ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4742/2020

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea de chemare în judecată reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, a solicitat anularea deciziei nr. 819/09.11.2015 emisă de către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj în soluționarea contestației formulate de către reclamantă și, pe cale de consecință, anularea în parte a Raportului de inspecție fiscală cu număr de înregistrare F-MM 201/29.03.2015 emis de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș respectiv: măsurile luate în ceea ce privește impozitul pe profit cu scadență la 25.03.2014, în sensul stabilirii unui impozit pe profit suplimentar în sumă de 1.129.933 RON, dobânzi de întârziere în suma de 123.059 RON, penalități de întârziere în sumă de 80.968 RON, dispuse a fi înregistrate în evidența contabilă și achitate bugetului de stat; măsurile luate în ceea ce privește TVA suplimentar în sumă de 663.628 RON stabilit pentru tva dedus din facturile fiscale emise de către Societatea B. S.R.L., dobânzi de întârziere TVA în sumă de 97.466 RON și penalități de întârziere TVA în sumă de 99.544 RON, dispuse a fi înregistrate în evidența contabilă și achitate bugetului de stat; măsurile luate în ceea ce privește TVA suplimentar în sumă de 287.531 RON stabilit pentru vânzările de locuințe, dobânzi de întârziere TVA în sumă de 23.546 RON și penalități de întârziere TVA în sumă de 15.237 RON, dispuse a fi înregistrate în evidența contabilă și achitate bugetului de stat; anularea parțială a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoanele juridice cu număr de înregistrare F-MM 230 din data de 26.03.2015 emis de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, în ceea ce privește sumele impuse cu titlu de impozit pe profit suplimentar și TVA suplimentar așa cum s-a detaliat la punctul anterior; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată

Prin sentința nr. 369 din 20 noiembrie 2017, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal:

A respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, ca neîntemeiată;

A admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș și în consecință:

- a anulat în parte Decizia nr. 819/09.11.2015 emisă de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, Decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoanele juridice nr. x/26.03.2015 și Raportul de inspecție fiscală nr. x/26.03.2015 emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, în ceea ce privește măsurile vizând impozitul de profit în sumă de 1.129.933 de RON, dobânzile de întârziere în cuantum de 123.059 de RON și penalități de întârziere în valoare de 80.968 de RON;

- a respins acțiunea formulată de reclamantă în ceea ce privește măsurile privind TVA suplimentar;

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 23.400 de RON (50 de RON taxă judiciară de timbru, 5.500 RON onorariu expertiză construcții, 2.850 RON - parțial onorariu expertiză fiscală și 15.000 de RON - parțial onorariu avocațial) cu titlu de cheltuieli de judecată, respingând în rest pretențiile reclamantei cu acest titlu.

Împotriva sentinței nr. 369 din 20 noiembrie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A. și pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Maramureș, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș .

II. Analiza cererii de recurs

Recursul comun al pârâtelor DGRFP Cluj Napoca și AJFP Maramureș vizează atât respingerea în totalitate a acțiunii introductive a reclamantei cât și în situația respingerii prezentei căi de atac reducerea cheltuielilor de judecată ce au fost acordate de către instanța de fond.

Recursul vizează partea din sentință prin care s-au anulat măsurile vizând impozitul pe profit, dobânzile de întârziere și penalitățile de întârziere aferente acestuia.

În acest sens s-a criticat concluziile expertizei tehnice efectuate în cauză, care s-a raportat la ofertele de preț din anii 2016-2017 în stabilirea valorii de piață a imobilului la data de 5.11.2013.

S-a pretins că în cauză este vorba de tranzacții care nu au un conținut economic. scopul esențial al acestora este de a obține avantaje fiscale prin neplata impozitului pe profit.

Art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 in forma in vigoare la data efectuării tranzacțiilor.

"ART. 11 (1) La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înțelesul prezentului cod, autoritățile fiscale pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției. în cazul în care tranzacțiile sau o serie de tranzacții sunt calificate ca fiind artificiale, ele nu vor fi considerate ca făcând parte din domeniul de aplicare al convențiilor de evitare a dublei impuneri. Prin tranzacții artificiale se înțelege tranzacțiile sau seriile de tranzacții care nu au un conținut economic și care nu pot fi utilizate în mod normal în cadrul unor practici economice obișnuite, scopul esențial al acestora fiind acela de a evita impozitarea ori de a obține avantaje fiscale care altfel nu ar putea fi acordate."

- in speța nu s-a probat conținutul economic al acestei tranzacții.

S-a susținut că în mod netemeinic Curtea retine ca sunt pertinente concluziile expertului cu privire la acest aspect.

Recursul reclamantei S.C. A. S.A. întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5,6 și 8 C. proc. civ. vizează respingerea cererii cu referire la plata unui TVA suplimentar și a dobânzilor și penalităților de întârziere aferente acestuia.

Deși nu detaliază în ceea ce privește fiecare motiv de nelegalitate:

- Pct. 5 alin. (1) din art. 488 C. proc. civ. ar fi incident în legătură cu invocata încălcare a normei de procedură, prevăzută de art. 4 C. proc. civ. ce stabilește aplicarea prioritară și obligatorie a dreptului european.

Astfel, s-a criticat refuzul instanței de fond de a recunoaște părții dreptul la deducerea TVA-ului pe motiv că "în speță nu a fost probat că societatea B. ar fi achitat trezoreriei publice, TVA-ul colectat" evidențiem că acesta contrazice în mod flagrant jurisprudența CJUE din cauza "Mahageben și David" - C-80/11 și C-142/11 - unde Curtea a statuat expres că "Problema de a ști dacă TVA-ul datorat pentru operațiuni de vânzare anterioare sau posterioare privind bunurile în cauză a fost sau nu a fost plătit către Trezorerie nu influențează dreptul persoanei impozabile de deducere a TVA-ului achitat în amonte".

Pct. 6 alin. (1) din art. 488 C. proc. civ. respectiv susținerea ca hotărârea cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive străine sau contradictorii se raportează la TVA suplimentar din facturile fiscale emise de către S.C. B. S.R.L..

S-a arătat că împrejurarea neînregistrârii la acel moment a furnizorului în scopuri de TVA nu a fost cunoscută la momentul primirii și achitării a acestor facturi. Raportat la primirea unor facturi ce cuprindeau TVA și raportat la valoarea lucrărilor, subscrisa, nu a avut motive să își pună problema că furnizorul nu este înregistrat în scop de TVA.

Aceasta și-a îndeplinit cu bună credință toate obligațiile care îi incumbau potrivit dispozițiilor legale, la momentul achitării facturilor în acord cu art. 11 alin. (1*) sau art. 11 alin. (14) Codul fiscal, și s-a asigurat că nu se află în ipoteza achiziționării unor servicii de la contribuabili după înscrierea acestora ca inactivi în Registrul contribuabililor inactivi/reactivați și nici de la contribuabili cărora li s-a anulat înregistrarea în scopuri de TVA și care să fi fost înscriși în Registrul persoanelor impozabile a căror înregistrare în scopuri de TVA a fost anulată.

Cele patru facturi au fost emise inițiat ca facturi de avans, fiind stornate în luna aprilie 2013 (după realizarea lucrărilor aferente) și emise facturi pentru lucrările efectiv executate, după momentul înregistrării S.C. B. S.R.L. în scopuri de TVA.

Facturile final emise sunt factura nr. x/02.05.2013, nr. y/30.05.2013, nr. z/14.06.2013 și nr. 103/28.06.2013. Momentul emiterii acestor facturi finale a fost ulterior înregistrării societății B. în scop de TVA. Aceste facturi au fost înregistrate în contabilitatea societății S.C. B. S.R.L. în Jurnalul de Vânzări aferent trimestrului 2 și se regăsesc în primul Decont de taxă depus, respectiv cel aferent trimestrul II al anului 2013 (factura nr. x/02.05.2013 este înscrisa în Jurnal la poziția nr. 20, factura nr. x/30.05.2013 este înscrisă la poziția nr. 55, factura nr. x/14.06.2013 este înscrisă la poziția nr. 36 iar factura nr. x/28.06.2013 este înscrisă la poziția nr. 40).

Ca atare suma de 663.628 RON reprezentând TVA colectată din cele 4 facturi emise de B. înainte de înregistrarea ei în scop de TVA, a fost declarată și se regăsește în Decontul de taxă aferent trimestrului II al anului 2013, lucru confirmat de Raportul de expertiză fiscală. {"în jurnalul de vânzări aferent trimestrului al ll-lea al anului 2013 a fost declarată o taxă colectată totală în sumă de 1.500.364,09 RON, din care taxă exigibilă în sumă de 411.238,6 RON. în decontul aferent trimestrului al ll-lea an 2013 a fost declarată o taxă exigibilă în sumă de 1.500.364,09 RON. Taxa exigibilă declarată în primul decont de TVA în plus față de cea din jurnalul de vânzări a fost de 1.089.125,49 RON și este compusă din taxa exigibilă aferentă vânzărilor din trimestrele I an 2012 și al II an 2013, către alți beneficiari decât A. S.A. în sumă de 425.497,5 tei și taxa exigibilă aferentă celor 4 facturi emise către A. S.A. (nr. 1/2012, nr. 3/2012, nr. 51/2013 și nr. 52/2013) în valoare de 663.628 RON.)

Nu a existată nicio fraudă fiscală, societatea din amonte a declarat taxa colectată în decontul taxei aferent trimestrului 2 al anului 2013 și cu atât mai puțin a participat subscrisa la o fraudă fiscală

- cât privește incidența art. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. s-a arătat că facturile fiscale cuprind toate mențiunile obligatorii prevăzute de art. 155 alin. (1) Codul fiscal iar instanța de fond a aplicat greșit și totodată a încălcat norma de drept material prevăzută la art. 155 alin. (19) Codul fiscal

Potrivit textului de lege, factura cuprinde în mod obligatoriu "denumirea/numele, adresa și codul de înregistrare în scopuri de TVA sau, după caz, codul de identificare fiscală ale persoanei impozabile care a livrat bunurile sau a prestat serviciile". Este simplu de observat că factura trebuie să cuprindă în mod alternativ (conjuncția disjunctivă sau), fie codul de înregistrare fiscală în scop de TVA, fie codul de identificare fiscală a celui ce livrează bunurile.

În speță, toate cele 4 facturi cuprind codul de identificare fiscală a furnizorului, respectiv a societății B. S.R.L.. Lipsa mențiunii codului de înregistrare în scop TVA a societății B. nu poate impieta asupra legalității facturilor cât timp acestea cuprind CIF- ui furnizorului.

Mai mult, în jurisprudență s-a statuat că în măsura în care facturile conțin suficiente elemente pentru identificarea concretă a furnizorului, acestea sunt pe deplin susceptibile de a servi drept temei pentru deducerea TVA-ului1. Or, Codul de identificare fiscală, fiind unic pentru orice subiect de drept care devine titular de drepturi și obligații într-un raport juridic de drept fiscal (fiind acordat după și pe baza numărului de înregistrare în registrul comerțului - un alt atribut care are un caracter individual și unic pentru fiecare societate comercială) este pe deplin susceptibil să permită identificarea certă a furnizorului.

În acord cu prevederile art. 267 TFUE, interpretările date dreptului european de către CJUE în procedura întrebărilor preliminare, sunt obligatorii de respectat de către toate instanțele naționale ale statelor membre2.

Dispozițiile art. 11 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituția României cât și dispozițiile procedurale ale art. 4 din C. proc. civ. impun aplicarea prioritară

Cât privește TVA suplimentar din vânzarea de locuințe soluția primei instanțe este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea normelor de drept material prevăzute în Anexa 2 la Legea 50/1991 și în Legea Locuinței nr. 114/1996 precum și cu nesocotirea jurisprudenței CJUE.

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că în acord cu prevederile articolului 2 din Directiva 77/388/CEE, regula este că fiecare livrare sau prestație trebuie să fie considerată distinctă și independentă (a se vedea în acest sens Hotărârile citate anterior Part Service, punctul 51, și RLRE Telimer Property, punctul 18). Numai prin excepție, mai multe operațiuni distincte pot fi calificate ca o singură operațiune taxabilă dacă acestea nu sunt real independente unele de altele. în jurisprudența sa, CJUE a consacrat 2 criterii pe baza cărora trebuie să se stabilească dacă operațiunile sunt sau nu independente unele de altele.

Astfel, în jurisprudența mai veche (cea invocată și de către instanța de fond în hotărâre), CJUE a statuat că se afla în prezența unei prestații unice în situația în care unul sau mai multe elemente ale unei prestații trebuie considerate ca reprezentând prestația principală, pe când, invers, unul sau mai multe elemente trebuie să fie privite ca reprezentând prestații accesorii care au același tratament fiscal precum prestația principală. Referitor la realizarea distincției dintre principal și accesoriu, în cuprinsul aceleiași decizii s-a statuat că o prestație trebuie să fie considerată accesorie unei prestații principale atunci când ea nu constituie pentru clientelă un scop în sine, ci mijlocul de a beneficia în cele mai bune condiții de serviciul principal al prestatorului (hotărârea Cârd Protection Plan din 25 februarie 1999, pct. 30).

Conform jurisprudenței recente a CJUE, suntem în prezența unei operațiuni unice atunci când două sau mai multe elemente sau acte furnizate clientului de către persoană impozabilă sunt atât de strâns legate între ele încât formează în mod obiectiv, o singură operațiune economică indivizibilă, a cărei descompunere ar avea un caracter artificial (hotărârile din 29 martie 2007, Aktiebolaget NN, C-111/05 pct. 23, din 21 februarie 2008, Part Service, C-425/06 pct. 53, din 11 iunie 2009, RLRE Telimer Property, C-572/07 pct. 19).

În prezenta speță, vânzarea apartamentelor și a parcărilor reprezintă două operațiuni distincte, independente una de cealaltă care nu îndeplinesc niciunul dintre cele două criterii stabilite de CJUE pentru calificarea lor ca fiind o operațiune complexă unică care ar fi trebuit taxată în integralitate cu cota de TVA de 24%.

Între cele două operațiuni de vânzare din prezenta speță (locuință și loc de parcare) nu există un raport de accesorialitatel Ambele sunt prestații principale, obiect al unor contracte separate și independente unele de celelalte

În urma dezmembrării și compartimentării întregului imobil, a rezultat un număr de 89 de apartamente ca unități locative individuale de sine stătătoare care nu au avut prevăzut și inclus un loc de parcare, ca și anexă gospodărească.

Examinând recursul în raport de motivele invocate, Înalta Curte reține următoarele.

Acesta vizează TVA suplimentar în sumă de 663.628 RON stabilit pentru tva-ul dedus din facturile fiscale emise de către Societatea B. S.R.L., dobânzi de întârziere tva 97.466 RON și penalități de întârziere tva 99.544 RON, dispuse a fi înregistrate în evidența contabilă și achitate bugetului de stat, măsurile luate în ceea ce privește TVA suplimentar în sumă de 287.531 RON stabilit pentru vânzările de locuințe, dobânzi de întârziere tva 23.546 RON și penalități de întârziere tva 15.237 RON, dispuse a fi înregistrate în evidența contabilă și achitate bugetului de stat.

- motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 cu referire la legislația europeană deși se invoca jurisprudența recentă a CJUE Hotărârile din 25 martie 2007, 21 februarie 2008 și 11 iulie 2009, Curtea de apel nu doar că face referire la legislație CJUE dar trimiterile sale sunt la jurisprudența de dată mai recentă care cauzele C-101/6, C-277/14 care nuanțează cele anterior menționate.

Mai mult reclamanta prin recurs nici nu face vorbire despre aceste aspecte.

- motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu referire la cele 4 facturi ulterior stornate, dintr-un început trebuie menționat faptul că S.C. B. S.R.L. nu avea niciun temei pentru anul 2019 de a colecta TVA.

Că B. S.R.L. nu era o societate aflată întâmplător în siajul reclamantei o dovedește și faptul ulterior acestui moment, a înstrăinat către aceasta două spații comerciale din imobilul astfel construit.

Trebuie totodată remarcat că recurenta nu contestă în concret critica calificată adusă de judecătorul fondului concluziilor expertizei fiscale realizată în cauză.

- motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu referire la mențiunile obligatorii pe care trebuie să le conțină cele 4 facturi fiscale, aprecierea recurentei că factura fiscală trebuia să cuprindă în mod alternativ fie codul de înregistrare fiscală în scop de TVA, fie codul de identificare fiscală a celui ce livrează serviciile nu poate fi primită, referirea făcându-se după cum concontractantul era sau nu la data emiterii facturilor plătitor de TVA.

În aceste condiții măsurile luate prin Decizia cu privire la TVA suplimentar în sumă de 663.628 RON stabilit pentru TVA dedus din facturile fiscale emise de S.C. B. S.R.L. dobânzile de întârziere TVA de 97.466 RON și penalitățile de întârziere TVA în sumă de 99.544 RON urmează a fi menținute.

Cât privește TVA suplimentar din vânzarea de locuințe, interpretarea precum că fiind vândute în aceeași zi apartamentele și locurile de parcare alcătuiesc ca "unitate funcțională",aspectele apreciate de "domeniul evidenței" nu pot conduce la o concluzie juridică.

Și aceasta nu doar de faptul că ele apar intabulate de o instituție a statului în mod distinct ci și din aspecte care ar forța interpretării subiective.

Astfel dacă contractele nu ar fi încheiate în aceeași zi sau dacă ar fi încheiate pe numele altor membrii ai familiei - de ce nu și minori, ori achiziția mai multor locuri de parcare, reprezintă tot atâtea semne de întrebare care în lipsă atât a unui cadru normativ neechivoc cât și a unei interpretări teleologice a dispozițiilor Codul fiscal nu pot conduce la acceptarea soluției organului fiscal, primită de către judecătorului instanței fondului.

În aceste condiții TVA suplimentar stabilit pentru vânzările de locuințe în cuantum de 287.631 RON cu dobânzile de întârziere TVA de 23.546 RON și penalitățile de întârziere de 15.237 RON nu vor fi reținute din cuprinsul Raportului de inspecție fiscală și a deciziilor emise de pârâtă.

În ceea ce privește recursul pârâtelor acesta vizează anularea Deciziei de impunere nr. xnr. 230/26.03.2015 cu privire la impozitul pe profit stabilit suplimentar.

În fapt, prin inspecția fiscală s-a arătat faptul ca, vânzarea către clientul S.C. B. S.R.L. reprezintă o tranzacție care nu are conținut economic, în cazul acestei vânzări reclamanta înregistrând o pierdere de 7.003.335,90 RON, ce reprezintă diferența intre costurile aferente descărcării din gestiune in suma de 13.785.423,90 RON si veniturile in suma de 6.782,088 RON, vânzarea sub prețul de cost nejustificandu-se, fiind considerata o cheltuiala din punct de vedere fiscal. (aspect reținut de altfel de către instanța fondului ta pag. 19 alin. (3) din sentința recurata), în mod netemeinic instanța fondului retine concluziile expertului cu privire la aceasta vânzare.

Conform art. 19 alin. (1) din Codul fiscal, profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile, pct. 12 din Normele metodologice statuând că veniturile și cheltuielile care se iau în calcul la stabilirea profitului impozabil sunt cele înregistrate în contabilitate potrivit reglementărilor contabile date în baza Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și orice alte elemente similare veniturilor și cheltuielilor, din care se scad veniturile neimpozabile și se adaugă cheltuielile nedeductibile conform prevederilor art. 21 din Codul fiscal.

Art. 21 alin. (1) din Codul fiscal stabilește că, pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare.

În interpretarea acestui ultim text legal, s-a reținut în practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv Decizia nr. 412/04.02.2015, că din punct de vedere fiscal nu există nicio restricție privind deducerea, la calculul impozitului pe profit, a cheltuielilor reprezentând costul mărfii vândute, chiar sub prețul de achiziție, singura cerință fiind ca acestea să fie efectuate în scopul realizării de venituri.

Pct. 152 alin. (2) și (3) din OMFP nr. 3055/2009 arată că în categoria stocurilor se cuprind și activele cu titlul lung de fabricație destinate vânzării (de exemplu ansamblu sau complexul de locuințe etc.) realizate de entitățile ce au ca activitate principală obținerea și vânzarea de locuințe, iar, atunci când un teren este cumpărat în scopul construirii pe acesta de construcții destinate vânzării, acesta este înregistrat la stocuri.

Potrivit art. 7 alin. (1) pct. 33 lit. a) din Codul fiscal, valoarea fiscală reprezintă, pentru active și pasive, altele decât cele menționate la lit. b) și c) - valoarea de înregistrare în patrimoniu, potrivit reglementărilor contabile în cauză s-a efectuat o expertiză tehnică pentru a evalua imobilul la data tranzacției. Argumentele din recurs și criticile de la fond cu referire la această probă nu pot fi primite argumentele fiind conjucturale în raport de evidența că în anul 2013 încă nu se ieșise din criza economică iar prețul imobilelor au crescut an de an până în perioada 2015-2016.

În cauză s-a făcut o expertiză tehnică pentru a evalua imobilul la data tranzacției. Argumentele din recurs și criticile de la fond cu privire la această probă nu pot fi primite argumentele fiind conjucturale în raport de evidența că în anul 2013 încă nu se ieșise din criza economică, iar prețurile imobilelor au crescut an de an.

Totodată s-a realizat și o expertiză fiscală care a subliniat faptul că imobilul, neîncadrându-se în categoria activelor imobilizate cum în continuare susțin pârâtele, în mod nereal costurile de achiziție sunt integral deductibile.

Așa fiind în mod corect instanța de fond a reținut faptul că valoarea fiscală a imobilelor înstrăinate de către reclamantă este costul de producție.

Mai mult câtă vreme cumpărătorul S.C. B. S.R.L. era și antreprenorul construcției obliga partea să vândă cu același preț pe metru pătrat suprafața a unui terț de lucrare apare cel puțin nerealizat.

Cât privește cheltuieli de judecată acordate de către instanța de fond, suma de 23.400 RON este constituită din 50 RON taxa judiciară 5500 expertiza construcții, 2850 RON - o treime din valoarea plătită a expertizei fiscale și 15.000 RON - o treime din onorariu avocat cum explicit s-a statuat în sentință.

A invoca prin recurs aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) și (3) C. proc. civ. atunci când partea admisă din cererea de chemare în judecată instanța a fost de aproximativ jumătate apare în mod evident nejustificat.

În concluzie, recursul pârâtelor urmează a fi respins în timp ce cel al reclamantei va fi admis doar în parte în ceea ce privește TVA, suplimentar aferent vânzărilor de locuințe.

Ca părți căzute în pretenții pârâtele vor fi obligate la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinței nr. 369 din 20 noiembrie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată.

Admite în parte acțiunea reclamantei S.C. A. S.A..

Anulează în parte decizia nr. 819/9.11.2015, decizia de impunere nr. x/26.03.2015 și RIF nr. x/26.03.2015 și în ceea ce privește măsurile privind TVA suplimentar de 287.531 RON, dobânzi de 23.546 RON și penalități aferente de 15.237 RON.

Respinge în rest acțiunea.

Menține sentința în ceea ce privește soluțiile privind excepția lipsei calității procesuale pasive, impozitul pe profit și cheltuielile de judecată.

Respinge recursul declarat de pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Maramureș, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș împotriva sentinței nr. 369 din 20 noiembrie 2017 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentele-pârâte la plata sumei de 10.000 RON cheltuieli de judecată, către recurenta-reclamantă S.C. A. S.A..

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 septembrie 2020