ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 418/2020

Deliberând asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 75/2020 din data de 24 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală, în baza art. 431 C. proc. pen.., s-a respins, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de intimatul A. cu privire la Sentința penală nr. 200 din data de 25 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în Dosarul penal nr. x/2014.

S-a stabilit ca onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimat, în sumă de 964 RON, să fie plătit din Fondul Ministerului Justiției în favoarea Baroului Cluj și a fost obligat intimatul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a dispune astfel, curtea de apel a reținut că, prin Sentința penală nr. 200 din data de 25 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, în Dosarul penal nr. x/2014 a fost admisă sesizarea formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de apel Cluj și, în baza art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea 302/2004 s-a dispus recunoașterea și executarea pedepsei de 6 luni închisoare (echivalentul a 180 de zile) aplicată condamnatului A. prin hotărârea penală de condamnare nr. 102 din 22.03.2013 a Judecătoriei Penale nr. 1 din Granada, devenită executorie prin Sentința executorie nr. 169/2013 a aceleiași judecătorii.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A. din Spania într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 6 luni închisoare alături de pedeapsa de 10 ani și 7 luni închisoare, recunoscută deja prin Sentința penală nr. 131/5.03.2014 a Curții de Apel București, definitivă prin nerecurare la data de 7.04.2014, persoana condamnată urmând a executa, în final, pedeapsa de 11 ani și o lună închisoare, pedeapsă adaptată potrivit legii române.

A fost interzis persoanei condamnate, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a), b) C. pen. pe durata pedepsei principale, până la executarea sau considerarea ca executată a acesteia.

S-a dispus anularea mandatului de executare emis de Curtea de Apel București în baza Sentinței penale nr. 131/2014 și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei în sensul hotărârii.

S-a dedus din pedeapsa aplicată timpul executat conform art. 73 C. pen., începând cu data de 28.02.2011 până la zi.

S-a stabilit în favoarea Baroului de avocați Cluj, suma de 100 RON, cu titlu de onorariu pentru apărător din oficiu, av. B., ce s-a plătit din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, prin sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj înregistrată la data de 17.04.2014, s-a solicitat Curții ca, prin hotărârea ce o va pronunța să dispună recunoașterea pedepsei de 6 luni închisoare aplicată persoanei condamnate A. prin hotărârea penală de condamnare nr. 102 din 22.03.2013 a Judecătoriei Penale nr. 1 din Granada, devenită executorie prin Sentința executorie nr. 169/2013 a aceleiași judecătorii și să se dispună transferarea persoanei condamnate dintr-un penitenciar din Spania, Centru Penitenciar Monterosso (Lugo) într-un penitenciar din România.

În motivarea sesizării, s-a învederat faptul că sunt îndeplinite cerințele art. 134 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, iar executarea pedepsei ar trebui să înceapă după executarea pedepsei de 10 ani și 7 luni închisoare, aplicată condamnatului prin Hotărârea nr. 131 pronunțată de Audiența Provincială din Almeria, secția a 3-a Spania, recunoscută și adaptată legislației române, prin Sentința penală nr. 131/5.03.2014 a Curții de Apel București.

Analizând actele și lucrările dosarului raportat la normele legale din domeniu, curtea a reținut că, prin Hotărârea penală de condamnare nr. 102 din 22.03.2013 a Judecătoriei Penale nr. 1 din Granada, devenită executorie prin Sentința executorie nr. 169/2013 a aceleiași judecătorii i s-a aplicat persoanei condamnate o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de încălcare a pedepsei prevăzută de art. 468 alin. (1) din C. pen. spaniol, constând în aceea că, la data de 12 octombrie 2011, A. se afla internat în centrul penitenciar C., a fost transferat în ambulanța escortată legal la spital, unde a fost descătușat în vederea efectuării unei radiografii a cutiei toracice, iar odată liber, acesta a fugit până a ieșit din spital, fiind reținut la orele 20:30 în strada x, infracțiune ce este reglementată și de legislația penală română la art. 285 C. pen. (fostul art. 269 C. pen.), infracțiune de evadare ce se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani închisoare, pedeapsă care se adaugă la restul rămas neexecutat.

Raportat la cele mai sus menționate, precum și la consimțământul persoanei condamnate, dat în scris, de a fi transferat în vederea executării pedepsei într-un penitenciar din România, s-a apreciat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 134 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, și anume: a) executarea hotărârii judecătorești străine în România ar fi contrară principiului non bis in idem; b) persoana condamnată este cercetată penal în România pentru aceleași infracțiuni pentru care a fost pronunțată hotărârea judecătorească străină; c) persoana condamnată este cercetată penal în România pentru alte infracțiuni decât cele pentru care a fost pronunțată hotărârea judecătorească străină; d) este incident vreunul din motivele de refuz prevăzute la art. 136 alin. (2); e) persoana condamnată beneficiază de efectele regulii specialității. Dispozițiile art. 157 se aplică numai dacă se prevede astfel în tratatul aplicabil în relația cu statul emitent ori dacă potrivit rezervei sau declarației formulate de statul emitent la un tratat multilateral, acceptată de România, transferarea este condiționată de respectarea regulii specialității, ori potrivit prevederilor Convenției Europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptate la Strasbourg la 21.03.1983, respectarea regulii specialității nu se cere, dar, în prezenta cauză, verificarea regulii nu are relevanță atâta vreme cât însăși persoana condamnată a cerut transferul.

Din verificările efectuate de Curte, potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, s-a conchis că, în cauză, nu este incident niciunul din motivele de refuz expres prevăzute de lege, astfel că, sesizarea privind recunoașterea pedepsei aplicate persoanei condamnate este admisibilă și, în consecință, în baza art. 154 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, s-a recunoscut și dispus executarea pedepsei de 6 luni închisoare.

De asemenea, din actele dosarului a rezultat că, prin Sentința penală nr. 131/5.03.2014 a Curții de Apel București, definitivă prin nerecurare la data de 7.04.2014, i-a fost recunoscută și adaptată potrivit dispozițiilor legii române pedeapsa principală aplicată condamnatului prin Sentința penală nr. 131 din data de 16.04.2012, pronunțată de Audiența Provincială Almeria, secția a 3-a, la pedeapsa de 10 ani și 7 luni închisoare, cu pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66 lit. a), b) C. pen.

Împotriva Sentinței penale nr. 200 din data de 25 aprilie 2014, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, a formulat contestație în anulare condamnatul A. solicitând admiterea acesteia și punerea sa, de îndată, în libertate. În motivarea contestației, a arătat că se află în executarea unei pedepse de 12 ani și o lună, fiind încarcerat începând cu data de 28 februarie 2011 și este nemulțumit de modul în care i s-a calculat perioada executată, întrucât nu i s-a dedus perioada executată în Spania și nici nu i s-au calculat în mod corect zilele câștigate urmare a recursului compensatoriu.

Verificând admisibilitatea în principiu a contestației în anulare prin prisma dispozițiilor art. 431 C. proc. pen., Curtea a reținut că, potrivit art. 426 C. proc. pen.. împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate; b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal; c) când hotărârea din apel a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului; d) când instanța de apel nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate; e) când judecata în apel a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii; f) când judecata în apel a avut loc în lipsa avocatului, când asistenta juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii; g) când ședința de judecată în apel nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel; h) când instanța de apel nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă; i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași fapta.

Analizând cererea petentului, Curtea a observat că aceasta este îndreptată împotriva unei hotărâri prin care s-a dispus transferarea sa în vederea executării unor hotărâri pronunțate în străinătate și recunoscute de instanțele române și nu se încadrează în niciuna dintre situațiile expres și limitativ prevăzute de textul de lege mai sus enunțat.

De altfel, s-a reținut că petentul A. a formulat o contestație la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.. care a fost respinsă, ca nefondată, prin Sentința penală nr. 28 din 3 martie 2016 a Curții de Apel Cluj, reținându-se că nu există nicio împiedicare la executare sau vreo nelămurire care să impună rezolvarea acesteia.

În consecință, curtea a constatat că, în baza art. 431 C. proc. pen., contestația în anulare, este inadmisibilă.

Împotriva Sentinței penale nr. 75/2020 din data de 24 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală, la data de 02 iulie 2020, a formulat contestație condamnatul A., cererea fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 10.07.2020, formându-se Dosarul nr. x/2020.

Examinând cu prioritate admisibilitatea căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 75/2020 din data de 24 iunie 2020 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de intimatul A. împotriva Sentinței penale nr. 200 din 25 aprilie 2014 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, în Dosarul penal nr. x/2014.

Potrivit art. 431 C. proc. pen.. cu denumirea marginală Admiterea în principiu: (1) Instanța examinează admisibilitatea în principiu, în camera de consiliu, fără citarea părților. (2) Instanța, constatând că cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute la art. 426 și că în sprijinul contestației se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.

Din examinarea sistematică și coroborată a dispozițiilor art. 431 C. proc. pen. și art. 432 C. proc. pen., rezultă că hotărârea prin care se respinge ca inadmisibilă contestația în anulare, în procedura admiterii în principiu, este definitivă.

Prin Decizia nr. 5/HP din 4 martie 2015 (publicată în M.Of. nr. 248/10.04.2015), Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a statuat că:

"În concepția C. proc. pen., atât încheierea prin care se dispune admiterea în principiu a contestației în anulare, cât și sentința sau decizia prin care se dispune respingerea, ca inadmisibilă, a contestației în anulare, în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, prevăzută în art. 431 C. proc. pen.., sunt hotărâri definitive nesupuse căii de atac a apelului. Această concluzie se desprinde din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 431 și ale art. 432 C. proc. pen.: a) dispozițiile art. 431 C. proc. pen.. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestației în anulare și, în cadrul acestor dispoziții cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunțate în cadrul procedurii de examinare admisibilității în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunțate; b) spre deosebire dispozițiile legale menționate, prin art. 432 C. proc. pen.. a fost reglementată procedura de judecare a contestației în anulare, ulterioară etapei admiterii în principiu, iar dispozițiile alin. (4), potrivit cărora «Sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă», sunt integrate în economia acestui text de lege. Prin urmare, aplicabilitatea dispozițiilor art. 432 alin. (4) C. proc. pen., referitoare la căile de atac în materia contestației în anulare, privește exclusiv hotărârile judecătorești pronunțate în procedura de judecare a contestațiilor în anulare care au fost admise în principiu".

Dispozițiile art. 431 din C. proc. pen. reglementează o etapă distinctă, a admiterii în principiu a contestației în anulare și, în cadrul acestor dispoziții cu caracter special, legiuitorul nu a prevăzut posibilitatea atacării pe calea apelului a hotărârilor pronunțate în cadrul procedurii de examinare a admisibilității în principiu, indiferent de tipul hotărârii pronunțate.

Prin urmare, se observă caracterul definitiv al hotărârii prin care instanța respinge ca inadmisibilă în principiu contestația în anulare.

Așadar, împotriva sentinței pronunțate în procedura admisibilității în principiu, respinsă ca inadmisibilă, legea nu prevede posibilitatea exercitării niciunei căi de atac (apel sau contestație), calea de atac fiind dată de lege.

O hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac ale hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii. Regula are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale de atac a hotărârii judecătorești sunt cele prevăzute de lege, iar exercitarea acestora se realizează în condițiile legii.

Astfel, dând eficiență principiului stabilit prin art. 129 din Constituție privind exercitarea căilor de atac în condițiile legii procesual penale, precum și celui privind liberul acces la justiție statuat prin art. 21 din legea fundamentală, respectiv exigențelor art. 13 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, C. proc. pen. a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru toate persoanele aflate în situații juridice identice.

Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalității acesteia, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, și din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 din Constituția României, iar încălcarea acestora atrage sancțiunea inadmisibilității.

C. proc. pen. reglementează hotărârile susceptibile de a fi supuse examinării, căile de atac care pot fi exercitate împotriva acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârilor.

Inadmisibilitatea reprezintă o sancțiune procedurală care intervine atunci când părțile implicate în proces efectuează un act pe care legea nu îl prevede sau îl exclude, precum și în situația când se încearcă exercitarea unui drept epuizat pe o altă cale procesuală ori chiar printr-un act neprocesual.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 75/2020 din data de 24 iunie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 627 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, calea de atac formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 75/2020 din data de 24 iunie 2020, pronunțate de Curtea de Apel Cluj, secția penală.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator, în sumă de 627 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iulie 2020.

GGC - NN