ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 333/2015

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 333/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

instanței de fond.

Prin cererea înregistrată la 28 iunie 2011 pe

rolul Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, (Dosar

nr. 7731/ 86/2011) reclamanta SC E.C.O. SA Milișăuți prin administrator M.D.,

în contradictoriu cu A.P.D.R.P. a solicitat să se dispună:

- anularea

notificării din 23 decembrie 2010 emisă de Agenția pârâtă prin care înștiințează

reclamanta că îi refuză la plată cererii;

- anularea

răspunsului la notificarea mai sus menționată și obligarea Agenției pârâte la

plata sumei de 1.524.792 lei reprezentând cheltuieli nerambursabile în cuantum

de 50% efectuate la implementarea Tranșei V la contractul cadru încheiat la

data de 2 februarie 2007;

- suspendarea

provizorie a executării actului ce se solicită a fi anulat până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei, în conformitate cu prevederile art. 15 prin

raportare la art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 6865

din 10 noiembrie 2011 a Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ

și fiscal, s-a dispus declinarea competenței privind soluționarea acțiunii în favoarea

Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, considerându-se

a fi incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) teza finală, art. 8 alin. (2),

alin. (3) și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 5 C. proc. civ.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, sub nr. 299/39/2012.

Prin acțiunea

înregistrată la data de 3 ianuarie 2012 pe rolul Curții de Apel Suceava, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, (Dosar nr. 1/39/2012)

aceeași reclamantă SC E.C.O. SA prin administrator M.D. în contradictoriu cu

pârâta A.P.D.R.P. a solicitat să se dispună:

- anularea Deciziei nr.

15021 din 29 iunie 2011 prin care s-a soluționat Contestația din 27 mai 2011 pe

care a depus-o împotriva Notificării din 4 mai 2011 emisă de A.P.D.R.P. prin

care i s-a pus în vedere să achite suma de 1.630.180,70 lei;

- anularea procesului

verbal de constatare din 2 mai 2011;

- constatarea

valabilității contractului cadru din 2 februarie 2007 și a actelor adiționale

încheiate;

- suspendarea în

temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 a executării provizorii a actelor a căror

anulare o solicită până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei

motivat de faptul că sunt îndeplinite prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

La termenul din 31 mai

2012, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ

și fiscal, a constatat a fi incidente dispozițiile art. 164 C. proc. civ. sens

în care a dispus conexarea Dosarului nr. 1/39/2012 la Dosarul nr. 299/ 39/2012.

de fond

Prin sentința nr. 281

din 18 octombrie 2013 a Curții de Apel Suceava a fost respinsă ca nefondată

acțiunea reclamantei SC E.C.O. SA Rădăuți, în contradictoriu cu pârâta

A.P.D.R.P.

Pentru a motiva

această soluție instanța de fond a reținut că la data de 1 februarie 2007 între

părțile litigante s-a încheiat Contractul cadru pentru agricultură și dezvoltare

rurală S. România.

Potrivit art. 1 din

Contract, obiectul finanțării nerambursabile îl constituie „Modernizarea fabricii

de procesare a laptelui SC E.C.O. SA din localitatea Milișăuți, județul Suceava”.

Potrivit prevederilor

contractuale, valoarea totală eligibilă a Proiectului care face obiectul

acestei finanțări este de 6.325.152 lei, durata de valabilitate a contractului

cuprinde perioada de execuție la care se adaugă 5 ani de la data ultimei plăți

iar termenul de execuție până la care proiectul trebuie finalizat este 30

noiembrie 2008, data limită până la care beneficiarul poate depune ultima

cerere de plată, termen ce nu poate fi prelungit prin act adițional.

Dată fiind emiterea

ulterioară a unor ordonanțe de guvern care au dispus modificarea termenelor de

execuție/plată a cererilor pe parcursul derulării contractului s-au încheiat 4

acte adiționale prin care s-au modificat termenele de execuție a proiectului,

ultimul act adițional încheiat la 11 octombrie 2010 prelungind acest termen la

30 octombrie 2010.

Derularea

contractului s-a desfășurat pe parcursul a 5 tranșe de plată corespunzătoare a

5 cereri de plată.

Ultima cerere de

plată a reclamantei a fost respinsă conform notificării autorității pârâte din

23 decembrie 2010 cu motivarea că „Investiția nu a fost finalizată până la 30

octombrie 2010 conform contractului de finanțare, iar dosarul de plată nu

conține toate documentele justificative și toate autorizațiile finale impuse de

Program ceea ce face imposibilă autorizarea tranșei de plată până la finalul

anului 2010.”

Ulterior, reclamanta

a făcut obiect al unui control al pârâtei, finalizat prin încheierea procesului

verbal din 27 aprilie 2011.

Potrivit acestui

proces verbal de constatare, reclamanta nu a făcut dovada achiziționării în

totalitate a utilajelor și bunurilor pe care aceasta se obligase să le

achiziționeze și nu a prezentat autorizația sanitar veterinară care trebuia

obținută după implementarea proiectului, reclamanta fiind doar deținătoare a

autorizației sanitar veterinare emisă în anul 2003 pentru vechea unitate de

producție.

S-a mai constatat că

prin cererea de plată depusă de reclamantă la 29 octombrie 2010 nu se probează

finalizarea investiției la termenele contractate - nereguli ce afectează eligibilitatea

întregii finanțări acordate reclamantei și impun măsura recuperării în

integralitate a sumelor plătite cu titlu de finanțare nerambursabilă și a

accesoriilor aferente.

În baza acestui

proces verbal de constatare a fost emisă notificarea din 4 mai 2011 potrivit cu

care pârâta a comunicat reclamantei obligația privind restituirea sumei de

1.630.180,70 lei reprezentând sumele de care a beneficiat reclamanta în cadrul

Contractului de finanțare.

Prin Decizia nr. 110

din 27 mai 2011, pârâta a respins, ca nefondată, contestația administrativă pe

care reclamanta a formulat-o împotriva măsurilor dispuse de pârâtă și anterior

menționate.

O primă categorie de

critici formulate de reclamantă vizează - în opinia sa - încălcări ale

prevederilor art. 2 din H.G. nr. 1306/2007 - privind Normele Metodologice de

aprobare a O.G. nr. 79/2003 - (în vigoare la data controlului) care vizează

procedura de constatare a neregulilor, încălcări săvârșite de echipa de

verificare cu ocazia verificărilor efectuate de pârâtă și cu ocazia întocmirii

procesului verbal constatator.

Art. 2 din H.G. nr. 1306/2007

cuprinde o serie de dispoziții care reglementează: atribuțiile conducerii

autorității competente în gestionarea fondurilor comunitare; procedura de

desemnare a echipelor care vor efectua verificarea și constatarea; competențele

și procedura pe care aceste comisii au obligația să le respecte pe durata

controlului; reguli de întocmire a procesului verbal de control și căile de

atac.

Potrivit acestor

reglementări, art. 2 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 1306/2007, echipa

nominalizată în vederea efectuării controlului, va comunica structurii supuse

verificării data declanșării acțiunii cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte,

precizându-se scopul și durata acesteia, însă, în cazuri justificate,

autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare pot decide ca

acțiunile de verificare declanșate ca urmare a unor sesizări să nu se comunice

structurii verificate.

În speță, din

verificarea lucrărilor dosarului, s-a constatat că verificările demarate de

pârâtă au fost determinate de o sesizare prealabilă, „Nota de descoperire a

unei nereguli înregistrată la pârâtă din 3 februarie 2011”, așa încât, în speță

sunt incidente prevederile art. 2 alin. (3) din H.G. nr. 1306/2007, potrivit cu

care autoritatea pârâtă poate decide ca acțiunile de verificare ale reclamantei

să nu fie comunicate.

Prevederile aceluiași

art. 2 nu impun echipei nominalizate cu efectuarea verificărilor un anume loc

în care să fie demarate verificările - la sediul structurii supuse verificării

sau la sediul oficiului județean al pârâtei. Ceea ce însă, impun aceste

prevederi legale este ca verificările efectuate să fie reale și efective iar

acolo unde se impune, structura supusă verificării să furnizeze toate informațiile

necesare și să permită accesul la sediu și la documente.

În speță, din

conținutul procesului verbal de control, rezultă că echipa nominalizată a

procedat la un control documentar la sediul Oficiului Județean al pârâtei iar

relevanța datelor și documentației existente a făcut inutilă deplasarea echipei

și la sediul reclamantei - structură controlată.

Procedându-se de

această manieră, în consens cu prevederile art. 2 din H.G. menționată, nu a

fost reținută de către instanța de fond vreo încălcare a dreptului la apărare

al societății reclamante, în condițiile în care procesul verbal astfel întocmit

a fost comunicat reclamantei care potrivit art. 3 alin. (2), poate să-l atace

la instanța competentă și, de aceea, criticile reclamantei cu privire la

pretinsele încălcări ale normelor de procedură vizând efectuarea verificărilor

și a întocmirii procesului verbal de control - prin raportare la prevederile art.

2 din H.G. nr. 1306/2007 au fost respinse ca nefondate.

S-a arătat că a doua

categorie de critici formulate de reclamantă vizează aspecte ce țin de

nelegalitatea și netemeinicia celor reținute în notificarea și procesul verbal

de control - întocmite de pârâtă.

Potrivit celor

reținute mai sus, inițial, durata maximă pentru implementarea proiectului

stabilită prin contractul de finanțare ara data de 30 noiembrie 2008.

Ulterior, prin O.U.G.

nr. 59/2006 și respectiv O.U.G. nr. 108/2009 au fost prelungite duratele de

execuție a contractelor de finanțare până la 30 septembrie 2009 și respectiv 31

decembrie 2010, iar prevederile celor două ordonanțe de urgență oferă cadrul

legislativ și permit părților care se înscriu în ipotezele reglementate să

încheie acte adiționale la contractul de finanțare prin care înlăuntrul

termenelor permise să convină noi termene limită de execuție, aceste acte

adiționale fiind singurele care obligă părțile contractante - (art. 969 C. civ.).

În speță, având ca

temei cele două ordonanțe, părțile litigante au încheiat 4 acte adiționale, iar

prin Actul adițional nr. 4 reclamanta s-a obligat să finalizeze investiția până

la data de 30 octombrie 2010, dată limită până la care reclamanta poate depune

și ultima cerere de plată.

Potrivit rezultatului

verificărilor întreprinse de pârâtă, reclamantei nu i se reproșează faptul că

cererea de plată nu a fost depusă în termen (cererea fiind înregistrată la data

de 29 octombrie 2010) ci faptul că la data depunerii cererii de plată, care

coincide cu data limită de finalizare a investiției, investiția nu era

finalizată și nu au fost depuse autorizațiile necesare ceea ce a determinat ca

pârâta să refuze încheierea unui nou act adițional de prelungire a duratei

limită de execuție a investiției și respectiv să respingă cererea de plată a

cheltuielilor ca fiind neeligibile - decizie comunicată reclamantei prin Notificarea

din 23 decembrie 2010.

Refuzul pârâtei

privind acordarea reclamantei a unei prelungiri a duratei de execuție a

investiției și de a considera ca eligibile cheltuielile efectuate de reclamantă

nu poate fi calificat ca unul abuziv în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr.

554/2004 - întrucât acesta a fost pe deplin justificat de desele solicitări

venite din partea reclamantei care invocând motive „obiective”nu a luat măsuri

ferme și efective pentru finalizarea la termen a investiției.

Astfel, deși se afla

în faza de finalizare a investiției, reclamanta depune odată cu cererea de

plată a ultimei tranșe și un „memoriu justificativ” prin care învederează că

datorită lucrărilor de construcții la fabrica de lactate se impune modificarea

fluxului tehnologic situație ce face imposibilă finalizarea la termen a

proiectului și, în opinia sa, impune prelungirea duratei de execuție a

acestuia.

Modificările

tehnologice preconizate a fi implementate într-o fază în care proiectul se

impunea a fi finalizat induc concluzia că cheltuielile - prezentate în anexele

cererii - efectuate de reclamantă în această fază de derulare a contractului -

aferente ultimei tranșe apar ca fiind nejustificate.

Cu referire la

autorizația sanitar veterinară a reclamantei, instanța de fond a observat că

reclamantei i-a fost emisă autorizația sanitar veterinară din 27 martie 2003,

care potrivit adresei D.S.V.S.A. Suceava din 10 septembrie 2013 (fila 178 dosar)

și-a prelungit valabilitatea până la 27 iunie 2012, în conformitate cu Ordinul nr.

57/2010, (publicat în M. Of. nr. 462/2010) potrivit cu care prelungirea

valabilității autorizației are la bază menținerea condițiilor sanitar

veterinare de funcționare avute în vedere la data emiterii primei autorizații.

Or, în speță, este

justificată cerința pârâtei că la data finalizării investiției - 30 octombrie

2010 - reclamanta avea obligația să prezinte autorizația sanitar veterinară

corespunzătoare noilor condiții de funcționare, modernizate în urma proiectului

de finanțare, autorizație pe care reclamanta nu a produs-o cu ocazia depunerii

ultimei cereri de plată.

Curtea a respins ca

nefondată și cererea reclamantei privind suspendarea executării măsurilor

dispuse de pârâtă conform cu prevederile art. 15 prin raportare la art. 14 din

Legea nr. 554/2004 și s-a susținut că art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

impune reclamantei care a formulat o atare solicitare să probeze îndeplinirea

cumulativă a două cerințe: cerința „cazului bine justificat” – așa cum este

definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 și cerința „prevenirii pagubei

iminente” definite de art. 2 lit. ș) din lege.

S-a arătat de către

instanța de fond că argumentația reclamantei potrivit cu care a promovat acțiunea

de anulare a actelor emise de pârâtă nu reprezintă „caz bine justificat” în

sensul prevederilor legale mai sus invocate și că reclamanta nu a produs nici o

probă la dosar din care să rezulte maniera și proporția în care îi este

afectată activitatea prin punerea în executare imediată a măsurilor dispuse de

pârâtă.

exercitată

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamanta SC E.C.O. SA, considerând că hotărârea

este netemeinică și nelegală și solicitând admiterea recursului, în principal,

casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar,

solicitând modificarea în tot a hotărârii în sensul admiterii acțiunii așa cum

a fost formulată.

În motivele de recurs

s-a arătat că pe parcursul derulării contractului de finanțare nerambursabilă

s-au încheiat 4 acte adiționale, iar prin ultimul act încheiat la 11 octombrie 2010,

durata termenului de execuție a proiectului s-a prelungit până la data de 30

octombrie 2010.

Au fost formulate și

5 cereri de plată a tranșelor, ultima fiind de 3.049.584 lei care s-a refuzat

la plată în totalitate conform Notificării din 23 decembrie 2010.

Cererea de plată

aferentă tranșei V a fost înregistrată la 29 octombrie 2010 la O.P.D.R.P.

Suceava și era depusă și documentația completă cuprinzând justificarea

cheltuielilor efectuate, precum și toate autorizațiile necesare.

Prin Notificarea din 4

mai 2011 pârâta a comunicat reclamantei că se impune restituirea sumei de 1.630.180,70

lei, notificarea fiind contestată la 27 mai 2011, iar prin procesul-verbal de

constatare din 2 mai 2011 a fost stabilită obligația de plată a sumei de

1.630.180,70 lei și contestația a fost respinsă.

S-a invocat faptul că

procesul-verbal de constatare a cărui anulare a fost solicitată a fost încheiat

cu încălcarea art. 2 din H.G. nr. 1306/2007 și art. 11 alin. (1) din H.G. nr. 1306/2007

și s-a arătat că procedura de constatare prevede că potrivit art. 2 alin. (2)

din H.G. nr. 1306/2007 echipa nominalizată trebuia să comunice data declanșării

controlului și să dea posibilitatea reclamantei să formuleze observații.

Din analiza

contractului recurenta susține că ar rezulta că singura soluție în care

autoritatea contractantă poate dispune rezilierea este cea prevăzută la art. 11

alin. (1), iart. 17 alin. (1) reținut de pârâtă ca temei legal al propunerii de

reziliere prevede sancțiunea încetării executării contractului.

Referitor la

procesul-verbal contestat ce a stat la baza emiterii deciziei s-a arătat că nu

a rezultat dacă persoanele care au făcut constatările au fost împuternicite de

către A.P.D.R.P. București, instituția cu care a fost încheiat contractul, iar

în acesta s-a făcut referire la o notă din data de 31 ianuarie 2011 despre care

reclamanta nu avea cunoștință.

Cu toate acestea,

instanța de fond a apreciat că acest control s-a efectuat cu nerespectarea

dispozițiilor H.G. nr. 1306/2007 fără a cerceta și fără a se pronunța asupra

motivelor aduse, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului cauzei.

Cu privire la

nelegalitatea Deciziei nr. 15012 din 29 iunie 2011 recurenta a arătat că

motivația acesteia a fost reluată din răspunsurile A.P.D.R.P. - C.R.P.D.R.P.I

Nord Est Iași, respectiv că lipsesc mai multe autorizații de funcționare

finale, iar în procesul-verbal contestat se prevede expres că doar autorizația

eliberată de D.S.V. lipsește.

Când reclamanta a

solicitat emiterea unui raport final cu privire la constatarea implementării

contractului încheiat în 2007, reprezentanții acesteia au constatat punerea în

funcțiune și au menționat că proiectul este finalizat în procent de 100%,

astfel că nu se poate dispune, ulterior acestei date, efectuarea unui alt

control, cum ar fi cel din aprilie 2011.

În motivele de recurs

recurenta a făcut trimitere și la expertiza întocmită în cauză în fața

instanței de fond și în care s-a arătat că reclamanta nu dispune de autorizația

sanitar-veterinară conform prevederilor legale, susținere care nu a analizat

motivele pentru care acesteia nu i s-a emis o nouă autorizație până la 30

octombrie 2011.

S-a arătat că

recurenta a depus diligențele pentru eliberarea unei noi autorizații înainte de

depunerea unei tranșe, însă reprezentanții D.S.V. au refuzat eliberarea

acesteia deoarece aceasta implementa un alt proiect de finanțare ce avea termen

de finalizare 30 noiembrie 2011 și nu era posibilă eliberarea unei alte autorizații,

eliberându-i-se o adeverința (din 5 iulie 211) din care rezultă că autorizația din

27 martie 2003 va fi înlocuită la 31 decembrie 2011, iar la 10 septembrie 2013

i s-a comunicat că autorizația din 27 martie 2003 a fost valabilă până la 27

iunie 2012 când s-a finalizat restructurarea unității, astfel că instanța de

fond nu a analizat aceste aspecte.

În ceea ce privește

răspunsul dat în expertiză la obiectivul legat de realizarea investițiilor și

unde s-a precizat că nu au fost realizate în totalitate, recurenta a susținut

că a depus la dosar facturile de achiziționare a bunurilor, extrasele de cont

din care rezultă că a achitat contravaloarea bunurilor înscrise în ultima

cerere de plată, procesele-verbale din care rezultă că autospecialele și

echipamentele sunt procurate și consemnate momentan.

La data de 25

septembrie 2013 reclamanta a solicitat instanței de fond efectuarea unui

supliment de expertiză pentru ca expertul să răspundă obiectivelor în raport de

înscrisurile depuse, dar această solicitare a fost respinsă.

În legătură cu

ultimul aspect reținut în anul de control potrivit căruia reclamanta ar fi

solicitat un nou termen pentru prelungirea duratei de execuție până la 30 iunie

2011, recurenta a arătat că cererea a fost depusă la 22 noiembrie 2010 și s-a

emis notificare de neacceptare a modificării contractului de finanțare deși prin

Nota A.P.D.R.P. din 20 octombrie 2010 comunicată recurentei din 22 octombrie 2010

de către O.J.P.D.R.P. Suceava li se punea în vedere că durata de execuție a

contractelor S. se va prelungi până la 30 iunie 2011.

În ceea ce privește

soluționarea cererii de suspendare, recurenta a solicitat să se constate că

instanța de fond nu a analizat motivele și probele depuse în susținerea acestei

cereri, situație ce atrage casarea hotărârii.

În drept, au fost

invocate prevederile art. 304 pct. 8, 9 și art. 304

1

C. proc. civ..

Intimata A.F.I.R.

(prin reorganizarea fostei A.P.D.R.P.) a formulat întâmpinare și a solicitat

respingerea recursului ca nefondat.

de recurs

După examinarea

motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va

respinge recursul declarat pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a

fost investită cu acțiunile conexate formulate de reclamanta SC E.C.O. SA Rădăuți

prin care a solicitat:

- anularea

Notificării din 23 decembrie 2010 emisă de Agenția pârâtă prin care a fost

înștiințată că i se refuză la plata cererii;

- anularea

răspunsului la notificarea și obligarea pârâtei la suma de 1.524.792 lei

reprezentând tranșa V la contract;

- anularea Deciziei nr.

1504 din 29 iunie 2011 prin care a fost soluționată contestația împotriva

Notificării din 4 mai 2011 prin care reclamanta trebuia să achite suma de

1.630.180,70 lei;

- anularea p. v. de

constatare din 2 mai 2011;

- constatarea

valabilității contractului administrativ și a actelor adiționale încheiate;

- suspendarea actelor

a căror anulare o solicită.

În cadrul motivelor

de recurs a fost criticată soluția instanței de fond de respingere a acțiunii

reclamantei în privința aspectelor de ordin formal, respectiv în legătură cu

încălcarea art. 2 și 11 din H.G. nr. 1306/2007.

Potrivit art. 2 din H.G.

nr. 1306/2007

de a Normelor metodologice de aplicare

a O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare,

precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător:

(1)

Conducerea autorității cu

competențe în gestionarea fondurilor comunitare stabilește pentru fiecare

activitate de constatare:

a)

componența nominală a echipei care va efectua verificarea și constatarea;

b) durata activităților de verificare, care nu poate depăși 90

de zile; c) mandatul privind obiectul verificărilor,

stabilirea prejudiciului și a debitorilor.

(2)

În cazul activității de verificare, echipa nominalizată va comunica

structurii supuse verificării data declanșării acțiunii cu cel puțin 5 zile

lucrătoare înainte, precizându-se scopul și durata acesteia.

(3)

Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare,

în cazuri justificate, pot decide ca acțiunile de verificare declanșate ca

urmare a unor sesizări să nu se comunice.

(4)

Structurile supuse verificării au obligația de a prezenta la

termenele stabilite toate datele și documentele solicitate, precum și tot

sprijinul necesar pentru desfășurarea în bune condiții a activității de

verificare.

(5)

În cazul constatării de prejudicii, activitatea de verificare se

poate extinde asupra întregii perioade în care, potrivit legii, pot fi luate

măsuri de recuperare a creanțelor, prelungindu-se în mod corespunzător durata

verificărilor.

(6)

Pe parcursul verificărilor, personalul împuternicit are acces,

pentru realizarea obiectivelor verificării, la toate datele și documentele,

precum și în toate locurile de depozitare și producere a valorilor materiale.

(7)

Personalul împuternicit cu efectuarea verificărilor poate

solicita date, informații, precum și copii certificate pentru conformitate ale

documentelor de la structurile supuse verificărilor, iar acestea au obligația

de a le pune la dispoziție la data solicitată.

(8)

Pe parcursul activităților de constatare, structura verificată

are dreptul să formuleze observații, care se analizează de echipa de

verificare.

(9)

Pentru bunurile, serviciile și lucrările executate, rezultate din

activitățile și operațiunile financiare care fac obiectul verificărilor,

autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare pot solicita

persoanelor autorizate efectuarea de expertize de specialitate.

(10)

Verificările se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de

constatare care va cuprinde elementele prevăzute la art. 3, conform modelului

prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentele norme metodologice.

(11)

Procesul-verbal de constatare, însușit de conducerea autorității

cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare, reprezintă titlu de creanță

și se comunică debitorului în condițiile prevăzute de lege.

(12)

Dispozițiile prezentului articol se aplică corespunzător și în

cazul constatărilor efectuate de structurile prevăzute la art. 11 alin. (4) și

(5) din ordonanță.

(13)

În cazul actului de control

transmis de către Departamentul pentru Lupta Antifraudă, denumit în continuare D.L.A.F.,

autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare și a

cofinanțării aferente va proceda la stabilirea și individualizarea obligațiilor

de plată și emiterea titlului de creanță, rubricile din procesul-verbal de

constatare urmând a fi completate în conformitate cu cele constatate prin actul

D.L.A.F.

Recurenta consideră

că nu au fost respectate prevederile art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 1306/2007

pentru că echipa nominalizată nu ar fi comunicat data declanșării controlului

pentru a avea posibilitatea să formuleze observații și se impunea solicitarea

de date, informații, potrivit art. 2 alin. (7), dat aceste susțineri sunt

nefondate.

Așa cum chiar

recurenta a arătat, controlul a fost făcut la sediul pârâtei, dar între

reclamantă și pârâtă a existat o amplă corespondență și reclamanta a invocat

respectarea dispozițiilor contractuale și legale.

Chiar art. 2 alin.

(3) din H.G. nr. 1306/2007 prevede posibilitatea, în cazuri justificate, că

acțiunile de verificare să nu fie comunicate.

Oricum, recurenta nu

a indicat care ar fi vătămarea produsă ca urmare a necomunicării acțiunii de

verificare cu cel puțin 5 zile înainte deoarece textul legal nu instituie

sancțiunea în cazul nerespectării termenului prevăzut de art. 2 alin. (2) din H.G.

nr. 1306/2007 iar dacă persoana care a efectuat verificările avea nevoie de

date, informații sau alte documente, putea să facă aplicarea art. 2 alin. (7)

din același act normativ.

Mai mult, în

procedura administrativă a contestării p. v. de constatare încheiat în urma

activității de verificare și constatare dar și în fața instanței de fond,

recurenta putea depune orice probe care să infirme cele consemnate în procesul verbal

de constatare.

Nici criticile legate

de echipa care a efectuat verificarea nu pot fi reținute ca și cele ce vizează

necompetența O.J.T. Suceava deoarece acestea sunt stabilite de către conducerea

autorității cu competență în gestionarea fondurilor comunitare.

În privința

criticilor aduse soluției instanței de fond în legătură cu nelegalitatea

Deciziei nr. 15012 din 29 iunie 2011 se constată că sunt nefondate.

Mai întâi, se poate

observa că recurenta invocă critici aduse actelor contestate și mai puțin celor

reținute de instanța de fond.

Prin Decizia nr.

15012 din 29 iunie 2011 emisă de A.P.D.R.P. a fost respinsă contestația

recurentei împotriva Notificării din 4 mai 2011 prin care a fost obligată să

achite suma de 1.630.180,70 lei.

Chiar dacă în

considerentele deciziei s-a spus că „dosarul cererii de plată nu conține toate

autorizațiile de funcționare”, instanța de fond a reținut faptul că

reclamanta avea obligația să prezinte autorizația sanitar veterinară

corespunzător noilor condiții de funcționare, modernizare, în urma contractului

de finanțare, dar nu a depus-o cu ultima cerere de plată, astfel că nu prezintă

importanță ce a reținut autoritatea de control ci ce a reținut instanța de

fond.

Deși recurenta invocă

și faptul că cererea de plată a fost depusă în termen, aceasta este o preluare

din acțiunea introdusă la instanță dar fără a se observa că instanța de fond a

precizat că reclamantei nu i se reproșează faptul că cererea de plată nu a fost

depusă în termen, aceasta fiind înregistrată la 29 octombrie 2010.

Recurenta, în

motivele de recurs, a făcut referire la cele reținute de expertul tehnic, fără

nicio trimitere la cele invocate de instanța de fond care a analizat motivele

de fapt și de drept și de ce s-a considerat că recurenta nu a făcut dovada

existenței autorizației sanitar veterinare la data finalizării investiției.

Faptul că recurenta

era angajată, în timpul accesării proiectului S., în implementarea Programului

de modernizare și restructurare din 9 noiembrie 2009 nu prezintă relevanță,

deoarece și în cadrul proiectului finanțat prin Programul S., ce face obiectul

prezentei cauze, era obligatorie prezentarea autorizației sanitar-veterinară

pentru Fabrica de procesare a laptelui, modernizată prin acest program la

momentul încheierii proiectului, respectiv 30 octombrie 2010.

La dosarul instanței

de recurs recurenta a prezentat Autorizația sanitar-veterinară din 27 iunie 2012

emisă de D.S.V.S.A. Suceava - B.S.A.O.A., dar aceasta vizează autorizarea

sanitară veterinară pentru schimbul intracomunitar cu produse alimentare de

origine animală și nu pentru Fabrica de procesare a laptelui, obiectiv

modernizat în cadrul proiectului în discuție în speță și oricum era emisă în

2012.

În ceea ce privește

concluziile expertului cu privire la realizarea investițiilor, recurenta a

invocat o serie de facturi emise în septembrie 2010 din care rezultă că a

achiziționat diferite utilaje, echipamente tehnologice ce ar fi fost

recepționate și puse în funcțiune și că instanța de fond a respins solicitarea

din 25 septembrie 2013 pentru efectuarea unui supliment de expertiză pentru a

se dovedi că investițiile au fost realizate în totalitate.

Nu se mai impune

efectuarea unui supliment la raportul de expertiză deoarece nu se impune să se verifice

dacă în septembrie 2013 utilajele și echipamentele tehnologice au fost puse în

funcțiune pentru că prezintă importanță dacă acestea funcționau la data

finalizării proiectului de finanțare, respectiv 30 octombrie 2010.

Oricum, aceste

susțineri ale recurentei sunt în contradicție cu altele invocate în cadrul

motivelor de recurs când aceasta recunoaște că a solicitat un termen pentru

depunerea tranșei VI pentru luna iunie 2011 și că bunurile fuseseră

achiziționate conform cererii de plată a tranșei V, dar nu s-a grăbit pentru

punerea lor în funcțiune.

Prelungirea

termenului pentru luna iunie 2011 a fost justificată de recurentă de faptul că

autoritatea pârâtă a comunicat că durata de execuție a contractelor din

Programul S. s-ar prelungi până la 30 iunie 2011, însă din analiza adresei din 20

octombrie 2010 (fila 38, dosar recurs) rezultă că A.P.D.R.P. a comunicat faptul

că „în cazul în care beneficiarii cărora li s-a plătit cel puțin o tranșă de

plată, nu vor finaliza investițiile și nu vor depune ultima cerere de plată

conformă până la data de 30 octombrie 2010 contravaloarea cheltuielilor

nesolicitate la plată până la această dată vor fi declarate de A.P.D.R.P.

cheltuieli neeligibile, urmând ca aceștia să finalizeze investiția din fonduri

proprii până la data de 30 iunie 2011”.

Din aceasta rezultă

că prin adresă nu s-a propus prelungirea termenului de finalizare a proiectului

finanțat din fonduri europene până la 30 iunie 2011, ci s-a indicat exact că

ultima cerere de plată trebuie depusă până la 30 octombrie 2010, pentru că

altfel cheltuielile vor fi declarate neeligibile, iar finalizarea se putea face

până la 30 iunie 2011 din fonduri proprii, iar recurenta trebuia să aibă în

vedere actul adițional din 11 octombrie 2010 prin care termenul de finalizare a

proiectului era prelungit până la 30 octombrie 2010, pentru că adresa invocată

nu ține loc de act adițional prin care să se modifice termenul de finalizare a

proiectului.

În condițiile în care

chiar recurenta recunoaște că nu a finalizat proiectul pentru că nu s-a grăbit

pentru punerea în funcțiune a utilajelor și echipamentelor pe care le-a

achiziționat, în mod corect s-a constatat prin actele contestate că a fost

încălcat atât contractul de finanțare, dar și actul adițional și se impune

restituirea sumei obținute în cadrul acestui proiect și respingerea cererii de

plată depusă în octombrie 2010.

Referitor la

criticile formulate în privința soluției instanței de fond dată pentru cererea

de suspendare se apreciază că, în afară de faptul că acestea s-au rezumat la o

frază, față de soluția pronunțată de instanța de recurs în legătură cu acțiunea

în anulare a actelor administrative contestate, nu se mai impune a se analiza

legalitatea și temeinicia instanței de fond sub act aspect al soluționării

capătului de cerere de suspendare a actelor administrative.

Apreciind că soluția

instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. rap.

la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta SC E.C.O. SA împotriva sentinței nr. 281 din 18

octombrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 ianuarie 2015.