ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3119/2013

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cererea de chemare în judecată și hotărârea instanței de fond. Prin acțiunea înregistrată la data de 12 noiembrie 2008, sub nr. 2285/40/2008 la Tribunalul Botoșani, secția comercială și contencios administrativ, reclamanții R.G.D., H.C., H.N., I.A., P.D., N.I., E.G.L., S.E., A.I.E., M.M., L.I., M.C., I.S., M.R., P.M., E.V., B.E., T.C.M., N.N., D.M.M., I.V., G.P., N.D., V.O.A., O.C., J.V., M.M.B., B.C., M.A.E., T.E., C.D., N.T., L.(T.A.), S.D.N., P.M.M., C.I.K., T.C.M. și C.D. au chemat în judecată pe pârâta C.N.P.

București, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se dispun obligarea pârâtei la plata suplimentului postului în procent de 25 % din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de salarizare in procent de 25 %, drepturi prevăzute de art. 31 alin. (1) lit. c) și d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, sume calculate și actualizate conform indicelui de inflație la data plății, începând cu data de 01 ianuarie 2004 și în continuare pentru viitor, obligarea pârâtei să opereze modificările prevăzute de lege referitoare la încadrarea și stabilirea drepturilor și obligațiilor funcționarilor publici. Prin sentința nr. 1195 din 12 noiembrie 2008, Tribunalul Botoșani a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București,s a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 402 din 4 februarie 2009, a respins ca rămasă fără obiect acțiunea în ceea ce privește pe reclamanții R.G.D., H.C., H.N. și I.A. și ca neîntemeiată acțiunea reclamanților P.D., N.I., E.G.L., S.E., A.I.E., M.M., L.I., M.C., I.S., M.R., P.M., E.V., B.E., T.C.M., N.N., D.M.M., I.V., G.P., N.D., V.O.A., O.C., J.V., M.M.B., B.C., M.A.E., T.E., C.D., N.T., L.(T.A.), S.D.N., P.M.M., C.I.K., T.C.M. și C.D. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în aplicarea art. 29 din Legea nr. 188/1999, care prevede că pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului, A.N.F.P.

a elaborat un proiect de act normativ privind salarizarea funcționarilor publici, însă acest proiect nu a fost promovat până în prezent, astfel că nu există bază legală pentru calcularea, cuantificarea și acordarea suplimentului postului și a suplimentului gradului. A mai reținut prima instanță că în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul a acestor drepturi, acordarea acestora presupune pe de o parte obligarea angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă parte eventuala cuantificare de către instanță ar reprezenta o nesocotire a Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în sensul că instanțele judecătorești nu au competența de a se substitui legiuitorului ori executivului în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.

Cu privire la cererea reclamanților R.G.D., H.C., H.N. și I.A., Curtea a reținut că a rămas fără obiect având în vedere că acești reclamanți și-au valorificat drepturile pe rolul Tribunalului Botoșani, care a pronunțat sentința nr. 486/16 aprilie 2008. Prin decizia nr. 3581 din 25 iunie 2010 pronunțată în dosarul nr. 4086/40/2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanții R.G.D., H.C., H.N. și I.A., a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe reținând că, în ceea ce privește pe acești recurenți în mod greșit instanța de fond a respins acțiunea ca rămasă fără obiect întrucât prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat acordarea drepturilor pentru perioada 01 ianuarie 2004 și până la pronunțarea instanței, or sentința nr. 486 din 16 aprilie 2008 a Tribunalului Botoșani a vizat o altă perioadă.

În rejudecare Curtea de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 5249 din 22 decembrie 2012, a respins acțiunea reclamanților ca neîntemeiată. Recursul exercitat în cauză și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin Decizia nr. 4819 din 19 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de reclamanți, ca nefondat. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în esență că în cauză, dreptul la salariu al funcționarilor publici este reglementat în Secțiunea I din Capitolul 5, intitulat „Drepturi și îndatoriri”, din Legea nr. 188/1999, iar potrivit art. 31 alin. (3) din această lege, salarizarea se face în conformitate cu prevederile legii privind stabilirea sistemului unitar de salarizare.

Or, în reglementările drepturilor salariale și ale altor drepturi ale funcționarilor publici, în vigoare pentru perioada în care recurenții-reclamanți solicită plata drepturilor, în calitate de funcționari publici în cadrul C.N.P.P. nu a fost prevăzut nici suplimentul postului și nici suplimentul corespunzător treptei de salarizare. Astfel fiind, a admite teoria recurenților și a obliga autoritatea să le acorde acestora suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25 % pentru fiecare dintre cele două suplimente salariale, ar însemna ca instanța, în lipsa unor reglementări și criterii legale, să stabilească procentual cuantumul celor două sporuri.

Or, o asemenea situație echivalează cu depășirea limitelor puterii judecătorești, limitate constituțional la aplicarea legii pozitive, precum și cu substituirea autorității judecătorești în rolul ce revine puterii legislative, în speță de a adopta legea de salarizare a funcționarilor publici, ori în rolul ce revine puterii executive, în speță de a emite norme de organizare a executării reglementărilor în litigiu. Totodată, Înalta Curte constată că drepturile solicitate prin acțiune nu sunt drepturi de creanță și nici bunuri, iar recurenții- reclamanți nu au o speranță legitimă în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C.E.D.O. Calea de atac a contestația în anulare. Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație în anulare, G.D.R., invocând prevederile art. 317 alin. (2) și art. 318 alin. (1) C. proc.

civ. A susținut contestatorul că instanța de recurs nu a ținut seama de art. 11 și 20 din Constituția României și nici de Dreptul comunitar și Jurisprudența C.E.D.O., având în vedere faptul că la toate celelalte instanțe din țară s-a dat câștig de cauză reclamanților și că în actuala speță a existat în mod clar un regim discriminatoriu. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la contestația în anulare. Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând motivele contestației în anulare formulate în raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge contestația în anulare, pentru considerentele ce urmează: Contestatorul G.D.R. a invocat drept temei de drept al contestației în anulare prevederile art. 317 alin. (2) și art. 318 alin. (1) C. proc.

civ. și a susținut că instanța de recurs nu a ținut seama de necesitatea respectării unei jurisprudențe unitare în raport cu faptul că celelalte instanțe judecătorești din țară au acordat suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25 % pentru fiecare dintre cele două suplimente salariale. Potrivit dispozițiilor art. 317 și art. 318 C. proc. civ. „ Art. 317. - Hotarârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai daca aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1. când procedura de chemare a parții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinita potrivit cu cerințele legii; 2. când hotărârea a fost data de judecători cu călcarea dispozițiilor de ordine publica privitoare la competenta.

Cu toate acestea, contestația poate fi primita pentru motivele mai sus-arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța le-a respins pentru ca aveau nevoie de verificări de fapt sau daca recursul a fost respins fără ca el sa fi fost judecat în fond. Art. 318. - Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea data este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală sa cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru care poate fi exercitată sunt expres și limitativ prevăzute de art. 317 – art. 318 C. proc.

civ., această cale extraordinară de atac fiind deschisă exclusiv pentru situațiile prevăzute de textele legale anterior menționate, fără ca instanța de retractare să poată proceda la o reapreciere a probelor sau a dispozițiilor legale aplicabile în cauză. Analizând cererea contestatorului și hotărârea atacată, prin prisma dispozițiilor care reglementează contestația în anulare, Înalta Curte constată că decizia în cauză nu se circumscrie niciunei ipoteze a prevederilor art. 317 – art. 318 C. proc. civ. Invocarea unei jurisprudențe contradictorii și, implicit modul în care instanța de recurs a interpretat sau aplicat prevederile legale referitoare la soluționarea cauzei pe fondul ei sunt lipsite de consistență și exced prevederilor restrictive ale dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 2 și art. 318 C. proc.

civ. Așa fiind, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de G.D.M., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de G.D.R. împotriva deciziei nr. 4819 din 19 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2013.