Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.11.2020
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6362/2020

HOTĂRÂRE
26.11.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6362/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii La data de 15 mai 2018 s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, contestația în anulare formulată de A., C. și D., împotriva încheierii nr. 38/CC din 28.03.2018 pronunțate în dosarul nr. x/2017. 2. Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 8 din 21 ianuarie 2019 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a constatat perimată contestația în anulare formulată de A., C. și D., împotriva încheierii nr. 38/CC din 28.03.2018 pronunțate în dosarul nr. x/2017.

3. Cererea de recurs formulată Împotriva sentinței nr. 8 din 21 ianuarie 2019 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au formulat recurs A., C. și D.. II. Soluția instanței de recurs Examinând cu prioritate excepția de tardivitate a recursului dedus judecății în prezenta cauză, conform dispozițiilor art. 248 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul de față este tardiv formulat, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.: "Hotărârea care constată perimarea este supusă recursului, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la pronunțare.

În cauză, în ceea ce privește recursul formulat de A., C. și D., se constată că sentința recurată a fost pronunțată la data de 21.01.2019, iar cererea de recurs a fost înaintată prin e-mail la 13.02.2019, conform dovezii aflate la dosar, în condițiile în care ultima zi de declarare în termen a recursului era data de 28.01.2019. În raport de aceste aspecte, se constată că recursul de față a fost declarat și motivat cu depășirea termenului de 5 zile de la comunicarea hotărârii recurate, prevăzut de art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., termen care s-a împlinit pentru recurenți la data de 28.01.2019. Conform art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel." Această sancțiune se aplică și în cazul nerespectării termenului de declarare a recursului, demers ce presupune exercitarea unui drept procesual.

De asemenea, se reține că la dosar nu a fost formulată o cerere de repunere în termen de către recurenți, potrivit dispozițiilor art. 186 C. proc. civ., și nici nu s-a contestat sau justificat depunerea tardivă a cererii de recurs. 2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Prin urmare, pentru considerentele anterior relevate și în temeiul dispozițiilor art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanții Asociația "B.", D. Radu, C. împotriva sentinței nr. 8 din 21 ianuarie 2019 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat. PENTRU ACESTE MOTIVE,

D E C I D E Respinge recursul formulat de reclamanții Asociația "B.", D. Radu, C. împotriva sentinței nr. 8 din 21 ianuarie 2019 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 noiembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-01-16
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 244/2020
Ședința publică din data de 16 ianuarie 2020 Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin încheierea pronunțată la data de 26 ianuarie 2018 în dosarul nr. x
ÎCCJ 2019-02-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 308/2019
Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 218/A/2017 pronunțată la
ÎCCJ 2018-06-22
0,96
ÎCCJ, Decizia nr. 4/2019
Asupra admisibilității în principiu a recursului; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea ce formează obiectul recursului Prin Decizia nr. 2748 din 22 iunie 2018, pronunțată de Înalta
ÎCCJ 2019-06-19
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 693/2020
Asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei: La data de 4 iulie 2018, pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a fost înregistrat recursul formulat de recurenta A. împotriva Încheierii de ședință din d
ÎCCJ 2020-02-20
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 522/2020
Asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată la data de 18.10.2018, pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, contestatoarea A. a formulat contestație în anulare împotriva Deciz
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă