ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3689/2015

Decizia nr. 3689/2015

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul acțiunii și hotărârea primei instanțe sesizate

Prin cererea înregistrată, la data de 17 aprilie 2015, pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta A. SRL a solicitat pe calea ordonanței președințiale, în contradictoriu cu pârâtele B. Bank SA - Sucursala București și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, obligarea pârâtei B. Bank să nu efectueze plata către A.F.I.R. a scrisorii de garanție bancară de restituire avans din 20 iunie 2014, până la soluționarea dosarului de fond având ca obiect constatarea inexistenței dreptului pârâtei A.F.I.R. de a solicita și obține de la pârâta B. Bank plata scrisorii de garanție menționate, cu consecința constatării inexistenței dreptului pârâtei B. Bank de a exercita orice drept de regres împotriva reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 2284 din 05 mai 2015, Tribunalul București, secția a VI-a civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

A reținut Tribunalul că, potrivit art. 997 C. proc. civ., cererea de ordonanță președințială se introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului.

Astfel, scrisoarea de garanție fiind emisă în executarea unui contract de finanțare, sunt incidente prevederile art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscale ale curților de apel.

Hotărârea celei de-a doua instanțe

Pricina a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 27 mai 2015.

Prin sentința civilă nr. 1831 din 23 iunie 2015, Curtea a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția civilă.

A reținut instanța că, prin cererea de chemare în judecată, s-a solicitat emiterea unei ordonanțe președințiale, având ca obiect obligația de a nu face, obiect care nu se înscrie între cele prevăzute de art. 8 din Legea nr. 554/2004, care, de altfel, nici nu se regăsește în temeiurile de drept invocate de reclamantă.

De asemenea, în cauză nu este aplicabil nici art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, întrucât cererea nu vizează executarea unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală, ci urmărește împiedicarea executării unei scrisori de garanție, care este un act emis de o entitate de drept privat, o bancă comercială.

Astfel, constatând ivit conflict negativ de competență, în baza art. 134 C. proc. civ., Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, cu soluționarea acestuia.

Considerentele Înaltei Curți asupra regulatorului de competență

Înalta Curte constată că obiectul litigiului dedus judecății îl constituie obligarea, pe calea ordonanței președințiale, a B. Bank SA să nu efectueze plata către Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a scrisorii de garanție din 20 iunie 2014 până la soluționarea pe fond a acțiunii SC A. SRL privind constatarea inexistenței dreptului A.F.I.R. de a solicita și de a obține de la B. Bank plata scrisorii de garanție.

Această scrisoare de garanție a fost emisă de reclamanta A. în beneficiul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (fostă Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit) potrivit prevederilor contractului de finanțare cu fonduri europene din 28 noiembrie 2013, privind proiectul „Centrul de agrement pentru copii în Comuna Albota, județul Argeș”, finanțat prin Fondul European Agricol de Dezvoltare Rurală, contract în care societatea A. SRL are calitate de beneficiar și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale calitate de autoritate contractantă.

Potrivit art. 997 C. proc. civ., „cererea de ordonanță președințială se va introduce la instanța competentă să se pronunțe în primă instanță asupra fondului dreptului”.

Astfel, se impune a se stabili instanța competentă a soluționa fondul dreptului SC A. SRL de a cere constatarea inexistenței dreptului Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale de a solicita și a obține de la B. Bank plata scrisorii de garanție.

Potrivit art. 2321 - Scrisoarea de garanție din C. civ., republicat,

„(1) Scrisoarea de garanție este angajamentul irevocabil și necondiționat prin care o persoană, denumită emitent, se obligă, la solicitarea unei persoane denumite ordonator, în considerarea unui raport obligațional preexistent, dar independent de acesta, să plătească o sumă de bani unei terțe persoane, denumită beneficiar, în conformitate cu termenii angajamentului asumat.

(2) Angajamentul astfel asumat se execută la prima și simpla cerere a beneficiarului, dacă prin textul scrisorii de garanție nu se prevede altfel.

(3) Emitentul nu poate opune beneficiarului excepțiile întemeiate pe raportul obligațional preexistent angajamentului asumat prin scrisoarea de garanție și nu poate fi ținut să plătească în caz de abuz sau de fraudă vădită.

(4) Emitentul care a efectuat plata are drept de regres împotriva ordonatorului scrisorii de garanție.

(5) În lipsa unei convenții contrare, scrisoarea de garanție nu este transmisibilă odată cu transmiterea drepturilor și/sau obligațiilor din raportul obligațional preexistent.

(6) Beneficiarul poate transmite dreptul de a solicita plata în cadrul scrisorii de garanție, dacă în textul acesteia s-a prevăzut în mod expres.

(7) Dacă în textul scrisorii de garanție nu se prevede altfel, aceasta produce efecte de la data emiterii ei și își încetează de drept valabilitatea la expirarea termenului stipulat, independent de remiterea originalului scrisorii de garanție.”

Scrisoarea de garanție reprezintă înscrisul constatator al unei garanții oferite de obicei de o instituție bancară în folosul și la solicitarea unui client al său, angajat în raporturi de producție, comerț sau prestări servicii în care are calitatea de debitor.

Este emisă în virtutea unui raport obligațional preexistent între ordonator și emitent, pentru că, în fapt, emiterea și menținerea scrisorii de garanție reprezintă serviciul pe care banca îl prestează clientului său, constituind, prin urmare, obiectul unui contract bancar.

După cum rezultă din textul art. 2321 C. civ., republicat, garanția are un caracter autonom, emitentul garant (banca emitentă a scrisorii de garanție, B. Bank, în speță) fiind obligat să execute garanția pe baza unei simple cereri a beneficiarului sau la prezentarea și a unor documente indicate în scrisoare, fără a fi obligat să facă verificări asupra raportului juridic primar (contractul de finanțare), dintre creditor (beneficiarul garanției, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în speță) și debitor (ordonator, SC A. SRL, în cazul de față).

Prin urmare, creditorului care beneficiază de garanție nu i se pot opune de către garant (bancă) apărări proprii debitorului garantat rezultate din raportul principal (apărări în legătură cu executarea contractului de finanțare, în speță), pentru că poate obține executarea (plata) de către bancă a garanției la simpla cerere sau la prezentarea documentelor menționate în cuprinsul scrisorii de garanție.

De asemenea, emitentul nu poate opune beneficiarului excepțiile întemeiate pe raportul obligațional preexistent (apărări în legătură cu contractul bancar) angajamentului asumat prin scrisoarea de garanție.

Față de aceste considerente, reținându-se caracterul autonom al scrisorii de garanție în raport cu raportul juridic primar, contractul de finanțare încheiat între A. SRL și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, litigiul de față fiind în competența instanței de drept comun.

Temeiul legal al soluției adoptate asupra conflictului de competență

Pentru motivele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește în favoarea Tribunalului București, secția a VI-a civilă, competența de soluționare a cauzei având ca obiect acțiunea formulată de reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâții B. Bank SA - Sucursala București și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 noiembrie 2014.