ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3700/2020

Deliberând asupra prezentei cauze, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2017, la data de 05.05.2017, reclamanta A. S.R.L., în insolvență, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscala prin Președintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală, anularea parțială a următoarelor acte administrative cu caracter normativ:

-Ordinul nr. 2491 din 15 septembrie 2010 pentru aprobarea Procedurii și condițiilor de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produsele energetice prevăzute la art. 206

16

alin. (3) lit. a) - e) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, respectiv a pct. 6.1. lit. c) și art. 21 lit. e) din Anexa 1 la Ordin;

-Ordinul nr. 1849 din 17 iunie 2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, respectiv a pct. 6.1

1

lit. c) și art. 22 lit. a) din Anexa 1 la Ordin.

Prin sentința nr. 320 din 30 octombrie 2017, Curtea de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta desfășoară activitatea de comerț en gros cu produse petroliere, fără depozitare, activitate pentru care, în baza Ordinului nr. 2491/2010, i-a fost eliberat Atestatul de comercializare en gros de produse energetice fără depozitare nr. x/06.11.2009, modificat la data de 16.09.2013 și apoi revocat prin Decizia nr. 10875/2015 emisă de Biroul Vamal de Interior Timiș pe motiv că societatea înregistra datorii înscrise în certificatul de atestare fiscală.

La data de 25.06.2015, societatea reclamantă a intrat în procedura generală de insolvență, iar Ordinul Președintelui ANAF nr. 2491/2010, deși abrogat, a produs efecte juridice care se mențin în privința sa, iar parte din prevederile legale care au produs aceste efecte juridice au fost preluate similar în Ordinul OPANAF nr. 1849/2016.

Prin Decizia nr. 5840/2017 emisă de Biroul Vamal de Interior Timiș și în temeiul art. 435 alin. (3) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, pc. 6.1 și 6.11 lit. c) din Ordinul Președintelui ANAF nr. 1849/2016 și art. 157 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, s-a respins reclamantei cererea de atestare și emitere certificat de comercializare en gros fără depozitare a produselor energetice.

Instanța de fond a apreciat, în esență, că sunt nefondate criticile de nelegalitate aduse actelor administrative contestate, aceste acte nefiind în contradicție cu legile în executarea cărora au fost emise și având un domeniu de reglementare distinct de cel al Legii nr. 85/2014.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar Casa de Insolvență Rava SPRL - Filiala Timiș, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În esență, societatea recurentă a arătat că se află în insolvență, în perioada de observație, și că nu își poate desfășura unicul obiect de activitate pentru că, având unele datorii la bugetul statului anterioare deschiderii procedurii insolvenței, este în imposibilitatea de a obține atestatul de comercializare de produse petroliere, din cauza modului parțial nelegal în care au fost concepute cele două acte administrative cu caracter normativ.

Prin sentința atacată, s-a respins cererea de chemare în judecată, încălcându-se astfel normele legale din Legea nr. 85/2014 care, printre altele, prevăd că nicio limitare sau interdicție nu poate fi impusă unei societăți aflată în perioada de observație sau de reorganizare, pentru motivul că înregistrează datorii născute anterior deschiderii procedurii insolvenței (art. 341), precum și normele legale prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă.

Prima instanță a arătat că legiuitorul a prevăzut expres ca operatorii ce intenționează să comercializeze produse petroliere trebuie nu doar să se înregistreze, ci să și îndeplinească condițiile stabilite prin ordin pe întreaga perioadă a comercializării. Prin urmare, câtă vreme prin ordin se arată care este procedura și condițiile ce trebuie respectate, nu se poate reține o încălcare a legii.

Recurenta a arătat că acest considerent al sentinței încalcă legea, și anume este încălcat principiul că un act administrativ cu caracter normativ se subordonează legii, deci el nu poate cuprinde prevederi contrare legilor, fie ele ordinare sau organice.

Ordinele Președintelui ANAF stabilesc reguli privind modul de eliberare, suspendare sau revocare a acestui atestat, dar aceste reglementări trebuie să fie compatibile cu prevederile legale pertinente din Legea insolvenței, act cu o putere normativă superioară acestor ordine si in privința căreia ÎCCJ a stabilit în Decizia nr. 12/2006 pronunțată în cadrul unui recurs in interesul legii, că "atunci când vin in concurs două legi speciale cu privire la un debitor supus procedurii insolvenței, legea aplicabilă este întotdeauna legea insolvenței."

Or, din interpretarea per a contrario a art. 341 din Legea insolvenței reiese fără echivoc că niciuna dintre decăderile, limitările sau interdicții instituite pentru motivul intrării în insolvență, nu nu pot fi aplicate debitorului pe perioada de observație și nici pe perioada reorganizării judiciare.

Ordinele contestate, acte normative cu putere inferioară Legii insolvenței, au menirea de a asigura punerea în aplicare a legii, iar nu de a o modifica sau a adăuga la ea. Astfel, este evident ca reglementarea actuală reprezintă o scăpare a autorității administrative, care nu a avut în vedere toate posibilele situații care pot apărea în aplicarea lor, iar acest neajuns trebuie corectat prin rolul activ al puterii judecătorești.

Societatea recurentă se află în perioada de observație din cadrul procedurii generale a insolvenței, așadar în cadrul de protecție instituit de Legea insolvenței, cadru in care activitatea niciunui debitor nu poate fi afectată prin revocarea autorizațiilor, atestatelor sau licențelor necesare pentru continuarea activității curente și/sau pentru derularea unui plan de reorganizare, numai pentru motivul că înregistrează datorii către stat, născute anterior deschiderii procedurii de insolvență.

Modalitatea în care emiterea și revocarea atestatului de comercializare a produselor energetice este reglementată la momentul actual prin Ordinele Președintelui ANAF indicate face ca prevederile Legii nr. 85/2014 privind reorganizarea să fie golite de conținut.

Prima instanță a mai reținut că societatea ar critica doar modalitatea de aplicare și interpretare a acestor ordine în situația în speță, iar revocarea atestatului de comercializare nu constituie o cauză de anulare a ordinelor în discuție, indiferent de caracterul exigibil sau nu al creanței ce apare în atestatul fiscal.

A făcut o greșită apreciere a obiectului cererii, astfel că și soluția pronunțată este nelegală, întrucât, din această perspectivă, prima instanță s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu au fost cerute, încălcând astfel prevederile art. 397 alin. (1) din C. proc. civ.

Recurenta nu a criticat modul de aplicare al celor două acte administrative cu caracter normativ, ci însuși modul de elaborare a acestora, în sensul că instituie interdicții nepermise de Legea nr. 85/2014 a insolvenței și că nu se corelează cu prevederile Legii insolvenței, care permit debitorului insolvent să îți continue activitatea în perioada de observație și apoi de reorganizare.

Conform art. 123 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, contractele în derulare se consideră menținute la data deschiderii procedurii. În speță, singura activitate a societății este comercializarea en gros de produse energetice. Or, ca urmare a intrării în insolvență, concomitent cu acumularea unor datorii anterioare la bugetul statului, cele două ordine îi îngrădesc tocmai acest drept de a-și continua activitatea, conform regulii "business as usual".

Astfel, sub aspect formal, față de prevederile celor două ordine, soluția de revocare a atestatului de comercializare a produselor petroliere apare ca fiind legală, dispozițiile acestora fiind clare și fără echivoc, însă cele două acte sunt nelegale în sine, prin faptul că vin în contradicție cu Legea nr. 85/2014. Din această perspectivă, nelegalitatea se transmite și actelor administrative emise în baza ordinelor (decizia de revocare a atestatului de comercializare).

Prima instanță mai arată că cele două ordine atacate sunt emise în vederea stabilirii procedurii și condițiilor vizând atestarea comercializării produselor energetice și nicidecum pentru punerea în aplicare a Legii insolvenței.

Cu alte cuvinte, în accepțiunea primei instanțe, actele normative nu ar trebui să se coreleze, ceea ce este de neacceptat.

Conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă, "Proiectul de act normativ trebuie sa instituie reguli necesare, suficiente si posibile care sa conducă la o cat mai mare stabilitate si eficiență legislativă. Soluțiile pe care le cuprinde trebuie să fie temeinic fundamentate, luându-se în considerare interesul social, politica legislativă a statului român și cerințele corelării cu ansamblul reglementarilor interne, precum si ale armonizării legislatiei nationale cu legislatia comunitara si cu tratatele internaționale la care Romania este parte".

Conform art. 13 din Legea nr. 24/2000, privind normele de tehnică legislativă, "actul normativ trebuie sa se integreze organic in sistemul legislației".

Astfel cum rezultă din redactarea celor două ordine și din prevederile legale conținute, este evident că, la redactarea lor, nu s-a ținut cont de legislația conexă direct aplicabilă acestei situații.

Societatea nu a susținut niciodată că cele două ordine atacate ar fi fost emise pentru punerea în aplicare a Legii insolvenței. Ceea ce a susținut este faptul că prevederile legale cuprinse în orice act normativ, din orice domeniu, inclusiv din domeniul fiscal, trebuie să se coreleze și cu celelalte prevederi legale aflate în conexiune și că, atâta timp cât un act administrativ cu caracter normativ contravine unor dispoziții legale sau le face inaplicabile, el este nelegal și trebuie anulat. O autoritate administrativă, precum Președintele ANAF nu are abilitarea legală să legifereze, în sensul de a goli de conținut sau de a face inaplicabile norme cuprinse într-o altă lege.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare prevăzută de dispozițiile art. 493 C. proc. civ. civilă.

Însă, prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 19 noiembrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 18 martie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursurilor prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

Intimata-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

A arătat că, în opinia sa, instanța de fond a reținut in mod corect, atât situația de fapt, cât și prevederile legale incidente, motivele de recurs invocate de recurenta-reclamantă fiind nefondate și neputând să conducă la o altă soluție în cauză.

Astfel, cele două categorii de acte normative (Legea nr. 85/2014 si cele două ordine contestate in cauza) reglementează instituții juridice distincte, Ordinele Președintelui ANAF nr. 2491/2010 și nr. 1849/2016 fiind emise în vederea stabilirii procedurii și condițiilor vizând atestarea comercializării produselor energetice și nicidecum pentru punerea în aplicare a Legii insolvenței.

Societatea critica modalitatea de aplicare si interpretare la o situație de fapt a ordinelor menționate, însă nu arată care sunt cauzele anterioare sau concomitente emiterii Ordinelor afectate de un viciu de ilegalitate.

Revocarea atestatului de comercializare en gros de produse energetice fără depozitare nr. x/06.11.2009 de către Biroul Vamal de Interior Timiș prin Decizia nr. 10875/2015 nu reprezintă o cauză de anulare parțială a Ordinelor Președintelui ANAF nr. 2491/15.09.2010 si nr. 1849/17.06.2016.

Recurenta-reclamanta susține în mod eronat că prin revocarea atestatului de comercializare în perioada de observație sunt periclitate șansele de reorganizare a societății și nici nu aduce vreo probă în acest sens, încălcând astfel dispozițiile art. 249 C. proc. civ.

Ordinele Președintelui ANAF nr. 2491/15.09.2010 si nr. 1849/17.06.2016 reglementează Procedura si condițiile de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem en gros sau en detail produsele energetice si nu intră in contradicție cu reglementările niciunui alt act normativ invocat de recurenta-reclamantă.

Recurenta reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat principalele susțineri din recurs și acțiunea introductivă.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Reclamanta a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ actele administrative cu caracter normativ reprezentate de Ordinul Președintelui ANAF nr. 2491 din 15.10.2010 și Ordinul Președintelui ANAF nr. 1849 din 17.06.2016.

Acțiunea sa a fost respinsă, prima instanță apreciind ca fiind temeinice și legale actele administrative contestate.

Analizând criticile aduse sentinței recurate, Înalta Curte reține, referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), că acesta a fost invocat prin raportare la prevederile Legii nr. 571/2003, ale Legii nr. 85/2014 dar și ale Legii nr. 24/2000.

Înalta Curte reține că prin Ordinul Președintelui ANAF nr. 2491 din 15.10.2010 s-au aprobat procedura și condițiile de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem en gros sau en detail produse energetice prevăzute la art. 206

16

alin. (3) lit. a)-e) din Legea nr. 571/2003.

Astfel, potrivit pct. 6.1, din Anexa 1 a Ordinului, operatorii economici prevăzuți la pct. 2.1 care comercializează și/sau depozitează în sistem en gros produse energetice sau intenționează să le comercializeze și să le depoziteze au obligația îndeplinirii următoarelor condiții, la data la care depun cererea și pe perioada comercializării sau a depozitării produselor energetice prevăzute la art. 206

16

alin. (3) lit. a), e) din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare: (…) c) societatea nu are datorii înscrise în certificatul de atestare fiscală".

De asemenea, la pct. 21 din Anexa 1 la Ordin se stipulează că "Autoritatea competentă revocă atestatul de comercializare și/sau depozitare în următoarele situații: (…) c) dacă în legătură cu operatorul economic beneficiar a fost deschisă procedura falimentului ori s-a dispus dizolvarea acestuia, în condițiile legii; (…) e) dacă operatorul economic nu respectă oricare dintre condițiile prevăzute la pct. 6.1, 6.2 și/sau 6.3; (…) g) operatorul economic nu respectă condițiile prevăzute la pct. 6.2 lit. e) și pct. 6.3 lit. f) pentru atestatele care au fost emise anterior datei de 31 martie 2010."

În baza Ordinului nr. 2491/2010, i-a fost eliberat recurentei reclamante atestatul de comercializare en gros de produse energetice fără depozitare nr. x/06.11.2009, atestat modificat la data de 16.09.2013.

Ulterior, prin Decizia nr. 10875/2015 emisă de Biroul Vamal de Interior Timiș, în temeiul art. 206

6

alin. (4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și al pct. 21 lit. e) din Anexa 1 a Ordinului nr. 2491/2010, s-a dispus revocarea atestatului de comercializare, cu motivarea că aceasta înregistrează datorii înscrise în certificatul de atestare fiscala.

La data de 25.06.2015, societatea reclamantă a intrat în procedura generală de insolvență.

Prin Ordinul nr. 1849 din 17.06.2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare s-a aprobat procedura de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem en gros sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili, prevăzută în Anexa nr. 1, iar la pct. 6.1

1

din Anexa 1 se stabilește că operatorii economici prevăzuți la pct. 2.1, care doresc să distribuie și să comercializeze în sistem en gros produse energetice, fără a le depozita, au obligația îndeplinirii, la data la care depun cererea și pe perioada distribuției și comercializării produselor energetice, a unor condiții similare cu cele prevăzute în ordinul anterior (nr. 2491/2010).

În preambulul Ordinului nr. 2491/15.09.2010, se arată că este adoptat în temeiul art. 206

5

alin. (4) și (6) din Legea nr. 571/2003 ("operatorii economici care intenționează să comercializeze în sistem angro/en detail produse energetice-benzine, motorine, petrol lampant și gaz petrolier lichefiat sunt obligați să se înregistreze la autoritatea competentă conform procedurii și cu îndeplinirea condițiilor stabilite prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală), iar la baza adoptării Ordinului nr. 1849/17.06.2016 au stat dispozițiile similare din art. 435 alin. (3), (4) din Legea nr. 227/2015.

Prin urmare, așa cum corect a reținut instanța de fond, legiuitorul a conferit o largă prerogativă președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală de a stabili, atât procedura, cât și condițiile de atestare a comercializării produselor energetice, actele administrative menționate fiind emise în executarea legii și în limitele atribuțiilor legale ale autorității publice intimate.

În virtutea atribuțiilor de putere publică pe care legea i le conferă în vederea realizării interesului public, Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin președinte, a elaborat, în cadrul celor două ordine succesive, procedura și condițiile de atestare pentru comercializarea produselor energetice, reglementarea fiind justificată, și din perspectiva oportunității, de necesitatea ca autoritățile fiscale să urmărească produsele energetice pe întreg lanțul de comercializare și distribuție, în vederea asigurării respectării prevederilor legale privind perceperea accizelor.

Or, câtă vreme Codul fiscal impune operatorilor care intenționează să comercializeze produsele benzină, motorină petrol, nu doar obligația de a se înregistra și de a îndeplini la data cererii condițiile stabilite prin ordin, ci și pe aceea de a îndeplini aceste condiții pe întreaga perioadă a derulării activității de comercializare/distribuție, este evident că reglementarea în mod simetric a revocării/suspendării atestatului în cazul nemenținerii îndeplinirii vreuneia dintre condiții nu reprezintă o adăugare la lege ori o deturnare de la scopul prevederilor legale în aplicarea cărora ordinele au fost emise.

Recurenta reclamantă susține că a fost vătămată din cauza "modului parțial nelegal în care au fost concepute cele două acte administrative cu caracter normativ".

Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului, că recurenta reclamantă nu a invocat și dovedit reale cauze de nulitate sau de nelegalitate a celor două ordine, susținerile sale vizând în fapt pretinse omisiuni ale legiuitorului secundar, care nu ar fi avut în vedere integrarea noilor reglementări în sistemul legislației, potrivit Legii nr. 24/2000, respectiv nu a ținut seama mai ales de dispozițiile art. 123 și art. 341 din Legea nr. 85/2014.

Or, nu reglementarea însăși a procedurii sau condițiilor de atestare/revocare a atestatelor de comercializare a produselor energetice, ci modalitatea de aplicare a acestor ordine la situația sa concretă este ceea ce o nemulțumește pe recurentă, care consideră că actele administrative cu caracter normativ în discuție ar contraveni principiilor și prevederilor Legii nr. 85/2014.

Prin urmare, pe de o parte, nu se poate reține că instanța de fond nu a înțeles și respectat limitele învestirii sale și că s-ar fi pronunțat asupra unor lucruri care nu au fost cerute, încălcarea art. 397 alin. (1) din C. proc. civ., în conformitate cu care "Instanța este obligată să se pronunțe asupra tuturor cererilor deduse judecății. Ea nu poate acorda mai mult sau altceva decât s-a cerut, dacă legea nu prevede altfel.", fiind eronat invocată de către recurentă.

Pe de altă parte, recurenta susține că ordinele ar fi nelegale pentru că sunt în contradicție cu art. 123 și art. 341 din Legea nr. 85/2014, ceea ce a permis revocarea atestatului său de comercializare, deși trebuia să se bucure de protecția Legii insolvenței.

Înalta Curte reține că, potrivit art. 341 din actul normativ menționat: "orice decăderi, limitări, interdicții ori altele asemenea, instituite prin norme legale sau prevederi contractuale pentru cazul deschiderii procedurii de insolvență vor fi aplicabile de la data deschiderii falimentului".

Or, revocarea atestatului nu este o astfel de decădere sau interdicție prevăzută de norma juridică pe motivul intrării operatorului economic în procedura insolvenței, ci intervine în privința oricărui astfel de operator economic pentru motivul nemenținerii îndeplinirii tuturor condițiilor de atestare pe durata activității de comercializare a produselor energetice, fără a deosebi după cum față de acesta s-a deschis sau nu procedura insolvenței.

De asemenea, este adevărat că Decizia nr. 12/2006, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, a statuat că "atunci când vin în concurs două legi speciale cu privire la un debitor supus procedurii insolvenței, legea aplicabilă este întotdeauna legea insolvenței."

Însă concursul de legi are ca premisă, printre altele, suprapunerea cel puțin parțială a domeniului de reglementare al legilor în discuție, ceea ce nu este cazul în speță, Ordinele Președintelui ANAF nr. 2491/2010 și nr. 1849/2016 având un domeniu de reglementare limitat la procedura și condițiile de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem en gros sau en detail produse energetice, aspecte evident nevizate de vreo prevedere din Legea nr. 85/2014 și care, deci, nu sunt apte să vină în coliziune cu principiile legislației insolvenței.

Față de toate împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar Casa de Insolvență Rava SPRL - Filiala Timiș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator judiciar Casa de Insolvență Rava SPRL - Filiala Timiș, împotriva sentinței civile nr. 320 din 30 octombrie 2017 a Curții de Apel Timișoara, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 iulie 2020.