ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2671/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2671/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul

Tribunalului Alba sub nr. 11374/107/2012, reclamantul M.l. a chemat în judecată

pârâtul Statul Român prin Compania de Autostrăzi și Drumuri Naționale din

România, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că decizia

nr. 1252 din 05 septembrie 2011 a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri

Naționale din România SA și hotărârea nr. 561 din 29 februarie 2012, emisă în

temeiul Legii nr. 255/2010 al H.G. nr. 1231/2010, modificată prin H.G. nr.

522/2011 și H.G. nr. 53/2011, este nelegală, sub aspectul că, prin expropriere

și stabilirea despăgubirilor, s-a avut în vedere doar exproprierea imobilului

teren având nr. cadastral C1 Sebeș în suprafață de 2445,00 m.p., dar în

realitate pe terenul expropriat există o construcție cu destinație „hală

industrială”, care însă nu a constituit nici obiectul exproprierii și nici al

despăgubirilor acordate prin hotărârea nr. 561/2012.

Reclamantul a mai

solicitat suspendarea hotărârii nr. 561 din 29 februarie 2012, până la

stabilirea definitivă a despăgubirilor, (prin acordul părților sau prin

hotărâre judecătorească irevocabilă) pentru construcția edificată pe terenul

expropriat, construcție care a fost realizată cu autorizație de construcție.

S-a mai solicitat

acordarea suplimentară de despăgubiri cu privire la valoarea terenului

expropriat, aflat în intravilanul municipiului Sebeș, zona B în suprafață de

2445 m.p., la valoarea de circulație a imobilului respectiv, cu privire la care

se apreciază că are o valoare calculată de 220.050 RON, dar care în realitate

are un preț de circulație mult mai mare, ce urmează a fi stabilit la valoarea

de circulație de către experții tehnici ce vor fi numiți în cauză, din care se

va scădea despăgubirea acordată de 8435,25 RON. Reclamantul a mai solicitat și

despăgubiri privind investițiile efectuate pe terenul în cauză, privind

valoarea aducerii terenului în starea actuală, inclusiv investițiile făcute

pentru consolidarea drumului de acces de la terenul proprietatea sa la drumul

național Sebeș - Alba lulia, despăgubiri pe care le estimează la suma de

338.020 RON. Au mai fost solicitate și despăgubiri în sumă de 33.466 RON,

reprezentând pierderile suferite ca urmare a demolării construcțiilor realizate

pe terenul expropriat, respectiv despăgubiri calculate pentru realizarea unei

hale industriale similare, precum și a împrejmuirii ce urmează a fi demolată ca

urmare a exproprierii, valoarea ei fiind de 297.464 RON, la care se adaugă TVA

de 24%, în total valoarea despăgubirilor fiind de 368.855 RON pentru hală și de

35.000 RON, valoarea gardului ce urmează a fi demolat.

De asemenea, reclamantul

a solicitat să se stabilească drumul de acces de la proprietatea sa la calea publică,

cu suportarea de către expropriator a cheltuielilor privind amenajarea drumului

de acces. S-a mai solicitat și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii

cu referire la petitul I, reclamantul a susținut că decizia de expropriere atacați,

nu i-a fost comunicată niciodată, luând cunoștință de existența acesteia prin scrisoarea

comunicată de Societatea civilă de avocați „P. și asociații”, care, cu numărul de

ieșire din 10 aprilie 2012, i-a transmis hotărârea nr. 561 din 29 februarie 2012,

în cuprinsul adresei de comunicare a hotărârii făcându-se trimitere la decizia de

expropriere nr. 1252/2011.

În anexa publicată în

M. Of. al României Partea I nr. 410/2011 - susține reclamantul - se notifică intenția

de expropriere a suprafeței de 2445 m.p. teren pentru care, la poziția xx figurează

înscris reclamantul cu valoarea de despăgubire de 8435,25 RON, fără a exista vreo

mențiune cu privire la construcția edificată pe acest teren, ce a fost realizată

în baza proiectului nr. 12/2005, a certificatului de urbanism nr. 12/2005, a certificatului

de urbanism nr. 251/2005 și a autorizației de construire nr. 90/2006, construcție

realizată de SC K.M. SRL, în baza contractului de comodat înregistrat la AFP Sebeș

sub nr. 25527/2004 și preluată de reclamant ulterior prin procesul verbal încheiat

la data de 15 septembrie 2010, devenind astfel proprietatea sa.

Astfel, reclamantul a

susținut că propunerea de expropriere doar a terenului este greșită, câtă vreme

pe acesta se află edificată construcția cu destinație „hală industrială”, sens în

care a notificat pârâta la 15 noiembrie 2011 prin adresa nr. FF, prezentând toată

documentația cu privire la existența construcției pe terenul expropriat.

Sub aspectul capătului

de cerere vizând suspendarea hotărârii nr. 561/2012, reclamantul a susținut că acesta

este pe deplin justificat, existând pericolul ca expropriatorul să demoleze construcțiile

edificate pe teren fără acordarea despăgubirilor aferente și, mai mult decât atât,

punându-l în imposibilitatea de a mai dovedi existența și valoarea acestor edificate.

Raportat la petitul III

din acțiune, reclamantul a apreciat că terenul expropriat a fost subevaluat, acesta

fiind amplasat în intravilanul municipiului Sebeș, în zona B, având asigurate toate

utilitățile necesare funcționării unui consumator industrial, sau construirii de

locuințe, așa încât valoarea de circulație a acestuia este mult mai mare decât cea

stabilită de expropriator.

Cu privire la valoarea

investițiilor efectuate și solicitate prin capătul IV de acțiune, reclamantul a

susținut că terenul l-a dobândit în baza Legii nr. 18/1991 prin titlul de proprietate

nr. AA/2004, iar la data când l-a preluat, pe teren exista o hală de depozitare

a rumegușului de către fostul CPL Sebeș, astfel că pentru a-l aduce în stare de

folosință, a fost nevoit să procure materiale de carieră și balastieră (sute de

autobasculante), atât pentru amenajarea terenului cât și a drumului de acces la

drumul public, investiții care au fost stabilite prin expertiza extrajudiciară depusă

la dosar, la suma de 442.520 RON (pentru întreaga suprafață de teren reconstituită,

respectiv 3700 m.p.).

Arată de asemenea reclamantul

că, prin capătul V din acțiune, solicită despăgubiri inclusiv pentru împrejmuirea

din stâlpi metalici montați în fundația de beton și plasă de sârmă, împrejmuire

care urmează a fi înlăturată cu ocazia exproprierii.

Cât privește calea de

acces de la suprafața rămasă neexpropriată la drumul public, reclamantul a susținut

că pe terenul care i-a rămas, urmează a reconstrui o nouă hală, pentru ca societatea

SC C.S. SRL să-și continue activitatea, (fiind unica sursă de venit a familiei sale),

sens în care a arătat că la data de 23 august 2012 a solicitat eliberarea unui certificat

de urbanism în acest sens. Întrucât prin expropriere actualul drum de acces se desființează,

reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la stabilirea noului drum de acces la

calea publică, pentru terenul în suprafață de 1255 m.p., drum necesar în vederea

finalizării proiectului de construire a noii hale.

În drept au fost invocate

prevederile art. 22, 23 din Legea nr. 255/2010 coroborată cu dispozițiile art. 1,

21 și 27 din Legea nr. 33/1994, art. 15 și art. 14 din Legea nr. 554/2004, sub aspectul

cererii vizând suspendarea hotărârii nr. 561/2004.

Prin întâmpinarea depusă

la dosar pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, susținând în esență că, la stabilirea

despăgubirilor pentru imobilele supuse exproprierii, au fost respectate prevederile

Legii nr. 255/2010.

Prin precizarea de acțiune

depusă, reclamantul a învederat că înțelege să renunțe la judecarea capetelor 1,

2 și 5 din acțiune, iar prin precizarea de acțiune depusă, a solicitat acordarea

despăgubirilor pentru valoarea împrejmuirii stabilită de experți la suma de 4143

RON și realizarea căii de acces, pe cheltuiala pârâtului.

Astfel prin sentința civilă

nr. 2086/2013 Tribunalul Alba a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul

M.I., fiind stabilit cuantumul despăgubirilor datorate reclamantului pentru suprafața

de 2445 m.p. teren expropriată, la suma de 217.000 RON.

A fost obligat pârâtul

la plata în favoarea reclamantului a sumei de 208.564,75 RON, reprezentând diferența

între valoarea stabilită de instanță cu titlu de despăgubiri pentru terenul expropriat

și suma de 8.435,25 RON, stabilită de expropriator prin hotărârea nr. 561 din

29 februarie 2012.

A mai fost obligat pârâtul

și la plata sumei de 75.230 RON în favoarea reclamantului cu titlu despăgubiri,

reprezentând contravaloarea investițiilor efectuate de reclamant pe terenul expropriat,

respectiv și la plata sumei de 4.143 RON cu titlu despăgubiri, reprezentând contravaloarea

demontării împrejmuirii care a existat pe terenul expropriat.

S-a luat act de renunțarea

reclamantului la judecarea capetelor de cerere vizând anularea deciziei nr. 1252

din 05 septembrie 2011, suspendarea efectelor hotărârii nr. 561 din 29

februarie 2012 și acordarea despăgubirilor reprezentând contravaloarea construcției

hală existentă pe terenul expropriat, fiind respinsă în rest acțiunea reclamantului.

Pentru a pronunța această

sentință, au fost reținute următoarele considerente:

Prin titlul de proprietate

nr. AA2004 emis de Comisia Județeană Alba pentru stabilirea dreptului de proprietate

asupra terenurilor, reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra

suprafeței de 3700 m.p. teren pe raza municipiului Sebeș, în calitate de moștenitor

al defunctei M.A. În vederea realizării obiectivelor de interes național, județean

și local conform Legii nr. 255/2010 (în speță Autostrada Orăștie-Sibiu) din proprietatea

reclamantului a fost expropriată suprafața de 2445 m.p., pentru care s-a stabilit

o despăgubire în valoare de 8435,25 RON, sens în care pârâta a emis decizia de expropriere

nr. 1252 din 05 septembrie 2011.

Instanța de fond a reținut

că din lista cuprinzând imobilele care constituie coridorul de expropriere al lucrării

de utilitate publică, la care s-a făcut referire mai sus (anexă la decizia de expropriere)

rezultă că, la poziția xx figurează reclamantul cu valoarea stabilită pentru terenul

expropriat, de 8435,25 RON, (aspect ce rezultă de altfel și din cuprinsul procesului

verbal).Potrivit art. 22 alin. (1) și (3) din Legea nr. 255/2010, expropriatul nemulțumit

de cuantumul despăgubirii se poate adresa instanței judecătorești competente în

termenul general de prescripție care curge de la data la care i-a fost comunicată

hotărârea de stabilire a despăgubirilor, acțiunea astfel formulată urmând a fi soluționată

potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994.

Conform raportului de

expertiză efectuat în cauză, prețul unui metru pătrat de teren intravilan de natura

celui ce face obiectul litigiului este de 88,83 RON și nu 3,85 RON, cât a stabilit

expropriatorul, așa încât valoarea reală a despăgubirilor datorate reclamantului,

a fost stabilită la suma de 217,000 RON. Având în vedere concluziile raportului

de expertiză și reținând că această probă administrată în cauză, a ținut seama de

toate criteriile de evaluare menționare în art. 26 din Legea nr. 33/1994, instanța

de fond a apreciat că acțiunea reclamantului este întemeiată sub aspectul capătului

de cerere vizând stabilirea valorii reale a terenului expropriat și obligarea pârâtei

la plata diferenței între valoarea stabilită de instanță și suma acordată de expropriator,

fiind astfel obligată pârâta la plata în favoarea reclamantului, a sumei de 208564,75

RON cu titlu despăgubiri.

Cu privire la valoarea

prejudiciului solicitat (de reclamant prin capetele IV și V din acțiune), instanța

de fond a apreciat ca fondată această cerere și a admis-o pentru următoarele considerentele:

Potrivit art. 26

alin. (1) și (2) din Legea nr. 33/1994 (la care face trimitere art. 22 alin.

(3) al Legii nr. 255/2010) despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului

expropriat și prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite,

prin luarea în considerare a dovezilor prezentate de aceștia.

În speță, reclamantul

a făcut dovada (cu martorul audiat în cauză) că atât înainte cât și după anul 1989,

pe terenul proprietatea acestuia se depozitau reziduurile rezultate din procesul

de producție ai fostului CPL Sebeș (ulterior Soeietatea K.S. Sebeș) și că, în timp,

acest teren a fost amenajat. Cum din actele depuse la dosarul cauzei rezultă că

pe terenul expropriat exista o hală industrială și anexe, folosite ca parc auto,

instanța de fond a apreciat că pentru amenajarea terenului în sensul de a-l face

apt pentru construcții, reclamantul a fost nevoit să efectueze lucrări de amenajare

a acestuia. De altfel, chiar experții care au efectuat expertiza în cauză, au constatat

existența unui strat de grosime variabilă compus din rumeguș și reziduuri de lemn,

confirmând astfel susținerile reclamantului și depoziția martorului audiat în cauză,

inclusiv existența unei umpluturi de balast peste stratul de rumeguș, având o grosime

medie de 70 cm. Valoarea lucrărilor de balastare, a fost stabilită la suma de 75230

RON, sumă la care a fost obligată pârâta reprezentând prejudiciul cauzat reclamantului

prin expropriere.

Cât privește împrejmuirea

realizată de reclamant și acordarea despăgubirilor aferente ca urmare a demolării

acesteia, și această cerere a fost considerată întemeiată, de instanța de fond.

Astfel, expertiza efectuată

în cauza a dovedit existența unei împrejmuiri realizate de reclamant pe perimetrul

proprietății sale pe o lungime de 131 ml, a cărei valoare de înlocuire a fost stabilită

la suma de 4143 RON, la care a fost obligată pârâta (apreciindu-se că reclamantului

i s-a cauzat un prejudiciu ca urmare a exproprierii, inclusiv cu privire la necesitatea

demolării respectivei împrejmuiri).

Instanța de fond a apreciat

însă, că, în privința cererii vizând stabilirea drumului de acces de la terenul

rămas neexpropriat la calea publică și suportarea de către expropriator a cheltuielilor

ocazionate cu amenajarea acestui traseu, acțiunea este neîntemeiată.

În acest sens s-a reținut

că procedura de expropriere a terenului proprietatea reclamantului a fost demarată

sub imperiul Legii nr. 255/2010, act normativ pe care acesta îl invocă de altfel

în motivarea acțiunii și care nu cuprinde vreo o reglementare de natura solicitărilor

reclamantului sub aspectul capotului VI din acțiune.

Instanța de fond a mai

reținut că, pentru utilizarea suprafeței de 1255 m.p., teren în scopul continuării

activității desfășurate anterior exproprierii, reclamantul este îndreptățit la înființarea

unei căi de acces la drumul public, însă pentru proiectarea, construcția și amenajarea

acesteia, se impune obținerea unor avize, a autorizației de amplasament și acces,

întocmirea unui plan de situație, în condițiile prevăzute de O.G. nr. 43/1997 republicată

și actualizată, apreciind că aceste aspecte nu pot fi supuse analizei instanței

în cadrul procesual stabilit de Legea nr. 255/2010, motiv pentru care acest capăt

de cerere a fost respins.

Împotriva hotărârii instanței

de fond, a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Drumuri

Naționale din România prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj, solicitând

modificarea acesteia și respingerea acțiunii reclamantului ca nefondată.

La termenul de judecată

din 27 februarie 2014 calea de atac a fost recalificată ca fiind apel, având în

vedere valoarea obiectului litigiului, care depășește suma de 100.000 RON, la care

face trimitere art. 281

1

C. proc. civ., iar prin decizia civilă nr. 13

din 27 februarie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba, s-a respins ca nefondat

apelul pârâtului Statul Român prin Compania Națională de Drumuri Naționale din România

prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj, pentru următoarele considerente:

Astfel, instanța de apel

a reținut că în principal criticile pârâtului vizează raportul de expertiză întocmit

la instanța de fond, fiind critici referitoare la întocmirea raportului de evaluare

în faza prealabilă exproprierii, conform dispozițiilor art. 11 din Legea nr.

255/2010. S-a reținut că, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 21-27 din

Legea nr. 33/1994, la care face trimitere expresă art. 22 alin. (3) din Legea

nr. 255/2010 și, că toate aceste dispoziții legale au fost respectate de instanța

de fond, fiind alcătuită o comisie în condițiile prevăzute de art. 25 din Legea

nr. 33/1994, care la evaluarea imobilului a luat în considerare comparabilele prezentate

în anexa 2 a raportului de expertiză, conform art. 26 alin. (2) din aceeași lege.

În ceea ce privește momentul

la care trebuie evaluat imobilul, instanța de apel a reținut că art. 26 alin.

(2) din Legea nr. 33/1994 face trimitere expresă la data întocmirii raportului de

expertiză, așa cum de altfel bine a reținut instanța de fond, neavând relevanță

data emiterii actului administrativ, cum eronat susține pârâtul, motiv pentru care

solicitarea acestuia de a se calcula valoarea imobilului de la data de 5

septembrie 2011, data emiterii deciziei de expropriere, este lipsită de temei legal

și nu poate fi primită.

În ceea ce privește susținerea

că la stabilirea valorii imobilului expropriat trebuie respectate prevederile Legii

nr. 255/2010 și ale H.G. nr. 522/2011 și criteriile de evaluare prevăzute de aceste

acte normative, instanța de apel a reținut că această susținere este corectă, însă

aceasta nu înseamnă că părțile nu pot solicita instanței de judecată efectuarea

unui nou raport de expertiză, ci dimpotrivă prevederile art. 22 din Legea nr.

255/2010 fac trimitere expresă la art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, care reglementează

procedura care trebuie urmată în cazul în care părțile sesizează instanța de judecată

cu o acțiune în care se contestă numai cuantumul despăgubirilor acordate de expropriator.

Cu alte cuvinte, într-o

astfel de acțiune, reține instanța de apel, efectuarea unui raport de expertiză

care să respecte procedura prevăzută de art. 25 și 26 alin. (2) din Legea nr.

33/1994, (prin care instanța să stabilească despăgubirea la care se referă art.

26 alin. (1) din aceeași lege), este obligatorie, în condițiile în care art. 27

statuează că instanța va hotărî asupra pretențiilor formulate de părți după ce va

primi rezultatul expertizei.

Instanța de apel a mai

reținut că experții au arătat că prețul unui imobil similar celui expropriat, evaluat

după grila notarilor publici în anul 2013, este de 85 RON/mp, această valoare fiind

sensibil apropiată de valoarea de 88 RON/mp pe care au stabilit-o experții după

metoda comparației directe.

De asemenea, în fața instanței

de apel, reclamantul a depus un extras din grila notarială întocmită în decembrie

2011, din care rezultă o valoare de 90 RON/mp pentru un teren intravilan, aflat

în zona B a Municipiului Sebeș, iar strada M.K. pe care se află terenul expropriat,

se află în zona B intravilan, așa cum rezultă din HCL Sebeș nr. 76/2010 și din certificatul

de atestare fiscală emis de Direcția Economică a Municipiului Sebeș la data de 23

aprilie 2013, acte depuse la instanța de apel.

Celelalte sume acordate

de instanța de fond privind investițiile efectuate de reclamant (75.230 RON) și

cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea demontării împrejmuirii (4143

RON), nu au fost criticate de pârât, astfel că aceste aspecte nu au mai fost analizate

de instanța de apel, în respectarea principiului „tantum devolutum quantum apellatum”.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi și

Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj,

solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului astfel cum a fost formulat.

Criticile aduse hotărârii

instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte prin prisma dispozițiilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

Astfel, recurentul susține

că pentru realizarea obiectivului de investiții Autostrada Orăștie-Sibiu, a fost

expropriată suprafața de 2,445,00 m.p. din terenul situat pe raza unității administrativ

- teritoriale Sebeș, identificat prin număr cadastral C2 și, că achiziționarea imobilelor

necesare pentru realizarea drumurilor naționale sau autostrăzii, se realizează prin

expropriere în baza Legii nr. 255/2010.

Recurentul învederează

că în conformitate cu art. 8 din acest act normativ „(1) Notificarea intenției de

expropriere a imobilelor, precum și lista imobilelor ce urmează a fi expropriate,

se transmit prin poștă către proprietari. Lista imobilelor se face publică prin

afișarea acesteia la sediul consiliului local respectiv și pe pagina proprie de

internet a expropriatorului. (2) în termen de 30 de zile calendaristice de la data

notificării prevăzute la alin. (1), proprietarii imobilelor cuprinse în listă au

obligația prezentării la sediul expropriatorului, în vederea stabilirii unei juste

despăgubiri.” În ce privește cuantumul despăgubirilor, recurentul arată că, Legea

nr. 255/2010 prevede la art. 11 că înainte de data începerii activității comisiei

prevăzute la art. 18, un expert evaluator specializat în evaluarea proprietăților

imobiliare, membră al Asociației Naționale a Evaluatorilor din România - ANEVAR,

va întocmi un raport de evaluare a imobilelor expropriate pentru fiecare unitate

adrninistrativ-teritorială, pe fiecare categorie de folosință. Raportul de evaluare

se întocmește avându-se în vedere expertizele întocmite și actualizate de camerele

notarilor publici potrivit art. 77 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind C. fisc.,

cu modificările și completările ulterioare.

Raportul de evaluare se

întocmește sub coordonarea Uniunii Naționale a Notarilor Publici din România. Ca

atare, recurentul susține că la evaluarea efectuată în vederea emiterii H.G. nr.

522/2011, au fost respectate aceste prevederi. Mai mult decât atât, arată același

recurent, reclamanții nu au depus, la momentul întocmirii hotărârii de stabilire

a despăgubirilor nr. 561 din 29 februarie 2012, documente din care să rezulte trecerea

în intravilanul localității a terenului supus exproprierii, motiv pentru care se

susține că instanța nu a avut în vedere categoria de folosință a terenului.

Ca urmare, susține recurentul,

în lipsa unor atare documente, (lipsă care s-a datorat culpei reclamanților intimați),

evaluatorul care a întocmit raportul necesar stabilirii despăgubirilor prin H.G.

nr. 522/2011, a evaluat în mod corect imobilul supus exproprierii. În expertiza

dispusă în cauză, experții au folosit metoda comparației având în vedere terenuri

situate în intravilanul localității, tranzacționale în anii 2012-2013, însă, susține

recurentul, experții ar fi trebuit să țină cont de momentul la care a operat transferul

dreptului de proprietate asupra imobilului supus exproprierii, întrucât numai astfel

se poate stabili o valoare reală a cuantumului cuvenit pentru acest teren, în acest

sens, recurentul invocă prevederile art. 9 alin. (4) din Legea nr. 255/2010. În

aceeași idee, recurentul mai arată că decizia de expropriere a imobilelor situate

pe amplasamentul obiectivului de investii „Autostrada Orăștie-Sibiu” a fost emisă,

ulterior consemnării despăgubirilor, la data de 05 septembrie 2011, motiv pentru

care numai evaluând despăgubirile raportat la acest moment, se poate efectua un

control eficient al modului de stabilire a sumelor cuvenite persoanelor îndreptățite.

În consecință, susține

recurentul, criticate aduse deciziei instanței de apel vizează nelegalitatea ei

prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condițiile în care hotărârea

este lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Prin întâmpinarea depusă

la 19 septembrie 2014, intimatul M.I. a solicitat respingerea recursului ca nefondat,

învederând instanței că prin adresa din 30 aprilie 2014 C.N.A.D.N.R. SA București,

i-a comunicat aprobarea plății sumelor stabilite prin sentința nr. 2086/2013 Dosar

nr. 11374/107/2012* al Tribunalului Alba, sume pe care ulterior le-a și încasat.

Examinând hotărârea instanței

de apel prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că, recursul este nefondat și va fi respins

în condițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., pentru următoarele considerente:

Regula potrivit căreia

recursul nu poate fi exercitat, „omisso medio”, se aplica nu doar în situația în

care partea nemulțumită de soluția adoptată de prima instanță nu a declarat apel,

ci și în situația în care decizia a fost recurată, dar în faza apelului nu au fost

invocate criticile de nelegalitate, acestea fiind invocate direct în faza procesuală

a recursului. Din această perspectivă, cum recurentul nu a formulat în apel critici

legate de categoria de folosință a terenului, ci doar în recurs, este de reținut

că acestea fiind critici omisso medio, nu pot fi analizate.

În ce privește critica

referitoare Ia modalitatea de stabilire a despăgubirilor pentru imobilul expropriat,

sunt de reținut următoarele aspecte:

La data înaintării acțiunii

25 octombrie 2012, art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 dispunea în sensul că:

„La calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține

seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea

administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și

de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând

în considerare și dovezile prezentate de aceștia.” În acest context, instanța de

judecată este chemată să verifice în ce măsură au fost respectate criteriile de

evaluare a imobilelor expropriate, respectiv să stabilească dacă despăgubirile acordate

prin hotărârea de expropriere sunt legale.

Prin urmare, legea cadru

în materia exproprierilor a stabilit un criteriu legal ce trebuie avut în vedere

de comisia de experți numită de instanța în conformitate cu dispozițiile art. 25

din lege, în sensul că evaluarea imobilului supus exproprierii se face în raport

de prețurile de tranzacționare ale unor imobile similare, de la data efectuării

raportului de expertiză.

Cum, criteriile în raport

de care se stabilește cuantumul despăgubirii sunt cele prevăzute de Legea nr. 33/1994,

rezultă fără posibilitate de echivoc, că experții, precum și instanța, sunt obligați

a ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit imobilele de același fel

în unitatea administrativ teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză,

precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite.(luând

în considerare și dovezile prezentate de aceștia).

Așa cum s-a cristalizat

în practica judiciară, sintagma „prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele”

are în vedere prețul de piață, respectiv cel de tranzacționare, stipulat în acte

de înstrăinare încheiate la o dată apropiată celei la care se efectuează expertiza

de evaluare. „Prețul de piață" este considerat a fi prețul cel mai probabil,

la o anumită dată, la care ar trebui să se vândă dreptul de proprietate asupra unui

bun după ce acesta a fost expus, într-o măsură rezonabilă, pe o piață concurențială,

atunci când sunt întrunite toate condițiile unei vânzări oneste și în care cumpărătorul

și vânzătorul acționează prudent, în cunoștință de cauză, în interesul propriu,

presupunând că niciunul dintre aceștia nu este supus unor constrângeri exagerate.

Stabilirea prețului de

piață presupune administrarea unor probatorii pertinente, una din cele mai importante

fiind expertiza tehnică de evaluare a proprietății și a prejudiciului cauzat expropriatorului

la momentul întocmirii raportului de expertiză.

Sintagma „data întocmirii

raportului de expertiză” din cuprinsul art. 26 al Legii nr. 33/1994, presupune raportarea

la data efectuării expertizei în cursul judecății, și nu la data exproprierii, cu

atât mai mult cu cât legiuitorul folosește o terminologie diferită pentru conturarea

celor două etape, respectiv „raport de expertiză”, pentru etapa jurisdicțională

și „raport de evaluare”, pentru faza administrativă, neavând-o în vedere, pe aceasta

din urmă, ca reper al momentului de calculare a despăgubirilor în etapa jurisdicțională.

Confirmând soluția procesuală

a tribunalului, instanța de apel a făcut o corectă interpretare și aplicare a

art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, raportându-se în stabilirea valorii despăgubirii

la momentul efectuării raportului de expertiză, și nu la momentul transferului dreptului

de proprietate, cum greșit susține recurentul, în condițiile în care acest din urmă

criteriu fiind introdus prin art. 9 din Legea nr. 184/2008 pentru modificarea și

completarea Legii nr. 198/2004, a fost ulterior abrogat prin art. IV pct. 3 din

O.U.G. nr. 228/2008.

De altfel, trimiterea

la dispozițiile Legii nr. 33/1994 a fost menținută și de Legea nr. 255/2010, [art.

22 alin. (1) și (3)], act normativ care a abrogat Legea nr. 198/2004.

Cum cadrul normativ incident

în cauză vizează dispozițiile art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, în ce privește

momentul stabilirii valorii despăgubirilor, orice altă susținere a recurentului

nu numai că este neavenită, dar și în afara cadrului legal sus evocat.

Ca atare, instanța de

apel în mod corect a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 26 din Legea

nr. 33/1994 la cazul dedus judecății, în ce privește momentul în raport de care

trebuie stabilită valoarea imobilului expropriat, și anume cea de la data întocmirii

raportului de expertiză”.

Așa fiind, din perspectiva

dispozițiilor legale sus evocate și a celor expuse, criticile pârâtului prin care

acesta susține că evaluarea imobilului expropriat trebuie raportată la momentul

transferului de proprietate, sau al întocmirii raportului de evaluare care a stat

la baza hotărârii de stabilire a despăgubirii cuvenită reclamantului pentru terenul

expropriat, sunt nu numai nefondate dar și fără suport juridic, motiv pentru care

nefiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în condițiile

art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul pârâtului urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Compania Națională de Autostrăzi

și Drumuri Naționale din România SA prin Direcția Regională de Drumuri și poduri

Cluj împotriva deciziei civile nr. 13 din 27 februarie 2014 a Curții de Apel Alba

Iulia, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 10 octombrie 2014.