ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3070/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Buzău, sub nr. x/2019, la data de 11.02.2019, revizuientul A., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Politie Judetean Buzau, a solicitat anularea sentinței civile nr. 441/25.05.2018 a Tribunalului Buzau, ca o consecința a admiterii cererii de revizuire întemeiata pe prev. art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Sentința civila nr. 441/25.05.2018 a Tribunalului Buzau încalcă autoritatea de lucru judecat a sentintei civile nr. 1245/23.09.2014 a Tribunalului Buzau. Aceste doua hotărâri vizează acordarea unor cheltuieli de transport ce i se cuveneau si, deși raporturile de munca nu au fost modificate, instanța a adoptat soluții diferite.

În drept, s-au invocat prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., art. 513 alin. (4) C. proc. civ., art. 430 și urm. C. proc. civ.

Prin sentința nr. 203 din 20 martie 2019, Tribunalul Buzău a admis excepția de necompetentă materială, invocata de instanța, din oficiu, și a declinat competenta de soluționare a acțiunii având ca obiect revizuire, formulata de revizuentul A., în favoarea Curții de Apel Ploiești, cauza fiind înregistrată pe rolul acestei din urmă instanțe sub nr. x/2019.

Prin sentința civilă nr. 119 din 4 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția tardivității și a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Buzău, prin reprezentanții săi legali, ca fiind tardiv formulată.

Împotriva sentinței 119 din 4 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate, respingerea excepției tardivității cererii de revizuire și rejudecarea cauzei.

În contextul unei succinte prezentări a situației de fapt, recurentul-reclamant a susținut că în condițiile în care în susținerea cererii de revizuire a invocat contrarietatea de hotărâri, respectiv faptul că sentința civilă nr. 441/25.05.2018 a Tribunalului Buzău încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1245/23.09.2014 a Tribunalului Buzău, fiind menționate ca temei de drept dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța a admis în mod greșit excepția tardivității invocată de intimat raportându-se la dispozițiile C. proc. civ. indicate ca temei juridic de către reclamant.

În acest context, recurentul a susținut că instanța nu a ținut cont de faptul că cererea de revizuire viza materia contenciosului administrativ, iar, la redactarea cererii, dintr-o eroare materială nu au fost menționate ca și temei de drept și dispozițiile Legii nr. 554/2004, implicit art. 21 alin. (2) teza I și alin. (3), care, potrivit modificărilor aduse Legii nr. 554/2004 prin Legea nr. 212/2018 și coroborat cu dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr. 1609/2010 și ale Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nr. 45/2016, stabilesc că termenul în care se poate formula cererea de revizuire este de o lună și curge de la data comunicării deciziei definitive.

Astfel, având în vedere că, în speță, data comunicării hotărârii a fost 08.01.2019, iar cererea de revizuire a fost formulată la data de 07.02.2019 (data poștei), în opinia recurentului, termenul pentru formularea acestei căi extraordinare de atac a fost respectat.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Intimatul pârât Inspectoratul de Poliție Județean Buzău a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității recursului de către IPJ Buzău care este motivată sub aspectul nulității pentru neîncadrarea în motivele prevăzute de art. 488 pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, apreciind că sentința recurată este dată cu corecta aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente situației de fapt reținute.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 3 iulie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 25 martie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

La termenul din 25 martie 2020, cauza a fost suspendată de plin drept, conform art. 42 alin. (6) din Decretul Președintelui României nr. 195/16.03.2020 privind instituirea stării de urgentă pe teritoriul României, fără efectuarea vreunui act de procedură, prin rezoluția din data de 30 septembrie 2020, fixându-se termen pentru redeschiderea judecății la data de 1 iulie 2020, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că, recurentul-reclamant a formulat critici cu privire la admiterea excepției tardivității cererii de revizuire, privind greșita reținere de către instanță a dispozițiilor ce reglementează termenul de exercitare a revizuirii prin raportare la temeiul de drept menționat în cererea sa, respectiv art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța neraportându-se la termenul de de exercitare a cererii de revizuire reglementată de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, critici care pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., indicat de aceasta, alături de pct. 8 al aceluiași articol, ca temei de drept al căii de atac exercitate, motiv pentru care urmează să respingă excepția nulității recursului invocată de intimatul-pârât și să analizeze cererea de recurs din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5.

Revizuentul A. a învestit Tribunalul Buzău cu o cerere de revizuire, prin care a solicitat anularea sentinței civile nr. 441/25.05.2018 a Tribunalului Buzau, pronunțată în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Politie Judetean Buzau, cale extraordinară de atac pe care a întemeiat-o pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivat de faptul că, în opinia sa, sentința civilă nr. 441/25.05.2018 a Tribunalului Buzau încalcă autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1245/23.09.2014 a Tribunalului Buzau.

Prin sentința recurată, Tribunalul Buzău a respins cererea de revizuire ca tardiv formulată, revizuentul formulând împotriva acesteia recursul de față prin care a invocat critici care se circumscriu, astfel cum s-a reținut anterior, motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care este incident "când prin hotărârea dată, instanța a încălcat normele de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității."

Amintește Înalta Curte că nulitatea actelor de procedură definită la art. 174 alin. (1) din C. proc. civ. ca fiind "sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerințelor legale, de fond sau de formă" se regăsește actualmente în Capitolul III din titlul IV al Cărții I din același Cod, care reglementează deopotrivă nulitatea absolută și pe cea relativă, nulitatea condiționată și nulitatea necondiționată de existența unei vătămări, totodată, statuând asupra modului în care nulitățile pot fi invocate și efectele pe care le produce aplicarea sancțiunii.

Prin urmare, orice pretinsă încălcare a unei reguli de procedură, indiferent de regimul său juridic, va fi analizată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru a se constata dacă reprezintă sau nu un motiv de casare a hotărârii.

Constată Înalta Curte că prin sentința nr. 1245/2014 pronunțată în dosarul nr. x/2014 a Tribunalului Buzău, s-a dispus admiterea cererii de chemare în judecată formulată de revizuent și s-a dispus obligarea pârâtului IPJ Buzău la decontarea cheltuielilor de transport pentru perioada 06.07.2011-08.04.2014, hotărârea rămânând definitivă și irevocabilă, prin decizia nr. 1848/10.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, prin care s-a admis excepția tardivității și s-a constatat nul recursul.

Prin sentința nr. 441/2008 pronunțată de către Tribunalul Buzău în dosarul nr. x/2017 s-a dispus respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamant prin care a solicitat obligarea pârâtului la plata drepturilor bănești reprezentând cheltuieli de transport pentru perioada 09.04.2014-21.04.2017 și obligarea pârâtului la plata lunară a cheltuielilor de transport pe ruta Mizil - Buzău și retur, pana la încetarea activității efective și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată generate de acest process, prin decizia nr. 3694/28.11.2018 dispunându-se respingerea recursului ca nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., menționat ca temei juridic al cererii formulate de reclamant, se poate solicita revizuirea dacă există hotărârii definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărârii.

Totodată, art. 511 pct. 8 din C. proc. civ. prevede că termenul de revizuire este de o lună și se va socoti de la data rămânerii definitive a ultimei hotărârii.

Amintește Înalta Curte că potrivit art. 634 din C. proc. civ. sunt hotărârii definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea nu mai pot fi atacate cu recurs, art. 634 alin. (2) din același cod prevăzând că hotărârile prevăzute la art. 1 devin definitive la data expirării termenului de executare a apelului sau recursului sau, după caz, data pronunțării.

Astfel, aplicând aceste prevederi legale la situația de fapt, Înalta Curte constată că decizia nr. 3697 a rămasă definitivă la data pronunțării, respectiv 28.11.2018, iar cererea de revizuire a fost formulată la data de 07.02.2019 (conform ștampilei oficiului postal aplicată pe plicul de la dosar Tribunalul Buzău), cu depășirea termenului de o lună de la data pronunțării acestei hotărâri, care se împlinea la data de 28.12.2018.

Așa fiind, prin raportare la normele de drept antrereferite, Înalta Curte apreciază că sunt nefondate criticile aduse de revizuent hotărârii recurate, din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., din analiza actelor dosarului, neidentificându-se situația care să se circumscrie acestui text de lege.

Reține instanța de control judiciar că potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (2) din C. proc. civ. "Obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților".

În doctrină și în jurisprudență s-a stabilit că acest principiu al procesului civil reglementează dreptul de dispoziție al părților potrivit cu care părțile determină nu numai existența procesului, prin declanșarea procedurii judiciare și prin libertatea de a pune capăt procesului înainte de a interveni o hotărâre asupra fondului pretenției deduse judecății, ci și conținutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual, în privința părților, obiectului și cauzei, precum și etapelor pe care l-ar putea parcurge.

Așadar, obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile, respectiv apărările părțile, în același context, conform art. 22 alin. (6) C. proc. civ., judecătorul trebuind să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut fără a depășit însă limitele învestirii, în afara cazului în care legea ar dispune altfel.

Ca atare, instanța judecătorească este obligată să statueze asupra celor solicitate de către părți, fără a putea depăși, ca regulă, cadrul procesual trasat de către acestea în exercitarea acțiunii, atât sub forma cererilor, cât și a apărărilor, iar excepțiile de la acest drept trebuie să fie expres prevăzute de lege.

Astfel, nu constituie o derogare de la această componentă a principiului disponibilității dreptul instanței de a da calificarea corectă unei cereri de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac, a cărei denumire a fost stabilită în mod greșit de către părți, în temeiul art. 152 Cod porcedură civilă, întrucât instanța nu procedează la schimbarea obiectului sau a cauzei juridice a cererii formulate de parte, ci îi fixează denumirea procedural legală.

Or, în cauză, din cuprinsul cererii de revizuire formulată de reclamant rezultă fără puțință de tăgadă limitele învestirii instanței cu soluționarea căii extraordinare de atac întemeiată, în concret, pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aspectele factuale invocate circumscriindu-se acestui text legal, astfel că sunt nefondate criticile recurentului în sensul că instanța nu a ținut cont că este vorba despre materia contenciosului administrativ, în mod greșit aceasta neraportându-se la termenul de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ., nemenționarea de către reclamant a acestui temei de drept, neputând fi încadrat în noțiunea de eroare materială, instanța nefiind învestită cu analizarea cererii de revizuire prin prisma acestui temei, care prevede că: "(1) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată, (…) (3) Cererea de revizuire se introduce în termen de o lună de la data comunicării hotărârii definitive și se soluționează de urgență și cu precădere."

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată a fost dată cu respectarea normelor legale de procedură, în limitele învestirii instanței de către reclamant, argumentele invocate prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia, prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepția nulității recursului și va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 119 din 4 iunie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 iulie 2020.