ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2466/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată în ședință publică la data de 5 decembrie 2018 în dosarul nr. x/2017 aflat pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ, recurentul-reclamant A. prin mandatar B. a formulat cerere de recuzare a președintei completului de judecată compus din doamnele judecător C., D. și E..

Ulterior, prin registratura instanței, a depus dezvoltarea în scris a cererii de recuzare, prin care, în esență, a arătat că înțelege să formuleze cerere de recuzare împotriva doamnei judecător C., întrucât aceasta i-a respins cererea în probațiune formulată, încălcându-i astfel dreptul la apărare.

Prin încheierea de ședință pronunțată în data de 10 decembrie 2018, Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, a respins ca nefondată cererea de recuzare a doamnei judecător C. formulată de recurentul reclamant A. prin mandatar B..

Împotriva Încheierii menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamantul A., care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond admiterea cererii de recuzare.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse și raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că recursul este prematur formulat, în considerarea celor în continuare arătate.

Prin dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a stabilit că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiectele de drept aflate în situații identice.

Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Potrivit art. 53 alin. (1) C. proc. civ., "încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza. Când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri.

Din coroborarea dispozițiilor art. 53 alin. (1) C. proc. civ., cu prevederile alin. (3) teza a II-a al aceluiași articol menționat, rezultă că împotriva încheierii prin care s-a respins recuzarea se poate face recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea hotărârii prin care s-a soluționat cauza, în ipoteza în care aceasta din urmă hotărâre este definitivă, iar nu în termen de 5 zile de când a fost comunicată încheierea recurată, textele legale invocate folosind sintagmele "hotărârea prin care s-a soluționat cauza", "trimiterea cauzei spre rejudecare (...) la prima instanță", ceea ce înseamnă că încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare va putea fi atacată cu recurs numai după soluționarea cauzei respective.

Se reține că la data formulării căii de atac, instanța nu se dezînvestise printr-o hotărâre, astfel că recursul declarat împotriva unei încheieri prin care s-a respins cererea de recuzare, înainte de soluționarea cauzei în fond, este prematur formulat.

Constatând că nu era îndeplinită una dintre condițiile de exercitare a recursului la momentul declarării acestuia, sancțiunea care operează în cauză este prematuritatea căii de atac (Cauza F-56/10 André Hecq împotriva Comisiei Europene), motiv pentru care,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Încheierii din 10 decembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca prematur formulat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10 mai 2019.

GGC - CP