ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3929/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3929/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Obiectul contestației în anulare

Prin decizia nr. 6391

din 26 septembrie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, a respins recursurile declarate de Agenția

Națională de Integritate și I.I. împotriva sentinței nr. 567 din 30 ianuarie

2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, ca nefondate.

Pentru a pronunța

această soluție, Înalta Curte a reținut, în esență, următoarele:

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 567 din

30 ianuarie 2012, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul I.I., în

contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a anulat raportul de

evaluare din 27 iulie 2011, în ceea ce privește reținerea stării de

incompatibilitate raportată la calitatea de lichidator a reclamantului și a

respins în rest acțiunea reclamantului.

Pentru a dispune

astfel, prima instanță a constatat că prin raportul de evaluare contestat în

cauză s-a reținut că în perioada 20 iunie 2008-28 aprilie 2009, reclamantul I.I.

a exercitat simultan, atât funcția de consilier local al Consiliului Local sector

6 București, cât și funcția de cenzor al C.N. R. SA.

De asemenea, în perioada

1 martie 2009, data numirii în funcție publica parlamentară la Camera Deputaților

și până la data de 2 aprilie 2010, dată la care O.N.R.C. a înscris mențiunea cu

privire la retragerea din funcția de cenzor de la C.N. R. SA, au fost identificate

elemente în sensul existenței unei incompatibilități, având în vedere că reclamantul

a exercitat simultan calitatea de cenzor la C.N. R. SA și funcții publice parlamentare.

Totodată, în raportul

de evaluare s-a reținut că începând cu data de 1 martie 2009, data numirii în funcția

publică parlamentară la Camera Deputaților, întrucât persoana verificată figurează

în evidențele O.N.R.C, ca fiind numit lichidator într-un număr de 17 societăți comerciale,

data numirii fiind anterioară deținerii calității de funcționar public și neexistând

ulterior nicio înscriere de mențiuni cu privire la revocarea sau retragerea din

această calitate, au fost identificate elemente în sensul existenței unei incompatibilități,

prin nerespectarea prevederilor art. 94 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003

privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților

publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea

corupției, cu modificările și completările ulterioare.

În ceea ce privește nelegalitatea

raportului de evaluare pentru nerespectarea procedurilor prevăzute de Legea nr.

176/2010, prima instanță a reținut că argumentele reclamantului sunt nefondate.

Astfel, la data de 11

noiembrie 2010 a fost întocmită propunerea din 16 noiembrie 2010, prin care inspectorul

de integritate a propus declanșarea din oficiu a procedurii de evaluare privind

pe reclamantul I.I., pentru nerespectarea dispozițiilor legale privind completarea

și depunerea declarațiilor de avere și de interese, propunere ce se circumscrie

dispozițiilor art. 12 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010.

Din conținutul dispozițiilor

art. 13 din Legea nr. 176/2010 rezultă că sectorul de integritate poate desfășura

activitatea de evaluare prin raportare exclusivă la informațiile publice și fără

a informa persoana ce face obiectul verificării, astfel că afirmațiile reclamantului,

în sensul că dosarul de evaluare a fost întocmit, fără ca în prealabil să-i fie

aduse la cunoștință faptele de care este acuzat și față de care să aibă posibilitatea

legală să-și formuleze apărările, sunt nefondate, întrucât nu rezultă din actele

și lucrările dosarului că inspectorul de integritate a obținut documentele care

nu au caracter public, anterior informării sale.

Referitor la constatările

Agenției Naționale de Integritate privind starea de incompatibilitate, prima instanță

a reținut că prin raportul de evaluare pârâta a apreciat existența stării de incompatibilitate

prin raportare pe de o parte, la calitatea de consilier local și subsecvent, a funcțiilor

publice enumerate în raport și, pe de altă parte, prin raportare la calitatea de

cenzor și respectiv lichidator judiciar a reclamantului.

În ceea ce privește starea

de incompatibilitate reținută în raport cu calitatea de cenzor a reclamantului,

prima instanță a apreciat că raportul de evaluare este legal în temeiul dispozițiilor

art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în condițiile în care, reclamantul

a fost numit cenzor în cadrul C.N. R. SA, prin Ordinul ministrului apărării

naționale din 24 noiembrie 2006 și începând cu data de 20 iunie 2008, a exercitat

concomitent și funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local al sectorului

6.

În egală măsură pârâta

a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 94 alin. (2) lit. c) din Legea

nr. 161/2003, constatând existența stării de incompatibilitate în care s-a aflat

reclamantul, prin exercitarea funcțiilor publice parlamentare de consilier parlamentar

și director general la Cabinetul Secretarului General al Camerei Deputaților și

calitatea de cenzor în cadrul C.N. R. SA, calitate ce a încetat la 30 martie 2009,

prin demisie.

În ceea ce privește reținerea

stării de incompatibilitate în raport de calitatea de lichidator a reclamantului,

prima instanță a constatat acțiunea reclamantului întemeiată.

În acest sens, a luat

act că, deși reclamantul a fost desemnat lichidator în cele 17 dosare nominalizate

în cuprinsul raportului de evaluare, numirea sa s-a dispus din oficiu de judecătorii

delegați la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București.

Pe de altă parte, din

raportul de evaluare și din documentele anexate acestuia nu rezultă că reclamantul

a efectuat operațiuni de lichidare în aceste dosare până la data solicitării trecerii

în Tabloul Uniunii Naționale a Practicienilor de Insolvența din România suspendați

din activitate, astfel că nu poate fi reținută existența stării de incompatibilitate

prin raportare exclusiv la desemnarea reclamantului în calitate de lichidator.

Față de aceste considerente,

prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantului, în sensul anulării raportului

de evaluare din 27 iulie 2011, în ceea ce privește reținerea stării de incompatibilitate

raportată la calitatea de lichidator a reclamantului, reținând însă că în mod legal

și temeinic a fost constatată starea de incompatibilitate în raport de cumularea

funcției de consilier local, respectiv funcționar public parlamentar cu funcția

de cenzor.

Recursurile exercitate

în cauză

Împotriva sentinței

nr. 567 din 30 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția VIII-a contencios

administrativ și fiscal, au promovat recurs reclamantul I.I. și pârâta Agenția Națională

de Integritate.

Înalta Curte examinând

cauza prin prisma motivelor invocate de cei doi recurenți și a prevederilor

art. 304

1

C. proc. civ., a constatat că niciunul dintre recursuri nu

este fondat.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de recurs a reținut că prin raportul de evaluare supus controlului instanței

de contencios administrativ, Agenția Națională de Integritate a identificat existența

unor elemente ale stării de incompatibilitate în care s-a aflat recurentul-reclamant

în perioada 20 iunie 2008-2 aprilie 2010, după cum urmează:

- în perioada 20 iunie

2008-28 aprilie 2009, exercitarea simultană a calității de consilier local al Consiliului

Local sector 6 București și a celei de cenzor la C.N. R. SA, prin încălcarea

art. 88 alin. (1) lit. d) și art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, privind unele

măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor

publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările

ulterioare;

- în perioada 1 martie

2009-2 aprilie 2010, exercitarea simultană a unor funcții publice parlamentare,

a calității de cenzor la C.N. R. SA, a calității de lichidator judiciar, cu încălcarea

art. 94 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

Efectuând propria evaluare

asupra elementelor de fapt și de drept ale cauzei instanța de control judiciar constată

că soluția pronunțată de judecătorul fondului reflectă interpretarea și aplicarea

corectă a normelor de drept incidente în raport cu soluția de fapt rezultată din

probele administrate, atât în ceea ce privește existența și durata incompatibilității

între funcția sau demnitatea publică și calitatea ce cenzor (durată indicată în

considerentele sentinței, ce lămuresc și fundamentează dispozitivul), cât și în

ceea ce privește anularea parțială a raportului de evaluare, pentru incompatibilitate

raportată la calitatea de lichidator a recurentului-reclamant.

Incompatibilitatea între

calitatea de ales local și aceea de cenzor la o regie autonomă sau societate comercială

de interes național care are ii sau deține filiale în unitatea administrativ-teritorială

respectivă este clar prevăzută în teza finală a art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea

nr. 161/2003, iar art. 94 alin. (2) lit. c) din aceeași lege, în forma în vigoare

în perioada de referință, interzicea funcționarilor publici desfășurarea altor activități,

remunerate sau neremunerate, în cadrul regiilor autonome, societăților comerciale

ori în alte unități cu scop lucrativ, din sectorul public sau privat, în cadrul

unei asociații familiale sau ca persoană fizică autorizată.

Teza recurentului-reclamant,

potrivit căreia odată încetat mandatul de ales local, Agenția Națională de Integritate

nu ar mai fi putut reține elemente de incompatibilitate decât prin raportare la

funcția publică parlamentară deținută ulterior, nu poate fi acceptată, pentru că,

potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, activitatea de evaluare a incompatibilităților

se efectuează nu numai pe durata exercitării funcțiilor ori demnităților publice,

ci și ulterior, în termen de 3 de la încetarea acestora.

Nici critica referitoare

la lipsa de finalitate a raportului de evaluare, urmare a încetării calității de

consilier local, prin demisie Ia data de 27 martie 2009, nu este întemeiată, pentru

că efectele constatării stării de incompatibilitate nu se limitează la eliberarea

din funcția ori demnitatea publică, ci se produc și pentru viitor, conform art.

25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor

și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind

înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate.

Totodată, Înalta Curte

a constatat că, în pofida susținerilor recurentului-reclamant, în cazul său nu poate

fi reținută situația de excepție prevăzută în art. 94 alin. (2

1

) din

Legea nr. 161/2003, conform căruia „Nu se află în situație de incompatibilitate,

în sensul prevederilor alin. (2) lit. a) și lit. c), funcționarul public care este

desemnat printr-un act administrativ, emis în condițiile legii, să reprezinte interesele

statului în legătură cu activitățile desfășurate de operatorii economici cu capital

ori patrimoniu integral sau majoritar de stat, în condițiile rezultate din cetele

normative în vigoare”.

Textul normativ citat

are în vedere situația funcționarului public desemnat ca reprezentant al înseși

autorității sau instituției publice cu care se află în raport de serviciu, or recurentul-reclamant

a fost desemnat cenzor la C.N. R. SA prin Ordinul din 27 noiembrie 2006 al Ministerului

Apărării, figurând ca reprezentat al Ministerului Muncii, Solidarității Sociale

și Familiei, unde ocupa funcția de specialist în raportul de lucru al ministrului,

fără legătură cu funcțiile ulterioare în raport cu care s-a reținut starea de incompatibilitate.

Recursul reclamantului

vizează și momentul încetării stării de incompatibilitate raportată la calitatea

de cenzor, partea indicând, în acest sens, data de 30 martie 2009, când și-a înregistrat

demisia la C.N. R. SA, iar nu momentul independent de voința sa când mențiunea înlocuirii

din poziția respectivă a fost înregistrată în Registrul Comerțului.

Este exact ceea ce a consemnat

instanța de fond în motivarea sentinței, în considerarea probei cu înscrisuri administrate

în cauză:cererea de demisie, înregistrată din 30 martie 2009; adeverința din 6

mai 2011, emisă de C.N. R. SA, care atestă înregistrarea demisiei în registrele

companiei și încetarea plății indemnizației de cenzor, începând cu luna aprilie

2009; copia filei din Registrul „intrări” în care figurează cererea de demisie;

statul nominal pentru plata cenzorilor pe luna aprilie, în care nu este trecut și

recurentul-reclamant, precum și hotărârea din 14 aprilie 2009 a Adunării generale

ordinare a acționarilor C.N. R. SA

În fine, recurentul-reclamant

a criticat sentința din perspectiva proporționalității măsurii în raport cu scopul

urmărit de legiuitor și a respectării dreptului la o bună administrare în activitatea

de evaluare desfășurată de autoritatea emitentă, prin constatarea unei situații

pur formale, dar nici acest motiv de recurs nu este neîntemeiat.

În acest sens, instanța

de control judiciar reține că textul normei juridice trebuie interpretat în primul

rând din punct de vedere teleologic, fiind evident, încă din titlurile Legii

nr. 161/2003 și nr. 176/2010, că scopul reglementărilor a fost acela de asigurare

a unui climat de integritate și de transparență în exercitarea funcțiilor și demnităților

publice și de prevenire a corupției, urmărindu-se ca persoanele care ocupă astfel

de funcții ori demnități să adopte o conduită de natură să le împiedice să ajungă

în situația cumulului nepermis de funcții.

De asemenea, legiuitorul

a vizat constatarea și sancționarea unor situații de incompatibilitate indiferent

dacă acestea mai subzistă sau nu în momentul declanșării procedurii de verificare;

interpretarea contrară ar fi de natură să atragă aplicarea trunchiată și chiar lipsirea

de substanță a prevederilor celor două acte normative.

Recursul Agenției Naționale

de Integritate este îndreptat împotriva soluției de anulare a raportului de evaluare

în privința stării de incompatibilitate raportată la calitatea de lichidator judiciar,

soluție pe care partea o consideră contrară dispozițiilor art. 94 alin. (2)

lit. c) din Legea nr. 161/2003 și pronunțată cu ignorarea prevederilor art. 50

alin. (1) și art. 252 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, de vreme ce recurentul-reclamant

a formulat și înregistrat, la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul

București, o cerere de înlocuire din dosarele în circ a fost numit lichidator, abia

la data de 17 mai 2011, după ce a luat cunoștință de starea de incompatibilitate.

Acest punct de vedere

nu poate fi primit, având caracter excesiv față de scopul prevederilor art. 94

alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003, în condițiile în care înscrisurile depuse

la dosarul de fond probează intenția și demersurile certe efectuate de recurentul-reclamant

în vederea înlăturării stării de incompatibilitate sancționate de prevederea legală

menționată, după numirea sa în funcția publică parlamentară.

Este adevărat că scopul

preventiv al reglementării face ca neexercitarea efectivă a calității care atrage

incompatibilitatea să nu înlăture, prin ea însăși, constatarea stării de incompatibilitate.

în speță, dincolo de neefectuarea niciunui act de lichidare în cele 17 dosare nominalizate

în raportul de evaluare, dosare în care recurentul-reclamant susține că a fost desemnat

din oficiu, anterior datei de 8 aprilie 2009, prezintă însă relevanță cererea de

suspendare din activitate și de înscriere în secțiunea corespunzătoare a tabloului

profesioniștilor în insolvență, cerere pe care a formulat-o la data de 30 martie

2009, după numirea în funcția publică parlamentară, fiind înregistrată la Uniunea

Națională a Practicienilor în Insolvență din România, Filiala București din 8

aprilie 2009.

Ulterior, prin adresa

din 16 aprilie 2009, U.N.P.I.R. i-a comunicat recurentului-reclamant că solicitarea

sa de trecere din subsecțiunea IB a Tabloului Uniunii, în secțiunea a V-a, Persoane

incompatibile, întemeiată pe dispozițiile art. 35 lit. d) din O.U.G. nr. 86/2006,

a fost aprobată în cadrul ședinței Consiliului Național de conducere al Uniunii

Naționale a Practicienilor în insolvență din România din 10 aprilie 2009, modificarea

urmând a fi operată în Tabloul Uniunii.

De altfel, chiar agenția,

în motivarea recursului, a arătat că recurentul-reclamant a fost numit în calitatea

de lichidator anterior deținerii funcției publice, iar după data de 8 aprilie 2009,

când cererea sa a fost înregistrată la U.N.P.I.R., nu a mai fost numit, din oficiu,

lichidator în vreun dosar.

Pentru modul în care persoana

în cauza înțelege să se conformeze normelor care protejează integritatea în exercitarea

funcțiilor ori demnităților publice, relevantă este manifestarea unilaterală de

voință exprimată și înregistrată, cu dată certă, la entitatea competentă să ia act

de aceasta, iar nu îndeplinirea formalităților care asigura publicitatea față de

terți, invocate de recurenta-pârâtă.

Motivele și temeiul legal

al contestației în anulare

Împotriva deciziei

nr. 6391 din 26 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal, la data de 28 martie 2012, a formulat contestație

în anulare recurentul I.I., invocând dispozițiile art. 318 C. proc. civ., respectiv

omisiunea instanței de recurs de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare

ori casare a sentinței.

În motivare s-a arătat

că instanța nu ar fi analizat motivele de „recurs special” care viza proporționalitatea

măsurii dispuse de A.N.I. în raport de valorile arătate prin restrângerea exercițiului

unor drepturi. Acest lucru ar fi incident datorită faptului că I.I. ar fi încetat

de bună voie mandatul de consilier local în momentul apariției pretinsului conflict

de interese.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra contestației în anulare

și de drept relevante

I.I. și-a întemeiat contestația

în anulare pe prevederile art. 318 teza a II-a respectiv omisiunea instanței de

recurs, în situația respingerii recursului de a arăta vreunul din motivele de modificare

sau casare.

Acest motiv ar viza proporționalitatea

măsurii constatării existenței stării de incompatibilitate a contestatorului, raportat

la perioada limitată în care s-a aflat în această stare.

Astfel, s-a reținut în

mod de necontestat faptul că începând cu 20 iunie 2008 I.I. a exercitat concomitent

funcția de consilier local în cadrul Consiliului local al sectorului 6 București

și cenzor în cadrul C.N. R. SA, ulterior, începând cu data de 1 septembrie 2009,

acesta fiind numit într-o funcție publică parlamentară, corespunzătoare categoriei

înalților funcționari publici.

Încetarea funcției de

cenzor deținută la C.N. R. SA are loc la data de 30 martie 2009, prin demisie.

Argumentul proporționalității

constatării se raportează la intervalul scurt 1 martie 2009-30 martie 2009 în care

I.I. s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate.

În realitate, starea de

incompatibilitate începe cu momentul numirii contestatorului în funcția de consilier

local, respectiv 20 iunie 2008.

Chiar dacă starea de incompatibilitate

ar fi durat doar o perioadă scurtă (o lună conform celor susținute în contestația

în anulare) dispozițiile Legii nr. 161/2009 impuneau constatarea acesteia.

De altfel, principiul

proporționalității presupune un raport apreciat ca echilibrat între măsura juridică

adoptată, realitatea socială și scopul legitim urmărit.

De altfel, și Dreptul

Uniunii Europene se referă în art. 5 alin. (4) din Tratatul Uniunii Europene asupra

acestui principiu în sensul adecvării deciziilor la scopul legitim urmărit.

Ori, în cazul Legii

nr. 161/2009 scopul urmărit este, la modul general, adecvarea reprezentanților autorităților

ori instituțiilor publice la dispozițiile legale constrângătoare inclusiv din punct

de vedere al efectului disuasiv al respectării acestora.

Aceste aspecte se regăsesc

de altfel în decizia nr. 6391 din 26 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție contestată, care a analizat în critica sentinței nr. 567 din 30

ianuarie 2012 a Curții de Apel București, respectiva proporționalitate măsurii în

raport de scopul urmărit de legiuitor.

Faptul că motivarea din

decizie nu se calchiază pe așteptările părți contestatoare nu se poate constitui

în acceptarea afirmațiilor precum că instanța nu ar fi cercetat acest motiv de recurs.

De altfel analiza criticilor,

inclusiv a motivelor de constatare, se poate face tratându-le global și nu prin

detalierea argumentului la fiecare critică, privită în mod individual.

soluției adoptate

Față de argumentele mai

sus expuse, reținându-se faptul că motivele invocate în contestația în anulare nu

se încadrează în prevederile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge ca nefondată contestația.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în

anulare formulată de I.I. împotriva deciziei nr. 6391 din 26 septembrie 2013 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 octombrie 2014.