ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 226/2015

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele : Prin cererea înregistrată la data de 25 august 2009 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 34326/3/2009, reclamanții P.M. și C.V.G. au formulat contestație împotriva Hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 11 iunie 2009 emisă de Statul Român - CN A.D.N. SA - Comisia pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 județul Ilfov - Consiliul local Ștefăneștii de Jos, solicitând anularea hotărârii și majorarea cuantumului despăgubirilor acordate pentru terenul în suprafață de 2.422 mp situat în com. Ștefăneștii de Jos, tarlaua 1, parcela A3/26, lot 3, județul Ilfov. În motivare, reclamanții au arătat că sunt coproprietarii terenului în suprafața de 17.624,03 mp situat în extravilanul com.

Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov, dreptul de proprietate fiind înscris în C.F. Ștefăneștii de Jos. La data de 20 februarie 2009, acestora li s-a comunicat încheierea din 20 ianuarie 2009 a O.C.P.I. Ilfov, prin care, la cererea S.C.A. T.D. și Asociații, s-a notat în C.F. a com. Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov exproprierea suprafeței de teren în litigiu de către Statul Roman, în temeiul Legii nr. 198/2004, pentru care însă nu s-au acordat măsurii reparatorii corespunzătoare. Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 1322 din 29 iunie 2011, a admis în parte contestația, a anulat în parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor din 11 iunie 2009 emisă de pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.

SA numai în ceea ce privește valoarea despăgubirilor datorate și, omologând raportul de expertiză efectuat, a obligat pârâtul Statul Român - CN A.D.N. SA la plata către reclamanți a sumei de 385.904,3 lei (echivalentul sumei de 91.236 euro), în termen de 30 zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, reprezentând despăgubiri pentru imobilul expropriat, teren în suprafață de 2.422 mp situat în comuna Ștefăneștii de Jos, tarlaua 1, parcela A3/26, lot 3, județul Ilfov. Prin aceeași sentință, pârâtul a fost obligat la plata sumei de 3.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată. În considerente, instanța de fond a reținut că prin Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 298/11 iunie 2009 emisă de pârât s-a dispus exproprierea suprafeței de teren de 2.422 mp; pârâtul a acordat pentru teren despăgubiri în cuantum de 42.538 lei, despăgubiri considerate de reclamanți, proprietarii imobilului supus exproprierii, ca insuficiente.

În speță, reclamanții au dobândit dreptul de proprietate în baza Titlului de proprietate din 21 aprilie 1995 emis potrivit Legii nr. 18/1991, partajat între coproprietari prin actul de partaj voluntar autentificat din 30 noiembrie 2007 de B.N.P., T.C. și dezmembrat prin actul de dezmembrare autentificat din 30 noiembrie 2007 de B.N.P., T.C. În urma efectuării raportului de expertiză tehnică, echipa de experți a apreciat valoarea de circulație a imobilului teren în suprafață de 2.422 mp la data efectuării expertizei la 385.904,04 lei, conform răspunsului la obiecțiuni. La valoarea indicată, experții au opinat că s-ar adăuga cheltuielile efectuate pentru refacerea drumului secundar, constând în cheltuieli pentru „proiectarea, autorizarea și executarea” drumului.

De asemenea, experții au apreciat „ipotetic” că efectuarea autostrăzii nu aduce reclamanților niciun spor de valoare numai pentru motivul că acest drum nu mai este practicabil. Or, a reținut tribunalul, din acte nu a rezultat că drumul de acces care este afectat de lucrări a fost efectuat pe cheltuiala reclamanților, pentru a trage concluzia că aceste cheltuieli ar trebui efectuate din nou. Pe de altă parte, reclamanții nu au administrat nicio probă din care să reiasă că au folosit vreodată terenul, respectiv că a fost cultivat sau a primit o altă destinație, rezultând și că au folosit drumul și au nevoie în continuare de el pentru desfășurarea activităților. Instanța de fond a avut în vedere și faptul că terenul este situat în extravilan, fără niciun fel de utilități, nu este construibil, dar și evoluția pieței imobiliare.

Prin Decizia civilă nr. 299/A din 14 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admis apelul declarat de pârât, a fost schimbată în parte sentința, în sensul că pârâtul a fost obligat la plata sumei de 370.374,18 lei (echivalentul a 87.192 euro) cu titlu de despăgubiri către reclamanți, aceștia din urmă fiind obligați la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârât. Ulterior, prin Decizia civilă nr. 1444 din 18 martie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost admis recursul declarat de către pârâtul Statul Român prin CN A.D.N. SA, a fost casată decizia recurată și a trimisă cauza pentru judecarea apelului de către aceeași instanță.

În motivarea deciziei, s-a reținut că dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 au fost avute în vedere doar formal de către instanțele de fond, iar criticile recurentului erau întemeiate. Astfel, Înalta Curte a arătat că instanța de apel trebuia să țină seama de prețul cu care se vând imobile similare din aceeași unitate administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză. În vederea aplicării criteriului menționat, instanța putea aprecia asupra oportunității întocmirii unei noi lucrări de specialitate, dacă cea efectuată anterior de către experți nu era convingătoare, în urma comparării ofertei expropriatorului cu pretențiile formulate de către părți.

Înalta Curte de Casație și Justiție a mai stabilit că instanța de apel, rejudecând cauza, va dispune efectuarea unui nou raport de expertiză, care, în condițiile unei imposibilități obiective de obținere a unor comparabile adecvate exigențelor normei citate (art. 26 din Legea nr. 33/1994), să aibă în vedere și o analiză de piață pe baza ofertelor supuse tranzacționării, o medie ponderală a ofertelor imobiliare de o manieră echilibrată care să reflecte o echivalență rezonabilă în raport de elementele caracteristice ale proprietății, valorificând alte probe administrate de părți și aplicând corecțiile de rigoare. După casare, dosarul a fost reînregistrat la Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, sub nr. 34326/3/2009*.

Prin Decizia civilă nr. 380/A din 9 octombrie 2014, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de pârâtul Statul Român prin CN A.D.N.R. SA împotriva sentinței civile nr. 1322 din 29 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în contradictoriu cu reclamanți C.V.G. și P.M., a schimbat în parte sentința, în sensul că a stabilit valoarea despăgubirilor la suma de 130.462 lei și a menținut celelalte dispoziții ale hotărârii. În rejudecare, s-a suplimentat probatoriul, emițându-se adresă către Camera Notarilor Publici - Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară, respectiv Primăria com. Ștefăneștii de Jos, în scopul găsirii datelor care să permită efectuarea unui raport de expertiză pe baza unor tranzacții efective de imobile similare din aceeași rază teritorială.

La data de 12 mai 2014, Comisia de experți alcătuită din ing. Ș.V., ing. B.R. și ing. P.M. a depus la dosar raportul de expertiză tehnică. Urmare încuviințării unor obiecțiuni invocate din oficiu de către instanță și formulate de către părți (prin încheierea din data de 05 iunie 2014), s-au solicitat precizări experților, care au depus la dosar mai multe răspunsuri la obiecțiuni. Pentru întocmirea expertizei în ansamblul ei au fost avute în vedere tranzacții efective, aplicându-se de către experți corecțiile care se impuneau în funcție de caracteristicile terenurilor. Pentru a hotărî în sensul de mai sus, instanța de apel a constatat că experții Ș.V. și B.R. au apreciat că valoarea terenului în suprafață de 2.422 mp la momentul efectuării expertizei este de 323.518 lei (72.963 euro, la o valoare de 23,82 euro/mp).

Curtea a mai constatat, de asemenea, că expertul P.M. a stabilit o valoare de 130.462 lei pentru un teren în suprafață de 2.422 mp (29.306 euro, la o valoarea de 12,10 euro/mp). Diferența de valori dintre sumele oferite de experți nu este neglijabilă și este rezultatul faptului că experții Ș. și B. au avut în vedere un număr de 25 de comparabile dintre cele aflate la dosar, după care au făcut o nouă selecție care a ținut seama, printre altele, de cele mai apropiate contracte de vânzare-cumpărare, raportat la anul 2014. Prețurile comparabilelor selectate în final au fost actualizate la data evaluării aplicându-se raportul indicilor I.M.O. pentru vânzare apartamente de 4 camere între data evaluării și data fiecărui contract de vânzare-cumpărare.

Chiar dacă experții au considerat că echivalarea evoluției vânzărilor la terenuri cu evoluția vânzărilor la apartamente conduce la rezultate mult mai apropiate de realitate decât o apreciere subiectivă a trendului de vânzări terenuri pe mai mulți ani, instanța de apel nu a reținut această opinie, deoarece, pe de o parte, în speță erau suficiente contracte de vânzare a unor terenuri similare care să nu facă necesară comparația cu evoluția vânzărilor unor imobile de altă natură, iar, pe de altă parte, pentru că art. 26 din Legea nr. 33/1994 obligă experții să țină seama de contractele de vânzare-cumpărare a unor imobile similare, atunci când acestea există, chiar dacă pentru rezultate care să reflecte valori rezonabile este necesară o apreciere a trendului vânzării terenurilor pe mai mulți ani.

Pe de altă parte, expertul P. a stabilit valoarea terenului prin raportare la un număr de 5 contracte de vânzare-cumpărare a unor terenuri similare (anexa 8 la raportul de expertiză) și a aplicat indici de corecție în funcție de data tranzacției, localizarea terenului, utilitățile zonei, accesul la teren, suprafața terenului și utilizarea acestuia). Procedând în felul arătat s-a ajuns la corectarea valorilor regăsite în contractele de vânzare-cumpărare propuse spre comparare și la aducerea acestor valori la un numitor comun care reflectă prețul de vânzare a unui imobil similar la momentul efectuării expertizei. Instanța de apel a observat, totodată, că valoarea reținută de către expertul P.M.

nu a fost modificată în urma răspunsului la obiecțiunile încuviințate de către instanță, cum a fost situația în cazul valorii propuse de către ceilalți experți, deoarece selecția comparabilelor de către acest expert nu s-a bazat pe criterii subiective, cum ar fi preț prea mic de vânzare, vânzare realizată prin mandatar, calitatea cumpărătorului de primar al comunei, etc. În opinia instanței de apel, art. 26 din Legea nr. 33/1994 impune în mod obligatoriu raportarea la tranzacții efective a unor imobile similare din aceeași rază teritorială atunci când astfel de tranzacții există. S-a considerat de către instanța de apel că procedeul experților Ș. și B. de a calcula un prejudiciu suferit ca urmare a exproprierii a fost greșit, întrucât un astfel de obiectiv al expertizei dispuse în cauză nu a fost încuviințat, iar la momentul procesual actual nu s-ar putea lărgi limitele rejudecării decât cu nesocotirea principiului non reformatio in peius.

Având în vedere toate cele arătate anterior, instanța de apel a constatat că singura valoare care răspunde exigențelor de evaluare stabilite implicit și explicit prin art. 26 din Legea nr. 33/1994 este cea reținută de expert P.M. Împotriva menționatei decizii au declarat recurs, în termen legal, reclamanții C.V.G. și P.M., solicitând admiterea recursului și modificarea Deciziei civile nr. 380/A din 09 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, în sensul acordării de despăgubiri conform raportului de expertiză întocmit de experții Ș.V. și Bălășoiu Romanița, cu acordarea de despăgubiri și pentru restul de teren rămas neexpropriat. În drept, recurenții au invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. cu referire la art. 26 din Legea nr. 33/1994. În motivarea recursului, aceștia au arătat că au formulat contestație împotriva Hotărârii de stabilire a despăgubirilor din 11 iunie 2009 emisă de Statul Român - CN A.D.N. SA - Comisia locală pentru aplicarea Legii nr. 198/2004 județul Ilfov - Consiliul Local Ștefăneștii de Jos, considerând că despăgubirile stabilite prin hotărârea menționată, în cuantum de 42.538 lei, nu sunt conforme cu valoarea terenului.

Astfel, criteriile în raport de care se determină cuantumul despăgubirii sunt prevăzute de Legea nr. 33/1994, care, în art. 26, prevede că despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite și că, la calcularea cuantumului, experții și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului său, după caz, altor persoane îndreptățite. Prin contestație reclamanții au susținut că prețul mediu de vânzare a terenurilor în zona Ștefănești, la data exproprierii, era de circa 80 de euro/mp, aceștia putând vinde terenul expropriat cu această sumă înainte de expropriere, însă nu au fost interesați de specula imobiliară.

Reclamanții au dobândit acest teren în urma reconstituirii dreptului de proprietate în baza Legii nr. 18/1991, astfel că sunt îndreptățiți să obțină despăgubiri calculate la valoarea reală a terenului ce le-a fost expropriat. În cauză, au precizat recurenții, deși instanța de apel a reținut că experții Ș.V. și B.R. au stabilit valoarea terenului la 23,82 euro/mp prin compararea unui număr de 25 de contracte de vânzare-cumpărare, iar expertul P.M. a stabilit valoarea de 12,10 euro/mp prin compararea a doar 5 contracte de vânzare-cumpărare, apreciază că cea din urmă este cea corectă, motivat de faptul că expertul P.M. a menținut această valoare și după răspunsul la obiecțiunile încuviințate de instanță.

Or, obiecțiunile la care face referire instanța de apel sunt cele formulate de instanță, din oficiu, prin care s-a solicitat experților să includă între comparabile și contractele de vânzare-cumpărare pe care toți cei trei experți le înlăturaseră, și anume contractele de vânzare-cumpărare din 18 ianuarie 2012 și din 31 ianuarie 2013, la care preturile de tranzacție înregistrate sunt de 1,20 euro/mp și, respectiv, 2,07 euro/mp, contracte care au ridicat suspiciuni privitoare la condițiile echilibrate ale tranzacției, cu atât mai mult cu cât nu exista posibilitatea unei verificări din cauza multiplelor ștersături. În primul contract tranzacția s-a efectuat printr-un mandatar al vânzătorului, iar în cel de al doilea vânzătorul era „nedeplasabil, conștient, dar care nu semnează actul”.

Acestea au fost considerentele în baza cărora cele două acte de vânzare-cumpărare existente la dosar nu au fost incluse în grila de comparație, cu atât mai mult cu cât numărul reținut era suficient pentru o evaluare corectă a prețurilor în zonă. De altfel, au mai arătat recurenții, nici expertul P.M. nu a inclus în comparabile aceste două contracte de vânzare-cumpărare solicitate în mod expres de instanța de apel decât prin răspunsul la obiecțiuni, depus pentru termenul din 02 octombrie 2014, când a motivat din nou de ce au fost înlăturate cele două acte de vânzare-cumpărare menționate. Ceilalți doi experți - Ș.V. și B.R. - au inclus în comparabile și aceste două contracte în răspunsul la obiecțiuni din 02 octombrie 2014, însă au menționat că nu își însușesc prețul rezultat, de 18,26 euro/mp, din cauza acestor acte de vânzare-cumpărare.

Așadar, opinia celor doi experți, în sensul că prețul este de 23,82 euro/mp, a fost motivată și constantă, prețul 18,26 euro/mp din răspunsul la obiecțiuni nefiind însușit. Recurenții au mai susținut că instanța de apel trebuia să acorde și despăgubiri pentru restul de teren rămas neexpropriat, proprietatea reclamanților, care este lipsit de vreo cale de acces. În raport de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, reclamanții sunt îndreptățiți la a primi despăgubiri pentru terenul ce le-a fost expropriat, despăgubirile fiind compuse din valoarea reală a terenului și din prejudiciul cauzat lor prin expropriere.

Valoarea reală a terenului este reprezentată de valoarea de circulație a terenului, aceasta fiind calculată de către comisia de experți în funcție de prețurile la care s-au vândut și cumpărat terenuri în localitatea Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov, iar prejudiciul cauzat reclamanților prin expropriere este determinat de următoarele împrejurări: terenul rămas neexpropriat nu mai are drum de acces, se află sub breteaua de acces la autostradă și în prezent, deși avea destinația de teren agricol, nu mai poate fi redat circuitului agricol, fiind ocupat de șantierul destinat realizării autostrăzii. Intimatul nu a formulat întâmpinare. În recurs s-a administrat proba cu înscrisuri, conform art. 305 C. proc.

civ. Examinând decizia recurată în raport de criticile formulate și actele dosarului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: În primul rând, făcând trimitere la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții au arătat că hotărârea atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, și anume a dispozițiilor art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. Potrivit prevederilor textului de lege contestat, a căror încălcare - prin raportul de expertiză de evaluare a despăgubirilor cuvenite reclamanților - a fost invocată, „la calcularea cuantumului despăgubirilor, experții, precum și instanța vor ține seama de prețul cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială, la data întocmirii raportului de expertiză, precum și de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane îndreptățite, luând în considerare și dovezile prezentate de aceștia”.

Înalta Curte reține că sintagma „prețul cu care se vând, în mod obișnuit, imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială” definește prețul cu care se vând efectiv imobilele, fiind vorba de prețul consemnat în contracte de vânzare cumpărare. Norma legală evocată stabilește criteriile legale de evaluare a despăgubirilor cuvenite celor ce au fost expropriați de proprietățile lor, între care și raportarea la prețul consemnat în acte autentice de vânzare cumpărare, criteriu ce a fost respectat de cei trei experți ce au întocmit raportul de expertiză pe care instanța de apel și-a întemeiat soluția pronunțată, optând însă motivat pentru opinia exprimată de expert P.M.

Astfel, pentru stabilirea valorii terenului expropriat experții desemnați în cauză au avut în vedere atât convențiile de vânzare cumpărare apreciate de aceștia drept comparabile relevante în determinarea prețului efectiv cu care se vând imobilele de același fel în aceeași unitate administrativ-teritorială, cât și cele două contracte de vânzare-cumpărare solicitate în mod expres, de către instanța de apel, a fi incluse în grila de comparație, sens în care s-a concluzionat că valoarea terenului expropriat este de 23,82 euro/mp, de către experții Ș.V. și B.R., respectiv de 12,10 euro/mp, de către expertul P.M.

În aceste condiții, văzând conținutul art. 26 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, care impune criteriul prețului cu care se vând în mod obișnuit imobilele de același fel în unitatea administrativ-teritorială în estimarea valorii imobilelor ce fac obiectul exproprierii, Înalta Curte constată că raportul de expertiză ce a stat la baza pronunțării deciziei din apel este întocmit în acord cu exigențele prevăzute de norma legală sus menționată, sens în care nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. invocat de recurenții. Având la dispoziție o evaluare tehnică de specialitate întocmită cu respectarea prevederilor legale în vigoare la data pronunțării hotărârii, instanța de apel a optat pentru una din variantele propuse de experți și a motivat judicios de ce punctul de vedere al expertului P.M.

este singurul care poate fi omologat în raport de dispozițiile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și de îndrumările date de Înalta Curte prin decizia de casare. În cadrul prezentului recurs reclamanții își exprimă nemulțumirea pentru faptul că instanța de apel a înlăturat concluziile experților Ș.V. și B.R. și a utilizat o justificare fără niciun suport. Or, Înalta Curte reține că raportul de expertiză este un mijloc de probă care trebuie evaluat de instanță în contextul celorlalte mijloace de probațiune. Concluziile expertizei sunt lăsate la libera apreciere a judecătorului, în timp ce constatările expertului poartă numai asupra elementelor de fapt ale judecății, activitatea acestuia încetând acolo unde începe activitatea de valorizare de către judecător a constatărilor de fapt ale cauzei.

În situația de față, instanța de judecată era îndreptățită a stabili cuantumul despăgubirilor prin aprecierea coroborată a probelor administrate, în cadrul cărora raportului de expertiză întocmit în cauză nu i s-ar putea recunoaște o poziție superioară, aceasta din perspectiva valorificării unei sau alteia dintre opiniile exprimate de experții desemnați să întocmească raportul de expertiză. În acest sens, art. 27 din Legea nr. 33/1994 prevede că, primind rezultatul expertizei, instanța îl va compara cu oferta și cu pretențiile părților, fără ca despăgubirea acordată să poată fi mai mică decât cea oferită de expropriator și nici mai mare decât cea solicitată de expropriat. Astfel, legiuitorul a conferit instanței de judecată dreptul de a hotărî cu privire la cuantumul despăgubirilor, comparând oferta de despăgubire, menționată în hotărârea atacată, cu pretențiile expropriatului, cuantificate prin rapoarte de expertiză întocmite la solicitarea sa.

În speță, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 33/1994, întrucât a procedat la compararea ofertei propuse de stat cu valoarea solicitată de reclamanții în funcție de valorile rezultate din probele administrate în dosar, reținând că expertul P. a stabilit valoarea terenului prin raportare la un număr de 5 contracte de vânzare-cumpărare a unor terenuri similare și a aplicat indici de corecție pentru data tranzacției, localizarea terenului, utilitățile zonei, accesul la teren, suprafața terenului și utilizarea acestuia. S-a menționat că numai procedând astfel expertul a ajuns la corectarea valorilor regăsite în contractele de vânzare-cumpărare propuse spre comparare și la aducerea acestor valori la un numitor comun care reflectă prețul de vânzare a unui imobil similar la momentul efectuării expertizei.

Instanța de apel a mai observat că valoarea reținută de acest expert nu a fost modificată în urma răspunsului la obiecțiunile încuviințate de către instanță, cum a fost situația în cazul valorii stabilite de către ceilalți experți, deoarece în cazul său selecția comparabilelor nu s-a bazat pe criterii subiective, cum ar fi preț prea mic de vânzare, vânzare realizată prin mandatar, calitatea cumpărătorului, etc., or, art. 26 din Legea nr. 33/1994 impune în mod obligatoriu raportarea la tranzacții efective a unor imobile similare din aceeași rază teritorială atunci când astfel de tranzacții există.

Împrejurarea că, în cauză, experții desemnați au fost îndrumați, la solicitarea instanței de judecată, să răspundă obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză întocmit inițial și să includă între comparabile și contracte de vânzare-cumpărare pe care toți cei trei experți le înlăturaseră inițial, și anume contractele de vânzare-cumpărare din 18 ianuarie 2012 și din 31 ianuarie 2013, dar și faptul că numai unul dintre experți, P.M., a reținut o valoare care nu a fost modificată în urma răspunsului la obiecțiunile încuviințate, argument reținut, în opinia recurenților, în mod greșit de către instanța de apel în sprijinul soluției adoptate, nu reprezintă critici de nelegalitate ce pot fi analizate din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Modalitatea de interpretare a concluziilor expertizei efectuate în apel era apanajul instanței de judecată în aplicarea prevederilor art. 27 din Legea nr. 33/1994 , astfel că orice critică formulată sub acest aspect excede atribuțiilor instanței de control judiciar în recurs, unde analiza se limitează la cercetarea legalității soluției în condițiile expres și limitativ reglementate prin dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Ca atare, Înalta Curte apreciază că în această fază procesuală, față de structura actuală a recursului, în limitele art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., nu poate fi primită vreo critică care să vizeze reaprecierea probelor administrate în cauză dintr-o altă perspectivă, favorabilă interesului părților ce o reclamă.

În al doilea rând, recurenții au susținut, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că instanța de apel trebuia să acorde și despăgubiri pentru restul de teren rămas neexpropriat - proprietatea acestora, care este lipsit de vreo cale de acces, în condițiile în care, conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, despăgubirile sunt compuse din valoarea reală a terenului și din prejudiciul cauzat lor prin expropriere. Înalta Curte reține că, potrivit textului de lege citat, „Despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului și din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptățite”. În cauză, prin sentința civilă nr. 1322 din 29 iunie 2011, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a admis în parte contestația formulată de reclamanții C.V.G.

și P.M. , a anulat în parte Hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 298/11 iunie 2009 emisă de pârâtul Statul Român prin CN A.D.N. SA numai în ceea ce privește valoarea despăgubirilor datorate și a obligat pârâtul la plata sumei de 385.904,3 lei (echivalentul sumei de 91.236 euro), reprezentând despăgubiri pentru imobilul expropriat, teren în suprafață de 2.422 mp situat în com. Ștefăneștii de Jos, tarlaua 1, parcela A3/26, lot 3, județul Ilfov. În considerentele hotărârii, instanța de fond a reținut că valoarea de circulație a imobilului în litigiu, indicată în raportul de expertiză întocmit în cauză, este de 385.904,04 lei și că, la această valoare, experții au opinat că s-ar adăuga cheltuielile necesar a fi efectuate pentru refacerea drumului.

Tribunalul a considerat însă că prejudiciul pretins de reclamanți nu se justifică a fi acordat, întrucât din acte nu a rezultat că drumul de acces care este afectat de lucrări a fost efectuat pe cheltuiala reclamanților, pentru a trage concluzia că aceste cheltuieli ar trebui efectuate din nou. În plus, reclamanții nu au administrat nicio probă din care să reiasă că au folosit vreodată terenul, respectiv că acesta a fost cultivat sau a primit o altă destinație, probând astfel că au folosit drumul și au nevoie în continuare de el pentru desfășurarea unor activități. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel doar pârâtul Statul Român - CN A.D.N. SA, sens în care, prin Decizia civilă nr. 299/A din 14 septembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, acesta a fost obligat la plata sumei de 370.374,18 lei (echivalentul a 87.192 euro) cu titlu de despăgubiri către reclamanți.

Ulterior, prin Decizia civilă nr. 1444 din 18 martie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost admis recursul declarat de pârât, a fost casată decizia recurată și a fost trimisă cauza pentru judecarea apelului de către aceeași instanță, întrucât s-a apreciat că la stabilirea despăgubirilor nu a fost avut în vedere prețul cu care se vând imobile similare din aceeași unitate administrativ-teritorială. Înalta Curte constată că reclamanții nu au înțeles să formuleze critici împotriva hotărârii instanței de fond, cea care a apreciat că, potrivit art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, aceștia sunt îndreptățiți să primească doar despăgubiri reprezentând valoarea reală a imobilului expropriat, nu și despăgubiri pentru prejudiciul cauzat proprietarului prin expropriere.

Conform art. 377 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., „hotărârile date în primă instanță, care nu au fost atacate cu apel, sunt irevocabile”. Prin urmare, în raport de cele prezentate, Înalta Curte reține că dezlegările date prin sentința civilă nr. 1322 din 29 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, în ceea ce privește respingerea pretențiilor reclamanților de acordare a prejudiciul cauzat prin expropriere, împotriva cărora nu s-a declarat apel, au intrat în puterea lucrului judecat, criticile recurenților fiind formulate sub acest aspect omisso medio . Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții C.V.G. și P.M. împotriva Deciziei nr. 380/A din 9 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții C.V.G. și P.M. împotriva Deciziei nr. 380/A din 9 octombrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 ianuarie 2015.