CASE OF CRETU AND OTHERS v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER

CASE OF CRETU AND OTHERS v. ROMANIA - [Romanian Translation] by the SCM Romania and IER (CtEDO, 2008)

Sec

ț

ia a treia

CRE

Ț

U

Ș

I AL

Ț

II ÎMPOTRIVA ROMÂNIEI

(Cererea nr. 34877/02)

HOT

Ă

RÂRE

Strasbourg

8 iulie 2008

Definitiv

ă

01/12/2008

H

ot

ă

rârea devine definitiv

ă

în condi

ț

iile prev

ă

zute la art. 44 § 2 din conven

ț

ie. Aceasta

poate suferi modific

ă

ri de form

ă

.

În cauza Cre

ț

u împotriva României,

Curtea Europea

n

ă

a Drepturilor Omului (Sec

ț

ia a treia), reunit

ă

într-o camer

ă

compus

ă

din

Josep Casadevall,

pre

ș

edinte

, Corneliu Bîrsan, Boštjan M. Zupan

č

i

č

, Egbert Myjer, Ineta

Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power,

judec

ă

tori,

ș

i Santiago Quesada,

grefier de sec

ț

ie

,

Dup

ă

ce a deliberat în camera de consiliu la 17 iunie 2008,

pronu

n

ță

prezenta hot

ă

râre, adopta

t

ă

la aceea

ș

i dat

ă

:

Procedur

a

ă

cererea nr. 34877/02, îndreptat

ă

împotriva României, prin care

trei resortisan

ț

i ai acestui stat, doamnele Acsenia

ș

i Simona Cre

ț

u

ș

i domnul Petru Dorin

Cre

ț

u („reclaman

ț

ii”), au sesizat Curtea la 30 august 2002 în temeiul art. 34 din Conven

ț

ia

pentru ap

ă

rarea drepturilor omului

ș

i a liber

t

ăț

ilor fundamentale („Conven

ț

ia”)

.

ț

ii, care beneficiaz

ă

de asisten

ță

juridic

ă

gratuit

ă

, sunt reprezenta

ț

i de Nicoleta

Popescu, avocat

ă

din Bucure

ș

ti. Guvernul român („Guvernul”) este reprezentat de agentul

guvernamental, domnul R

ă

zvan-Hor

a

ț

iu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.

ț

ii pretind înc

ă

lcarea dreptului lor de a le fi judecat

ă

cauza în mod echitabil,

precum

ș

i a dreptului lor de proprietate în urma unei ac

ț

iuni în revendicare introduse de c

ă

tre

ter

ț

i împotriva lor

ș

i privind un teren pentru care dreptul de proprietate al reclaman

ț

ilor a fost

stabilit în prealabil în cadrul unei ac

ț

iuni împotriva statului.

ă

comunice cererea Guvernului. În conformitate

cu art. 29 § 3 din conven

ț

ie, aceasta a hot

ă

rât, de asemenea, c

ă

admisibilitatea

ș

i fondul ca

uzei

vor fi examinate împreun

ă

.

În fapt

CIRCUMSTA

N

Ț

ELE CAUZEI

ț

ii, doamnele Acsenia

ș

i Simona Cre

ț

u

ș

i domnul Petru Dorin Cre

ț

u, sunt

resortis

an

ț

i români, n

ă

scu

ț

i în 1933, 1962

ș

i, respectiv, 1960

ș

i locuiesc în Boto

ș

ani. Prima

reclamant

ă

este mama celorlal

ț

i doi reclaman

ț

i al c

ă

ror tat

ă

, so

ț

ul primei reclamante, a

decedat la 1 iulie 1998, reclaman

ț

ii fiind mo

ș

tenitorii s

ă

i.

ă

rare semnat în fa

ț

a notarului la 20 mai 1975, prima

reclamant

ă ș

i so

ț

ul acesteia au cump

ă

rat o cas

ă ș

i anexele aferente, situate în Boto

ș

ani, pe

strada Teilor nr. 6. Datorit

ă

prohi

bi

ț

iei instituite de Legea nr. 58/1974 privind vânzarea

terenurilor,

p

ă

r

ț

ile au încheiat în acela

ș

i timp un contract sub semn

ă

tur

ă

priva

t

ă

în care se

men

ț

iona pre

ț

ul real al

vânz

ă

rii casei

ș

i a terenului aferent de 1 124 m

2

. Cump

ă

r

ă

torii au intrat

imediat în posesia imobilului.

ț

, G.C., a ob

ț

inut 647 m

2

din terenul men

ț

ionat anterior, în

urma unui schimb de terenuri cu autor

it

ăț

ile locale din Boto

ș

ani

.

ș

i a so

ț

ului acesteia, înaintat

ă

în temeiul

Legii nr. 18/1991, Prefectura Jude

ț

ului Boto

ș

ani a recunoscut dreptul de proprietate al

acestora pentru 1 000 metri

2

din terenul în cauz

ă

. Cu toate acestea, la 22 mai 1997, aceasta

ș

i-

a anulat decizia anterioar

ă ș

i a emis un nou ordin prin care nu acorda reclamantei

ș

i so

ț

ului

acesteia decât o parte de 447 m

2

din terenul respectiv.

A. Ac

ț

iunea în constatare

ț

umi

ț

i de aceast

ă

solu

ț

ie, so

ț

ii Cre

ț

u au contestat-o în fa

ț

a Judec

ă

toriei Boto

ș

ani,

prin intermediul unei ac

ț

iuni în constatare împotriva Prim

ă

riei Municipiului Boto

ș

ani

.

ă

u în ap

ă

rare, aceasta din urm

ă

a subliniat c

ă

reclaman

ț

ii erau proprietarii

unei p

ă

r

ț

i de 447 m

2

din terenul în litigiu, restul,

ș

i anume 647 m

2

, apar

ț

inând lui G.C. în

temeiul deciziei din 20 ianuarie 1979.

ă

rârea din 5 mai 1998, Judec

ă

toria Boto

ș

ani a admis ac

ț

iunea

ș

i a constatat c

ă

prima reclamant

ă ș

i so

ț

ul acesteia erau proprietarii terenului de 1 124 m

2

. Judec

ă

toria a re

ț

inu

t

c

ă

documentele depuse la dosar, inclusiv expertiza tehnic

ă

a terenului, depozi

ț

iile martorilor

ș

i faptu

l c

ă

reclam

an

ț

ii au avut în posesie totalitatea terenului f

ă

r

ă

întrerupere din 1975 atestau

c

ă

acesta f

ă

cea, de asemenea, obiectul contractului de vânzare-cump

ă

rare încheiat în 1975.

ă

rârea din 4 noiembrie 1998, apelul prim

ă

riei a fost respins de Tribunalul

Bot

o

ș

ani. În absen

ț

a recursului, hot

ă

rârea respectiv

ă

a devenit definitiv

ă

.

B. Ac

ț

iunea în anularea ordinului prefectului din 22 mai 1997

ă ș

i so

ț

ul acesteia au introdus o

ac

ț

iune în

anularea ordinului prefectului din 22 mai 1997. În memoriul s

ă

u în ap

ă

rare, prefectul a

men

ț

ionat c

ă

G.C. era, în opinia sa, proprietarul unei p

ă

r

ț

i a terenului pretins de c

ă

tre

reclam

an

ț

i.

ă

rârea din 23 martie 1999, Judec

ă

toria Boto

ș

ani a admis ac

ț

iunea

ș

i a anulat

ordinul prefectului, re

ț

inând c

ă

dreptul de proprietate al reclaman

ț

ilor asupra totalit

ăț

ii

terenului a fost stabilit prin hot

ă

rârea din 5 mai 1998

ș

i prin hot

ă

rârea definitiv

ă

din 4

noiembrie 1998

.

ă

de motivare, prin hot

ă

rârea definit

iv

ă

din

9 noiembrie 1999 a Tribunalului Boto

ș

ani.

C. Înscrierea dreptului de proprietate al reclaman

ț

ilo

r

ă

ria Municipiului Boto

ș

ani a refuzat s

ă

înscrie în registrul

agricol dreptul de proprietate al reclaman

ț

ilor asupra terenului de 1 124 m

2

, pe motiv c

ă

o

parte a terenului respect

iv apar

ț

inea lui G.C.

ță

, reclaman

ț

ii au a

c

ț

ionat în instan

ță

prim

ă

ria în fa

ț

a Tribunalului Boto

ș

ani.

Acesta s-a ap

ă

rat sus

ț

inând din nou faptul c

ă

, la 20 ianuarie 1979, G.C. a devenit proprietar al

unei p

ă

r

ț

i de 647 m

2

din terenul respec

tiv.

ă

rârilor din 5 mai 1998

ș

i din 23 martie 1999 prin care s-a

recunoscut dreptul de proprietate al reclaman

ț

ilor asupra totalit

ăț

ii terenului în cauz

ă

,

tribunalul a admis ac

ț

iunea

ș

i a obligat prim

ă

ria s

ă

efectueze înscrierea solicitat

ă

de c

ă

tre

reclam

an

ț

i în registrul agricol

.

ă

solu

ț

ie a fost confirmat

ă

în urma unui recurs al primarului prin hot

ă

rârea

definitiv

ă

din 15 decembrie 2000 a Cur

ț

ii de Apel Suceava.

ț

ilor, Judec

ă

toria Boto

ș

ani a dispus înscrierea în

cartea funcia

r

ă

a dreptului lor de proprietate asupra terenului de 1 124 m

2

, în m

ă

sura în care

au fost recunoscu

ț

i în calitate de proprietari prin hot

ă

rârea din 5 mai 1998

ș

i pl

ă

tea

u

impozitele aferente

.

D. Ac

ț

iunea în revendicare împotriva reclaman

ț

ilor

ț

ii

ș

i primarul în fa

ț

a Judec

ă

torie

i

Bot

o

ș

ani, pentru revendicarea terenului de 647 m

2

.

ă

examinarea documentelor depuse la dosar, inclusiv a hot

ă

rârilor definitive prin

care se recuno

ș

tea dreptul de proprietate al reclaman

ț

ilor asupra totalit

ăț

ii terenului,

ș

i a

depo

zi

ț

iilor martorilor, judec

ă

toria a respins ac

ț

iunea, prin hot

ă

rârea din 17 noiembrie 2000.

ț

ia respectiv

ă

a fost infirmat

ă

d

e

Tribunalul Boto

ș

ani. Acesta a constatat, pe de o parte, c

ă

G.C. a f

ă

cut dovada dreptului s

ă

u de

proprietate prin contractul de schimb din 1979

ș

i prin înscrierea dreptului s

ă

u în cartea

funciar

ă

pân

ă

în 1998

ș

i c

ă

aceste probe contraziceau afirma

ț

iile reclama

n

ț

ilor potrivit c

ă

rora

ter

ț

ul nu a avut niciodat

ă

posesia asupra terenului în litigiu. Pe de alt

ă

parte, acesta a observat

c

ă

reclam

an

ț

ii nu se prevalau de un titlu valabil în m

ă

sura în care hot

ă

rârile prin care a fost

recunoscut dreptul lor de proprietate nu puteau fi luate în considerare, deoarece acestea din

urm

ă

nu erau opozabile lui G.C., care nu a fost parte în aceste proceduri.

ț

at hot

ă

rârea la 10 septembrie 2001. În urma recursului

reclam

an

ț

ilor, aceast

ă

hot

ă

râre a fost confirmat

ă

de Curtea de Apel Suceava, prin hot

ă

rârea

definitiv

ă

din 19 martie 2002.

ț

iunea prin care reclaman

ț

ii

solicitau anularea schimbului de terenuri intervenit în 1979 între G.C.

ș

i autorit

ăț

i.

ă

, la 30 noiembrie 2005, Curtea de Apel Gala

ț

i a respins contesta

ț

ia la

executarea hot

ă

rârii din 10 septembrie 2001 introdus

ă

de c

ă

tre reclaman

ț

i.

În drep

t

I. Cu privire la pretinsa înc

ă

lcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 la conven

ț

ie

ț

ii pretind c

ă

dreptul lor de proprietate, astfel cum a fost prev

ă

zut de art. 1 din

Protocolul nr. 1 la conven

ț

ie, a fost înc

ă

lcat de c

ă

tre instan

ț

ele care au admis ac

ț

iunea în

revendicare introdu

s

ă

împotriva lor, în m

ă

sura în care în favoarea lor s-au pronun

ț

at hot

ă

râr

i

definitive anterioare prin care li se recuno

ș

tea dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu.

Art. 1 este redactat du

p

ă

cum urmeaz

ă

:

„Orice perso

an

ă

fizi

c

ă

sau juridic

ă

are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de

proprietatea sa decât pentru cauz

ă

de utilitate public

ă ș

i în condi

ț

iile prev

ă

zute de lege

ș

i de principiile generale

ale dreptului interna

ț

iona

l.

Dispoz

i

ț

iile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consider

ă

necesare

pentru a reglementa folosin

ț

a bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a

altor contribu

ț

ii, sau a amenzilor.”

A. Cu privire la admisibilitate

ă

c

ă

acest cap

ă

t de cerere nu este în mod v

ă

dit nefondat în sensul art. 35

ț

ie. De altfel, Curtea subliniaz

ă

c

ă

acesta nu prezint

ă

niciun alt motiv de

inadmisibilitate. Prin urmare, este necesar s

ă

fie declarat admisibil.

B. Cu privire la fond

ă

r

ț

ilor

a) Guvernul

ă

ingeri

n

ț

a în dreptul de proprietate al reclaman

ț

ilor, dar sus

ț

ine c

ă

aceasta era prev

ă

zut

ă

de lege, urm

ă

rea un scop legitim

ș

i a respectat un just echilibru între

interesele respective. În special, Guvernul eviden

ț

iaz

ă

faptul c

ă

ac

ț

iunea în revendicare

r

ă

mâne un mijloc eficient de protec

ț

ie a dreptului de proprietate care decurge din aplicarea

dispo

zi

ț

iilor din Codul civil ro

mân

ș

i permite clarificarea situa

ț

iei juridice a terenului.

ă

c

ă

o hot

ă

râre judec

ă

torea

sc

ă

nu are decât un efect relativ, nefiind prin

urmare opozabi

l

ă

decât p

ă

r

ț

ilor din procedura în cauz

ă

. În consecin

ță

, prin omiterea

introducerii ter

ț

ului în procedurile dintre reclaman

ț

i

ș

i stat

ș

i a invoc

ă

rii actului de schimb din

1979, ace

ș

tia din urm

ă ș

i-au asumat riscul de a nu putea opune ter

ț

ilor hot

ă

rârile pronun

ț

ate în

litigiile împotriva autor

it

ăț

ilor

.

ă

, Guvernul sus

ț

ine c

ă

o ac

ț

iune în constatare, precum cea utilizat

ă

d

e

c

ă

tre reclaman

ț

i pentru a ob

ț

ine recunoa

ș

terea dreptului lor de proprietate de c

ă

tre stat, doar

trage concluzii pe baza anumitor acte

ș

i nu poate, în consecin

ță

, nici s

ă

confirme, nici s

ă

consolideze actele prezentate de c

ă

tre p

ă

r

ț

i, titularul dreptului asumându-

ș

i întotdeauna riscul

de a-

ș

i vedea ulterior titlul comparat cu altul.

b) Reclaman

ț

ii

ț

ii repro

ș

eaz

ă

statului inger

in

ț

a pe care au suferit-o, în m

ă

sura în care

organele statului sunt cele care le-au recunoscut ini

ț

ial dreptul de proprietate asupra întregii

supraf

e

ț

e a terenului. Ace

ș

tia reamintesc c

ă

dreptul lor a fost înscris în cartea funciar

ă ș

i c

ă

au

pl

ă

tit impozitele aferente dreptului de proprietate

ș

i consider

ă

, prin urmare, c

ă

au suferit o

privare de proprietate la încheierea ac

ț

iunii în revendicare îndreptate împotriva lor.

ș

tia subliniaz

ă

c

ă

inst

an

ț

ele i-au privat de proprietatea lor aplicând în mod automat

principiul opozabilit

ăț

ii actelor juridice

ș

i f

ă

r

ă

s

ă

recurg

ă

la o adev

ă

rat

ă

compa

ra

ț

ie a titlurilor

prezentate de c

ă

tre p

ă

r

ț

i. În plus, instan

ț

ele nu au explicat în ce fel titlul ter

ț

ului, care nu era,

de altfel, decât un act administrativ, era opozabil reclaman

ț

ilor, din moment ce titlul lor,

confirmat de hot

ă

rârea definit

iv

ă

din 1998, nu era opozabil ter

ț

ilor

.

ț

ii

ș

te c

ă

art. 1 din Protocolul

nr. 1 con

ț

ine trei norme distincte: „prima, care se exprim

ă

în prima fraz

ă

a primului paragraf

ș

i îmbrac

ă

un caracter general, enun

ță

principiul respect

ă

rii propriet

ăț

ii; a doua, care este

men

ț

ionat

ă

în a doua fraz

ă

din acela

ș

i paragraf, are în vedere lipsirea de proprietate

ș

i o

supune anumitor condi

ț

ii; cât despre a treia, consemnat

ă

în al doilea paragraf, ea recunoa

ș

te

statelor compete

n

ț

a, printre altele, de a reglementa utilizarea bunurilor conform interesului

general. Nu este vorba, deci, de reguli lipsite de leg

ă

tur

ă

între ele. A doua

ș

i a treia au leg

ă

tur

ă

cu exemple distincte de înc

ă

lc

ă

ri ale dreptului de proprietate; prin urmare, acestea trebuie s

ă

fie interpretate

ț

inând seama de principiul consacrat de prima” [a se vedea, printre altele,

hot

ă

rârea

James

ș

i al

ț

ii împotriva Regatului Unit

din 21 februarie 1986, seria A nr. 98, p. 29-

30, pct. 37,

Sporrong

ș

i Lönnroth împotriva Suediei

din 23 septembrie 1982, seria A nr. 52, p.

24, pct. 61,

Sfintele m

ă

n

ă

stiri împotriva Greciei

din 9 decembrie 1994, seria A nr. 301-A, p.

31, pct. 56,

Iatridis împotriva Greciei

(GC), nr. 31107/96, pct. 55, CEDO 1999-II

ș

i

Str

ă

in

ș

i

al

ț

ii împotriva României

, nr. 57001/00, pct. 36, CEDO 2005-VII].

a) Cu privire la existen

ț

a unui

bun

ă

r

ț

ile convin s

ă

recunoasc

ă

existe

n

ț

a unui „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1.

Curtea observ

ă

c

ă

dreptul de proprietate al reclaman

ț

ilor a fost într-adev

ă

r recunoscut prin

intermediul unei hot

ă

râri judec

ă

tor

e

ș

ti definitive

ș

i c

ă

reclaman

ț

ii pl

ă

tesc impozitele aferente

dreptului de proprietate, care a fost înscris în cartea funciar

ă

.

ă

c

ă

reclaman

ț

ii de

ț

ineau un bun în conformitate cu acest

articol

.

b) Cu privire la existen

ț

a unei ingerin

ț

e

ă

c

ă

, în urma hot

ă

rârii din 19 martie 2002, pronun

ț

at

ă

în cadrul ac

ț

iunii

în revendicare, reclam

an

ț

ii nu mai puteau dispune de partea din teren pentru care instan

ț

ele au

recunoscut dreptul de proprietate în beneficiul ter

ț

ului (supra, pct. 23-24). În aceste condi

ț

ii,

hot

ă

rârea în cauz

ă

a avut ca efect privarea par

ț

ial

ă

a reclaman

ț

ilor de bunul lor, în sensul art. 1

primul paragraf a doua tez

ă

din Protocolul nr. 1 (

Bock

ș

i Palade împotriva României

, nr.

21740/02, pct. 56, 15 februarie 2007).

c) Cu privire la justificarea ingerin

ț

ei

ș

te c

ă

o privare de proprietate poate fi justificat

ă

doar dac

ă

se

demonstreaz

ă

, în special, c

ă

aceasta a intervenit pentru cauz

ă

de utilitate public

ă ș

i în

cond

i

ț

iile prev

ă

zute de lege.

De asemenea, orice ingerin

ță

în folosin

ț

a dreptului de propri

etate

trebuie s

ă

respecte criteriul propor

ț

ional

it

ăț

ii, iar un echilibru just trebuie, în special, s

ă

fie

men

ț

inut între cerin

ț

ele interesului general al comunit

ăț

ii

ș

i imperativele ap

ă

r

ă

rii drepturilor

fundamentale ale individului, echilibrul care trebuie p

ă

strat fiind distrus în cazul în care

individul respectiv suport

ă

o povar

ă

specia

l

ă ș

i exorbitant

ă

(

Sporrong

ș

i Lönnroth

, p. 26-28,

pct. 69-

74

ș

i

Str

ă

in

ș

i al

ț

ii

, pct. 44, hot

ă

râri citate anterior).

i. „Prev

ă

zut

ă

de lege”

ț

umit

ă

c

ă

legis

la

ț

ia intern

ă

, combinat

ă

cu doctrina

ș

i practica în materie,

au conferit în spe

ță

ac

ț

iunii în revendicare un statut clar

ș

i previzibil în dreptul intern. Aceasta

reamint

e

ș

te c

ă

a interpretat întotdeauna termenul „lege” în accep

ț

ia sa „material

ă

”

ș

i nu

„formal

ă

” [pentru o prezentare detaliat

ă

a ac

ț

iunii în revendicare, a se vedea, de asemenea,

Str

ă

in

ș

i al

ț

ii

, citat

ă

anterior, pct. 27,

mutatis mutandis, Bock

ș

i Palade

, citat

ă

anterior, pct.

61,

ș

i

Lupa

ș ș

i al

ț

ii împotriva României

, nr. 1434/02, 35370/02

ș

i 1385/03, pct. 45-46, CEDO

2006-XV (extrase)].

ii. Scopul ingerin

ț

ei

ț

iunea în revendicare urm

ă

re

ș

te s

ă

stabileasc

ă

adev

ă

ratul proprietar al

terenului în litigiu, se poate considera c

ă

aceasta respect

ă

interesul general de protec

ț

ie a

securit

ăț

ii raporturilor juridice.

iii. Propor

ț

ionalitatea ingerin

ț

ei

ș

te c

ă

, în conformitate cu jurispruden

ț

a sa constant

ă

, legisla

ț

ia conform

c

ă

reia o persoan

ă

particular

ă

este uneori obligat

ă

s

ă

cedeze alteia un bun care îi apar

ț

ine intr

ă

exclusiv sub inciden

ț

a dreptului privat

ș

i nu a conven

ț

iei, cu excep

ț

ia cazului în care aplicarea

sa angajeaz

ă

r

ă

spunderea statului într-un mod sau altul

ș

i, în special, dac

ă

aceasta a fost

arbitrar

ă ș

i inechitabil

ă

[

H. împotriva Regatului Unit

, nr. 10000/82, decizia Comisiei din 4

iulie 1983, Decizii

ș

i rapoarte (DR) 33, p. 268,

Oguz Aral, Galip Tekin

ș

i Inci Aral împotriva

Turciei

, nr. 24563/94, decizia Comisiei din 14 ianuarie 1998,

Uthke împotriva Poloniei

(dec.)

,

nr. 48684/99, 28 septembrie 2000,

ș

i

S.Ö., A.K., Ar.K. împotriva Turciei

(dec.), nr. 31138/96,

14 septembrie 1999].

ă

c

ă

ac

ț

iunea în revendicare, care opune ter

ț

ul

reclam

an

ț

ilor, apare mai degrab

ă

ca un litigiu între persoane particulare care nu angajeaz

ă

,

prin urmare, în sine r

ă

spunderea statului din punct de vedere al art. 1 din Protocol, având în

vedere, printre altele, caracterul echitabil al procedurii în litigiu (infra, pct.47-49).

Presupunând,

ț

inând seama de participarea statului în geneza litigiului (supra, pct. 7-9

ș

i

13), c

ă

aceast

ă

ac

ț

iune nu se limiteaz

ă

la un litigiu între persoane particulare, r

ă

spunderea

statului în aceast

ă

privare va fi examinat

ă

la punctele urm

ă

toare.

ș

te c

ă

nu este competent

ă

s

ă

examineze dac

ă

ordinea jurid

ic

ă

inter

n

ă

poate s

ă

garanteze exercitarea drepturilor prev

ă

zute de conven

ț

ie; singura sa sarcin

ă

este de a

examina dac

ă

, în spe

ță

, m

ă

surile adoptate de autorit

ăț

ile române au fost adecvate

ș

i suficiente

[a se vedea,

mutatis mutandis

, hot

ă

rârea

Ignaccolo-Zenide împotriva Românie

i

, pct. 108

(GC), nr. 31679/96, CEDO 2000-I

ș

i

Ruianu împotriva României

, nr. 34647/97, pct. 66, 17

iunie 2003]. De asemenea, nu este de competen

ț

a sa s

ă

se pronun

ț

e cu privire la regula

opozabili

t

ăț

ii actelor juridice în general, în m

ă

sura în care interpretarea

ș

i aplicarea legisla

ț

iei

interne revin în primul rând autorit

ăț

ilor na

ț

ionale, în special cur

ț

ilor de apel

ș

i tribunalelor

[

García Ruiz împotriva Spaniei

(GC), nr. 30544/96, pct. 28, CEDO 1999-I].

ță

, Curtea observ

ă

c

ă

, de

ș

i reclaman

ț

ii au luat cuno

ș

tin

ță

de preten

ț

iile ter

ț

ului

asupra terenului în litigiu cel mai târziu prin intermediul memoriului în ap

ă

rare al statului la

momentul ac

ț

iunii în constatare (supra, pct. 10), ace

ș

tia nu au informat ter

ț

ul nici în ac

ț

iune

a

în constatare, nici în ac

ț

iunea în anularea ordinului prefectului, nici în cea privind înscrierea

dreptului de proprietate. Reiese c

ă

ac

ț

iunea în revendicare ini

ț

iat

ă

de c

ă

tre ter

ț

a fost, în

realitate, prima ocazie pentru instan

ț

e de a audia ter

ț

ul

ș

i de a recurge la compararea efectiv

ă

a

preten

ț

iilor contradictorii ale p

ă

r

ț

ilor asupra terenului în litigiu. Curtea consider

ă

c

ă

, de

ș

i nu a

f

ă

cut el însu

ș

i demersurile pentru informarea ter

ț

ului, statul

ș

i-a îndeplinit obliga

ț

iile pozitiv

e

din punct de vedere al art. 1 din Protocolul nr. 1 invocând de fiecare dat

ă

drepturile ter

ț

ului

ș

i

asigurând cadrul legislativ astfel încât p

ă

r

ț

ilor s

ă

le fie recunoscute drepturile

ș

i preten

ț

iile (a

se vedea,

mutatis mutandis, Sovtransavto Holding împotriva Ucr

ainei

, nr. 48553/99, pct. 96,

CEDO 2002-VII).

ț

ilor în ceea ce prive

ș

te aplicarea

defectuoas

ă

a regulii opozabilit

ăț

ii. Aceasta consider

ă

c

ă

instan

ț

ele care au examinat ac

ț

iune

a

în revendicare erau obligate de cadrul stabilit de c

ă

tre p

ă

r

ț

i în ac

ț

iunile precedente

ș

i în care

hot

ă

rârile invocate de c

ă

tre reclaman

ț

i au fost adoptate. Reiese c

ă

, prin constatarea lipsei de

opozabilitate a hot

ă

rârilor respective fa

ță

de ter

ț

i, instan

ț

ele nu au f

ă

cut decât s

ă

ac

ț

ioneze în

conseci

n

ță

cu alegerea reclaman

ț

ilor de a nu informa ter

ț

ul în ac

ț

iunile ini

ț

iate anterior

împotriva statul

ui.

ț

ii pentru a concluziona c

ă

privarea de proprietate

suferi

t

ă

de c

ă

tre reclaman

ț

i nu a distrus echilibrul just între interesele implicate.

Prin urmare, nu a fost înc

ă

lcat art. 1 din Protocolul nr. 1.

II. Cu privire la pretinsa înc

ă

lcare a art. 6 § 1 din conven

ț

ie

ț

ii consider

ă

c

ă

ac

ț

iunea în revendicare

ș

i contesta

ț

ia lor la executare nu au

fost judecate în mod echitabil, în conformitate cu art. 6 § 1 din conven

ț

ie.

ț

iile pe care le are la dispozi

ț

ie

ș

i reamintind c

ă

nu se poate

pronu

n

ț

a decât într-un mod limitat cu privire la erorile de fapt sau de drept pretins comise de

inst

an

ț

ele interne, c

ă

rora le revine în primul rând sarcina de a examina faptele, precum

ș

i de a

interpreta

ș

i de a aplica dreptul intern (

Brualla Gómez de la Torre împotriva Spaniei,

hot

ă

rârea din 19 decembrie 1997,

Culegerea de hot

ă

râri

ș

i decizii

1997-VIII, p. 2955, pct. 31

ș

i

García Ruiz

, citat

ă

anterior, pct. 28), Curtea consider

ă

c

ă

nu exist

ă

nici un aspect arbitrar în

modul în care instan

ț

ele interne au judecat cele dou

ă

ac

ț

iuni. În definitiv, nimic nu permite

C

ur

ț

ii s

ă

se îndep

ă

rteze de concluzia acestor instan

ț

e.

ă

acest cap

ă

t de cerere este în mod v

ă

dit nefondat

ș

i trebuie respins în temeiul

art. 35 § 3

ș

i 4 din conven

ț

ie.

Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,

1.

Decla

r

ă

cererea admisibil

ă

în ceea ce prive

ș

te cap

ă

tul de cerere întemeiat pe art. 1 din

Protocolul nr. 1 la conven

ț

ie

ș

i inadmisibil

ă

pentru celelalte capete de cerere

;

2.

Hot

ă

r

ăș

te

c

ă

nu a fost înc

ă

lcat art. 1 din Protocolul nr. 1 la conven

ț

ie.

Redacta

t

ă

în limba francez

ă

, apoi comunicat

ă

în scris, la 8 iulie 2008, în temeiul art. 77 § 2

ș

i 3 din regulame

nt.

Santiago Que

sada

Grefie

r

Josep Casadeval

l

Pre

ș

edinte