ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2998/2014

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 699 din 22 aprilie 2009, Tribunalul Bacău, secția civilă, a admis, în parte, contestația formulată de C.I. în temeiul Legii nr. 10/2001, în contradictoriu cu primarul municipiului Bacău și a anulat, în parte, Dispoziția nr. 27252 din 06 mai 2008 emisă de acesta, respectiv, art. l și 5, fiind obligat pârâtul să restituie reclamantului suprafețele de 241 mp (identificată în schița anexă la raportul de expertiză T. prin pct. 2-3-16-17-18-19-2 cu linie verde), 47 mp (identificată cu schița anexă prin pct. 7-8-9-10-11-12-7 cu linie albastră) și 108 mp (identificată cu schița anexă prin pct. 4-5-6-13-14 cu linie maro), terenuri situate în Bacău la pct. str.C.

și str.P., precum și să propună despăgubiri pentru suprafața de 208 mp care nu poate fi restituită în natură. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin Dispoziția nr. 27252 din 06 mai 2008 emisă de primarul municipiului Bacău s-a restituit în natură notificatorului suprafața de 71 mp situată în Bacău, s-a respins cererea de restituire în natură și s-a propus acordarea de despăgubiri conform Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru suprafața de 633 mp teren din Bacău, pe motiv că aceasta este ocupată de blocurile 9 și 12 din str. P., alee acces parcare betonată și rețele edilitare. În urma efectuării expertizei topo cadastrale, prima instanță a constatat că pot fi restituite în natură suprafețele de 241 mp, 108 mp și 147 mp, care sunt libere de construcții și de rețele edilitare.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel ambele părți litigante. Prin Decizia civilă nr. 132 din 23 noiembrie 2009, Curtea de Apel Bacău, secția civilă, cauze minori, familie, conflicte de muncă, asigurări sociale, a respins apelul pârâtului, a admis apelul reclamantului, a schimbat, în parte, hotărârea de fond, în sensul că a obligat pârâtul să restituie contestatorului în natură și suprafața de 208 mp teren, astfel cum a fost identificată în raportul de expertiză T.M. La adoptarea soluției instanța de apel a reținut că împrejurarea că terenul de 208 mp a fost atribuit altei persoane nu este de natură a conduce la acordarea de despăgubiri către adevăratul proprietar, atâta timp cât acesta a fost proprietarul terenului în cauză, a notificat pârâtul în condițiile legii și era persoană îndreptățită la restituire, dacă suprafața în cauză era liberă de construcții și de rețele edilitare.

Cu privire la menționarea greșită a suprafeței de 47 mp în loc de 147 mp, a apreciat că aceasta constituie o eroare materială, întrucât în minuta scrisă de judecător pe fila 3 verso se constată că una din suprafețele restituite reclamantului a fost și cea de 147 mp. Referitor la apelul pârâtului, instanța de apel a reținut ca acesta nu a probat susținerile privind existența, pe terenul solicitat a fi restituit în natură, a rețelelor de canalizare și apă, aceasta cu atât mai mult cu cât în cauză s-a efectuat o expertiză topo-cadastrală care a precizat că respectivele suprafețe de teren nu sunt ocupate de rețele edilitare sau de utilități publice. Instanța de apel a mai reținut că pârâtul nu a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză efectuat în cauză, astfel încât se presupune că acesta a fost de acord cu situația consemnată în actul respectiv.

Prin Decizia r. 6284 din 24 noiembrie 201 Înalta Curte de Casație și Justiție, a admis recursul primarului municipiului Bacău, a casat decizia recurată și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de apel. La adoptarea soluției, Înalta Curte a reținut că prin notificarea din 28 martie 2001 reclamantul C.I. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea suprafeței de teren de 704 mp situată în Bacău, despre care a arătat că i-a fost expropriată prin Decretul de expropriere nr. 468 din 20 noiembrie 1978 și că a primit despăgubiri parțiale în cuantum de 41.000 lei din totalul de 80.000 lei.

Sub acest aspect s-a constatat că instanțele au examinat greșit cauza din perspectiva generică a Legii nr. 10/2001, fără a preciza care este textul legal concret aplicabil al acestui act normativ la speța dedusă judecății, deși din actele și lucrările dosarului a rezultat în mod de necontestat că suprafața de teren solicitată de notificator a fost expropriată prin decretul anterior menționat. Regimul juridic al bunului ce a făcut obiectul notificării are o reglementare specială, distinctă și exclusivă, dată de dispozițiile art. 11 din Legea nr. 10/2001, al cărui domeniu de aplicare vizează toate cazurile de expropriere, indiferent dacă au fost făcute cu titlu valabil sau fără titlu și fără a distinge după cum s-a plătit sau nu o despăgubire.

Important pentru stabilirea incidenței acestor norme speciale este dovedirea faptului că preluarea a intervenit ca urmare a unei exproprieri dispuse ca atare în baza unui act normativ generic sau individual de expropriere, pe care, în speță, contestatorul l-a atașat notificării formulate, dar față de care instanțele nu au procedat la calificarea corespunzătoare și nu au stabilit care din variantele art. 11 din Legea nr. 10/2001 este incidență în cauză, pentru o corectă soluționare a cererii de restituire. Analiza variantei incidenței în cauză a art. 11 din Legea nr. 10/2001 trebuie raportată și la realizarea sau nu a scopului exproprierii, aspect care, de asemenea, nu a fost avut în vedere de către instanța de apel la pronunțarea soluției adoptate.

Deși instanța de apel a apreciat ca pentru suprafața de 208 mp se impune restituirea în natură, din raportul de expertiză efectuat în cauză (fila 161dosar fond) rezultă că această suprafață „.este inclusă în totalul suprafeței solicitate de reclamant și în interiorul conturului suprafeței avute de reclamant înainte de expropriere, dar care a fost restituită lui V.M.", iar din adresa din 05 mai 2005 emisă de S.C.C. din cadrul Primăriei Bacău rezultă că „prin sentința civilă nr. 6/2004 d-na V.M. a devenit proprietară pe terenul solicitat de dvs., deci suprafața în cauză nu poate fi restituită." La termenul de judecată din 24 noiembrie 2010 a fost depusă la dosarul cauzei, de către recurentul-pârât, copia sentinței civile nr. 9664 din 12 noiembrie 2009 având ca obiect contestația formulată de C.I.

împotriva dispoziției de restituire emisă în favoarea numitei V.M. cu privire la suprafața de teren de 208 mp, sentință prin care s-a disjuns capătul de cerere privind anularea dispoziției referitoare la suprafața de 208 mp și s-a format un nou dosar aflat în curs de soluționare la data dezbaterii prezentului recurs. Ca atare, regimul juridic incert al suprafeței de 208 mp restituită reclamantului prin decizia recurată face inoperabilă soluția adoptată de instanța de apel sub acest aspect, impunându-se atât stabilirea titularului dreptului de proprietate cât și identificarea exactă a amplasamentului acestei suprafețe de teren.

De asemenea, cu privire la suprafața de 108 mp ce face obiectul restituirii în natură, din schița ce însoțește autorizația din 25 august 2003 aflată în copie la fila 112 dosar fond, rezultă că această suprafață este traversată de o rețea de canalizare, iar din schița atașată dispoziției contestate (fila 11 dosar fond) rezultă că suprafețele de 108 mp și 147 mp (identificate de expert ca fiind libere de construcții și fără rețele edilitare de utilitate publică) sunt trasate rețele termice, de apă și de canalizare. De altfel, raportul de expertiză deși concluzionează că terenurile solicitate a fi restituite nu sunt ocupate de rețele edilitare sau de utilități publice, stabilește, cu privire la suprafețele de 108 mp și, respectiv, de 147 mp, că sunt traversate de o conductă de gaze naturale subterană care însă nu mai este funcțională deoarece a fost deviată prin fața acestor terenuri pe cheltuiala reclamantului.

Instanța de casare a considerat că se impune, în aceste condiții, stabilirea, după caz, a incidenței alin. (3) sau (4) din art. 11 al Legii nr. 10/2001, pentru a se identifica modul de ocupare a suprafețelor de teren în litigiu, verificarea realizării sau nu a scopului exproprierii, a îndeplinirii criteriilor prevăzute de art. 11 din legea specială de reparație în forma incidența în cauză. De asemenea, instanța a dat îndrumări pentru a se proceda la verificarea regimului juridic al terenului în suprafață de 208 mp, respectiv, dacă acesta a făcut obiectul restituirii către o altă persoană și cine este titularul actual al dreptului de proprietate și la stabilirea cu exactitate a amplasamentului acestui teren, urmând a se administra probatoriile necesare în acest sens.

S-a statuat că se impune refacerea sau completarea raportului de expertiză, cu luarea în considerare a aspectelor arătate mai sus, precum și a tuturor actelor și probatoriilor existente la dosar. Învestită cu soluționarea apelurilor, instanța de apel a administrat proba cu expertiză și înscrisuri. Față de cele reținute prin decizia de casare (față de art. 315 alin. (1) C. proc. civ.) cauza a fost suspendată de la data de 6 iunie 2011 la 30 aprilie 2012 până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 18317/180/2009 a Tribunalului Bacău, având ca obiect anularea parțială a dispoziției emisă pârâților V.M. și V.M. Prin Decizia civilă nr. 95 din data de 14 mai 2014, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantul C.l.

și de pârâtul primarul municipiului Bacău împotriva sentinței civile nr. 699 din 22 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul Bacău. În analiza speței, urmare a îndrumărilor date prin decizia de casare, instanța de apel a pornit de la afirmația vizând proprietatea asupra suprafeței de 704 mp și a calității de persoană îndreptățită. Deși reclamantul se prevalează de exproprierea suprafeței de 704 mp, instanța de apel a reținut următoarele: Potrivit contractului de vânzare-cumpărare din 16 ianuarie 1957 C.E. (căsătorită) și C.l. au dobândit 368 mp în str. C., iar la 21 mai 1959 C.E. (căsătorită) dobândește 120 mp în Calea M. (filele 18 și 21 dosar primă instanță). În anexa nr. l la Decretul nr. 468/1978 - Tabelul cuprinzând proprietarii ale căror imobile situate în județul Bacău se expropriază și se trec în proprietatea statului (filele 28-20 dosar primă instanță) de la C.V.E., M.E.E.

și C.V.l. s-a expropriat suprafața de 492 mp teren (191, 47 construcții). În certificatul de moștenitor după defunctul C.V. apare suprafața de 335 mp teren dobândit în timpul căsătoriei cu soția supraviețuitoare și cu un fiu al defunctului. Pornind de la cele reținute de expertul S.F. și anume că al doilea teren este în continuarea primului-fila 107 dosar apel - coroborat cu mențiunile din cele două contracte vizând vecinul de la răsărit (N.A.) și respectiv vest (cumpărătorul) conform actelor de proprietate, rezultă că în 1959 C.E. (căsătorită) deținea 488 mp (din care 368 împreună cu reclamantul). Aceeași suprafață apare și în adresa din 11 decembrie 2003 emisă de SC T. SA (fila 23 dosar). După C.V.

a rămas ca moștenitor și M.E. (3/4 din 1/3 (335 mp și casă)), aceasta figurând chiar și în anexa 1 la la Decretul nr. 468/1978 alături de C.E. Chiar dacă după C.E. singurul care a acceptat moștenirea este C.l. - reclamantul - acesta nu are dreptul la restituirea întregii suprafețe de teren câtă vreme la data apariției Legii nr. 10/2001, M.E. trăia (la 5 septembrie 2002 a dat o declarație în fața notarului public L.D. - fila 40 dosar primă instanță) față de dispozițiile art. 696 C. civ. și art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001.

Tabelul de la fila 111 din dosar - neconfirmat ca fiind conform cu originalul (anexă la procesul verbal din 14 martie 1979) diferă de cel aflat la fila 33 din dosarul primei instanțe (și confirmat ca fiind conform cu originalul) în sensul că al doilea conține mențiunea suprafețelor de 368 și 120 mp (fiind tăiată cu o linie mențiunea suprafeței de 704 mp) spre deosebire de primul care nu le mai conține și în care apare „o zonă mai albă" aflată sub 704 (care are cel puțin aparența unei „înlăturări" a mențiunilor de mai sus la momentul xeroxării).

Astfel, instanța de apel a constatat că există date contradictorii cu privire la suprafața deținută ca și proprietar de reclamant și/sau autorii săi, iar toate demersurile întreprinse în apel în vederea identificării rolului fiscal/matricola (care apare trecută în adresa din 10 mai 1979 - fila 65 dosar prima instanță, nu au avut rezultat, aceasta în condițiile în care exproprierea a avut loc conform unui decret din 1978 iar nu din anii 1950). Față de toate aceste date contradictorii, instanța de apel a dat prevalentă celor înscrise în anexa 1 la decretul de expropriere (confirmate ca fiind conforme cu originalul) din care rezultă că a fost expropriată suprafața de 492 mp, actele care fac referire la 704 mp necoroborându-se cu actele autentice (acte de vânzare-cumpărare/certificat moștenitor), astfel că nu s-a putut reține suprafața de 704 mp (care ar apărea în rol) întrucât nu există acte autentice care să confirme această susținere.

S-a reținut și faptul că în certificatul de moștenitor eliberat cu 4 ani anterior (în 1974) decretului este trecută suprafața de 335 mp, iar nu 704 mp cum se susține (aceasta în condițiile în care nu s-a dovedit vreo altă convenție ulterioară anului 1974 prin care s-ar fi dobândit alte suprafețe de teren. Conform dispoziției și sentinței, reclamantului i s-a reconstituit suprafața totală de 567 mp (71 mp din dispoziție + 241 mp + 108 mp +147 mp - că este vorba despre 147 mp și nu 47 mp, cum din eroare apare în dispozitiv rezultă din minuta de la fila 3 verso, dosar prima instanță și identificarea terenului în dispozitiv: pct. 7-8-9-10-11-12-7 cu linie albastră) cu mult peste suprafața pentru care s-a făcut dovada certă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, a dreptului de proprietate (+ despăgubiri pentru 208 mp).

Astfel, s-a statuat că apelul reclamantului în sensul restituirii în natură a întregii suprafețe de teren este nefondat. Totodată, cu privire la suprafața de 208 mp s-a reținut că s-a respins cererea de anulare a dispoziției în cadrul Dosarului nr. 18347/180/2009, ceea ce face oricum imposibilă restituirea în natură a acestei suprafețe de teren. Cu privire la apelul pârâtului care vizează exclusiv imposibilitatea restituirii în natură (iar nu întinderea dreptului, caz în care instanța ar fi putut adopta o altă soluție conform celor expuse mai sus) s-a reținut că din expertiza efectuată în cauză rezultă că o conductă de gaz există la limita cu str. Panselelor, iar existența gardului ornamental nu poate conduce la nerestituirea terenului.

În ce privește conducta de termoficare aceasta este supraterană - art. 10.3 din H.G. nr. 250/2007 referindu-se la amenajări subterane- și este la limita suprafeței de 241 mp (suprafață conform expertizei T.) așa cum rezultă din anexa la raportul de expertiză S. (fila 151 - expertul S. identificând doar 224 mp). În consecință, față de cele expuse, față de limitele în care s-a devoluat cauza în apelul primarului municipiului Bacău și față de principiul non reformatio înpejus, instanța a respins ambele apeluri, ca fiind nefondate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul C.I., criticând-o din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținînd următoarele critici: Instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală și a făcut o aplicare greșită a legii la situația de fapt dedusa judecății (art. 304 pct 9 C. proc.

civ.), întrucât a reținut că există date contradictorii cu privire la suprafața deținută ca și proprietar de recurent și/sau autorii săi, iar toate demersurile întreprinse în apel în vedere identificării rolului fiscal/matricolă, nu au avut rezultat. Aceasta în situația în care prin Dispoziția nr. 27252 din 06 mai 2008 i s-a recunoscut dreptul de proprietate pentru suprafața de 704 mp teren, iar stabilirea de către instanță a dreptului de proprietate cu privire la o suprafață mai mică duce la înrăutățirea situației reclamantului în propria cale de atac . În mod greșit instanța de apel a reținut că recurentul nu are dreptul la restituirea întregii suprafețe de teren câtă vreme la data apariției Legii nr. 10/2001, sora acestuia, M.E.

trăia. Certificatul de moștenitor din 19 martie 1974 nu constituie titlu de proprietate și în aceste condiții nu poate fi avut în vedere la stabilirea suprafeței de teren la care este îndreptățit recurentul. Instanța a omis faptul ca sora recurentului a renunțat la succesiune și în aceste condiții, nu poate fi pusă în discuție existența vreunui drept al acesteia cu privire la suprafața de teren care face obiectul prezentei cauze. Înalta Curte, analizând decizia prin prisma criticilor formulate ce pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., constată caracterul nefondat al recursului pentru argumentele ce succed. Într-adevăr, așa cum susține recurentul reclamant, prin dispoziția emisă de intimat i s-a recunoscut dreptul de proprietate pentru suprafața de 704 mp, iar nemulțumirea sa pe calea contestației ce face obiectul dosarului de față vizează restituirea în echivalent a unei suprafețe de 633 mp.

Acestea sunt limitele care fixează controlul judiciar, iar orice măsură de diminuare a dreptului nu face decât ca reclamantului să i se creeze o situație mai grea, urmare propriei căi de atac- singura declarată împotriva dispoziției emise de intimat. Instanța de apel a procedat la analiza dreptului de proprietate reclamat pe procedura Legii nr. 10/2001, cu trimitere la decizia de recurs pronunțată anterior în cauză, deși prin aceasta s-au dat îndrumări în ceea ce privește titularul dreptului de proprietate, din perspectiva art. 314 și 315 C. proc. civ., numai cu privire la suprafața de 208 mp.- cu privire la care instanța anterioară de apel a apreciat că se impune restituirea în natură. Cu toate acestea, instanța de apel nu a dispus măsuri care să-i afecteze dreptul de proprietate decât în limitele impuse prin decizia de recurs- făcând trimitere la principiul non reformatio în pejus.

Recursul va fi însă respins, ca nefondat, cu aplicarea art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., întrucât soluția pronunțată de Curte - în sensul respingerii apelului, ca nefondat- se impune a fi menținută față de criticile de apel pe care partea le-a formulat și limitele de control judiciar impuse prin cererea de recurs, care nu se mai impune a mai fi analizată pe fond față de cele anterior reținute. Aceasta întrucât, așa cum s-a mai arătat, instanța de apel nu a luat nicio măsură care să-i afecteze dreptul reclamantului în sensul criticat prin recurs-în aplicarea principiului non reformatio în pejus, decizia urmând să fie susținută, prin urmare, de restul considerentelor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul C.I. împotriva Deciziei nr. 95 din data de 14 mai 2014 a Curții de Apel Bacău, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2014.