ÎCCJ, Decizia nr. 27/2020

Asupra recursului de față,

În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea penală nr. 584 din data de 15 iunie 2018, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2018, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de petentul A. împotriva Încheierii penale nr. 41 din data de 9 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Împotriva Încheierii penale nr. 584 din data de 15 iunie 2018, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2018, a formulat contestație petentul A.

Prin Încheierea penală nr. 49/C din data de 27 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatorul A. împotriva Încheierii penale nr. 584 din 15 iunie 2018, pronunțată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2018.

Împotriva Încheierii penale nr. 49/C din data de 27 noiembrie 2018, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2018, petentul A. a declarat recurs.

Prin Decizia penală nr. 64 din data de 18 martie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul contestator A. împotriva Încheierii penale nr. 49/C din 27 noiembrie 2018 pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2018.

Împotriva Deciziei penale nr. 64 din data de 18 martie 2019, pronunțată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2019, petentul A. a exercitat calea de atac a recursului în casație.

Prin Încheierea penală nr. 202/RC din data de 30 septembrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători a respins, ca inadmisibilă, cererea de recurs în casație formulată de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 64 din 18 martie 2019, pronunțată de Completul de Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2019.

Împotriva Încheierii penale nr. 202/RC din data de 30 septembrie 2019, pronunțată de Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție în Dosarul nr. x/2019, a formulat revizuire petentul A., calea de atac fiind respinsă, ca inadmisibilă, prin Decizia penală nr. 267 din data de 12 noiembrie 2019.

Pentru a pronunța această soluție, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție a reținut, în esență, că revizuirea constituie o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive pronunțate de instanțele penale, având caracterul unei căi de atac de retractare care permite instanței penale să revină asupra propriei sale hotărâri și, în același timp, caracterul unei căi de atac de fapt, prin care sunt constatate și înlăturate erorile judiciare în rezolvarea cauzelor penale.

De asemenea, instanța supremă a reținut că potrivit dispozițiilor art. 452 alin. (1) din C. proc. pen., hotărârile judecătorești definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât și cu privire la latura civilă.

Totodată, s-a apreciat că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătorești prin care s-a soluționat fondul cauzei, respectiv s-a pronunțat o soluție de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal.

Prin urmare, hotărârile judecătorești prin care nu se rezolvă fondul cauzei nu pot fi supuse revizuirii.

Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători a constatat că încheierea penală împotriva căreia petentul a formulat cerere de revizuire vizează o hotărâre prin care s-a respins o cerere de recurs în casație, nefiind o hotărâre prin care s-a rezolvat fondul cauzei, prin soluție de condamnare, achitare sau de încetare a procesului penal.

În acest context, s-a apreciat că admiterea unei căi de atac neprevăzute de lege ar echivala cu încălcarea principiului instituit prin art. 129 din Constituția României, potrivit căruia "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile [...] pot exercita căile de atac, în condițiile legii".

La data de 14 ianuarie 2020, petentul A. a formulat recurs împotriva Deciziei penale nr. 267 din data de 12 noiembrie 2019, dosarul fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători sub nr. x/2020, primul termen fiind fixat în mod aleatoriu la data de 24 februarie 2020.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 Judecători, examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac promovată de recurentul petent, constată că aceasta este inadmisibilă și va fi respinsă ca atare, pentru următoarele considerente:

În considerarea efectelor principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, a principiului privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală și a exigențelor stabilite prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice.

Revine, așadar, părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Admisibilitatea căilor de atac este condiționată de exercitarea acestora potrivit dispozițiilor legii procesual penale, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Potrivit dispozițiilor art. 3 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicarea a Legii nr. 135/2010 privind C. proc. pen. și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale "Legea nouă se aplică de la data intrării ei în vigoare tuturor cauzelor aflate pe rolul organelor judiciare, cu excepțiile prevăzute în cuprinsul prezentei legi", iar potrivit dispozițiilor art. 8 din aceeași lege "Hotărârile pronunțate în primă instanță după intrarea în vigoare a legii noi sunt supuse căilor de atac, termenelor și condițiilor de exercitare ale acestora, prevăzute de legea nouă."

În cauză, recurentul a exercitat calea de atac a recursului, cale de atac care nu mai este prevăzută în actuala reglementare a C. proc. pen., împotriva Deciziei penale nr. 267 din data de 12 noiembrie 2019, hotărâre prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de acesta împotriva Încheierii penale nr. 202/RC din data de 30 septembrie 2019, pronunțată în procedura de filtru a recursului în casație.

Potrivit art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., încheierea prin care se respinge cererea de recurs în casație, pentru neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate, este definitivă.

În raport cu aceste dispoziții legale se constată că în C. proc. pen. nu se reglementează un al doilea sau al treilea grad de jurisdicție împotriva încheierilor prin care se respinge cererea de recurs în casație, pentru neîndeplinirea condițiilor de admisibilitate, acestea fiind definitive.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 459 alin. (7) teza finală din C. proc. pen., hotărârea prin care este respinsă cererea de revizuire este supusă aceleiași căi de atac ca și hotărârea la care se referă revizuirea.

Având în vedere că hotărârea împotriva căreia a fost exercitată calea de atac a revizuirii (Încheierea penală nr. 202/RC din data de 30 septembrie 2019 pronunțată în procedura de filtru a recursului în casație) este definitivă, nefiind supusă niciunei căi de atac, nici hotărârea prin care a fost respinsă cererea de revizuire nu este supusă niciunei căi de atac, calea de atac a recursului fiind exercitată de recurentul petent A. împotriva unei hotărâri care nu este supusă niciunei căi de atac.

În acest context, formularea unei căi de atac care nu mai este reglementată de legislația actuală, împotriva unei hotărâri nesusceptibile de a face obiectul unei căi de atac ordinare sau extraordinare constituie un aspect de natură a încălca coerența sistemului căilor de atac reglementate de lege.

Or, recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia și, din acest motiv, constituie o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de considerentele ce preced, Completul de 5 Judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție, va respinge, ca inadmisibil, recursul formulat de petentul A., împotriva Deciziei penale nr. 267 din data de 12 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători - Penal 3 - 2019, în Dosarul nr. x/2019, iar în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul A. împotriva Deciziei penale nr. 267 din data de 12 noiembrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 5 Judecători - Penal 3 - 2019, în Dosarul nr. x/2019.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., obligă recurentul petent la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 februarie 2020.

GGC - NN