ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Prin propunerea

formulată în data de 1 martie 2012 în Dosarul nr. 18/P/2012, D.N.A. - serviciul

teritorial Oradea a solicitat, în raport de dispozițiile art. 143 C. proc. pen.

și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., în baza art. 149

1

C.

proc. pen., arestarea preventivă a inculpatului S.I., pentru o perioadă de 29

de zile.

S-a arătat că, prin

rezoluția din 23 februarie 2012, D.N.A. - secția de combatere a infracțiunilor

conexe infracțiunilor de corupție, s-a dispus începerea urmăririi penale

împotriva numitului S.I., sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de

influență, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din Legea nr.

78/2000 și că, ulterior prin ordonanța din data de 28 februarie 2012, organele

de urmărire penală din cadrul D.N.A. - serviciul teritorial Oradea au dispus

extinderea cercetărilor penale și începerea urmăririi penale față de învinuitul

S.I., sub aspectul comiterii infracțiunii de trafic de influență în formă

continuată, faptă prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6 din

Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a reținut că, din actele

de urmărire penală efectuate în cauză rezultă că, în cursul lunii noiembrie

2011, denunțătorul R.M.I. a fost condamnat în primă instanță de către

Judecătoria Oradea pentru comiterea infracțiunii de complicitate la furt

calificat, fiindu-i aplicată pedeapsa închisorii de 4 ani și 3 luni cu

executare și că, atât în faza de urmărire penală cât și în cea a cercetării

judecătorești, denunțătorul a fost asistat de avocatul S.I., din cadrul

Baroului Bihor.

Fiind nemulțumit de

hotărârea pronunțată de Judecătoria Oradea, denunțătorul a formulat recurs,

cauza înregistrându-se pe rolul Curții de Apel Oradea, unde aceasta a fost, de

asemenea, asistat de avocatul S.I., care i-a promis că „va rezolva problema”,

deoarece la Curtea de Apel Oradea sunt „oameni mai luminați”.

S-a reținut apoi că,

în acest context, în realizarea aceleași rezoluții infracționale, în cursul

lunii februarie 2012, în perioada în care cauza se afla pe rolul Curții de Apel

Oradea în recurs, prevalându-se de influența pe care ar avea-o asupra judecătorilor

de la această instanță, inculpatul a pretins și primit în două rânduri suma

totală de 7.000 euro de la denunțător, sub pretextul că banii ar urma să fie

dați mai departe judecătorilor implicați în judecarea recursului, în vederea

pronunțării unei hotărâri favorabile, respectiv o condamnare cu suspendarea

executării pedepsei.

Astfel, potrivit

susținerilor denunțătorului, în data de 19 ianuarie 2012 s-a întâlnit cu

apărătorul său ales, av. S.I., pe holul Judecătoriei Oradea, discutând cu

acesta despre situația sa procesuală, cu această ocazie inculpatul

comunicându-i denunțătorului că a discutat despre dosarul său cu judecătorii de

la Curtea de Apel Oradea care fac parte din completul de judecată din recurs,

iar pentru obținerea unei soluții favorabile trebuie să dea suma de 6.000 euro,

respectiv câte 2.000 euro pentru fiecare dintre judecători.

Denunțătorul a arătat

că inculpatul i-a relatat că, în urma discuției avute cu judecătorii de la Curtea de Apel Oradea aceștia i-ar fi spus că, în schimbul sumei de 6.000 euro, ar putea

pronunța o condamnare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.

Totodată inculpatul i-a precizat denunțătorului că nu poate să obțină o soluție

de achitare, întrucât a fost arestat în faza urmăririi penală, iar practica

instanței este de a nu pronunța achitări în cauzele în care inculpații au fost

arestați preventiv.

Se arată apoi că în

data de 30 ianuarie 2012, denunțătorul R.M.I. a avut o întâlnire cu inculpatul S.I.,

organele specializate procedând la înregistrarea discuțiilor în mediul

ambiental purtate de aceștia, discuții care demonstrează realitatea aspectelor

susținute de denunțător prin autodenunțul formulat. Se redau pasaje din

convorbirile interceptate, concluzionându-se că din acest dialog rezultă că

avocatul S.I. a discutat cu judecători de la Curtea de Apel Oradea despre situația juridică a denunțătorului, astfel cum i-a spus și în data de 19 ianuarie

2012, dar că nu se punea încă problema remiterii celor 6.000 de euro pretinși

în data de 19 ianuarie 2012, deoarece nu are „încă nicio undă verde”.

În continuare

denunțătorul l-a asigurat pe inculpat că a pregătit „cum au vorbit atunci” suma

de bani pretinsă, respectiv 6.000 euro și că poate să-i aducă când dorește

inculpatul. Se face referire apoi la faptul că discuția dintre cei doi a

continuat, denunțătorul întrebându-l pe inculpat când trebuie să-i aducă, că

știe că trebuie să-i dea la judecători, inculpatul replicând Da, da, să ai grijă”.

Tot din această

convorbire a fost redat pasajul în care denunțătorul l-a întrebat pe inculpat

„da pentru dumneavoastră cât tre’ să vă mai dăm”, inculpatul răspunzând na,

lasă că… vedem.

Procurorul a susținut

că din aceste convorbiri rezultă fără niciun dubiu că cei 6.000 de euro sunt

bani pretinși de către inculpat pentru judecători.

În data de 6

februarie 2012 denunțătorul s-a întâlnit cu inculpatul la biroul acestuia și

i-a înmânat suma de 6.000 euro, organele de anchetă decizând să nu intervină

pentru constatarea infracțiunii flagrante în scopul stabilirii destinației ulterioare

a sumei de bani și pentru a vedea ce soluție se va pronunța în cauză.

În convorbirea dintre

cei doi, care a avut loc în 6 februarie 2012, cu ocazia remiterii celor 6.000

de euro, denunțătorul arată că pentru ăia de la Curte, 6.000. Pentru dumneavoastră nu mai trebe să vă…, inculpatul replicând lasă, nu, iar

mai apoi „mă, nu mai tot vorbi!”.

Se mai arată că, din

probele de la dosar s-a stabilit că în data de 21 februarie 2011, după ce cauza

a rămas în pronunțare, inculpatul l-a chemat de urgență pe denunțător la sediul

instanței, ocazie cu care i-a pretins o sumă de bani pentru a fi remisă

judecătorilor Curții de Apel Oradea, respectiv suma de 1.000 euro, pretinderea

banilor fiindu-i comunicată denunțătorului cu ajutorul unui bilețel pe care

avocatul a notat cuantumul sumei de bani. Banii au fost remiși inculpatului

Sava în aceeași zi, în jurul orelor 14,30 la sediul cabinetului acestuia.

Cauza a rămas în

pronunțare în data de 28 februarie 2012, denunțătorul fiind condamnat la o

pedeapsă cu suspendare sub supraveghere, astfel cum i-a promis inculpatul S.I.

cu ocazia pretinderii banilor.

Se precizează că,

prin ordonanța din 1 martie 2012 s-a dispus reținerea învinuitului pentru o

perioadă de 24 de ore, începând cu orele 00,40 și, că prin ordonanța din

aceeași dată s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpat

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență în formă

continuată, prev. și ped. de art. 257 alin. (1) C. pen. cu referire la art. 6

din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a arătat că se

impune luarea măsurii arestării preventive a inculpatului întrucât sunt

întrunite condițiile cerute de art. 143 C. proc. pen. și există cazul de

arestare preventivă prev. de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Examinând propunerea

pe baza actelor și lucrărilor de la dosar, instanța a constatat următoarele:

Potrivit art. 148 alin.

(1) C. proc. pen., măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată

dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 din același cod și există

vreunul din cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a)-f) ale art. 148.

Din analiza normelor

care disciplinează instituția arestării preventive, curtea a reținut că o

condiție sine qua non o reprezintă comiterea unei fapte prevăzute de legea

penală, respectiv existența unor probe sau indicii temeinice că a fost

săvârșită o faptă prevăzută de legea penală.

De asemenea, potrivit

art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția europeană, o persoană poate fi privată de

libertate în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente

atunci când există suspiciuni rezonabile că a săvârșit o infracțiune.

Existența acestor

probe sau indicii temeinice, respectiv a suspiciunii rezonabile, trebuie să se

refere la săvârșirea unei anumite infracțiuni concret determinate, iar prin

existența acestor suspiciuni rezonabile se înțelege existența unor date,

informații care să convingă un observator obiectiv și imparțial că este posibil

ca o persoană să fi săvârșit o infracțiune.

Prevederile art. 5

paragraful 1 lit. c) din Convenție fac referire la noțiunea de suspiciuni,

întrucât nu este necesar ca la momentul arestării anchetatorii să aibă

suficiente probe pentru a aduce o acuzație. Plauzibilitatea bănuielilor pe care

trebuie să se bazeze o arestare constituie un element esențial al protecției

oferite de art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenție împotriva privărilor

arbitrare de libertate. Nu este suficient ca bănuiala să se bazeze pe buna

credință a autorităților, deoarece caracterul plauzibil al bănuielii presupune

existența unor fapte sau informații apte, așa cum s-a arătat mai sus, să

convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana în cauză să fi

săvârșit infracțiunea. Ceea ce poate trece drept plauzibil depinde de ansamblul

circumstanțelor cauzei.

Or, din datele

existente în cauză nu există indicii temeinice, cu atât mai puțin probe care să

justifice luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.

Astfel, infracțiunea

de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen., constă în primirea sau

pretinderea de bani ori alte foloase sau acceptarea de promisiuni, de daruri,

direct sau indirect, pentru sine ori pentru altul, săvârșite de către o

persoană care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui

funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în

atribuțiile sale de serviciu.

Pentru a fi în

prezența infracțiunii de trafic de influență este necesar să se lezeze

relațiile sociale a căror existență și dezvoltare sunt fundamentate pe

încrederea și prestigiul pe care trebuie să le aibă funcționarii organelor,

instituțiilor statului, serviciilor publice și care impun înlăturarea oricărei

suspiciuni cu privire la corectitudinea, onestitatea și probitatea acestora.

Subiect activ

nemijlocit al infracțiunii este persoana care răspunde cerinței esențiale de a

avea influență sau a lăsa să se creadă că are influență asupra funcționarului.

În cazul infracțiunii

de trafic de influență, elementul material al laturii obiective rezidă în

acțiunea de traficare a influenței reală sau presupusă pe lângă un funcționat,

care poate fi săvârșită prin modalități alternative - primirea ori pretinderea

de bani ori alte foloase, ori acceptarea de promisiuni de daruri -, pentru a-l

determina să facă sau să nu facă un act care intră în atribuțiile de serviciu

ale acestuia.

Întreaga construcție

juridică a infracțiunii prevăzute de art. 257 C. pen. impune concluzia că

autorul faptei face uz de trecerea sa reală sau presupusă pe lângă un

funcționar, aspect ce rezultă din însăși denumirea marginală a textului de

incriminare. Infracțiunea presupune și o intervenție promisă, ce ar urma să se

facă pe lângă funcționar, pe baza influenței pe lângă acesta, în scopul de a-l

determina să facă ori să nu facă un act care intră în atribuțiile sale de

serviciu.

Cumpărătorul de

influență plătește sau acceptă să plătească, prin traficantul de influență,

serviciile funcționarului pe care le dorește, astfel încât el nu este interesat

de faptul că banii sau alte foloase primite ori pretinse sunt destinate traficantului

ori altei persoane.

Existența

infracțiunii nu este condiționată de cunoașterea de către cumpărătorul de

influență a faptului dacă banii ori alte foloase au fost primite, pretinse sau

acceptate de către traficant pentru sine sau pentru altul.

Acțiunile care

alternativ pot constitui element material la laturii obiective a infracțiunii

sunt: autorul să acționeze, să săvârșească faptele prevalându-se de influența

reală sau presupusă pe care o are sau lasă se creadă că o are pe lângă

funcționar; primirea ori pretinderea de bani sau foloase trebuie să fie

săvârșită de către autor pentru a-l determina pe funcționar, pe lângă care are

influență sau lasă să se creadă aceasta să facă sau să nu facă un act care

intră în atribuțiile sale de serviciu.

Acțiunea trebuie

săvârșită mai înainte ca funcționarul, pe lângă care s-a pretins influența și

promis că va interveni, să fi îndeplinit actul care intră în atribuțiile sale

de serviciu și care este cerut, sau cel mai târziu în timpul efectuării lui,

concomitent cu aceasta.

Din punct de vedere

al laturii subiective infracțiunea se poate comite numai cu intenția calificată

de scop.

Revenind la speță,

instanța a constatat că, formal, din propunerea de arestare preventivă rezultă

că ar fi îndeplinite condițiile cerute de lege pentru ca fapta reținută în

sarcina inculpatului să fie încadrată juridic în dispozițiile art. 257 C. pen.

Deși în acest moment

al procesului penal instanța nu este îndrituită de a face o analiză pe fondul

acuzației, în sensul verificării îndeplinirii elementelor constitutive ale

infracțiunii, totuși, fiind în prezența unui propuneri prin care este vizată

libertatea persoanei, raportându-se și la dispozițiile art. 143 C. proc. pen. -

săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală -, are obligația să facă o

verificare sumară relativ la acuzația ce i se aduce inculpatului.

Denunțul și

declarațiile numitului R.M.I. (filele 7-10, 158-173) nu se coroborează cu nicio

altă probă administrată până în prezent în faza de urmărire penală,

nedovedindu-se că inculpatul a pretins de la denunțător vreo sumă de bani

susținând că o va folosi pentru a-și trafica influența asupra judecătorilor de la Curtea de Apel Oradea, investiți cu judecarea cauzei privindu-l pe denunțător, sau că i-ar fi

dat de înțeles acestuia că are o influență reală sau presupusă asupra acestora.

Din actele aflate la

dosar rezultă că, într-adevăr, denunțătorul i-a remis inculpatului, cu două

ocazii diferite suma de 7.000 de euro, aspect neconstatat de către acesta (filele

7-10, 158-173, 176-188, 203-205 din dosarul de urmărire penală și declarația

inculpatului dată în fața instanței - filele 19-21), însă inculpatul a dovedit

caracterul licit al pretinderii și primirii acestei sume, cu contractul de

asistență juridică și chitanța fiscală.

Organele de urmărire

penală nu au putut produce o probă care să conducă la suspiciunea rezonabilă că

această sumă de bani a fost dată de către denunțător știind sau crezând că

inculpatul, traficându-și influența, va determina magistrații învestiți cu

judecarea recursului să pronunțe o soluție în favoarea acestuia.

Astfel, din

procesul-verbal de redare a convorbirilor interceptate în data de 30 ianuarie

2012 (filele 38-41) nu rezultă despre ce înțelegere este vorba între cei doi,

atunci când inculpatul susține că nu are nicio undă verde să… și nici care este

obiectul acestei înțelegeri (fila 38). În continuarea discuțiilor, denunțătorul

arată că a pregătit vreo 6000 de euro, fără să precizeze cu ce titlu, iar apoi,

din convorbiri rezultă aspecte ce se circumscriu relației client-avocat

(inculpatul i-a cerut denunțătorului să recunoască faptele, i-a indicat ce să

declare, solicitându-i să recurgă la procedura de judecare simplificată,

denunțătorul cerându-i avocatului să rezolve ceva cu ei, or, din discuție nu se

înțelege dacă este vorba de vreo modalitate de rezolvare a problemei legate de

latura civilă a cauzei sau de altceva, însă inculpatul îi spune din nou că

trebuie să recunoască rechizitoriul).

Este de observat că

dialogul nu este clar, sunt redate jumătăți de fraze, incoerente, iar

încercările denunțătorului de a canaliza discuția în sensul dorit au rămas fără

rezultat, cu nicio ocazie inculpatul personal nepretinzându-i denunțătorului

vreo sumă de bani pentru a-și trafica influența pretinsă sau reală asupra judecătorilor.

Totodată, interceptările redate nu demonstrează nici faptul că inculpatul a

primit suma de bani în scopul sus-menționat și nici faptul că a lăsat să creadă

că are influență asupra magistraților. Împrejurarea că denunțătorul a încercat

de nenumărate ori să facă legătură între suma de bani și judecători și să-l

provoace pe inculpat în sensul de a spune ceva despre influența sa, rezultă din

discuțiile purtate între cei doi, inclusiv în datele de 3 februarie 2012

(filele 58-63) și 6 februarie 2012 (filele 95-100), însă aceste demersuri nu

și-au atins scopul, inculpatul, prin răspunsurile date, nelăsând să se

înțeleagă că are influență sau ar putea avea influență asupra judecătorilor,

relevante în acest sens fiind susținerile acestuia, respectiv mă nu tot vorbi

de astea și de împrumuturi și de judecători, că n-are nicio…. (fila 40), mă nu

mai tot vorbi (fila 99).

De altminteri,

dialogurile purtate între cei doi nu vizează exclusiv acest subiect (a se vedea

și procesul-verbal de redare a convorbirilor interceptate din 2 februarie 2012

- filele 43-54), ci mai degrabă maniera în care trebuie făcută apărarea în

cauză, posibilități de amânare a cauzei, precum și un alt dosar pe care

denunțătorul afirmativ îl avea pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria

Oradea.

Din ansamblul

înregistrărilor ambientale, iar nu din pasaje desprinse din context, instanța

constată că acuzarea se bazează doar pe deducții, care nu pot constitui indicii

temeinice în sensul cerut de art. 143 alin. (1) C. proc. pen.

Susținerile

procurorului din referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive

că avocatul i-a promis denunțătorului că-i va rezolva problema la Curtea de Apel Oradea, nu sunt susținute de probele administrate până în acest moment în

cauză, afirmația denunțătorului (filele 8 și 120) că la Curtea de Apel Oradea sunt judecători „mai luminați” fiind singulară. De altfel, această

afirmație pretins a fi făcută de către inculpat nu este de natură să ducă la

concluzia că acesta ar fi lăsat să se înțeleagă că hotărârea instanței de fond

se va reforma ca urmare a influenței pe care ar avea-o asupra judecătorilor de

la instanța de control judiciar, ci se circumscrie relației client-avocat. Este

evident că o astfel de „expresie” constituie, de regulă, un argument pe care

orice avocat îl invocă în fața clientului său atunci când promovează o cale de

atac, fiind evident că judecătorii de la o instanță superioară au mai multă

experiență și sunt percepuți ca având o valoare profesională mai înaltă.

De asemenea,

pretinderea denunțătorului că suma de 1.000 de euro i-a fost cerută prin

intermediul unui bilețel, pe care avocatul a notat cuantumul sumei, nu este

probată, la dosarul cauzei neexistând un astfel de înscris, ci doar acela pe

care inculpatul a notat numărul dosarului, al rechizitoriului și mențiunea

„declarație conform art. 320

1

C. proc. pen.” (fila 56), pe care de

altfel denunțătorul a și dat-o la Biroul notarului public M.G.

În aceste condiții,

instanța apreciază că în speță nu sunt motive verosimile, care să justifice

bănuiala că inculpatul a comis infracțiunea de care este acuzat, cerință

obligatorie conform normelor interne și europene (a se vedea art. 68

1

C. proc. pen. și art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenția europeană a

drepturilor omului, precum și cauza CEDO 30 august 1990 Fox Campbell et Hartly

c/a Regatul Unit, paragraful 32).

În cauză, inculpatul

a susținut și a făcut dovada că a încheiat un contract de asistență juridică cu

denunțătorul, în data de 10 ianuarie 2012, semnat de către acesta, contract în

care s-a inserat următoarea clauză: „suma de 7.000 euro reprezintă onorariu de

succes în ipoteza obținerii unei soluții cu suspendare, dată la care se va

elibera chitanța, în caz contrar, restituindu-se suma de 7.000 euro” (fila 112).

La data pronunțării deciziei penale nr. 238/R/2012 a Curții de Apel Oradea

(fila 154) s-a emis chitanța din 28 februarie 2012 pentru suma de 30.000 lei -

fila 114 (echivalentul sumei de 7000 euro), iar în ședința publică din 1 martie

2012, apărarea a depus la dosar registrul-jurnal de încasări și plăți pe anul

2011 al Cabinetului Avocațial Individual Ioan Sava (filele 22-23, dosarul

instanței)din care rezultă că celelalte sume de bani încasate de la denunțător

pe baza chitanțelor din 30 octombrie 2011 (fila 116) și 24 februarie 2011 (fila

117) sunt menționate în ordine cronologică.

Actele depuse de

procurorul de ședință la dosarul cauzei, respectiv împuternicirile avocațiale,

ambele din 10 ianuarie 2012, emise pe seama clienților S.G. și R.M.I. nu sunt

de natură a dovedi că inculpatul și-a preconstituit acte în apărare, în raport

de faptul că numai una dintre ele are regim special și, mai mult de atât se

poate observa că dintre cele trei împuternici avocațiale depuse de către

apărătorii aleși ai inculpatului(filele 13-15, dosarul instanței) doar cea cu nr.

43/2012 are regim special(fila 15, dosarul instanței).

Este de relevat

faptul că, la percheziția domiciliară efectuată la locuința inculpatului s-au

găsit trei bancnote cu cupiura de 200 euro ale căror serii corespunde cu

seriile unui număr de trei bancnote predate de D.N.A. denunțătorului

(X02471327255, X00380228591 și N00471128898 - filele 66 și 140).

În cauză mai există o

incertitudine informațională, rezultată din împrejurarea că deși organele de

anchetă i-au remis denunțătorului - persoană a cărei credibilitate poate fi

pusă la îndoială, față de antecedența sa penală -, sumele de 6.000 de euro în

data de 6 februarie 2012 (filele 92-93) și de 1.000 euro în data de 21

februarie 2012 (fila 109), au decis să nu intervină pentru constatarea

infracțiunii flagrante, pierzând astfel urma banilor. Explicația procurorului

că s-a urmărit destinația ulterioară a sumei de bani și s-a așteptat

pronunțarea soluției în cauză nu este de natură să înlăture această incertitudine

sau să constituie un argument în sprijinul acuzării.

Astfel fiind, curtea

a constatat că în cauză nu s-a făcut dovada existenței unor indicii temeinice

din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis fapta de care

este acuzat. Actele de la dosar nu sunt de natură a crea convingerea instanței

că există motive plauzibile în sensul art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenția

de la Strasbourg, care să justifice privarea de libertate a inculpatului în

condițiile în care suspiciunea se întemeiază doar pe susținerile denunțătorului

care nu se coroborează cu actele de la dosar așa cum rezultă din motivele

anterior expuse.

Potrivit art. 148 alin.

(1) C. proc. pen. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată

dacă sunt întrunite cumulativ cerințele prevăzute în art. 143 și există unul

dintre cazurile prevăzute de 148 alin. (1) lit. a)-f) și alin. (2) C. proc.

pen.

În speță parchetul a

susținut că există cazul de arestare preventivă prevăzut de art. 148 lit. f) C.

proc. pen.

Deoarece în cauză nu

sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 143 C. proc. pen., instanța, în baza

art. 149

1

alin. (9) teza a II-a C. proc. pen., a respins propunerea

de arestare preventivă a inculpatului, considerent pentru care nu a mai

analizat îndeplinirea condiției prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Împotriva Încheierii nr.

1/PI din 1 martie 2012 a Curții de Apel Oradea s-a exercitat calea de atac a

recursului de către Parchet.

Se invocă că

parcurgerea motivării instanței de fond în adoptarea soluției respingerii

propunerii de arestare Preventivă întemeiată exclusiv pe inexistenta

temeiurilor prevăzute de art. 143 C.proc.pen relevă o vădită neconcordantă

între conținutul real al mat

erialului probatoriu administrat în cauză și

interpretarea conferită acestuia de instanță. Susținerile instanței conform

cărora „denunțul și declarațiile numitului R.M.I. nu se coroborează cu nicio

altă probă administrată.”, respectiv că, „inculpatul a dovedit … caracterul

licit al pretinderii și primirii acestei sume, cu contractul de asistență

juridică și chitanța fiscală” sunt, indiscutabil, rezultatul ignorării unor

aspecte probatorii evidente cu relevanță juridică în planul conturării

infracțiunii pentru care s-a formulat propunerea de arestare preventivă.

În realitate,

probațiunea administrată în cauză relevă o adevărată structurare a activității

infracționale, care a presupus parcurgerea mai multor etape, urmărite

îndeaproape de inculpat:

de către inculpatul - avocat că există o deschidere relațională largă către

judecătorii Curții de Apel, dincolo de limitele impuse de exercitarea

drepturilor apărător în procesul penal, respectiv crearea în mintea

denunțătorului a convingerii că inculpatul - avocat are o influență reală

asupra judecătorilor din completul de recurs.

de remiterea - primirea sumelor de bani, respectiv a sumei de 6.000 euro și,

ulterior, suplimentarea acestui cuantum cu suma de 1.000 euro.

ulterioară săvârșirii infracțiunii, de a masca folosul material al traficului

în onorariu de succes.

Așa fiind, în recurs

procurorul a solicitat să se admită în rejudecare propunerea de arestare

preventivă, astfel cum a fost formulată în scris, arătând că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen., respectiv există probe și

indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care s-a pus în

mișcare acțiunea penală și există în mod corespunzător cazul de arestare

prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen.

S-a relevat că

inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa

închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea acestuia în libertate

prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, care rezidă în sentimentul

de insecuritate creat celor care au luat la cunoștință despre comiterea

infracțiunii și în stimularea temerii că justiția nu acționează suficient de

ferm împotriva unor manifestări infracționale de accentuat pericol social.

În cauză, pericolul

social concret pentru ordinea publică rezultă din pericolul social al

infracțiunii și din calitatea deținută de inculpatul S.I. - avocat în cadrul

Baroului Bihor.

Instanța de recurs

reține următoarele:

Dincolo de aspectele

teoretice așezate în plan juridic, vizând atât sfera de abordare a instituției

arestului preventiv cât și cea privind infracțiunea de trafic de influență

prev. de art. 257 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 6 din Legea nr. 78/2000,

pe care instanța de recurs și le însușește în integralitatea lor,

faptul că inculpatul

ar fi procedat în modul reclamat în cuprinsul propunerii de arest preventiv

este relevat de discuția denunțătorului coroborată cu conținutul discuțiilor

ambientale purtate între denunțător și inculpat.

Relevante sub acest

aspect sunt:

A) discuția purtată

în data de 30 ianuarie 2012:

R.M.I.: - Ă… știți

pentru ce ... pentru ce am vorbit cu dumneavoastră.

S.I.: - Da!

R.M.I.: - Ați reușit

să vorbiți? Îi ok?

S.I.: - Am vorbit, da

încă . nu am nicio undă verde, să.

R.M.I.: - Aha! Că io

am pregătit, v-am spus, cum am vorbit atuncea, am pregătit vreo 6.000 de euro

pentru adică, toți

îs

pregătiți,

Înțelegeți? 2.500 ii am azi și 3.500 îmi vin mâine și pot să vi-i aduc când

dori . ziceți dumneavoastră! Vă rog foarte mult! La dosar … referitor la dosar!

Decât să plătesc acolo, pagube la … o grămadă de pagube, nu puteți rezolva cu

ei ... ceva, Încă .

în

plus? Că

… mai dau ceva! Nu, nu-i problemă! Înțelegeți? Hm?

S.I.:

- Da' păi, alea-s .

tu tre' să recunoști rechizitoriu

R.M.I.: - Da. Și cum .

o să mă întrebe pe mine? Că acuma, dumneavoastră știți! Că io.

S.I.:

- O laie! O să vorbim

să nu te ... că ... atâta …

Parcurgerea

pasajului, având în prim plan afirmația inculpatului – avocat „Am vorbit, da”,

face trimitere la aspectul că inculpatul i-a confirmat în mod expres și

explicit denunțătorului că, deja relaționarea cu judecătorii a avut loc. Faptul

că, în momentul imediat următor, inculpatul a afirmat că „încă . nu am nicio

undă verde …”, arată că relaționarea respectivă, deși a avut loc, nu a dobândit

până în acel moment caracter de certitudine

.

Faptul că, în cadrul

aceleiași discuții, denunțătorul se îndreaptă spre inculpat cu o nouă cerere de

a rezolva, pe lângă chestiunea legată de aplicarea unei pedepse în regim

suspensiv de executare, inclusiv problema despăgubirilor, demonstrează că inculpatul

l-a convins pe denunțător că influența sa asupra judecătorilor ar fi reală.

Așadar, obiectiv,

discuția dintre cei doi se poartă asupra soluției exprese a instanței de

judecată și nicidecum asupra diligențelor avocațiale.

B) discuția purtată

în aceeași zi, ulterior:

R.M.I.: Când tre să

vi-i aduc. Că știu că tre să-i dați și dumneavoastră la judecători, acolo!

S.I.: Da, da să ai

grijă!

R.M.I.: Da vă rog

foarte frumos, domnu.

S.I.: Ți-am spus, că

am vorbit!.

Așadar, sub nicio

formă nu s-ar pune problema destinației licite a acestor sume de bani din

moment ce, în mod expres, se arată că acestea urmau să ajungă la completul de

judecată, cu toată prudența în manifestare necesară în acest sens. Inculpatul -

avocat îl atenționează pe denunțător să fie prudent și să manifeste grijă în

privința modului în care acționează.

C) discuția purtată

de denunțător cu inculpatul în aceeași zi cu cele mai sus redate, dar

ulterioară:

R.M.I.: - Tre' să

recunoaștem? Aha! Na . Sau . auziți, zi . o zis și soția! Dacă ar fi . mai dau

in plus și trei-patru mii, numa' să fie odată. să reușim o achitare! Dar, știți

ce vreau să vă întreb? Referitor la dumneavoastră! Că o zis și soția să vă

întreb! Aia

6.000

îs pentru ei! Da' pentru, pentru (…) pentru dumneavoastră? Cât tre' să vă mai

dăm.

S.I.: Na, lasă că vedem.

R.M.I.: Cum

S.I.: O să vedem cum

va fi.

Acest

pasaj nu face notă discordantă cu celelalte redate la literele A) și B) și este

în măsură să evidențieze preexistența unei prevalări de influentă asupra

judecătorilor de la Curtea de Apel Oradea din partea inculpatului, unica în

măsură să permită un astfel de dialog cu privire la sumele de bani destinate

completului. De asemenea, nu asistăm la un monolog ci la un veritabil dialog

între cele două persoane.

D)

discuția purtată de denunțător cu inculpatul în data de 06 februarie 2012, în

jurul orelor 14.00 (cu ocazia remiterii sumei de 6.000 euro către inculpatul -

avocat):

S.I.: - Bun.

R.M.I.: - Pentru ăia de la Curte, 6 mii. Pentru dumneavoastră nu mai trebuie să.

S.I.: Lasă, nu.

R.M.I.: - Bun! Nu, că.

S.I.: - Mă! Nu mai

tot vorbi! Spune-i la socru-tău să vină să mă caute.

R.M.I.: - Atuncea, la

dimineață? Bun! Bun! La să fie la dimineață?

S.I.: - Să vină, amu,

că la 9 avem procesul

!

În ceea ce privește

aspectele referitoare la pretinderea, urmată de remiterea - primirea sumei de

6.000 euro, din punct de vedere probatoriu, sunt părți integrante ale acelorași

coordonate probatorii relevate mai sus, care pot și trebuie să fie analizate

din aceeași per

spectivă.

Referitor la suma de

1.000 euro, pretinsă cu același titlu denunțătorului de către inculpat,

probațiunea existentă în cauză, de această dată, se limitează într-adevăr la

declarația denunțătorului coroborată cu declarațiile inculpatului, dat

e atât în fața

organelor de anchetă, cât și în fața instanței de judecată de fond și recurs.

Toate aceste elemente

învederate apar a fi suficiente, în viziunea instanței de recurs, în a putea

face trimitere la incidența art. 143 C. proc. pen. în cauză.

Deși netransformate

în probe, cu un caracter cert, indubitabil, toate cele descrise constituie

indicii temeinice desprinse din datele existente în cauză, din care rezultă

presupunerea rezonabilă că persoana anchetată ar fi săvârșit infracțiunea

expres reclamată de trafic de influență având ca obiect primirea unei sume

modice totale de 7.000 euro de la denunțătorul R.M.I.

În alt plan, dar

condiționat de cele arătate, nu se poate desprinde necesitatea dispunerii celei

mai severe măsuri preventive în cauză, în condițiile în care ancheta penală are

un anumit caracter complex și care astfel se transpune printr-o anumită

dilatare temporală, în cuprinsul căreia va trebui să se răspundă unor detalii

învederate de inculpat vizând așa-zisa „undă verde” ce ar fi vizat o chestiune

strict juridică, de practică judiciară în materia aplicării art. 320

1

C. proc. pen. prin prisma interpretării date de Înalta Curte de Casație și

Justiție, sau, clarificarea naturii discuției dintre cele două persoane direct

implicate, respectiv dihotomia dintre noțiunile concrete de dialog și monolog.

În plus, în speță se reține perfectarea unui contract de asistență juridică

purtând numărul 1 din 10 ianuarie 2012 în cuprinsul căruia s-a inserat

mențiunea achitării sumei de 1.000 la data de 10 februarie 2012 și achitării

sumei de 7.000, fără precizarea monedei, precum și a două chitanțe, despre care

se susține de acuzare că au caracter fictiv.

În concluzie, nevoia

de a asigura ordinea publică și buna desfășurare a procesului penal, inclusiv

privit prin prisma jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, din

care s-au desprins anumite precepte în materie de incidență a măsurilor

preventive, reclamă nu doar o analiză de condiționalitate în luarea măsurilor

ci și o privire aprofundată pe culoarul alternativității în alegerea acestora,

Înalta Curte apreciind că obligația de a nu părăsi țara pe o durată de 30 de

zile față de inculpat, începând cu 16 martie 2012, este aptă să satisfacă toate

cerințele unei normale desfășurări a procesului penal.

Așa fiind, opinând în

acest sens, vor avea incidență dispozițiile art. art. 145 pct. 1

1

,

fiind de instituit obligațiile legale aferente în acest sens.

O notă aparte vizează

trimiterea la obligațiile facultative prevăzute legal la art. 145 pct. 1

2

,

respectiv cea de a nu se apropia de denunțător și nici de martori și să nu

comunice direct sau indirect cu aceștia, cadrul probator incipient anterior

descris făcând necesară o astfel de protecție, precum și obligația de a nu

desfășura profesia în exercitarea căreia se pretinde că ar fi săvârșit faptele.

Inclusiv această din urmă măsură ce va fi dispusă speră, în viziunea instanței

de recurs, să împace juridic raportul între pretinderea săvârșirii unei fapte

grave, de către un avocat, de comitere a unei infracțiuni ce aduce atingere

relațiilor de serviciu, cu „pata” adusă procesului de înfăptuire corectă,

morală a justiției, pe de o parte, și atitudinea organelor de stat, care puse

în fața unor astfel de prezumtive fapte trebuie să acționeze ferm, cu

eficiență, având în vedere permanent obiectivul îndreptării celor în cauză, a

îndepărtării eventuale a lor și din profesia în exercitarea căreia se pretinde

că ar fi săvârșit faptele, pe de altă parte.

Procesual, se va

admite recursul procurorului, se va casa încheierea recurată și rejudecând se

va aplica inculpatului măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara pe 30

de zile, cu instituirea obligațiilor legale.

Văzând și

dispozițiile art. art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

- D.N.A. - Serviciul Teritorial Oradea împotriva încheierii nr. 1/PI din 1

martie 2012 a Curții de Apel Oradea, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în Dosarul nr. 105/35/2012, privind pe inculpatul S.I.

Casează

încheierea recurată și rejudecând în fond, în temeiul art. 136 lit. c) și art. 145

1

C. proc. pen., aplică inculpatului S.I. - măsura preventivă a obligării de a nu

părăsi tara, pe o durată de 30 de zile începând cu data de 16 martie 2012 si

pana la data de 14 aprilie 2012 inclusiv.

În temeiul art. 145 pct.

1

1

și art. 145 pct. 1

2

, impune inculpatului ca pe durata

măsurii obligării de a nu părăsi tara să respecte următoarele obligații:

- să se prezente la

organul de urmărire penală ori de câte ori este chemat;

- să se prezinte la

organul de poliție desemnat cu supravegherea sa conform programului întocmit de

supraveghetor și ori de câte ori este chemat;

- să nu-și schimbe

locuința fără încuviințarea organului judiciar

;

- să nu dețină, să nu

folosească și să nu poarte nici o categorie de arme;

- să nu se apropie de

denunțător și nici de martori și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect;

- să nu desfășoare

profesia în exercitarea căreia a săvârșit fapta.

Atrage atenția

inculpatului asupra consecințelor nerespectării cu rea credință a obligațiilor

prevăzute de art. 145 alin. (3) C. proc. pen.

Dispune aducerea la îndeplinire

a dispozițiilor art. 145 alin. (2)

1

C. proc. pen.

În temeiul art. 192 alin.

(3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina

acestuia.

Onorariul parțial

pentru apărarea din oficiu, în sumă de 25 lei se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 16 martie 2012.