ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 743/2017

Asupra cererii de revizuire de față:

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 556/2017 din 10 februarie 2017, Tribunalul București, secția a III-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A., în contradictoriu cu intimații-pârâți Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 2.

Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat înscrierea în cartea funciară a dreptului său de proprietate asupra construcției de 86 m.p. situată pe terenul proprietatea sa din șoseaua x nr. 79-81 sector 2 București, invocând dispozițiile art. 581 și art. 577 C. civ.

Totodată, s-a apreciat că dezlegările de drept date prin decizia civilă nr. 1048/R din 23 aprilie 2015 a Tribunalului București, secția a V-a civilă sunt obligatorii. În decizia evocată anterior s-a reținut că cererea astfel cum a fost motivată în drept nu se încadrează în procedura necontencioasă a înscrierilor de carte funciară reglementată de art. 28 și următoarele din Legea nr. 7/1996, aceasta având caracter contencios.

În plus, Tribunalul București a mai reținut că, susținerile referitoare la caracterul necontencios al cererii și criticile formulate de reclamant nu mai pot fi avute în vedere de vreme ce o instanță a statuat în mod definitiv că cererea întemeiată pe dispozițiile art. 581 și art. 577 C. civ. are caracter contencios.

Prin decizia nr. 72 din 15 octombrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, în dosarul nr. x/2007, a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, s-a stabilit că în cauzele ce au ca obiect plângerile privind cartea funciară întemeiate pe dispozițiile art. 50 din Legea nr. 7/1996, republicată, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă.

În considerentele acestei decizii, Înalta Curte a reținut că, caracterul necontencios al procedurii de înscriere în cartea funciară este subliniat în dispozițiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 7/1996.

În plus, s-a mai reținut că acest caracter necontencios al activității de publicitate imobiliară mai rezultă și din faptul că încheierile prin care sunt soluționate cererile de înscriere de către registratorul de carte funciară, care este funcționar public și nu judecător sunt, prin natura lor juridică, acte administrative provizorii ce nu au putere de lucru judecat din moment ce adoptarea lor nu are loc în cadrul unei proceduri administrative jurisdicționale.

A. a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 556/2017 din 10 februarie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2016, întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. A solicitat admiterea acestei cereri, în sensul anulării deciziei atacate cu revizuire, evocarea fondului, cu consecința admiterii cererii de înscriere a dreptului de proprietate al său asupra construcției de 86 mp, situată în București, șos. Colentina.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a precizat că există contrarietate de hotărâri în ceea ce privește caracterul necontencios al înscrierii în cartea funciara, între decizia nr. 72/2007 a Înaltei Curți de Casație si Justiției și decizia civila nr. 556/2017 a Tribunalului București, secția a III-a Civila.

Astfel, a susținut revizuentul că în decizia atacata, instanța de apel a reținut caracterul contencios al cererii de înscriere în cartea funciara, iar în decizia nr. 72/2007 Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit caracterul necontencios al procedurii de înscriere în cartea funciara.

În consecință, s-a învederat că, dacă prezentul litigiu este unul necontencios, atunci apelul ar fi trebuit admis.

Intimatul Oficiu de Cadastru și Publicitate Imobiliară București a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, întrucât cele două hotărâri invocate de revizuent nu conțin dispoziții contradictorii, neexistând totodată identitate de părți, obiect și cauză.

Înalta Curte, analizând cererea de revizuire din perspectiva temeiului de drept invocat reține următoarele considerente:

Cererea de revizuire este întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susținându-se contrarietatea dintre decizia civilă nr. 556/2017 din 10 februarie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă și decizia nr. 72 din 15 octombrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri potrivnice, date de instanțe de același grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, iar alin. (2) al aceluiași articol prevede situațiile în care sunt supuse revizuirii și hotărârile care nu evocă fondul.

Conform art. 431 C. proc. civ. nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.

Astfel, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă numai dacă sunt întrunite cumulativ mai multe condiții, una din acestea fiind aceea ca hotărârea potrivnică, a cărei anulare se solicită, să fi nesocotit puterea lucrului judecat dată de o altă hotărâre, ceea ce presupune o triplă identitate, respectiv hotărârile să aibă aceleași părți, același obiect și aceeași cauză.

Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți. Legiuitorul a avut în vedere hotărâri ale căror dispozitive sunt ireconciliabile, fapt ce ar face imposibilă executarea simultană a acestora.

Condițiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite în speță, întrucât hotărârile pretins a fi contradictorii poartă asupra unor pricini soluționate între persoane diferite, cu obiecte și cauze diferite, lipsind tripla identitate prevăzută de lege, astfel că nu se poate reține existența autorității de lucru judecat.

În speță, se constată că între cele două decizii nu există identitate de părți, întrucât în cadrul dosarului nr. x/2007, în care s-a pronunțat decizia nr. 72/15.10.2007 de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, având ca obiect recurs în interesul legii, fiind o procedură specială, dreptul de a promova un astfel de recurs aparține procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, colegiile de conducere ale curților de apel, precum și Avocatul Poporului, pentru a se asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României. În consecință, doar anumitor persoane legea le recunoaște calitatea procesuală de a sesiza Înalta Curte cu un recurs în interesul legii pentru înfăptuirea scopului pentru care se reglementează acest mecanism de unificare a practicii judiciare.

Astfel, decizia nr. 72/2007 este rezultatul unui recurs în interesul legii prin care Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că în plângerile de carte funciară întemeiate pe dispozițiile art. 50 din Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă, însă acesta nu a figurat ca parte în cadrul acestui dosar.

În schimb, în cadrul dosarului nr. x/2016, în care s-a pronunțat decizia civilă nr. 556/2017 din 10 februarie 2017, părți au fost reclamantul A. și intimații-pârâți Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară București și Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Sector 2.

Spre deosebire de litigiul ce formează obiectul dosarului nr. x/2016, în recursul în interesul legii se urmărește unificarea practicii neunitare, nefiind implicate părțile din dosarele soluționate diferit pe anumite probleme de drept.

În consecință, în ceea ce privește calitatea părților, se constată că nu există identitate de părți, astfel că în cauză nu este îndeplinită cerința prevăzută de art. 431 C. proc. civ., în sensul ca părțile din litigiul subsecvent să fie chemate în judecată, de două ori în aceeași calitate.

În continuare, Înalta Curte constată că, în speță, nu există nici identitate de obiect sau de cauză între cele două hotărâri.

Astfel, prin decizia nr. 72/2007, Înalta Curte s-a pronunțat asupra faptului că în plângerile de carte funciară întemeiate pe dispozițiile art. 50 din Legea nr. 7/1996, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă.

În schimb, prin decizia nr. 556/2017 pronunțată de Tribunalul București s-a stabilit că cererea revizuentului întemeiată pe dispozițiile art. 581 și 577 C. civ. are caracter contencios, iar calitatea procesuală pasivă a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară a fost analizată în raport cu temeiul de drept invocat de revizuent, și nu în raport cu dispozițiile deciziei nr. 72/2007.

În consecință, analizând prin comparație cele două decizii pretins a fi contradictorii, se constată că decizia a cărei revizuire se cere nu face referire la dispozițiile deciziei nr. 72/2007, prin cererea formulată, revizuentul a solicitat să se dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului său de proprietate în temeiul art. 581 și 577 C. civ..

În concluzie, se reține că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât decizia civilă nr. 556/2017 din 10 februarie 2017 a Tribunalului București, secția a III-a civilă nu încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 72 din 15 octombrie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secțiile Unite, cu privire la aspectele invocate de revizuent în cuprinsul cererii referitoare la caracterul necontencios al litigiului ce formează obiectul dosarului nr. x/2016 al Tribunalului București, prin raportare la dispozițiile deciziei nr. 72/2007, care de altfel se constată a nu fi incidente în speță.

Față de aspectele arătate, Înalta Curte constată că hotărârile asupra cărora poartă cererea de revizuire nu se înscriu în ipoteza legală reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel încât va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 556/2017 din 10 februarie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 mai 2017.