ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3505/2020

Ședința publică din data de 14 iulie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal la data de 31 august 2015, reclamanta A. S.R.L., a chemat în judecată pe pârâta Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Cluj-Napoca, solicitând admiterea cereri de chemare în judecata, anularea ca nefondata a deciziei nr. 129/27.02.2015 emisa de către DGRFP Cluj-Napoca prin care s-a dispus respingerea ca nefondata a contestației formulata de către S.C. A. S.R.L., pentru suma totala de 1.147.652 RON reprezentând: 975.087 RON taxa pe valoarea adăugată, 63.402 RON dobânzi aferente taxei pe valoarea adăugata, 109.163 RON penalități de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată; respingerea ca nemotivata a contestației pentru suma totala de 4.771 RON reprezentând: 3904 RON TVA, 239 dobânzi aferente taxei pe valoarea adăugata, 592 penalități de întârziere aferente TVA.

Admiterea contestației formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x/08.08.2014 emisă de către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/08.08.2014,

Anularea Deciziei de impunere nr. x/08.08.2014 privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala și a Raportului de inspecție fiscala nr. x/08/08/2014, întocmit de către de către consilierii B. și C., din cadrul Administrației Județene a Finanțelor Publice Maramureș.

Exonerarea de la plata tuturor sumelor stabilite prin Decizia F-MM 1113/08.08.2014, cu titlu de TVA suplimentar, dobânzi/majorări de întârziere și penalități de întârziere;

Aprobarea în totalitate la rambursare către reclamanta a TVA solicitată la rambursare.

Prin sentința civilă nr. 195/2017 din 22 mai 2017 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal s-a respins ca nefondată acțiunea în contencios administrativ formulată de S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generale Regionale A Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.

În esență, în cererea de recurs s-au arătat următoarele:

Prin sentința pronunțată, instanța de fond a procedat la aprecierea greșită a probelor administrate, făcând totodată o aplicare greșită a prevederilor legale incidente în prezentul dosar.

Criticile sunt întemeiate pe prevederile art. 488 alin. (1) punctul 8, potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material.

Hotărârea instanței de fond a fost data cu aplicarea greșita a prevederilor art. 11 din Codul fiscal, coroborat cu prevederile art. 145 alin. (2), art. 146, alin. (1) din Codul fiscal și cu articolul 167, articolul 168 lit. a), art. 178 lit. a), articolul 220 punctul 1 și articolul 226 din Directiva 2006/112/CE a Consulului din 28 noiembrie 2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată.

Din analiza Deciziei de impunere nr. x/08.08.2014 privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscală și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/08.08.2014, precum și a sentinței nr. 195/22.05.2017 pronunțată de către Curtea de Apel în dosarul x/2015, a rezultat cu claritate și fără tăgadă faptul că ne aflam în prezența aplicării greșite a prevederilor art. 11 din Codul fiscal, în temeiul căruia organul de control fiscal a procedat la reconsiderarea naturii economice a tranzacțiilor care au avut loc între S.C. A. S.R.L. și agenții economici indicați în titlul de creanță fiscală.

Așa cum a specificat instanța de fond la punctul 8 de la pagina 15 din sentința atacata, este foarte important de subliniat ca, astfel cum CJUE a subliniat în mod repetat, dreptul de deducere prevăzut la articolele 167 și următoarele din Directiva 2006/2012 face parte integrantă din mecanismul TVA și, în principiu, nu poate fi limitat. În special, acest drept se exercită imediat pentru totalitatea taxelor aplicate operațiunilor efectuate în amonte (Hotărârea din 6 iulie 2006, Kittel și Recolta Recycling, C 439/04 și C 440/04, Hotărârea din 30 septembrie 2010, Uszodaepito, C392/09).

Conform prevederilor din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pentru ca o persoană impozabilă să își exercite dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor efectuate trebuie îndeplinite 2 condiții:

- o condiție de fond, respectiv achizițiile respective sa fie destinate utilizării in folosul operațiunilor taxabile;

- o condiție de forma, respectiv persoana sa dețină o factura emisă în conformitate cu prevederile art. 155 din Legea nr. 571/2003;

În prezenta speța sunt îndeplinite ambele condiții de către A. S.R.L..

Conform jurisprudenței europene in materie de TVA, deoarece refuzarea dreptului de deducere este o excepție de la aplicarea principiului fundamental pe care îi reprezintă acest drept, autoritățile fiscale competente au sarcina sa stabilească, corespunzător cerințelor legale, elementele obiective care permit sa se concluzioneze ca persoana impozabilă știa sau ar fi trebuit să știe ca operațiunea invocată pentru a justifica dreptul de deducere era implicata dintr-o fraudă săvârșită de un furnizor din lanțul în amonte de livrări.

Aspectele reținute de către instanța de fond ca și relevante în ceea ce privește considerarea caracterului "artificial" al operațiunilor analizate, sunt nefondate și contrare stării de fapt care rezultă din probele administrate în prezenta cauză.

În urma indicării celor menționate, instanța de fond a ajuns la o serie de concluzii greșite și nefondate conform cărora:

- D. S.R.L. ar fi fost dependentă din punct de vedere economic de A. S.R.L. (și indirect de reclamantă) întrucât comenzile privind achiziția de piei ar fi fost aprobate de E., în calitate de administrator atât al A. S.R.L., cât și al reclamantei, în condițiile în care S.C. D. S.R.L. nu deține un depozit și o logistică proprie.

- cei doi martori ar fi acționat în mod concertat, cu mențiunea că deciziile comerciale le lua martorul E., fiind ajutat de experiența martorului F..

- că, în fapt și D. S.R.L. ar fi controlată de A. S.R.L. (și indirect de reclamantă), împrejurare ce ar prezenta importanță pentru verificarea "testului cunoștinței".

Instanța de fond a procedat la denaturarea raporturilor comerciale legitime și reale care au existat și s-au derulat între societatea A. S.R.L. și D. S.R.L..

Din declarațiile date de către cei doi reprezentanți legali ai celor două societăți, A. S.R.L. și D. S.R.L. și din înscrisurile de la dosar rezultă în mod clar și neechivoc faptul că:

- relația comercială derulata între cele două societăți a fost una bazata pe respect reciproc și pe încredere în ceea ce privește îndeplinirea obligațiilor comerciale asumate de către client, respectiv furnizor.

D. S.R.L. nu a fost dependentă din punct de vedere economic de societatea A. S.R.L.. Prin declarațiile date în fața instanței de judecata, cei doi reprezentanți legali ai celor două societăți au încercat să clarifice natura și specificul activității desfășurate de către cele două societăți, însă declarațiile acestora au fost răstălmăcite de către instanța de fond.

Era și normal ca în situația în care au fost stabilite raporturi comerciale între cele 2 societăți bazate pe relația de încredere și respect reciproc între reprezentanții legali, aceste raporturi să se materializeze în comenzi și livrări de produse ceea ce demonstrează de fapt realitatea operațiunilor derulate.

Din raportul de expertiza rezultă în mod clar și neechivoc faptul ca nu sunt fondate aspectele reținute de către instanța de fond.

Astfel, experții au constatat că:

- societatea verificată este înregistrată în scopuri de TVA conform prevederilor art. 153 din Codul fiscal, având cod valid de TVA;

- tranzacțiile economice desfășurate de către societate sunt destinate operațiunilor taxabile din punct de vedere a TVA;

- facturile primite de la furnizori sunt întocmite în conformitate cu prevederile art. 155 alin. (19) din Codul fiscal;

- facturile primite de la furnizori au fost înregistrate în evidența contabilă a societății regăsindu-se în jurnalul de cumpărări, iar mărfurile achiziționate au fost utilizate în scopul obținerii de venituri taxabile din punct de vedere a TVA în conformitate cu art. 145 alin. (2) din Codul fiscal.

Echipa de inspecție fiscala nu a avut nimic de imputat din punct de vedere fiscal nici societății A. S.R.L. și nici furnizorului acesteia D. S.R.L. din Bistrița.

Aspectele de natura celor reținute de către instanța de fond sau de către echipele de inspecție fiscala au fost analizate pe larg de către organele de cercetare penala care au fost sesizate de către echipele de inspecție fiscala care au efectuat controalele fiscale la societatea A. S.R.L. începând cu anul 2008 și până la momentul întocmirii deciziei de impunere atacată în prezentul dosar.

Pentru perioada februarie 2008 - aprilie 2010 a fost emisa de către Parchetul de pe lingă Tribunalul Cluj, ordonanța din data de 15.05.2013 în dosarul penal nr. x/2010, prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală pentru fapta prevăzută și pedepsită de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prev. și ped. de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., a învinuitului E., administrator al S.C. A. S.R.L. Mănășturel.

Pentru perioada 01.05.2010 - 31.08.2011, a fost dată la data de 31.10.2016 de către Parchetul de pe lingă Tribunalul Cluj ordonanța de clasare din dosarul penal nr. x/2013, prin care s-a dispus clasarea cauzei pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 9 alin. (1), lit. c) ș alin. (2) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2), din C. pen. și tentativa la infracțiunea de rambursare ilegală de TVA faptă prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, fapte cercetate fată de E.. administrator la societatea A. S.R.L..

Prin ordonanța din dosar nr. x/2016 pronunțată la data de 03.04.2017 de către Prim Procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, s-a respins plângerea împotriva ordonanței de clasare din data de 31/10/2016 din dosarul x/2013

Împotriva ordonanței de clasare din data de 31/10/2016 din dosarul x/2013, Statul Roman prin ANAF, DRGFP Cluj a formulat plângere pe rolul Tribunalului Cluj, secția Penala în dosarul x/2017

Prin încheierea nr. 270/18.05.2017 Tribunalul Cluj, secția Penală, a dispus:

"Respinge ca nefondată plângerea formulată de petentul Statul Român prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, reprezentată prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj, cu sediul în Cluj- Napoca, P-ța Avram Iancu, nr. 19, jud. Cluj, împotriva ordonanței procurorului din data de 31 octombrie 2016, emisă în dosarul nr. x/2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj și împotriva ordonanței nr. 189/11/2/2016 din 03.04.2017 dată de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj. Menține în întregime ordonanțele atacate".

Pentru perioada următoare, începând cu sfârșitul anului 2011, cu ocazia controlului concretizat prin rapoartele fiscale parțiale indicate în prezentul recurs printre care face parte și cel în baza căruia a fost emisa decizia de impunere x/08.08.2014, la data de 06.08.2014 AJFP Maramureș a comunicat către Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș adresa prin care acesta indica faptul ca ar exista suspiciuni cu privire la proveniența documentelor în baza cărora agentul economic a solicitat rambursări, motiv pentru care au fost solicitate controale încrucișate la furnizorul direct al agentului economic verificat, cât și la furnizorii din a 3-a și a 4-a verigă a lanțului tranzacțional.

În ceea ce privește această sesizare, de la data de 06.08.2014 și până în prezent nu a fost efectuat niciun act de procedură, nu s-a comunicat cu societatea sau cu reprezentantul acesteia nicio citație în vreun dosar penal și nici nu s-a luat nicio declarație.

Arată recurentul că aspectele cu care au fost sesizate organele de cercetare penală în dosarele x/2010 si y/2013, sunt similare cu aspectele nefondate indicate de către echipa de inspecție fiscala si de către instanța de fond în prezentul dosar.

Abuzurile făcute de către echipele de inspecție fiscală au fost sancționate de către organele de cercetare penală în cadrul dosarelor x/2010 și y/2013 în care au fost date fie ordonanțe de încetare a urmăririi penale fie ordonanțe de clasare, în condițiile în care s-a demonstrat în mod clar și neechivoc faptul că aspectele reținute de către echipele de inspecție fiscala sunt nefondate și că operațiunile comerciale derulate de către societatea A. S.R.L. sunt reale, fiind respectate prevederile legale incidente în materia TVA.

Recurentul arată că a dovedit pe de o parte, realitatea operațiunilor care au avut loc cu G., concretizate prin factura nr. x, indicată de către organul de inspecție fiscală prin decizia de impunere

Pe de altă parte, prezentarea cu rea credință de către echipa de inspecție fiscala si de către instanța de fond, a unei alte stări de fapt decât cea reala, în scopul creării în mod artificial a unor premise pentru invocarea aplicării prevederilor art. 11 din Codul fiscal. A făcut referire la reaua credință a organelor de inspecție fiscală și de soluționare a contestației în condițiile în care acesteia i-au fost prezentate înscrisurile care demonstrează caracterul real al acestor operațiuni, pe care le-a anexat și la prezentul înscris.

Singurul motiv pentru care instanța de fond a reținut ca organele de inspecție fiscala ar fi făcut in mod corect aplicarea prevederilor art. 11 din Codul fiscal in ceea ce privește marfa achiziționată de la G., a fost acela ca deși transportul din Lituania a avut ca obiect cantitatea brută de 8.763 kg, cantitatea facturata și livrata de către D. S.R.L. către A. S.R.L. a fost mai mare, adică de 15.494 kg.

Acest argument nu poate să stea sub nicio formă la baza refuzului dreptului de deducere.

Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Maramureș, a formulat întâmpinare, a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond, respingerea acestuia ca nefondat.

Prin rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 31 martie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigențelor dispozițiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., față de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este fondat, pentru următoarele considerente:

În fapt, prin Raportul de inspecție fiscală nr. x/08.08.2014, organele de inspecție fiscală au constatat ca în perioada octombrie 2012 - noiembrie 2013, S.C. A. S.R.L. a dedus TVA în suma de 1.645.218 RON, în baza unor facturi reprezentând achiziții de marfă, respectiv piei, emise de S.C. A. S.R.L..

S-a constatat ca S.C. A. S.R.L. are sediul în Baia Mare, str. x, nr. 8/2, însă își desfășoară activitatea la punctul de lucru situat în com. Cuzdrioara, sat Mănășturel, nr. 178, jud. Cluj, unde S.C. A. S.R.L., societate afiliata, își are declarat sediul social.

De asemenea, organele de inspecție fiscala au constatat ca aceste piei nu suferă nicio modificare la S.C. A. S.R.L., fiind înregistrate ca marfa si sunt livrate de la punctul de lucru al S.C. A. S.R.L., care este si sediul S.C. A. S.R.L., fara a mai trece prin Baia Mare, unde societatea are declarat sediul social.

Prin nota explicativa din data de 06.08.2014, domnul E., asociat unic si administrator la S.C. A. S.R.L. precizează ca aceasta societate a fost înființată în Baia Mare, deoarece întâmpina dificultăți în ceea ce privește rambursările de TVA în județul Cluj, respectiv suspendări repetate ale controlului fiscal si decizii de impunere abuzive la rambursarea TVA.

S.C. A. S.R.L. înregistrează achiziții de piei exclusiv de la S.C. A. S.R.L., iar ponderea cea mai mare a achizițiilor înregistrate de S.C. A. S.R.L. provine de la S.C. D. S.R.L. din Bistrița.

De asemenea, S.C. A. S.R.L. este client unic al S.C. D. S.R.L..

S.C. D. S.R.L. care are deschis un punct de lucru in com. Cuzdrioara, sat Mănășturel, nr. 178, jud. Cluj, unde își are sediul social S.C. A. S.R.L. si punctul de lucru S.C. A. S.R.L. si înregistrează achiziții de la următoarele societăți: S.C. H. S.R.L., S.C. I. S.R.L., S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L. și S.C. L. S.R.L. din jud. Giurgiu, S.C. M. S.R.L. din jud. Ilfov și S.C. N. S.R.L. din jud. Mehedinți.

Prin Procesul-verbal nr. x/30.04.2014, încheiat în urma controlului efectuat la S.C. D. S.R.L. din Bistrița, s-a constatat ca, potrivit notei explicative data de administratorul acestei societăți, transportul pieilor înscrise pe facturile emise de furnizorii din județele Giurgiu, Ilfov si Mehedinți, cade în sarcina furnizorilor, insa acesta nu a putut furniza nume ale persoanelor de contact pentru furnizorii săi, menționând ca are încheiate contracte cu aceștia, pe care insa nu a putut sa le pună la dispoziția organelor de control.

În drept, sunt incidente dispozițiile art. 206 alin. (1) lit. c) și lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscala, republicata, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd:

Contestația se formulează in scris si va cuprinde: c) motivele de fapt si de drept, d) dovezile pe care se întemeiază contestația".

Totodată, în speță sunt incidente și prevederile pct. 11.1 lit. b) din Ordinul Președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscala nr. 2906/2014 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea titlului IX din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicata, potrivit cărora:

"Contestația poate fi respinsă ca: b) nemotivată, în situația în care contestatorul nu prezintă argumente de fapt și de drept în susținerea contestației", coroborate cu prevederile pct. 2.5 din același act normativ, potrivit cărora: "Organul de soluționare competent nu se poate substitui contestatorului cu privire la motivele de fapt și de drept pentru care a contestat actul administrativ fiscal respectiv".

Art. 249 "Sarcina probei - Cel care face o susținere în cursul procesului trebuie sa o dovedesc, în afara de cazurile anume prevăzute de lege".

Art. 250 "Obiectul probei si mijloacele de proba.

Dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumții, mărturisirea uneia dintre părți, făcuta din proprie inițiativa sau obținută la interogatoriu, prin expertiza, prin mijloacele materiale de proba, prin cercetarea la fata locului sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege." precum si de art. 65 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicata, cu modificările si completările ulterioare:

"Sarcina probei in dovedirea situației de fapt fiscale:

(1) Contribuabilul are sarcina de a dovedi actele și faptele care au stat la baza declarațiilor sale si a oricăror cereri adresate organului fiscal".

Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut că organul fiscal a dovedit conform art. 65 alin. (2) Codul de procedură fiscală, elemente obiective din care rezultă participarea nemijlocită a reclamantei la fraudă fără a solicita din partea destinatarului facturilor verificări a cărui sarcină nu îi revine. Astfel, a constatat instanța de fond, în baza probelor administrate că în speță sunt îndeplinite condițiile expuse la paragraful 50 din hotărârea preliminară pronunțată în cauza PPUH - invocată de reclamant pentru situația de excepție când se poate refuza acordarea dreptului de deducere.

Cu alte cuvinte, instanța de fond a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003.

Constată Înalta Curte că față de întreg materialul probator administrat de recurenta-reclamantă și în special față de Ordonanța de clasare din 23 mai 2019 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, că recursul este fondat și acțiunea reclamantului va fi admisă în parte după cum urmează a fi precizat în continuare.

Se arată în ordonanța de clasare sus arătată următoarele:

S.C. A. S.R.L. a făcut obiectul mai multor controale și inspecții fiscale, constatările materializându-se în Rapoartele de inspecție fiscală cu numerele 7589/23.10.2014, 6333/22.08.2014, 6545/02.09.2014. 6077/08.08.2014, 6076/08.08.2014 și 16067/08.08.2014.

"S-a constatat faptul că în perioada mai 2012 - decembrie 2013, S.C. A. S.R.L. achiziționează piei de bovine în valoare de 6.550.301 RON la care se adăuga TVA în sumă de 1.572.072 RON, de la S.C. D. S.R.L. Bistrița Năsăud - cu punct de lucru în loc. Mănășturel nr. 178, jud. Cluj - aceeași adresă cu sediul social al S.C. A. S.R.L. și punctul de lucru al S.C. A. S.R.L., S.C. D. S.R.L. înregistrează achiziții în principal de la o serie de societăți din jud. Giurgiu. Ilfov, Mehedinți (SC M. S.R.L. Ilfov; S.C. L. S.R.L. Giurgiu, S.C. N. S.R.L. Mehedinți, S.C. K. S.R.L. Giurgiu, S.C. J. S.R.L. Giurgiu, S.C. H. S.R.L., S.C. I. S.R.L. Giurgiu, S.C. O. S.R.L. Craiova), care ori nu declară livrările, ori declară la rândul lor achiziții de la o serie de societăți care nu declara livrările.

Organele fiscale au apreciat că operațiunile comerciale constând în achizițiile înregistrate de S.C. A. S.R.L. în perioada mai 2012 - iunie 2014, pe filiera S.C. A. S.R.L. - S.C. D. S.R.L., S.C. P. S.R.L., S.C. Q. S.R.L. și S.C. R. S.R.L., nu sunt reale și au fost înregistrate cu scopul rambursării de sume de bani de la bugetul de stat, ca urmare a livrărilor intracomunitare înregistrare și declarate de S.C. A. S.R.L..

Din probatoriul administrai în cauză rezultă ca mărfuri te vândute de S.C. D. S.R.L., S.C. P. S.R.L., S.C. Q. S.R.L. și S.C. R. S.R.L. către S.C. A. S.R.L., care le-a refacturat către S.C. A. S.R.L. și care la rândul ei le-a comercializat către parteneri externi (la dosar - volumul nr. 4), au existat în materialitatea lor și au făcut obiectul unor operațiuni cu scop economic.

Facturile fiscale privind aceste operațiuni au fost înregistrate în evidențele contabile ale furnizorilor și beneficiarului, au fost declarate organului fiscal, au fost întocmite recepții ale mărfii, iar decontarea acestora s-a efectuat prin virament bancar."

Rezultă, față de constatările organului de urmărire penală care a administrat probe și pentru situația de fapt evidențiată în RIF x/08.08.2014 contestat în prezenta acțiune că operațiunile desfășurate au fost reale și au avut un scop economic în acord cu prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003.

În conformitate cu prevederile art. 28 alin. (1) C. proc. pen.:

"Hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, cu privire la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o".

Fără putință de tăgadă situația de fapt prezentată de organele de urmărire penală este necesar a fi luată în considerare cu consecința reformării soluției primei instanțe.

În ceea ce privește soluția de respingere a contestației pentru suma de 4.771 RON ca nemotivată, că reclamanta nu a adus critici prin acțiunea introductivă de instanță, fiind nemulțumită doar de soluția de respingere a contestației ca neîntemeiată, iar soluția de respingere ca nemotivată a contestației devenind definitivă.

Față de cele arătate mai sus, în conformitate cu prevederile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va admite în parte acțiunea; va anula decizia nr. 129/27.02.2015 de soluționare a contestației, Decizia de impunere nr. x/8.08.2014 și Raportul de inspecție fiscală nr. x/08.08.2014 cât privește suma de 1.147.652 RON reprezentând: 975.087 RON TVA, 63.402 RON dobândă și 109.163 RON penalități de întârziere aferente TVA; va respinge acțiunea ca nefondată pentru suma de 4.771 RON, reprezentând: 3940 RON TVA, 239 RON dobândă și 592 RON penalități și va obliga intimatul la cheltuieli de judecată de 100 RON către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 195 din 22 mai 2017 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și rejudecând:

Admite în parte acțiunea.

Anulează Decizia nr. 129/27.02.2015 de soluționare a contestației, Decizia de impunere nr. x/8.08.2014 și Raportul de inspecție fiscală nr. x/08.08.2014 cât privește suma de 1.147.652 RON reprezentând: 975.087 RON TVA, 63.402 RON dobândă și 109.163 RON penalități de întârziere aferente TVA.

Respinge acțiunea ca nefondată pentru suma de 4.771 RON, reprezentând: 3940 RON TVA, 239 RON dobândă și 592 RON penalități.

Obligă intimatul la cheltuieli de judecată de 100 RON către reclamantă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 iulie 2020.