ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3479/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3479/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra recursurilor de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 25.05.2015, sub nr. x/2014, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtele Direcția Generală a Finanțelor Publice Vaslui și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună:
Anularea Deciziei de soluționare emisă de DGFP Vaslui, potrivit art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004;
Anularea Deciziei de rambursare emisă de DGFP București, prin care a fost respinsă la rambursare suma de 3.573.608,35 RON, respectiv recunoașterea dreptului Societății de a beneficia de rambursarea sumei de 3.573.608,35 RON reprezentând TVA de restituit aferent anului 2009 cu consecința obligării autorității fiscale la rambursarea efectivă către Societate a sumei solicitate la rambursare în cuantum de 3.573.608,35 RON;
Obligarea autorităților pârâte la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.
Hotărârea pronunțată de instanța de fond
Prin Sentința nr. 1021 din 25 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele:
- A respins excepția inadmisibilității, invocată de pârâtul DGRFPB.
- A admis acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Iași și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București (DGRFPB).
- A anulat decizia de soluționare a contestației nr. x/18.04.2013, emisă de DGFP a Județului Vaslui, precum și decizia de rambursare a TVA nr. x/20 septembrie 2011, emisă de DGFP a municipiului București.
- A obligat pârâtul DGRFPB să ramburseze reclamantei TVA în cuantum de 3.573.608,35 RON.
- A obligat pârâții la 5664 RON cheltuieli de judecată către reclamantă.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva Sentinței civile nr. 1021 din 25 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, indicând ca motiv de casare, prevederile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.
În esență, recurenta a susținut că hotărârea este nelegala fiind data cu încălcarea și aplicarea greșita a normelor de drept material pentru următoarele considerente:
În fapt, prin cererea de rambursare pentru persoanele impozabile neînregistrate în scopuri de TVA în România nr. x/20 septembrie 2011, A. a solicitat rambursarea taxei pe valoarea adăugată în sumă de 3.573.608,35 RON, aferentă perioadei 1 ianuarie - 31 decembrie 2009, înscrisă în facturile emise de societăți din România, pentru:
- achiziții de bunuri mobile, de la B. din ESSEX, Anglia CIF x);
- servicii prestate-(garanții producător B.) - de către C. SRL din București, CIF x).
Prin Decizia de rambursare nr. x/20 noiembrie 2011, Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice București a respins la rambursare taxa pe valoarea adăugată în sumă de 3.573.608,35 RON, având în vedere faptul că reclamanta A. nu a prezentat:
- copii scanate ale facturilor cuprinse în "Lista operațiunilor pentru care se solicită rambursarea TVA"- anexă la cerere de la nr. crt. 15 la nr. crt. 45;
- contracte/comenzi de prestări servicii sau achiziții de bunuri care au stat la baza emiterii facturilor înscrise în anexa "Lista operațiunilor pentru care se solicită rambursarea TVA", care să ateste circuitul ulterior al bunurilor supuse prestării de servicii și prin care șase poată stabili natura operațiunilor facturate pentru care se solicită rambursarea;documente de plată aferente facturilor aflate în lista cererii, respectiv ordine de plată, extrase de cont cu ștampila băncii; D. în calitate de împuternicit nu a prezentat, actul de împuternicire, în formă scrisă, în original sau copie legalizată așa cum prevede art. 18 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Prin adresa nr. x/19.07.2011 organul fiscal a solicitat de la reclamanta A. documentele care nu au fost anexate la cererea de rambursare, respectiv:
- documentele care nu au fost anexate la cererea de rambursare și care au fost cuprinse în lista operațiunilor pentru care se solicită rambursarea de TVA;
- dovada achitării documentelor cuprinse în lista operațiunilor pentru care se solicită rambursarea de TVA (ordine de plată vizate de bănci sau extrase de cont);
- contractele sau comenzile de prestări servicii sau achiziții de bunuri care au stat la baza întocmirii facturilor pentru care se solicita rambursarea TVA și documente care să ateste circuitul ulterior al bunurilor, dacă este cazul; actul de împuternicire tradus în limba română în formă autentică, în original sau în copie legalizată pentru D., cod de identificare fiscală: x.
Se arată că o persoană impozabilă neînregistrată și care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, stabilită în alt stat membru al Uniunii Europene, poate solicita rambursarea taxei achitate, în condițiile stabilite prin norme.
Pentru aplicarea unitară a prevederilor legale de mai sus a fost emisă H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, care, în forma aplicabilă începând cu 2009.
Totodată, potrivit pct. 3, pct. 4, pct. 8, pct. 15.1 și pct. 15.2 din Anexa nr. 1 la Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 4/2010 pentru aprobarea Procedurii de soluționare a cererilor de rambursare a taxei pe valoarea adăugată către persoane impozabile neînregistrate și care nu sunt obligate să se înregistreze în scopuri de TVA în România, stabilite în alt stat membru al Uniunii Europene care se aplică cererilor de rambursare depuse începând cu 1 ianuarie 2010.
Se reține că pentru a beneficia de rambursarea taxei facturată de alte persoane impozabile și achitată de aceasta pentru bunuri mobile ce i-au fost livrate sau servicii care i-au fost prestate în beneficiul său în România precum și a taxei achitată pentru importul bunurilor în România pe o perioadă de minimum 3 luni sau de maximum un an calendaristic sau pe o perioadă mai mică de trei luni rămase din anul calendaristic, persoana impozabilă neînregistrată și care nu este obligată să se înregistreze în scopuri de TVA în România, stabilită într-un alt stat membru al Uniunii Europene are obligația de a respecta condițiile prevăzute de pct. 49 alin. (1), alin. (2) și alin. (3) și procedurile de la pct. 49 alin. (4)-(14) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, în forma aplicabilă în perioada ianuarie - decembrie 2009, perioadă pentru care reclamanta a solicitat rambursarea taxei pe valoarea adăugată prin cererea de rambursare pentru persoanele impozabile nestabilite în România nr. 4068/23.03.2011, potrivit art. 147A2 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal. De asemenea, se reține că potrivit alin. (4) al pct. 49 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, în forma aplicabilă în perioada ianuarie - decembrie 2009, rambursarea taxei se acordă în măsura în care bunurile și serviciile achiziționate sau importate în România, pentru care s-a achitat taxa, sunt utilizate de către persoana impozabilă pentru operațiunile aferente activității sale economice pentru care persoana ar fi fost îndreptățită să deducă taxa, dacă aceste operațiuni ar fi fost efectuate în România sau operațiuni scutite conform art. 143 alin. (1) și art. 144 alin. (1) lit. a)-c) din Codul fiscal, sau pentru operațiuni prevăzute la pct. 49 alin. (3) lit. b). Prin exceptare, nu se acordă rambursarea taxei datorate sau achitate de persoana impozabilă prevăzută la alin. (3).
Pentru operațiunile efectuate în România, sfera de aplicare și condițiile de exercitare a dreptului de deducere au fost reglementate la art. 145 și art. 146 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în forma aplicabilă în perioada 01.01 -31 decembrie 2009.
În speță, motivele pentru care organul fiscal a respins la rambursare taxa pe valoarea adăugată în sumă de 3.573.608,35 RON, aferentă perioadei 1 decembrie 2009, solicitată la rambursare de A. din Cipru în baza cererii înregistrată la Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București sub nr. x/23.03.2011 au fost:
- societatea nerezidentă nu a făcut dovada circuitului ulterior al bunurilor achiziționate din România sau al și natura operațiunilor efectuate în beneficiul său în România, documentele prezentate neclarificând aceste aspecte;
- societatea nu a prezentat dovezile de plată a TVA solicitată la rambursare în baza facturilor înscrise în cerere;
- nu a prezentat actul de împuternicire tradus în limba română în formă autentică, în original sau în copie legalizată pentru D., cod de identificare fiscală x;
- nu a prezentat copii scanate de pe documentele înscrise în fișa în lista operațiunilor pentru care se solicita rambursarea la pozițiile 15-45.
Prin acțiunea formulată reclamanta A. menționează că a achiziționat mijloace de transport noi de pe teritoriul României (produse de către fabrica B. din Craiova) de la B., înregistrat direct în România sub cod x. Ulterior, acestea au fost vândute către C. SRL (societate din România având x).
Întrucât respectivele mijloace de transport noi nu au părăsit teritoriul României, ele fiind livrate de către B. direct către reclamanta C. SRL, pentru acestea nu a putut fi aplicată nici o scutire de TVA, prin urmare facturile au fost emise cu TVA 19% iar în susținerea acțiunii reclamanta a prezentat contractul de distribuitor general încheiat între A. și C. SRL în care la capitolul 1 definiții, pct. 1.5 se menționează "teritoriul contractului va fi teritoriul României".
Reclamanta A. avea obligația să se înregistreze în scopuri de TVA înainte de efectuarea operațiunilor descrise mai sus în conformitate cu precizările de la art. 153 alin. (4) din Codul fiscal.
Un alt motiv pentru care apreciază că sentința atacata este nelegala îl reprezintă faptul că documentele de plată/compensare prezentate de A. în vederea justificării achitării bunurilor sau serviciilor achiziționate de la SC C. SRL și B. din România nu sunt vizate de bancă, nu prezintă numele beneficiarului sau la nerezidentului fie nu sunt semnate de nerezident, astfel că nu se face dovada respectării prevederilor art. 147
2
alin. (1) lit. a) citat mai sus și nici ale pct. 49 (15) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal în vigoare la data depunerii cererii de rambursare.
Din analiza documentelor atașate rezultă că societatea a depus la dosar un număr de 16 pagini de documente în limba greacă, netraduse în limba română, din care nu se poate deduce că fac referire la achitarea facturilor emise de către B. pentru care s-a solicitat rambursarea, nu sunt semnate ștampilate de emitent și nici semnate pentru conformitate de beneficiarul cererii de rambursare.
Fata de cele arătate solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca neîntemeiate.
II. Soluția instanței de recurs
Examinând cu prioritate excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă, Înalta Curte o va admite, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., republicat:
"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:
"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3).", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:
"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."
Examinând recursul declarat în cauză de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, prin raportare la dispozițiile legale enunțate, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care recurenta își întemeiază cererea, criticile formulate neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu soluția pronunțată de prima instanță, deși formal au fost invocate prevederile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.
Astfel, prin cererea de recurs nu s-au indicat care sunt criticile pentru care pârâta a apreciat că sentința recurată ar fi nelegală, sau care sunt normele de drept material încălcate, în esență fiind reluate susținerile din întâmpinarea depusă în fața instanței de fond.
Înalta Curte constată că în cuprinsul cererii nu se regăsesc critici propriu-zise la adresa sentinței care face obiectul recursului, ceea ce ar fi presupus indicarea punctuală de către recurentă a motivelor de nelegalitate prin raportare la soluția pronunțată și la argumentele folosite de instanță în fundamentarea acesteia.
Recurenta nu formulează critici raportate la conținutul concret al sentinței atacate și nici nu indică și nu combate eventualele măsuri nelegale dispuse de instanța de fond, modalitatea de motivare a cererii de recurs adoptată de pârâta-recurentă constând practic în redarea istoricului cauzei, a apărărilor formulate prin întâmpinare.
Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:
"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.
În condițiile în care dezvoltarea motivelor de recurs nu permite analizarea hotărârii recurate în cadrul niciunui motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., această nelegalitate a cererii de recurs este sancționată cu nulitatea căii de atac, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d), art. 487, și art. 489 alin. (1) și alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și va constata nulitatea recursului formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București.
De asemenea, în temeiul, în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București la plata sumei de 5.000 de RON reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția nulității recursului invocată de intimata-reclamantă A.
Constată nulitatea recursului formulat de pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București împotriva Sentinței civile nr. 1021 din 25 martie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.
Obligă recurenta-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București la plata sumei de 5.000 de RON reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata-reclamantă A.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 iunie 2019.