ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2203/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 6393 din 10 mai 2007, Tribunalul București a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul C.H., în contradictoriu cu pârâta SC B.C. H.V.B.Ț. SA București având ca obiect repararea prejudiciului moral cauzat prin încălcarea secretului bancar. Prin Decizia nr. 2 din 8 ianuarie 2008, Curtea de Apel București a admis apelul formulat de reclamantul C.C.H. împotriva hotărârii data de prima instanță, a desființat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că: reclamantul a solicitat instanței de fond să pronunțe o hotărâre prin care să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.000.000 dolari SUA, cu titlu de reparare a prejudiciului moral produs prin încălcarea secretului bancar, acțiunea fiind întemeiată în drept și pe O.G.

nr. 21/1992; - pârâta a invocat excepția de nulitate a acțiunii pentru netimbrare, arătând, totodată, că principiul disponibilității nu împiedică instanța să considere pricina ca fiind de natură comercială, astfel că reclamantul are obligația să o timbreze, acesta afirmând că este legal scutit de plata taxei de timbru în raport cu dispozițiile art. 15 lit. j) din Legea nr. 146/1997 și art. 24 lit. j) din Ordinul nr. 760/C/1999, cererea introductivă fiind întemeiată și pe O.G. nr. 21/1992; - excepția de nulitate a acțiunii pentru netimbrare, invocată de pârâtă, a fost respinsă, ca neîntemeiată, având în vedere incidența în cauză a dispozițiilor art. 15 lit. j) din Legea nr. 146/1997, câtă vreme acțiunea introductivă este întemeiată în drept și pe O.G.

nr. 21/1992; - instanța de fond și-a motivat soluția pronunțată, arătând, în concluzie, că „nu poate primi acțiunea introdusă potrivit legislației privind protecția consumatorului, urmând ca pretențiile să fie valorificate pe calea dreptului comun, cu respectarea art. 1169 C. civ., art. 20 din Legea nr. 146/1997 și art. 3 din O.G. nr. 32/1995; - în raport cu menționatele etape ale soluționării cauzei de către prima instanță, Curtea de Apel a apreciat că Tribunalul București a nesocotit ansamblul actelor normative ce constituie fundamentul juridic al acțiunii reclamantului, respingând excepția de nulitate a recursului pentru netimbrare numai față de prevederile O.G.

nr. 21/1992, în virtutea principiului disponibilității înțeles eronat de către instanța de fond; - rolul activ al instanței în judecata în primă instanță a fost ignorat cu desăvârșire; - practic, prima instanță, aflându-se într-o continuă eroare, nu a intrat în cercetarea fondului, deși, soluția dată a constat în respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, însă, cu o motivare absolut contradictorie. Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs pârâta SC U.Ț.B. SA, întemeiat pe motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestuia, recurenta a arătat, în esență, că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 297 C. proc. civ., constatând, în mod greșit, că prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, contrar împrejurării că Tribunalul a respins acțiunea, ca neîntemeiată, acțiunea constând într-un singur capăt de cerere asupra căruia prima instanță s-a pronunțat.

Recurenta a mai apreciat ca nelegală decizia din apel și sub aspectul desființării sentinței și trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe, în pofida cercetării fondului de către aceasta din urmă. De asemenea, recurenta a criticat decizia atacată și din punctul de vedere al art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 prin prisma respingerii de către instanța de apel a cererii pârâtei de dare în debit, cu toate că însăși Curtea de Apel a considerat în mod just că reclamantul avea obligația de a timbra acțiunea inițială. Recursul pârâtei este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ., în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.

Așa fiind, precitatul text legal prevede obligația instanței, în ipoteza dată, de a evoca fondul, aspect care, în esență, ține de natura devolutivă a căii de atac ordinare a apelului, obligație pe care în mod corect instanța de apel a considerat-o a fi fost neîndeplinită de către prima instanță, contrar susținerilor recurentei - pârâte. Examinarea soluției date în apel prin prisma criticilor aduse în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. prin raportare la prevederile art. 297 alin. (1) din același cod conduce la concluzia că, în adevăr, așa cum a reținut și instanța de apel, soluția în primă instanță a fost dată pe o excepție procesuală, prin omiterea motivării fondului ceea ce echivalează cu nepronunțarea asupra acestuia.

Mai mult, dându-se eficiență dispozițiilor art. 294 alin. (1) C. proc. civ., se constată că instanța de apel s-a conformat rolului său de a examina regularitatea hotărârii primei instanțe cu privire la pretențiile deduse judecății și a reexaminat elementele avute în vedere de către prima instanță la pronunțarea sentinței, aspecte ignorate de către recurenta - pârâtă, care, însă, sunt de esența apelului, dat fiind, că, în această cale de atac, instanța se pronunță exclusiv pe legalitatea soluției din perspectiva motivelor care au fundamentat-o. Este de observat, totodată, că instanța de apel a stabilit, cu justețe, obligația Tribunalului, în limitele învestirii sale, de a soluționa obiectul pricinii supuse judecății, însă, nu prin omisiunea exercitării rolului său activ, pe deplin constatată, în sensul nepronunțării în cauză pe dreptul comun incident răspunderii contractuale, contrar opiniei recurentei - pârâte.

Cum bine a reținut instanța de apel, în soluționarea cererii introductive prima instanță a încălcat rolul său activ de a stărui prin toate mijloacele la stabilirea situației de fapt, iar, nesocotirea motivelor de drept în limitele cărora reclamantul a înțeles să se judece, prin nepronunțarea asupra acestora ori, în temeiul lor, Tribunalul a adus, și prin această conduită, atingere principiului disponibilității. De asemenea, instanța de apel a constatat, în mod just, contrazicerea între considerentele expuse de instanța de fond, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii, aceasta necuprinzând într-un mod structurat motivele de fapt și de drept care au format convingerea judecătorului cât și cele care au determinat înlăturarea sau respingerea altora.

În ce privește, critica formulată de recurenta - pârâtă ce vizează chestiunea timbrajului, în raport cu dispozițiile art. 20 alin. (5) din Legea nr. 146/1997 aceasta nu își găsește justificarea față de soluția pronunțată în apel în sensul admiterii acestuia, casării hotărârii primei instanțe, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Așa fiind, pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC U.Ț.B. SA București, împotriva Deciziei nr. 2 din 8 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel București, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 iunie 2008.