ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4167/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4167/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prima instanță
1.1. Cererea de
chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată
înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, reclamantul Z.V. a chemat în
judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală D.G.F.P. Constanța,
pentru a se dispune anularea Deciziei nr. 13 din 15 septembrie 2010 precum și
suspendarea măsurilor dispuse prin aceasta.
Reclamantul a arătat
că procesul-verbal de inspecție este nelegal datorită faptului că raportul de
evaluare a fost întocmit după trecerea unei perioade de aproximativ 4 luni de
la data solicitării de efectuare a acestuia.
În ce privește fapta
reținută în sarcina sa, reclamantul a precizat că, la data de 29 iulie 2010 a
întocmit adresa cu privire la înregistrarea sechestrului la OCPI, fiind
întocmită și semnată de șeful de serviciu. Ulterior, această adresă a fost pusă
la mapa de corespondență aflată la registratura instituției pentru a fi dusă
șefului administrației pentru semnare. După acest moment reclamantul nu a
primit adresa semnată, aflând de faptul că nu s-a înregistrat sechestrul la
OCPI la data de 04 august 2010 dată la care reclamantul a aflat de conținutul
actului de control.
Referitor la
opozabilitatea și interdicția de înstrăinare a imobilului sechestrat prin
Procesul-verbal de sechestru nr. 4588 din 28 iulie 2009, la pag. 3 se
precizează că bunurile imobile sechestrate sunt indisponibilizate cât timp
durează executarea silită, iar semnarea sechestrului s-a făcut de
administratorul firmei V.E., care ulterior a fost persoana care a cumpărat
imobilul. În aceste condiții atât vânzătorul cât și cumpărătorul cunoșteau că
sustragerea bunurilor de la executare silită reprezintă infracțiune, iar actele
de înstrăinare fiind lovite de nulitate.
Împotriva acestei
sentințe reclamantul Z.V. a declarat recurs.
Prin Decizia nr. 4551
din 05 octombrie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a
casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe,
reținând faptul că reclamantul nu a depășit termenul legal de 15 zile impus de
lege.
1.2. Sentința și
considerentele instanței de fond
Prin Sentința nr.
262/CA din 31 mai 2012 Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondată cererea
contestatorului Z.V. în contradictoriu cu intimatul Ministerul Finanțelor Publice
- Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor
Publice a județului Constanța - Compartimentul de Soluționare Contestații
Control, având ca obiect suspendare executare act administrativ - anulare act
administrativ.
Pentru a pronunța
această sentință prima instanță a reținut că potrivit procesului-verbal de
sechestru pentru bunuri imobile încheiat la 28 iulie 2009 în Dosarul de
executare silită nr. 160, reclamantul Z.V., în calitate de executor fiscal a
procedat la sechestrarea bunurilor imobile ale debitoarei SC V.T.L. SRL, după
comunicarea somațiilor în baza titlurilor executorii.
S-a aplicat astfel
sechestru asupra bunurilor imobile, iar procesul-verbal de sechestru a fost
semnat de reclamant, în calitate de executor fiscal, debitoarea SC V.T.L. SRL
prin V.E. și de martorul N.E.G.
S-a apreciat că în
aceste condiții, reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii obligației sale,
înscrisul de la dosar, reprezentat de adresa AFP Oraș Murfatlar către OCPI
pentru notarea în cartea funciară a sechestrului asupra bunului imobil, nefiind
semnat de șeful de administrație și apoi înaintat instituției destinatare.
A mai considerat
prima instanță că reclamantul nu a reușit să facă dovada îndeplinirii
obligațiilor sale legale,în cazul de față, a comunicării către OCPI a adresei
de înființare a ipotecii, fapt pentru care organul de control fiscal în mod
corect a apreciat că paguba rezultând din sustragerea imobilului de la
executare are drept cauză directă neîndeplinirea acestei obligații.
Instanța de recurs
Împotriva acestei
sentințe a declarat recurs reclamantul Z.V.
2.1. Motivele de
recurs
În motivele de
recurs, reclamantul a susținut, în esență, că nu sunt întrunite cerințele art.
84 din Legea nr. 188/1999 privind angajarea răspunderii civile a
funcționarului, întrucât și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, în sensul că
a aplicat sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ce
aparțineau debitoarei SC V.T.L. SRL, context în care, prin efectul legii,
bunurile sechestrate erau indisponibilizate pe toată durata executării silite.
A precizat că în
procedura insolvenței deschisă împotriva debitoarei, prin Sentința pronunțată
în Dosarul nr. 228825/212/2010 s-a constatat nulitatea contractelor de
vânzare-cumpărare nr. 1716 din 21 octombrie 2009, nr. 1717 din 21 octombrie
2009 și nr. 1715 din 21 octombrie 2009 și ca urmare, bunurile imobile care au
constituit obiectul acestor contracte au reintrat în patrimoniul debitoarei.
Reclamantul a arătat
că a formulat cerere de suspendare a prezentei cauzei, până la soluționarea
Dosarului nr. 2285/212/2010, în cadrul căruia s-a judecat cererea de anulare a
contractelor de vânzare-cumpărare pentru imobilele sechestrate.
În susținerea
motivelor de recurs a fost depusă Sentința nr. 3163 din 15 octombrie 2012,
irevocabilă prin Decizia nr. 363 din 27 februarie 2013.
2.2. Întâmpinarea
formulată în cauză prin întâmpinare, pârâta Direcția Generală a Finanțelor
Publice Galați a solicitat respingerea recursului, arătând că reclamantul nu
și-a îndeplinit obligațiile de serviciu, respectiv nu a notat sechestrul
asigurător în cartea funciară, astfel încât debitoarea a vândut bunurile
imobile sechestrate.
2.3. Analiza
motivelor de recurs
Înalta Curte,
examinând motivele de recurs, sentința primei instanțe și probele administrate,
constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor enunța în
continuare.
Camera de Conturi
Constanța a stabilit că executorul fiscal Z.V. nu a îndeplinit procedura de
înscriere a sechestrului imobiliar în cartea funciară, astfel că imobilul
asupra căruia se înființase sechestrul asigurător a fost înstrăinat în dauna
creditorului bugetar.
Prin Decizia nr. 14
din 27 aprilie 2010 s-a stabilit ca ordonatorul de credite să ia măsuri pentru
stabilirea răspunderii juridice a executoriului fiscal, în vederea recuperării
sumei de 210.428 lei plus cheltuielile de evaluare la agentul economic SC
V.T.L. SRL.
Ca urmare, prin
Procesul-verbal nr. 4650 din 22 iulie 2010 s-au dispus măsuri pentru
recuperarea sumei de 202.303 lei de la executorul fiscal Z.V., iar prin Decizia
nr. 13/2010 s-a respins contestația formulată de acesta.
Procesul-verbal s-a
emis în baza competențelor și atribuțiilor prevăzute de O.G. nr. 119/1999.
Potrivit art. 22 din
O.G. nr. 119/1999, Ministerul Finanțelor Publice efectuează inspecții ori de
câte ori există indicii ale unor abateri de la legalitate sau regularitate în
efectuarea de operațiuni financiare.
În alin. (8) al art.
22 din O.G. nr. 119/1999 se prevede că în cazul în care în urma inspecției se
constată abateri de la legalitate care au produs pagube pe seama fondurilor
publice sau a patrimoniului public, se va întocmi procesul-verbal de inspecție
împotriva căruia se poate formula contestație. Procesul-verbal devine titlu
executoriu, în cazul în care contestația administrativă a fost respinsă.
Din analiza
conținutului normativ al art. 22 alin. (8) din Legea nr. 119/1999 se constată
că pentru a se antrena răspunderea patrimonială trebuie ca prin fapta persoanei
controlate să se fi produs o pagubă, un prejudiciu.
În speța prezentă,
reclamantul-recurent a omis să-și îndeplinească în integralitate atribuțiile de
serviciu, respectiv nu a transmis către biroul de carte funciară actul de
înființare a sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile aparținând SC V.T.L.
SRL.
Pentru că bunurile
apăreau ca fiind libere de sarcini, societatea a vândut bunurile sechestrate,
în frauda creditorului bugetar care înființase sechestrul.
În aceste
circumstanțe, s-au constatat abateri de la legalitate care ar fi putut să producă
un prejudiciu, întrucât prin înstrăinarea bunurilor se diminuase patrimoniul
debitorului, care constituia gajul creditorului fiscal.
Însă, pentru
readucerea bunurilor în patrimoniul debitoarei existau mai multe remedii, atât
în planul dreptului penal cât și al dreptului civil.
În acest sens, s-a
inițiat de către D.G.F.P. Constanța acțiune în anularea contractelor de
vânzare-cumpărare a imobilelor care erau indisponibilizate prin sechestru.
Urmare a acestui
demers judiciar, prin Sentința nr. 3136 din 15 octombrie 2012, Tribunalul
Constanța a anulat contractul de vânzare-cumpărare, iar bunurile imobile au
revenit în patrimoniul debitoarei SC V.T.L., astfel că abaterea reclamantului
nu a mai produs pagube.
De altfel, prin
Sentința nr. 2330/CA din 21 martie 2011, D.G.F.P. Constanța a fost înscrisă în
tabelul creanțelor SC V.T.L. cu o creanță în valoare de 299.824 lei, din care
creanța garantată în sumă de 250.084 lei ca urmare a sechestrului înființat de
reclamant.
Având în vedere că
bunurile au revenit în patrimoniul debitoarei, paguba nu s-a produs, context în
care nu mai este caz de executare silită a debitului stabilit prin
procesul-verbal încheiat de D.G.F.P. Constanța.
Înalta Curte
precizează că potrivit art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999 pentru ca abaterile
de la legalitate să conducă la antrenarea răspunderii patrimoniale, trebuia ca
paguba să se fi produs, or în cauză, paguba nu s-a produs pentru că bunurile
sechestrate au revenit în patrimoniul debitoarei și urmează a fi valorificate
în procedura insolvenței.
Având în vedere
considerentele acestei decizii, în baza art. 312 și urm. C. proc. civ.,
recursul se va admite, se va modifica în parte sentința atacată și se va anula
Decizia nr. 13 din 15 septembrie 2010 emisă de D.G.F.P. Constanța. Vor fi menținute
celelalte dispoziții ale sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de Z.V. împotriva Sentinței civile nr. 262/CA din 31 mai 2012 a Curții
de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal.
Modifică, în parte,
sentința atacată. Admite, în parte, acțiunea reclamantului.
Anulează Decizia nr.
13 din 15 septembrie 2010 emisă de D.G.F.P. Constanța, având ca obiect
contestația formulată împotriva procesului-verbal din 22 iulie 2010 emis de
aceeași autoritate.
Menține celelalte
dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 5 noiembrie 2014.
Procesat
de GGC - NN