ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6937/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 21 septembrie 2017 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A., B., C., D. și E. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune:

- emiterea de ordine ale ministrului justiției prin care să li se recunoască egalizarea valorii de referință sectorială cu cea a magistraților, personalului auxiliar și conex, din cadrul instanțelor, personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor din cadrul Direcției Naționale de Probațiune și a Ministerului Justiției, categorii profesionale din cadrul familiei ocupaționale Justiție, pentru care s-a stabilit o valoare unică de referință sectorială în acord cu considerentele expuse în Decizia 794/2016 a Curții Constituționale a României;

- acordarea de despăgubiri bănești, cu dobânzile aferente și actualizate la rata inflației, începând cu data de 01 august 2016, în acord cu valoarea de referință sectorială stabilită la nivel maxim în cadrul familiei ocupaționale justiție, până la momentul plății efective a acestor sume;

- plata contribuției la fondul asigurărilor sociale pentru perioadele restante în acord cu valoarea de referință sectorială egalizată;

- plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

Prin sentința civilă nr. 1338 din 21 martie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Direcția Națională de Probațiune în privința capătului de cerere privind emiterea ordinelor de salarizare,

- a respins capătul de cerere privind emiterea ordinelor de salarizare formulat în contradictoriu cu pârâtul Direcția Națională de Probațiune ca fiind formulat împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă,

- a respins excepția inadmisibilității acțiunii ca neîntemeiată,

- a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D. și E., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune,

- a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită ordine producătoare de efecte juridice începând cu data de 09 aprilie 2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referință sectorială de 405 RON, respectiv producător de efecte juridice începând cu data de 01 decembrie 2015, cu luarea în considerare pentru fiecare parte reclamantă a unei valori de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10%, până la data de 30 septembrie 2016,

- a obligat pârâții la plata către reclamanți a diferențelor salariale dintre drepturile achitate acestora și cele stabilite prin prezenta hotărâre începând cu data de 09 aprilie 2015 sumele urmând a fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală de la data scadenței până la data plății efective.

3.1. Împotriva sentinței civile nr. 1338 din 21 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâtul a arătat, în esență, că pentru categoria profesională a personalului de probațiune nu existau salarii aflate în plată, determinate în baza unei valori de referință sectorială de 405 RON, în vreme ce, pentru judecători sau procurori, instanțele judecătorești au recunoscut acest drept prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile și au obligat ordonatorii principali de credite să emită ordine de salarizare individual.

În ceea ce privește obligarea sa la achitarea diferențelor salariale, a învederat că această obligație stabilită în sarcina sa nu ar putea fi pusă în executare, dat fiind faptul că excedează atribuțiilor sale.

3.2. Împotriva sentinței civile nr. 1338 din 21 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, au declarat recurs și reclamantele A., B., C., D. și E., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea în totalitate a cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, reclamantele au arătat, în esență, că instanța de fond în mod greșit a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Direcția Națională de Probațiune în privința capătului de cerere privind emiterea ordinelor de salarizare având în vedere că, deși Ministerul Justiției emite ordinele de salarizare ale consilierilor de probațiune, acest demers administrativ - financiar și juridic se realizează în solidar și în coordonare cu Direcția Națională de Probațiune.

De asemenea, raportat la situația de fapt, instanța de fond ar fi trebuit să dispună obligarea Ministerului Justiției la emiterea ordinelor de salarizare începând cu data de 09 aprilie 2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON, respectiv începând cu data de 01 decembrie 2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON majorată cu 10% până la data de 31 decembrie 2017, precum și pentru viitor.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 23 august 2018, reclamantele A., B., C., D. și E. au solicitat respingerea recursului declarat de pârâtul Ministerul Justiției.

5.1. Prin notele scrise înregistrate la dosarul instanței de recurs la data de 23 august 2018, recurentul-pârât Ministerul Justiției a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect, motivat de împrejurarea că a îndeplinit obligația stabilită prin sentința recurată. Astfel, pârâtul a arătat că, prin emiterea Ordinului nr. 2883/C/2018 s-a dispus ca, începând cu data de 09 aprilie 2015, salariul de bază al personalului de probațiune se stabilește prin luarea în calcul a valorii de referință sectorială 421,36 RON, iar începând cu data de 01 decembrie 2015 prin raportare la valoarea de referință sectorială 463,5 RON, astfel că nu se mai justifică obligarea sa la emiterea unui ordin prin care salariile personalului de probațiune să se stabilească începând cu data de 09 aprilie 2015 pe baza valorii de referință sectorială 405 RON, majorată cu 10% începând cu data de 01 decembrie 2015.

5.2. Prin notele scrise înregistrate la dosarul instanței de recurs la data de 16 decembrie 2020, intimata-pârâtă Direcția Națională de Probațiune a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii, ca rămasă fără obiect, motivat de împrejurarea că a îndeplinit obligația stabilită prin sentința recurată. Astfel, pârâta a arătat că, prin emiterea de către Ministerul Justiției a Ordinului nr. 2883/C/2018 s-a dispus ca, începând cu data de 09 aprilie 2015, salariul de bază al personalului de probațiune se stabilește prin luarea în calcul a valorii de referință sectorială 421,36 RON, iar începând cu data de 01 decembrie 2015 prin raportare la valoarea de referință sectorială 463,5 RON, astfel că nu se mai justifică obligarea sa la emiterea unui ordin prin care salariile personalului de probațiune să se stabilească începând cu data de 09 aprilie 2015 pe baza valorii de referință sectorială 405 RON, majorată cu 10% începând cu data de 01 decembrie 2015. De asemenea, a învederat că la data de 12 februarie 2019 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției și a procedat la plata diferențelor drepturilor salariale, în conformitate cu această ordonanță.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând, cu prioritate, potrivit art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că excepția este întemeiată, pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d), coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat, dispoziții aplicabile și în cazul căilor de atac.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, atât în faza procesuală a fondului, cât și în căile de atac.

Întrucât cauza de față are drept obiect obligarea recurentului-pârât Ministerul Justiției și a intimatei-pârâte Direcția Națională de Probațiune la emiterea unor noi ordine de încadrare salarială, în acord cu prevederile legale invocate de reclamante, în stabilirea interesului procesual al susținerii recursurilor se au în vedere și modificările survenite ulterior pronunțării hotărârii atacate, respectiv actele administrative emise în vederea punerii în aplicare a sentinței recurate.

Înalta Curte reține că, potrivit înscrisurilor de la dosar, recurentul-pârât Ministerul Justiției a emis Ordinul nr. 2883/C/2018, prin care a dispus ca, începând cu data de 09 aprilie 2015, salariul de bază al personalului de probațiune se stabilește prin luarea în calcul a valorii de referință sectorială 421,36 RON, iar începând cu data de 01 decembrie 2015 prin raportare la valoarea de referință sectorială 463,5 RON, astfel că nu se mai justifică obligarea sa la emiterea unui ordin prin care salariile personalului de probațiune să se stabilească începând cu data de 09 aprilie 2015 pe baza valorii de referință sectorială 405 RON, majorată cu 10% începând cu data de 01 decembrie 2015, iar intimata - pârâtă Direcția Națională de Probațiune a procedat la plata diferențelor salariale rezultate din aplicarea acestui ordin, în concordanță cu dispozițiile legale în vigoare (filele x verso - 110 dosar recurs).

În raport de această împrejurare, Înalta Curte reține că, în prezent, nu mai subzistă interesul procesual al susținerii recursurilor, având în vedere că recurentul-pârât Ministerul Justiției și intimata-pârâtă Direcția Națională de Probațiune, ulterior pronunțării sentinței recurate, și-au îndeplinit obligațiile stabilite prin hotărârea atacată, cu efectul unei recunoașteri implicite a pretențiilor reclamantelor. Prin urmare, interesul de a acționa al părților recurente nu mai este actual, potrivit art. 33 din C. proc. civ., iar condiția de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes nu este îndeplinită, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes în susținerea recursului și va respinge recursurile declarate de reclamantele A., B., C., D. și E. și de pârâtul Ministerul Justiției, ca fiind lipsite de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția lipsei de interes în susținerea recursurilor invocată din oficiu.

Respinge recursurile declarate de reclamantele A., B., C., D. și E. și de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 1388 din 21 martie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca fiind lipsite de interes.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2020.