Lazutina și Danilova împotriva Elveției

Primă secțiune decizia nr. 38250/03 de Larisa Yevgenyevna LAZUTINA și Olga Valeryevna DANILOVA împotriva Elveției Curții Europene a Drepturilor Omului (prima secțiune), care așezează la 3 iulie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Christos Rozakis, președinte, Nina Vajić, Anatoly Kovler, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători și Søren Nielsen, Secțiunea Grefier Având în vedere cererea menționată mai sus introdusă la 26 noiembrie 2003, având în vedere decizia Curții de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, conform art. 29 § 3 din Convenție, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamanții, dna Larisa Yevgenyevna Lazutina și Olga Valeryevna Danilova, sunt resortisanți ruși născuți în 1965 și 1970 și trăiesc în Odintsovo și Aleksandrov.

Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dl Anatoliy Grigorievitch Kucherena, un avocat care practică la Moscova. Guvernul elvețian (“Guvernul”) sunt reprezentate de agentul său adjunct, dl A. Scheidegger. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Cele două solicitanți sunt schiatori de țară. Ca membri ai Federației de Schi din Rusia, ei au reprezentat Federația Rusă în diferite comcereri internaționale și au participat la Jocurile Olimpice de Winter de Salt Lake (Statele Unite ale Americii) în 2002. La 8, 14, 22 decembrie 2001, la concursurile internaționale de schi din Italia, Elveția și Austria, organizate de Federația Internațională de Ski (FIS), primul reclamant a suferit teste antidoping care au dezvăluit prezența unei substanțe interzise în organismul ei, darbepoetină.

Testele efectuate la reclamanții la 21 februarie 2002, în timpul Jocurilor Olimpice Salt Lake City, au condus la același rezultat și, prin urmare, la lansarea unei anchete disciplinare împotriva acestora. Pe baza concluziilor anchetei, în decizia din 24 februarie 2002, Consiliul Executiv al Comitetului Olimpic Internațional (COI) a discalificat doi schiatori de la evenimentul în care au participat, a retras medalia de aur pe care a câștigat-o primul reclamant și certificatul obținut al doilea reclamant, și a declarat că doi sportivi au fost interziși să concurgă în Jocurile Olimpice de Iernă 2002. Dosarul a fost apoi trimis la FIS, astfel încât să poată modifica rezultatul evenimentului în cauză și să ia măsuri adecvate.

În timpul ședinței Consiliului FIS din 3 iunie 2002, cele două schiatori au fost interzise să participe la concursuri internaționale pentru o perioadă de doi ani, începând cu 8 decembrie 2001 pentru primul reclamant și începând cu 21 februarie 2002 pentru al doilea. Cele două reclamante au depus un recurs împotriva hotărârilor luate de CIO și CIS. Hotărârea din 29 noiembrie 2002, Curtea de Arbitraj pentru Sport (CAS) a pronunțat patru premii, respingând apelurile și susținând hotărârile luate de CIO și CIS împotriva reclamanților. Reclamanții au interzis în mod separat recursul de drept public la Curtea Federală, în temeiul articolului 191 din Legea Federală a Dreptului Internațional Privat și al articolului 85 litera (c) din Legea Federală a Justiției, astfel cum este în vigoare la momentul respectiv, în Comisia a susținut, ca argument principal, că CAS nu a fost o instanță independentă într-un litigiu la care CIO a fost parte.

Referindu-se la art. 190 alineatul (2) litera (a) din Legea federală privind dreptul internațional privat (PILA), în coroborat cu art. 6 1 din Convenție, ei au căutat anularea celor două premii în cadrul procedurii la care CIO a apărut ca parte. Potrivit acestora, defectul care afectează aceste premii a fost extins și celorlalte două premii referitoare la SIF, din cauza faptului că cele patru cazuri au fost tratate împreună de același arbitru. Prin o singură hotărâre din 27 mai 2003, Curtea Supremă Federală a respins cele două apeluri. COMPLAINTE Respectând art. 6 § 1 din Convenție, reclamanții s-au plâns că CAS nu este o instanță „independente și imparțială” și au susținut că nu oferă garanții adecvate de independență și imparțialitate de la CIO.

În opinia lor, structura Consiliului Internațional de Arbitraj pentru Sport (ICAS), metoda de numire a arbitrilor, precum și organizarea, finanțarea și funcționarea CAS, au creat legături care au fost prea apropiate între instituția permanentă de arbitraj și autoritatea supremă a mișcării olimpice. În plus, reclamanții au interogat independența trei arbitri care constituie comitetul care a făcut cele patru premii în cauză. Potrivit acestora, arbitrii au călătorit la locul în care se desfășoară Jocurile Olimpice pentru a sta în cadrul ad hoc camerele CAS, create printre ele relații personale și profesionale atât de strânse încât independența lor a fost viționată atunci când au preluat ulterior, în diferite capacități, un caz prezentat CAS, unul ca membru al comitetului, celălalt ca avocat, sau asociat al avocatului, acționând pentru una dintre părți.

La 6 § 1 din Convenție, reclamanții au susținut că nu au primit o audiere corectă înainte de CAS, având în vedere că nu a respectat principiul egalității de arme. În special, potrivit acestora, instanța ar fi trebuit să respecte cererea lor de a obține dovezi de la profesorul H., un specialist în toxicologie medicală. În acest sens, reclamanții au susținut, de asemenea, că comitetul nu a luat în considerare argumentul că nu au putut să se familiarizeze cu declarațiile voluminoase de martori ale celor doi martori ai COI, cuprinzând trei sute de pagini, până la doar câteva zile înainte de începerea audierii. În plus, reclamanții au criticat faptul că CAS nu a respectat cererea lor de a respinge declarațiile martorilor depuse de SIF, din cauza faptului că aceste declarații nu au fost semnate.

În cele din urmă, s-au plâns că martorii au fost autorizați să participe la audiere înainte de a da dovezi și că ar fi putut fi influențați de martorii anteriori, de declarațiile părților și de cursul procedurii. DREPTUL Curții va observa imediat că nu este necesar să examineze în continuare cazul prezentat de reclamanții din următoarele motive. Prin scrisoarea din 12 octombrie 2007, reclamanții au informat Registrul că nu mai doresc să își urmărească cererea în fața Curții. Prin scrisoarea din 1 noiembrie 2007, Guvernul contestat a solicitat Curții să elimine acest caz. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că reclamanții nu mai intenționează să își continue cererea, în sensul articolului 37 § (a) din Convenție.

În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă, Curtea este convinsă că nici o circumstanță care implică respectarea drepturilor definite în Convenție și în protocolurile acestuia nu necesită examinarea acestei cereri. Prin urmare, acest caz ar trebui eliminat din lista Curții. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului

FIRST SECTION

DECISION Application no. 38250/03 by Larisa Yevgenyevna LAZUTINA and Olga Valeryevna DANILOVA against Switzerland The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 3 July 2008 as a Chamber composed of: Christos Rozakis, President, Nina Vajić, Anatoly Kovler, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, Judges, and Søren Nielsen, Section Registrar , Having regard to the abovementioned application introduced on 26 November 2003, Having regard to the Court’s decision to examine the admissibility and merits of the case together, as permitted by Article 29 § 3 of the Convention, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicants, Ms Larisa Yevgenyevna Lazutina and Ms Olga Valeryevna Danilova, are Russian nationals who were born in 1965 and 1970 and live in Odintsovo and Aleksandrov.

They were represented before the Court by Mr Anatoliy Grigoryevitch Kucherena, a lawyer practising in Moscow. The Swiss Government (“the Government”) are represented by its Deputy Agent, Mr A. Scheidegger. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The two applicants are cross-country skiers. As members of the Russian Ski Federation, they represented the Russian Federation in different international competitions and participated in the Salt Lake City Winter Olympic Games (United States of America) in 2002. On 8, 14, 22 December 2001, at the international cross-country ski competitions in Italy, Switzerland and Austria, which were organised by the International Ski Federation (FIS), the first applicant underwent anti-doping tests which revealed the presence of a prohibited substance in her body, darbepoetin.

Tests carried out on the applicants on 21 February 2002, during the Salt Lake City Olympic Games, led to the same result and consequently, the launch of a disciplinary investigation against them. On the basis of the investigation’s findings, in a decision of 24 February 2002, the Executive Board of the International Olympic Committee (IOC) disqualified the two skiers from the event in which they had taken part, withdrew the gold medal that the first applicant had won and the certificate that the second applicant had obtained, and declared that the two athletes were barred from competing in the Winter Olympic Games 2002. The file was then sent to the FIS so that it could amend the result of the event concerned and take appropriate action.

During the FIS Council’s sitting of 3 June 2002, the two skiers were banned from taking part in international competitions for a period of two years, as from 8 December 2001 for the first applicant and as from 21 February 2002 for the second. The two applicants lodged an appeal against the decisions taken by the IOC and the FIS. Ruling on 29 November 2002, the Court of Arbitration for Sport (CAS) made four awards, dismissing the appeals and upholding the decisions taken by the IOC and FIS against the applicants. The applicants separately lodged public law appeals with the Federal Court, under section 191 of the Federal Law on Private International Law and section 85(c) of the Federal Judicature Act, as in force at the relevant time, in order to have the awards concerning them quashed.

They submitted, as their main argument, that the CAS was not an independent court in a dispute to which the IOC was a party. Relying on section 190(2)(a) of the Federal Act on Private International Law (PILA), in conjunction with Article 6 § 1 of the Convention, they sought the quashing of the two awards in the proceedings to which the IOC had appeared as a party. According to them, the defect affecting those awards also extended to the two other awards concerning the FIS, on the grounds that the four cases had been dealt with together by the same arbitrators. By a single judgment of 27 May 2003, the Federal Supreme Court rejected the two appeals. COMPLAINTS 1. Relying on Article 6 § 1 of the Convention, the applicants complained that the CAS was not an “independent and impartial” court.

They submitted that it did not offer adequate guarantees of independence and impartiality from the IOC. In their opinion, the structure of the International Council of Arbitration for Sport (ICAS), the method of appointment of the arbitrators, as well as the organisation, financing and functioning of the CAS, created ties that were too close between the permanent arbitration institution and the supreme authority of the Olympic movement. 2. Furthermore, the applicants questioned the independence of three arbitrators constituting the panel which made the four awards in issue.

According to them, the fact that the arbitrators travelled to the place where the Olympic Games were taking place in order to sit in the ad hoc chambers of the CAS, created amongst them such close personal and professional relationships that their independence was vitiated when they subsequently took up, in different capacities, a case submitted to the CAS, one as a panel member, the other as a lawyer, or a lawyer’s associate, acting for one of the parties. 3. Again under 6 § 1 of the Convention, the applicants alleged that they had not been given a fair hearing before the CAS on the grounds that it did not respect the principle of equality of arms. In particular, according to them, the court should have complied with their request to take evidence from Professor H., a medical toxicology specialist.

In this connection, the applicants also argued that the panel had not considered the argument that they had not been able to familiarise themselves with the voluminous witness statements from the two IOC witnesses, comprising three hundred pages, until only a few days before the start of the hearing. In addition, the applicants criticised the fact that the CAS had not complied with their request to dismiss the witness statements filed by the FIS, on the grounds that those statements had not been signed. Lastly, they complained that the witnesses had been allowed to attend the hearing before giving evidence and that they could have been influenced by the previous witnesses, the parties’ statements and the course of the proceedings.

THE LAW The Court would immediately observe that it is not necessary to examine further the case brought by the applicants for the following reasons. By a letter of 12 October 2007 the applicants informed the Registry that they no longer wished to pursue their application before the Court. By a letter of 1 November 2007 the respondent Government asked the Court to strike out the case. In the light of the foregoing, the Court concludes that the applicants no longer intend to pursue their application, within the meaning of Article 37 § 1 (a) of the Convention. Furthermore, under Article 37 § 1 in fine , the Court is satisfied that no circumstances involving respect for the rights defined in the Convention and the Protocols thereto require the examination of this application.

This case should therefore be struck out of the Court’s list. For these reasons, the Court, unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. Søren Nielsen Christos Rozakis Registrar President