ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4892/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea formulată pe rolul Curții de Apel Craiova, reclamanta Societatea A. S.A., prin Sucursala pentru Reparații și Servicii Slatina, (fosta S.C. Hidroelectrica S.A. București - Filiala pentru Reparații și B. S.A., radiată la data de 05.08.2013 ca efect al finalizării procesului de fuziune prin contopire, în prezent având statut de sucursală, dezmembrământ fără personalitate juridică, din cadrul noii societăți înmatriculate, respectiv Societatea A. a formulat acțiune în anulare privind actele administrative si administrativ jurisdicționale, emise de pârâta Curtea de Conturi a României, respectiv:

- Încheierea nr. 25/21.03.2014 a Comisiei de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României, prin care a fost soluționată contestația nr. 1199/03.02.2014, formulată de către Societatea A. S.A. -Sucursala pentru Reparații si Servicii Slatina;

- Decizia nr. 5/17.01.2014, emisă de Curtea de Conturi in baza Raportului de Control nr. 3349/20. 12.2013;

- Raportul de Control nr. x/20.12.2013

În temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, solicită ca, prin hotărârea ce va pronunța, să se dispună anularea actelor emise de pârâtă ca fiind netemeinice și nelegale cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

1.2. Sentința instanței de fond

Prin sentința nr. 675 din 12 decembrie 2017, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta Societatea A. S.A., împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României; a respins ca neîntemeiată cererea de intervenție principală formulată de intervenienta C., dar și cererile de intervenție accesorie formulate de intervenienții D. și E.. A respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de reclamantă.

1.3. Cererile de recurs

Împotriva sentinței nr. 675 din 12 decembrie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal au formulat recurs, reclamanta Societatea A. S.A.- în insolvență - prin administrator judiciar F. și intervenienții C. și D., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

Din perspectiva acestor motive de casare, s-a susținut încălcarea de către instanța de fond a unor reguli de procedură de natură să atragă nulitatea hotărârii astfel pronunțată, prin aceea că, fără să pună în discuția părților obiectul și natura expertizei dispusă în cauză, curtea de apel a încuviințat efectuarea unei expertize fiscale, deși reclamanta ar fi solicitat efectuarea expertizei financiar-contabile în raport de natura si obiectul litigiului.

O altă critică, întemeiată pe dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. reclamă nemotivarea sentinței, în raport de cererile, excepțiile și argumentele cu care instanța a fost învestita, iar motivarea sumară prezentată este contradictorie, cu încălcarea dispozițiilor art. 14 alin. (6) și art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Arată recurenții care au invocat acest motiv de casare că, în conținutul hotărârii, instanța de fond a prezentat motivele de fapt și de drept susținute de către societate și intervenienți, însă motivarea hotărârii (pagina 105-119) nu ar cuprinde nici un argument referitor la aplicarea dispozițiilor legale invocate si/sau referitor la probatoriul administrat (expertize/obiecțiuni).

De asemenea, se susține și faptul că hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea si aplicarea greșită a normelor de drept material aplicabile in cauză, întrucât, pentru majoritatea punctelor din decizie și măsurilor aferente care vizează existența unor pagube, s-ar fi probat inexistența prejudiciilor și/sau contravaloarea unor produse/lucrări achiziționate fiind decontată de beneficiarii finali (acționarul unic al reclamantei și/sau alte societăți); ca atare, neexistând prejudicii, cu atât mai puțin certe, se susține că, în mod nelegal și netemeinic au fost "impuse" prin decizie măsuri aproape imposibil de dus la îndeplinire, întrucât orice acțiune concretă de recuperare a "prejudiciului" presupune îndeplinirea condiției certitudinii.

În opinia recurenților, estimarea prejudiciului a fost sumar analizată, bazându-se pe indicii neconcludente, superficiale si chiar ilogice, iar, în timpul controlului, prin obiecțiunile la raport si/sau contestația internă, reclamanta ar fi adus argumente solide si probe în ceea ce privește netemeinicia constatărilor pârâtei, însă nu au fost corect analizate si au fost greșit înlăturate.

1.4 Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare, pe calea căreia a solicitat respingerea ca nefondate a recursurilor și menținerea sentinței curții de apel ca fiind legală și temeinică, întrucât motivarea hotărârii întrunește toate cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. în ceea ce privește invocarea nulității absolute a deciziei Camerei de Conturi nr. 5/2014, se arată că aceasta este inadmisibilă întrucât nu a fost invocată nici în procedura prealabilă și nici în fața primei instanțe, iar referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., intimata solicită instanței să observe că recurenții nu aduc nicio critică de nelegalitate sentinței, ci preiau argumentele invocate prin cererea de chemare în judecată și prin obiecțiunile la raportul de expertiză.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând hotărârea prin prisma motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ. și analizat cu prioritate, Înalta Curte constată caracterul fondat al recursurilor din această perspectivă, pentru considerentele următoare:

Se impune a se preciza mai întâi faptul că importanța unei hotărâri judecătorești rezidă nu doar în faptul de a fi soluționat un raport juridic litigios, dar și în rezonanță socială pe care o produce; instituind ordinea de drept și având valența unui înscris autentic, o hotărâre judecătorească trebuie, în integralitatea ei, să impună respect, astfel încât să consolideze conștiința juridică și încrederea oamenilor în justiție.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanței, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă, în motivarea sa, argumentele pro și contra care au format, în fapt si în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile si apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar, fiind lipsită de suport probator si legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor textului de lege anterior menționat. Motivarea este, așadar, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar, de legalitate si temeinicie.

În practica instanței supreme (de ex., Decizia nr. 4362/17 oct. 2018, S. a II-a civ., Dec. 1025/15 mai 2019, S. a II-a civ etc.), dar și în doctrina de specialitate (de ex., "Drept procesual civil - ediția a 5-a revizuită și adăugită", G.Boroi, M.Stancu, p.673, editura Hamangiu, 2020), s-a arătat frecvent faptul că motivarea soluției, cea mai întinsă parte a unei hotărâri judecătorești, trebuie să fie precisă și necontradictorie, astfel încât din ea să rezulte justețea soluției pronunțate, presupunând răspunsuri precise la toate capetele de cerere și la toate apărările formulate, pe baza tuturor probelor administrate, a argumentelor și raționamentelor juridice, a principiilor și a regulilor de drept substanțial și procedural; dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor si elementelor de probă, cel puțin pentru a le aprecia pertinența, iar realitatea acestui demers și efectivitatea lui trebuie să se reflecte în considerente, neputând fi rezultatul unei presupuneri.

Pe de altă parte, tot din punct de vedere teoretic, se impune a se preciza și faptul că, potrivit aceluiași text de lege anterior citat, în considerentele unei hotărâri se vor arata și obiectul cererii, susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate; este de la sine înțeles că cea mai importantă parte a hotărârii trebuie să fie aceea prin care judecătorul, prin propriile argumente, justifică soluția către care a optat.

Cu alte cuvinte, în partea descriptivă a oricărei hotărâri, se indică succint pretențiile reclamantului, obiecțiile pârâtului și explicațiile celorlalți participanți la proces; obiectul pretențiilor este cel arătat în cererea de chemare în judecată, cu excepția cazurilor când aceasta a fost modificată sau completată pe parcursul judecății, iar susținerile părților vor cuprinde succint numai faptele și împrejurările care au importanță pentru soluționarea pricinii, precum și argumentele de drept care au fost prezentate de părți în cadrul cererii de chemare în judecată, respectiv al întâmpinării sau al răspunsului la întâmpinare, sau în cadrul dezbaterilor, trebuind a fi indicate și dovezile pe care părțile și-au întemeiat pretențiile și obiecțiile. Este fără putere de tăgadă, în acest context, faptul că, într-o hotărâre judecătorească corespunzătoare exigențelor mai sus-expuse, pentru a păstra echilibrul și proporționalitatea dintre partea descriptivă și cea argumentativă, nu trebuie să fie, în niciun caz, redat în integralitate conținutul cererii de chemare în judecată, al întâmpinării, al răspunsului la întâmpinare sau al concluziilor scrise formulate de către părți, ci doar ideile esențiale care relevă și sintetizează pretențiile reclamantului, motivul/motivele pentru care acesta s-a adresat instanței de judecată, respectiv poziția pârâtului, apărările sale față de fiecare capăt de cerere, acordându-se spațiu îndeosebi argumentelor judecătorului, care justifică soluția. Așadar, obligația de motivare a unei hotărâri trebuie înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil și de a susține hotărârea luată, ceea ce nu presupune neapărat un răspuns la toate argumentele invocate de părți, dar nici ignorarea lor, ci o expunere a argumentelor fundamentale, care, prin conținutul lor sunt susceptibile să influențeze soluția, exprimate într-o manieră clară, printr-o structură rațională a hotărârii și un limbaj simplu și accesibil.

Din analiza conținutului sentinței recurate în întregul său, rezultă că aceasta nu corespunde exigențelor expuse anterior și nici nu face dovada unui examen efectiv și serios al argumentelor fundamentale prezentate de părți și nici al probelor administrate, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

În primul rând, se observă faptul că partea descriptivă a acestei hotărâri judecătorești are o structură nejustificat de voluminoasă, fiind expusă pe parcursul a 105 pagini în care judecătorul fondului, fără nicio cenzură, a preluat integral conținutul cererii de chemare în judecată, al întâmpinării, al cererii de intervenție, iar răspunsul la întâmpinare este redat de două ori, așa cum rezultă indubitabil din conținutul filelor x; astfel, la fila nr. x a hotărârii, după ce se termină redarea integrală a răspunsului la întâmpinare, se reia acest conținut de la capăt, astfel ca paginile 29-47 și 48-67 sunt identice.

Pe de altă parte, se remarcă faptul că, așa cum am precizat anterior, judecătorul de primă instanță a copiat în întregime, fără nicio cenzură, conținutul respectivelor acte procedurale, păstrând aproape identice atât terminologia, modul de redactare, structura, notațiile numerice, redarea integrală a unor texte legale etc.; uneori, se menține chiar și persoana I a verbelor ("solicit, "învederez" etc.) sau repetarea fără sens a unor expresii (de ex. "în opinia reclamantei") ceea ce atribuie acestei prime părți a hotărârii o structură și un aspect neplăcute, lipsite de logică, coerență, împrejurări incompatibile cu forma în care trebuie să se prezinte o hotărâre judecătorească.

Nu este lipsit de semnificație nici faptul că motivarea în sine a soluției la care s-a oprit instanța de fond, deși aparent face conținutul a 12 pagini, în realitate, constă, în cea mai mare parte, în redarea situației de fapt expusă sumar și reluarea câtorva argumente invocate de către părți, fără a se face un examen serios și real cel puțin al acestora. Este fără putere de tăgadă că instanța a ignorat cele mai multe dintre susținerile atât ale reclamantei, cât și ale intervenienților, preluând parte din argumentele părții adverse, fără a își justifica în mod coerent și convingător soluția prin descrierea unei situații de fapt în concordanță cu probele administrate și prin raportarea acestei situații de fapt la dispozițiile legale incidente. Aceasta cu atât mai mult cu cât, de exemplu, împotriva concluziilor raportului de expertiză, probă căreia judecătorul de primă instanță i-a acordat o importanță aparte în susținerea argumentelor sale, părțile au formulat numeroase obiecțiuni, contestând chiar și specialitatea în care proba a fost admisă și susținând, pe tot parcursul procesului, dar și în fața instanței de control judiciar, că în cauză, față de natura aspectelor ce ar fi necesar a fi probate, s-ar impune administrarea unei probe cu expertiza contabilă, fără ca aceste susțineri să fi fost combătute în vreun fel, cu argumente solide, de către curtea de apel.

Se impune a se preciza încă o dată faptul că redactarea unei hotărâri pe numeroase pagini, nu echivalează totdeauna cu motivarea reală a acesteia, cu atât mai puțin cu cât, în cazul sentinței analizate, sunt integrate ad literam, cu copy-paste, în condițiile arătate, susținerile părților cuprinse în actele procedurale depuse în formă scrisă la dosarul cauzei; ceea ce interesează, este exact motivarea proprie judecătorului, pentru care adoptă soluția respectivă, considerentele reprezentând explicitarea soluției din dispozitiv, sprijinul necesar al acestuia, făcând corp comun cu dispozitivul și intrând deopotrivă în autoritatea de lucru judecat, raportat la părțile din dosar și la obiectul cauzei.

Este, însă, adevărat că, așa cum a reținut instanța supremă, motivarea unei hotărâri nu este o problemă de volum, ci una de esență (Decizia nr. 3338 din 11 aprilie 2011, S. civilă și de proprietate intelectuală), dar ea trebuie să ilustreze reala și eficienta analiză pe care judecătorul o face raporturilor juridice dintre părți, prin prisma susținerilor, apărărilor și probelor de la dosar, examen pe care judecătorul de primă instanță nu l-a realizat în prezenta cauză, argumentația sa fiind eliptică, formală și lipsită de capacitatea de a oferi părților garanția unui proces echitabil.

Pentru considerentele arătate, întrucât instanța de fond nu a realizat o reală cercetarea a fondului cauzei, hotărârea fiind nemotivată sub toate aspectele evidențiate, Înalta Curte, potrivit dispozițiilor art. 497, 498 alin. (2) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., va admite recursurile, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în rejudecare urmând a se analiza și aspectele de fond invocate în susținerea motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 5 și 8 C. proc. civ. și pe care Înalta Curte nu le-a mai analizat, față de soluția casării cu trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenta-reclamantă Societatea A. S.A. - în insolvență - prin administrator judiciar F. și recurenții-intervenienți C. și D. împotriva sentinței nr. 675/2017 din 12 decembrie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 octombrie 2020.