ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3929/2014

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Obiectul contestației în anulare Prin decizia nr. 6391 din 26 septembrie 2013 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins recursurile declarate de Agenția Națională de Integritate și I.I. împotriva sentinței nr. 567 din 30 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a reținut, în esență, următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 567 din 30 ianuarie 2012, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul I.I., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, a anulat raportul de evaluare din 27 iulie 2011, în ceea ce privește reținerea stării de incompatibilitate raportată la calitatea de lichidator a reclamantului și a respins în rest acțiunea reclamantului. Pentru a dispune astfel, prima instanță a constatat că prin raportul de evaluare contestat în cauză s-a reținut că în perioada 20 iunie 2008-28 aprilie 2009, reclamantul I.I.

a exercitat simultan, atât funcția de consilier local al Consiliului Local sector 6 București, cât și funcția de cenzor al C.N. R. SA. De asemenea, în perioada 1 martie 2009, data numirii în funcție publica parlamentară la Camera Deputaților și până la data de 2 aprilie 2010, dată la care O.N.R.C. a înscris mențiunea cu privire la retragerea din funcția de cenzor de la C.N. R. SA, au fost identificate elemente în sensul existenței unei incompatibilități, având în vedere că reclamantul a exercitat simultan calitatea de cenzor la C.N. R. SA și funcții publice parlamentare.

Totodată, în raportul de evaluare s-a reținut că începând cu data de 1 martie 2009, data numirii în funcția publică parlamentară la Camera Deputaților, întrucât persoana verificată figurează în evidențele O.N.R.C, ca fiind numit lichidator într-un număr de 17 societăți comerciale, data numirii fiind anterioară deținerii calității de funcționar public și neexistând ulterior nicio înscriere de mențiuni cu privire la revocarea sau retragerea din această calitate, au fost identificate elemente în sensul existenței unei incompatibilități, prin nerespectarea prevederilor art. 94 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.

În ceea ce privește nelegalitatea raportului de evaluare pentru nerespectarea procedurilor prevăzute de Legea nr. 176/2010, prima instanță a reținut că argumentele reclamantului sunt nefondate. Astfel, la data de 11 noiembrie 2010 a fost întocmită propunerea din 16 noiembrie 2010, prin care inspectorul de integritate a propus declanșarea din oficiu a procedurii de evaluare privind pe reclamantul I.I., pentru nerespectarea dispozițiilor legale privind completarea și depunerea declarațiilor de avere și de interese, propunere ce se circumscrie dispozițiilor art. 12 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 176/2010.

Din conținutul dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 176/2010 rezultă că sectorul de integritate poate desfășura activitatea de evaluare prin raportare exclusivă la informațiile publice și fără a informa persoana ce face obiectul verificării, astfel că afirmațiile reclamantului, în sensul că dosarul de evaluare a fost întocmit, fără ca în prealabil să-i fie aduse la cunoștință faptele de care este acuzat și față de care să aibă posibilitatea legală să-și formuleze apărările, sunt nefondate, întrucât nu rezultă din actele și lucrările dosarului că inspectorul de integritate a obținut documentele care nu au caracter public, anterior informării sale.

Referitor la constatările Agenției Naționale de Integritate privind starea de incompatibilitate, prima instanță a reținut că prin raportul de evaluare pârâta a apreciat existența stării de incompatibilitate prin raportare pe de o parte, la calitatea de consilier local și subsecvent, a funcțiilor publice enumerate în raport și, pe de altă parte, prin raportare la calitatea de cenzor și respectiv lichidator judiciar a reclamantului. În ceea ce privește starea de incompatibilitate reținută în raport cu calitatea de cenzor a reclamantului, prima instanță a apreciat că raportul de evaluare este legal în temeiul dispozițiilor art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, în condițiile în care, reclamantul a fost numit cenzor în cadrul C.N.

R. SA, prin Ordinul ministrului apărării naționale din 24 noiembrie 2006 și începând cu data de 20 iunie 2008, a exercitat concomitent și funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local al sectorului 6. În egală măsură pârâta a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 94 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003, constatând existența stării de incompatibilitate în care s-a aflat reclamantul, prin exercitarea funcțiilor publice parlamentare de consilier parlamentar și director general la Cabinetul Secretarului General al Camerei Deputaților și calitatea de cenzor în cadrul C.N. R. SA, calitate ce a încetat la 30 martie 2009, prin demisie. În ceea ce privește reținerea stării de incompatibilitate în raport de calitatea de lichidator a reclamantului, prima instanță a constatat acțiunea reclamantului întemeiată.

În acest sens, a luat act că, deși reclamantul a fost desemnat lichidator în cele 17 dosare nominalizate în cuprinsul raportului de evaluare, numirea sa s-a dispus din oficiu de judecătorii delegați la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București. Pe de altă parte, din raportul de evaluare și din documentele anexate acestuia nu rezultă că reclamantul a efectuat operațiuni de lichidare în aceste dosare până la data solicitării trecerii în Tabloul Uniunii Naționale a Practicienilor de Insolvența din România suspendați din activitate, astfel că nu poate fi reținută existența stării de incompatibilitate prin raportare exclusiv la desemnarea reclamantului în calitate de lichidator.

Față de aceste considerente, prima instanță a admis în parte acțiunea reclamantului, în sensul anulării raportului de evaluare din 27 iulie 2011, în ceea ce privește reținerea stării de incompatibilitate raportată la calitatea de lichidator a reclamantului, reținând însă că în mod legal și temeinic a fost constatată starea de incompatibilitate în raport de cumularea funcției de consilier local, respectiv funcționar public parlamentar cu funcția de cenzor. Recursurile exercitate în cauză Împotriva sentinței nr. 567 din 30 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția VIII-a contencios administrativ și fiscal, au promovat recurs reclamantul I.I. și pârâta Agenția Națională de Integritate. Înalta Curte examinând cauza prin prisma motivelor invocate de cei doi recurenți și a prevederilor art. 304 1 C. proc.

civ., a constatat că niciunul dintre recursuri nu este fondat. Pentru a se pronunța astfel, instanța de recurs a reținut că prin raportul de evaluare supus controlului instanței de contencios administrativ, Agenția Națională de Integritate a identificat existența unor elemente ale stării de incompatibilitate în care s-a aflat recurentul-reclamant în perioada 20 iunie 2008-2 aprilie 2010, după cum urmează: - în perioada 20 iunie 2008-28 aprilie 2009, exercitarea simultană a calității de consilier local al Consiliului Local sector 6 București și a celei de cenzor la C.N.

R. SA, prin încălcarea art. 88 alin. (1) lit. d) și art. 91 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările ulterioare; - în perioada 1 martie 2009-2 aprilie 2010, exercitarea simultană a unor funcții publice parlamentare, a calității de cenzor la C.N. R. SA, a calității de lichidator judiciar, cu încălcarea art. 94 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003.

Efectuând propria evaluare asupra elementelor de fapt și de drept ale cauzei instanța de control judiciar constată că soluția pronunțată de judecătorul fondului reflectă interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept incidente în raport cu soluția de fapt rezultată din probele administrate, atât în ceea ce privește existența și durata incompatibilității între funcția sau demnitatea publică și calitatea ce cenzor (durată indicată în considerentele sentinței, ce lămuresc și fundamentează dispozitivul), cât și în ceea ce privește anularea parțială a raportului de evaluare, pentru incompatibilitate raportată la calitatea de lichidator a recurentului-reclamant.

Incompatibilitatea între calitatea de ales local și aceea de cenzor la o regie autonomă sau societate comercială de interes național care are ii sau deține filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă este clar prevăzută în teza finală a art. 88 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, iar art. 94 alin. (2) lit. c) din aceeași lege, în forma în vigoare în perioada de referință, interzicea funcționarilor publici desfășurarea altor activități, remunerate sau neremunerate, în cadrul regiilor autonome, societăților comerciale ori în alte unități cu scop lucrativ, din sectorul public sau privat, în cadrul unei asociații familiale sau ca persoană fizică autorizată.

Teza recurentului-reclamant, potrivit căreia odată încetat mandatul de ales local, Agenția Națională de Integritate nu ar mai fi putut reține elemente de incompatibilitate decât prin raportare la funcția publică parlamentară deținută ulterior, nu poate fi acceptată, pentru că, potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, activitatea de evaluare a incompatibilităților se efectuează nu numai pe durata exercitării funcțiilor ori demnităților publice, ci și ulterior, în termen de 3 de la încetarea acestora.

Nici critica referitoare la lipsa de finalitate a raportului de evaluare, urmare a încetării calității de consilier local, prin demisie Ia data de 27 martie 2009, nu este întemeiată, pentru că efectele constatării stării de incompatibilitate nu se limitează la eliberarea din funcția ori demnitatea publică, ci se produc și pentru viitor, conform art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate.

Totodată, Înalta Curte a constatat că, în pofida susținerilor recurentului-reclamant, în cazul său nu poate fi reținută situația de excepție prevăzută în art. 94 alin. (2 1 ) din Legea nr. 161/2003, conform căruia „Nu se află în situație de incompatibilitate, în sensul prevederilor alin. (2) lit. a) și lit. c), funcționarul public care este desemnat printr-un act administrativ, emis în condițiile legii, să reprezinte interesele statului în legătură cu activitățile desfășurate de operatorii economici cu capital ori patrimoniu integral sau majoritar de stat, în condițiile rezultate din cetele normative în vigoare”. Textul normativ citat are în vedere situația funcționarului public desemnat ca reprezentant al înseși autorității sau instituției publice cu care se află în raport de serviciu, or recurentul-reclamant a fost desemnat cenzor la C.N.

R. SA prin Ordinul din 27 noiembrie 2006 al Ministerului Apărării, figurând ca reprezentat al Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei, unde ocupa funcția de specialist în raportul de lucru al ministrului, fără legătură cu funcțiile ulterioare în raport cu care s-a reținut starea de incompatibilitate. Recursul reclamantului vizează și momentul încetării stării de incompatibilitate raportată la calitatea de cenzor, partea indicând, în acest sens, data de 30 martie 2009, când și-a înregistrat demisia la C.N. R. SA, iar nu momentul independent de voința sa când mențiunea înlocuirii din poziția respectivă a fost înregistrată în Registrul Comerțului. Este exact ceea ce a consemnat instanța de fond în motivarea sentinței, în considerarea probei cu înscrisuri administrate în cauză:cererea de demisie, înregistrată din 30 martie 2009; adeverința din 6 mai 2011, emisă de C.N.

R. SA, care atestă înregistrarea demisiei în registrele companiei și încetarea plății indemnizației de cenzor, începând cu luna aprilie 2009; copia filei din Registrul „intrări” în care figurează cererea de demisie; statul nominal pentru plata cenzorilor pe luna aprilie, în care nu este trecut și recurentul-reclamant, precum și hotărârea din 14 aprilie 2009 a Adunării generale ordinare a acționarilor C.N. R. SA În fine, recurentul-reclamant a criticat sentința din perspectiva proporționalității măsurii în raport cu scopul urmărit de legiuitor și a respectării dreptului la o bună administrare în activitatea de evaluare desfășurată de autoritatea emitentă, prin constatarea unei situații pur formale, dar nici acest motiv de recurs nu este neîntemeiat.

În acest sens, instanța de control judiciar reține că textul normei juridice trebuie interpretat în primul rând din punct de vedere teleologic, fiind evident, încă din titlurile Legii nr. 161/2003 și nr. 176/2010, că scopul reglementărilor a fost acela de asigurare a unui climat de integritate și de transparență în exercitarea funcțiilor și demnităților publice și de prevenire a corupției, urmărindu-se ca persoanele care ocupă astfel de funcții ori demnități să adopte o conduită de natură să le împiedice să ajungă în situația cumulului nepermis de funcții. De asemenea, legiuitorul a vizat constatarea și sancționarea unor situații de incompatibilitate indiferent dacă acestea mai subzistă sau nu în momentul declanșării procedurii de verificare; interpretarea contrară ar fi de natură să atragă aplicarea trunchiată și chiar lipsirea de substanță a prevederilor celor două acte normative.

Recursul Agenției Naționale de Integritate este îndreptat împotriva soluției de anulare a raportului de evaluare în privința stării de incompatibilitate raportată la calitatea de lichidator judiciar, soluție pe care partea o consideră contrară dispozițiilor art. 94 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003 și pronunțată cu ignorarea prevederilor art. 50 alin. (1) și art. 252 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, de vreme ce recurentul-reclamant a formulat și înregistrat, la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, o cerere de înlocuire din dosarele în circ a fost numit lichidator, abia la data de 17 mai 2011, după ce a luat cunoștință de starea de incompatibilitate.

Acest punct de vedere nu poate fi primit, având caracter excesiv față de scopul prevederilor art. 94 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 161/2003, în condițiile în care înscrisurile depuse la dosarul de fond probează intenția și demersurile certe efectuate de recurentul-reclamant în vederea înlăturării stării de incompatibilitate sancționate de prevederea legală menționată, după numirea sa în funcția publică parlamentară. Este adevărat că scopul preventiv al reglementării face ca neexercitarea efectivă a calității care atrage incompatibilitatea să nu înlăture, prin ea însăși, constatarea stării de incompatibilitate.

în speță, dincolo de neefectuarea niciunui act de lichidare în cele 17 dosare nominalizate în raportul de evaluare, dosare în care recurentul-reclamant susține că a fost desemnat din oficiu, anterior datei de 8 aprilie 2009, prezintă însă relevanță cererea de suspendare din activitate și de înscriere în secțiunea corespunzătoare a tabloului profesioniștilor în insolvență, cerere pe care a formulat-o la data de 30 martie 2009, după numirea în funcția publică parlamentară, fiind înregistrată la Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România, Filiala București din 8 aprilie 2009. Ulterior, prin adresa din 16 aprilie 2009, U.N.P.I.R. i-a comunicat recurentului-reclamant că solicitarea sa de trecere din subsecțiunea IB a Tabloului Uniunii, în secțiunea a V-a, Persoane incompatibile, întemeiată pe dispozițiile art. 35 lit. d) din O.U.G.

nr. 86/2006, a fost aprobată în cadrul ședinței Consiliului Național de conducere al Uniunii Naționale a Practicienilor în insolvență din România din 10 aprilie 2009, modificarea urmând a fi operată în Tabloul Uniunii. De altfel, chiar agenția, în motivarea recursului, a arătat că recurentul-reclamant a fost numit în calitatea de lichidator anterior deținerii funcției publice, iar după data de 8 aprilie 2009, când cererea sa a fost înregistrată la U.N.P.I.R., nu a mai fost numit, din oficiu, lichidator în vreun dosar. Pentru modul în care persoana în cauza înțelege să se conformeze normelor care protejează integritatea în exercitarea funcțiilor ori demnităților publice, relevantă este manifestarea unilaterală de voință exprimată și înregistrată, cu dată certă, la entitatea competentă să ia act de aceasta, iar nu îndeplinirea formalităților care asigura publicitatea față de terți, invocate de recurenta-pârâtă.

Motivele și temeiul legal al contestației în anulare Împotriva deciziei nr. 6391 din 26 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 28 martie 2012, a formulat contestație în anulare recurentul I.I., invocând dispozițiile art. 318 C. proc. civ., respectiv omisiunea instanței de recurs de a cerceta vreunul dintre motivele de modificare ori casare a sentinței. În motivare s-a arătat că instanța nu ar fi analizat motivele de „recurs special” care viza proporționalitatea măsurii dispuse de A.N.I. în raport de valorile arătate prin restrângerea exercițiului unor drepturi. Acest lucru ar fi incident datorită faptului că I.I. ar fi încetat de bună voie mandatul de consilier local în momentul apariției pretinsului conflict de interese.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra contestației în anulare 1. Argumentele de fapt și de drept relevante I.I. și-a întemeiat contestația în anulare pe prevederile art. 318 teza a II-a respectiv omisiunea instanței de recurs, în situația respingerii recursului de a arăta vreunul din motivele de modificare sau casare. Acest motiv ar viza proporționalitatea măsurii constatării existenței stării de incompatibilitate a contestatorului, raportat la perioada limitată în care s-a aflat în această stare. Astfel, s-a reținut în mod de necontestat faptul că începând cu 20 iunie 2008 I.I. a exercitat concomitent funcția de consilier local în cadrul Consiliului local al sectorului 6 București și cenzor în cadrul C.N.

R. SA, ulterior, începând cu data de 1 septembrie 2009, acesta fiind numit într-o funcție publică parlamentară, corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici. Încetarea funcției de cenzor deținută la C.N. R. SA are loc la data de 30 martie 2009, prin demisie. Argumentul proporționalității constatării se raportează la intervalul scurt 1 martie 2009-30 martie 2009 în care I.I. s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate. În realitate, starea de incompatibilitate începe cu momentul numirii contestatorului în funcția de consilier local, respectiv 20 iunie 2008. Chiar dacă starea de incompatibilitate ar fi durat doar o perioadă scurtă (o lună conform celor susținute în contestația în anulare) dispozițiile Legii nr. 161/2009 impuneau constatarea acesteia.

De altfel, principiul proporționalității presupune un raport apreciat ca echilibrat între măsura juridică adoptată, realitatea socială și scopul legitim urmărit. De altfel, și Dreptul Uniunii Europene se referă în art. 5 alin. (4) din Tratatul Uniunii Europene asupra acestui principiu în sensul adecvării deciziilor la scopul legitim urmărit. Ori, în cazul Legii nr. 161/2009 scopul urmărit este, la modul general, adecvarea reprezentanților autorităților ori instituțiilor publice la dispozițiile legale constrângătoare inclusiv din punct de vedere al efectului disuasiv al respectării acestora. Aceste aspecte se regăsesc de altfel în decizia nr. 6391 din 26 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție contestată, care a analizat în critica sentinței nr. 567 din 30 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, respectiva proporționalitate măsurii în raport de scopul urmărit de legiuitor.

Faptul că motivarea din decizie nu se calchiază pe așteptările părți contestatoare nu se poate constitui în acceptarea afirmațiilor precum că instanța nu ar fi cercetat acest motiv de recurs. De altfel analiza criticilor, inclusiv a motivelor de constatare, se poate face tratându-le global și nu prin detalierea argumentului la fiecare critică, privită în mod individual. 2. Temeiul de drept al soluției adoptate Față de argumentele mai sus expuse, reținându-se faptul că motivele invocate în contestația în anulare nu se încadrează în prevederile art. 318 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondată contestația.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de I.I. împotriva deciziei nr. 6391 din 26 septembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 octombrie 2014.