ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3119/2013

Asupra contestației

în anulare de față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în

judecată și hotărârea instanței de fond.

Prin acțiunea înregistrată

la data de 12 noiembrie 2008, sub nr. 2285/40/2008 la Tribunalul Botoșani, secția

comercială și contencios administrativ, reclamanții R.G.D., H.C., H.N., I.A., P.D.,

N.I., E.G.L., S.E., A.I.E., M.M., L.I., M.C., I.S., M.R., P.M., E.V., B.E., T.C.M.,

N.N., D.M.M., I.V., G.P., N.D., V.O.A., O.C., J.V., M.M.B., B.C., M.A.E., T.E.,

C.D., N.T., L.(T.A.), S.D.N., P.M.M., C.I.K., T.C.M. și C.D. au chemat în

judecată pe pârâta C.N.P. București, solicitând ca prin sentința ce se va

pronunța să se dispun obligarea pârâtei la plata suplimentului postului în

procent de 25 % din salariul de bază și suplimentul corespunzător treptei de

salarizare in procent de 25 %, drepturi prevăzute de art. 31 alin. (1) lit. c)

și d) din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, sume

calculate și actualizate conform indicelui de inflație la data plății, începând

cu data de 01 ianuarie 2004 și în continuare pentru viitor, obligarea pârâtei

să opereze modificările prevăzute de lege referitoare la încadrarea și

stabilirea drepturilor și obligațiilor funcționarilor publici.

Prin sentința nr. 1195

din 12 noiembrie 2008, Tribunalul Botoșani a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Curții de Apel București,s a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal.

Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr.

402 din 4 februarie 2009, a respins ca rămasă fără obiect acțiunea în ceea ce

privește pe reclamanții R.G.D., H.C., H.N. și I.A. și ca neîntemeiată acțiunea

reclamanților P.D., N.I., E.G.L., S.E., A.I.E., M.M., L.I., M.C., I.S., M.R., P.M.,

E.V., B.E., T.C.M., N.N., D.M.M., I.V., G.P., N.D., V.O.A., O.C., J.V., M.M.B.,

B.C., M.A.E., T.E., C.D., N.T., L.(T.A.), S.D.N., P.M.M., C.I.K., T.C.M. și C.D.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că în aplicarea art. 29 din Legea nr. 188/1999,

care prevede că pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul

la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă,

suplimentul postului și suplimentul gradului, A.N.F.P. a elaborat un proiect de

act normativ privind salarizarea funcționarilor publici, însă acest proiect nu

a fost promovat până în prezent, astfel că nu există bază legală pentru

calcularea, cuantificarea și acordarea suplimentului postului și a

suplimentului gradului.

A mai reținut prima

instanță că în condițiile în care nu este reglementată modalitatea de calcul a

acestor drepturi, acordarea acestora presupune pe de o parte obligarea

angajatorului la plata unor sume de bani imposibil de calculat, iar pe de altă

parte eventuala cuantificare de către instanță ar reprezenta o nesocotire a

Deciziei Curții Constituționale nr. 820/2008, în sensul că instanțele

judecătorești nu au competența de a se substitui legiuitorului ori executivului

în privința acordării efective a unui drept prevăzut de lege, dar care în

prezent nu este pasibil de exercitare efectivă.

Cu privire la cererea

reclamanților R.G.D., H.C., H.N. și I.A., Curtea a reținut că a rămas fără

obiect având în vedere că acești reclamanți și-au valorificat drepturile pe

rolul Tribunalului Botoșani, care a pronunțat sentința nr. 486/16 aprilie 2008.

Prin decizia nr. 3581

din 25 iunie 2010 pronunțată în dosarul nr. 4086/40/2008, Înalta Curte de

Casație și Justiție a admis recursul declarat de reclamanții R.G.D., H.C., H.N.

și I.A., a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași

instanțe reținând că, în ceea ce privește pe acești recurenți în mod greșit

instanța de fond a respins acțiunea ca rămasă fără obiect întrucât prin cererea

de chemare în judecată s-a solicitat acordarea drepturilor pentru perioada 01

ianuarie 2004 și până la pronunțarea instanței, or sentința nr. 486 din 16

aprilie 2008 a Tribunalului Botoșani a vizat o altă perioadă.

În rejudecare Curtea

de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, prin

sentința nr. 5249 din 22 decembrie 2012, a respins acțiunea reclamanților ca

neîntemeiată.

Recursul exercitat în

cauză și decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat recurs reclamanții criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Prin Decizia nr. 4819

din 19 octombrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul

declarat de reclamanți, ca nefondat.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut în esență că în cauză, dreptul la salariu al

funcționarilor publici este reglementat în

Secțiunea

I din Capitolul 5, intitulat „Drepturi și îndatoriri”, din Legea nr. 188/1999,

iar

potrivit art. 31 alin. (3) din această lege, salarizarea se face în

conformitate cu

prevederile legii privind

stabilirea sistemului unitar de salarizare.

Or,

în reglementările drepturilor salariale și ale altor drepturi ale

funcționarilor

publici,

în vigoare pentru perioada în care recurenții-reclamanți solicită plata

drepturilor, în calitate de funcționari publici

în cadrul C.N.P.P. nu a fost prevăzut nici suplimentul postului și nici

suplimentul corespunzător treptei de salarizare.

Astfel fiind, a

admite teoria recurenților și a obliga autoritatea să le acorde acestora

suplimentul postului și suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25 %

pentru fiecare dintre cele două suplimente salariale, ar însemna ca instanța,

în lipsa unor reglementări și criterii legale, să stabilească procentual

cuantumul celor două sporuri.

Or, o asemenea

situație echivalează cu depășirea limitelor puterii judecătorești, limitate

constituțional la aplicarea legii pozitive, precum și cu substituirea

autorității judecătorești în rolul ce revine puterii legislative, în speță de a

adopta legea de salarizare a funcționarilor publici, ori în rolul ce revine puterii

executive, în speță de a emite norme de organizare a executării reglementărilor

în litigiu.

Totodată, Înalta

Curte constată că drepturile solicitate prin acțiune nu sunt drepturi de

creanță și nici bunuri, iar recurenții-

reclamanți

nu au o speranță legitimă în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la

C.E.D.O.

Calea de atac a contestația

în anulare.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat contestație în anulare, G.D.R., invocând prevederile art. 317

alin. (2) și art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

A susținut

contestatorul că instanța de recurs nu a ținut seama de art. 11 și 20 din

Constituția României și nici de Dreptul comunitar și Jurisprudența C.E.D.O.,

având în vedere faptul că la toate celelalte instanțe din țară s-a dat câștig

de cauză reclamanților și că în actuala speță a existat în mod clar un regim

discriminatoriu.

Considerentele

Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la contestația în anulare.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, analizând motivele contestației în anulare formulate în

raport cu decizia atacată și dispozițiile legale incidente în cauză, va

respinge contestația în anulare, pentru considerentele ce urmează:

Contestatorul G.D.R. a

invocat drept temei de drept al contestației în anulare prevederile art. 317 alin.

(2) și art. 318 alin. (1) C. proc. civ. și a susținut că instanța de recurs nu

a ținut seama de necesitatea respectării unei jurisprudențe unitare în raport

cu faptul că celelalte instanțe judecătorești din țară au acordat suplimentul

postului și suplimentul treptei de salarizare, în procent de 25 % pentru

fiecare dintre cele două suplimente salariale.

Potrivit

dispozițiilor art. 317 și art. 318 C. proc. civ.

„ Art.

317.

-

Hotarârile

irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare, pentru motivele arătate

mai jos, numai daca aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau

recursului:

1.

când procedura de chemare a parții, pentru

ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinita potrivit cu cerințele

legii;

2.

când hotărârea a fost data de judecători cu călcarea

dispozițiilor de ordine publica privitoare la competenta.

Cu

toate acestea, contestația poate fi primita pentru motivele mai sus-arătate, în

cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanța

le-a respins pentru ca aveau nevoie de verificări de fapt sau daca recursul a

fost respins fără ca el sa fi fost judecat în fond.

Art. 318.

-

Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi

atacate cu contestație când dezlegarea data este rezultatul unei greșeli

materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în

parte, a omis din greșeală sa cerceteze vreunul dintre motivele de modificare

sau de casare.

Contestația în

anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, iar motivele pentru

care poate fi exercitată sunt expres și limitativ prevăzute de art. 317 – art. 318

C. proc. civ., această cale extraordinară de atac fiind deschisă exclusiv

pentru situațiile prevăzute de textele legale anterior menționate, fără ca

instanța de retractare să poată proceda la o reapreciere a probelor sau a

dispozițiilor legale aplicabile în cauză.

Analizând cererea

contestatorului și hotărârea atacată, prin prisma dispozițiilor care

reglementează contestația în anulare, Înalta Curte constată că decizia în cauză

nu se circumscrie niciunei ipoteze a prevederilor art. 317 – art. 318 C. proc.

civ.

Invocarea unei

jurisprudențe contradictorii și, implicit modul în care instanța de recurs a

interpretat sau aplicat prevederile legale referitoare la soluționarea cauzei

pe fondul ei sunt lipsite de consistență și exced prevederilor restrictive ale

dispozițiilor art. 317 alin. (1) pct. 2 și art. 318 C. proc. civ.

Așa fiind, Înalta

Curte va respinge contestația în anulare formulată de G.D.M., ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația

în anulare formulată de G.D.R. împotriva deciziei nr. 4819 din 19 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 martie 2013.