ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4167/2014

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de

chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța, reclamantul Z.V. a chemat în

judecată pe pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală D.G.F.P. Constanța,

pentru a se dispune anularea Deciziei nr. 13 din 15 septembrie 2010 precum și

suspendarea măsurilor dispuse prin aceasta.

Reclamantul a arătat

că procesul-verbal de inspecție este nelegal datorită faptului că raportul de

evaluare a fost întocmit după trecerea unei perioade de aproximativ 4 luni de

la data solicitării de efectuare a acestuia.

În ce privește fapta

reținută în sarcina sa, reclamantul a precizat că, la data de 29 iulie 2010 a

întocmit adresa cu privire la înregistrarea sechestrului la OCPI, fiind

întocmită și semnată de șeful de serviciu. Ulterior, această adresă a fost pusă

la mapa de corespondență aflată la registratura instituției pentru a fi dusă

șefului administrației pentru semnare. După acest moment reclamantul nu a

primit adresa semnată, aflând de faptul că nu s-a înregistrat sechestrul la

OCPI la data de 04 august 2010 dată la care reclamantul a aflat de conținutul

actului de control.

Referitor la

opozabilitatea și interdicția de înstrăinare a imobilului sechestrat prin

Procesul-verbal de sechestru nr. 4588 din 28 iulie 2009, la pag. 3 se

precizează că bunurile imobile sechestrate sunt indisponibilizate cât timp

durează executarea silită, iar semnarea sechestrului s-a făcut de

administratorul firmei V.E., care ulterior a fost persoana care a cumpărat

imobilul. În aceste condiții atât vânzătorul cât și cumpărătorul cunoșteau că

sustragerea bunurilor de la executare silită reprezintă infracțiune, iar actele

de înstrăinare fiind lovite de nulitate.

Împotriva acestei

sentințe reclamantul Z.V. a declarat recurs.

Prin Decizia nr. 4551

din 05 octombrie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a

casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe,

reținând faptul că reclamantul nu a depășit termenul legal de 15 zile impus de

lege.

1.2. Sentința și

considerentele instanței de fond

Prin Sentința nr.

262/CA din 31 mai 2012 Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondată cererea

contestatorului Z.V. în contradictoriu cu intimatul Ministerul Finanțelor Publice

- Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală a Finanțelor

Publice a județului Constanța - Compartimentul de Soluționare Contestații

Control, având ca obiect suspendare executare act administrativ - anulare act

administrativ.

Pentru a pronunța

această sentință prima instanță a reținut că potrivit procesului-verbal de

sechestru pentru bunuri imobile încheiat la 28 iulie 2009 în Dosarul de

executare silită nr. 160, reclamantul Z.V., în calitate de executor fiscal a

procedat la sechestrarea bunurilor imobile ale debitoarei SC V.T.L. SRL, după

comunicarea somațiilor în baza titlurilor executorii.

S-a aplicat astfel

sechestru asupra bunurilor imobile, iar procesul-verbal de sechestru a fost

semnat de reclamant, în calitate de executor fiscal, debitoarea SC V.T.L. SRL

prin V.E. și de martorul N.E.G.

S-a apreciat că în

aceste condiții, reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii obligației sale,

înscrisul de la dosar, reprezentat de adresa AFP Oraș Murfatlar către OCPI

pentru notarea în cartea funciară a sechestrului asupra bunului imobil, nefiind

semnat de șeful de administrație și apoi înaintat instituției destinatare.

A mai considerat

prima instanță că reclamantul nu a reușit să facă dovada îndeplinirii

obligațiilor sale legale,în cazul de față, a comunicării către OCPI a adresei

de înființare a ipotecii, fapt pentru care organul de control fiscal în mod

corect a apreciat că paguba rezultând din sustragerea imobilului de la

executare are drept cauză directă neîndeplinirea acestei obligații.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul Z.V.

2.1. Motivele de

recurs

În motivele de

recurs, reclamantul a susținut, în esență, că nu sunt întrunite cerințele art.

84 din Legea nr. 188/1999 privind angajarea răspunderii civile a

funcționarului, întrucât și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu, în sensul că

a aplicat sechestrul asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ce

aparțineau debitoarei SC V.T.L. SRL, context în care, prin efectul legii,

bunurile sechestrate erau indisponibilizate pe toată durata executării silite.

A precizat că în

procedura insolvenței deschisă împotriva debitoarei, prin Sentința pronunțată

în Dosarul nr. 228825/212/2010 s-a constatat nulitatea contractelor de

vânzare-cumpărare nr. 1716 din 21 octombrie 2009, nr. 1717 din 21 octombrie

2009 și nr. 1715 din 21 octombrie 2009 și ca urmare, bunurile imobile care au

constituit obiectul acestor contracte au reintrat în patrimoniul debitoarei.

Reclamantul a arătat

că a formulat cerere de suspendare a prezentei cauzei, până la soluționarea

Dosarului nr. 2285/212/2010, în cadrul căruia s-a judecat cererea de anulare a

contractelor de vânzare-cumpărare pentru imobilele sechestrate.

În susținerea

motivelor de recurs a fost depusă Sentința nr. 3163 din 15 octombrie 2012,

irevocabilă prin Decizia nr. 363 din 27 februarie 2013.

2.2. Întâmpinarea

formulată în cauză prin întâmpinare, pârâta Direcția Generală a Finanțelor

Publice Galați a solicitat respingerea recursului, arătând că reclamantul nu

și-a îndeplinit obligațiile de serviciu, respectiv nu a notat sechestrul

asigurător în cartea funciară, astfel încât debitoarea a vândut bunurile

imobile sechestrate.

2.3. Analiza

motivelor de recurs

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs, sentința primei instanțe și probele administrate,

constată că recursul este fondat pentru considerentele ce se vor enunța în

continuare.

Camera de Conturi

Constanța a stabilit că executorul fiscal Z.V. nu a îndeplinit procedura de

înscriere a sechestrului imobiliar în cartea funciară, astfel că imobilul

asupra căruia se înființase sechestrul asigurător a fost înstrăinat în dauna

creditorului bugetar.

Prin Decizia nr. 14

din 27 aprilie 2010 s-a stabilit ca ordonatorul de credite să ia măsuri pentru

stabilirea răspunderii juridice a executoriului fiscal, în vederea recuperării

sumei de 210.428 lei plus cheltuielile de evaluare la agentul economic SC

V.T.L. SRL.

Ca urmare, prin

Procesul-verbal nr. 4650 din 22 iulie 2010 s-au dispus măsuri pentru

recuperarea sumei de 202.303 lei de la executorul fiscal Z.V., iar prin Decizia

nr. 13/2010 s-a respins contestația formulată de acesta.

Procesul-verbal s-a

emis în baza competențelor și atribuțiilor prevăzute de O.G. nr. 119/1999.

Potrivit art. 22 din

O.G. nr. 119/1999, Ministerul Finanțelor Publice efectuează inspecții ori de

câte ori există indicii ale unor abateri de la legalitate sau regularitate în

efectuarea de operațiuni financiare.

În alin. (8) al art.

22 din O.G. nr. 119/1999 se prevede că în cazul în care în urma inspecției se

constată abateri de la legalitate care au produs pagube pe seama fondurilor

publice sau a patrimoniului public, se va întocmi procesul-verbal de inspecție

împotriva căruia se poate formula contestație. Procesul-verbal devine titlu

executoriu, în cazul în care contestația administrativă a fost respinsă.

Din analiza

conținutului normativ al art. 22 alin. (8) din Legea nr. 119/1999 se constată

că pentru a se antrena răspunderea patrimonială trebuie ca prin fapta persoanei

controlate să se fi produs o pagubă, un prejudiciu.

În speța prezentă,

reclamantul-recurent a omis să-și îndeplinească în integralitate atribuțiile de

serviciu, respectiv nu a transmis către biroul de carte funciară actul de

înființare a sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile aparținând SC V.T.L.

SRL.

Pentru că bunurile

apăreau ca fiind libere de sarcini, societatea a vândut bunurile sechestrate,

în frauda creditorului bugetar care înființase sechestrul.

În aceste

circumstanțe, s-au constatat abateri de la legalitate care ar fi putut să producă

un prejudiciu, întrucât prin înstrăinarea bunurilor se diminuase patrimoniul

debitorului, care constituia gajul creditorului fiscal.

Însă, pentru

readucerea bunurilor în patrimoniul debitoarei existau mai multe remedii, atât

în planul dreptului penal cât și al dreptului civil.

În acest sens, s-a

inițiat de către D.G.F.P. Constanța acțiune în anularea contractelor de

vânzare-cumpărare a imobilelor care erau indisponibilizate prin sechestru.

Urmare a acestui

demers judiciar, prin Sentința nr. 3136 din 15 octombrie 2012, Tribunalul

Constanța a anulat contractul de vânzare-cumpărare, iar bunurile imobile au

revenit în patrimoniul debitoarei SC V.T.L., astfel că abaterea reclamantului

nu a mai produs pagube.

De altfel, prin

Sentința nr. 2330/CA din 21 martie 2011, D.G.F.P. Constanța a fost înscrisă în

tabelul creanțelor SC V.T.L. cu o creanță în valoare de 299.824 lei, din care

creanța garantată în sumă de 250.084 lei ca urmare a sechestrului înființat de

reclamant.

Având în vedere că

bunurile au revenit în patrimoniul debitoarei, paguba nu s-a produs, context în

care nu mai este caz de executare silită a debitului stabilit prin

procesul-verbal încheiat de D.G.F.P. Constanța.

Înalta Curte

precizează că potrivit art. 22 alin. (8) din O.G. nr. 119/1999 pentru ca abaterile

de la legalitate să conducă la antrenarea răspunderii patrimoniale, trebuia ca

paguba să se fi produs, or în cauză, paguba nu s-a produs pentru că bunurile

sechestrate au revenit în patrimoniul debitoarei și urmează a fi valorificate

în procedura insolvenței.

Având în vedere

considerentele acestei decizii, în baza art. 312 și urm. C. proc. civ.,

recursul se va admite, se va modifica în parte sentința atacată și se va anula

Decizia nr. 13 din 15 septembrie 2010 emisă de D.G.F.P. Constanța. Vor fi menținute

celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Z.V. împotriva Sentinței civile nr. 262/CA din 31 mai 2012 a Curții

de Apel Constanța, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică, în parte,

sentința atacată. Admite, în parte, acțiunea reclamantului.

Anulează Decizia nr.

13 din 15 septembrie 2010 emisă de D.G.F.P. Constanța, având ca obiect

contestația formulată împotriva procesului-verbal din 22 iulie 2010 emis de

aceeași autoritate.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 5 noiembrie 2014.

Procesat

de GGC - NN