LAZUTINA AND DANILOVA v. SWITZERLAND
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Radiation du rôle
LAZUTINA AND DANILOVA v. SWITZERLAND (CtEDO, 2008)
Primă secțiune decizia nr. 38250/03 de Larisa Yevgenyevna LAZUTINA și Olga Valeryevna DANILOVA împotriva Elveției Curții Europene a Drepturilor Omului (prima secțiune), care așezează la 3 iulie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Christos Rozakis, președinte, Nina Vajić, Anatoly Kovler, Dean Spielmann, Sverre Erik Jebens, Giorgio Malinverni, George Nicolaou, judecători și Søren Nielsen, Secțiunea Grefier Având în vedere cererea menționată mai sus introdusă la 26 noiembrie 2003, având în vedere decizia Curții de a examina împreună admisibilitatea și meritul cazului, conform art. 29 § 3 din Convenție, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamanții, dna Larisa Yevgenyevna Lazutina și Olga Valeryevna Danilova, sunt resortisanți ruși născuți în 1965 și 1970 și trăiesc în Odintsovo și Aleksandrov. Ele au fost reprezentate în fața Curții de către dl Anatoliy Grigorievitch Kucherena, un avocat care practică la Moscova. Guvernul elvețian (“Guvernul”) sunt reprezentate de agentul său adjunct, dl A. Scheidegger. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Cele două solicitanți sunt schiatori de țară. Ca membri ai Federației de Schi din Rusia, ei au reprezentat Federația Rusă în diferite comcereri internaționale și au participat la Jocurile Olimpice de Winter de Salt Lake (Statele Unite ale Americii) în 2002. La 8, 14, 22 decembrie 2001, la concursurile internaționale de schi din Italia, Elveția și Austria, organizate de Federația Internațională de Ski (FIS), primul reclamant a suferit teste antidoping care au dezvăluit prezența unei substanțe interzise în organismul ei, darbepoetină. Testele efectuate la reclamanții la 21 februarie 2002, în timpul Jocurilor Olimpice Salt Lake City, au condus la același rezultat și, prin urmare, la lansarea unei anchete disciplinare împotriva acestora. Pe baza concluziilor anchetei, în decizia din 24 februarie 2002, Consiliul Executiv al Comitetului Olimpic Internațional (COI) a discalificat doi schiatori de la evenimentul în care au participat, a retras medalia de aur pe care a câștigat-o primul reclamant și certificatul obținut al doilea reclamant, și a declarat că doi sportivi au fost interziși să concurgă în Jocurile Olimpice de Iernă 2002. Dosarul a fost apoi trimis la FIS, astfel încât să poată modifica rezultatul evenimentului în cauză și să ia măsuri adecvate. În timpul ședinței Consiliului FIS din 3 iunie 2002, cele două schiatori au fost interzise să participe la concursuri internaționale pentru o perioadă de doi ani, începând cu 8 decembrie 2001 pentru primul reclamant și începând cu 21 februarie 2002 pentru al doilea. Cele două reclamante au depus un recurs împotriva hotărârilor luate de CIO și CIS. Hotărârea din 29 noiembrie 2002, Curtea de Arbitraj pentru Sport (CAS) a pronunțat patru premii, respingând apelurile și susținând hotărârile luate de CIO și CIS împotriva reclamanților. Reclamanții au interzis în mod separat recursul de drept public la Curtea Federală, în temeiul articolului 191 din Legea Federală a Dreptului Internațional Privat și al articolului 85 litera (c) din Legea Federală a Justiției, astfel cum este în vigoare la momentul respectiv, în Comisia a susținut, ca argument principal, că CAS nu a fost o instanță independentă într-un litigiu la care CIO a fost parte. Referindu-se la art. 190 alineatul (2) litera (a) din Legea federală privind dreptul internațional privat (PILA), în coroborat cu art. 6 1 din Convenție, ei au căutat anularea celor două premii în cadrul procedurii la care CIO a apărut ca parte. Potrivit acestora, defectul care afectează aceste premii a fost extins și celorlalte două premii referitoare la SIF, din cauza faptului că cele patru cazuri au fost tratate împreună de același arbitru. Prin o singură hotărâre din 27 mai 2003, Curtea Supremă Federală a respins cele două apeluri. COMPLAINTE Respectând art. 6 § 1 din Convenție, reclamanții s-au plâns că CAS nu este o instanță „independente și imparțială” și au susținut că nu oferă garanții adecvate de independență și imparțialitate de la CIO. În opinia lor, structura Consiliului Internațional de Arbitraj pentru Sport (ICAS), metoda de numire a arbitrilor, precum și organizarea, finanțarea și funcționarea CAS, au creat legături care au fost prea apropiate între instituția permanentă de arbitraj și autoritatea supremă a mișcării olimpice. În plus, reclamanții au interogat independența trei arbitri care constituie comitetul care a făcut cele patru premii în cauză. Potrivit acestora, arbitrii au călătorit la locul în care se desfășoară Jocurile Olimpice pentru a sta în cadrul ad hoc camerele CAS, create printre ele relații personale și profesionale atât de strânse încât independența lor a fost viționată atunci când au preluat ulterior, în diferite capacități, un caz prezentat CAS, unul ca membru al comitetului, celălalt ca avocat, sau asociat al avocatului, acționând pentru una dintre părți. La 6 § 1 din Convenție, reclamanții au susținut că nu au primit o audiere corectă înainte de CAS, având în vedere că nu a respectat principiul egalității de arme. În special, potrivit acestora, instanța ar fi trebuit să respecte cererea lor de a obține dovezi de la profesorul H., un specialist în toxicologie medicală. În acest sens, reclamanții au susținut, de asemenea, că comitetul nu a luat în considerare argumentul că nu au putut să se familiarizeze cu declarațiile voluminoase de martori ale celor doi martori ai COI, cuprinzând trei sute de pagini, până la doar câteva zile înainte de începerea audierii. În plus, reclamanții au criticat faptul că CAS nu a respectat cererea lor de a respinge declarațiile martorilor depuse de SIF, din cauza faptului că aceste declarații nu au fost semnate. În cele din urmă, s-au plâns că martorii au fost autorizați să participe la audiere înainte de a da dovezi și că ar fi putut fi influențați de martorii anteriori, de declarațiile părților și de cursul procedurii. DREPTUL Curții va observa imediat că nu este necesar să examineze în continuare cazul prezentat de reclamanții din următoarele motive. Prin scrisoarea din 12 octombrie 2007, reclamanții au informat Registrul că nu mai doresc să își urmărească cererea în fața Curții. Prin scrisoarea din 1 noiembrie 2007, Guvernul contestat a solicitat Curții să elimine acest caz. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că reclamanții nu mai intenționează să își continue cererea, în sensul articolului 37 § (a) din Convenție. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă, Curtea este convinsă că nici o circumstanță care implică respectarea drepturilor definite în Convenție și în protocolurile acestuia nu necesită examinarea acestei cereri. Prin urmare, acest caz ar trebui eliminat din lista Curții. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate Søren Nielsen Christos Rozakis Președintele grefierului