ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2203/2008

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 6393 din 10 mai 2007,

Tribunalul București a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de

reclamantul C.H., în contradictoriu cu pârâta SC B.C. H.V.B.Ț. SA București

având ca obiect repararea prejudiciului moral cauzat prin încălcarea secretului

bancar.

Prin Decizia nr. 2

din 8 ianuarie 2008, Curtea de Apel București a admis apelul formulat de

reclamantul C.C.H. împotriva hotărârii data de prima instanță, a desființat

hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că: reclamantul a solicitat

instanței de fond să pronunțe o hotărâre prin care să dispună obligarea pârâtei

la plata sumei de 1.000.000 dolari SUA, cu titlu de reparare a prejudiciului

moral produs prin încălcarea secretului bancar, acțiunea fiind întemeiată în

drept și pe O.G. nr. 21/1992;

- pârâta a invocat

excepția de nulitate a acțiunii pentru netimbrare, arătând, totodată, că

principiul disponibilității nu împiedică instanța să considere pricina ca fiind

de natură comercială, astfel că reclamantul are obligația să o timbreze, acesta

afirmând că este legal scutit de plata taxei de timbru în raport cu

dispozițiile art. 15 lit. j) din Legea nr. 146/1997 și art. 24 lit. j) din

Ordinul nr. 760/C/1999, cererea introductivă fiind întemeiată și pe O.G. nr. 21/1992;

- excepția de

nulitate a acțiunii pentru netimbrare, invocată de pârâtă, a fost respinsă, ca

neîntemeiată, având în vedere incidența în cauză a dispozițiilor art. 15 lit. j)

din Legea nr. 146/1997, câtă vreme acțiunea introductivă este întemeiată în

drept și pe O.G. nr. 21/1992;

- instanța de fond

și-a motivat soluția pronunțată, arătând, în concluzie, că „nu poate primi

acțiunea introdusă potrivit legislației privind protecția consumatorului,

urmând ca pretențiile să fie valorificate pe calea dreptului comun, cu

respectarea art. 1169 C. civ., art. 20 din Legea nr. 146/1997 și art. 3 din

O.G. nr. 32/1995;

- în raport cu

menționatele etape ale soluționării cauzei de către prima instanță, Curtea de

Apel a apreciat că Tribunalul București a nesocotit ansamblul actelor normative

ce constituie fundamentul juridic al acțiunii reclamantului, respingând

excepția de nulitate a recursului pentru netimbrare numai față de prevederile

O.G. nr. 21/1992, în virtutea principiului disponibilității înțeles eronat de

către instanța de fond; - rolul activ al instanței în judecata în primă

instanță a fost ignorat cu desăvârșire;

- practic, prima

instanță, aflându-se într-o continuă eroare, nu a intrat în cercetarea

fondului, deși, soluția dată a constat în respingerea acțiunii, ca

neîntemeiată, însă, cu o motivare absolut contradictorie.

Împotriva deciziei

pronunțate în apel a declarat recurs pârâta SC U.Ț.B. SA, întemeiat pe motivul

de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

acestuia, recurenta a arătat, în esență, că instanța de apel a încălcat

dispozițiile art. 297 C. proc. civ., constatând, în mod greșit, că prima

instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, contrar

împrejurării că Tribunalul a respins acțiunea, ca neîntemeiată, acțiunea

constând într-un singur capăt de cerere asupra căruia prima instanță s-a

pronunțat.

Recurenta a mai

apreciat ca nelegală decizia din apel și sub aspectul desființării sentinței și

trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe, în pofida cercetării

fondului de către aceasta din urmă.

De asemenea,

recurenta a criticat decizia atacată și din punctul de vedere al art. 20 alin. (5)

din Legea nr. 146/1997 prin prisma respingerii de către instanța de apel a

cererii pârâtei de dare în debit, cu toate că însăși Curtea de Apel a

considerat în mod just că reclamantul avea obligația de a timbra acțiunea

inițială.

Recursul pârâtei este

nefondat.

Potrivit dispozițiilor

art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care se constată că, în mod

greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului,

instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre

rejudecare primei instanțe.

Așa fiind, precitatul

text legal prevede obligația instanței, în ipoteza dată, de a evoca fondul,

aspect care, în esență, ține de natura devolutivă a căii de atac ordinare a

apelului, obligație pe care în mod corect instanța de apel a considerat-o a fi

fost neîndeplinită de către prima instanță, contrar susținerilor recurentei -

pârâte. Examinarea soluției date în apel prin prisma criticilor aduse în

temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin raportare la prevederile art. 297 alin.

(1) din același cod conduce la concluzia că, în adevăr, așa cum a reținut și

instanța de apel, soluția în primă instanță a fost dată pe o excepție

procesuală, prin omiterea motivării fondului ceea ce echivalează cu

nepronunțarea asupra acestuia.

Mai mult, dându-se

eficiență dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., se constată că

instanța de apel s-a conformat rolului său de a examina regularitatea hotărârii

primei instanțe cu privire la pretențiile deduse judecății și a reexaminat

elementele avute în vedere de către prima instanță la pronunțarea sentinței,

aspecte ignorate de către recurenta - pârâtă, care, însă, sunt de esența

apelului, dat fiind, că, în această cale de atac, instanța se pronunță exclusiv

pe legalitatea soluției din perspectiva motivelor care au fundamentat-o.

Este de observat,

totodată, că instanța de apel a stabilit, cu justețe, obligația Tribunalului,

în limitele învestirii sale, de a soluționa obiectul pricinii supuse judecății,

însă, nu prin omisiunea exercitării rolului său activ, pe deplin constatată, în

sensul nepronunțării în cauză pe dreptul comun incident răspunderii contractuale,

contrar opiniei recurentei - pârâte.

Cum bine a reținut

instanța de apel, în soluționarea cererii introductive prima instanță a

încălcat rolul său activ de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea

situației de fapt, iar, nesocotirea motivelor de drept în limitele cărora

reclamantul a înțeles să se judece, prin nepronunțarea asupra acestora ori, în

temeiul lor, Tribunalul a adus, și prin această conduită, atingere principiului

disponibilității.

De asemenea, instanța

de apel a constatat, în mod just, contrazicerea între considerentele expuse de

instanța de fond, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii, aceasta

necuprinzând într-un mod structurat motivele de fapt și de drept care au format

convingerea judecătorului cât și cele care au determinat înlăturarea sau

respingerea altora.

În ce privește, critica

formulată de recurenta - pârâtă ce vizează chestiunea timbrajului, în raport cu

dispozițiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 aceasta nu își găsește

justificarea față de soluția pronunțată în apel în sensul admiterii acestuia,

casării hotărârii primei instanțe, cu trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Așa fiind, pentru

considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta SC U.Ț.B. SA București, împotriva Deciziei nr. 2 din 8

ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 iunie 2008.