ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 763/2017
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 763/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă sub nr. x/2013 reclamantul Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației a chemat în judecată pârâta Autoritatea Civilă Aeronautică Română, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta să achite către reclamantă contravaloarea sumelor încasate în perioada aprilie 2010 - octombrie 2010, în temeiul O.G. nr. 26/2009, care se cuveneau reclamantei, în cuantum de 431.973,58 Euro, echivalent în RON la data efectuării plății, precum și contravaloarea a 75% din sumele încasate de pârâtă în perioada iulie 2009 - martie 2010, al căror cuantum îl va preciza până la primul termen de judecată.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 26/2009, precum și ale Legii nr. 55/2010. Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat: excepția netimbrării cererii, deoarece veniturile proprii ale CIAS sunt destinate doar finanțării cheltuielilor curente; excepția lipsei competenței materiale a Tribunalului București în soluționarea cauzei, deoarece cuantumul pretențiilor CIAS nu trece pragul de 5 miliarde RON instituit de art. 2 C. proc. civ.
lipsa calității procesuale pasive în ceea ce privește capătul I de cerere, deoarece în perioada aprilie 2010- octombrie 2010, nu există nicio prevedere legală care să stabilească obligații de plată în sarcina AACR față de reclamanta; excepția prescripției dreptului material la acțiune al CIAS în ceea ce privește capătul II de cerere, deoarece între lunile iulie 2009 - ianuarie 2010, parte din perioada pentru care reclamanta solicită plata a 75% din sumele încasate de AACR, și data înregistrării acțiunii - 04.01.2013 - s-au scurs mai mult de 3 ani, termenul general de prescripție; excepția lipsei de interes în ceea ce privește capătul II de cerere, deoarece la momentul promovării acțiunii, interesul reclamantei în ceea ce privește capătul II de cerere nu mai este legitim și actual, deoarece scopul recunoscut de lege a fost îndeplinit, iar pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Reclamantul a formulat cerere precizatoare prin care a indicat că temeiul de drept al capătului 1 de cerere referitor la îmbogățirea fără just temei al pârâtei îl constituie dispozițiile art. 998-999 C. civ., aplicabil în speță pentru perioada 1 aprilie 2010-15 noiembrie 2010. Suma încasată și datorată CIAS în această perioadă este de 678.867,75 euro, echivalentul a 2.886.371,87 RON. Dobânda pe care o solicită, aferentă acestui debit este în cuantum de 416.749,08 RON. După 15.11.2010 pârâta a achitat taxa legală către CIAS. Reclamantul a precizat capătul 2 de cerere, în sensul că solicită obligarea pârâtei la plata sumei 2.104.195,20 Euro, echivalent în RON la cursul BNR din data plății, evaluată provizoriu la 8.080.101,55 RON reprezentând cota de 75% din tariful pentru supravegherea menținerii obiectivelor necesare siguranței pasagerilor, prevăzuta de art. 6 alin. (4) din O.G.
nr. 26/2009, încasată și nevirată - pentru perioada iulie 2009 - martie 2010, calculată prin raportare la numărul pasagerilor îmbarcați efectiv pe aeroporturile din România, conform Ordin nr. 846/07. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente debitului neachitat, calculată după data de 30.11.2010 (data finalizării înființării efective a reclamantului și deschiderea contului la Trezorerie) dobânda legală datorată până la data plății efective. Prin încheierea de ședință din data de 29.05.2013 secția a IV-a Civilă a Tribunalului București a admis excepția necompetenței funcționale a acestei instanțe și a înaintat cauza către secția a VI-a a Tribunalului București în vederea soluționării.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2013*. Reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de pârâtă prin care a solicitat respingerea excepțiilor și admiterea acțiunii, astfel cum a fost precizată. La data de 17.10.2013 pârâtul a formulat completare la întâmpinare ca urmare a cererii precizatoare depuse de reclamant prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată a Centrului de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile, invocând totodată și excepția prematurității în ceea ce privește capătul 2 de cerere Prin sentința civilă nr. 6942/04.12.2013 Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului București și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel București.
Prin sentința civilă nr. 988/25.03.2014 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția Civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență și pentru soluționarea acestuia a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție. Prin decizia nr. 2886/18 iunie 2014 pronunțată în dosarul nr. x/2013 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a stabilit competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Civilă Aeronautică Română în favoarea Tribunalului București, secția Civilă.
Dosarul a fost restituit Tribunalului București, secția a VI-a civilă sub nr. x/2013*. Prin cererea formulată la data de 20 ianuarie 2014 și prin precizările verbale din cuprinsul încheierii din 10.12.2014 reclamantul a arătat că renunță la soluționarea capătului de cerere privind plata sumei de 431.973,58 euro, echivalent RON. Prin încheierea de ședință de la data de 14 ianuarie 2015 tribunalul a respins excepția prematurității cererii, a lipsei de interes; a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei iulie 2009-31 decembrie 2009; a admis cererea de sesizare a Curții Constituționale cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 6 alin. (3), (4) și 5 din Ordonanța nr. 26/2009 în forma inițială și a respins, cererea de suspendare a judecății.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri. Prin sentința civilă nr. 2189/29.04.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2013, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 22.06.2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a luat act de renunțarea la judecată cu privire la primul capăt de cerere; a respins pretențiile reprezentând contravaloarea a 75% din sumele încasate în perioada iulie 2009 - 31 decembrie 2009 pentru prescripția dreptului la acțiune; a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.603.016,32 RON reprezentând contravaloarea a 75% din sumele colectate de pârâtă aferente perioadei ianuarie 2010 - 27 martie 2010, suma de 333.316,07 RON, cu titlu de dobândă legală aferentă debitului principal calculată începând cu 1 decembrie 2010 până la 28 februarie 2015, precum și în continuare, dobândă legală aferentă debitului principal până la data plății integrale.
De asemenea, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 7500 RON, cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut că prin actul normativ privind înființarea, organizarea și funcționarea reclamantului Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile - Ordonanța nr. 26/2009 - forma de la data intrării în vigoare (03.09.2009 potrivit art. 15 din actul normativ, respectiv 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, partea I), s-a prevăzut la art. 6 alin. (1) și (3) că "finanțarea cheltuielilor curente și de capital ale CIAS precum investigația tehnică a accidentelor și incidentelor de aviație, se asigură din venituri proprii.
Sursele proprii CIAS se constituie din încasarea unei cote de 75% din tariful pentru supravegherea menținerii obiectivelor necesare siguranței pasagerilor pe aeroporturile internaționale, aplicat de Autoritatea Aeronautică Civilă Română (pârâta din prezenta cauză).
După cum dispune și alin. (4), s-a mai indicat, în vederea acoperirii cheltuielilor necesare înființării și organizării CIAS, Autoritatea Aeronautică Civilă Română virează în contul CIAS o cotă de 75% din sumele colectate, începând cu luna iulie 2009." Potrivit art. 6 alin. (5) "modalitatea de transfer a acestor sume se stabilește pe bază de protocol încheiat între Autoritatea Aeronautică Civilă Română și CIAS în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a ordonanței." S-a mai reținut că părțile nu au întocmit și încheiat protocolul la care se referă dispozițiile legale, nefiind arătat un motiv întemeiat, precum și faptul că, la data de 27.03.2010, art. 6 a fost modificat în sensul că alin. (3) a prevăzut că sursele proprii CIAS se constituie din transferul sumei de 0,275 euro/pasager îmbarcat pe aeroporturile din România din tariful pentru supravegherea menținerii obiectivelor necesare siguranței pasagerilor, iar dispozițiile din alin. (5) au fost eliminate.
A constatat tribunalul că reclamanta a învestit instanța, inițial, cu o acțiune prin care se solicita obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând 75% din tariful încasat de aceasta pentru perioada iulie 2009 - martie 2010, precum și la plata sumei de 431.973,58 euro, echivalent RON la data plății, reprezentând contravaloarea sumelor aferente pasagerilor îmbarcați pe aeroporturile din România pentru perioada aprilie- octombrie 2010, pentru ca mai apoi să renunțe la soluționarea capătului de cerere privind plata sumei de 431.973,58 euro în echivalent RON.
În ceea ce privește capătul al doilea de cerere, prin încheierea din 14.01.2015, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile principale și accesorii aferente perioadei iulie 2009 - 31.12.2009, cererea fiind analizată exclusiv pentru pretențiile reprezentând 75% din sumele colectate de pârâtă aferente perioadei ianuarie 2009 - 27.03.2010, la care se adaugă dobânda calculată, precum și în continuare, până la data plății integrale. Prima instanță a mai reținut că, din interpretarea prevederilor legale citate, rezultă că o cotă de 75% din sumele colectate de pârâtă în perioada de referință trebuie transferată către reclamantă, aceasta fiind o obligație legală, nefiind primită apărarea pârâtei referitoare la împrejurarea că sumele erau destinate exclusiv înființării și organizării instituției reclamante, fapte care deja s-au produs, astfel încât sumele nu ar mai fi cuvenite.
Tribunalul a indicat că, în prezent, reclamanta este o instituție publică, înființată și în stare de funcționare, însă pretențiile sunt formulate tocmai prin raportare la sumele ce trebuiau alocate în perioada organizării instituției, intervalul de timp fiind strict determinat. De asemenea, s-a arătat absența protocolului nu poate constitui o cauză pentru exonerarea pârâtei de la executarea obligației de plată, atâta timp cât, potrivit legii în forma inițială, încheierea protocolului cădea în sarcina ambelor părți. În acest mod, pârâta nu poate invoca lipsa de reglementare a modalității de transfer a acestor sume prin absența protocolului, deoarece aceasta ar echivala cu invocarea propriei culpe pentru obținerea protejării unui drept sau interes, ceea ce nu poate fi primit.
În plus, s-a mai arătat, protocolul nu reprezintă o condiție legală pentru a opera transferul sumelor, ci numai un instrument pentru ca acest transfer să devină efectiv. Nu a fost reținută nici apărarea pârâtei potrivit căreia patrimoniul reclamantei s-a constituit cel mai devreme la 28.10.2010 deoarece abia atunci a fost publicată H.G. nr. 1013/2010 prin care s-a aprobat Regulamentul de Organizare și Funcționare a CIAS. Astfel, pârâta invocă chiar art. 33 și art. 28 din Decretul nr. 31/1954 pentru a susține faptul că aptitudinea de a avea drepturi și obligații s-a născut la data îndeplinirii tuturor formalităților prevăzute de lege, afirmând, totodată, că, anterior lunii noiembrie 2010, CIAS nu a avut decât o capacitate de folosință anticipată, exclusiv în vederea realizării scopului stabilit prin O.G.
nr. 26/2009. Or, tribunalul a reținut că pretențiile reclamantei sunt formulate tocmai în lumina acestei ultime teze, art. 6 alin. (4) din O.G. nr. 26/2009, arătând că sumele transferate de la pârâtă au fost menite acoperirii cheltuielilor necesare înființării și organizării CIAS (această dispoziție este citată chiar de către pârâtă, evocată însă în cuprinsul întâmpinării într-un alt scop, acela referitor la destinația sumelor, aspect ce a fost deja analizat de instanță).
Împrejurarea că reclamanta și-a anunțat înființarea abia începând cu data de 01.11.2010 agenților aeronautici civili care își desfășoară activitatea pe teritoriul României, în opinia tribunalului, nu este de natură să înlăture cele deja reținute, trebuind a se face distincția dintre operațiunile juridice la care reclamanta era îndreptățită în vederea înființării și organizării și cele pe care urma să le desfășoare în vederea realizării atribuțiilor principale prevăzute de lege și scopului definit potrivit art. 2 și 7 din actul de înființare. În acest context a fost apreciată ca a fi neîntemeiată și apărarea pârâtei referitoare la absența contraprestației reclamantului pentru sumele transferate.
Potrivit tuturor dispozițiilor analizate, tribunalul a constatat că sumele ce trebuie transferate nu reprezintă un preț, o contravaloarea a unor servicii, ci acestea au fost stabilite de legiuitor ca formând o parte din finanțarea instituției publice nou create. Prin urmare, pentru perioada ianuarie - martie 2010, au fost apreciate ca a fi îndeplinite toate cerințele necesare promovării acțiunii și dovedirii existenței raportului juridic substanțial generat de art. 6 alin. (3) și (4) din Ordonanța nr. 26/2009, în forma inițială. În privința cuantumului pretențiilor, instanța a observat că sumele calculate de către reclamantă nu au fost contestate (pârâta a contestat numai cuantumul dobânzii, întocmind o nouă situația de calcul, în considerarea aceluiași debit principal), astfel încât procentul de 75% din sumele colectate este de 1.603.016,32 RON.
A reținut tribunalul că acest calcul al debitului principal este realizat pe baza evidențelor proprii ale pârâtei, întocmite pentru perioada ianuarie - martie 2010 și comunicate reclamantei potrivit dispozițiilor instanței care a făcut aplicarea art. 293 C. proc. civ. Tribunalul a mai indicat că absența protocolului nu lipsește obligația de plată de caracterul său exigibil, aspect ce nu poate fi înlăturat prin atitudinea culpabilă a părților (inclusiv a pârâtei), care nu au respectat dispozițiile legale. Având în vedere că legiuitorul a stabilit scadența obligației de încheiere a protocolului (10 zile de la data intrării în vigoare a ordonanței), respectiv 14.09.2009, instanța a apreciat că, în absența îndeplinirii obligației de încheiere a protocolului, transferul sumelor încasate de către pârâtă și cuvenite reclamantei devine exigibil la data expirării termenului prevăzut pentru întocmirea protocolului.
Instanța a mai reținut aceasta și în considerarea faptului că obligația de transfer este o obligație comercială, raportul juridic analizat fiind încheiat între o instituție publică (reclamantul CIAS) și un comerciant - o regie autonomă de interes public (pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A.). Prin urmare, s-a arătat că obligațiile născute în cadrul acestui raport juridic au natura unor obligații comerciale, lichide și plătibile în bani, astfel că în cauză devin incidente dispozițiile art. 4 Codul comercial care reglementează faptele subiective de comerț, raportat la art. 7 Codul comercial și respectiv art. 43 Codul comercial, potrivit cărora datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile, în speță scadența fiind data la care pârâta a încasat sumele, dată fiind neîndeplinirea obligației de a reglementa metodologia de transfer în cadrul protocolului prevăzut de lege.
S-a mai adăugat că aceste dispoziții sunt aplicabile în speță, dată fiind data nașterii raportului juridic (data intrării în vigoare a O.G. nr. 26/2009). S-a reținut, însă, că reclamanta a solicitat calcularea dobânzii legale începând cu data de 01.12.2010, astfel încât, în temeiul principiului disponibilității procesului civil, instanța a avut în vedere limita temporală stabilită de reclamant și a stabilit că dobânda este datorată începând cu această dată, în continuare, până la achitarea debitului principal. Față de caracterul comercial al raportului juridic dedus judecății, au fost înlăturate apărările pârâtei privind punerea în întârziere, precum și pe cele privind cuantumul dobânzii legale prevăzute de O.U.G.
nr. 13/2011 (aplicabilă în speță fiind valoarea dobânzii practicată în materie comercială). În consecință, instanța a admis cererea formulată de CIAS, astfel cum aceasta a rămas după soluționarea excepției prescripției dreptului la acțiune, pârâta fiind obligată, în temeiul art. 274 C. proc. civ. și la plata cheltuielilor de judecată, respectiv taxa de timbru și onorariul avocatului în valoare de 7.200 RON potrivit înscrisurilor atașate. Tribunalul a apreciat că nu se impune reducerea onorariului, având în vedere valoarea ridicată a obiectului judecății și complexitatea cauzei, dosarul implicând mai multe incidente de procedură (conflict de competență, excepții procesuale, sesizarea Curții Constituționale), astfel încât munca depusă de avocat corespunde cerinței de proporționalitate cu dificultatea cauzei.
Împotriva acestei soluții, în termenul legal, la datele de 30 iunie, respectiv 21 iulie 2016, au declarat apel părțile, cererile de apel fiind înregistrate pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă, la data de 16 noiembrie 2016, sub nr. x/2016. Prin decizia civilă nr. 199A/2017 din 1 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost anulat apelul declarat de apelantul - reclamant CENTRUL DE INVESTIGAȚII ȘI ANALIZĂ PENTRU SIGURANȚA AVIAȚIEI CIVILE (CIAS), împotriva sentinței civile nr. 2189 din data de 29.04.2015 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu apelanta - pârâtă AUTORITATEA CIVILĂ AERONAUTICĂ ROMÂNĂ, ca netimbrat.
A fost respins apelul declarat de apelanta - pârâtă AUTORITATEA CIVILĂ AERONAUTICĂ ROMÂNĂ împotriva sentinței civile nr. 2189 din data de 29.04.2015 și împotriva încheierii din 14.01.2015 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2013 în contradictoriu cu apelanta - reclamantă CENTRUL DE INVESTIGAȚII ȘI ANALIZĂ PENTRU SIGURANȚA AVIAȚIEI CIVILE (CIAS), ca nefondat. Analizând cu prioritate excepția netimbrării apelului declarat de apelantul - reclamant Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile, în acord cu prevederile art. 137 C. proc. civ., Curtea a reținut următoarele: Prin rezoluția ce însoțește cererea de apel din data de 16 noiembrie 2016, s-a pus în vedere apelantului - reclamant să achite taxa judiciară de timbru în valoare totală de 39.866,95 RON, în termen de 10 zile de la primirea comunicării.
Citația cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru a fost comunicată apelantului la sediul indicat prin cererea de apel, acesta formulând cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, cerere întemeiată pe dispozițiile art. 17 din Legea nr. 146/1997 și art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, texte de lege ce indică autoritățile/instituțiile care beneficiază de scutirea de la plata taxei judiciare de timbru. Prin încheierile de ședință nr. 113A/08.12.2016 și nr. 9A/23.01.2017 pronunțate în dosarelenr. x/2016, respectiv nr. 7780/2/2016/a1.1 cererile formulate de apelantul -reclamant au fost respinse, irevocabil, stabilindu-se în sarcina acestuia obligația de a achita taxa judiciară de timbru.
Deși prin cererea de reexaminare înregistrată la data de 21.12.2016 apelantul - reclamant arată că a formulat cerere de scutire, reducere, eșalonare sau amânare a plății taxei de timbru și nu cerere de reexaminare (deși temeiul de drept invocat au fost prevederile art. 17 din Legea nr. 146/1997 și art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013), partea a reiterat aspectele invocate în susținerea cererii sale prin care a invocat scutirea de la plata taxei judiciare de timbru. În atare condiții, Curtea a notat că în cauză nu a fost formulată de către apelantul - reclamant vreo cerere de acordare a facilităților la plata taxei judiciare de timbru, ci numai cereri prin care s-a invocat scutirea de la plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 17 din Legea nr. 146/1997.
Ulterior, la termenul de judecată de la data de 25 ianuarie 2017, apelantul - reclamant, prin consilier, a declarat, în mod expres, că are cunoștință de soluțiile pronunțate asupra cererilor formulate, însă instituția nu are buget alocat pentru plata taxei judiciare de timbru. În drept, Curtea a reținut incidența prevederilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, în raport de dispozițiile art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013 și de data sesizării instanței (04.01.2013). Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 modificată și completată, taxele de timbru și timbrul judiciar se datorează anticipat.
În situația în care taxa de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării cererii sau dacă în cursul procesului apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța are obligația să pună în vedere părților să achite suma datorată până la primul termen de judecată conform dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 modificată și completată. La data de 16 noiembrie 2016, Curtea a pus în vedere apelantului - reclamant să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum total de 39.866,95 RON și, deși cererile de reexaminare formulate de apelant au fost respinse, acesta nu a respectat obligația de a timbra calea de atac promovată. Pe cale de consecință, având în vedere dispozițiile art. 11 și art. 21 din Legea nr. 146/1997, precum și dispozițiile art. 296 C. proc.
civ., Curtea a anulat apelul declarat de apelantul - reclamant Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile, ca netimbrat. Analizând apelul declarat de apelanta - pârâtă Autoritatea Civilă Aeronautică Română Curtea, a reținut următoarele:
Critica referitoare la greșita soluționare a excepție lipsei de interes nu a fost găsită fondată. Instanța de apel a reținut că apelanta - pârâtă a criticat soluția tribunalului în raport de prevederile art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 26/2009, forma în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, potrivit cărora în vederea acoperirii cheltuielilor necesare înființării și organizării Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile, Autoritatea Aeronautică Civilă Română virează în contul CIAS o cotă de 75% din sumele colectate începând cu luna iulie 2009. Apelanta a susținut că odată ce sumele solicitate erau destinate acoperirii cheltuielilor necesare înființării și organizării CIAS, iar această autoritate este în ființă, nu se mai justifică un interes legitim și actual. Interesul - condiție de exercițiu a acțiunii civile - este definit drept folosul practic, imediat pe care îl are partea pentru a justifica punerea în mișcarea a procedurii judiciare. Pentru a justifica sesizarea instanței de judecată, interesul trebuie să îndeplinească anumite condiții: să fie determinat; să fie legitim (corespunzător cerințelor legii materiale și procesuale); să fie născut și actual (să existe în momentul în care este formulată cererea) și să fie personal (folosul practic urmărit prin declanșarea procedurii judiciare să aparțină celui care recurge la acțiune). De asemenea, se reține că interesul trebuie să existe pe toată durata soluționării cauzei, atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel. Analizând îndeplinirea cerințelor enunțate în litigiul de față, în acord cu soluția pronunțată de tribunalul prin încheierea de ședință din data de 14 ianuarie 2015 și prin sentința apelată, Curtea a constatat că reclamantul CIAS justifică interes în prezentul demers judiciar odată ce apelanta - pârâtă nu i-a achitat sumele reprezentând cheltuielile necesare înființării și organizării, conform prevederilor legale. În temeiul art. 6 alin. (4) din O.G. nr. 26/2009 apelanta - pârâtă avea obligația de a vira reclamantului CIAS o cotă de 75% din sumele colectate începând cu luna iulie 2009, obligație ce nu a fost respectată și de care nu se poate exonera invocând faptul că autoritatea reclamantă s-a înființat și organizat și fără respectivele sume de bani. Cu alte cuvinte, prin apelul declarat, precum și prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei, apelanta - pârâtă AACR, în motivarea excepției lipsei de interes, își invocă propria culpă în neexecutarea unei obligații legale, apărare care nu poate fi primită. Din contră, reținând existența obligației de plată neexecutată în sarcina apelantei - pârâtei Curtea, la rândul său, a constatat că reclamantul Centrul de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile justifică un interes legitim (obligația de plată este prevăzută de O.G. nr. 26/2009) și actual (obligația de plată nu a fost executată de pârâtă) în promovarea cererii de chemare în judecată. Pe cale de consecință s-a reținut că în mod corect tribunalul a respins excepția lipsei de interes în promovarea cererii de chemare în judecată și apărările subsumate acesteia.
Critica referitoare la greșita soluționare a excepției prematurității acțiunii nu a fost primită. În susținerea excepției prematurității apelanta - pârâtă a invocat prevederile art. 6 alin. (5) din O.G. nr. 26/2009, potrivit cărora modalitatea de transfer a sumei necesare înființării și organizării CIAS prevăzute la alin. (4) se stabilește pe bază de protocol încheiat între Autoritatea Aeronautică Civilă Română și CIAS în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a ordonanței, și arată că acest protocol nu a fost încheiat între părți. În acord cu soluția pronunțată de tribunal prin încheierea de ședință de la data de 14.01.2015, Curtea a constatat că prevederea invocată de apelanta - pârâtă nu condiționează nașterea obligației de plată în sarcina AACR de încheierea protocolului menționat, ci actul respectiv are ca obiect numai reglementarea modalității de transfer a sumei respective. Sancțiunea prematurității intervine atunci când dreptul dedus judecății nu este actual, adică atunci când este supus unui termen sau unei condiții suspensive, nefiind un drept corespunzător unei obligații exigibile. Odată ce încheierea protocolului la care face referire art. 6 alin. (5) din O.G. nr. 26/2009 nu condiționează existența obligației de plată în sarcina apelantei - pârâte, acesta nu poate opune cu succes excepția prematurității, motiv pentru care și această critică urmează să fie înlăturată.
Criticile privind greșita soluționare a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 1.603.016,32 RON reprezentând contravaloarea a 75% din sumele colectate de pârâtă aferente perioadei ianuarie 2010 - 27 martie 2010 au fost găsite nefondate. Subsumat acestei critici apelanta - pârâtă a aratat că întinderea în timp a obligației sale de a vira 75% din sumele colectate reprezentând tariful pentru supravegherea menținerii obiectivelor necesare siguranței pasagerilor pe aeroporturile internaționale este cuprinsă în perioada iulie - 30 octombrie 2009, deoarece până în luna noiembrie 2009, CIAS ar fi trebuit să se fi înființat. Curtea a notat, cu titlu prealabil, că limitarea temporară la care face referire apelanta AACR nu este prevăzută de O.G. nr. 26/2009. Ordonanța stabilește, în mod expres, obligația de plată, în condițiile art. 6, obligație de plată care subzistă până la data înființării și organizării CIAS. Este adevărat că art. 13 din O.G. nr. 26/2009 stabilește că Regulamentul de organizare și funcționare al CIAS se aprobă prin hotărâre a Guvernului în termen de 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a ordonanței, însă articolul menționat nu limitează achitarea sumelor determinate conform art. 6 alin. (4) până la acest moment. Rezultă astfel că obligația de plată a cotei de 75% din sumele colectate de AACR începând cu luna iulie 2009 a subzistat până la momentul finalizării procesului de înființare și organizare a CIAS. Curtea a reținut că termenul de 60 de zile prevăzut la art. 13 din O.G. nr. 26/2009 nu a fost respectat, Regulamentul de organizare și funcționare a Centrului de Investigații și Analiză pentru Siguranța Aviației Civile fiind aprobat prin H.G. nr. 1310/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 720/28.10.2010. Astfel deși se poate reține că procesul de organizare al reclamantului CIAS s-a finalizat la data de 28.10.2010, acesta a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, 75% din sumele colectate de pârâtă numai până la data de 27 martie 2010, tribunalul pronunțându-se în limitele investirii, cu respectarea principiului disponibilității. Nicio prevedere din cuprinsul O.G. nr. 26/2009 nu indică drept dată limită până la care AACR să vireze sumele reprezentând 75% din încasările sale, data de 30 octombrie 2009, ci art. 6 alin. (4) stabilește ca limită temporară data finalizării procesului de înființare și organizare a CIAS, care poate fi stabilită în raport de H.G. nr. 1310/2010. Curtea nu a primit nici susținerea apelantei - pârâte în sensul că acordarea sumei de 1.603.016,23 RON pentru perioada ianuarie - martie 2010 ar reprezenta o îmbogățire fără justă cauză a reclamantului, deoarece achitarea acestei sume are un temei legal, AACR fiind partea care nu și-a executat obligația stabilită în sarcina sa printr-o dispoziție legală. În situația dată, patrimoniul păgubit aparține reclamantului CIAS, căruia nu i-au fost virate sumele la care era îndreptățit pentru acoperirea cheltuitelor de înființare și organizare.
Criticile referitoare la greșita determinare a dobânzii legale nu au fost primite. Apelanta - pârâtă a susținut că între părți nu există raporturi comerciale motiv pentru care nivelul dobânzii a fost determinat în mod greșit, precum și faptul că a fost pusă în întârziere prin cererea de chemare în judecată. Astfel cum rezultă din ansamblul prevederilor art. 6 din O.G. nr. 26/2009, aspect indicat și de Înalta Curte în decizia pronunțată în regulatorul de competență, sumele care formează obiectul acțiunii au ca finalitate finanțarea din venituri proprii a cheltuielilor curente și de capital ale reclamantului. De asemenea, din coroborarea prevederilor art. 1 și art. 2 din O.G. nr. 26/2009 rezultă că reclamantul CIAS acționează în calitate de profesionist, aceeași calitate având-o și apelanta - pârâtă AACR. În atare situație sunt aplicabile, în raport de data nașterii obligației de plată, prevederile Codului Comercial, iar din coroborarea art. 4, art. 7 și art. 43 Codul comercial rezultă că în mod corect a reținut tribunalul că apelanta - pârâtă datorează dobânda legală începând cu data de 01.12.2010, data indicată de reclamant prin cererea de chemare în judecată. Apelanta - pârâtă era de drept în întârziere de la data scadenței obligației de plată, conform art. 43 Codul comercial și datorează dobânda comercială, stabilită conform O.G. nr. 13/2011 și nu dobânda legală din materie civilă, adică dobânda de referință de BNR diminuată cu 20%. În concluzie, fiind în prezența unui raport comercial, în mod corect a determinat tribunalul, ținând seama și de limitele investirii, valoarea dobânzii legale și perioada pentru care apelanta - pârâtă datorează dobândă pentru debitul principal neachitat.
Criticele referitoare la cheltuielile de judecată acordate de tribunal reclamantei nu au fost găsite fondate. Potrivit art. 274 alin. (1) și art. 276 C. proc. civ. partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, iar în măsura în care pretențiile sunt admise în parte instanța are dreptul să aprecieze în ce măsura partea adversă va fi obligată la cheltuieli de judecată. În litigiul de față tribunalul a admis în parte pretențiile reclamantului, astfel că în mod corect a inclus în cheltuielile de judecată, taxa de timbru aferentă pretențiilor admise, astfel cum fusese redusă, în cuantum de 300 RON, sumă net inferioară taxei de timbru aferentă pretențiilor admise. În ceea ce privește onorariul de avocat, conform art. 275 C. proc. civ., judecătorul are posibilitatea de a-l reduce în măsura în care constată că acesta este nepotrivit de mare în raport de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat. În cauza de față, tribunalul a indicat motivat că nu se impune reducerea onorariului de avocat având în vedere obiectul cererii, durata procesului și munca prestată efectiv de avocat. Curtea a apreciat că un onorariu de 7.200 RON nu este disproporționat în raport de obiectul dosarului și de activitatea prestată de avocat, concretizată în cererile formulate în dosar. În atare condiții, având în vedere actele existente la dosarul cauzei, instanța de apel a constatat că nu se impune reaprecierea onorariului avocatului reclamantului, iar modalitatea în care partea a înțeles să achite acest onorariu, sub formă de abonament, pe termen or pentru întreg litigiul, excede controlului efectuat în temeiul art. 274 - 276 C. proc. civ., atât timp cât la dosar există dovezile de achitare a sumei solicitate. Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtă AUTORITATEA CIVILĂ AERONAUTICĂ ROMÂNĂ invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului și modificarea în parte a deciziei atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulate de CIAS. În ceea ce privește excepția lipsei de interes a reclamantei arată că potrivit art. 6 alin. (4) din O.G. nr. 26/2009, în vederea acoperirii cheltuielilor necesare înființării și organizării CIAS, Autoritatea Aeronautică Civilă Română virează în contul CIAS o cotă de 75% din sumele colectate începând cu luna iulie 2009. Sumele de care face vorbire articolul citat, ar fi putut fi utilizate doar în scopul indicat de lege - acoperirea cheltuielilor necesare înființării și organizării CIAS, or, la data la care solicită aceste sume, CIAS este deja înființat si organizat, prin urmare la momentul promovării acțiunii, interesul intimatului-reclamant în ceea ce privește capătul II de cerere nu mai este legitim și actual, întrucât scopul recunoscut de lege a fost îndeplinit. Aplicând greșit legea și neînțelegând că însăși legea a stabilit scopul pentru care vor fi folosite aceste sume, instanța de apel a apreciat greșit că AACR nu și-a respectat obligația ba mai mult, prin motivele susținute aceasta își invocă propria culpă în neexecutarea unei obligații legale. În ceea ce privește excepția prematurității acțiunii recurenta susține că instanța a apreciat greșit că nașterea obligației de plată în sarcina AACR nu este condiționată de încheierea protocolului prevăzut de lege deși în lipsa acestui protocol, AACR nu avea cum să vireze aceste sume. În ceea ce privește obligarea AACR la plata sumei de 1.603.016,32 RON reprezentând contravaloarea a 75% din sumele colectate aferente perioadei ianuarie 2009-27 martie 2010, recurenta arată că în conformitate cu O.G. nr. 26/2009, CIAS ar fi trebuit să fie înființat până în luna noiembrie 2009 și nu octombrie 2010 cum s-a întâmplat în realitate (H.G. nr. 1013/2010). Întinderea în timp a obligației AACR de a vira 75% din sumele colectate reprezentând tariful pentru supravegherea menținerii obiectivelor necesare siguranței pasagerilor pe aeroporturile internaționale este iulie - 30 octombrie 2009, scopul legiuitorului fiind acela de a asigura resursele financiare necesare înființării și organizării CIAS, nu îmbogățirea fără justă cauză a acestuia. Legiuitorul a avut în vedere asigurarea fondurilor necesare înființării și organizării CIAS, pe care le-a estimat suficiente raportându-se la încasările AACR aferente perioadei iulie 2009 - 30 octombrie 2009 (dată determinată prin adăugarea a 60 de zile data de 31.08.2009, când a fost publicată O.G. nr. 26/2009). Faptul că din diferite motive nu a fost respectată obligația stabilită prin art. 13 din O.G. nr. 26/2009, nu este în măsură a determina modificarea înțelesului ordonanței, prin afectarea întinderii obligației stabilite în sarcina AACR, în sensul măririi perioadei de timp pentru care s-a stabilit că AACR datorează. Aplicând greșit legea și neînțelegând că însăși legea a stabilit atât scopul pentru care vor fi folosite aceste sume cât și întinderea în timp a obligației AACR de a vira 75% din sumele colectate reprezentând tariful pentru supravegherea menținerii obiectivelor necesare siguranței pasagerilor pe aeroporturile internaționale (iulie - 30 octombrie 2009) instanța de apel a apreciat greșit că AACR este partea care nu și-a executat obligația stabilită în sarcina sa printr-o dispoziție legală. În ceea ce privește acordarea dobânzii legate recurenta arată că O.G. nr. 26/2009 nu prevede un termen de plată, pentru ca AACR să fie de drept în întârziere. Mai mult decât atât, O.G. nr. 26/2009 stabilește că virarea sumelor va avea loc după încheierea unui protocol între CIAS și AACR. Recurenta susține că nu a fost pusă în întârziere anterior formulării cererii de chemare în judecată, intimatul - reclamant nesolicitând niciodată executarea obligației ce face obiectul capătului 2 de cerere, ci numai executarea obligației care a făcut obiectul capătului 1 de cerere, pentru care a fost formulată cerere de renunțare la judecată. Până la data cererii de chemare în judecată, aceste sume nu au fost niciodată solicitate AACR. Recurenta susține că a fost pusă în întârziere abia prin cererea de chemare în judecată, respectiv la data de 31.12.2012 iar cum speța dedusă judecății nu are la bază un raport comercial, nu sunt aplicabile prevederile Codului comercial pentru ca aceasta să fie de drept în întârziere și să datoreze dobânda comercială conform O.G. nr. 13/2011. Obligația pretins neexecutată, susține recurenta, constă în transferul unei sume de bani din contul AACR în contul CIAS și nu în executarea unui fapt de comerț. Operațiunea de transfer a sumei nu poate fi apreciată ca fiind de natură comercială, deoarece reprezintă obligația principală pretinsă și nu o obligație accesorie a unui fapt comercial. Aplicând greșit legea instanța nu a observat, în opinia recurentei că referitor la sumele pretinse, nu este stabilit un termen de scadență nici prin acte normative și nici prin încheierea vreunei convenții între părți și că O.G. nr. 26/2009 a intrat în vigoare în data de 3 septembrie 2009 în timp ce dobânda a fost calculată de la momentul colectării tarifelor de AACR, adică din iulie 2009. Culpa pentru neîndeplinirea unei obligații se poate reține în sarcina titularului acestuia cel mult din momentul nașterii obligației, dar în niciun caz anterior acestui moment. Recurenta critică și cuantumul cheltuielilor de judecată arătând că aplicând greșit legea, instanța a considerat că un onorariu de 7.200 RON nu este disproporționat în raport de obiectul dosarului și de activitatea prestată de avocat. Înalta Curte, analizând recursul prin prisma motivelor invocate constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed. Recurenta a susținut greșita soluționare a excepției lipsei de interes a reclamantului motivat de faptul că sumele pretinse ar fi putut fi utilizate doar în scopul indicat de lege și anume acoperirea cheltuielilor necesare înființării și organizării CIAS, or, la data la care solicită aceste sume, CIAS este deja înființat și organizat, prin urmare la momentul promovării acțiunii, interesul intimatului-reclamant în ceea ce privește capătul II de cerere nu mai este legitim și actual, întrucât scopul recunoscut de lege a fost îndeplinit. Critica este nefondată. Interesul este o condiție de exercițiu a acțiunii civile și este definit drept folosul practic, imediat pe care îl are partea pentru a justifica punerea în mișcare a procedurii judiciare. Pentru a justifica sesizarea instanței de judecată, interesul trebuie să îndeplinească anumite condiții: să fie determinat, legitim, născut, actual și să fie personal. Interesul trebuie să existe pe toată durata soluționării cauzei, atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel. Contrar susținerilor recurentei, faptul că aceasta nu a achitat sumele datorate intimatului la data stabilită prin lege, nu înseamnă că interesul nu mai este actual și că reclamantul nu mai poate pretinde obligarea pârâtei la plata sumelor datorate. Neachitarea unei obligații bănești în termenul stabilit nu face ca demersul judiciar de obținere a sumei datorate să fie lipsit de interes deoarece momentul temporal nu are valență juridică asupra obligației decât din punct de vedere al prescripției. Legat de aspectul interesului, în mod corect a fost aplicată legea de către instanța de apel aceasta reținând că recurenta pârâtă își invocă propria culpă. Nici critica ce privește modul de soluționare a excepției prematurității nu este fondată. În susținerea excepției prematurității recurenta a invocat prevederile art. 6 alin. (5) din O.G. nr. 26/2009, potrivit cărora modalitatea de transfer a sumei necesare înființării și organizării CIAS prevăzute la alin. (4) se stabilește pe bază de protocol încheiat între Autoritatea Aeronautică Civilă Română și CIAS în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a ordonanței, recurenta arătând că acest protocol nu a fost încheiat între părți. Astfel cum a reținut și instanța de apel, prevederea invocată de recurenta pârâtă nu condiționează nașterea obligației de plată în sarcina AACR de încheierea protocolului menționat, ci actul respectiv are ca obiect numai reglementarea modalității de transfer a sumei respective, prin urmare textul de lege nu impune condiții suplimentare a căror neîndeplinire să se constituie în fine de neprimire. De altfel, obligația prevăzută de art. 6 alin. (5) din O.G. nr. 26/2009, este o obligație legală prevăzută în mod expres iar destinația sumelor era aceea de înființare și organizare a unei instituții. Nu poate fi primită susținerea recurentei că sumele de bani pretinse de reclamant reprezintă o îmbogățire fără justă cauză având în vedere înființarea cu întârziere a acestuia. Conform art. 6 alin. (3) din O.G. nr. 26/2009 sursele proprii CIAS se constituie din încasarea unei cote din tariful pentru supravegherea menținerii obiectivelor necesare siguranței pasagerilor, prin urmare este vorba de o obligație legală de colectare permanentă a sumelor de către administratorii aeroporturilor și de virare a acestora către reclamant, ceea ce exclude orice interpretare privind natura și destinația acestor sume. Obligația legală de virare a cotei din tariful pentru supravegherea menținerii obiectivelor necesare siguranței pasagerilor nu este limitată în timp, astfel cum greșit susține recurenta. Având în vedere caracterul legal al sumelor pretinse și faptul că aceasta nu și-a îndeplinit obligația de virare a cotei din tariful pentru supravegherea menținerii obiectivelor necesare siguranței pasagerilor, nu vor fi primite nici criticile care vizează capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale. Recurenta a arătat că O.G. nr. 26/2009 nu prevede un termen de plată, pentru ca AACR să fie de drept în întârziere și că O.G. nr. 26/2009 stabilește că virarea sumelor va avea loc după încheierea unui protocol între CIAS și AACR. Recurenta mai susține că a fost pusă în întârziere abia prin cererea de chemare în judecată, respectiv la data de 31.12.2012. Referitor la natura sumelor care formează obiectul acțiunii Înalta Curte, prin regulatorul de competență pronunțat în dosar, a reținut că acestea au ca finalitate finanțarea din venituri proprii a cheltuielilor curente și de capital ale reclamantului, din coroborarea prevederilor art. 1 și art. 2 din O.G. nr. 26/2009 rezultând că reclamantul CIAS acționează în calitate de profesionist, aceeași calitate având-o și pârâta AACR. În atare situație, în mod corect a reținut instanța de apel că sunt aplicabile, în raport de data nașterii obligației de plată, prevederile Codului Comercial, iar din coroborarea art. 4, art. 7 și art. 43 Codul comercial rezultă că pârâta datorează dobânda legală începând cu data de 01.12.2010, data indicată de reclamant prin cererea de chemare în judecată. Având în vedere natura comercială a sumelor pretinse, pârâta era de drept în întârziere de la data scadenței obligației de plată, conform art. 43 Codul comercial motiv pentru care datorează dobânda comercială, stabilită conform O.G. nr. 13/2011 și nu dobânda legală din materie civilă, adică dobânda de referință de BNR diminuată cu 20%. Recurenta a criticat și cuantumul cheltuielilor de judecată arătând că, aplicând greșit legea, instanța a considerat că un onorariu de 7.200 RON nu este disproporționat în raport de obiectul dosarului și de activitatea prestată de avocat. Întrucât se referă la cuantumul cheltuielilor de judecată, această critică vizează netemeinicia deciziei atacate, aspect care nu intră în competența instanței de recurs. Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de intimatul reclamant în recurs, Înalta Curte, va respinge această cerere pentru considerentele ce succed. Cererea intimatului vizează includerea în categoria cheltuielilor de judecată a cheltuielilor efectuate cu consilierul juridic ce a asigurat reprezentarea societății în instanță, respectiv contravaloarea salariului pentru orele alocate formulării întâmpinării și concluziilor scrise, contravaloare cheltuieli de deplasare instanță, munca alocată de șeful biroului financiar și achiziții pentru această situație și 33 pagini xerox. Înalta Curte constată că art. 274 C. proc. civ. nu include cheltuielile pretinse de intimat în categoria cheltuielilor de judecată. Chiar dacă C. proc. civ. stabilește doar într-o manieră indirectă în ce constau cheltuielile de judecată, Înalta Curte reține că ele trebuie să reprezinte o cheltuială suportată de parte, necesară, pentru buna desfășurare a procesului însă cheltuielile cu salariul consilierului juridic pretinse nu au fost determinate direct de existența procesului. Astfel, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, consilierul juridic angajat în muncă are statut de salariat, având, între atribuții, pe aceea de a asigura reprezentarea juridică persoanei cu care are raporturi de muncă. Conform art. 13 și 60 alin. (1) din Statutul profesiei, pentru activitatea depusă, consilierul juridic are dreptul, ca salariat, la o remunerație de bază, stabilită prin negociere. Potrivit art. 60 alin. (2), deosebit de remunerația de bază astfel stabilită, în considerarea specificului muncii și a importanței sociale a serviciilor profesionale, în temeiul art. 25 și 26 din Legea nr. 53/2003, consilierul juridic poate negocia prestații suplimentare în bani reprezentând clauza de mobilitate (atunci când executarea obligațiilor de serviciu de către salariat nu se realizează într-un loc stabil) și clauza de confidențialitate. Prin urmare, consilierul juridic este un salariat care își desfășoară activitatea conform contractului de muncă și fișei postului, ținut fiind de obligația asumată de a-și îndeplini atribuțiile ce îi revin, în aceste atribuții fiind inclusă și obligația de reprezentare juridică a societății în litigiile cu terții. Îndeplinirea acestei obligații în afara locului său de muncă reprezintă un aspect ce ține de executarea contractului său de muncă, independent de orice împrejurare extrinsecă acestuia, cum este existența, la un moment dat, a unui litigiu în care angajatorul este antrenat și indiferent de modul de soluționare a acestui litigiu, dat fiind că obligația de reprezentare este o obligație de diligență și nu de rezultat. Astfel, se constată că obligația de plată a drepturilor salariale în calitate de angajator nu își are izvorul în litigiul pendinte, ci derivă din raportul juridic de muncă. În consecință, cheltuielile salariale, nu reprezintă o cheltuială ocazionată de desfășurarea unui anume proces, ci obligația corelativă a angajatorului în orice situație în care este vorba de prestarea muncii pentru care a fost angajat salariatul, în cauză activitatea de consilier juridic. Față de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. motiv va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă AUTORITATEA CIVILĂ AERONAUTICĂ ROMÂNĂ împotriva deciziei civile nr. 199A/2017 din 1 februarie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă. Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata reclamantă CENTRUL DE INVESTIGAȚII ȘI ANALIZĂ PENTRU SIGURANȚA AVIAȚIEI CIVILE. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 mai 2017.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.