Decizia nr. 868/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — cale de atac împotriva sentinței nr. 76/2018 a Curții de Apel Galați

Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. x/2017, reclamanta Asociația "A." Brăila a solicitat anularea Deciziei de retragere acreditare furnizor de servicii sociale nr. 254/27.07.2017 emisă de Ministerul Muncii și Justiției Sociale.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 76 din data de 17 mai 2018, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea promovată de către reclamanta Asociația "A." Brăila, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii și Justiției Sociale București și a anulat Decizia de retragere acreditare furnizor de servicii sociale nr. 254/27.07.2017 emisă de Ministerul Muncii și Justiției Sociale.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 76 din data de 17 mai 2018 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Muncii și Justiției Sociale prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată. În susținerea cererii de recurs, recurentul-pârât a precizat că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde numai motive contradictorii sau străine de natura pricinii. Recurentul a susținut că: există contradicție între considerente și dispozitiv, în sensul că dintr-o parte a hotărârii rezultă că acțiunea este întemeiată, iar din altă parte, că nu este întemeiată, astfel că nu se poate ști ce anume a decis instanța; există contradicție între considerente, în sensul că din unele rezultă netemeinicia acțiunii, iar din altele faptul că este întemeiată. Astfel, se admite acțiunea reclamanților, după ce, în prima parte a considerentelor sentinței, instanța de fond reține că "reclamanta nu a făcut dovada unei alte situații de fapt". Acesta apreciază și că motivarea soluției este superficială. În acest sens apreciază că conform legii, s-a consacrat principiul general potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate, judecătorii fiind datori să arate în cuprinsul hotărârii motivele de fapt și de drept în temeiul cărora și-au format convingerea. Or, în speța dedusă judecății, din lecturarea sentinței se constată că instanța de fond nu s-a conformat dispozițiilor legale, analizând sumar și generic cauza, nefăcând nicio referire concretă la probatoriul administrat, interpretând într-un mod personal și restrictiv norma de drept. Procedând astfel, instanța de fond a încălcat în mod flagrant dreptul părților la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și libertăților fundamentale, drept care impune în sarcina instanțelor obligația de a proceda la o examinare efectivă a mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat constant în jurisprudența sa că, întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci a unor drepturi concrete și efective, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile formulate de părți sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată (Hotărârea Artico c. Italiei, Hotărârea Van der Hurt c. Olandei), Recurentul-pârât apreciază că hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea sreșită a normelor de drept material. Acesta apreciază că încălcarea normelor de drept material s-a realizat prin restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, violarea unor principii generale de drept, instanța dând o greșită interpretare a prevederilor legale și reținând faptele greșit în raport de exigențele textului de lege. În dovedirea celor afirmate recurentul susține că acreditarea furnizorilor de servicii sociale se realizează în baza criteriilor specifice, denumite în continuare criterii, ce reprezintă cerințele de bază prin care se evidențiază capacitatea acestora de a înființa, a administra și a acorda servicii sociale. Respectarea criteriilor este atestată prin certificat de acreditare. Instanța de judecată prin sentința civilă nr. 76/17.05.2018 nu lămurește toate faptele aflate în legătură cu decizia pe care a anulat-o, astfel încât să pronunțe o concluzie justă și logică cu privire la obiectul acestei cauze. Sentința civilă nr. 76/17.05.2018 pronunțata de Curtea de Apel Galați nu este precisă, astfel încât să conducă, în mod logic și convingător, la o soluție corectă. Nu s-au analizat corect, efectiv și real mijloacele, argumentele și elementele de probă pentru a le putea aprecia pertinența, au fost interpretate în mod restrictiv prevederile legale invocate chiar dacă în mod corect a reținut situația de fapt. Instanța de fond a reținut superficial criteriul evocat de pârâtul Ministerul Muncii și Justiției Sociale privind capacitatea managerială pentru înființarea și furnizarea de servicii sociale, referitor la faptul că, în cauză este pusă, în fapt, în discuție calitatea managementului și nu s-a făcut dovada că reclamanta nu mai întrunește vreunul dintre criteriile care au stat la baza acordării certificatului de acreditare pentru furnizor de servicii. Instanța de fond nu a avut în vedere definiția capacității manageriale - capacitatea de a planifica, organiza, desfășura și controla anumite activități, capacitate care nu a fost dovedită nici de reclamantă și nici de instanța de fond prin hotărârea pronunțată. Instanța de fond nu a avut în vedere toate deficiențele constatate de echipa de control în timpul verificărilor efectuate în centrele aflate în subordinea B. Brăila, deficiențe pe care, dacă le-ar fi analizat în totalitatea lor, ar fi constatat că nu sunt îndeplinite prevederile art. 28 Lit. a) din Legea nr. 197/2012. Instanța de fond a reținut că "reclamanta nu a făcut dovada existenței unei alte situații de fapt decât cea reținută de Corpul de Control al ministrului", organ de control care nu a putut aprecia că serviciile acordate de asociație sunt calitative, având în vedere numeroasele deficiențe constatate, așadar, instanța nu a pronunțat o hotărâre bazată pe situația de fapt prezentată detaliat prin susținerile scrise și orale și probată prin înscrisurile depuse la dosar. Recurentul apreciază că dacă instanța de fond analiza toate informațiile colectate la fața locului de către echipa de control, așa cum au fost ele prezentate, ar fi constatat absența capacității manageriale a conducerii B., determinată și de cunoștințele deficitare în managementul serviciilor sociale, și ar fi constatat că nu poate exista calitate fără capacitate managerială. Recurentul-pârât în susținerea cererii de recurs a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Apărarea formulată în cauză Intimata-reclamantă Asociația "A." au depus întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.

Cu privire la examinarea recursului În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 07.01.2019 s-a fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de la data de 08 iunie 2021, iar ulterior prin încheierea din 17 aprilie 2019 s-a preschimbat din oficiu termenul de judecată la data de 16 februarie 2021. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului declarat în cauză Examinând sentința recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: Cu privire la starea litigioasă, Înalta Curte reține pe scurt că prin Decizia nr. 254/27.07.2017, Ministerul Muncii și Justiției Sociale (MMJS) a dispus, în baza art. 22 și 28 din Legea nr. 197/2012, retragerea acreditării furnizorului de servicii sociale, respectiv Certificatul de Acreditare seria x nr. x eliberat la data de 14.04.2014, pentru furnizorul - Asociația "A.". În motivarea acestei decizii s-a reținut că intimata-reclamantă Asociația "D." nu a mai îndeplinit în totalitate condițiile de licențiere pentru serviciile sociale, în sensul nerespectării standardelor minime de calitate, respectiv: supraaglomerare centre, funcționare fără avize și autorizații legale; găzduire fără respectarea drepturilor beneficiarilor; inexistența unor spații pentru servirea mesei pentru beneficiari, inexistența unor înscrisuri din care să reiasă calculul aportului caloric specific vârstei în urma cărora să se poată stabili alocația de hrană, iar mediul fizic nu era accesibil, sigur, funcțional sau intim, fapt care a condus la încălcarea criteriilor specifice care stau la baza acreditării furnizorilor de servicii. Înalta Curte, cu privire la faptele reținute în motivarea Deciziei de retragere a acreditării nr. 254/27.07.2017, apreciază că instanța de fond nu a efectuat o analiză completă, clară și coerentă a acestora. În considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că instanța de fond reține în mod corect situația de fapt, însă fără a lua în considerare apărările pârâtului concluzionează succint că în raport de prevederile art. 5, 9, 27 și 28 din Legea nr. 197/2012, motivele invocate de pârât puteau constitui doar un temei pentru retragerea licențierii serviciilor sociale pentru Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoanele cu Handicap Sf. Elena", Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane cu Handicap "Speranța", Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane cu Handicap "Sf. Maria", Centrul de Recuperare pentru Victimele Violenței Domestice și Centrul de Zi pentru copii "E.", în conformitate cu prevederile art. 27 alin. (2), lit. c) din Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare, nu și pentru retragerea acreditării furnizorului de servicii sociale Asociația "A." Brăila. Așadar, instanța de recurs apreciază că analiza instanței de fond este sumară, construită preponderent pe apărările suținute de reclamantă fără ca aceasta să facă o analiză efectivă a apărărilor emise de pârât, fapt ce echivalează cu o nemotivare a hotărârii pronunțate. Înalta Curte apreciază că instanța de fond a efectuat o analiză parțială a cauzei dedusă judecății, aceasta neanalizând toate faptele constatate de organul de control și puse în sarcina reclamantei care au condus la sancțiunea aplicată acesteia. Înalta Curte reține că pentru acreditarea furnizorilor de servicii sociale este necesară îndeplinirea unor criterii specifice, ce reprezintă cerințele de bază prin care se evidențiază capacitatea acestora de a înființa, a administra și a acorda servicii sociale. Respectarea acestor criterii fiind atestată prin certificat de acreditare. În speță, instanța de fond avea obligația să efectueze o analiză profesionistă a îndeplinirii acestor criterii în raport cu situația de fapt prezentată atât de reclamantă, cât și de către pârât. Or, instanța de fond s-a limitat în a efectua doar o analiză întemeiată exclusiv pe textul legal aplicabil, aspect relevat prin raționamentul conform căruia, neîndeplinirea unor criterii ar fi trebuit să conducă la retragerea licențierii serviciilor sociale pentru o serie de centre sociale administrate de reclamantă și nu laretragerea acreditării. Criteriile specifice pentru acreditare se pot întrepătrunde cu cele pentru licențierea unor centre care asigură servicii sociale, însă nu se pot analiza dintr-o perspectivă comună, mai cu seamă în condițiile în care instanța de fond este investită cu analiza legalității unei decizii de retragere a acreditării de furnizor de servicii sociale a unui operator privat, cum este cazul de față. În acest sens este relevant și faptul că instanța de fond nu a efectuat o analiză privitoare la capacitatea managerială a Asociației "A." în contextul tuturor neregulilor constatate de către organul de control, această conduită confirmând încă odată analiza sumară a cauzei din partea instanței de fond. În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că sentința recurată este casabilă din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 Coc proc. civ., deoarece în cuprinsul considerentelor sentinței nu sunt arătate motivele pentru care apărările pârâtului sunt respinse. În conformitate cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., republicat, instanța este obligată să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătând atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Motivarea este, așadar, un element esențial al hotărârii judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, garantat de art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 par. 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. Orice parte, în cadrul unei proceduri, are dreptul să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale, iar acesta trebuie să le examineze în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv, decât dacă toate cererile și observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, aceasta având în mod necesar obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă. Conduită procedurală a instanței de fond, prin neraportare și la argumentele prezentate în apărare de către pârât, face practic imposibilă exercitarea controlului judiciar al sentinței recurate, instanța de recurs neavând posibilitatea procedurală legală în această fază procesuală de a analiza cauza în raport de toate faptele reținute în actul de control constatat. Astfel, în speță se impune soluția casării cu trimitere spre rejudecare, din cauza lipsei motivării complete sentinței recurate și pentru asigurarea părților dublului grad de jurisdicție prevăzut de lege. În considerarea celor de mai sus, Înalta Curte urmează a trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, urmând ca în rejudecare, aceasta să stabilească cu exactitate situația de fapt dedusă judecății, să rețină și să analizeze concis în raport de apărările părților toate faptele care au stat la baza emiterii Deciziei de retragere acreditare furnizor de servicii sociale nr. 254/27.07.2017 emisă de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, în raport de apărările formulate de pârât, precum și să facă o analiză obiectivă a probatoriul propus de părți în cauză. Pentru toate considerentele expuse, constatând că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., republicat, și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Cu ocazia rejudecării, instanța de fond va examina și celelalte argumente invocate de pârât prin cererea de recurs, precum și susținerile reclamantei prin întâmpinarea depusă în dosarul de recurs.