ÎCCJ, Secția penală

Asupra recursului în casație de față, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 221/S/2016 pronunțată de Tribunalul Brașov, cu privire la inculpatul A., s-au dispus următoarele:

Astfel, inculpatul A. a fost condamnat la:

- 5 ani închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 5 ani pentru comiterea infracțiunii de cumpărare de influență în formă continuată.

S-a constatat că fapta de cumpărare de influență în formă continuată pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin prezenta este concurentă cu infracțiunile pentru care acesta a fost condamnat prin Sentința penală nr. 202/05.02.2015 pronunțată de Judecătoria Brașov în Dosar penal nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 784/Ap/18.11.2015 a Curții de Apel Brașov.

S-a descontopit pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. prin Sentința penală nr. 202/05.02.2015 pronunțată de Judecătoria Brașov în Dosar penal nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 784/Ap/18.11.2015 a Curții de Apel Brașov în pedepsele componente care au fost repuse în individualitatea lor:

- pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (partea vătămata B.) faptă prev. de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. 1969,

- pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (partea vătămată C.) faptă prev. de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. 1969,

- pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de bani cu dobândă, ca îndeletnicire,de către o persoană neautorizată (cămătărie), faptă prev. de art. 3 din Legea nr. 216/2011 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. 1969

În baza art. 38-39 alin. (1) lit. b), 45 alin. (1) C. pen., au fost contopite aceste pedepse repuse în individualitatea lor cu pedeapsa aplicată inculpatului prin prezenta și s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 4 ani și 4 luni închisoare reprezentând 1/3 din totalul de 13 ani al celorlalte pedepse, rezultând în final pedeapsa de 11 ani și 4 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 5 ani .

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 lit. a), b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

S-a constatat că inculpatul A. este arestat în altă cauză, în executarea mandatului de executare nr. x din 18.11.2015 emis de Judecătoria Brașov în baza Sentinței penale nr. 202/05.02.2015 pronunțată de Judecătoria Brașov în Dosar penal nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 784/Ap/18.11.2015 a Curții de Apel Brașov.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. perioada reținerii și arestării preventive din prezenta cauză și perioada dedusă prin Sentința penală nr. 202/05.02.2015 pronunțată de Judecătoria Brașov în Dosar penal nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 784/Ap/18.11.2015 a Curții de Apel Brașov, dar și perioada executată în baza sentinței penale anterior menționate, după cum urmează: 04.04.2013, perioada de la 05.06.2013 la 25.10.2013 inclusiv și perioada 14.10.2015 la zi.

La rămânerea definitivă a prezentei, s-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 248/2015 din 18.11.2015 emis de Judecătoria Brașov în baza sentinței penală nr. 202/05.02.2015 și emiterea unui nou mandat conform prezentei.

În temeiul art. 330 din C. proc. pen. și art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., a fost menținută măsura sechestrului asigurător instituit în Dosarul nr. x/2015 al DNA ST Brașov prin cele două ordonanțe ale procurorului din data de 13.11.2015 asupra sumei de 2200 euro și asupra conturilor aparținând inculpatului A. deschise la D. SA, E. SA și F. SA, în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare.

Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov și inculpații G., H., A., I., J. și K..

Prin Decizia penală nr. 458 din data de 23.07.2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, s-au admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Brașov și inculpații G., H., A., I., J. și K. împotriva Sentinței penale nr. 221/S/09.12.2016 pronunțată de Tribunalul Brașov în Dosar nr. x/2015, a fost desființată sentința penală atacată și procedând la o nouă judecată, prin extinderea efectelor apelurilor și în ce o privește pe inculpata L..

Prin decizia din apel, a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de cumpărare de influență în formă continuată prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen., 43 alin. (5) C. pen. și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

S-a constatat că fapta de cumpărare de influență în formă continuată pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin prezenta este concurentă cu infracțiunile pentru care acesta a fost condamnat prin Sentința penală nr. 202/05.02.2015 pronunțată de Judecătoria Brașov în Dosar penal nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 784/Ap/18.11.2015 a Curții de Apel Brașov.

A fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. prin Sentința penală nr. 202/05.02.2015 pronunțată de Judecătoria Brașov în Dosar penal nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 784/Ap/18.11.2015 a Curții de Apel Brașov în elementele ei componente, de:

- 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (partea vătămată B.) faptă prev. de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. 1969,

- 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (partea vătămată C.) faptă prev. de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. 1969,

- 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de bani cu dobândă, ca îndeletnicire,de către o persoană neautorizată (cămătărie), faptă prev. de art. 3 din Legea nr. 216/2011 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. 1969.

În baza art. 40 alin. (1), (38) alin. (1) C. pen., 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 45 alin. (1) C. pen., au fost contopite pedepsele de mai sus cu pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea dedusă judecății și s-a aplicat pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare la care s-a adăugat un spor de 4 ani închisoare reprezentând 1/3 din totalul de 12 ani al celorlalte pedepse, rezultând în final pedeapsa de 11 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 lit. a), b) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

S-a constatat că inculpatul A. a fost liberat condiționat la data de 02.07.2019 din executarea pedepsei de 7 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 202/05.02.2015 pronunțată de Judecătoria Brașov în Dosar penal nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 784/Ap/18.11.2015 a Curții de Apel Brașov.

S-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului A. perioada reținerii și a arestării preventive din prezenta cauză, perioada dedusă prin Sentința penală nr. 202/05.02.2015 pronunțată de Judecătoria Brașov în Dosar penal nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 784/Ap/18.11.2015 a Curții de Apel Brașov, precum și perioada executată în baza sentinței penale anterior menționate, astfel: data de 04.04.2013, perioada de la 05.06.2013 la 25.10.2013 inclusiv și intervalul de timp cuprins între 14.10.2015 și 02.07.2019, data liberării condiționate din executarea mandatului de executare nr. x din 18.11.2015 emis de Judecătoria Brașov.

În temeiul art. 330 din C. proc. pen. și art. 249 alin. (1) din C. proc. pen., s-a menținut măsura sechestrului asigurător instituit în Dosarul nr. x/2015 al DNA ST Brașov prin cele două ordonanțe ale procurorului din data de 13.11.2015 asupra sumei de 2200 euro și asupra conturilor aparținând inculpatului A. deschise la D. SA, E. SA și F. SA, în vederea garantării executării cheltuielilor judiciare.

*****

Împotriva deciziei din apel, nr. 458 din 23.07.2020, au declarat recurs în casație inculpații H., A. și M..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 22 februarie 2021, când s-a stabilit termen la data de 02 aprilie 2021, pentru examinarea în cameră de consiliu a admisibilității în principiu a cererilor de recurs în casație, conform art. 440 alin. (1) C. proc. pen.

Prin încheierea din data de 02 aprilie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, în baza art. 440 alin. (4) C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de recurs în casație formulată de recurentul inculpat A. împotriva Deciziei penale nr. 458 din data de 23.07.2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală, și trimiterea cauzei la Completul 5, în vederea judecării recursului în casație declarat de recurentul inculpat A., cu citarea inculpatului și asigurarea apărării, pentru termenul de judecată din data de 16 aprilie 2021.

Totodată, prin aceeași încheiere, Înalta Curte, în baza art. 440 alin. (2) C. proc. pen., a respins, ca inadmisibile, cererile de recurs în casație formulate de recurenții inculpați H. și M. împotriva Deciziei penale nr. 458 din data de 23.07.2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală.

În ceea ce privește cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A., s-a reținut că aceasta îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. proc. pen., iar cu privire la îndeplinirea condiției prev. de art. 437 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a constatat că în cuprinsul cererii a fost invocat temeiului de drept pe care se întemeiază calea extraordinară de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. - "s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege".

În esență, s-a reținut că prin cererea formulată, recurentul inculpat A. a arătat, sub un prim aspect, că instanța de apel a dispus condamnarea sa la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru infracțiunea de cumpărare de influență în formă continuată prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și reținerea stării de recidivă prevăzută de art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) C. pen.

În acest sens, s-a apreciat că instanța de apel a reținut greșit temeiul de drept pentru aplicarea pedepsei și pentru calculul valorii pedepsei rezultante.

S-a mai arătat de către inculpat că potrivit aspectelor reținute de instanța de fond dar și de apel, fapta de cumpărare de influență în formă continuată pentru care inculpatul a fost condamnat prin decizia penală atacată este concurentă cu infracțiunile pentru care acesta a fost condamnat prin Sentința penală nr. 2020/05.02.2015 pronunțată de Judecătoria Brașov în Dosarul penal nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 784/Ap/18.11.2015 a Curții de Apel Brașov.

Așadar, inculpatul A. a solicitat să se constate că fapta pentru care a fost condamnat nu întrunește condițiile prevăzute de art. 41 alin. (1) C. pen. privind starea de recidivă și nici de art. 43 alin. (5) C. pen. cu privire la tratamentul sancționator.

În al doilea rând, recurentul inculpat a arătat că instanța de apel nu a analizat în concret motivele invocate în apel de inculpat cu privire la fapta pentru care a fost condamnat și astfel s-a apreciat fără o justificare temeinică faptul că motivele de apel sunt neîntemeiate, aplicând o pedeapsă mult mai mare fără o individualizare concretă.

De asemenea, s-a mai susținut că instanța de apel și-a întemeiat hotărârea pe probe neconcludente și nu a mai analizat conduita procesuală adoptată de către inculpat în fața instanței de fond și de apel, în sensul că a dat declarații cuprinzătoare în care a arătat că a recurs la procedura recunoașterii.

Asupra recursului în casație formulat de inculpatul A., la data de 26.01.2021, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, DNA a depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care s-a solicitat respingerea recursului în casație, ca nefondat.

Cu prilejul dezbaterilor, la termenul din 16.04.2021, s-au luat concluziile apărării recurentului inculpat și ale reprezentantului Ministerului Public, pe fondul cauzei de recurs în casație, acestea fiind redate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Analizând recursul în casație declarat inculpatul A. în limitele prevăzute de art. 442 alin. (1) și (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., în calea extraordinară de atac a recursului în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție verifică conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, analiza de legalitate nefiind însă una exhaustivă, ci limitată la încălcări ale legii apreciate grave de către legiuitor și reglementate, ca atare, în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

În cauza de față, recurentul inculpat A. a formulat recurs în casație întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Din interpretarea literală a acestei dispoziții legale, rezultă că se circumscriu cazului de casare menționat acele situații în care este înfrânt principiul legalității pedepsei, printre altele, prin depășirea limitelor legale, respectiv, stabilirea unei pedepse care, fie depășește limitele generale ale pedepsei ori se situează sub aceste limite, fie depășește sau se situează sub limitele speciale ale pedepsei prevăzute pentru infracțiunea săvârșită.

Așadar, prin sintagma mai sus menționată "pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege", legiuitorul a avut în vedere limitele de pedeapsă ce sunt prevăzute de textul de lege, în raport cu încadrarea juridică și cauzele de atenuare sau agravare a pedepsei a căror incidență a fost stabilită de instanța de apel.

Se reține că, în concret, în temeiul cazului de casare invocat, recurentul inculpat A. a criticat hotărârea curții de apel întrucât s-a reținut greșit temeiul de drept atât pentru aplicarea pedepsei cât și pentru calculul pedepsei rezultante ca urmare a reținerii stării de recidivă prevăzute de art. 41 alin. (1) C. pen. raportat la art. 43 alin. (5) C. pen. Astfel, recurentul inculpat a solicitat să se constate că fapta pentru care a fost condamnat nu întrunește condițiile prevăzute de art. 41 alin. (1) C. pen. privind starea de recidivă și nici cele prev. de art. 43 alin. (5) C. pen. privind tratamentul sancționator.

De asemenea, prin recursul în casație formulat, în temeiul aceluiași caz de casare indicat, prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen., recurentul inculpat A. a criticat hotărârea din apel și cu privire la faptul că instanța de control judiciar nu a analizat în concret motivele de apel invocate de inculpat, a apreciat fără o justificare temeinică faptul că motivele de apel sunt neîntemeiate, "aplicând o pedeapsă mult mai mare fără o individualizare concretă și cu luarea în considerare a circumstanțelor reale".

Totodată, s-a susținut că instanța de apel și-a întemeiat hotărârea pe probe neconcludente și nu a mai analizat conduita procesuală adoptată de către inculpat în fața instanței de fond și faptul că în fața instanței de apel a dat declarații cuprinzătoare în care a arătat că a recurs la procedura recunoașterii, datorită inducerii în eroare de către apărător.

Examinând hotărârea atacată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, prin Decizia penală nr. 458/23.07.2020 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, recurată în cauză, inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa principală de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de cumpărare de influență în formă continuată prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen. și art. 41 alin. (1) C. pen., 43 alin. (5) C. pen. și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În speță, instanța de apel a constatat că fapta de cumpărare de influență în formă continuată pentru care inculpatul A. a fost condamnat în prezenta cauză este concurentă cu infracțiunile pentru care acesta a fost condamnat prin Sentința penală nr. 202/05.02.2015 pronunțată de Judecătoria Brașov în Dosar penal nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 784/Ap/18.11.2015 a Curții de Apel Brașov, sens în care, s-a dispus descontopirea pedepsei rezultante aplicate inculpatului A. prin sentința penală anterior menționată, în elementele ei componente de: 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (partea vătămată B.) faptă prev. de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. 1969; 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal (partea vătămată C.) faptă prev. de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen. 1969 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. 1969 și 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de dare de bani cu dobândă, ca îndeletnicire, de către o persoană neautorizată (cămătărie), faptă prev. de art. 3 din Legea nr. 216/2011 cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. 1969.

Astfel, în baza art. 40 alin. (1), art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 45 alin. (1) C. pen., Curtea de apel a contopit pedepsele anterior menționate cu pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracțiunea dedusă judecății, aplicându-se inculpatului A. pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 4 ani închisoare, reprezentând 1/3 din totalul de 12 ani al celorlalte pedepse, dispunându-se ca în final inculpatul A. să execute pedeapsa principală de 11 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

Prin urmare, instanța de apel a avut în vedere dispozițiile art. 38 alin. (1) C. pen., prin care se stabilește că există concurs real de infracțiuni când două sau mai multe infracțiuni au fost săvârșite de aceeași persoană, prin acțiuni sau inacțiuni distincte, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele. Există concurs real de infracțiuni și atunci când una dintre infracțiuni a fost comisă pentru săvârșirea sau ascunderea altei infracțiuni.

Dispozițiile art. 39 C. pen. având denumirea marginală "Pedeapsa principală în caz de concurs de infracțiuni", stabilește la alin. (1) că în caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa, după cum urmează: (...) b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.

Art. 40 C. pen. reglementează contopirea pedepselor pentru infracțiuni concurente, la alin. (1) al acestui articol menționându-se că dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracțiune concurentă, se aplică art. 39.

Art. 45 C. pen. vizează aplicarea pedepselor complementare, accesorii și măsurile de siguranță în caz de pluralitate de infracțiuni, la alin. (1) stabilindu-se că dacă pentru una dintre infracțiunile săvârșite s-a stabilit și o pedeapsă complementară, aceasta se aplică alături de pedeapsa principală.

În aceste condiții, în ceea ce privește primul aspect invocat de către recurentul inculpat A., Înalta Curte constată că inculpatul A. a fost condamnat la pedeapsa principală de 4 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de cumpărare de influență în formă continuată prevăzută de art. 292 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, reținându-se totodată de către instanța de apel că această faptă este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul A. a fost condamnat prin Sentința penală nr. 202/05.02.2015 pronunțată de Judecătoria Brașov, în Dosar penal nr. x/2013, definitivă prin Decizia penală nr. 784/Ap/18.11.2015 a Curții de Apel Brașov.

Așadar, din cuprinsul deciziei penale atacate rezultă că instanța de apel a reținut concursul de infracțiuni în raport de Sentința penală nr. 202/2015 a Judecătoriei Brașov, definitivă prin Decizia penală nr. 784/A/2015 a Curții de Apel Brașov, astfel că, menționarea dispozițiilor vizând existența recidivei, prev. de art. 41 alin. (1) C. pen. și art. 43 alin. (5) C. pen., la stabilirea pedepsei principale aplicate în cauză fiind de fapt o eroare materială, în concret, tratamentul sancționator aplicat fiind corect stabilit în temeiul dispozițiilor art. 40 alin. (1), art. 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen. și art. 45 alin. (1) C. pen.

Prin urmare, criticile formulate sub acest aspect, cu referire la pedeapsa principală aplicată și implicit cu privire la pedeapsa principală rezultantă stabilită în cauză în sarcina inculpatului, sunt neîntemeiate, în condițiile în care așa cum s-a arătat, în speță, instanța de apel a aplicat corespunzător tratamentul sancționator prevăzut de dispozițiile legale incidente în cauză vizând concursul de infracțiuni.

În ceea ce privește celelalte critici ale recurentului inculpat A. subsumate de către acesta cazului de casare prev. de art. 438 alin. (1) pct. 12 C. proc. pen. și care vizează în realitate netemeinicia hotărârii instanței de apel, cu referire la probele dosarului, circumstanțele reale și susținerea potrivit căreia instanța de apel a aplicat o pedeapsă mult mai mare fără o individualizare concretă în raport atitudinea inculpatului ori mijloacele de probă de la dosar, Înalta Curte constată că acestea nu pot fi examinate prin prisma cazului de recurs în casație invocat și anume art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen.

Starea de fapt reținută în cauză, materialul probator administrat, încadrarea juridică a faptelor, precum și reținerea sau nu a unei cauze de reducere a pedepsei ori a circumstanțelor atenuante/agravante, nu mai pot constitui motive de cenzură din partea instanței supreme în procedura recursului în casare, după cum nu se poate realiza o reindividualizare a pedepselor, având în vedere scopul recursului în casație reglementat ca și o cale extraordinară de atac de reformare numai sub aspect legal, de drept și nu faptic, excluzând rejudecarea pentru a treia oară a unei cauze în parametrii în care a avut loc judecata în fond și apel.

Așa cum s-a arătat, fiind prevăzut ca o cale extraordinară de atac care trebuie să asigure echilibrul între principiul legalității, pe de o parte, și principiul respectării autorității de lucru judecat, pe de altă parte, recursul în casație permite cenzurarea legalității unei categorii limitate de hotărâri definitive și numai pentru motive expres reglementate de legea procesual-penală.

Pe calea recursului în casație nu se poate invoca și, corespunzător, Înalta Curte de Casație și Justiție nu are posibilitatea de a analiza orice aspect de nelegalitate a hotărârilor, ci numai pe acelea pe care legiuitorul le-a considerat importante și le-a prevăzut explicit în cuprinsul art. 438 alin. (1) C. proc. pen.

Recursul în casație nu poate tinde la reevaluarea unor elemente sau împrejurări de fapt ce au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu este abilitată să dea o nouă interpretare materialului probator și să rețină o stare de fapt diferită de cea descrisă și valorificată în hotărârea atacată.

Prin urmare, astfel de susțineri vizând reindividualizarea pedepsei aplicate în cauză inculpatului A., așa cum au fost formulate, excedează scopului și obiectului recursului în casație astfel cum sunt reglementate de dispozițiile art. 433 și art. 447 C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 458 din data de 23 iulie 2020 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Față de soluția dispusă, conform art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 458 din data de 23 iulie 2020 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 157 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 aprilie 2021.

GGC - GV