ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 913/2015

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin sentința 7291 din 18 decembrie 2013 a

Tribunalului București, secția a VI-a civilă, a fost admisă excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtei SC E.E.M. SA; a fost respinsă cererea

formulată de D.A., în contradictoriu cu pârâta SC E.E.M. SA, ca fiind introdusă

împotriva unei persoane fără calitate procesuală; a fost respinsă acțiunea

formulată de D.A. în contradictoriu cu pârâta SC E.D.M. SA, ca neîntemeiată.

Pentru a decide

astfel, tribunalul a constatat că reclamantul D.A. a solicitat obligarea

pârâtei SC E.E.M. SA: 1) să-i lase în deplină proprietate suprafața de 2 ha și

5.800 mp situată în extravilanul com. Izvoarele, sat. Radu Vodă, jud. Giurgiu,

tarlaua 162; 2) obligarea pârâtei să ridice construcțiile edificate pe terenul

proprietate personală, respectiv 12 stâlpi de rețele electrice; 3) obligarea

pârâtei la plata despăgubirilor în cuantum de 10.000 lei, reprezentând lipsa

folosinței terenului, plus cheltuielile de judecată; sub motiv că în august

2009 pârâta a început să ocupe terenul proprietatea reclamantului și să

construiască 12 stâlpi de rețea electrică fără acordul său, iar încercarea sa

de a stinge litigiul amiabil nu s-a realizat căci pârâta răspunde că „proiectul

a fost realizat cu acceptul tuturor deținătorilor de teren din zonă, conform

listelor” însă nu există nicio dovadă în acest sens deoarece reclamantul nu

și-a dat consimțământul.

Tribunalul a mai

constatat că la 29 noiembrie 2010 reclamantul a depus cerere modificatoare și

precizatoare arătând că renunță la primul capăt de cerere și că pentru capătul

3 al cererii solicită despăgubiri de 10.000 lei pentru lipsă folosință; și că

totodată a fost formulată și cerere completatoare solicitând introducerea în

cauză, în calitate de pârât și a SC E.D.M. SA; în drept invocând art. 480 și art.

1077 și art. 998-999 C. civ., motivând că pârâta a ocupat o suprafață de 3.000

mp (600 m lungimea traseului și 5 m lățimea terenului ocupat), pe care nu a

fost posibilă exploatarea culturii de grâu fiind astfel lipsit de câștigul pe

care l-ar fi obținut prin vânzarea producției și în plus nu poate nici să

înstrăineze terenul fiind astfel prejudiciat și în acest mod; și că dovada

lipsei de folosință se poate realiza printr-o expertiză de specialitate

potrivit art. 16 alin. (9), la calculul despăgubirii vor fi avute în vedere

suprafața de teren afectată și tipurile de culturi.

Tribunalul a mai

observat că prin sentința nr. 7044 din 12 aprilie 2011 a Judecătoriei sectorului

1 a fost declinată competența în favoarea Tribunalului București și că prin

sentința nr. 16533 din 06 noiembrie 2011 a acestei din urmă instanță a fost

respinsă cererea ca neîntemeiată, pe considerentul că reclamantul nu a dovedit

prejudiciul pretins, sentință ce a fost desființată prin Decizia nr. 91 din 20

martie 2013 a Curții de Apel București, reținându-se încălcarea regulilor de motivare

a hotărârii.

Soluționând cauza în

fond după desființarea sentinței, tribunalul a reținut:

- că reclamantul este

proprietarul terenului în suprafață de 2 ha și 5.800 mp situată în extravilanul

com. Izvoarele, sat. Radu Vodă, județul Giurgiu, tarlaua 6;

- că în 2009

reclamantul a notificat pârâtei SC E.E.M. SA că nu a fost consultat la

instalarea noii rețele de 12 stâlpi ce afectează aproximativ 3.000 mp din

proprietatea sa, teren ce este scos din circuitul civil agricol pentru că nu

mai poate fi folosit;

- că printr-o

sesizare a solicitat pârâtei despăgubiri;

- că răspunsul

furnizat a fost în sensul că potrivit art. 16 alin. (4) din Legea nr. 13/20078

exercitarea dreptului de servitute este gratuit iar pentru cei 12 stâlpi

lucrarea a fost realizată pe baza unui proiect existând acceptul tuturor

deținătorilor de terenuri iar autoritățile locale au autorizat construirea

rețelei.

Cu privire la

calitatea procesuală a SC E.E.M. SA tribunalul a reținut că aceasta furnizează

energie electrică și nu are calitate procesuală pasivă căci rețeaua a fost

construită de SC E.D.M.S. SA.

Cu privire la fondul

cererii tribunalul a reținut:

- că rețeaua compusă

din cei 12 stâlpi de energie electrică face parte din proiectul intitulat

„Modernizarea L. KV Oncești județul Giurgiu”, fiind întocmită documentația

atașată la dosar, în urma căreia a fost emisă autorizația de construire din 19

martie 2009, pentru executarea lucrărilor privind noua rețea electrică în baza

certificatului de urbanism;

- că reclamantul

invocă lipsa acordului său la amplasarea rețelei însă nu a solicitat

constatarea nulității autorizației de construire și că deci absența

consimțământului său nu poate fi invocat decât în cadrul unei cereri de anulare

a autorizației de construire;

- și că Legea nr. 13/2007

conferă dreptul de servitute pe toată durata existenței capacității energetice

titularilor autorizației astfel că amplasarea celor 12 stâlpi de energie

electrică nu constituie o faptă ilicită, astfel că pârâta nu poate fi obligată

la ridicarea construcției și că deci primul capăt de cerere nu este întemeiat.

Cu privire la

acordarea despăgubirilor tribunalul a constatat că potrivit art. 16 alin. (5)

și (6) din Legea nr. 1/2007 dreptul de servitute nu este gratuit fiind garantat

dreptul la o justă și echitabilă despăgubire pentru servitutea ce afectează

suprafața de 3.000 mp aflată în proprietatea sa. Tribunalul a reținut însă că

reclamantul a solicitat 10.000 lei reprezentând câștigul nerealizat din cultura

agricolă imposibil de a mai fi înființată sau generat de împrejurarea că nu mai

poate vinde acest imobil; că pentru prejudiciul rezultat din lipsa folosinței

terenului reclamantul nu a dovedit beneficiul nerealizat, renunțând la proba cu

expertiză și că în aceste condiții cererea nu poate fi admisă; iar cu privire

la prejudiciul rezultat din imposibilitatea vinderii terenului tribunalul a

reținut că pretenția reclamantul în sumă de 10.000 lei este nejustificată.

În concluzie,

tribunalul a constatat că reclamantul nu a dovedit prejudiciul pretins.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamantul.

Prin Decizia nr. 1076

din 21 noiembrie 2014 Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a respins

apelul reclamantului.

În motivarea soluției

sale, instanța a reținut, în esență, următoarele considerente:

Reclamantul nu a

probat faptul că pârâta E.D. a ocupat terenul acestuia. El a refuzat să

efectueze expertiza topo pentru identificarea terenului și a stâlpilor, probă

absolut necesară pentru că reclamantul a solicitat obligarea pârâtei să ridice

12 stâlpi din rețeaua electrică.

Curtea a ținut o

ședință expres punând în discuție necesitatea administrării probei arătate ca

și a probei privind prejudiciul produs prin exercitarea servituții și a uzului

de către pârâtă însă după ce a fost de acord cu efectuarea expertizelor la

ședința de numire a experților și de fixare a obiectivelor reclamantul-apelant

a declarat că renunță la probele discutate și admise, așa cum rezultă din

încheierea ședinței din 21 noiembrie 2014.

În lipsa acestor

probe nu există dovezi nici cu privire la capătul de cerere prin care se

solicită obligarea pârâtei la ridicarea stâlpilor și nici cu privire la cel de

al doilea capăt, prejudiciul produs, iar art. 16 din Legea nr. 13/2007 prevede

expres felul și natura prejudiciului.

Legea ocrotește

proprietatea persoanei, așa cum rezultă din art. 480 C. civ.1864 și art. 41 alin.

(6) din Legea nr. 13/2007, însă pretențiile trebuie să fie dovedite în

conformitate cu legea și nu după aprecierile făcute de reclamant, acesta

renunțând la proba cu expertiză atât în la prima instanță, deși au existat două

cicluri procesuale la tribunal, cât și în apel.

Reclamantul solicită

să i se admită prejudiciul de 6.000 lei care ar rezulta din faptul că

promitentul cumpărător, o terță persoană, nu mai este de acord să încheie

contractul și că în aceste condiții a fost nevoit să restituie avansul primit

de reclamant de la terțul arătat. Curtea observă că nimeni nu poate să fie

ținut de prejudiciul arătat. Faptul că un promitent a refuzat cumpărarea nu

este un fapt ilicit al E.D. Există alte mii de persoane care ar putea să

cumpere terenul. În plus, nu poate fi opus pârâtei înscrisul sub semnătură

privată, fără dată certă.

Pe de altă parte, Curtea

a observat, relativ la primul capăt de cerere, că reclamantul nu ar putea să

obțină la instanța de drept comun obligarea la ridicarea stâlpilor decât dacă

există autorizație de demolare a stâlpilor căci rețeaua a fost edificată pe

temeiul unei autorizații de construcție iar potrivit art. 1 alin. (1), art. 3 lit.

c) și art. 8 alin. (1)-2 din Legea nr. 50/1990, demolarea unei construcții nu

se poate face decât după obținerea autorizației administrative. În plus,

potrivit art. 24 și art. 26 din aceeași lege încălcarea regulilor arătate

constituie după caz infracțiune sau contravenție.

Decizia curții de

apel a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către reclamant, care a

susținut următoarele:

Recurentul a refuzat

efectuarea expertizei din motive financiare, având în vedere că nu putea achita

onorariul în cuantum de 2000 lei stabilit de instanță.

Susține că, întrucât

intimata a recunoscut înființarea respectivei rețele electrice și montarea a 12

stâlpi pe terenul proprietatea reclamantului, nu se mai impune efectuarea unei

expertize.

Arată recurentul că

nu contestă autorizația de construcție în ansamblul său, ci numai faptul că nu

i-a cerut acordul pentru plantarea celor 12 stâlpi pe terenul proprietatea sa.

Înalta Curte, la

termenul din 26 martie 2015, a invocat excepția nulității recursului, pe care o

va analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ. și pe

care o va admite, pentru considerentele care succed:

Criticile formulate

prin cererea de recurs se referă la motivul pentru care recurentul a refuzat

efectuarea expertizei topo pentru identificarea terenului și a stâlpilor,

susținând că, întrucât intimata a recunoscut înființarea respectivei rețele

electrice și montarea a 12 stâlpi pe terenul proprietatea sa, nu se mai impunea

efectuarea unei expertize.

Aceste susțineri privesc

probele și vizează reevaluarea situației de fapt reținută de instanțele

anterioare, care nu mai poate fi analizată, de Înalta Curte, față de actuala

structură a recursului, întrucât motivul de casare care permitea verificarea

aspectelor de fapt ale litigiului în raport de probele administrate, prevăzut

de art. 304 pct. 11 C. proc. civ., a fost abrogat prin art. 1 pct. 112 din

O.U.G. nr. 138/2000.

Potrivit art. 302¹

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub

sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul

și dezvoltarea lor, iar dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă

încadrarea lor într-unul din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și

limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea

recursului.

Condiția

legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume

imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ

prevăzute de art. 304 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice

nemulțumire a părții poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.

În speță, nu numai că

recurentul nu s-a conformat exigențelor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C.

proc. civ., neindicând motivele de nelegalitate din art. 304 C. proc. civ., dar

nu a formulat critici care să vizeze soluția pronunțată.

Având în vedere că

recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc.

civ., iar reclamantul nu a formulat critici care să poată fi circumscrise

acestui cadru legal, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului,

conform art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ. coroborat cu art. 306

alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamantul D.A. împotriva Deciziei nr. 1076 din 21 noiembrie 2014

a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 martie 2015.