ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2956/2014
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2956/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1884 din 7 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamantul C.I.C. în contradictoriu cu M.A.N. – C.D.C. de fost cadru militar activ, îndepărtat abuziv din armată în perioada 23 august 1944 – 31 decembrie 1961 - UM București și a obligat intimata să efectueze toate operațiunile administrative de verificare a actelor petentului și de căutare a actelor lipsă, cu plata diferențelor cuvenite, în condițiile legii. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs, pârâtul M.A.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Înalta Curte, verificând data la care a fost formulat recursul, constată că acesta a fost declarat peste termenul prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Este adevărat că potrivit art. 485 alin. (1) C. proc. civ. „Termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel.” Însă, în cauză sunt incidente dispozițiile legii contenciosului administrativ care la art. 20 alin. (1) stipulează că: „Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare”. Din analiza actelor și lucrărilor dosarului rezultă fără putință de tăgadă că sentința atacată a fost comunicată la data de 4 iulie 2013, iar recursul a fost înregistrat la data de 2 august 2013, prin fax, potrivit rezoluției de la fila x a dosarului, depășindu-se, așadar, termenul legal de 15 zile prevăzut de textul legal sus citat.
Conform dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ.: „Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate”. Potrivit art. 186 C. proc. civ., republicat: „(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.
(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanța competentă să soluționeze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen.” Înalta Curte constată că recurentul nu a solicitat repunerea sa în termen. Cum în cauză, recurentul nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea, în termen, a căii de atac, se va constata că recursul este tardiv formulat și în temeiul art. 493 alin. (3) și (5) C. proc. civ., se va respinge, ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâtul M.A.N. prin D.R.P.A.J. pentru C.D.C. de fost cadru militar activ, îndepărtat abuziv din armată în perioada 23 august 1944 – 31 decembrie 1961 împotriva sentinței nr. 1884 din 7 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2014.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.