ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3648/2019

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, la data de 21.09.2018 sub nr. x/2018 reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Afacerilor Interne, au solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâților la emiterea actelor administrative prevăzute de lege prin care să se pună în aplicare următoarele: încadrarea reclamanților în funcțiile de ofițer specialist I, prevăzute la pozițiile nr. 1122 (A.), 1132 (B.) și 1129 (C.) din statutul de organizare al Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase - Serviciul Arme, funcții obținute ca urmare a promovării concursului de trecere a agenților de poliție în corpul ofițerilor de poliție, organizat de Inspectoratul General al Poliției Române la data de 26.08.2017 și îndeplinirii condițiilor cumulative, corelativ cu plata drepturilor salariate și a tuturor celorlalte drepturi recunoscute de lege pentru această funcție, și nu în cea de ofițer IV așa cum au fost emise dispozițiile inspectorului general al Poliției Române; acordarea gradului profesional în raport cu vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, potrivit art. 1 alin. (4) lit. a) din Anexa 6 la Ordinul nr. 140/2016, în conformitate cu documentele care atestă vechimea în specialitate, existente în dosarul profesional și plata drepturilor salariale, precum și a tuturor celorlalte drepturi recunoscute de lege pentru acest grad; plata retroactivă a drepturilor salariale corespunzătoare, precum și a tuturor celorlalte drepturi recunoscute de legislația incidență, sume actualizate cu indicele inflației, de la data trecerii în corpul ofițerilor de poliție și până la data rămânerii definitive a hotărârii care se va pronunța în prezenta cauză, corespunzător gradului și funcției în care vom fi încadrați ca urmare a pronunțării hotărârii judecătorești în prezenta cauză.

Prin Sentința civilă nr. 8371 din data de 13.12.2018 Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a dispus disjungerea capătului de cerere privind pe reclamantul B., în contradictoriu cu pârâții IGPR și MAI și formarea unui nou dosar, cu termen de judecată în data de azi, 13.12.2018. A dispus disjungerea capătului de cerere privind pe reclamantul C., în contradictoriu cu pârâții IGPR și MAI și formarea unui nou dosar, cu termen de judecată în data de azi, 13.12.2018. A admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul General al Poliției Române și Ministerul Afacerilor Interne, în favoarea Tribunalului Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul București a reținut că potrivit dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită prin lege competența altor instanțe, iar potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 554/2004, în vigoare din data de 02.08.2018, "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său."

În prezentul litigiu, s-a constatat că reclamantul are domiciliul în județul Cluj, astfel că pentru soluționarea litigiului competența aparține Tribunalului Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal.

În plus, tribunalul nu a reținut susținerile reclamantului în sensul că la alegerea instanței poate fi avută în vedere reședința deoarece textul legal incident are în vedere numai domiciliul, iar practica judiciară invocată a fost pronunțată de o instanță care soluționează un litigiu civil, de drept privat deci și nu unul de contencios administrativ.

Având în vedere aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 potrivit cu care necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale, când procesul este de competența altei instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, precum și dispozițiile art. 176 pct. 3 din C. proc. civ., potrivit cu care actele de procedură săvârșite de judecătorul necompetent sunt nule, în acest caz nulitatea nefiind condiționată de producerea vreunei vătămări, fiind suficient ca actul de procedură să aparțină unei instanțe necompetente, instanța a apreciat întemeiată excepția invocată și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată la data de 23.01.2019 pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale sub nr. x/2018.

Prin Sentința nr. 690 din data de 22 martie 2019, Tribunalul Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Cluj, secția mixtă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul Cluj a reținut că este real că potrivit dispozițiilor art. 109 din Legea nr. 188/1999 cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită prin lege competența altor instanțe, iar potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 554/2004, în vigoare din data de 02.08.2018, "Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său."

Însă, chiar dacă în prezentul litigiu reclamantul are domiciliul în județul Cluj, instanța a reținut că Înalta Curte de Casație și Justiție a hotărât că, în litigiile privind raporturile de serviciu, ceea ce interesează în stabilirea competenței teritoriale este locul unde reclamantul locuiește efectiv. Astfel, dacă domiciliul înscris în actul de identitate nu corespunde cu domiciliul stabilit în fapt, domiciliul din actul de identitate nu poate primi eficiență.

În speță, reclamantul locuiește efectiv în București, conform vizei de reședință -str. x și tot în București își desfășoară activitatea profesională.

În consecință, față de dispozițiile legale incidente în cauză și față de practica ICCJ în materie (a se vedea Decizia 664/23.02.2018, Decizia 1334/2018), văzând și dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 potrivit cu care necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale, când procesul este de competența altei instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura, instanța a apreciat întemeiată excepția invocată, a admis-o și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția de contencios administrativ și fiscal.

Ivindu-se conflictul negativ de competență a fost sesizată, în baza art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel, se au în vedere considerentele arătate în continuare.

În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâților la emiterea actului administrativ prevăzut de lege prin care să se pună în aplicare următoarele: încadrarea reclamantului în funcția de ofițer specialist I, prevăzută la poziția nr. 1122 (A.), din statutul de organizare al Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase - Serviciul Arme, funcții obținute ca urmare a promovării concursului de trecere a agenților de poliție în corpul ofițerilor de poliție, organizat de Inspectoratul General al Poliției Române la data de 26.08.2017 și îndeplinirii condițiilor cumulative, corelativ cu plata drepturilor salariate și a tuturor celorlalte drepturi recunoscute de lege pentru această funcție, și nu în cea de ofițer IV așa cum au fost emise dispozițiile inspectorului general al Poliției Române; acordarea gradului profesional în raport cu vechimea în specialitatea corespunzătoare studiilor absolvite, potrivit art. 1 alin. (4) lit. a) din Anexa 6 la Ordinul nr. 140/2016, în conformitate cu documentele care atestă vechimea în specialitate, existente în dosarul profesional și plata drepturilor salariale, precum și a tuturor celorlalte drepturi recunoscute de lege pentru acest grad; plata retroactivă a drepturilor salariale corespunzătoare, precum și a tuturor celorlalte drepturi recunoscute de legislația incidență, sume actualizate cu indicele inflației, de la data trecerii în corpul ofițerilor de poliție și până la data rămânerii definitive a hotărârii care se va pronunța în prezenta cauză, corespunzător gradului și funcției în care va fi încadrat ca urmare a pronunțării hotărârii judecătorești în prezenta cauză.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente teritorial să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte constată că în mod corect ambele instanțe aflate în conflict negativ de competență au reținut că pentru soluționarea acestor tipuri de acțiuni competența de soluționare aparține completurilor specializate în judecarea cauzelor de contencios administrativ raportat la calitatea de funcționar public.

Însă, în privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât reclamantul este funcționar public, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe".

Având în vedere că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în ceea ce privește competența teritorială de soluționare a cauzei sunt aplicabile normele cu caracter general de la art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 212/2018 (intrată în vigoare la data de 30.07.2018, anterior sesizării primei instanțe - 21.09.2018), care statuează în mod expres că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (…)".

Competența stabilită de textul de lege mai sus menționat este una teritorială exclusivă, ceea ce înseamnă că reclamantul trebuie să se adreseze instanței de la domiciliul sau sediul său, neavând un drept de opțiune între mai multe instanțe.

Aceste dispoziții sunt compatibile cu dispozițiile art. 87 din C. civ., potrivit cărora, "domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală" și cu dispozițiile art. 89 alin. (2) din același Cod potrivit cărora "Stabilirea sau schimbarea domiciliului nu operează decât atunci când cel care ocupă sau se mută într-un anumit loc a făcut-o cu intenția de a avea acolo locuința principală".

Or, a considera că domiciliul reclamantului este reprezentat de locul unde își are reședința înseamnă a da eficiență dispozițiilor art. 88 din C. civ. potrivit cărora reședința persoanei fizice este în locul unde își are locuința secundară și a ignora norma incidentă în speța de față, respectiv dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care statuează în mod expres că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său (…)".

Ca atare, la alegerea instanței nu poate fi avută în vedere reședința reclamantului deoarece textul legal incident are în vedere numai domiciliul, iar faptul că există o practică judiciară în sensul alegerii instanței în a cărei rază teritorială își are reședința reclamantului nu poate fi primită deoarece, acest caz privește un litigiu civil, de drept privat și nu unul de contencios administrativ.

Înalta Curte, având în vedere că reclamantul a solicitat plata unor drepturi bănești, izvorâte din raporturi de muncă, precum și faptul că acesta are domiciliul în raza teritorială a Tribunalului Cluj, constată că acestei instanțe îi aparține competența de soluționare a prezentei cauze.

Pentru toate considerentele arătate, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Afacerilor Interne și Inspectoratul General al Poliției Române, în favoarea Tribunalului Cluj, secția de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 iunie 2019.

GGC - OB