ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 735/2015

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 209 din 20 ianuarie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a Vl-a civilă, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active și acțiunea formulată de reclamantele C.E. LRJ lași și I.I. SPRL București în calitate de administratori judiciari ai SC F. SA în contradictoriu cu pârâtele SC B.F.P. SRL București, SC S.C. SRL București și SC F. SA prin administrator special a fost respinsă ca fiind formulată de persoane ce nu au calitate procesuală activă; de asemenea, s-a respins acțiunea formulată împotriva SC Banca B. SA - Sucursala lași ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de capacitate procesuală de folosință.

În esență, s-a reținut că administratorul special al debitoarei avea calitate procesuală activă și că Sucursala lași a Bănci B. SA nu are personalitate juridică și organe proprii și nu poate sta în proces. Împotriva sentinței precitate a formulat apel F. SA lași prin administratorii judiciari solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate și trimiterea cauzei la Tribunalul București pentru soluționarea cauzei pe fond. Examinând motivele de apel în raport de probele administrate în cauză Curtea a reținut că acesta apare fondat pentru considerentele de mai jos. Prin cererea introductivă de instanță SC F. SA lași prin administratori judiciari a solicitat inclusiv în contradictoriu cu pârâta Banca B. SA - Sucursala lași între altele și constatarea nulității absolute a unor contracte de credit și de garanție încheiate cu Banca B. SA - Sucursala Județeană lași prin organele sale director L.A.

și contabil șef T.l., fiind aplicată ștampila acestei sucursale. Probele relevă că acțiunea din această cauză a fost înregistrată la data de 3 ianuarie 2013 și că cei doi administratori judiciari C.E. LRJ SPRL lași și I.I. SPRL București ai SC F. SA lași au fost desemnați în această calitate la data de 23 noiembrie 2012 potrivit sentinței nr. 1454/C din 23 noiembrie 2012 a Tribunalului Specializat Mureș Falimente.

Altfel dreptul de administrare al debitoarei a fost ridicat la 11 martie 2008 conform sentinței nr. 110 din 11 martie 2008, un plan de reorganizare fiind confirmat la 12 iulie 2013 conform sentinței nr. 977 din 12 iulie 2013. Față de această împrejurare, la data de 3 ianuarie 2013, data înregistrării acțiunii din cauza de față, societatea reclamantă prin administratorii judiciari în raport de prevederile art. 20 alin. (1) lit. h) avea calitate procesuală activă să introducă această acțiune prin reprezentanții legali de la acea dată, respectiv, cei doi administratori judiciari precitați.

Mai mult decât atât, după intrarea societății debitoare în faliment, această atribuție subzistă în raport și de prevederile art. 79-80 din Legea nr. 85/2006, acțiunile respective fiind date în competența administratorului/ lichidatorului judiciar, art. 18 alin. (1) lit. b) dând administratorului special în calitate de reprezentant al debitorului doar dreptul de a participa la judecarea acțiunilor prevăzute de art. 79-80 din Legea nr. 85/2006 dar nu și promovarea acestor acțiuni. Cât privește art. 18 alin. (1) lit. e), administratorul special sub supravegherea administratorului judiciar, va administra activitatea debitorului după confirmarea planului dar, această obligație nu este o atribuție care să-i confere acestuia competența de a formula acțiuni.

Faptul că acțiunea s-a întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 31/1990 și C. civ., vizează fondul cauzei dar, în privința stabilirii calității procesuale active și/sau a calității de reprezentant legal în raport de situația juridică a societății debitoare devin incidente dispozițiile Legii nr. 85/2006, chiar dacă nu au fost indicate textele de lege, instanța de fond având obligația în baza rolului activ să lămurească această chestiune. Altfel instanța nu este ținută de temeiul de drept indicat de părți având obligația să lămurească cu părțile și acest aspect. Reluând critica privind capacitatea procesuală de folosință a Băncii B. SA - Sucursala Județeană lași cât timp probele relevă că aceasta a încheiat contracte de credit și de garanție prin organele sale proprii nu se poate susține contrariul, pentru că actele juridice încheiate de această sucursală în nume propriu, îi conferă dreptul de a sta în proces ca pârâtă în raport de prevederile art. 41 alin. (2) C. proc.

civ. Ori sub acest aspect instanța de fond a omis să facă o analiză concretă. Pentru aceste considerente de fapt și de drept Curtea de Apel București, secția a Vl-a civilă, prin decizia civilă nr. 987 din 11 noiembrie 2014 a admis apelul formulat de apelantele C.E. LRJ SPRL și I.I. SPRL în calitate de administratori judiciari ai SC F. SA; a anulat sentința apelată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Banca B. SA prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei recurată în sensul respingerii apelului reclamantei. Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Cu privire la greșita admitere a motivului de apel care a vizat lipsa capacității procesuale de folosință și a calității procesuale pasive a Sucursalei lași a Băncii B., recurenta-pârâtă susține că argumentele instanței de apel în sensul că actele juridice încheiate de Sucursala lași, în nume propriu, îi conferă acesteia calitate procesuală pasivă sunt greșite. Legea nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului prin art. 7 prevede faptul că sucursala este „orice unitate operațională dependentă din punct de vedere juridic de o instituție de credit sau de o instituție financiară, care efectuează în mod direct toate sau unele dintre activitățile acesteia" rezultând faptul că atribuțiile care revin sucursalelor bancare sunt efectuate în exercitarea mandatului acordat de către societatea mamă, având o dependență juridică față de societatea mandantă.

Recurenta-pârâtă invocă de asemenea și art. 2.5 din Regulamentul de Funcționare al Băncii B., dispoziții din care rezultă că sucursalele și agențiile unei instituții de credit sunt simple unități executive, dependente de societatea mamă. De asemenea, se mai arată că instanța de apel a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 41 alin. (2) C. proc. civ., întrucât potrivit dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 rezultă fără putere de tăgadă că pot sta în judecată în nume propriu, numai acele societăți care au capacitatea de a avea drepturi și a-și asuma obligații civile. În continuarea acestui raționament, recurenta-pârâtă invocă și dispozițiile art. 43 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 alin. (1) sucursalele, agențiile, reprezentanțele fiind dezmembrăminte fără personalitate juridică, care nu pot sta în judecată în calitate de reclamante sau pârâte decât prin intermediul societății mamă.

În consecință, singura societate constituită potrivit legii este Banca B. SA, aceasta fiind cea care are organe proprii de conducere, acordând mandat dezmembrămintelor fără personalitate juridică, numai pentru anumite operațiuni, iar potrivit art. 9 din Actul Constitutiv al Băncii B., organul de conducere al Băncii este Adunarea Generală a Acționarilor. Cu privire la greșita admitere a motivului de apel care a vizat lipsa calității procesuale active a administratorilor judiciari în formularea cererii de chemare în judecată, recurenta-pârâtă apreciază că în mod greșit instanța de apel a dat eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 85/2006, fără a lua în considerare dispozițiile art. 103 alin. (2) C. proc.

civ. Administratorul judiciar are dreptul de a supraveghea activitatea debitoarei, dar conducerea societății este efectuată de către administratorul special, acesta fiind singurul în drept să introducă acțiuni în numele societății ce face obiectul reorganizării judiciare. Aceste dispoziții, susține recurenta-pârâtă sunt complinite de dispozițiile art. 18 din Legea nr. 85/2006, care conferă dreptul de a formula acțiuni în justiție în situația în care dreptul de administrare al societății nu a fost ridicat. Analizând critica adusă deciziei atacată, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând ca recursul pârâtei să fie respins, pentru următoarele considerente: Din examinarea criticilor formulate prin cererea de recurs de către recurenta-pârâtă, se constată că motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., a vizat cele două excepții invocate de pârâtele Banca B. SA București și SC S.C. SRL, care au vizat lipsa capacității procesuale de folosință a pârâtei Banca B. SA - Sucursala lași și excepția privind lipsa calității procesuale active. În ceea ce privește excepția privind lipsa capacității procesuale de folosință a sucursalei bancare, recurenta-pârâtă susține că în mod greșit instanța de apel a apreciat că actele încheiate de sucursală în nume propriu, îi conferă dreptul de a sta în proces ca pârâtă în raport de prevederile art. 41 alin. (2) C. proc. civ. Pentru a răspunde acestei critici, Înalta Curte reamintește djspozițiile art. 297 alin. (1) C. proc.

civ., care dispun în sensul că „în cazul în care se constată că, în mod greșit, prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului ori judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost citată, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe". În raport de aceste dispoziții, instanța de apel, constatând existența unui motiv de nulitate al hotărârii, în raport de soluțiile pronunțate în ceea ce privește cele două excepții invocate în cauză, în mod corect a admis apelul declarat de reclamanta SC F. SA lași prin administratori judiciari. Dezlegările instanței de apel în ceea ce privește excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Băncii B. au vizat existența capacității procesuale de folosință a Sucursalei lași, în condițiile în care a încheiat actele juridice în litigiu.

Criticile recurentei formulate prin cererea de recurs nu subzistă. Capacitatea procesuală reprezintă reflectarea pe plan procesual a capacității civile din dreptul civil material definită ca fiind acea parte a capacității juridice a persoanei care constă în aptitudinea acesteia de a avea și de a exercita drepturile civile și de a avea și de a-și asuma obligația civilă prin încheierea de acte juridice. Pornind de la dispozițiile art. 5 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și persoanele juridice potrivit cărora: „Capacitatea de folosință este capacitatea de a avea drepturi și obligații", capacitatea procesuală de folosință apare ca fiind aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și de a-și asuma obligații pe plan procesual.

Persoana care are capacitate de folosință a drepturilor civile are și capacitate procesuală de folosință în legătură cu drepturile și obligațiile sale. În condițiile art. 41 alin. (1) C. proc. civ. „orice persoană care are folosința drepturilor civile poate fi parte în judecată". Per a contrario, persoana fizică sau juridică ce nu are folosința drepturilor civile nu poate fi parte în judecată. În speță, a fost chemată în judecată în calitate de pârât Banca B. Sucursala lași, în calitate de semnatar al contractului de credit din 24 aprilie 2002 și a actelor adiționale acestuia. Potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990 republicată, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale, iar potrivit art. 41 alin. (2) C. proc.

civ., societățile care nu au personalitate juridică pot sta în judecată ca pârâte, dacă au organe proprii de conducere. Așa fiind, rezultă că sucursala nu poate avea calitate procesuală, această calitate revenind doar societății-mamă, cu excepția cazului în care societatea-mamă a acordat un mandat în acest sens, pentru reprezentarea sa în cadrul unui litigiu. În acest context, este de asemenea de reținut că, sucursala este înființată cu fondurile unei societăți, care îi afectează capitalul social necesar pentru desfășurarea unei activități economice proprii, în cadrul obiectului său de activitate și deși nu are personalitate juridică, sucursala are organe proprii de conducere și autonomie în activitatea sa, în folosirea fondurilor alocate și în executarea obligațiilor asumate.

În speță, se constată că atât contractul de credit în litigiu cât și actele adiționale au fost încheiate între reclamantă și Banca B. SA prin Sucursala lași. Având în vedere argumentele expuse și față de împrejurarea că excepția lipsei capacității procesuale de folosință este întemeiată doar în situația în care partea chemată în proces nu are folosința dreptului ce face obiectul raportului juridic dedus judecății, situație ce nu poate fi reținută în speță, criticile recurentei-pârâte vizând excepția invocată sunt nefondate. Așa fiind, se constată că în mod corect, instanța de control judiciar a statuat asupra calității procesuale pasive a Băncii B. SA, aceasta având calitatea de pârâtă, reprezentată de Sucursala lași, ce are capacitate de folosință și de exercițiu, ca reprezentantă a societății-mamă.

În ceea ce privește excepția privind lipsa calității procesuale active, de asemenea dezlegările instanței de control judiciar sunt corecte. Având în vedere dispozițiile art. 20 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora, administratorul judiciar are în atribuție introducerea de acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum și a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operațiuni comerciale încheiate de debitor și a constituirii unor garanții acordate de acesta susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor, Înalta Curte constată, în aceste condiții, că administratorii judiciari desemnați în cauză - SC C.E. LRJ SPRL lași și I.I.

SPRL București - au calitatea de a reprezenta societatea aflată în procedura insolvenței în cadrul formulării și susținerii unor acțiuni. În susținerea acestor dispoziții legale sunt și atribuțiile prevăzute de art. 79, 80 și 81 din Legea nr. 85/2006, în sarcina administratorului judiciar. În ceea ce privește mandatul administratorului special se constată că acesta este redus la atribuțiile cuprinse în alin. (2) al art. 18 din Legea nr. 85/2006. De asemenea, referirea la art. 103 din Legea nr. 85/2006 este greșită, întrucât această dispoziție nu este incidentă în cauză întrucât la data introducerii acțiunii, debitoarea SC F. SA lași nu se afla în reorganizare judiciară. Așa fiind, în considerarea dispozițiilor legale mai sus-evocate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 (1) C. proc.

civ. va respinge ca nefondat recursul pârâtei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta Banca B. SA împotriva deciziei civile nr. 987 din 11 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a Vl-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2015.