ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 333/2015

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Sesizarea instanței de fond. Prin cererea înregistrată la 28 iunie 2011 pe rolul Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, (Dosar nr. 7731/ 86/2011) reclamanta SC E.C.O. SA Milișăuți prin administrator M.D., în contradictoriu cu A.P.D.R.P.

a solicitat să se dispună: - anularea notificării din 23 decembrie 2010 emisă de Agenția pârâtă prin care înștiințează reclamanta că îi refuză la plată cererii; - anularea răspunsului la notificarea mai sus menționată și obligarea Agenției pârâte la plata sumei de 1.524.792 lei reprezentând cheltuieli nerambursabile în cuantum de 50% efectuate la implementarea Tranșei V la contractul cadru încheiat la data de 2 februarie 2007; - suspendarea provizorie a executării actului ce se solicită a fi anulat până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, în conformitate cu prevederile art. 15 prin raportare la art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin sentința nr. 6865 din 10 noiembrie 2011 a Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, s-a dispus declinarea competenței privind soluționarea acțiunii în favoarea Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, considerându-se a fi incidente dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) teza finală, art. 8 alin. (2), alin. (3) și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 5 C. proc. civ. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. 299/39/2012. Prin acțiunea înregistrată la data de 3 ianuarie 2012 pe rolul Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, (Dosar nr. 1/39/2012) aceeași reclamantă SC E.C.O.

SA prin administrator M.D. în contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P. a solicitat să se dispună: - anularea Deciziei nr. 15021 din 29 iunie 2011 prin care s-a soluționat Contestația din 27 mai 2011 pe care a depus-o împotriva Notificării din 4 mai 2011 emisă de A.P.D.R.P. prin care i s-a pus în vedere să achite suma de 1.630.180,70 lei; - anularea procesului verbal de constatare din 2 mai 2011; - constatarea valabilității contractului cadru din 2 februarie 2007 și a actelor adiționale încheiate; - suspendarea în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 a executării provizorii a actelor a căror anulare o solicită până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei motivat de faptul că sunt îndeplinite prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

La termenul din 31 mai 2012, Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a constatat a fi incidente dispozițiile art. 164 C. proc. civ. sens în care a dispus conexarea Dosarului nr. 1/39/2012 la Dosarul nr. 299/ 39/2012. 2. Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 281 din 18 octombrie 2013 a Curții de Apel Suceava a fost respinsă ca nefondată acțiunea reclamantei SC E.C.O. SA Rădăuți, în contradictoriu cu pârâta A.P.D.R.P. Pentru a motiva această soluție instanța de fond a reținut că la data de 1 februarie 2007 între părțile litigante s-a încheiat Contractul cadru pentru agricultură și dezvoltare rurală S. România. Potrivit art. 1 din Contract, obiectul finanțării nerambursabile îl constituie „Modernizarea fabricii de procesare a laptelui SC E.C.O.

SA din localitatea Milișăuți, județul Suceava”. Potrivit prevederilor contractuale, valoarea totală eligibilă a Proiectului care face obiectul acestei finanțări este de 6.325.152 lei, durata de valabilitate a contractului cuprinde perioada de execuție la care se adaugă 5 ani de la data ultimei plăți iar termenul de execuție până la care proiectul trebuie finalizat este 30 noiembrie 2008, data limită până la care beneficiarul poate depune ultima cerere de plată, termen ce nu poate fi prelungit prin act adițional. Dată fiind emiterea ulterioară a unor ordonanțe de guvern care au dispus modificarea termenelor de execuție/plată a cererilor pe parcursul derulării contractului s-au încheiat 4 acte adiționale prin care s-au modificat termenele de execuție a proiectului, ultimul act adițional încheiat la 11 octombrie 2010 prelungind acest termen la 30 octombrie 2010. Derularea contractului s-a desfășurat pe parcursul a 5 tranșe de plată corespunzătoare a 5 cereri de plată.

Ultima cerere de plată a reclamantei a fost respinsă conform notificării autorității pârâte din 23 decembrie 2010 cu motivarea că „Investiția nu a fost finalizată până la 30 octombrie 2010 conform contractului de finanțare, iar dosarul de plată nu conține toate documentele justificative și toate autorizațiile finale impuse de Program ceea ce face imposibilă autorizarea tranșei de plată până la finalul anului 2010.” Ulterior, reclamanta a făcut obiect al unui control al pârâtei, finalizat prin încheierea procesului verbal din 27 aprilie 2011. Potrivit acestui proces verbal de constatare, reclamanta nu a făcut dovada achiziționării în totalitate a utilajelor și bunurilor pe care aceasta se obligase să le achiziționeze și nu a prezentat autorizația sanitar veterinară care trebuia obținută după implementarea proiectului, reclamanta fiind doar deținătoare a autorizației sanitar veterinare emisă în anul 2003 pentru vechea unitate de producție.

S-a mai constatat că prin cererea de plată depusă de reclamantă la 29 octombrie 2010 nu se probează finalizarea investiției la termenele contractate - nereguli ce afectează eligibilitatea întregii finanțări acordate reclamantei și impun măsura recuperării în integralitate a sumelor plătite cu titlu de finanțare nerambursabilă și a accesoriilor aferente. În baza acestui proces verbal de constatare a fost emisă notificarea din 4 mai 2011 potrivit cu care pârâta a comunicat reclamantei obligația privind restituirea sumei de 1.630.180,70 lei reprezentând sumele de care a beneficiat reclamanta în cadrul Contractului de finanțare. Prin Decizia nr. 110 din 27 mai 2011, pârâta a respins, ca nefondată, contestația administrativă pe care reclamanta a formulat-o împotriva măsurilor dispuse de pârâtă și anterior menționate.

O primă categorie de critici formulate de reclamantă vizează - în opinia sa - încălcări ale prevederilor art. 2 din H.G. nr. 1306/2007 - privind Normele Metodologice de aprobare a O.G. nr. 79/2003 - (în vigoare la data controlului) care vizează procedura de constatare a neregulilor, încălcări săvârșite de echipa de verificare cu ocazia verificărilor efectuate de pârâtă și cu ocazia întocmirii procesului verbal constatator. Art. 2 din H.G. nr. 1306/2007 cuprinde o serie de dispoziții care reglementează: atribuțiile conducerii autorității competente în gestionarea fondurilor comunitare; procedura de desemnare a echipelor care vor efectua verificarea și constatarea; competențele și procedura pe care aceste comisii au obligația să le respecte pe durata controlului; reguli de întocmire a procesului verbal de control și căile de atac.

Potrivit acestor reglementări, art. 2 alin. (2) și (3) din H.G. nr. 1306/2007, echipa nominalizată în vederea efectuării controlului, va comunica structurii supuse verificării data declanșării acțiunii cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte, precizându-se scopul și durata acesteia, însă, în cazuri justificate, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare pot decide ca acțiunile de verificare declanșate ca urmare a unor sesizări să nu se comunice structurii verificate. În speță, din verificarea lucrărilor dosarului, s-a constatat că verificările demarate de pârâtă au fost determinate de o sesizare prealabilă, „Nota de descoperire a unei nereguli înregistrată la pârâtă din 3 februarie 2011”, așa încât, în speță sunt incidente prevederile art. 2 alin. (3) din H.G.

nr. 1306/2007, potrivit cu care autoritatea pârâtă poate decide ca acțiunile de verificare ale reclamantei să nu fie comunicate. Prevederile aceluiași art. 2 nu impun echipei nominalizate cu efectuarea verificărilor un anume loc în care să fie demarate verificările - la sediul structurii supuse verificării sau la sediul oficiului județean al pârâtei. Ceea ce însă, impun aceste prevederi legale este ca verificările efectuate să fie reale și efective iar acolo unde se impune, structura supusă verificării să furnizeze toate informațiile necesare și să permită accesul la sediu și la documente. În speță, din conținutul procesului verbal de control, rezultă că echipa nominalizată a procedat la un control documentar la sediul Oficiului Județean al pârâtei iar relevanța datelor și documentației existente a făcut inutilă deplasarea echipei și la sediul reclamantei - structură controlată.

Procedându-se de această manieră, în consens cu prevederile art. 2 din H.G. menționată, nu a fost reținută de către instanța de fond vreo încălcare a dreptului la apărare al societății reclamante, în condițiile în care procesul verbal astfel întocmit a fost comunicat reclamantei care potrivit art. 3 alin. (2), poate să-l atace la instanța competentă și, de aceea, criticile reclamantei cu privire la pretinsele încălcări ale normelor de procedură vizând efectuarea verificărilor și a întocmirii procesului verbal de control - prin raportare la prevederile art. 2 din H.G. nr. 1306/2007 au fost respinse ca nefondate. S-a arătat că a doua categorie de critici formulate de reclamantă vizează aspecte ce țin de nelegalitatea și netemeinicia celor reținute în notificarea și procesul verbal de control - întocmite de pârâtă.

Potrivit celor reținute mai sus, inițial, durata maximă pentru implementarea proiectului stabilită prin contractul de finanțare ara data de 30 noiembrie 2008. Ulterior, prin O.U.G. nr. 59/2006 și respectiv O.U.G. nr. 108/2009 au fost prelungite duratele de execuție a contractelor de finanțare până la 30 septembrie 2009 și respectiv 31 decembrie 2010, iar prevederile celor două ordonanțe de urgență oferă cadrul legislativ și permit părților care se înscriu în ipotezele reglementate să încheie acte adiționale la contractul de finanțare prin care înlăuntrul termenelor permise să convină noi termene limită de execuție, aceste acte adiționale fiind singurele care obligă părțile contractante - (art. 969 C. civ.).

În speță, având ca temei cele două ordonanțe, părțile litigante au încheiat 4 acte adiționale, iar prin Actul adițional nr. 4 reclamanta s-a obligat să finalizeze investiția până la data de 30 octombrie 2010, dată limită până la care reclamanta poate depune și ultima cerere de plată.

Potrivit rezultatului verificărilor întreprinse de pârâtă, reclamantei nu i se reproșează faptul că cererea de plată nu a fost depusă în termen (cererea fiind înregistrată la data de 29 octombrie 2010) ci faptul că la data depunerii cererii de plată, care coincide cu data limită de finalizare a investiției, investiția nu era finalizată și nu au fost depuse autorizațiile necesare ceea ce a determinat ca pârâta să refuze încheierea unui nou act adițional de prelungire a duratei limită de execuție a investiției și respectiv să respingă cererea de plată a cheltuielilor ca fiind neeligibile - decizie comunicată reclamantei prin Notificarea din 23 decembrie 2010. Refuzul pârâtei privind acordarea reclamantei a unei prelungiri a duratei de execuție a investiției și de a considera ca eligibile cheltuielile efectuate de reclamantă nu poate fi calificat ca unul abuziv în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004 - întrucât acesta a fost pe deplin justificat de desele solicitări venite din partea reclamantei care invocând motive „obiective”nu a luat măsuri ferme și efective pentru finalizarea la termen a investiției.

Astfel, deși se afla în faza de finalizare a investiției, reclamanta depune odată cu cererea de plată a ultimei tranșe și un „memoriu justificativ” prin care învederează că datorită lucrărilor de construcții la fabrica de lactate se impune modificarea fluxului tehnologic situație ce face imposibilă finalizarea la termen a proiectului și, în opinia sa, impune prelungirea duratei de execuție a acestuia. Modificările tehnologice preconizate a fi implementate într-o fază în care proiectul se impunea a fi finalizat induc concluzia că cheltuielile - prezentate în anexele cererii - efectuate de reclamantă în această fază de derulare a contractului - aferente ultimei tranșe apar ca fiind nejustificate.

Cu referire la autorizația sanitar veterinară a reclamantei, instanța de fond a observat că reclamantei i-a fost emisă autorizația sanitar veterinară din 27 martie 2003, care potrivit adresei D.S.V.S.A. Suceava din 10 septembrie 2013 (fila 178 dosar) și-a prelungit valabilitatea până la 27 iunie 2012, în conformitate cu Ordinul nr. 57/2010, (publicat în M. Of. nr. 462/2010) potrivit cu care prelungirea valabilității autorizației are la bază menținerea condițiilor sanitar veterinare de funcționare avute în vedere la data emiterii primei autorizații. Or, în speță, este justificată cerința pârâtei că la data finalizării investiției - 30 octombrie 2010 - reclamanta avea obligația să prezinte autorizația sanitar veterinară corespunzătoare noilor condiții de funcționare, modernizate în urma proiectului de finanțare, autorizație pe care reclamanta nu a produs-o cu ocazia depunerii ultimei cereri de plată.

Curtea a respins ca nefondată și cererea reclamantei privind suspendarea executării măsurilor dispuse de pârâtă conform cu prevederile art. 15 prin raportare la art. 14 din Legea nr. 554/2004 și s-a susținut că art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune reclamantei care a formulat o atare solicitare să probeze îndeplinirea cumulativă a două cerințe: cerința „cazului bine justificat” – așa cum este definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004 și cerința „prevenirii pagubei iminente” definite de art. 2 lit. ș) din lege. S-a arătat de către instanța de fond că argumentația reclamantei potrivit cu care a promovat acțiunea de anulare a actelor emise de pârâtă nu reprezintă „caz bine justificat” în sensul prevederilor legale mai sus invocate și că reclamanta nu a produs nici o probă la dosar din care să rezulte maniera și proporția în care îi este afectată activitatea prin punerea în executare imediată a măsurilor dispuse de pârâtă.

3. Calea de atac exercitată Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SC E.C.O. SA, considerând că hotărârea este netemeinică și nelegală și solicitând admiterea recursului, în principal, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, solicitând modificarea în tot a hotărârii în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată. În motivele de recurs s-a arătat că pe parcursul derulării contractului de finanțare nerambursabilă s-au încheiat 4 acte adiționale, iar prin ultimul act încheiat la 11 octombrie 2010, durata termenului de execuție a proiectului s-a prelungit până la data de 30 octombrie 2010. Au fost formulate și 5 cereri de plată a tranșelor, ultima fiind de 3.049.584 lei care s-a refuzat la plată în totalitate conform Notificării din 23 decembrie 2010. Cererea de plată aferentă tranșei V a fost înregistrată la 29 octombrie 2010 la O.P.D.R.P.

Suceava și era depusă și documentația completă cuprinzând justificarea cheltuielilor efectuate, precum și toate autorizațiile necesare. Prin Notificarea din 4 mai 2011 pârâta a comunicat reclamantei că se impune restituirea sumei de 1.630.180,70 lei, notificarea fiind contestată la 27 mai 2011, iar prin procesul-verbal de constatare din 2 mai 2011 a fost stabilită obligația de plată a sumei de 1.630.180,70 lei și contestația a fost respinsă. S-a invocat faptul că procesul-verbal de constatare a cărui anulare a fost solicitată a fost încheiat cu încălcarea art. 2 din H.G. nr. 1306/2007 și art. 11 alin. (1) din H.G. nr. 1306/2007 și s-a arătat că procedura de constatare prevede că potrivit art. 2 alin. (2) din H.G.

nr. 1306/2007 echipa nominalizată trebuia să comunice data declanșării controlului și să dea posibilitatea reclamantei să formuleze observații. Din analiza contractului recurenta susține că ar rezulta că singura soluție în care autoritatea contractantă poate dispune rezilierea este cea prevăzută la art. 11 alin. (1), iart. 17 alin. (1) reținut de pârâtă ca temei legal al propunerii de reziliere prevede sancțiunea încetării executării contractului. Referitor la procesul-verbal contestat ce a stat la baza emiterii deciziei s-a arătat că nu a rezultat dacă persoanele care au făcut constatările au fost împuternicite de către A.P.D.R.P. București, instituția cu care a fost încheiat contractul, iar în acesta s-a făcut referire la o notă din data de 31 ianuarie 2011 despre care reclamanta nu avea cunoștință.

Cu toate acestea, instanța de fond a apreciat că acest control s-a efectuat cu nerespectarea dispozițiilor H.G. nr. 1306/2007 fără a cerceta și fără a se pronunța asupra motivelor aduse, ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului cauzei. Cu privire la nelegalitatea Deciziei nr. 15012 din 29 iunie 2011 recurenta a arătat că motivația acesteia a fost reluată din răspunsurile A.P.D.R.P. - C.R.P.D.R.P.I Nord Est Iași, respectiv că lipsesc mai multe autorizații de funcționare finale, iar în procesul-verbal contestat se prevede expres că doar autorizația eliberată de D.S.V. lipsește.

Când reclamanta a solicitat emiterea unui raport final cu privire la constatarea implementării contractului încheiat în 2007, reprezentanții acesteia au constatat punerea în funcțiune și au menționat că proiectul este finalizat în procent de 100%, astfel că nu se poate dispune, ulterior acestei date, efectuarea unui alt control, cum ar fi cel din aprilie 2011. În motivele de recurs recurenta a făcut trimitere și la expertiza întocmită în cauză în fața instanței de fond și în care s-a arătat că reclamanta nu dispune de autorizația sanitar-veterinară conform prevederilor legale, susținere care nu a analizat motivele pentru care acesteia nu i s-a emis o nouă autorizație până la 30 octombrie 2011. S-a arătat că recurenta a depus diligențele pentru eliberarea unei noi autorizații înainte de depunerea unei tranșe, însă reprezentanții D.S.V.

au refuzat eliberarea acesteia deoarece aceasta implementa un alt proiect de finanțare ce avea termen de finalizare 30 noiembrie 2011 și nu era posibilă eliberarea unei alte autorizații, eliberându-i-se o adeverința (din 5 iulie 211) din care rezultă că autorizația din 27 martie 2003 va fi înlocuită la 31 decembrie 2011, iar la 10 septembrie 2013 i s-a comunicat că autorizația din 27 martie 2003 a fost valabilă până la 27 iunie 2012 când s-a finalizat restructurarea unității, astfel că instanța de fond nu a analizat aceste aspecte.

În ceea ce privește răspunsul dat în expertiză la obiectivul legat de realizarea investițiilor și unde s-a precizat că nu au fost realizate în totalitate, recurenta a susținut că a depus la dosar facturile de achiziționare a bunurilor, extrasele de cont din care rezultă că a achitat contravaloarea bunurilor înscrise în ultima cerere de plată, procesele-verbale din care rezultă că autospecialele și echipamentele sunt procurate și consemnate momentan. La data de 25 septembrie 2013 reclamanta a solicitat instanței de fond efectuarea unui supliment de expertiză pentru ca expertul să răspundă obiectivelor în raport de înscrisurile depuse, dar această solicitare a fost respinsă.

În legătură cu ultimul aspect reținut în anul de control potrivit căruia reclamanta ar fi solicitat un nou termen pentru prelungirea duratei de execuție până la 30 iunie 2011, recurenta a arătat că cererea a fost depusă la 22 noiembrie 2010 și s-a emis notificare de neacceptare a modificării contractului de finanțare deși prin Nota A.P.D.R.P. din 20 octombrie 2010 comunicată recurentei din 22 octombrie 2010 de către O.J.P.D.R.P. Suceava li se punea în vedere că durata de execuție a contractelor S. se va prelungi până la 30 iunie 2011. În ceea ce privește soluționarea cererii de suspendare, recurenta a solicitat să se constate că instanța de fond nu a analizat motivele și probele depuse în susținerea acestei cereri, situație ce atrage casarea hotărârii.

În drept, au fost invocate prevederile art. 304 pct. 8, 9 și art. 304 1 C. proc. civ.. Intimata A.F.I.R. (prin reorganizarea fostei A.P.D.R.P.) a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 4. Soluția instanței de recurs După examinarea motivelor de recurs, a dispozițiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte va respinge recursul declarat pentru următoarele considerente: Instanța de fond a fost investită cu acțiunile conexate formulate de reclamanta SC E.C.O.

SA Rădăuți prin care a solicitat: - anularea Notificării din 23 decembrie 2010 emisă de Agenția pârâtă prin care a fost înștiințată că i se refuză la plata cererii; - anularea răspunsului la notificarea și obligarea pârâtei la suma de 1.524.792 lei reprezentând tranșa V la contract; - anularea Deciziei nr. 1504 din 29 iunie 2011 prin care a fost soluționată contestația împotriva Notificării din 4 mai 2011 prin care reclamanta trebuia să achite suma de 1.630.180,70 lei; - anularea p. v. de constatare din 2 mai 2011; - constatarea valabilității contractului administrativ și a actelor adiționale încheiate; - suspendarea actelor a căror anulare o solicită. În cadrul motivelor de recurs a fost criticată soluția instanței de fond de respingere a acțiunii reclamantei în privința aspectelor de ordin formal, respectiv în legătură cu încălcarea art. 2 și 11 din H.G.

nr. 1306/2007. Potrivit art. 2 din H.G. nr. 1306/2007 de a Normelor metodologice de aplicare a O.G. nr. 79/2003 privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător: (1) Conducerea autorității cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare stabilește pentru fiecare activitate de constatare: a) componența nominală a echipei care va efectua verificarea și constatarea; b) durata activităților de verificare, care nu poate depăși 90 de zile; c) mandatul privind obiectul verificărilor, stabilirea prejudiciului și a debitorilor. (2) În cazul activității de verificare, echipa nominalizată va comunica structurii supuse verificării data declanșării acțiunii cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte, precizându-se scopul și durata acesteia.

(3) Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare, în cazuri justificate, pot decide ca acțiunile de verificare declanșate ca urmare a unor sesizări să nu se comunice. (4) Structurile supuse verificării au obligația de a prezenta la termenele stabilite toate datele și documentele solicitate, precum și tot sprijinul necesar pentru desfășurarea în bune condiții a activității de verificare. (5) În cazul constatării de prejudicii, activitatea de verificare se poate extinde asupra întregii perioade în care, potrivit legii, pot fi luate măsuri de recuperare a creanțelor, prelungindu-se în mod corespunzător durata verificărilor. (6) Pe parcursul verificărilor, personalul împuternicit are acces, pentru realizarea obiectivelor verificării, la toate datele și documentele, precum și în toate locurile de depozitare și producere a valorilor materiale.

(7) Personalul împuternicit cu efectuarea verificărilor poate solicita date, informații, precum și copii certificate pentru conformitate ale documentelor de la structurile supuse verificărilor, iar acestea au obligația de a le pune la dispoziție la data solicitată. (8) Pe parcursul activităților de constatare, structura verificată are dreptul să formuleze observații, care se analizează de echipa de verificare. (9) Pentru bunurile, serviciile și lucrările executate, rezultate din activitățile și operațiunile financiare care fac obiectul verificărilor, autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare pot solicita persoanelor autorizate efectuarea de expertize de specialitate. (10) Verificările se finalizează prin întocmirea unui proces-verbal de constatare care va cuprinde elementele prevăzute la art. 3, conform modelului prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentele norme metodologice.

(11) Procesul-verbal de constatare, însușit de conducerea autorității cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare, reprezintă titlu de creanță și se comunică debitorului în condițiile prevăzute de lege. (12) Dispozițiile prezentului articol se aplică corespunzător și în cazul constatărilor efectuate de structurile prevăzute la art. 11 alin. (4) și (5) din ordonanță. (13) În cazul actului de control transmis de către Departamentul pentru Lupta Antifraudă, denumit în continuare D.L.A.F., autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare și a cofinanțării aferente va proceda la stabilirea și individualizarea obligațiilor de plată și emiterea titlului de creanță, rubricile din procesul-verbal de constatare urmând a fi completate în conformitate cu cele constatate prin actul D.L.A.F.

Recurenta consideră că nu au fost respectate prevederile art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 1306/2007 pentru că echipa nominalizată nu ar fi comunicat data declanșării controlului pentru a avea posibilitatea să formuleze observații și se impunea solicitarea de date, informații, potrivit art. 2 alin. (7), dat aceste susțineri sunt nefondate. Așa cum chiar recurenta a arătat, controlul a fost făcut la sediul pârâtei, dar între reclamantă și pârâtă a existat o amplă corespondență și reclamanta a invocat respectarea dispozițiilor contractuale și legale. Chiar art. 2 alin. (3) din H.G. nr. 1306/2007 prevede posibilitatea, în cazuri justificate, că acțiunile de verificare să nu fie comunicate. Oricum, recurenta nu a indicat care ar fi vătămarea produsă ca urmare a necomunicării acțiunii de verificare cu cel puțin 5 zile înainte deoarece textul legal nu instituie sancțiunea în cazul nerespectării termenului prevăzut de art. 2 alin. (2) din H.G.

nr. 1306/2007 iar dacă persoana care a efectuat verificările avea nevoie de date, informații sau alte documente, putea să facă aplicarea art. 2 alin. (7) din același act normativ. Mai mult, în procedura administrativă a contestării p. v. de constatare încheiat în urma activității de verificare și constatare dar și în fața instanței de fond, recurenta putea depune orice probe care să infirme cele consemnate în procesul verbal de constatare. Nici criticile legate de echipa care a efectuat verificarea nu pot fi reținute ca și cele ce vizează necompetența O.J.T. Suceava deoarece acestea sunt stabilite de către conducerea autorității cu competență în gestionarea fondurilor comunitare. În privința criticilor aduse soluției instanței de fond în legătură cu nelegalitatea Deciziei nr. 15012 din 29 iunie 2011 se constată că sunt nefondate.

Mai întâi, se poate observa că recurenta invocă critici aduse actelor contestate și mai puțin celor reținute de instanța de fond. Prin Decizia nr. 15012 din 29 iunie 2011 emisă de A.P.D.R.P. a fost respinsă contestația recurentei împotriva Notificării din 4 mai 2011 prin care a fost obligată să achite suma de 1.630.180,70 lei. Chiar dacă în considerentele deciziei s-a spus că „dosarul cererii de plată nu conține toate autorizațiile de funcționare”, instanța de fond a reținut faptul că reclamanta avea obligația să prezinte autorizația sanitar veterinară corespunzător noilor condiții de funcționare, modernizare, în urma contractului de finanțare, dar nu a depus-o cu ultima cerere de plată, astfel că nu prezintă importanță ce a reținut autoritatea de control ci ce a reținut instanța de fond.

Deși recurenta invocă și faptul că cererea de plată a fost depusă în termen, aceasta este o preluare din acțiunea introdusă la instanță dar fără a se observa că instanța de fond a precizat că reclamantei nu i se reproșează faptul că cererea de plată nu a fost depusă în termen, aceasta fiind înregistrată la 29 octombrie 2010. Recurenta, în motivele de recurs, a făcut referire la cele reținute de expertul tehnic, fără nicio trimitere la cele invocate de instanța de fond care a analizat motivele de fapt și de drept și de ce s-a considerat că recurenta nu a făcut dovada existenței autorizației sanitar veterinare la data finalizării investiției.

Faptul că recurenta era angajată, în timpul accesării proiectului S., în implementarea Programului de modernizare și restructurare din 9 noiembrie 2009 nu prezintă relevanță, deoarece și în cadrul proiectului finanțat prin Programul S., ce face obiectul prezentei cauze, era obligatorie prezentarea autorizației sanitar-veterinară pentru Fabrica de procesare a laptelui, modernizată prin acest program la momentul încheierii proiectului, respectiv 30 octombrie 2010. La dosarul instanței de recurs recurenta a prezentat Autorizația sanitar-veterinară din 27 iunie 2012 emisă de D.S.V.S.A.

Suceava - B.S.A.O.A., dar aceasta vizează autorizarea sanitară veterinară pentru schimbul intracomunitar cu produse alimentare de origine animală și nu pentru Fabrica de procesare a laptelui, obiectiv modernizat în cadrul proiectului în discuție în speță și oricum era emisă în 2012. În ceea ce privește concluziile expertului cu privire la realizarea investițiilor, recurenta a invocat o serie de facturi emise în septembrie 2010 din care rezultă că a achiziționat diferite utilaje, echipamente tehnologice ce ar fi fost recepționate și puse în funcțiune și că instanța de fond a respins solicitarea din 25 septembrie 2013 pentru efectuarea unui supliment de expertiză pentru a se dovedi că investițiile au fost realizate în totalitate.

Nu se mai impune efectuarea unui supliment la raportul de expertiză deoarece nu se impune să se verifice dacă în septembrie 2013 utilajele și echipamentele tehnologice au fost puse în funcțiune pentru că prezintă importanță dacă acestea funcționau la data finalizării proiectului de finanțare, respectiv 30 octombrie 2010. Oricum, aceste susțineri ale recurentei sunt în contradicție cu altele invocate în cadrul motivelor de recurs când aceasta recunoaște că a solicitat un termen pentru depunerea tranșei VI pentru luna iunie 2011 și că bunurile fuseseră achiziționate conform cererii de plată a tranșei V, dar nu s-a grăbit pentru punerea lor în funcțiune. Prelungirea termenului pentru luna iunie 2011 a fost justificată de recurentă de faptul că autoritatea pârâtă a comunicat că durata de execuție a contractelor din Programul S. s-ar prelungi până la 30 iunie 2011, însă din analiza adresei din 20 octombrie 2010 (fila 38, dosar recurs) rezultă că A.P.D.R.P.

a comunicat faptul că „în cazul în care beneficiarii cărora li s-a plătit cel puțin o tranșă de plată, nu vor finaliza investițiile și nu vor depune ultima cerere de plată conformă până la data de 30 octombrie 2010 contravaloarea cheltuielilor nesolicitate la plată până la această dată vor fi declarate de A.P.D.R.P. cheltuieli neeligibile, urmând ca aceștia să finalizeze investiția din fonduri proprii până la data de 30 iunie 2011”.

Din aceasta rezultă că prin adresă nu s-a propus prelungirea termenului de finalizare a proiectului finanțat din fonduri europene până la 30 iunie 2011, ci s-a indicat exact că ultima cerere de plată trebuie depusă până la 30 octombrie 2010, pentru că altfel cheltuielile vor fi declarate neeligibile, iar finalizarea se putea face până la 30 iunie 2011 din fonduri proprii, iar recurenta trebuia să aibă în vedere actul adițional din 11 octombrie 2010 prin care termenul de finalizare a proiectului era prelungit până la 30 octombrie 2010, pentru că adresa invocată nu ține loc de act adițional prin care să se modifice termenul de finalizare a proiectului.

În condițiile în care chiar recurenta recunoaște că nu a finalizat proiectul pentru că nu s-a grăbit pentru punerea în funcțiune a utilajelor și echipamentelor pe care le-a achiziționat, în mod corect s-a constatat prin actele contestate că a fost încălcat atât contractul de finanțare, dar și actul adițional și se impune restituirea sumei obținute în cadrul acestui proiect și respingerea cererii de plată depusă în octombrie 2010. Referitor la criticile formulate în privința soluției instanței de fond dată pentru cererea de suspendare se apreciază că, în afară de faptul că acestea s-au rezumat la o frază, față de soluția pronunțată de instanța de recurs în legătură cu acțiunea în anulare a actelor administrative contestate, nu se mai impune a se analiza legalitatea și temeinicia instanței de fond sub act aspect al soluționării capătului de cerere de suspendare a actelor administrative.

Apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ. rap. la art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC E.C.O. SA împotriva sentinței nr. 281 din 18 octombrie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2015.