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a stabilit competența de soluționare a cauzei în apel în favoarea primei secții sesizate și anume Curtea de Apel Constanța, secția I Civilă.
Curtea de Apel Constanța, secția I Civilă, prin decizia civilă nr. 140C din 07 noiembrie 2016 a admis apelul formulat de apelantul Municipiul Constanța prin Primar, împotriva sentinței civile nr. 518/10.03.2015 pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul nr. x/2014; a schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, pentru sumele aferente anului 2010; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.997.752 RON, reprezentând contribuție la finanțarea activității de protecție a copiilor protejați în sistem rezidențial, de asistență maternală, precum și pentru persoanele majore protejate conform art. 51 din Legea nr. 272/2004, pentru perioada ianuarie 2011 - septembrie 2013; a respins ca nefondată cererea de obligare a pârâtului la plata sumei de 3.182.364,64 RON, reprezentând contribuție la finanțarea activității privind întreținerea persoanelor adulte protejate în centre specializate, pentru aceeași perioadă (ianuarie 2011- septembrie 2013); a menținut restul dispozițiilor hotărârii apelate.
Împotriva deciziei civile nr. 140C din 07 noiembrie 2016 au declarat recurs atât reclamanta Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, cât și pârâtul Municipiul Constanța prin Primar, dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin memoriile înregistrate la 06 martie 2017, respectiv 24 martie 2007 la Curtea de Apel Constanța.
Recursul declarat de recurenta-reclamantă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În temeiul acestor dispoziții legale, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate, în sensul respingerii excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente anului 2010, admiterea cererii de obligare a pârâtului Municipiul Constanța la plata sumei de 3.182.364,64 RON, reprezentând contribuție la finanțarea activității privind întreținerea persoanelor adulte protejate în centre specializate pentru perioada ianuarie 2011- septembrie 2013 și menținerii celorlate dispoziții, în sensul respingerii apelului și menținerii sentinței civile nr. 518/10.03.2015 a Tribunalului Constanța prin care a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune și a fost admisă cererea conexă formulată de DGASPC Constanța și obligat pârâtul Muncipiul Constanța la plata sumei de 7.948.885,44 RON.
În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente anului 2010, recurenta-reclamantă arată că hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.
Recurenta arată că întrucât obiectul litigiului nu îl constituie pretenții de natură civilă, deoarece vizează finanțarea unor servicii publice de către o persoană juridică de drept public, având izvorul juridic în lege, nu sunt aplicabile dispozițiile Decretul nr. 167/1958, care reglementează raporturi patrimoniale de drept privat și nu de drept public.
Aceste statuări au fost reținute și de către Completul competent să judece recursul în interesul legii prin Decizia nr. 13/2015 din 22 iunie 2015.
În continuare, recurenta-reclamantă prezintă considerentele deciziei nr. 28/2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la sesizarea privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.
Pe de altă parte, recurenta-reclamantă invocă dispozițiile art. 1 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, cât și dispozițiile art. 118 din Legea nr. 272/2004 și art. 94 din Legea nr. 448/2006.
În consecință, recurenta-reclamantă arată că în speța de față este în discuție o contribuție obligatorie de la bugetul muncipiului, așa cum arată dispozițiile H.G. nr. 457/2000.
În ceea ce privește plata sumei de 3.182.364,64 RON, reprezentând contribuție la finanțarea activității privind întreținerea persoanelor adulte protejate în centre specializate pentru perioada ianuarie 2011- septembrie 2013, arată că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea normelor de drept material.
Prin decizia recurată s-a reținut că prin Hotărârea Consiliului Județean Constanța nr. 120/03.04.2008 s-a instituit în sarcina tuturor consiliilor locale de pe raza județului Constanța obligația de plată a contribuției anuale la finanțarea activității de protecție a beneficiarilor serviciilor sociale acordate de DGASPC Constanța în temeiul Legii nr. 272/2004 și Legii nr. 448/2006.
Obligația de finanțare de la bugetele comunelor, orașelor, muncipiilor a serviciilor sociale ce fac obiectul actului administrativ este prevăzută de legislația primară incidentă fiecărei categorii de beneficiari. Așadar, actul normativ menționat este obligatoriu pentru toate subiectele de drept la care se referă și produce efecte juridice până la momentul ieșirii lui din vigoare.
Soluția juridică adoptată cu privire la textul art. 5 al Hotărârii Consiliului Județean Constanța nr. 120/2008 constituie modalitatea tehnică de plată a obligațiilor stabilite.
În condițiile în care prin H.G. nr. 23/2010 s-au reglementat standarde de cost pentru serviciile sociale, pentru perioada în litigiu au fost acordate serviciile sociale la nivelul standardelor de cost reglementate de acest act normativ, astfel încât raportarea s-a făcut cu trimitere la dispozițiile art. 5 care reglementează cuantumul procentual de contribuție de cel puțin 25%.
Obligația de finanțare a serviciilor sociale este expres prevăzută de art. 6 din H.G. nr. 23/2010.
Recurenta-reclamantă mai susține că pârâtul Municipiul Constanța nu se poate prevala de faptul că nu a inclus în bugetul propriu contribuția la finanțarea serviciilor sociale acordate de DGASPC Constanța. În acest sens, sunt aplicabile dispozițiile art. 23, art. 9 alin. (2) și art. 10 din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora resursele financiare de care dispun autoritățile administrației publice locale trebuie să fie corelate cu competențele și atribuțiile prevăzute de lege.
Totodată, aplicabile sunt și dispozițiile art. 98 și art. 49 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, potrivit cărora actele administrative au caracter obligatoriu.
În ceea ce privește dispozițiile art. 54 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, recurenta-reclamantă arată că acestea nu pot fi interpretate în sensul că exonerează municipiile, orașele și comunele de orice obligație de contribuție de finanțare de la bugetul propriu cu privire la serviciile sociale acordate adulților cu handicap.
În continuare, recurenta-reclamantă citează dispoziile legilor anuale ale bugetului pe anii 2010, 2011, 2012, și 2013, potrivit cărora finanțarea serviciilor sociale de la bugetul de stat s-a realizat pentru perioada în litigiu la nivelul standardelor de cost aprobate prin H.G. nr. 23/2010, în continuare fiind aplicabile dispozițiile art. 6 din H.G. nr. 23/2010.
Nu în ultimul rând arată că finanțarea centrelor publice nu poate fi confundată cu finanțarea serviciilor sociale acordate beneficiarilor.
Finanțarea centrelor publice pentru persoane cu handicap presupune și alte cheltuieli în afara celor care fundamentează costul serviciilor sociale, care se finanțează din bugetul județean.
În consecință, recurenta-reclamantă concluzionează în sensul că în perioada în litigiu, centrele pentru persoane cu handicap au funcționat, iar serviciile sociale au fost acordate inclusiv beneficiarilor proveniți de pe raza UAT Constanța în lipsa îndeplinirii obligației de finanțare a pârâtului, în condițiile îndeplinirii obligației de finanțare de la bugetul de stat și cel județean, la care s-au adăugat donațiile și sponsorizările primite.
Recurenta-reclamantă susține că pârâtul este obligat să contribuie la finanțarea serviciilor sociale acordate beneficiarilor proveniți de pe raza unității administrativ teritoriale atât pentru serviciile sociale acordate în temeiul Legii nr. 272/2004 cât și pentru cele acordate adulților cu handicap în temeiul Legii nr. 448/2006.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului.
Recursul declarat de pârâtul Municipiul Constanța prin Primar.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În temeiul acestor dispoziții legale, recurentul a solicitat admiterea recursului.
Recurentul-pârât susține că hotărârea atacată este pronunțată cu încălcarea normelor de drept material incidente.
În mod eronat a reținut instanța de apel că există vreo prevedere legală a UAT de a vira o contribuție, într-un anumit cuantum, în lipsa adoptării în prealabil a unei hotărâri de consiliu local în acest sens.
HCJ nr. 120/2008 nu poate constitui bază legală pentru atragerea răspunderii patrimoniale pentru neplata sumelor indicate. Chiar prin art. 5 din actul evocat se arată că nu se instituie vreo obligație de plată în sarcina Consiliului Local, ci se instituie în sarcina Consiliilor locale obligația de a adopta o hotârâre prin care să se stabilească contribuția anuală la finanțarea activității de protecție a categoriilor defavorizate la care se referă.
De asemenea, recurentul-pârât arată că nu există niciun temei legal pentru transformarea unei obligații de face, aceasta fiind natura obligației stabilită prin HCJ 120/2008, în obligația de a da.
În ce privește dispozițiile art. 6 care prevăd plata penalităților de întârziere, susține că acestea nu sunt aplicabile, în lipsa temeiului legal pentru obligarea sa la plata contribuției lunare.
Activitatea de protecție a copiilor protejați în sistem rezidențial este reglementată de H.G. nr. 1434/2004, prin art. 2, art. 3, art. 4, art. 8, potrivit cărora această activitate se finanțează din bugetul județului sau ale sectoarelor Municipiului București.
Singura situație în care o unitate administrativ teritorială are obligația de a finanța activitatea unui centru de asistență socială nu este decât aceea în care aceasta ia hotărârea de a înființa o asemenea instituție. În acest sens sunt dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 68/2003 și art. 42, art. 43 din Legea nr. 292/2011 și art. 5 alin. (3) și art. 4 din Legea nr. 272/2004.
Pentru aceste motive solicită admiterea recursului.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursurile sunt admisibile în principiu.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 14 septembrie 2017 a fost încuviințat, în unanimitate, raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor și s-a dispus comunicarea acestuia părților, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Potrivit dovezilor de comunicare, raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor a fost comunicat părților la data de 14 septembrie 2017.
Prin încheierea din 26 octombrie 2016, Înalta Curte a admis în principiu recursurile și a fixat termen pentru soluționarea recursului la data de 7 decembrie 2017.
Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate urmând să fie respinse, pentru următoarele considerente:
Recursul declarat de recurenta-reclamantă Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.
Motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când hotărârea pronunțată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
În argumentarea acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă susține că instanța de apel a admis în mod neîntemeiat excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente anului 2010, având în vedere că obiectul litigiului nu îl constituie pretenții de natură civilă, nefiind aplicabile dispozițiile Decretului nr. 167/1958, care nu se aplică dreptului public.
Înalta Curte constată că în materia prescripției extinctive sunt incidente dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 167/1958, litigiul fiind supus dreptului comun.
Prin încheierea din 01 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, tribunalul a analizat în considerarea dispozițiilor art. 248 coroborat cu art. 132 C. proc. civ. excepția necompetenței funcționale invocată de pârâtul Consiliul Local al Primăriei Constanța și a constatat natura civilă a litigiului de față, apreciind demersul judiciar nu își are izvorul într-un act administrativ, emis de autoritatea pârâtă, fiind lipsită de relevanță calitatea părților.
Pe cale de consecință, dosarul a fost înaintat spre competentă soluționare secției I Civilă a Tribunalului Constanța.
De asemenea, prin decizia nr. 1685 din 31 mai 2016 Înalta Curte de Casație și Justiței, secția de contencios administrativ și fiscal a stabilit competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția I Civilă, reținând că tribunalul a soluționat cauza ca fiind un litigiu civil, iar sentința pronunțată este supusă căii de atac prevăzută pentru un astfel de litigiu.
În raport de aceste precizări, Înalta Curte constată că limitele de soluționare în ceea ce privește normele legale incidente nu mai pot fi readuse în discuție în această etapă procesuală, această chestiune fiind tranșată în conflictul judiciar de față.
În ceea ce privește trimiterile recurentei-reclamantă la considerentele deciziei în interesul legii, care a stabilit că sunt aplicabile dispozițiile regulilor contenciosului administrativ, se constată că Decizia nr. 13/2015 a fost pronunțată pe parcursul judecății prezentului litigiu, ulterior încheierii din 01 aprilie 2014 a Tribunalului Constanța, astfel încât nu poate produce efecte juridice în prezenta cauză.
În raport de aceste considerente, prima critică a reclamantei în ceea ce privește raportările în drept cu privire la incidența dispozițiilor dreptului comun este nefondată, sumele aferente semestrului I și semestrului II/2010 la finanțarea susținerii Protecție copilului și persoanelor adulte fiind prescrise în raport cu data formulării acțiunii respectiv 23.01.2014.
Critica privind respingerea ca nefondată a cererii privind obligarea pârâtului la plata sumei de 3.182.364,64 RON reprezentând contribuție la finanțarea activității privind întreținerea persoanelor adulte protejate în centre specializate, pentru perioada ianuarie 2011- septembrie 2013 este nefondată.
Considerentele instanței de apel prin care a reținut că obligația pentru persoanele adulte instituționalizate în centre specializate nu sunt în sarcina minicipalității sunt corecte, aceste obligații revenind consiliilor județene.
S-a reținut corect incidența în cauză a dispozițiilor art. 94 alin. (1) din Legea nr. 448/2006 republicată în forma în vigoare la data de 01.01.2011, precum și a dispozițiilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 potrivit cărora finanțarea centrelor publice de zi sau de tip rezidențial în care sunt îngrijite și protejate persoanele adulte cu handicap se face din bugetul propriu al consiliului județean pe teritoriul și în subordinea căruia se află centrul.
În consecință, formularea prezentei cereri în raport cu unitatea administrativ teritorială este nefondată, obligația legală de a suporta cheltuielile aferente activității de protecție a persoanelor cu handicap, realizată în centrele publice, revenind consiliilor județene.
Recursul declarat de pârâtul Municipiul Constanța prin Primar.
Din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a criticat decizia instanței de apel în ceea ce privește soluția de admitere a pretențiilor vizând contribuția la finanțarea activității de protecție a beneficiarilor serviciilor sociale acordate în temeiul Legii nr. 272/2004 pentru perioada ianuarie 2011- septembrie 2013.
Dispozițiile legale incidente care reglementează obligația asigurării finanțării servicilor sociale de la bugetele locale ale comunelor, orașelor și municipiilor sunt prevăzute de art. 1 alin. (2) din H.G. nr. 457/2000 potrivit cărora consiliile locale municipale, orășenești și comunale au obligația să prevadă cu prioritate în bugetele proprii sumele necesare în vederea finanțării activității de protecție a copiului și a persoanei majore care beneficiază de protecție în condițiile art. 19 din ordonanță.
Finanțarea serviciilor sociale din sume alocate din sursele de finanțare reglementate rezultă și din dispozițiile art. 37 alin. (1) din Legea nr. 47/2006, art. 39 din Legea nr. 292/2011, O.G. nr. 68/2003, art. 118 din Legea nr. 272/2004.
Nu va fi reținută critica recurentului-pârât în sensul exonerării de răspundere având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada solicitării acestor servicii decontate precum și prin neincluderea în buget a acestor sume, pretențiile fiind legal solicitate.
În acest sens, Înalta Curte constată că reclamanta a depus listele cuprinzând datele personale ale beneficiarilor acestor servicii, pentru întreaga perioadă vizată.
Pentru toate argumentele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI CONSTANȚA și MUNICIPIUL CONSTANȚA PRIN PRIMAR împotriva deciziei civile nr. 140/C din 07 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenta - reclamantă DIRECȚIA GENERALĂ DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI CONSTANȚA și de recurentul - pârât MUNICIPIUL CONSTANȚA prin PRIMAR în contradictoriu cu intimatul-pârât Consiliul Local al Primăriei Constanța împotriva deciziei civile nr. 140/C din 07 noiembrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția I civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 decembrie 2017.