ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție

Sursă originală

ÎCCJ 13.05.2014

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE

13.05.2014

CAMERĂ

penal

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2014
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra apelului, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 537 din 08 noiembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. 5734/2/2013,

s-a dispus, în baza art. 253

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 320

C. proc. pen. și cu aplicarea art. 18

C. pen., achitarea inculpatei B.A., constatându-se că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În baza art. 91 C. pen. s-a aplicat inculpatei sancțiunea amenzii administrative de 1.000 lei, iar în temeiul art. 192 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. aceasta a fost obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 250 lei.

S-a dispus comunicarea unui exemplar al hotărârii Primăriei Zimnicea.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a constatat că, prin rechizitoriul Parchetului de lângă Curtea de Apel București, nr. 662/P/2010 a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, inculpata B.A., pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 253

C. pen.

S-a reținut în sarcina inculpatei, că, în calitatea sa de inspector în cadrul Compartimentului Achiziții Publice din cadrul Primăriei Zimnicea, în perioada 24 septembrie 2008-25 septembrie 2008, a hotărât încredințarea celor șase contracte de reabilitare a instalațiilor electrice aparținând unor școli, către SC H.C. SRL, al cărei asociat unic și administrator este sora sa, B.I., administrator în fapt fiind fiul inculpatei, C.B.

S-a arătat că, în anul 2008, la Primăria Zimnicea au fost primite mai multe solicitări din partea unităților de învățământ pentru finanțarea unor lucrări de reabilitare a instalațiilor de energie electrică. Aceste solicitări au fost directionate Compartimentului de Achiziții Publice din cadrul Primăriei, compartiment în care își desfășura activitatea doar inculpata B.A., în calitate de inspector.

Aceasta a decis atribuirea contractelor de reabilitare către societatea SC H.C. SRL, deși asociat unic și administrator la această societate era sora inculpatei, B.I.

Urmare acestor împrejurări, au fost încheiate șase contracte de achiziții, după cum urmează: contractul din 25 septembrie 2008, având ca obiect refacerea circuitului electric la Grădinița din orașul Zimnicea, valoarea contractului fiind 632,22 lei; contractul din 24 septembrie 2008, având ca obiect reparații curente și înlocuirea instalației electrice la Grădinița Zimnicea, în valoare de 32.529,81 lei; contractul din 25 septembrie 2008, având ca obiect reabilitarea instalației electrice din laboratorul de informatică aparținând Școlii Generale din Zimnicea în valoare de 5.526,55 lei; contractul din 25 septembrie 2008, având ca obiect refacerea circuitului prizelor și înlocuirea corpurilor de iluminat la Grădinița Zimnicea, în valoare de 1.559,16 lei; contractul din 25 septembrie 2008, având ca obiect reabilitarea instalației electrice si a coloanei de alimentare la Scoală din Zimnicea, în valoare de 7,718/86 lei; contractul din 25 septembrie 2008, având ca obiect reabilitarea instalației electrice si a coloanei de alimentare a Laboratorului de Informatică din cadrul Scolii Generale Zimnicea.

Aceste contracte au fost semnate din partea Primăriei de inculpată și de funcționarii D.G., M.G. și C.F., iar din partea societății de fiul inculpatei, C.B.

Inculpata a întocmit și semnat din partea Compartimentului de achiziții publice toate cele șase contracte, menționând în acestea atât denumirea societății prestatoare, cu care urma să fie încheiate contractele, cât și prețul fiecărui contract.

Prin dispoziția primarului din 26 iulie 2007, s-a constituit o comisie pentru atribuirea contractelor de servicii, însă această Comisie nu s-a întrunit, nefiind convocată de către inculpată, astfel încât toate formalitățile necesare pentru atribuirea contractelor au fost îndeplinite în mod exclusiv de inculpata B.A.. După ce au fost semnate de inculpată, din partea Compartimentului de achiziții publice, au fost semnate ulterior și de martorii D.G., M.G. și C.F.

Funcția pe care a îndeplinit-o în cadrul compartimentului de achiziții publice i-a dat inculpatei posibilitatea de a alege SC H. SA pentru atribuirea acestor contracte, deși, în virtutea funcției, trebuia să prospecteze piața și să identifice o societate capabilă să efectueze lucrările.

În baza contractelor încheiate, au fost emise facturile din 8 octombrie 2008, din 27 noiembrie 2008, în valoare totală de 50.813,3 lei.

Potrivit extraselor de cont din 14 octombrie 2008 si 3 decembrie 2008, Primăria Zimnicea a plătit către SC H. SA suma totală de 50.813,3 lei.

S-a arătat astfel, că, prin plata sumei mai sus menționate, s-a realizat un folos material pentru sora inculpatei, administrator și asociat unic.

În ceea ce privește prejudiciul, s-a arătat de către parchet că, acesta nu există, deoarece infracțiunea pentru care inculpata a fost trimisă în judecată, este una de pericol și nu s-a creat niciun prejudiciu în sarcina unității administrativ teritoriale.

S-a solicitat de către Parchet, ca instanța de judecată să sesizeze Primăria Zimnicea, ca autoritate contractantă, în vederea luării măsurilor necesare pentru eliminarea efectelor rezultate din comiterea infracțiunii de conflict de interese.

Ca probe în acuzare, au fost invocate de către parchet, declarațiile martorilor P.P., M.G., C.B., M.Ș., S.L., D.G., B.P., declarațiile inculpatei, care a arătat că avea sarcina, prin prisma atribuțiilor de serviciu, să aleagă o societate capabilă de a efectua lucrările publice, dar a ales societatea surorii sale, în lipsa unei alte oferte, cele șase contracte încheiate, procese verbale întocmite de I.P.J. Teleorman, din care rezultă relația de rudenie, fișele de evidență persoane privind pe inculpată și martorii C.B. și B.I., adresa O.N.R.C. privind furnizarea de informații referitoare la SC H. SA.

După sesizarea Curții de Apel București, inculpata B.A. a

învederat instanței că dorește să beneficieze de procedura recunoașterii prevăzută de

art. 320 C. proc. pen., arătând că recunoaște fapta pentru care a fost trimisă în

judecată, că nu dorește administrarea unor probe noi, fiind de acord cu soluționarea

cauzei în baza probelor administrate la urmărirea penală.

În fața instanței de fond, inculpata a solicitat, în principal, achitarea, în temeiul art. 18

C. pen., pentru infracțiunea de conflict de interese, prevăzută de art. 253

C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și aplicarea unei măsuri cu caracter administrativ, iar în subsidiar, aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special, cu reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. și suspendarea condiționată a executării acesteia, conform art. 81 C. pen.

Totodată, a arătat că fapta, în conținutul ei concret, nu are gradul de pericol social al unei infracțiuni, periculozitatea scăzută a acesteia rezultând din modul și mijloacele de comitere a faptei, scopul urmărit, împrejurările în care a fost comisă fapta și conduita inculpatei.

Astfel, a precizat că decizia de atribuire a contractelor de achiziție publică nu i-a aparținut acesteia, ci primăriei, care a apreciat asupra necesității efectuării lucrărilor de reparații la cele șase unități de învățământ, referatele de necesitate fiind direcționate către compartimentul de achiziții publice, unde este singura funcționară.

De asemenea, a arătat că au fost respectate prevederile O.U.G. nr. 34/2006, care reglementează achizițiile, în sensul că s-a întrebuințat procedura atribuirii directe, deoarece valoarea lucrărilor de achiziție se situează sub pragul de 10.000 euro pentru flecare achiziție în parte, așa cum în mod expres prevăd dispozițiile art. 19.

A mai menționat că orașul Zimnicea este un oraș mic, societățile comerciale nefiind atât de dezvoltate, astfel încât, singura societate care dispunea de capacitatea de a pune la dispoziție echipamentele necesare realizării lucrărilor, fiind SC H.C. SRL.

Totodată, a susținut că în speța dedusă judecății, conflictul de interese este mai mult formal decât real, pentru că nu s-a realizat un interes personal, ci un interes public, cel al reabilitării unităților de învățământ. Contractele încheiate au fost utile școlilor și grădinițelor, iar prin fapta sa nu a fost cauzat niciun prejudiciu, lucrările fiind efectuate.

În fine, a arătat că valoarea celor șase contracte de achiziție nu este una mare, inculpata nu are antecedente penale, nu i-a fost aplicată niciodată vreo sancțiune și a recunoscut comiterea faptei, astfel încât față de toate considerentele expuse, a apreciat că fapta nu are gradul de pericol social al unei infracțiuni.

De altfel, a menționat că în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a admis că, în cazul aplicării procedurii prevăzute de art. 320

C. proc. pen., se poate dispune, ca soluție, în mod legal, achitarea, în temeiul art. 18

C. pen., depunând în acest sens o decizie la dosarul cauzei (fila 81).

Curtea de Apel, verificând cu prioritate aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 320 C. proc. pen., a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru aplicarea acestei proceduri, probele administrate la urmărirea penală fiind suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracțiune și a fost comisă de inculpată. De asemenea, inculpata a declarat personal, până la începutul cercetării judecătorești că își însușește probele administrate la urmărirea penală, că nu dorește administrarea de probe noi și că recunoaște săvârșirea faptei.

Astfel, având în vedere că din probele administrate în cauză în cursul urmăririi penale, coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatei, a rezultat relația de rudenie dintre B.A. și administratorul SC H. SRL Zimnicea, calitatea de funcționar public al inculpatei în cadrul Primăriei Zimnicea - Compartimentul de Achiziții Publice, precum și luarea unei decizii de atribuire a șase contracte de achiziții publice, în urma cărora s-a realizat un folos material pentru sora sa, B.I., instanța de fond a reținut că fapta, în materialitatea ei, există, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 253

C. pen. și a fost comisă de către inculpată.

Totodată, însă, Curtea de apel a apreciat că apărarea inculpatei, potrivit căreia fapta comisă, în conținutul său concret, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, este întemeiată.

In acest sens a reținut că, potrivit art. 18 C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă, prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Conform alin. (2) al aceluiași text de lege, la stabilirea gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de comitere a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă, de persoana și conduita făptuitorului.

Prin incriminarea infracțiunii de conflict de interese, legiuitorul a urmărit să ocrotească relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a activității funcționarului

public, activitate care presupune o comportare corectă a celui investit cu o funcție publică, de unde rezultă necesitatea de a se abține de la luarea unor decizii de natură să îi confere direct sau indirect anumite avantaje patrimoniale, fiind exclusă favorizarea rudelor sale sau a unor persoane cu care a avut raporturi comerciale. De asemenea, incriminarea faptei apără relațiile sociale referitoare la bunul mers al activității instituțiilor publice.

Or, instanța de fond a constatat că, așa cum rezultă din probele cauzei, relațiile sociale referitoare la bunul mers al activității Primăriei, entitate în cadrul căreia si-a desfășurat inculpata activitatea și în cadrul căreia a luat decizia în cauză, au suferit o vătămare minimă, o vătămare care se situează doar în planul încrederii cetățenilor în această entitate și nu una de natură patrimonială.

De altfel, s-a reținut că necesitatea lucrărilor de reabilitare a instalațiilor electrice a șase școli și grădinițe a fost apreciată de conducerea acestor unități școlare, astfel încât inițiativa efectuării acestor lucrări nu a aparținut inculpatei, ceea ce exclude caracterul premeditat al faptei sale, esențial în aprecierea pericolului social concret al faptei, existând în acest sens, la dosarul cauzei, referatele de necesitate întocmite de conducerea unităților de învățământ.

Din punct de vedere al procedurii de atribuire, Curtea de apel a constatat că aceasta este legală, recurgându-se la procedura atribuirii directe și nu la procedura licitației, față de valoarea contractelor care se situează sub limita de 10.000 euro, astfel cum prevăd în mod expres dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006. Acest aspect a fost confirmat și de raportul întocmit de A.N.R.M.A.P.

Totodată, s-a constatat că lucrările care au făcut obiectul contractelor de achiziții publice au fost efectuate, la dosarul cauzei existând procesele verbale de recepție la terminarea lucrărilor pentru toate cele șase unități de învățământ, astfel, încât, nu s-a putut reține vreo pagubă creată în sarcina acestora, prin atribuirea contractelor SC H.C. SRL. De altfel, nici în acuzarea inculpatei nu s-a invocat acest aspect.

Instanța de fond a mai reținut că, nici în bugetul unității administrativ teritoriale nu s-a dovedit cauzarea vreunei pagube, întrucât pe de o parte, Primăria a plătit lucrări efectuate, iar pe de altă parte, nu s-a dovedit și nici nu s-a invocat în acuzare, o eventuală supraevaluare a prețurilor de achiziție, cu atât mai mult cu cât toate devizele de lucrări sunt depuse detaliat la dosarul cauzei, cu costuri specificate pentru fiecare material și obiect necesar efectuării reparațiilor, precum și costul cu manopera.

De asemenea, Curtea de apel a avut în vedere și valoarea nu foarte ridicată a contractelor și chiar și în condițiile în care nu s-au făcut probe sub acest aspect, la o valoare a lucrărilor de 50.813 lei, profitul societății SC H. SA, nu putea fi decât unul modic, știut fiind că în valoarea lucrărilor se includ si costurile cu materialele si cu manopera. S-a apreciat că și acest aspect este important a fi analizat, pentru a se cunoaște dimensiunea folosului material procurat de inculpată și care, alături de alte aspecte conturează gradul de pericol social concret al faptei.

Instanța de fond a avut în vedere și comportarea sinceră a inculpatei, pe întreg parcursul procesului penal și faptul că aceasta nu are antecedente penale, fiind la prima încălcare a legii penale.

Față de toate aceste considerente, s-a apreciat justificată apărarea inculpatei, potrivit căreia, fapta sa a adus o atingere minimă valorilor sociale ocrotite prin norma incriminatoare, astfel încât, pentru îndreptarea atitudinii față de aceste valori nesocotite, s-a constatat că este suficientă aplicarea unei amenzi administrative la maximul acesteia.

În ceea ce privește compatibilitatea procedurii prevăzute de art. 320

C. proc. pen. cu soluția de achitare în temeiul art. 10 alin. (1) lit. b)

C. proc. pen., s-a reținut că jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție a confirmat această compatibilitate, statuând că dispozițiile art. 320

C. proc. pen. nu exclud aplicarea art. 18

C. pen., deoarece o hotărâre de condamnare poate fi dispusă dacă fapta comisă și recunoscută de inculpată prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, în caz contrar aflându-ne în prezența unei fapte prevăzute de legea penală și nu a unei infracțiuni.

Cât privește solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București de a sesiza Primăria Zimnicea în vederea luării măsurilor necesare cu privire la contractele de achiziții publice ce fac obiectul faptei penale în cauză, pentru înlăturarea consecințelor infracțiunii de conflict de interese, instanța de fond a apreciat că o atare solicitare nu are suport legal.

în primul rând, potrivit art. 14 C. proc. pen., desființarea totală sau parțială a unui înscris se dispune de instanță, numai ca o modalitate de reparare în natură a pagubei, or, în cauza de față nu există pagubă și nici constituire de parte civilă. Astfel, instanța de fond a apreciat că nu are menirea să analizeze aceste înscrisuri în această procedură penală.

Pe de altă parte, potrivit art. 2 alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2006, pe parcursul procedurii de atribuire a contractelor de achiziții publice, autoritatea contractantă are obligația de a lua toate măsurile necesare pentru a evita apariția unor situații de natură să determine un conflict de interese sau manifestarea unei concurențe neloiale. In cazul în care constată apariția unor astfel de situații de genul celor menționate mai

sus, autoritatea contractantă are obligația de a elimina efectele rezultate dintr-o astfel de împrejurare, adoptând potrivit competențelor măsuri corective de modificare, încetare, revocare sau anulare și altele asemenea.

Prin urmare, singura care decide potrivit legii dacă și în ce modalitate trebuie remediate aceste urmări, relativ la contractele încheiate, este autoritatea contractantă, instanța de judecată neavând calitatea legală de a sesiza autoritatea cu o cerere în acest sens. Insă, pentru ca autoritatea să aibă cunoștință de rezultatul procedurii penale în cauză, s-a dispus ca aceasta să fie informată, prin comunicarea unei copii a sentinței, urmând a decide singură măsurile care trebuie luate în legătură cu contractele încheiate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, în termen legal, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În motivele de recurs depuse la data de 20 decembrie 2013, Ministerul Public a invocat dispozițiile art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., susținând că sentința atacată este netemeinică și nelegală.

În esență, s-a arătat că în mod greșit Curtea de apel a dispus achitarea inculpatei și aplicarea unei amenzi administrative, întrucât, față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, precum și de circumstanțele reale ale comiterii faptei ar fi fost mai eficientă aplicarea unei pedepse cu amenda.

De asemenea, s-a susținut că instanța de fond a reținut în mod greșit în dispozitiv atât dispozițiile art. 320 C. proc. pen., cât și pe cele ale art. 18 C. pen. În acest sens s-a menționat că, prin reținerea prevederilor art. 320

C. proc. pen. se poate înțelege că instanța de fond s-a orientat spre aplicarea unei pedepse.

Totodată, s-a precizat că în dispozitivul hotărârii atacate, Curtea de apel a omis să menționeze temeiul achitării, respectiv dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. b)

C. proc. pen.

Pentru motivele anterior expuse, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale atacate și, rejudecând în fond, pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.

La termenul de judecată din data de 13 mai 2014, având în vedere modificările intervenite prin Legea nr. 135/2010 privind C. proc. pen., Înalta Curte, potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 255/2013, a recalificat calea de atac promovată în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București ca fiind apel, cadrul procesual în care s-a realizat judecarea acesteia fiind dat de prevederile art. 411 - art. 425 din N.C.P.P.

Examinând cauza atât prin prisma criticilor invocate, cât și din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte constată că apelul declarat este nefondat.

Prioritar, anterior verificării temeiniciei susținerilor Parchetului, Înalta Curte apreciază că se impune stabilirea în cauza, a legii penale mai favorabile, conform prevederilor art. 5 din N.C.P., având în vedere că, după comiterea faptei și mai înainte de judecarea definitivă a cauzei, la data de 01 februarie 2014, a intrat în vigoare un N.C.P.

Ca urmare, examinând cauza din această perspectivă și realizând o comparare a prevederilor din ambele Coduri în raport cu fiecare criteriu de determinare (elemente constitutive ale infracțiunii, condiții de incriminare, de tragere la răspundere penală și de sancționare), Înalta Curte constată că, dintre cele două legi penale succesive, cea care conduce, în concret, la un rezultat mai avantajos pentru inculpată este C. pen. anterior.

Astfel, în ceea ce privește elementele constitutive ale infracțiunii, se observă că art. 17 C. pen. anterior reglementa, ca trăsătură esențială a infracțiunii, pericolul social, legiuitorul prevăzând posibilitatea achitării inculpatului atunci când fapta comisă nu prezenta, în concret, un asemenea pericol (art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 alin. (1) lit. b)

C. proc. pen. anterior). Or, în N.C.P., ca efect al renunțării la noțiunea de pericol social - ca trăsătură caracteristică a conceptului de infracțiune (art. 15), acest caz de stingere a acțiunii penale nu a mai fost prevăzut.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că legea anterioară este mai favorabilă inculpatei, a cărei faptă, ca urmare a incidenței dispozițiilor art. 18^. pen. anterior, nu mai constituie infracțiune, spre deosebire de N.C.P. - potrivit căruia fapta constituie, în continuare, infracțiune, dar instanța trebuie să aprecieze, pe baza unor criterii prevăzute expres de lege, dacă se impune sau nu aplicarea unei pedepse (noile dispoziții legale prevăzând în art. 80-81 C. pen. instituția renunțării la aplicarea pedepsei).

în ceea ce privește infracțiunea de conflict de interese, pentru săvârșirea căreia a fost trimisă în judecată inculpata B.A., se observă că, sub aspectul conținutului normativ, dispoziția din N.C.P. (art. 301) este aproape identică cu reglementarea anterioară (art. 253

C. pen. anterior), schimbările intervenite în modul de redactare a textului de incriminare nemodificând în niciun fel elementele constitutive ale acesteia. Astfel, ambele incriminări presupun, în esență, existența unui interes de natură patrimonială din partea unui funcționar public, care îi influențează imparțialitatea în îndeplinirea atribuțiilor conferite de legi și regulamente, activitatea de serviciu a acestuia constând în îndeplinirea unui act sau participarea la luarea unei decizii lipsită de obiectivitate datorită interesului de natură patrimonială care îl animă, aspect de natură să afecteze în sens negativ relațiile de serviciu.

însă, sub aspectul regimului sancționator, C. pen. anterior apare ca fiind mai favorabil inculpatei, întrucât prevede un minim al pedepsei mai redus decât cel stabilit de legea în vigoare (art. 253

C. pen. anterior prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 de ani, iar art. 301 N.C.P. prevede pedeapsa închisorii de la 1 an la 5 ani).

Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte constată că legea care conduce, în concret, la un rezultat mai blând pentru inculpata B.A. este C. pen. anterior, motiv pentru care toate aspectele invocate în apel de Parchet vor fi analizate prin raportare la prevederile acestuia, ca lege penală mai favorabilă, în conformitate cu prevederile art. 5 din N.C.P.

Astfel, referitor la prima critică formulată de Ministerul Public, Înalta Curte, în urma propriului examen al materialului probator administrat în cauză, constată că

instanța de fond a stabilit o situație de fapt corectă, care, de altfel, nu a fost contestată de inculpată în fața Curții de apel, și nici în calea de atac de către Parchet, reținând, în esență, că B.A., în calitate de funcționar public, respectiv inspector în cadrul Compartimentului de Achiziții Publice al Primăriei Zimnicea, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în perioada 24 septembrie 2008-25 septembrie 2008, a încredințat șase contracte de reabilitarea a instalațiilor electrice aparținând unor școli sau grădinițe, către SC H.C. SRL, al cărei asociat unic și administrator este sora sa, B.I., și care este administrată în fapt de C.B. (fiul inculpatei).

Totodată, Înalta Curte apreciază, în acord cu cele reținute de prima instanță că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 18

C. pen. anterior, întrucât fapta săvârșită de inculpată, prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, este lipsită în mod vădit de importanță și nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Conform dispozițiilor art. 18

alin. (2) C. pen. anterior, la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

Or, împrejurările concrete ale cauzei constând în aceea că inculpata, la solicitarea conducerii unor unități de învățământ adresată Primăriei Zimnicea, a decis atribuirea a șase contracte de reabilitare, respectiv refacerea circuitului electric la Grădinița din orașul Zimnicea (în valoare de 632,22 lei), efectuarea de reparații curente și înlocuirea instalației electrice la Grădinița Zimnicea (în valoare de 32.529,81 lei), reabilitarea instalației electrice din laboratorul de informatică aparținând Școlii Generale M.P. din Zimnicea (în valoare de 5.526,55 lei), refacerea circuitului prizelor și înlocuirea corpurilor de iluminat la Grădinița Zimnicea (în valoare de 1.559,16 lei), reabilitarea instalației electrice și a coloanei de alimentare la Școala din Zimnicea (în valoare de 7.718,86 lei), reabilitarea instalației electrice și a coloanei de alimentare a Laboratorului de Informatică din cadrul Școlii Generale Zimnicea (în valoare de 2.847,56 lei), în conformitate cu dispozițiile art. 19 din O.U.G. nr. 34/2006 (prin procedura atribuirii directe, întrucât valoarea contractelor se situa sub limita de 10.000 euro) către societatea SC H.C. SRL (al cărei asociat unic și administrator era B.I., sora sa)), inexistența vreunui prejudiciu (în condițiile în care lucrările au fost efectuate, iar o eventuală supraevaluare a prețurilor de achiziție nu a fost invocată de Parchet și nici nu rezultă din actele dosarului, în devizele de lucrări fiind specificate costurile pentru fiecare material și obiect necesar, precum și manopera), valoarea redusă a folosului obținut de SC H.C. SRL (având în vedere că în valoarea totală a lucrărilor de 50.813 lei se includ costurile cu materialele și cu manopera, profitul societății este redus), precum și conduita inculpatei (nu are antecedente penale, a recunoscut săvârșirea faptei, a manifesta interes pentru desfășurarea procesului penal, prezentându-se atât în fața instanței de fond, cât și a celei de control judiciar), conduc la concluzia că fapta nu prezintă un pericol pentru ordinea publică, de natură a atrage o condamnare, nici chiar la pedeapsa amenzii, așa cum solicită Parchetul.

Analizând, în continuare, critica formulată de Ministerul Public cu privire la nelegalitatea hotărârii atacate, întrucât în dispozitiv s-au reținut atât dispozițiile art. 320

C. proc. pen. anterior, cât și prevederile art. 18

C. pen. anterior, Înalta Curte constată că si aceasta este neîntemeiată.

În speță, inculpata B.A., audiată de Curtea de Apel București în ședința publică din 22 octombrie 2013 (fila 86, dosar fond), a recunoscut săvârșirea faptei reținute în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, iar instanța de fond a judecat cauza potrivit dispozițiilor art. 320

C. proc. pen. anterior.

Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a reținut că procedura simplificată nu exclude posibilitatea achitării inculpatei și aplicarea unei sancțiuni administrative, dacă fapta săvârșită nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, jurisprudența anterioară a instanței supreme susținând acest argument. în acest sens, se observă că, prin Decizia nr. 2142 din 19 iunie 2012 s-a statuat că: „Esența procedurii simplificate constă în aceea că judecata se face pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, cu posibilitatea instanței de a înlătura probele - atunci când este cazul - administrate în mod ilegal. (...) Prin urmare, instanța de judecată învestită cu judecarea cauzei este îndrituită să verifice prealabil - pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală - dacă fapta recunoscută prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și dacă aceasta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii reținută în sarcina inculpatului prin rechizitoriu sau ale unei alte infracțiuni. Dispozițiile art. 320

alin. (7) C. proc. pen. care se referă la pronunțarea unei hotărâri de condamnare în cazul în care este urmată procedura simplificată, nu exclude aplicarea dispozițiilor art. 18

, deoarece o hotărâre de condamnare poate fi dispusă numai dacă fapta comisă și recunoscută de inculpat prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, în caz contrar ne aflăm în prezența unei fapte prevăzute de legea penală și nu a unei infracțiuni. Singurul temei al achitării compatibil cu procedura simplificată este cel prevăzut în dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b)

) C. proc. pen., toate celelalte temeiuri de achitare prevăzute în art. 10 C. proc. pen. impunând efectuarea cercetării judecătorești în urma căreia să se stabilească existența faptei, dacă aceasta constituie infracțiune și dacă a fost săvârșită de inculpat."

Totodată, Înalta Curte reține că, în cadrul procedurii prevăzute de art. 320

C. proc. pen. anterior, cauza poate fi analizată sub toate aspectele, inclusiv în ceea ce privește gradul de pericol social al faptei comise. în caz contrar, ar însemna ca în situația în care inculpatul recunoaște comiterea infracțiunii și solicită judecarea cauzei doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, instanța să nu poată dispune decât condamnarea acestuia, ceea ce ar echivala cu o situație mai gravă decât cea în care nu recunoaște săvârșirea faptei, iar cauza este judecată în procedura obișnuită.

în ciuda compatibilității între soluția de achitare dispusă în temeiul art. 18 C. pen. și procedura prev. de art. 320

C. proc. pen., s-ar putea susține că menționarea acestor din urmă dispoziții în cuprinsul minutei și a dispozitivului nu este necesară și

nici adecvată în cazul achitării, însă o atare mențiune nu afectează legalitatea sentinței, având un caracter formal.

Astfel, nici sub acest aspect nu se impune desființarea hotărârii atacate.

În ceea ce privește critica formulată de Parchet referitoare la omisiunea instanței de fond de a preciza în dispozitiv temeiul achitării, Înalta Curte constată că în dispozitivul hotărârii atacate nu s-au menționat dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. pen. anterior rap. la art. 10 lit. b)

C. proc. pen. anterior, fiind astfel încălcate prevederile art. 357 alin. (1) C. proc. pen. anterior.

Această omisiune nu este, însă, de natură a atrage nulitatea sentinței, câtă vreme în dispozitiv s-a menționat expres că achitarea s-a dispus întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, ceea ce corespunde considerentelor hotărârii. Este vorba despre o lipsă de rigoare ce nu afectează legalitatea și temeinicia hotărârii în atare măsură, încât să justifice admiterea apelului si desființarea sentinței atacate.

În consecință, având în vedere toate aspectele anterior expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 537 din 8 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, privind pe inculpata B.A.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul avocatului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată, în sumă de 200 lei, se vor suporta din fondul Ministerului Justiției.