ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 913/2015

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința 7291 din 18 decembrie 2013 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei SC E.E.M. SA; a fost respinsă cererea formulată de D.A., în contradictoriu cu pârâta SC E.E.M. SA, ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală; a fost respinsă acțiunea formulată de D.A. în contradictoriu cu pârâta SC E.D.M. SA, ca neîntemeiată. Pentru a decide astfel, tribunalul a constatat că reclamantul D.A. a solicitat obligarea pârâtei SC E.E.M. SA: 1) să-i lase în deplină proprietate suprafața de 2 ha și 5.800 mp situată în extravilanul com. Izvoarele, sat.

Radu Vodă, jud. Giurgiu, tarlaua 162; 2) obligarea pârâtei să ridice construcțiile edificate pe terenul proprietate personală, respectiv 12 stâlpi de rețele electrice; 3) obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în cuantum de 10.000 lei, reprezentând lipsa folosinței terenului, plus cheltuielile de judecată; sub motiv că în august 2009 pârâta a început să ocupe terenul proprietatea reclamantului și să construiască 12 stâlpi de rețea electrică fără acordul său, iar încercarea sa de a stinge litigiul amiabil nu s-a realizat căci pârâta răspunde că „proiectul a fost realizat cu acceptul tuturor deținătorilor de teren din zonă, conform listelor” însă nu există nicio dovadă în acest sens deoarece reclamantul nu și-a dat consimțământul.

Tribunalul a mai constatat că la 29 noiembrie 2010 reclamantul a depus cerere modificatoare și precizatoare arătând că renunță la primul capăt de cerere și că pentru capătul 3 al cererii solicită despăgubiri de 10.000 lei pentru lipsă folosință; și că totodată a fost formulată și cerere completatoare solicitând introducerea în cauză, în calitate de pârât și a SC E.D.M.

SA; în drept invocând art. 480 și art. 1077 și art. 998-999 C. civ., motivând că pârâta a ocupat o suprafață de 3.000 mp (600 m lungimea traseului și 5 m lățimea terenului ocupat), pe care nu a fost posibilă exploatarea culturii de grâu fiind astfel lipsit de câștigul pe care l-ar fi obținut prin vânzarea producției și în plus nu poate nici să înstrăineze terenul fiind astfel prejudiciat și în acest mod; și că dovada lipsei de folosință se poate realiza printr-o expertiză de specialitate potrivit art. 16 alin. (9), la calculul despăgubirii vor fi avute în vedere suprafața de teren afectată și tipurile de culturi.

Tribunalul a mai observat că prin sentința nr. 7044 din 12 aprilie 2011 a Judecătoriei sectorului 1 a fost declinată competența în favoarea Tribunalului București și că prin sentința nr. 16533 din 06 noiembrie 2011 a acestei din urmă instanță a fost respinsă cererea ca neîntemeiată, pe considerentul că reclamantul nu a dovedit prejudiciul pretins, sentință ce a fost desființată prin Decizia nr. 91 din 20 martie 2013 a Curții de Apel București, reținându-se încălcarea regulilor de motivare a hotărârii. Soluționând cauza în fond după desființarea sentinței, tribunalul a reținut: - că reclamantul este proprietarul terenului în suprafață de 2 ha și 5.800 mp situată în extravilanul com. Izvoarele, sat.

Radu Vodă, județul Giurgiu, tarlaua 6; - că în 2009 reclamantul a notificat pârâtei SC E.E.M. SA că nu a fost consultat la instalarea noii rețele de 12 stâlpi ce afectează aproximativ 3.000 mp din proprietatea sa, teren ce este scos din circuitul civil agricol pentru că nu mai poate fi folosit; - că printr-o sesizare a solicitat pârâtei despăgubiri; - că răspunsul furnizat a fost în sensul că potrivit art. 16 alin. (4) din Legea nr. 13/20078 exercitarea dreptului de servitute este gratuit iar pentru cei 12 stâlpi lucrarea a fost realizată pe baza unui proiect existând acceptul tuturor deținătorilor de terenuri iar autoritățile locale au autorizat construirea rețelei. Cu privire la calitatea procesuală a SC E.E.M.

SA tribunalul a reținut că aceasta furnizează energie electrică și nu are calitate procesuală pasivă căci rețeaua a fost construită de SC E.D.M.S. SA.

Cu privire la fondul cererii tribunalul a reținut: - că rețeaua compusă din cei 12 stâlpi de energie electrică face parte din proiectul intitulat „Modernizarea L. KV Oncești județul Giurgiu”, fiind întocmită documentația atașată la dosar, în urma căreia a fost emisă autorizația de construire din 19 martie 2009, pentru executarea lucrărilor privind noua rețea electrică în baza certificatului de urbanism; - că reclamantul invocă lipsa acordului său la amplasarea rețelei însă nu a solicitat constatarea nulității autorizației de construire și că deci absența consimțământului său nu poate fi invocat decât în cadrul unei cereri de anulare a autorizației de construire; - și că Legea nr. 13/2007 conferă dreptul de servitute pe toată durata existenței capacității energetice titularilor autorizației astfel că amplasarea celor 12 stâlpi de energie electrică nu constituie o faptă ilicită, astfel că pârâta nu poate fi obligată la ridicarea construcției și că deci primul capăt de cerere nu este întemeiat.

Cu privire la acordarea despăgubirilor tribunalul a constatat că potrivit art. 16 alin. (5) și (6) din Legea nr. 1/2007 dreptul de servitute nu este gratuit fiind garantat dreptul la o justă și echitabilă despăgubire pentru servitutea ce afectează suprafața de 3.000 mp aflată în proprietatea sa. Tribunalul a reținut însă că reclamantul a solicitat 10.000 lei reprezentând câștigul nerealizat din cultura agricolă imposibil de a mai fi înființată sau generat de împrejurarea că nu mai poate vinde acest imobil; că pentru prejudiciul rezultat din lipsa folosinței terenului reclamantul nu a dovedit beneficiul nerealizat, renunțând la proba cu expertiză și că în aceste condiții cererea nu poate fi admisă; iar cu privire la prejudiciul rezultat din imposibilitatea vinderii terenului tribunalul a reținut că pretenția reclamantul în sumă de 10.000 lei este nejustificată.

În concluzie, tribunalul a constatat că reclamantul nu a dovedit prejudiciul pretins. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul. Prin Decizia nr. 1076 din 21 noiembrie 2014 Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a respins apelul reclamantului. În motivarea soluției sale, instanța a reținut, în esență, următoarele considerente: Reclamantul nu a probat faptul că pârâta E.D. a ocupat terenul acestuia. El a refuzat să efectueze expertiza topo pentru identificarea terenului și a stâlpilor, probă absolut necesară pentru că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să ridice 12 stâlpi din rețeaua electrică.

Curtea a ținut o ședință expres punând în discuție necesitatea administrării probei arătate ca și a probei privind prejudiciul produs prin exercitarea servituții și a uzului de către pârâtă însă după ce a fost de acord cu efectuarea expertizelor la ședința de numire a experților și de fixare a obiectivelor reclamantul-apelant a declarat că renunță la probele discutate și admise, așa cum rezultă din încheierea ședinței din 21 noiembrie 2014. În lipsa acestor probe nu există dovezi nici cu privire la capătul de cerere prin care se solicită obligarea pârâtei la ridicarea stâlpilor și nici cu privire la cel de al doilea capăt, prejudiciul produs, iar art. 16 din Legea nr. 13/2007 prevede expres felul și natura prejudiciului.

Legea ocrotește proprietatea persoanei, așa cum rezultă din art. 480 C. civ.1864 și art. 41 alin. (6) din Legea nr. 13/2007, însă pretențiile trebuie să fie dovedite în conformitate cu legea și nu după aprecierile făcute de reclamant, acesta renunțând la proba cu expertiză atât în la prima instanță, deși au existat două cicluri procesuale la tribunal, cât și în apel. Reclamantul solicită să i se admită prejudiciul de 6.000 lei care ar rezulta din faptul că promitentul cumpărător, o terță persoană, nu mai este de acord să încheie contractul și că în aceste condiții a fost nevoit să restituie avansul primit de reclamant de la terțul arătat. Curtea observă că nimeni nu poate să fie ținut de prejudiciul arătat.

Faptul că un promitent a refuzat cumpărarea nu este un fapt ilicit al E.D. Există alte mii de persoane care ar putea să cumpere terenul. În plus, nu poate fi opus pârâtei înscrisul sub semnătură privată, fără dată certă. Pe de altă parte, Curtea a observat, relativ la primul capăt de cerere, că reclamantul nu ar putea să obțină la instanța de drept comun obligarea la ridicarea stâlpilor decât dacă există autorizație de demolare a stâlpilor căci rețeaua a fost edificată pe temeiul unei autorizații de construcție iar potrivit art. 1 alin. (1), art. 3 lit. c) și art. 8 alin. (1)-2 din Legea nr. 50/1990, demolarea unei construcții nu se poate face decât după obținerea autorizației administrative.

În plus, potrivit art. 24 și art. 26 din aceeași lege încălcarea regulilor arătate constituie după caz infracțiune sau contravenție. Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamant, care a susținut următoarele: Recurentul a refuzat efectuarea expertizei din motive financiare, având în vedere că nu putea achita onorariul în cuantum de 2000 lei stabilit de instanță. Susține că, întrucât intimata a recunoscut înființarea respectivei rețele electrice și montarea a 12 stâlpi pe terenul proprietatea reclamantului, nu se mai impune efectuarea unei expertize. Arată recurentul că nu contestă autorizația de construcție în ansamblul său, ci numai faptul că nu i-a cerut acordul pentru plantarea celor 12 stâlpi pe terenul proprietatea sa.

Înalta Curte, la termenul din 26 martie 2015, a invocat excepția nulității recursului, pe care o va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ. și pe care o va admite, pentru considerentele care succed: Criticile formulate prin cererea de recurs se referă la motivul pentru care recurentul a refuzat efectuarea expertizei topo pentru identificarea terenului și a stâlpilor, susținând că, întrucât intimata a recunoscut înființarea respectivei rețele electrice și montarea a 12 stâlpi pe terenul proprietatea sa, nu se mai impunea efectuarea unei expertize. Aceste susțineri privesc probele și vizează reevaluarea situației de fapt reținută de instanțele anterioare, care nu mai poate fi analizată, de Înalta Curte, față de actuala structură a recursului, întrucât motivul de casare care permitea verificarea aspectelor de fapt ale litigiului în raport de probele administrate, prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc.

civ., a fost abrogat prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. Potrivit art. 302¹ alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.

În speță, nu numai că recurentul nu s-a conformat exigențelor art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neindicând motivele de nelegalitate din art. 304 C. proc. civ., dar nu a formulat critici care să vizeze soluția pronunțată. Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., iar reclamantul nu a formulat critici care să poată fi circumscrise acestui cadru legal, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului, conform art. 302 1 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamantul D.A. împotriva Deciziei nr. 1076 din 21 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 martie 2015.