Reclamantul, dl Sergey Matveyev, este un național rus care s-a născut în 1949 și locuiește în Arkhangelsk. În anii 1980, reclamantul și soțul său, dna Matveyeva, au organizat emisii de radio cu onde scurte din casa lor. La 1 mai 1981 transmisia lor a fost încheiat de autoritățile. O serie de căutări au fost efectuate în apartamentul lor. La 12 mai 1981 au fost inaunțate proceduri penale împotriva dlui Matveyev. 10. La 11 august 1981 Curtea de district Lomonosovskiy din regiunea Arkhangelsk a condamnat dl Matveyev de falsificare a unui timbru poștal și de a-l folosi pentru a trimite corespondența personală gratuită și a condamnat la doi ani de închisoare. Curtea de District a hotărât, în special: „Curtea constată că argumentul acuzat [Dl. Matveyev] nu a putut fi utilizat pentru trimiterea gratuită a corespondenței [în măsura în care a fost invalidă în conformitate cu Lista de prețuri nr. 125 „Tarife și servicii postale”, adoptate de Ministerul Comunicării URSS și decretului Comitetului de Stat privind prețurile nr. 517 din 25 iunie 1980 [în vigoare de la] 1 octombrie 1980 [рейскурант nr. 125] « În momentul furtului de [] timbrei poștale și trimiterea ulterioară a scrisorilor cu [utilizarea] timbrei [Dl] Matveyev nu știa despre documentele menționate mai sus și intenția sa a fost de a trimite corespondența sa [personală] gratuit, [care a făcut] în repetate rânduri, așa cum a fost confirmat de ... dovezi.” 11. La 25 septembrie 1981 Curtea Regională Arkhangelsk a susținut hotărârea. La 6 octombrie 1999, în cadrul procedurii de supraveghere, Presidiumul Curții Regionale Arkhangelsk a anulat condamnarea dlui Matveyev pentru falsificare a unui timbru, constatând că a fost nedrept, deoarece nu a existat nici o indicație că a fost comisă o infracțiune. Presidium a deținut: „Lettera șefului [serviciului poștal Arkhangelsk] din 10 iulie 1981 conținută în dosarul de caz arată clar că ștampila „A fi trimisă gratuit” a fost folosită de întreprinderile poștale pentru corespondența dintre asociațiile radio până în 1980. [După] intrarea în vigoare la 1 octombrie 1980 din Lista prețurilor nr. 125 „Tarifele și serviciile poștale”, corespondența gratuită între radiodifuziunile radio de undă scurtă a fost permisă numai pe baza cărților de primire poștale... [T]de aceea, ștampila nu mai era valabilă. Având în vedere faptul că ... timbrele [nu ar putea fi utilizate pentru obținerea profitului ilegal], cazul penal ar trebui închis.” 13. În 2001 dl Matveyev a introdus o procedură care solicită compensare pentru prejudiciu moral susținute ca urmare a condamnării sale nelegiuite. 14. La 20 decembrie 2001, Curtea de District Lomonosovskiy din Arkhangelsk a respins reclamația din cauza faptului că, la momentul condamnării, nu a existat nicio dispoziție în legislația internă pentru pretinderea unor astfel de daune. 15. La 21 ianuarie 2002, Curtea Regională Arkhangelsk a susținut hotărârea privind recursul. 16. Într-o dată neespecificată, reclamantul a solicitat deschiderea procedurii din cauza probelor noi descoperite. 17. La 24 decembrie 2002, Curtea de district Lomonosovskiy din Arkhangelsk a respins cererea. 18. La o dată neespecificată, reclamantul a solicitat o revizuire de supraveghere a hotărârii din 20 decembrie 2001 și a hotărârii din 24 decembrie 2002. 19. La 4 și 17 februarie 2004, respectiv, Curtea Regională Arkhangelsk a respins cererile. 20. În urma eliberării hotărârii din 6 octombrie 1999 dl Matveyev a introdus o procedură care solicită compensare pentru prejudiciu material susținute ca urmare a condamnării sale nelegiuite în cadrul procedurii penale. 21. La 27 septembrie 2000, Curtea de District Lomonosovskiy din Arkhangelsk a acordat cererea și a acordat daune în valoare de 531.269.73 Ruble ruse (RUB) și costuri în valoare de RUB 1.214.98. La o dată neespecificată, Președintele Curții Regionale Arkhangelsk a depus o cerere de revizuire a hotărârii. 22. La 7 februarie 2001, Presidiumul Curții Regionale Arkhangelsk a anulat hotărârea din 27 septembrie 2000 și a remis procesul de examinare proaspătă de către o altă bancă. 23. La 7 martie 2001, Curtea de district Lomonosovskiy din Arkhangelsk a reclasificat procedura ca proces civil. La 13 aprilie 2001, Curtea Regională Arkhangelsk a anulat hotărârea din 7 martie 2001 și a trimis cazul pentru o nouă examinare. 24. La 11 octombrie 2001, Curtea de District Lomonosovskiy din Arkhangelsk a acordat reclamantului daune în valoare de RUB 1224.583.57. 25. La 23 noiembrie 2001, Curtea Regională Arkhangelsk a anulat hotărârea din 11 octombrie 2001 și a trimis cazul pentru o nouă examinare. 26. La 21 ianuarie 2002, Curtea de District Lomonosovskiy din Arkhangelsk a acordat reclamantului daune în valoare de RUB 2.225. Daune în valoare de RUB 393.574.87 au fost acordate la 7 februarie 2002. Costurile în valoare de RUB 1.481.18 au fost acordate la 28 februarie 2002 27. După eliberarea scrisorilor de execuție, reclamantul le-a transmis direct inculpatului, și anume Trezoreria Federală a Ministerului Finanțelor. 28. Hotărârile din 7 și 28 februarie 2002 au fost executate la 26 noiembrie 2003. Hotărârea din 21 ianuarie 2002 a fost executată la 31 mai 2004. „În cazul în care o persoană a suferit prejudiciu moral (suferințe fizice sau mentale) ca urmare a acțiunilor care violă drepturile sale personale morale sau alte beneficii nemateriale pe care le beneficiază cetățenii și, de asemenea, în alte cazuri prevăzute de lege, instanța poate impune autorului să ofere compensații monetare pentru aceste daune.” „Damajul cauzat unei persoane fizice sau unei entități juridice ca urmare a unui act ilegal (incapac de a acționa) al organismelor de stat și locale de administrație autoguvernamentală sau al funcționarilor lor, inclusiv ca urmare a emiterii unui act al unui stat sau al unui organism de guvernare independentă care este contrar legii sau a oricărei alte acte juridice, este supusă unei compensații. Daunele sunt compensate, respectiv, la cheltuielile de trezorerie a Federației Ruse, de trezorerie a subiectului Federației Ruse sau de trezorerie a autorității municipale.” „1. Daunele cauzate unui individ ca urmare a condamnării sale ilegale, a urmăririi penale ilegale, a aplicării ilegale, ca măsură de reținere, de reținere în custodie sau a unei angajamente scrise de a nu lăsa un loc specific și de a impune ilegală pedeapsa administrativă sub forma de arest sau a muncii corective, sunt compensate în totalitate în detrimentul tesoriului Federației Ruse și, în anumite cazuri, stipulate prin lege, în detrimentul tesoriului subiectului Federației Ruse sau al autorității municipale, indiferent de vina funcționarilor agențiilor de anchetă sau investigații preliminare, birourile procurorului sau instanțelor în procedura stabilită de lege. ...” „În cazul în care, în conformitate cu actualul Cod sau alte legi, daunele cauzate sunt supuse unei compensații în detrimentul trezoreriei Federației Ruse, al trezoreriei subiectului Federației Ruse sau al tesoriului autorității municipale, agențiile financiare respective acționează în numele tesoriului...” „1. Motivele și valoarea compensației datorate unei persoane pentru prejudiciu moral se stabilesc prin normele prevăzute în prezentul capitol și în art. 151 din prezentul cod. ... Compensarea pentru prejudiciu moral se acordă indiferent de orice atribuire pentru prejudiciu material.” „Compensarea pentru prejudiciu moral se acordă indiferent de vina autorului, atunci când: ... daunele sunt cauzate unei persoane ca urmare a condamnării sale ilegale, a urmăririi penale ilegale, a aplicării ilegale, ca măsură de reținere, a retrasului în custodie sau a unei întreprinderi scrise de a nu părăsi un loc specific, sau a impunerii ilegale a unei sancțiuni administrative sub forma de arest sau a unei munci corective”. “22. Prezentul articol prevede că compensarea va fi plătită unei victime de avort al justiției, în anumite condiții. În primul rând, persoana în cauză trebuie să fi fost condamnată pentru o infracțiune penală prin o decizie finală și să fi fost pedepsită ca urmare a acestei condamnari. Potrivit definiției conținute în raportul explicativ al Convenției Europene privind Validitatea Internațională a Hotărârilor Penale, o decizie este definitivă „dacă, conform expresiei tradiționale, a dobândit forța de res judicata. Acesta este cazul în cazul în care este irevocabil, adică atunci când nu sunt disponibile mai multe remedii ordinare sau atunci când părțile au epuizat aceste remedii sau au permis expirarea termenului fără să se folosească de acestea”. Prin urmare, hotărârea din nerespectare nu este considerată ca fiind definitivă atâta timp cât legislația internă permite reluarea procedurii. De asemenea, acest articol nu se aplică în cazurile în care acuzarea este respinsă sau persoana acuzată este achitată fie de către instanța de primă instanță, fie, în apel, de către un tribunal superior. Cu toate acestea, dacă, într-unul dintre statele în care este prevăzută o astfel de posibilitate, persoana a fost acordată permisă de recurs după expirarea termenului normal de apel, iar condamnarea sa este apoi anulată în apel, atunci sub rezerva celorlalte condiții ale articolului, în special a condițiilor descrise la punctul 24 de mai jos, articolul se poate aplica. 23. În al doilea rând, articolul se aplică numai în cazul în care condamnarea persoanei a fost anulată sau a fost iertat, fie pe motiv că un fapt nou sau nou descoperit arată în mod concludent că a existat un avort al justiției - adică un eșec grav în procesul judiciar care implică prejudicii grave față de persoana condamnată. Prin urmare, nu există nicio cerință în temeiul articolului de a plăti compensații în cazul în care condamnarea a fost anulată sau a fost acordată o scutire pe un alt motiv. Nici articolul nu urmărește să stabilească norme privind natura procedurii care trebuie aplicate pentru stabilirea unui avort al justiției. Aceaceasta este o chestiune pentru dreptul intern sau practica statului în cauză. Cuvintele „sau a fost iertat” au fost incluse deoarece în cadrul anumitor sisteme de iertare a legii, mai degrabă decât procedurile juridice care duc la inversarea condamnării, în anumite cazuri, pot fi remediile adecvate după ce a existat o decizie finală. 24. În cele din urmă, nu există nici un drept de compensare în temeiul acestei dispoziții dacă se poate demonstra că nediscriminarea faptului necunoscut în timp a fost imputabilă integral sau parțial persoanei condamnate. 25. În toate cazurile în care aceste condiții preliminare sunt îndeplinite, compensarea este plătită „în conformitate cu legea sau practica statului în cauză”. Aceasta nu înseamnă că nu se plătește nicio compensație în cazul în care legea sau practica nu prevede nicio dispoziție privind această compensație. Aceasta înseamnă că legea sau practica statului ar trebui să prevadă plata compensației în toate cazurile în care se aplică articolul. Intenția este ca statele să fie obligate să compenseze persoanele numai în cazuri clare de avort al justiției, în sensul că ar fi recunoscută faptul că persoana în cauză a fost în mod clar nevinovată. Articolul nu este destinat să acorde un drept de compensare în cazul în care toate condițiile prealabile nu sunt îndeplinite, de exemplu, în cazul în care o instanță de apel a anulat o condamnare deoarece a descoperit unele fapte care au introdus o îndoială rezonabilă cu privire la vina acuzatului și care a fost ignorată de judecătorul procesului.”
6.The applicant, Mr. Sergey Matveyev, is a Russian national who was born in 1949 and lives in Arkhangelsk. 7. In the 1980s the applicant and his spouse, Mrs Matveyeva, organised short-wave radio broadcasts from their home. 8. On 1 May 1981 their broadcasting was terminated by the authorities. A number of searches were conducted in their flat. 9. On 12 May 1981 criminal proceedings were instituted against Mr Matveyev. 10. On 11 August 1981 the Lomonosovskiy District Court of the Arkhangelsk Region convicted Mr Matveyev of forgery of a postal stamp and of having used it to send personal correspondence free of charge, and sentenced him to two years’ imprisonment. The District Court held, in particular: “The court finds untenable the argument of the accused [Mr] Matveyev that the postal stamp he took from the radio-technical school ... could not be used for sending correspondence free of charge [since it] was invalid according to Price List no. 125 “Postal Rates and Services”, adopted by the USSR Ministry of Communication and to Decree of the State Committee on Pricing no. 517 of 25 June 1980 [in force from] 1 October 1980 [Прейскурант № 125 «Тарифы и услуги связи», утвержденный Министерством связи СССР введенный в действие с 1 октября 1980 г. и Постановление Госкомцен СССР от 25 июля 1980 г. № 517]. At the time of theft of [the] postal stamp and the subsequent sending of letters with [the use of] the stamp [Mr] Matveyev did not know about the above-mentioned documents and his intent was directed at sending his [personal] correspondence free of charge, [which he did] repeatedly as corroborated by the ... evidence.” 11. On 25 September 1981 the Arkhangelsk Regional Court upheld the judgment. The applicant served the sentence and was dismissed from his job with a State enterprise. 12. On 6 October 1999, in supervisory review proceedings, the Presidium of the Arkhangelsk Regional Court reversed Mr Matveyev’s conviction for forgery of a stamp, finding that it had been wrongful as there was no indication that a crime had been committed. The Presidium held: “The letter of the Head [of the Arkhangelsk postal service] of 10 July 1981 contained in the case file makes clear that the stamp “To be sent free of charge” was used by the postal enterprises for correspondence between radio associations until 1980. [After] the entry into force on 1 October 1980 of Price List no. 125 “Postal Rates and Services”, correspondence free of charge between short-wave radio broadcasters was permitted only on the basis of postal receipt cards... [T]herefore, the stamp was no longer valid. Having regard to the fact that ... the stamp [could not be used to obtain profit unlawfully], the criminal case should be closed.” 13. In 2001 Mr Matveyev brought proceedings seeking compensation for non-pecuniary damage sustained as a result of his wrongful conviction. 14. On 20 December 2001 the Lomonosovskiy District Court of Arkhangelsk dismissed the claim on the ground that at the time of the conviction there had been no provision in domestic law for claiming such damages. 15. On 21 January 2002 the Arkhangelsk Regional Court upheld the judgment on appeal. 16. On an unspecified date the applicant applied for the proceedings to be reopened on account of newly discovered evidence. 17. On 24 December 2002 the Lomonosovskiy District Court of Arkhangelsk dismissed the application. 18. On an unspecified date the applicant applied for supervisory review of the judgment of 20 December 2001 and the ruling of 24 December 2002. 19. On 4 and 17 February 2004 respectively the Arkhangelsk Regional Court dismissed the applications. 20. Following the delivery of the ruling of 6 October 1999 Mr Matveyev brought proceedings seeking compensation for pecuniary damage sustained as a result of his wrongful conviction within the framework of criminal proceedings. 21. On 27 September 2000 the Lomonosovskiy District Court of Arkhangelsk granted the claim and awarded damages in the amount of 531,269.73 Russian roubles (RUB) and costs in the amount of RUB 1,214.98. On an unspecified date the Chairman of the Arkhangelsk Regional Court lodged an application for supervisory review of the judgment. 22. On 7 February 2001 the Presidium of the Arkhangelsk Regional Court quashed the judgment of 27 September 2000 and remitted the case for a fresh examination by a different bench. 23. On 7 March 2001 the Lomonosovskiy District Court of Arkhangelsk reclassified the proceedings as civil proceedings. On 13 April 2001 the Arkhangelsk Regional Court quashed the ruling of 7 March 2001 and remitted the case for a fresh examination. 24. On 11 October 2001 the Lomonosovskiy District Court of Arkhangelsk awarded the applicant damages in the amount of RUB 124,583.57. 25. On 23 November 2001 the Arkhangelsk Regional Court quashed the judgment of 11 October 2001 and remitted the case for a fresh examination. 26. On 21 January 2002 the Lomonosovskiy District Court of Arkhangelsk awarded the applicant damages in the amount of RUB 2,225. Damages in the amount of RUB 393,574.87 were awarded on 7 February 2002. Costs in the amount of RUB 1,481.18 were awarded on 28 February 2002. 27. After the writs of execution were issued, the applicant transmitted them directly to the defendant, namely the Federal Treasury of the Ministry of Finance. 28. The judgments of 7 and 28 February 2002 were executed on 26 November 2003. The judgment of 21 January 2002 was executed on 31 May 2004. “If a person has sustained non-pecuniary damage (physical or mental suffering) as a result of actions violating his personal non-pecuniary rights or other non-material benefits enjoyed by citizens, and also in other instances provided for by law, the court may require the perpetrator to afford monetary compensation for the said damage.” “Damage caused to an individual or a legal entity as a result of an unlawful act (failure to act) of State and local self-government bodies or of their officials, including as a result of the issuance of an act of a State or self-government body which is contrary to the law or any other legal act, shall be subject to compensation. The damage shall be compensated at the expense, respectively, of the treasury of the Russian Federation, the treasury of the subject of the Russian Federation or the treasury of the municipal authority.” “1. Damage caused to an individual as a result of his or her unlawful conviction, unlawful criminal prosecution, unlawful application, as a measure of restraint, of remand in custody or of a written undertaking not to leave a specified place and unlawful imposition of an administrative penalty in the form of arrest or corrective labour, shall be compensated in full at the expense of the treasury of the Russian Federation and in certain cases, stipulated by law, at the expense of the treasury of the subject of the Russian Federation or of the municipal authority, regardless of the fault of the officials of agencies of inquiry or preliminary investigation, prosecutor’s offices or courts in the procedure established by law. ...” “In instances where, in accordance with the present Code or other laws, the damage caused is subject to compensation at the expense of the treasury of the Russian Federation, the treasury of the subject of the Russian Federation or the treasury of the municipal authority, the respective financial agencies shall act on behalf of the treasury...” “1. The grounds and amount of compensation payable to an individual for non-pecuniary damage shall be determined by the rules laid down in the present Chapter and in Article 151 of the present Code. 2. ... 3. Compensation for non-pecuniary damage shall be awarded irrespective of any award for pecuniary damage.” “Compensation for non-pecuniary damage shall be awarded irrespective of the fault of the perpetrator, when: ...the damage is caused to a person as a result of his or her unlawful conviction, unlawful criminal prosecution, unlawful application, as a measure of restraint, of remand in custody or of a written undertaking not to leave a specified place, or unlawful imposition of an administrative penalty in the form of arrest or corrective labour.” “22. This article provides that compensation shall be paid to a victim of a miscarriage of justice, on certain conditions. First, the person concerned has to have been convicted of a criminal offence by a final decision and to have suffered punishment as a result of such conviction. According to the definition contained in the explanatory report of the European Convention on the International Validity of Criminal Judgments, a decision is final “if, according to the traditional expression, it has acquired the force of res judicata. This is the case when it is irrevocable, that is to say when no further ordinary remedies are available or when the parties have exhausted such remedies or have permitted the time-limit to expire without availing themselves of them”. It follows therefore that a judgment by default is not considered as final as long as the domestic law allows the proceedings to be taken up again. Likewise, this article does not apply in cases where the charge is dismissed or the accused person is acquitted either by the court of first instance or, on appeal, by a higher tribunal. If, however, in one of the States in which such a possibility is provided for, the person has been granted leave to appeal after the normal time of appealing has expired, and his conviction is then reversed on appeal, then subject to the other conditions of the article, in particular the conditions described in paragraph 24 below, the article may apply. 23. Secondly, the article applies only where the person’s conviction has been reversed or he has been pardoned, in either case on the ground that a new or newly discovered fact shows conclusively that there has been a miscarriage of justice - that is, some serious failure in the judicial process involving grave prejudice to the convicted person. Therefore, there is no requirement under the article to pay compensation if the conviction has been reversed or a pardon has been granted on some other ground. Nor does the article seek to lay down any rules as to the nature of the procedure to be applied to establish a miscarriage of justice. This is a matter for the domestic law or practice of the State concerned. The words “or he has been pardoned” have been included because under some systems of law pardon, rather than legal proceedings leading to the reversal of a conviction, may in certain cases be the appropriate remedy after there has been a final decision. 24. Finally, there is no right to compensation under this provision if it can be shown that the non-disclosure of the unknown fact in time was wholly or partly attributable to the person convicted. 25. In all cases in which these preconditions are satisfied, compensation is payable “according to the law or the practice of the State concerned”. This does not mean that no compensation is payable if the law or practice makes no provision for such compensation. It means that the law or practice of the State should provide for the payment of compensation in all cases to which the article applies. The intention is that States would be obliged to compensate persons only in clear cases of miscarriage of justice, in the sense that there would be acknowledgement that the person concerned was clearly innocent. The article is not intended to give a right of compensation where all the preconditions are not satisfied, for example, where an appellate court had quashed a conviction because it had discovered some fact which introduced a reasonable doubt as to the guilt of the accused and which had been overlooked by the trial judge.”