ÎCCJ, Secția penală

Asupra apelului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 676/A din 25 septembrie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Alba lulia, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins ca nefondată contestația în anulare formulată de condamnatul P.S. împotriva Deciziei nr. 5/A/2014, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 4219/85/2008.

În temeiul art. 275 alin. (2) din N.C.P.P., a fost obligat contestatorul condamnat să plătească statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în procedura prezentei contestații în anulare.

Prin Decizia penală nr. 5/A/2014, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 4219/851/2008 a fost admis apelul D.N.A. - Serviciul Teritorial Alba Iulia și inculpații C.D., P.S., F.C., C.I., G.M., R.L., S.M., P.M.C., B.G.B., M.I., M.G.V., Ț.P.P., N.I., H.M. împotriva sentinței penale nr. 50 din 06 aprilie 2012 pronunțată de Tribunalul Sibiu în Dosar nr. 4219/85/2008, care a fost desființată sub aspectul laturii penale și civile și, procedându-se la o nouă judecată, cu privire la contestatorul P.S., s-au dispus următoarele:

A fost condamnat inculpatul P.S. la:

- 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen. comb. cu art. 248

1

C. pen., cu aplicarea art. 146 C. pen., art. 258 C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen. prin schimbarea încadrării juridice din art. 26 rap. la art. prev. de art. 246 C. pen. comb. cu art. 248

1

, C. pen. cu aplicarea art. 146 C. pen., art. 258 C. pen. și art. 41 alin. (2) C. pen., și cu reținerea art. 74 lit. a), 76 lit. b), și art. 76 alin. (2) C. pen.

I s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), lit. c) C. pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 alin. (2) C. pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor civile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b) lit. c) C. pen. pe durata executării pedepsei închisorii.

În temeiul art. 11 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul P.S. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 323 alin. (1) și (2) rap la art. 17 lit. b) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor din infracțiunea prev. de art. de art. 290 C. pen. combinat cu art. 17 lit. c) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev. de 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 11 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul P.S. pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de 290 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În baza art. 11 pct 2 lit. a) rap. la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat pentru infracțiunea de acordare a creditelor cu încălcarea legii sau a normelor de creditare, prevăzută de art. 10 lit. b) din Legea nr 78/2000, modificată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C pen., și pentru cea de complicitate la infracțiunea de utilizare a creditelor în alte scopuri decât pentru cele pentru care au fost racordate, prev. de art. 126

1

alin. (1) lit. c) din Legea nr 78720007modîficată cu aplicarea art. 41 alin. (2) C pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani prev. de art. 23 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 656/2002 modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 C. pen.

Au fost respinse celelalte cereri de schimbare a încadrării juridice a faptelor deduse judecății, în ceea ce îl privește pe acest inculpat.

În baza art. 14 rap. la art. 346 C. proc. pen. cu referire la art. 998 și 1003 C. civ . a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de SC S.C. SRL în calitate de cesionar al SC B.C.R. SA și, în consecință, au fost obligați inculpații C.D., P.S., F.C., C.I., G.M., M.I., M.G.V., Ț.P.P., N.I., în solidar între ei, (iar în ceea ce-l privește pe inculpatul M.I. în solidar și cu partea responsabilă civilmente SC R. SRL, iar pe inculpatul M.G.V. în solidar cu părțile responsabile SC R.J. SRL și SC C. SRL) către partea civilă, la plata despăgubirilor în cuantum de 36.112.088 lei, din care suma de 27.699.350 lei contravaloarea creditelor nerambursate.

Instanța de apel a reținut, în esență, că inculpatul a săvârșit infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor SC B.C.R. SA prin acordarea de credite cu nerespectarea prevederilor legale către societăți comerciale constituite în grupul „M.L." sau aflate în legătură cu acest grup, SC R. SRL, SC R. SRL, SC B. SRL (dar nu pentru creditul care a făcut obiectul Dosarului nr. 76/85/2005 al Tribunalului Sibiu), SC T.P.S.U.T. SA, SC G.N. SRL, SC D.O. SRL, SC R. SRL, SC M.C.P. SRL, SC B.Y.P. SRL.

Soluționând contestația în anulare formulată de către condamnatul P.S. împotriva deciziei instanței de apel, anterior menționată, Curtea de Albalulia, secția penală și pentru cauze cu minori, a respins criticile contestatorului, din următoarele considerente:

Dispozițiile art. 426 lit. a) din N.C.P.P. reglementează primul caz de contestație în anulare și se referă la situația când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate.

Condamnatul invocă teza I a dispozițiilor mai sus redate, anume când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți. Acest caz de contestație în anulare este însă pus la dispoziția acelei părți care nu a fost legal citată și nu a celor legal citate, cum este cazul condamnatului contestator.

Curtea nu poate fi de acord nici cu argumentul contestatorului în sensul că necitarea SC B.C.R. SA i-a limitat posibilitățile de a proba întinderea prejudiciului prin aceea că nu a putut obține documente din arhiva băncii. În concret, asupra întinderii prejudiciului s-au administrat probe în ciclul procesual ordinar (între care expertiza contabilă de la filele 3193-3255 din vol. II al dosarului de primă instanță); fără abstract o astfel de admmistrare inclusiv prin solicitarea de documente din arhiva unei instituții bancare, este perfect posibilă și în lipsa citării acelei bănci.

Critica legată de obligarea greșită la plata despăgubirilor civile către SC S.C. SRL în loc de S.L.M. Ltd nu poate, de asemenea, să dea loc unei anulări a deciziei contestate, o astfel de nelegalitate, chiar reală de ar fi, neregăsindu-se printre cauzele expres și limitativ prevăzute de art. 426 din N.C.P.P.

Contestatorul a invocat cauza de anulare prevăzută de art. 426 lit. b) din N.C.P.P., constând în aceea că a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal, susținând că existau trei cauze de încetare a procesului penal:

a) dezincriminarea faptei de acordare de credite cu nerespectarea normelor de creditare, dezmcriminare survenită prin Legea nr. 69/2007;

b) lipsa plângerii prealabile pentru fapta de abuz în serviciu săvârșită de alți funcționari decât cei publici; contestatorul afirmă că prin intrarea în vigoare a Legea nr. 28/2008 s-a introdus condiția ca pentru tragerea la răspundere a funcționarului privat pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor să existe plângerea prealabilă a persoanei vătămate, ceea ce în speță nu ar exista, procesul penal fiind pornit din oficiu;

c) intervenirea, la data de 01 februarie 2014, a intrării în vigoare a N.C.P., care ar fi impus analiza elementelor constitutive ale infracțiunii din perspectiva noilor reglementări, care reprezintă o lege de dezmcriminare, în primul rând și o lege mai favorabilă, în al doilea rând; mai afirmă contestatorul că, potrivit noilor reglementări, fapta săvârșită de el ar fi fost prescrisă;

Nici una dintre cauzele invocate de contestator nu poate fi primită: a) critica legată de presupusa dezmcriminare a faptei de acordare de credite cu nerespectarea normelor de creditare nu poate fi analizată în procedura contestației în anulare, dezmcriminarea reprezentând o cauză de achitare (prevăzută de art. 16 lit. b) teza I din N.C.P.P.) și nu o cauză de încetare a procesului penal (dintre cele prev. de art. 16 lit. e)-j) din N.C.P.P.); o astfel de critică poate fi analizată doar în procedura recursului în casație, care prevede, la art. 438 alin. (1) pct. 7, cazul de casare referitor la condamnarea pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală;

b) critica legată de inexistența plângerii prealabile nu este întemeiată deoarece contestatorul a fost condamnat pentru infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în forma calificată prin consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 246 combinat cu art.

2481

C. pen. din 1969, or, pentru procedibilitatea în legătură cu această infracțiune nu era necesară existența plângerii prealabile a persoanei vătămate, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 258 alin. (2) C. pen. din 1969, care prevedea condiția plângerii prealabile doar în ipoteza săvârșirii de către funcționarul privat a abuzului în serviciu contra intereselor persoanelor în forma simplă;

c) critica referitoare la intrarea în vigoare a N.C.P. este considerată de curte a prezenta două părți distincte:

- o cea referitoare la aprecierea N.C.P. ca lege de dezincriminare sau ca lege penală mai favorabilă; această critică nu poate fi analizată în procedura prezentei contestații în anulare deoarece nu se regăsește între cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 426 din N.C.P.P.; astfel de apărări pot fi valorificate pe temeiul dispozițiilor art. 4 și art. 6 din N.C.P., dar în procedura prev. de art. 595 din N.C.P.P.;

- o cea referitoare la prescrierea răspunderii penale; deși intervenirea prescripției răspunderii penale poate constitui un caz de încetare a procesului penal, Curtea nu poate reține ca întemeiată critica contestatorului, deoarece:

- pe de o parte, nu i se poate reproșa instanței de apel, a cărei decizie a fost contestată, că nu s-a raportat la o lege (N.C.P.) care nu era în vigoare la momentul pronunțării deciziei;

- pe de altă parte, nu poate fi primit raționamentul condamnatului în legătură cu modalitatea de raportare la cele două legi succesive pentru aflarea termenului de prescriere: o raportare la durata termenului de prescripție specială prevăzut de legea veche (art. 122 și art. 124 C. pen. din 1969, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr. 63/2012) și o altă raportare la pedeapsa prevăzută de legea nouă pentru fapta condamnatului reprezintă un procedeu de creare a unei a treia legi, expres prohibit prin Decizia nr. 265/2014 a Curții Constituționale a României.

Condamnatul a invocat cauza de anulare prevăzută de art. 426 lit. h) din noul C. proc. pen., constând în aceea că instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă, arătând că instanța de apel nu l-a audiat cu privire la schimbările de încadrări juridice pe care le-a realizat prin decizie, dar și că nu i-a audiat pe inculpații T.P.P., N.I., M.I. și G.M., ceea ce are reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil prev. de art. 6 parag. 3 lit. d) din C.E.D.O.

Nici aceste critici ale inculpatului nu sunt fondate, pentru următoarele considerente:

- în Partea specială, titlul II, cap. II, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanța de fond, precum și atunci când instanța de fond nu a pronunțat împotriva inculpatului o hotărâre de condamnare; din analiza dispozițiilor anterior reproduse prin raportare la speță se poate cu ușurință observa că nu este îndeplinită condiția ca împotriva inculpatului să nu se fi pronunțat o soluție de condamnare în primă instanță iar din cercetarea dosarului de primă instanță se poate observa că inculpatul a fost audiat (interesează audierea din cel de-al doilea ciclu procesual ordinar) la termenul din 17 iunie 2009 (filele 358-362, vol. II din dosarul de primă instanță);

- curtea mai reține că, potrivit practicii C.E.D.O. (în cauza Ekbatani contra Suediei), cu titlu de regulă generală, o instanță de control judiciar care are căderea să analizeze atât chestiunile de drept, cât și chestiunile de fapt ale unei spețe nu poate, din motive ce țin de echitatea procedurii, să tranșeze asupra chestiunilor respective fără o apreciere nemijlocită a declarațiilor persoanei care susține că nu a comis actul considerat infracțiune,- chiar dacă ar fi să se interpreteze aceste statuări ale instanței de contencios european în sensul că este obligatorie ascultarea inculpatului în apel chiar dacă a fost ascultat în primă instanță și împotriva lui s-a pronunțat o sentință e condamnare, Curtea observă că însuși condamnatul contestata a renunțat la un astfel de drept când, întrebat fiind, la termenul din 12 noiembrie 2013, de către instanța de apel, dacă dorește să fie audiat, a arătat că nu dorește să dea o nouă declarație în fața instanței de apel (fila 3649 verso, vol. X din dosarul de apel în al doilea ciclu procesual ordinar);

- cât privește critica referitoare la imposibilitatea formulării de apărări în ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor, Curtea observă că acest aspect al cauzei a format obiectul unei ample analize atât din partea contestatorului cât și din partea apărătorului acestuia, analiză desfășurată atât cu ocazia dezbaterii pe fond a apelului, în ședința din 14 ianuarie 2009, cât și prin intermediul concluziilor scrise aflate la filele 3755-3769 din vol. XI al dosarului de apel.

Condamnatul a invocat cauza de anulare prevăzută de art. 426 lit. i) din N.C.P.P., constând în aceea că împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.

A susținut contestatorul că pentru fapta pentru care a fost condamnat în Dosarul nr. 5219/85/2008 al Curții de Apel Alba Iulia, constând în abuz în serviciu împotriva intereselor SC B.C.R. SA prin acordarea de credite fără respectarea dispozițiilor legale a fost condamnat și prin alte sentințe, în Dosarele nr. 76/85/2005 și nr. 15/85/2004 ale Tribunalului Sibiu, spețe în care calitatea de subiect pasiv al infracțiunii a fost tot SC B.C.R. SA.

Această susținere a contestatorului este, de asemenea, nefondată, deoarece, "deși subiectul pasiv în dosarele invocate este aceeași instituție bancară, faptele condamnatului de acordare de credite fără respectarea dispozițiilor legale sunt referitoare la contracte diferite de credit.

Astfel, în prezenta cauză contestatorul a fost condamnat pentru abuz în serviciu contra intereselor SC B.C.R. SA prin acordarea de credite cu nerespectarea prevederilor legale către societăți comerciale constituite în grupul „M.L.'' sau aflate în legătură cu acest grup, SC R. SRL, SC R. SRL, SC B. SRL (dar nu pentru creditul care a făcut obiectul Dosarului nr. 76/85/2005 al Tribunalului Sibiu), SC T.P.S.U.T. SA, SC G.N. SRL, SC D.O. SRL, SC R. SRL, SC M.C.P. SRL, SC B.Y.P. SRL, pe când în cauzele care au făcut obiectul Dosarelor nr. 76/85/2005 și nr. 15/85/2004 ale Tribunalului Sibiu a fost condamnat pentru același gen de fapte dar în legătură cu alte societăți comerciale cliente ale SC B.C.R. SA și care, deși făceau parte din același grup de firme, nu au făcut obiectul prezentului dosar, fiind disjunse încă din faza de urmărire penală:

- în Dosarul nr. 76/85/2005 al Tribunalului Sibiu, faptele inculpatului s-au referit la acordarea unui credit în sumă de 126 miliarde lei către SC B. SRL Vâlcea, reprezentată de inculpatul M.I., cu încălcarea legii și a normelor de creditare;

- în Dosarul nr. 15/85/2014 al aceluiași tribunal, faptele inculpatului s-au referit la acordarea, la data de 30 decembrie 2002, către SC F.S. SA, prin intermediul contractului de credit, a sumei de 20 miliarde lei, prin intermediul contractului de credit, a sumei de 276 miliarde lei, precum și, prin intermediul actului adițional din 24 martie 2003, a sumei de 276 miliarde lei.

Contestatorul mai invocă și nelegalitatea deciziei contestate pe motiv că ea nu ar fi definitivă și că, astfel, pe baza ei nu se putea a se emite mandate de executare a pedepselor.

Această critică, pe lângă faptul că este vădit nefondată (din cauza confuziei între caracterul unei decizii de a fi legală și acela de a fi definitivă și executorie), nici nu poate fi analizată în prezenta procedură, necircumscriindu-se nici unuia dintre cazurile de contestație în anulare expres și limitativ prevăzute de art. 426 din N.C.P.P.

Curtea mai observă că s-a mai invocat de către contestator și existența unei discriminări între situația lui și a altor persoane aflate în situații identice, însă nici această critică nu poate fi analizată în procedura contestației în anulare, nefiind prevăzută între cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 426 din N.C.P.P.

Împotriva deciziei prin care a fost soluționată contestația în anulare, a declarat apel contestatorul P.S.

Examinând cauza, Înalta Curte apreciază apelul declarat de contestator ca fiind inadmisibil pentru următoarele considerente:

Dând eficiență justiției, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituție, precum și exigențelor determinate prin art. 3 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, în termenele și pentru motivele reglementate de normele incidente în materie.

Având în vedere dispozițiilor art. 408 C. proc. pen. - sentințele sunt susceptibile de reformare prin calea de atac a apelului, dacă nu se prevede altfel, precum și cele ale art. 432 alin. (4) C. proc. pen. - sentința dată în contestația în anulare este supusă apelului, iar decizia dată în apel este definitivă, rezultă că se poate exercita calea ordinară de atac a apelului numai împotriva unei sentințe.

În prezenta cauză, se reține că împotriva hotărârii pronunțată de instanța de fond, respectiv sentința penală nr. 50 din 06 aprilie 2012 a Tribunalul Sibiu, inculpatul P.S. a exercitat calea de atac prevăzută de lege, respectiv apel, soluționată prin Decizia penală nr. 5/A/2014, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. 4219/85/2008. împotriva deciziei pronunțate în apel, inculpatul a declarat contestație în anulare, în temeiul art. 426 C. proc. pen., cale extraordinară de atac soluționată prin Decizia penală nr. 676/A din 25 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, decizie care, raportat la dispozițiile legale anterior menționate, este o hotărâre penală definitivă. împotriva deciziei pronunțate în contestația în anulare, contestatorul P.S. a declarat apel.

Ca atare, declarând apel împotriva unei hotărâri definitive, contestatorul P.S. a învestit Înalta Curte de Casație și Justiție cu soluționarea unei căi de atac ce nu întrunește cerințele textelor de lege menționate mai sus și, în consecință, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de aceste considerente, în baza art. 421 pct. 1 lit. a) teza a II-a, Înalta Curte, va respinge, ca inadmisibil, apelul declarat de contestatorul P.S. împotriva Deciziei penale nr. 676/A din 25 septembrie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga apelantul contestator la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil apelul declarat de contestatorul P.S. împotriva Deciziei penale nr. 676/A din 25 septembrie 2014 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă apelantul contestator la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30 ianuarie 2015.