ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2182/2019
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2182/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra recursului de față;
În baza actelor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 1 august 2016 sub nr. x/2016, reclamanta A. S.A. prin administrator special și prin administrator judiciar B., a chemat în judecată pârâtele C. S.R.L. și D. S.R.L., solicitând ca, pe calea ordonanței de plată:
- să fie obligate debitoarele, în solidar, la plata sumei de 249.014,63 RON, reprezentând contravaloarea facturilor atașate cererii de chemare în judecată, emise de reclamantă în temeiul Contractului-cadru de Prestări Servicii de Tipar nr. 380 din 12 decembrie 2013 încheiat cu debitoarea D. S.R.L.;
- să fie obligate debitoarele, în solidar, la plata penalităților de întârziere în suma de 198.641,25 RON aferente debitului principal, calculate conform art. 9.1 din Contract, începând cu data scadentei obligației de plată pentru debitul principal și până la data de 5 mai 2016 și, în continuare, până la data plății efective a debitului principal.
Cererea, în forma sa inițială, a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1014 din C. proc. civ., art. 1166 din C. civ. și ale art. 115 din Legea nr. 85/2014.
La termenul din data de 7 octombrie 2016, creditoarea și-a modificat cererea de emitere unei ordonanțe de plată într-o acțiune de drept comun.
La termenul din data de 16 decembrie 2016, Tribunalul a disjuns cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., aceasta fiind înregistrată sub nr. dosar x/2016
Prin sentința civilă nr. 35 din data de 13 ianuarie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, fiind respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.A. prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L., ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A. S.A. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR B., solicitând:
- în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare pentru soluționarea pe fond a cauzei, în vederea respectării dublului grad de jurisdicție;
- în subsidiar, în cazul în care se reține spre soluționare cauza pe fond, admiterea, în tot, a cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, completată și precizată.
Prin decizia nr. 1701/2017 din 26 octombrie 2017, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă A. S.A. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR B..
Împotriva acestei decizii a declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.A. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR B., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și a sentinței pronunțate de instanța de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
A apreciat că sunt îndeplinite condițiile art. 497 raportat la art. 480 alin. (3) C. proc. civ., întrucât, atât prima instanță, cât și instanța de apel au soluționat procesul fără a intra în judecata fondului.
Pe fond, a solicitat admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost aceasta a fost formulată, precizată și completată.
A solicitat obligarea intimatei-pârâte la suportarea cheltuielilor de judecată.
În cadrul memoriului conținând motivele de recurs, recurenta-reclamantă a invocat faptul că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1270, 1350 alin. (1), (15)99 și 1600 C. civ., fiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În acest sens, a susținut că, în raport cu normele de drept material anterior evocate, instanța învestită cu soluționarea apelului a respins în mod nelegal calea de atac formulată de către recurenta - reclamantă.
A precizat că temeiul juridic al cererii de chemare în judecată este răspunderea contractuală a intimatei-pârâte, recurenta-reclamantă întemeindu-și pretențiile pe o convenție perfect valabilă și asumată prin semnătură de către intimata-pârâtă C. S.R.L. (Convenția - Angajament de plată din data de 26 martie 2015), ale cărei prevederi produc efecte juridice, în sensul că intimata-pârâtă și-a asumat obligația de a efectua plata sumelor datorate de societatea D. S.R.L recurentei-reclamante, până la concurența debitului.
În acest context, a considerat că în mod greșit a apreciat instanța de apel că prin semnarea Convenției - Angajament de plată din data de 26 martie 2015, intimata-pârâtă nu și-a asumat față de recurenta-pârâtă nicio obligație de plată a sumelor de bani datorate în temeiul Contractului - cadru de Prestări Servicii de Tipar nr. 380 din 12 decembrie 2013 încheiat cu debitoarea D. S.R.L.
Dimpotrivă, recurenta-reclamantă a susținut că, în temeiul forței obligatorii a Convenției anterior menționate, intimata-pârâtă și-a asumat obligația de a plăti, direct către recurentă, începând cu data de 26 martie 2015, sumele datorate de societatea D. S.R.L., acesta fiind, de altfel, scopul semnării Convenției.
Făcând trimitere la conținutul clauzelor din Convenție, a arătat că acestea au determinat preluarea de către intimata-pârâtă a datoriei D. S.R.L., prin înlocuirea debitorului inițial al raportului juridic obligațional, în scopul liberării acestui debitor și asigurării efectuării plății sumelor datorate de acesta, în vederea stingerii debitelor rezultate prin prestarea serviciilor tipografice în baza Contractului-cadru de Prestări Servicii de Tipar nr. 380 din 12 decembrie 2013.
În măsura în care s-ar considera că, prin semnarea Convenției, intimata - pârâtă nu și-a asumat obligații de plată față de recurenta-reclamantă, a apreciat că s-ar nesocoti dispozițiile care reglementează forța obligatorie a contractului și cele care reglementează preluarea de datorie, lipsind de efecte Convenția.
Totodată, a subliniat că intimata-pârâtă avea cunoștință de existența debitului rezultat ca urmare a prestării de servicii tipografice în baza Contractului-cadru menționat, acest aspect fiind menționat expres în Convenția - Angajament de plată, semnată de către intimata-pârâtă.
În consecință, a susținut că intimata-pârâtă are calitate procesuală pasivă, Convenția - Angajament de plată din data de 26 martie 2015 având forță obligatorie între părțile semnatare, conform prevederilor art. 1270 C. civ.
Intimata-pârâtă C. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului formulat, ca fiind nefondat.
A precizat că, în situația în care Înalta Curte va admite recursul și va trece peste excepția lipsei calității procesual-pasive, solicită reținerea cauzei în vederea judecării și respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
În cauză, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit la data de 8 mai 2018 raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor concluzionând că recursul este inadmisibil, în raport cu împrejurarea că acțiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanței de judecată la data de 1 august 2016, înainte de publicarea în Monitorul Oficial a deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, fiind aplicabil, la acea dată, textul art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în forma în vigoare la data introducerii acțiunii, potrivit căruia nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON.
Prin încheierea din data de 9 mai 2018, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Ulterior, prin încheierea de ședință pronunțată la data de 21 noiembrie 2018, judecata cauzei a fost suspendată, în temeiul art. 520 alin. (4) C. proc. civ., până la soluționarea dosarului nr. x/2018 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie civilă.
Prin încheierea de ședință din data de 4 octombrie 2019, Înalta Curte a repus cauza pe rol, a admis în principiu recursul declarat împotriva deciziei civile nr. 1701/2017 din 26 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, fixând termen pentru judecarea recursului la data de 22 noiembrie 2019, cu citarea părților.
Analizând recursul formulat de recurenta-reclamantă A. S.A. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR B., în conformitate cu dispozițiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție îl constată fondat, pentru următoarele considerente:
Prealabil, se constată că instanțele de fond și, respectiv, de apel, nu au analizat fondul cererii de chemare în judecată, astfel că în cauză nu există putere de lucru judecat cu privire la situația de fapt conturată asupra fondului cauzei, din considerentele instanței de apel rezultând că analiza înscrisurilor depuse la dosar a vizat strict soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive, invocată de intimata-pârâtă, prin întâmpinare, în cursul judecății în fața primei instanțe.
Recurenta-reclamantă invocă, în cadrul recursului formulat, motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., considerând că au fost încălcate și aplicate greșit dispozițiile art. 1270, 1350 alin. (1), (15)99 și 1600 C. civ.
Cu toate aceste, Înalta Curte apreciază, în raport cu dezvoltarea criticilor formulate prin cererea de recurs, că argumentele invocate se circumscriu motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât aspectele învederate se referă, în realitate, la greșita rezolvare de către instanța de apel a chestiunii procedurale privind calitatea procesuală pasivă, urmare a menținerii soluției primei instanțe.
Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar, disjunsă din dosarul nr. x/2016 al primei instanțe, are ca obiect solicitarea recurentei-reclamante A. S.A. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR B. de obligare a intimatei-pârâte C. S.R.L. la plata sumei de 249.014,63 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de recurenta-reclamantă în temeiul Contractului-cadru de Prestări Servicii de Tipar nr. 380 din 12 decembrie 2013 încheiat cu D. S.R.L. (denumit în continuare "Contractul"), precum și la plata penalităților de întârziere aferente debitului principal.
Cererea de chemare în judecată are în vedere angajarea răspunderii contractuale a intimatei-pârâte C. S.R.L., în raport cu prevederile din Contract, dar și din Convenția - Angajament de plată din data de 26 martie 2015 (denumită în continuare "Convenția").
În legătură cu critica formulată în cadrul recursului de față, Înalta Curte constată că, astfel cum rezultă din conținutul Convenției încheiate între recurenta-reclamantă, în calitate de creditor, debitorul inițial D. S.R.L. și intimata-pârâtă, părțile au convenit, motivat de dubla calitate a societății D. S.R.L., de debitor al recurentei-reclamante, conform Contractului și, totodată, de creditor al intimatei-pârâte, în baza "Contractului de Intermediere nr. x/12.12.2013/04.01.2013" (Preambulul Convenției) ca, începând cu data de 26 martie 2015 (art. 1 din Convenție), "în vederea stingerii debitelor produse ca urmare a prestărilor de servicii tipografice" în baza Contractului, intimata-pârâtă să achite sumele datorate societății D. S.R.L. direct către recurenta-reclamantă (art. 1 din Convenție), până la concurența debitului înregistrat de debitorul inițial către recurenta-reclamantă (art. 2 din Convenție).
Scopul concret al acestei operațiuni este determinat cu claritate în art. 3 din Convenție, unde cele trei părți au inserat acordul creditorului A. S.A. la această modalitate de plată și, totodată, au convenit că plățile se vor efectua de către intimata-pârâtă D. S.R.L., în vederea stingerii debitului înregistrat de D. S.R.L. față de A. S.A. (în temeiul Contractului-cadru de Prestări Servicii de Tipar nr. 380 din 12 decembrie 2013), pe de o parte, precum și a debitului intimatei - pârâte către D. S.R.L. (în temeiul Contractului de intermediere nr. x/12.12.2012).
Așadar, contrar celor reținute de instanța de apel, nu se poate susține că prin această Convenție pârâta C. S.R.L. nu și-ar fi asumat nicio obligație față de recurenta-reclamantă și nici că nu ar fi consimțit să plătească datoria pe care D. S.R.L. o avea față de A. S.A. în temeiul Contractului, până la concurența debitului înregistrat de debitorul inițial către recurenta-reclamantă, întrucât din clauzele Convenției, anterior evocate, rezultă, cu evidență, contrariul.
Nu doar că intimata-pârâtă a consimțit să facă aceste plăți, aspect precizat clar în art. 1 și 3 din Convenție, ci, prin semnarea Convenției, intimata-pârâtă și-a asumat față de recurenta - reclamantă obligația de a plăti direct către recurentă sumele datorate creditoarei D. S.R.L., în limita datoriei pe care aceasta din urmă o avea către recurenta A. S.A., care a consimțind la această modalitate de executare a obligației.
Mecanismul juridic ales de părțile Convenției și raporturile juridice născute între acestea sunt asemănătoare unei popriri, iar C. civ. reglementează, cu caracter general, posibilitatea plății făcute de un terț ("de orice persoană interesată"), condițiile și efectele acesteia, astfel că nu se poate aprecia, în raport și cu dispozițiile art. 1279 și 1350 alin. (1) din C. civ., că înțelegerea celor trei părți, materializată prin încheierea Convenției, nu a fost de natură să dea naștere unei obligații de plată în sarcina intimatei - pârâte.
Înalta Curte apreciază ca nefiind relevant argumentul instanței de apel, în sensul că, față de creditoarea A. S.A., ar fi rămas obligat, în continuare, debitorul inițial, întrucât un asemenea raționament nu exclude concluzia rezultată din simpla lectură a actului juridic tripartit semnat la data de 26 martie 2013, anume aceea că intimata-pârâtă a consimțit să achite sumele pe care le datora societății D. S.R.L. direct către recurenta-reclamantă (art. 1 din Convenție), până la concurența creditului înregistrat de recurenta-reclamantă, în vederea stingerii propriilor debite către D. S.R.L., iar creditoarea A. S.A. a consimțit la această modalitate de executare a obligației inițiale.
Aspectul referitor la liberarea sau nu a debitoarei inițiale D. S.R.L. vizează fondul raportului obligațional dintre aceasta și recurenta din prezenta speță, care va fi însă dezlegat în cadrul dosarului nr. x/2016, din care a fost disjunsă cauza de față, esențială pentru dezlegarea problemei calității procesual pasive în speța dedusă judecății fiind exclusiv situația intimatei-pârâte și raporturile sale cu recurenta-reclamantă.
Dimpotrivă, cât timp obligația de plată către recurenta-reclamantă a sumelor datorate de D. S.R.L. a fost asumată, în mod cert, de către intimata-pârâtă, astfel cum reiese din clauzele Convenției, C. S.R.L. are calitate procesuală pasivă în raportul juridic obligațional dedus judecății.
În concluzie, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază întemeiate criticile analizate, circumscrise cazului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. și, în temeiul dispozițiilor art. 496 și 497 din C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 480 alin. (3) din C. proc. civ., va admite recursul formulat, va casa în totalitate decizia recurată și sentința civilă nr. 35 din 13 ianuarie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR B. împotriva deciziei civile nr. 1701/2017 din 26 octombrie 2017 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.
Casează decizia recurată și sentința civilă nr. 35 din 13 ianuarie 2017 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.
Trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2019.