ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3517/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 185 din 17 ianuarie 2013,

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins acțiunea formulată de reclamanta SC Telecomunicații CFR SA, în

contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, prin care solicita

anularea, în parte, a Încheierii nr. III/122 din 1 octombrie 2012 emisă de

pârâtă, precum și suspendarea executării acesteia, până la soluționarea

definitivă și irevocabilă a cauzei.

Pentru a pronunța

această sentință, curtea de apel a reținut, în esență, că actul contestat este

emis în conformitate cu dispozițiile legale aplicabile în materie.

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta.

Analizând sentința

atacată, în raport cu motivul de casare de ordine publică privind necompetența

materială a curții de apel de a soluționa în primă instanță cauza, prevăzut de

art. 304 pct. 3 C. proc. civ., invocat de instanță din oficiu, Înalta Curte va

admite recursul, pentru considerentele care vor fi arătate în continuare.

Obiectul acțiunii îl

constituie anularea Încheierii nr. III/122 din 1 octombrie 2012 emisă de Curtea

de Conturi a României, prin care a fost respinsă contestația formulată de

reclamantă împotriva deciziei nr. 113 din 22 august 2012 emisă de Camera de

Conturi a Municipiului București.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare,

actul administrativ este „actul unilateral cu caracter individual sau normativ

emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea

organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă

naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport cu obiectul

cererii de chemare în judecată și cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 554/2004, mai sus citate, se impune a stabili care este actul

administrativ ce dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este

actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței

de contencios administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr.

130/2010 publicată în M. Of. al României nr. 832/13.12.2010, Partea I, în

vigoare la data formulării acțiunii și a pronunțării sentinței atacate,

împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene sau a

municipiului București se poate formula contestație în termen de 15 zile, care

„suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către

Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine

obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de

Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial

contestația”.

Rezultă, deci, din prevederile

legale citate, că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus

obligației executării, în cazul în care se respinge sau admite, în parte, contestația

formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi județeană sau a municipiului

București, este însăși această decizie, prin care se stabilesc măsuri în sarcina

entității controlate, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi considerat

ca având natura juridică a unui act administrativ, în sensul dispozițiilor art.

2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Într-adevăr, regulamentul

menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale

Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia

de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza

instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului

administrativ; de asemenea, potrivit art. 228 din același regulament, „competența

de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva

încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de

contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială

se află sediul entității verificate, în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Prevederile Regulamentului

aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu pot înfrânge,

însă, dispozițiile Legii nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia

contenciosului administrativ și la care însuși actul respectiv face trimitere.

Astfel, referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 prevăd că „Litigiile privind actele administrative emise

sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc

taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora

de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale,

iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond

de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel”.

Cum nu sunt prevăzute

„prin lege organică specială”, ci printr-un act administrativ, dispozițiile Regulamentului

aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu pot prevala celor

prevăzute de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care rămân aplicabile în

speță, alături de cele ale art. 2 C. proc. civ.

De

altfel, prin decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost menținută

soluția instanței de fond, prin care s-a admis excepția de nelegalitate și s-a constatat

nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea

Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, ceea ce întărește argumentele expuse anterior

cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel de cauze, chiar

dacă soluțiile privind excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între

părțile din litigiu.

De asemenea, în continuarea

raționamentului, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în

vedere că măsurile administrative contestate nu se încadrează în sfera litigiilor

„care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale precum și accesorii

ale acestora”, se va reține că, în cauză, nu este incident criteriul valoric, ci

criteriul poziționării autorității emitente în sistemul administrației publice,

potrivit căruia litigiile privind actele administrative ale autorităților publice

locale și județene sunt în competența tribunalelor, iar cele privind actele autorităților

publice centrale, în competența curților de apel.

Față de cele arătate,

cum obiectul litigiului îl constituie un act administrativ emis de o structură județeană

a Curții de Conturi, deci de o autoritate publică de nivel local, competența de

soluționare a cauzei revine secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului

.

Pentru aceste considerente,

Înalta Curte, apreciind că este întemeiat motivul de recurs de ordine publică, prevăzut

de art. 304 pct. (3) C. proc. civ., va admite recursul și, în baza art. 312

alin. (6) din același cod, va casa sentința atacată și va trimite cauza, spre competentă

soluționare, Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal,

în raza căruia își a sediul reclamanta

.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamanta SC Telecomunicații CFR SA împotriva sentinței nr. 185 din 17 ianuarie

2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza, spre competentă soluționare, la Tribunalul București, secția contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 30 septembrie 2014.