ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 591/2014

Asupra contestației de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 83 din 4 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013, modificat prin art. 4 din O.U.G. nr. 116/2013, s-a admis contestația având ca obiect aplicarea legii penale mai favorabile cu referire la numitul P.A. condamnat prin sentința penală nr. 539 din 22 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I-a penală, def. prin Decizia penală nr. 927 din 18 martie 2013 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția penală, și în consecință: S-a descontopit pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în cele două pedepse componente: - pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la uz de fals prev. de art. 25 rap.

la art. 291 C. pen.; - pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. În baza art. 6 din Noul C. pen. s-a redus cuantumul pedepsei de 10 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen., la limita maximului special prev. de art. 244 alin. (1), (2) noul C. pen. respectiv 5 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a)-34 lit. b) C. pen. s-a contopit pedeapsa de 5 ani închisoare, menționată anterior, cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la uz de fals prev. de art. 25 rap. la art. 291 C. pen., (art. 47 Noul C. pen.

rap. la art. 323 noul C. pen.), urmând ca persoana condamnată să execute în final pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71-64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. S-a dedus din această pedeapsă, perioada executată de la 27 ianuarie 2014, la zi. S-a dispus anularea M.E.P.Î. nr. 584 din 19 martie 2013 emis de Curtea de Apel București, secția I-a penală, și emiterea unui nou mandat, conform prezentei hotărâri. În baza art. 275 al. 3 Noul C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.

Pentru a dispune astfel, instanța a constatat că, prin sesizarea comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă nr. 8, Secția 13 Poliție, privind pe deținutul P.A., înregistrată sub nr. 616/2/2014, s-a solicitat, Curții de Apel București, secția I-a penală, în calitate de instanță de executare, să se dispună cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la deținutul P.A. În susținerea sesizării au fost depuse la dosar, fișa individuală a deținutului în original, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 584 din 19 martie 2013 emis de Curtea de Apel București, secția I-a penală, precum și hotărârile judecătorești care au stat la baza emiterii acestui mandat.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că, prin sentința penală nr. 539 din 22 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 927 din 18 martie 2013 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția penală, numitul P.A. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în condițiile art. 71-64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., reieșită din contopirea, în baza art. 33 lit. a)-34 lit. b) C. pen., a unei pedepse de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la uz de fals prev. de art. 25 rap.

la art. 291 C. pen., cu pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. În baza acestei sentințe, la momentul rămânerii definitive a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 584 din 19 martie 2013, care a fost pus în executare la data de 27 ianuarie 2014, data încarcerării condamnatului. La data de 01 februarie 2014 au intrat în vigoare noul C. pen. și noul C. proc. pen., faptele pentru care condamnatului i s-au aplicat pedepsele menționate, fiind acum reglementate de art. 47 Noul C. pen. rap. la art. 323 Noul C. pen., în ceea ce privește infracțiunea de instigare la uz de fals prev. de art. 25 rap.

la art. 291 C. pen. și de art. 244 alin. (1), (2) Noul C. pen., în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen. Instanța de fond a constatat că modificări vizând limitele speciale de pedeapsă au intervenit numai cu privire la infracțiunea de înșelăciune, menționată anterior, care în prezent este sancționată cu o pedeapsă de la 1-5 ani, în condițiile în care anterior, limitele erau de la 10-20 ani. Potrivit art. 6 alin. (1) noul C. pen.: „Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim", iar potrivit al.

5: „Când legea nouă este mai favorabilă în condițiile alin. (1)-4, pedepsele complementare și măsurile de siguranță neexecutate și neprevăzute în legea nouă, nu se mai execută, iar cele care au corespondent în legea nouă se execută în conținutul și limitele prevăzute de aceasta". În speță, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani, are corespondent în disp. art. 66 alin. (1) lit. a) și b Noul C. pen., iar perioada pentru care a fost aplicată se încadrează între limitele prevăzute de acest text din legea nouă, astfel încât, din acest punct de vedere, nu se impun modificări în raport de legea nouă, considerată mai favorabilă.

În mod asemănător, pedeapsa accesorie, prev. de art. 71-64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., are corespondent în disp. art. 65 alin. (1) Noul C. pen., executându-se în condițiile al. 3 al aceluiași articol. Drept urmare, având în vedere cele de mai sus și întrucât potrivit art. 12 alin. (1) din Legea nr. 187/2012, numai în cazul hotărârilor de condamnare care nu au rămas definitive, pedepsele accesorii și complementare se aplică potrivit legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă, instanța de fond a apreciat că în speță, pedepsele complementare și accesorii aplicate prin hotărârea definitivă, nu presupun nici o modificare a conținutului sau a duratei pentru care au fost aplicate, (cu referire la cele complementare), în raport de legea nouă, identificată ca fiind mai favorabilă.

Totodată, potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 255/2013, modificat prin art. 4 din O.U.G. nr. 116/2013: „Cererile, contestațiile și sesizările introduse în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare, având ca obiect aplicarea art. 4 și 6 din această lege în cazul hotărârilor rămase definitive anterior intrării ei în vigoare, se soluționează după procedura prevăzută în prezentul articol, care se completează cu dispozițiile C. proc. pen." Raportat la aceste dispoziții legale, instanța de fond a constatat că, în speță acestea sunt incidente, în sensul art. 6 alin. (1) și (5) Noul C. pen., motiv pentru care, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013, modificat prin art. 4 din O.U.G.

nr. 116/2013, a admis contestația având ca obiect aplicarea legii penale mai favorabile cu referire la numitul P.A. condamnat prin sentința penală nr. 539 din 22 decembrie 2011 a Curții de Apel București, secția I-a penală, definitivă prin Decizia penală nr. 927 din 18 martie 2013 a Înaltei Curții de Casație și Justiție, secția penală. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formulat contestație condamnatul P.A., solicitând desființarea sentinței și, în rejudecare, reducerea pedepsei, până la minimul prevăzut pentru infracțiunea de înșelăciune în noul C. pen. Examinând contestația, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 6 alin. (1) din noul C. pen.

(art. 14 C. pen. anterior) „Când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii, a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim". Pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 6 C. pen., este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: a) să existe o hotărâre definitivă la pedeapsa închisorii, detențiunii pe viață sau amenzii; b) ulterior hotărârii definitive de condamnare - dar înainte de executarea completă a pedepsei - să intervină o lege penală nouă; c) legea penală nouă să prevadă o pedeapsă mai ușoară decât pedeapsa prevăzută de legea care a stat la baza condamnării; d) pedeapsa pronunțată, prin hotărârea definitivă, să depășească maximul de pedeapsă prevăzută de legea nouă pentru infracțiunea respectivă.

Astfel, rațiunea dispozițiilor art. 6 C. pen., este aceea ca persoana condamnată să nu execute o pedeapsă peste maximul special prevăzut de legea nouă, stabilindu-se un echilibru între pedeapsa aplicată în baza legii vechi și limitele de pedeapsă prevăzute de legea nouă pentru aceeași infracțiune. Ori de câte ori legea nouă prevede același maxim special de pedeapsă ca și legea veche, indiferent dacă minimul special este mai redus decât în legea veche, legea nouă nu va fi mai ușoară și, prin urmare nu vor putea fi reținute dispozițiile art. 6. În cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că instanța de fond a procedat în mod corect la descontopirea pedepsei rezultante de 10 ani închisoare și 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., în cele două pedepse componente.

S-a procedat, apoi, la compararea pedepselor aplicate cu maximul special al pedepselor din noul C. pen., constatându-se că pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. (1), (2), (3), (5) C. pen. se impune, în baza art. 6 alin. (1) din noul C. pen., reducerea acesteia la 5 ani închisoare, adică maximul special prevăzut de art. 244 alin. (1), (2) din noul C. pen. Ulterior, în baza art. 33 lit. a) - 34 lit. b) C. pen. a contopit pedeapsa de 5 ani închisoare, menționată anterior, cu pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată pentru pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la uz de fals prev. de art. 25 rap. la art. 291 C. pen., urmând ca persoana condamnată P.A. să execute în final pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare, cuantum ce nu mai poate fi redus, astfel cum a solicitat condamnatul P.A..

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat P.A. împotriva sentinței penale nr. 83 din 4 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală. În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul condamnat va fi obligat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul condamnat P.A. împotriva sentinței penale nr. 83 din 4 februarie 2014 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 17 februarie 2014.