ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1459/2015

Asupra cauzei de față,, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,

la data de 4 aprilie 2015, B.G. a formulat

contestație în anulare împotriva deciziei nr. 34 din 14

ianuarie 2014 a acestei instanțe, susținând că Înalta Curte de Casație și Justiție,

admițând doar în parte recursul pe care l-a declarat împotriva deciziei instanței

de apel, a omis să cerceteze mai multe motive de recurs.

În motivarea căii de atac exercitate, contestatoarea

a arătat că, prin motivele de recurs, a criticat decizia pronunțată de instanța

de apel pentru că a ignorat total cerințele arătate expres de Înalta Curte prin

decizia de casare cu privire la expertiza medico-legală. Legat de acest aspect,

a arătat că Înalta Curte prin decizia de casare din anul 2012, în ceea ce privește

repararea prejudiciului, a îndrumat instanța de rejudecare, să stabilească prin

probe certe, activitățile desfășurate de reclamantă anterior accidentului, în ce

măsură reclamanta mai poate presta sau nu aceleași activități, precum și ce venituri

s-ar fi realizat prin acele activități sau costul suportat de reclamantă prin plata

altor persoane care să presteze activitățile în locul ei. În ceea ce privește daunele

materiale, Înalta Curte a precizat că se impune completarea probatoriului privind

prejudiciul de agrement și prejudiciul estetic. Contestatoarea mai susține că, prin

aceeași decizie de casare, s-a stabilit că se impune și reanalizarea calității procesuale

pasive a pârâților O.I. și O.V., avându-se în vedere și înscrisurile depuse în faza

procesuală a recursului și eventual, alte probatorii care pot fi administrate sub

aspectul stabilirii cu certitudine a persoanelor care aveau paza juridică a animalului.

Consideră că instanța de apel nu a respectat îndrumările date prin decizia de casare

și, mai mult, nu s-a pronunțat nici cu privire la concluziile raportului privind

existența unei infirmități fizice permanente a reclamantei. În ceea ce privește

decizia nr. 34/2015, contestată în cauză, susține că instanța a reținut în mod eronat

că ea ar fi fost supusă mai multor intervenții chirurgicale, arătând că intervențiile

la care ar fi trebuit să fie supusă se puteau face numai în străinătate întrucât

în țară aceste intervenții nu erau posibile, astfel cum rezultă și din expertizele

medico-legale aflate la dosar. În continuare, arată că instanța de recurs cu rea

credință a ignorat probele pe care le-a depus la dosar pentru a face dovada că pârâții

O. aveau paza juridică a animalului, respingându-le cu o justificare alambicată.

Mai arată că instanța de recurs nu a cercetat nici adeverințele contradictorii

și dubioase eliberate de administrația blocului unde pârâții O. pretindeau că au

locuit. Susține că, în opinia sa, instanța de recurs a admis în mod nelegal și cu

o suspectă părtinire recursurile pârâților O., întrucât încă de la începutul procesului

instanța a fost axată pe ideea de a-i favoriza pe aceștia și de a-i scoate din proces.

Sub acest aspect, consideră că este suspect și refuzul instanței de recurs de a

se pronunța asupra despăgubirilor care, așa cum se reține în hotărâre, erau foarte

bine documentate și detaliate. Susține că prin retrimiterea dosarului (a doua oară)

spre rejudecare, instanța de recurs prelungește în mod voit procesul care și așa

durează de 11 ani (din 2004) încălcând celeritatea proceselor. Mai arată că Înalta

Curte, la judecarea recursului, nu a observat faptul că instanța de apel nici măcar

nu a pus în discuție calitatea procesuală a soților O., având în vedere că, la data

de 19 mai 2014, s-au discutat doar obiecțiile cu privire la expertiza medico-legală,

iar instanța de apel a rămas în pronunțare asupra acestora, concluziile instanței

de recurs cu privire la ceea ce ar fi putut face instanța de apel - fiind total

eronate. Din tot probatoriul pe care l-a depus la dosar de-a lungul tuturor fazelor

procesuale, inclusiv în cel de-al doilea ciclu procesual în apel, rezultă foarte

clar faptul că pârâții O.I. și O.V. sunt 100% vinovați ca și soții T. și B.I. pentru

agresiunea câinelui lor. Deși în decizia de casare Înalta Curte a trasat în mod

clar instanței de apel obligația să reanalizeze calitatea procesuală pasivă a soților

O. având în vedere înscrisurile depuse în faza procesuală a recursului, precum și

necesitatea administrării de noi probatorii sub aspectul stabilirii cu certitudine

a persoanelor care aveau paza juridică a animalului, acest lucru nu s-a întâmplat,

iar instanța de recurs nu a observat acest fapt, căzând în capcana afirmațiilor

soților O.

Examinând contestația în anulare Înalta

Curte constată următoarele.

În ceea ce privește excepția tardivității

formulării contestației în anulare invocată prin întâmpinări, se constată că este

neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Cu privire la termenul de exercitare a

contestației în anulare, legea consacră dispoziții speciale.

Astfel, „potrivit dispozițiilor art. 319

alin. (2) C. proc. civ., contestația se poate face oricând înainte de începutul

executării silite, iar în tot timpul ei, până la împlinirea termenului stabilit

la art. 401 alin. (1) lit. b) sau c). Împotriva hotărârilor irevocabile care nu

se aduc la îndeplinire pe cale de executare silită, contestația poate fi introdusă

în termen de 15 zile de la data când contestatorul a luat cunoștință de hotărâre,

dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă".

Prin hotărârea ce face obiectul prezentei

contestații în anulare, decizia nr. 34 din 14 ianuarie 2015, Înalta Curte de Casație

și Justiție, secția I civilă, a admis recursul declarat de reclamanta B.G. împotriva

deciziei nr. 231/A din 02 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a III-a

civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a casat în parte decizia recurată

și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel, menținând celelalte

dispoziții ale deciziei referitoare la respingerea apelului pârâților T.F. și T.M.

și la admiterea apelului pârâților O.V. și O.I.

Așadar, se constată că decizia contestată

nu se aduce la îndeplinire pe cale de executare silită, iar, potrivit art. 319

alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., contestația în anulare împotriva acesteia putea

fi formulată în termen de 15 zile de când contestatoarea a luat cunoștință de hotărâre,

dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas irevocabilă.

Din verificările efectuate la arhiva secției

I civile a Înaltei Curți a rezultat că avocatul l.Ț., cu delegație la dosar pentru

contestatoarea B.G., a luat cunoștință de decizia contestată prin solicitarea făcută

instanței la data de 19 martie 2015 (conform cererii aflată la dosar), iar contestația

în anulare împotriva deciziei instanței de recurs a fost formulată la data de 06

aprilie 2015, conform ștampilei poștei de pe plicul de la dosar.

Cum termenul legal de 15 zile de la data

la care contestatoarea a luat cunoștință de decizia instanței de recurs se împlinea

la 6 aprilie 2015, Înalta Curte va respinge excepția de tardivitate a contestației

formulată în cauză ca neîntemeiată.

Analizând contestația în anulare în raport

de precizările făcute de reprezentantul contestatoarei la acest termen, Înalta Curte

reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 318 C. proc.

civ., text care fundamentează demersul judiciar de față, „hotărârile instanțelor

de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul

unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-I numai

în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunui din motivele de modificare sau

de casare".

Contestația în anulare, fiind o cale extraordinară

de atac, de retractare, se poate exercita numai în cazurile expres și limitativ

prevăzute de lege, nefiind posibil ca prin intermediul ei să se poată remedia greșeli

de judecată, respectiv, de interpretare a actelor deduse judecății, de interpretare

și aplicare a dispozițiilor legale considerate aplicabile speței.

Pentru a fi incident motivul de contestație

prevăzut de teza a doua a art. 318 C. proc. civ., invocat de către contestatoare,

este necesar ca instanța de recurs să fi omis din greșeală, analiza vreunuia din

motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar nu argumentele de fapt și de drept

invocate de părți, care trebuie subsumate motivului de recurs pe care îl sprijină.

Instanța de recurs are obligația de a răspunde,

punctual, criticilor formulate, fără a i se impune analiza tuturor argumentelor

cuprinse în motivele de recurs sau a nemulțumirilor părților față de răspunsul la

motivele de recurs, aspecte care nu sunt vizate de textul legal anterior citat.

Aceasta, întrucât instanța sesizată cu contestație în anulare nu este îndreptățită

să verifice corectitudinea considerentelor pe temeiul cărora anumite motive de recurs

au fost respinse și, în funcție de rezultatul acestei analize, să schimbe, eventual,

hotărârea pronunțată în cauză.

Făcând aplicarea acestor considerațiuni

de ordin teoretic la speța dedusă judecății, Înalta Curte constată că instanța de

recurs s-a pronunțat asupra tuturor chestiunilor supuse controlului de legalitate,

iar faptul pretins de către contestatoare, că nu s-ar fi analizat toate argumentele

invocate în motivele de recurs, nu echivalează cu o omisiune în sensul prevăzut

de art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.

Astfel, contestatoarea a susținut că instanța

de recurs nu s-a pronunțat asupra motivului de recurs încadrat în art. 304 pct.

5 C. proc. civ. care a vizat încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor

art. 105 alin. (2) C. proc. civ. în sensul că a admis excepția lipsei calității

procesuale pasive a pârâților O. fără a o pune în discuția contradictorie a părților.

Într-adevăr, recurenta prin primul motiv

de recurs, încadrat în art. 304 pct. 5 C. proc. civ., a susținut, printr-un prim

argument de nulitate a deciziei recurate, încălcarea de către instanța de apel a

principiului contradictorialității în privința excepției lipsei calității procesuale

pasive a pârâților O., excepție pe care instanța de apel a admis-o fără a o pune

în discuția contradictorie a părților.

Instanța de recurs, prin decizia a cărei

anulare se cere, a arătat că nu poate fi primită această critică având în vedere

că excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților O. a constituit chiar

cel dintâi motiv al apelului pe care aceste părți l-au exercitat împotriva hotărârii

de primă instanță; cum cauza a fost retrimisă Curții de Apel București pentru rejudecarea

apelurilor, contradictorialitatea în privința excepției în discuție a fost deplin

asigurată chiar prin dezbaterile asupra apelurilor ce s-au declarat în cauză, moment

procesual petrecut la termenul de judecată din 19 mai 2014 și la care recurenta-reclamantă

a participat prin avocatul său, căruia i s-a acordat posibilitatea dezbaterii contradictorii

a tuturor problemelor ce au constituit obiect al apelurilor părților, potrivit mențiunilor

încheierii de dezbateri de la acel termen.

Prin urmare, sub aspectul primului punct

al contestației în anulare, Înalta Curte reține că instanța de recurs a avut în

vedere critica formulată de recurenta reclamantă și a constatat caracterul nefondat

al acesteia.

În ceea ce privește susținerile privind

nepronunțarea instanței de recurs asupra mai multor argumente invocate în susținerea

motivului de recurs încadrat în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține

următoarele:

Prin decizia a cărei anulare se cere, instanța

de recurs a reținut, referitor la motivul de recurs încadrat în dispozițiile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că, într-o măsură consistentă, criticile formulate

vizează aspecte ale situației de fapt a cauzei, care au fost doar în mod formal

circumscrise prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., necorespunzând exigențelor

căii de atac a recursului în actuala sa reglementare legală concepută ca un mijloc

procesual menit să asigure un control de legalitate asupra hotărârilor instanței

de apel, exclusiv pentru motivele limitativ enumerate la punctele 1-9 ale art. 304

C. proc. civ.

Instanța de recurs a constatat însă încadrabilă

în prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și întemeiată critica recurentei-reclamante

prin care a invocat încălcarea dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. de

către instanța de apel prin nerespectarea dezlegărilor obligatorii ale deciziei

de casare, sub aspectul evidențierii și valorizării (cuantificării) prejudiciului

de agrement și a celui estetic, motiv pentru care a trimis cauza, spre rejudecare,

la aceeași instanță de apel.

Ca atare, nu se poate imputa instanței

de recurs omisiunea de cercetare a tuturor argumentelor invocate în susținerea acestui

motiv de recurs.

Așa fiind, se constată că toate aspectele

deduse judecății în cadrul recursului și reluate prin contestația în anulare de

față au constituit obiect de preocupare și de examinare pentru instanța de recurs,

găsindu-și o dezlegare punctuală în considerentele deciziei atacate.

În realitate, contestatoarea este nemulțumită

de modul cum a fost soluționat recursul, dar pe calea contestației în anulare nu

se pot valorifica eventualele greșeli de judecată, contestația în anulare fiind

o cale extraordinară de atac de retractare.

Pentru considerentele prezentate, constatând

că nu este incident motivul de contestație reglementat de art. 318 teza a II-a C.

proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată

de contestatoare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității.

Respinge ca nefondată contestația în anulare

formulată de contestatoarea B.G. împotriva deciziei nr. 34 din 14 ianuarie 2014

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă.

Obligă pe contestatoarea B.G. la 500 RON

către intimații O.V. și O.I., reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 29

mai 2015.