ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2117/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, reclamantul U.M., în contradictoriu cu C.J. Brăila, a solicitat anularea Hotărârii nr. 17 din 06 ianuarie 2011 pentru aplicarea Legii nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în anul 1941 a fost luat în evidență, în urma recensământului, în județul Câmpulung, unde se refugiase împreună cu sora sa, conform certificatului nr. 144/1941. Totodată, reclamantul a mai învederat că înscrisurile pe care le-a depus dovedesc în mod indirect că nu a părăsit România, în perioada august 1941 – martie 1944, și că a urmat cursurile școlare la Slatina unde s-a și stabilit.

Prin Sentința nr. 30 din 3 februarie 2011, Curtea de Apel Galați a admis acțiunea formulată de contestatorul U.M. și, în consecință, a anulat Hotărârea nr. 17 din 06 ianuarie 2011 emisă de autoritatea pârâtă C.J.P. Brăila - Comisia pentru aprobarea Legii nr. 189/2000.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că prin Hotărârea nr. 17/2003, Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 189/2000, din cadrul Casei Județene de Pensii Brăila a recunoscut reclamantului drepturile începând cu data de 01 decembrie 2002 pentru perioada 15 noiembrie 1940 – 06 martie 1945, hotărârea producându-și efectele juridice până la data de 06 ianuarie 2011, când autoritatea pârâtă, cu o motivare sumară și insuficientă a revizuit Hotărârea nr. 17 din 05 februarie 2003 și a constat că reclamantul a fost refugiat în perioadele 15 noiembrie 1940 – 27 august 1941 și 23 martie 1944 – 06 martie 1945. Concluzionând, judecătorul fondului, având în vedere că revizuirea hotărârii s-a făcut după o perioadă de 8 ani, timp în care reclamantul a beneficiat de drepturile conferite de Legea nr. 189/2000, a constatat că, în mod eronat, autoritatea pârâtă a stabilit prin hotărârea în litigiu alte perioade decât cele prevăzute prin hotărârea inițială.

Împotriva Sentinței nr. 30 din 3 februarie a Curții de Apel Galați a declarat recurs C.J.P. Brăila apreciind că soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică. Prin Decizia nr. 1281 din 8 martie 2012, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de C.J.P. Brăila împotriva Sentinței nr. 30 din 3 februarie a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. Înalta Curte a constatat că pârâta C.J.P. Brăila nu a fost citată pentru termenul din 3 februarie 2011 când s-a soluționat cauza, deși prin prezenta acțiune s-a solicitat anularea Hotărârii nr. 17 din 06 ianuarie 2011 emisă de C.J.P.

Brăila În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub nr. 34/44/2011*. Prin Sentința nr. 509 din 5 noiembrie 2012, Curtea de Apel Galați a admis acțiunea formulată de reclamantul U.M. și a anulat Hotărârea nr. 17 din 6 ianuarie 2011, emisă de C.J.P. Brăila – Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta C.J.P. Brăila, criticând-o pentru nelegalitate, susținând în esență următoarele. Sentința instanței de fond este criticabilă sub aspectul aplicării greșite a prevederilor legale în ceea ce privește condițiile de acordare a calității de beneficiar. Recursul este nefondat. Examinând sentința atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare. În conformitate cu dispozițiile art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările și completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetățean român, care, în perioada sus menționată, a avut de suferit persecuții etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate. Din conținutul și interpretarea textului de lege menționat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor celor care, din motive etnice, au suferit persecuții în perioada precizată, fără a se face distincție între persoanele care au fost efectiv strămutate ori expulzate în altă localitate și cele care au fost nevoite să trăiască în refugiu.

Prin urmare, legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să se bucure toate persoanele, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, fie în mod direct, fie în mod implicit. Conform art. 2 din Normele de aplicare a prevederilor O.G. nr. 105/1999 aprobată prin H.G. nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul ordonanței, se înțelege orice persoană care a fost mutată sau a fost nevoită să-și schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, în această categorie fiind incluse și persoanele refugiate. Din norma enunțată rezultă că pentru a beneficia de prevederile legii este necesar a se face dovada refugierii - proprii sau a părinților în cazul copiilor - refugiere materializată în varianta părăsirii domiciliului și dovada faptului că această părăsire este rezultatul persecuțiilor exercitate în perioada menționată.

Aceste condiții au fost dovedite. Pe de altă parte, nu se pot reține susținerile recurentei-pârâte cum că „reclamantul nu a făcut dovada persecuției etnice pe care o invocă”, întrucât legiuitorul a urmărit ca de drepturile compensatorii să se bucure toate persoanele, care au avut de suferit consecințele persecuțiilor exercitate din motive etnice, fie în mod direct, fie în mod implicit. Or, în cazul de față reclamantul a fost nevoit să suporte alături de familia sa privațiunile ce sunt inerente strămutării dintr-o regiune în alta. Astfel, așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, prin nerecunoașterea reclamantului a calității de beneficiar al dispozițiilor Legii nr. 189/2000, acesta a fost vătămat într-un drept al său recunoscut de lege, fiind astfel îndeplinite condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele arătate, recursul va fi respins, ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.J.P. Brăila împotriva Sentinței nr. 509 din 5 noiembrie 2012 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2014. Irevocabilă.