ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 403/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 403/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Deliberând, constată

următoarele:

cererea reclamantei SC U. SA, în contradictoriu cu pârâta SC M.E.S. SRL

Craiova, prin care s-a solicitat constatarea nulității absolute a

proceselor-verbale de licitație nr. 1/2009 și nr. 4/2009, autentificate de

B.N.P. B.C.M. și a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate.

O dată cu constatarea

nulității contractelor încheiate reclamanta a solicitat să se dispună și

repunerea părților în situația anterioară, în sensul restituirii bunurilor

imobile în proprietatea reclamantei și rectificarea corespunzătoare a cărții

funciare.

În motivarea cererii

reclamanta a precizat că în anul 2009, veniturile SC U. SA, societate ale cărei

acțiuni sunt tranzacționate pe piața de capital, au fost realizate preponderent

din închirierea bunurilor imobile aflate în patrimoniul său. Calitatea de

director general al societății reclamante revenea numitului B.R.M., până la

data de 6 mai 2011, când a fost revocat din funcție, ca urmare a încălcării

obligațiilor ce îi reveneau în temeiul unui contract de mandat încheiat cu

reclamanta.

Prin Decizia nr.

18/2009, acest director a numit o comisie de evaluare a activelor - spații

comerciale - cu randament scăzut, iar această comisie a formulat o propunere de

vânzare a unor spații comerciale, propunere întocmită sumar, fără nici o

fundamentare economică. Consiliul de administrație și-a însușit analiza

comisiei și a înaintat propunerea de vânzare către Adunarea Generală a

Acționarilor, astfel, în convocatorul nr. 188/2009 Consiliul de Administrație a

propus aprobarea vânzării de active neperformante.

Anunțul de vânzare a

fost publicat în săptămâna anterioară licitației din 14 mai 2009, în Gazeta de

sud într-o formula de ofertă extrem de lacunară, care nu a îndeplinit cerințele

unei oferte publice de vânzare, întrucât nu a oferit nici o informație cu privire

la bunurile vândute, preț sau alte condiții de participare. Astfel, la

licitația din 14 mai 2009 au fost adjudecate imobilele din litigiu: Râmnicu

Vâlcea, str. D. - 812 mp și construcții, cel din str. General M. - spațiu

comercial 137,32 mp și cel din Râmnicu Vâlcea, C.T. (spațiu comercial de 69,83

mp și teren). Aceste spații au fost adjudecate în favoarea pârâtei SC M.E.S.

SRL, societate controlată de directorul general B.R.M., unde era asociat.

Acesta era fiul lui B.T.F., acesta din urmă fiind membru în Consiliul de

Administrație a SIF Oltenia. Astfel, aceștia au acționat concertat pentru

dobândirea unor active de valoare din patrimoniul SC U. SA. S-a susținut că

acțiunea a presupun conivența persoanelor astfel arătate, întrucât pârâta a

participat ca persoană interpusă pentru directorul general B.R.M. și în folosul

acestuia.

Actele astfel

încheiate au o cauză ilicită, au fraudat legea și au încălcat dispozițiile art.

1308 C. civ. și pe cele ale Legii nr. 31/1990 și ale a Legii nr. 297/2004.

civilă nr. 7419 din 5 decembrie 2013, Tribunalul Vâlcea, secția a II-a civilă a

respins cererea formulată de reclamantă care a fost obligată aceasta la 5.000

RON cheltuieli de judecată către pârâtă.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta SC U. SA, prin Hotărârea

Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor nr. 2/2009, a aprobat vânzarea

unor active neperformante din patrimoniul său, contractele de vânzare-cumpărare

ce atestă această operațiune aflându-se fiind autentificate sub nr. 2142 din 5

august 2009 și nr. 3269 din 17 noiembrie 2009.

Tribunalul a mai

reținut că, așa cum rezultă din referatul privind rezultatul licitației SC U.

SA, Comisia de validare a rezultatelor licitației a avut ca președinte pe

juristul acestei societăți, iar din comisie au mai făcut parte și alți membri

din cadrul compartimentului comercial și financiar al reclamantei.

Față de toate aceste

împrejurări și de necesitatea de a fi respectat principiul asigurării

securității raporturilor juridice civile, s-a impus păstrarea actelor de

vânzare-cumpărare. Directorul SC U. SA, B.R.M. și Directorul SIF Oltenia, la

data aceea, B.T.F. nu au exercitat nici o poziție de control asupra pârâtei. Nu

s-a făcut dovada relei-credințe la încheierea contractelor din litigiu,

vânzarea s-a făcut prin licitație publică, la prețuri superioare valorilor de

pornire a licitației. Tribunalul a reținut că temeiurile acțiunii nu au fost

dovedite în speță (cauza ilicită a actului juridic, frauda la lege, încălcarea

dispozițiilor art. 1308 C. civ.) pentru contractele din litigiu. Din raportul

de evaluare a imobilului din str. Dacia, întocmit de evaluator C.V., a rezultat

că prețul de vânzare a fost mult mai mare pentru acest imobil decât cel din

raportul de evaluare, iar prețul imobilului din str. General M. a fost de

274.230,26 RON. Prin obținerea acestor prețuri, vânzarea de către reclamantă a

activelor socotite de aceasta neperformante, a fost o operațiune juridică ce

i-a adus profit acesteia. Cauza ilicită a acestor vânzări nu a fost dovedită,

această cauză nu s-a dovedit a fi contrară legii sau ordinii publice.

Directorul reclamantei sau rudele acestuia nu și-au însușit bunuri în interesul

lor din firmă. Susținerile reclamantei că s-ar fi fraudat legea nu au putut fi

de asemenea dovedite în cauza în legătură cu încheierea contractelor de

vânzare-cumpărare.

Articolele 144A1 și

144A3 din Legea nr. 31/1990, instituie obligația de prudență și diligentă ce

revine administratorilor sau directorilor, aceștia putând lua decizii de

afaceri pentru administrarea societății, obligații de diligentă ce nu au fost

încălcate dacă în momentul luării deciziilor respective administratorii sau

directorii erau în mod rezonabil îndreptățiți să considere că acționează în

interesul societății.

Nu s-a dovedit în

cauză nici că directorul reclamantei B.R.M. a dobândit bunurile din patrimoniul

reclamantei, prin persoane interpuse, pârâta neavându-l ca asociat sau

administrator pe acesta în momentul vânzării.

sentinței a formulat apel reclamanta SC U. SA, solicitând admiterea apelului,

anularea sentinței și pe fond admiterea cererii de chemare în judecată astfel

cum a fost formulată.

Criticile formulate

împotriva sentinței vizează netemeinicia, ca urmare a unei interpretări eronate

a apărărilor formulate și nelegalitatea ca urmare a aplicării greșite a

dispozițiilor legale incidente.

civilă nr. 107/A-C din 30 aprilie 2014 a fost respins ca nefondat apelul

reclamantei și aceasta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut că SC U. SA este o societate

comercială ale cărei acțiuni sunt tranzacționate la bursa de valori și se află

sub incidența dispozițiilor Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, că

prin Decizia nr. 18 din 8 ianuarie 2009, SC U. SA, prin director general

B.R.M., a numit o comisie de evaluare pentru identificarea activelor cu

eficiență și randament scăzut, că prin referatul nr. 192 din 18 martie 2009

membrii comisiei de evaluare, în urma analizei efectuate, a identificat mai

multe active cu randament scăzut, printre care și imobilele ce au făcut

obiectul contractelor atacate.

Astfel, s-a propus

AGEA vânzarea acestor active neperformante care, prin Hotărârea nr. 2 din 24

aprilie 2009 a aprobat vânzarea lor. În urma licitațiilor desfășurate s-au

încheiat Contractul de vânzare-cumpărare nr. 2142 din 5 august 2009 prin care

SC U. SA a vândut SC M.E.S. SRL imobilul situat în Râmnicu Vâlcea, str. D.

punctul "G." teren curți-construcții în suprafață de 812 mp și Contractul

de vânzare-cumpărare nr. 3269 din 17 noiembrie 2009 prin care s-a vândut

aceleiași societăți imobilul reprezentând spațiul comercial, situat în Râmnicu

Vâlcea, str. G-ral M., în suprafață totală de 137,32 mp.

Plecând de la aceste

premise de fapt, curtea de apel a confirmat analiza în drept realizată de către

prima instanță.

În analiza cauzei

ilicite, curtea de apel a plecat de la prevederile art. 968 C. civ. de la 1864,

sub imperiul căruia au fost încheiate actele juridice contestate, care arătau:

cauza este neilicită când este prohibită de legi, când este contrară bunelor

moravuri și ordinii publice, iar destructurând cauza contractului, a arătat că

aceasta conține două elemente componente, scopul imediat și scopul mediat.

În cazul societăților

comerciale, scopul mediat se circumscrie satisfacerii interesului social,

concordant scopului stabilit prin lege, actul de înființare sau statut. în mod

special, în societatea pe acțiuni voința societății este determinată prin

adunarea generală a asociaților care decide în toate problemele esențiale ale

societății, inclusiv în privința înstrăinării a unui activ al societății, iar

analiza oportunității deciziei de afaceri aparține numai acționarilor

societății.

Plecând de la aceste

premise, instanța de apel a arătat că vânzările în discuție, nu contravin în

sine scopului pentru care a fost înființată societatea apelantă, iar obținerea

profitului poate fi supusă unor riscuri a căror prevedere/înlăturare ține de

capacitatea de conducere și management a celor care realizează actul juridic

din care se speră obținerea profitului.

Mai consideră curtea

de apel că derularea licitației fără transparență și vânzarea pentru un preț ce

nu ar reflecta adevărata valoare a bunului, nu sunt cauze de nulitate absolută

a contractului de vânzare-cumpărare câtă vreme nu sunt încălcate norme legale

imperative, respectiv câtă vreme expertizele au confirmat că nu este vorba

despre un preț atât de mic încât să fie considerat neserios și, astfel, contrar

dispozițiilor art. 1303 C. civ. Cât privește fraudarea legii prin vânzarea

imobilului către o persoană interpusă și încălcarea în acest fel a

dispozițiilor art. 144

1

și art. 144 raportat la art. 152 din Legea

nr. 31/1990 și a dispozițiilor art. 225 din Legea nr. 297/2004 privind piața de

capital, Curtea a constatat, de asemenea, că susținerile apelantei nu se

confirmă.

Deși apelanta a

susținut frauda la lege prin prisma scopului mediat în considerarea căruia s-a

realizat vânzarea bunurilor sale, anume acela de a servi interesului fostului

său director B.R.M., care a acționat prin interpusul SC M.E.S. SRL, curtea a

constatat că susținerea nu este dovedită. Astfel, nu s-a dovedit că imobilele

au fost adjudecate de B.R.M. prin persoană interpusă în condițiile în care, pe

de o parte, la momentul vânzării acesta nu era asociat ori administrator al SC

M.E.S. SRL, iar pe de altă parte nu s-a dovedit că rude ale acestuia sunt

asociați/administratori în respectiva societate la acel moment. De asemenea, nu

s-a dovedit conivența dintre B.R.M., SC M.E.S. SRL în privința adjudecării

imobilelor astfel încât acesta să revină primului. Nu s-a putut prezuma o

astfel de înțelegere doar pe baza faptului că, anterior vânzării, B.R.M. a fost

asociat și administrator al SC M.E.S. SRL, întrucât, fiind vorba despre fapte

delictuale, trebuie dovedită acțiunea ori influența pe care B.R.M. a

exercitat-o asupra SC M.E.S. SRL și beneficiile pe care Ie-a avut din

achiziționarea imobilului.

Dat fiind faptul că

raporturile dintre societate și administratori sunt guvernate de regulile

referitoare la mandat și de cele speciale prevăzute de Legea societăților

comerciale, membrii consiliului de administrație își vor exercita mandatul cu

prudență și diligentă obligații specifice contractului de mandat care se

fundamentează pe calitățile intuitu personae ale mandatarului însă, în lipsa

unor dovezi cu privire la faptul că administratorii societății au încălcat

obligația de prudență și diligentă, prevăzută de art. 144

1

alin. (1)

și obligația de loialitate prevăzută de art. 144

1

alin. (4), nu se

poate reține încălcarea dispozițiilor sus menționate în scopul fraudării legii.

decizii a declarat recurs recurenta SC U. SA, solicitând modificarea deciziei

date în apel și, prin rejudecare, admiterea acțiunii proprii.

În preambulul

expozeului motivelor de recurs reclamanta recurentă a arătat că între părți

există a suită de procese care își au cauza în aceeași situație juridică și că,

urmate a deciziilor pronunțare în recurs la Înalta Curte de Casație și

Justiție, aceste cauze se află încă pendinte pe rolul instanțelor de apel,

vădind soluțiile greșite ale instanței de apel, Curtea de Apel Pitești.

Recurenta a arătat că

temeiul juridic al cererii în acest dosar l-a constituit cauza ilicită a

actelor atacate cu nulitate și frauda le lege, însă hotărârea recurată nu este

motivată potrivit cauzei cererii de chemare în judecată, ci cuprinde motive

străine de natura pricinii, critica fiind încadrată în dispozițiile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Considerentele curții

de apel, susține recurenta, s-au bazat pe aspecte strict teoretice referitoare

la scopul societății comerciale și la teoria profitului în comerț, la faptul că

decizia adunării generale sunt expresia voinței tuturor asociaților, dau nu a

existat nicio referire punctuală la analiza acuzei ilicite a actelor atacate și

a fraudei la lege.

Mai mult, plecând de

la teoria profitului, instanța de apel a arătat că nu poate constitui temei al

nulității caracterul neprofitabil al unei operațiuni comerciale, referindu-se

la aspecte care țin de leziunea în contacte, deși acest aspect nu s-a integrat

limitelor acțiunii deduse judecății.

Este, de asemenea,

străină de litigiu și referirea instanței de apel la imposibilitatea

determinării voinței societare care face domeniul exclusiv al adunării generale

a acționarilor, întrucât obiectul litigiului nu l-a constituit verificarea

legalității hotărârii AGA nr. 1/2008, ci modalitatea în care aceasta a fost

adusă la îndeplinire, mai exact, modul de punere în aplicare a hotărârii

societății reclamante de a vinde activele considerate neperformante.

A doua critică a

recursului s-a referit la greșita aplicare a legii de către instanța de apel,

motiv de recurs prevăzut de art. 204 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta a susținut

că persoanele însărcinate cu administrarea bunurilor societății nu au urmărit

în realitate realizarea scopului acesteia, ci un scop mediat ilicit, mai exact

însușirea în propriul lor interes a unor bunuri din patrimoniul SC U. SA.

Comportamentul ilicit a s-a realizat prin încălcarea obligației de loialitate

stabilită în art. 144

1

alin. (4) și art. 144

3

din Legea

nr. 31/1990, precum și prin încălcarea obligației de transparență față de

acționari și investitori impusă prin Legea nr. 297/2004 a pieței de capital.

Acestea presupuneau interdicția persoanelor angajate în conducerea SC U. SA de

a folosi informațiile deținute în legătură cu societatea sau oportunitățile de

afaceri în interes personal sau în interesul unui terț. Astfel, la data

inițierii demersurilor de vânzare a activelor SC U. SA, 8 ianuarie 2009, dl.

B.R.M. era asociat și administrator al SC M.E.S. SRL. Ulterior acestei date,

dar deținând toate informațiile referitoare la procedura de vânzare, acesta a

înstrăinat părțile sociale deținute la SC M.E.S. SRL către B.Gh., ieșind din

această societate pentru crearea unei aparențe de legalitate, deși societatea

pârâtă și-a păstrat sediul social la domiciliul familiei sale, mai exact la cel

al tatălui acestuia, fiind evident că această deplasare a părților sociale nu a

fost făcută cu o intenție clară de a se îndepărta de interesele acestei

societăți. Aceste aspecte sunt confirmate și de actele de urmărire penală

declanșate în Dosarul penal nr. 946/54/2013 aflat pe rolul instanței de

judecată, unde, mai mult, s-a reținut că la data tranzacțiilor fratele d-lui

B.R.M., lucra la SC M.E.S. SRL și că cesionarul părților sociale lucra în

interesul cedentului.

Conivența ilicită

între cei doi directori ai SC U. SA, membri ai comisiei de licitație și SC

M.E.S. SRL este demonstrată și prin alte elemente cu caracter conex. Astfel, SC

M.E.S. SRL a garantat un credit acordat SC C. SRL, societate controlată de

familia directorului comercial al SC U. SA, dl. R.C., care la rândul său a

achiziționat în același mecanism fraudulos active ale societății reclamante.

Astfel, favorizarea

în operațiunea de vânzare a societății pârâte este evidentă, nu doar prin

accesul la informații privilegiate, ci și prin modificarea prețului de

licitație anterior licitației și cumpărarea la niște prețuri modice, de natură

a caracteriza caracterul trucat al licitației, la care au mai participat și

niște falși ofertanți, dl. B.B., dl. M.K., d-na P.D. care, ulterior au

beneficiat de plata unor excursii din fondurile societății recurente, ca plata

a serviciilor lor de a simula procedura unui procedeu competitiv de vânzare la

licitație.

Recurenta a arătat că

existența legăturilor de asociere descrise mai sus a fost stabilită și prin

raportul de control al CNVM nr. 8397 din 24 mai 2011, raport în care se

menționează că dl. B.M.R. a participat prin interpusa SC M.E.S. SRL la

licitația atacată în cauză.

Astfel, au fost

deplin încălcate dispozițiile art. 125 din Legea nr. 297/2004, cele ale art.

144

3

din Legea nr. 31/1990, aspecte pe care instanța de apel Ie-a

lăsat neanalizate.

Împotriva recursului

a formulat întâmpinare SC M.E.S. SRL, solicitând respingerea recursului ca

nefondat.

Se arată ca SC U. SA

încearcă să prezinte confuz și trunchiat situația de fapt, arătând ca nu s-a

referit la caracterul neserios al prețului ca motiv de nulitate al actelor

atacate, inducând astfel aparența greșitei motivări a deciziei din apel. În

fapt, această neclaritate a fost indusă de către chiar reclamanta prin

modalitatea confuză în care și-a structurat cauza de nulitate a acțiunii,

plecând de la subevaluarea prețului de licitație, aspect care a reprezentat și

motivul pentru care, în fața instanței de fond, a fost administrată o expertiză

evaluatorie.

Nu este adevărată

nici critica potrivit căreia instanța de apel a analizat acțiunea prin

evaluarea incidenței leziunii, și că toată motivarea instanței de apel s-a

construit pe cauza de nulitate invocată de parte.

Nu se poate reține

nici aplicarea greșită a legii de către instanța de apel, aceasta analizând

temeinicia argumentelor decisive arătate de către SC U. SA pentru a demonstra

conivența frauduloasă a persoanelor nominalizare în cauză în organizarea și

desfășurarea licitației.

procedurii de judecare a recursului, la 71 decembrie 2014, SC M.E.S. SRL a

intrat în procedura insolvenței, fiind citată prin administrator judiciar.

Au fost administrate

probe cu înscrisuri, potrivit art. 305 C. proc. civ.

întemeiat și, față de dispozițiile art. 304 pct. 7, raportate le cele ale art.

312 alin. (5) C. proc. civ., va fi admis, cu consecința casării deciziei

atacate și trimiterii dosarului la instanța de apel pentru rejudecare, pentru

motivele care vor fi expuse mai jos.

Cauza cererii de

chemare în judecată formulată de reclamant, pentru anularea Proceselor-verbale

de licitație nr. 1/2009 și nr. 4/2009 și a Contractelor de vânzare

autentificate sub nr. 2142 din 5 august 2009 și nr. 3269 din 17 noiembrie 2009

a constituit-o cauza ilicită și frauda la lege.

Această cauzalitate a

cererii de chemare în judecată s-a construit pe dezvoltarea unor argumente care

au susținut, pe de-o parte, o anumită conivență frauduloasă între directorul

general și cel economic al SC U. SA în procedura de organizare a licitației

pentru vânzarea unor active ale societății reclamante care au acționat prin

interpuși la procedura de licitație, iar pe de altă parte pe încălcarea unor

obligații de loialitate și confidențialitate față de societatea pe care o

conduceau pentru a obține, pentru sine, sau pentru alții foloase materiale,

precum și realizarea unor manevre de trucare a licitației pentru crearea unei

aparențe de concurență și transparență.

S-a susținut încă din

fața primei instanțe, între altele, că demonstrația pretinselor fapte se poate

face și având în vedere prețul efectiv la care SC M.E.S. SRL a adjudecat activele

în cauză, preț care a fost micșorat semnificativ chiar înainte de organizarea

licitației, pentru procurarea unui avantaj adjudecatarului.

În acest sens, încă

de la debutul litigiului, SC U. SA a adus probe pentru verificarea afirmațiilor

că dl. B.R.M. a părăsit premeditat SC M.E.S. SRL cedând participația și

conducerea acestei societăți unui terț care ar fi continuat să acționeze la

îndrumările sale, că familia directorului general al reclamantei și-a menținut

permanent controlul asupra societății pârâte, inclusiv în perioada licitării și

adjudecării, prin rămânerea în această societate a fratelui d-lui B., dar și

prin menținerea sediului acesteia la domiciliul familiei sale. De asemenea,

reclamanta a făcut referire la raportul de control al unui organism neutru față

de părțile implicate, respectiv, raportul nr. 8397/2011 al CNVM care ar fi

reținut aceste nereguli, iar circumstanțial, a arătat că afirmațiile sale se

susțin pe seria de procese judiciare generate de această fraudă prin care s-ar

dovedi o acțiune concertată de încălcare a intereselor patrimoniale ale SC U.

SA, organizată de către chiar membrii organelor sale de conducere.

Plecând de la aceste

aspecte, Înalta Curte reține că analiza afirmațiilor de substanță ale

reclamantei nu au fost realizată corespunzător, iar oricum aceasta nu a avut ca

temei cercetarea materialului probator administrat în cauză.

Deși nu se poate

reține că principala motivare a instanței de apel a plecat de la ideea că

motivul central al nulității l-a constituit prețul lezionar, totuși, instanța

de recurs observă că în apel cauza ilicită a fost analizată din perspectiva

profitului ca scop al unei societăți comerciale, dar și că s-a ajuns la

concluzia că motivul de nulitate invocat nu este întemeiat, deoarece, în esență,

obținerea și dimensionarea profitului depinde de mediul economic și de

fluctuațiile pieței și nu este un rezultat garantat al comerțului. Curtea de

apel a conchis, în legătură analiza cauzei ilicite, că vânzarea unui activ la o

valoare inferioară valorii de piață nu poate constitui un motiv de nulitate a

contractelor.

De asemenea, instanța

de apel a insistat asupra scopului societății comerciale și asupra modului de

formare a voinței într-o asemenea organizație, deși aspectele analizate, chiar

doar teoretic, nu corespund alegațiilor părților din proces. Astfel, s-a

reținut cu rol decisiv că vânzarea activelor respective ale SC U. SA a fost

hotărâtă de adunarea generală, hotărâre care nu a fost contestată de acționari

și că aceasta nu ar putea fi cenzurată prin intervenția instanței,

asigurându-se astfel garanția caracterului licit al operațiunii de vânzare.

Însă nu acestea sunt

premisele cauzei ilicite ca motiv de nulitate a actelor atacate. Dincolo de

satisfacerea interesului social și aprecierea profitabilității unei anumite

operațiuni comerciale, trebuia urmărit dacă scopul imediat al vânzării a fost

deturnat.

Această analiză nu

putea porni decât de la verificarea respectării corectitudinii procedurii de

licitație prin evaluarea probelor administrate, adică prin stabilirea

întregului context în care aceasta a fost pregătită și realizată de către

persoanele care aveau puterea decizie și control în legătură cu aceasta.

Instanțele de fond aveau sarcina de a stabili dacă aceste licitații au presupus

asigurarea reală a unui proces competițional transparent și licit, prin analiza

modului de acțiune a celor implicați atât ca organizatori, cât și ca

licitatori. În acest context, modalitatea de a se ajunge la prețul de

adjudecare a constituit doar un argument pentru stabilirea modului de acțiune

al părților, adus în scopul susținerii cauzei ilicite.

Înalta Curte arată că

frauda la lege și cauza ilicită exprimate ca motive de nulitate ale actelor

atacate în speță nu pot fi analizate decât împreună, deoarece procedeul fraudei

la lege, privit ca o modalitate de încălcare ocultă a legii prin paravanul

creat de o aparență alternativă de legalitate, determină în mod necesar

calitatea cauzei actului juridic.

Aceasta presupunea

analiza și interpretarea tuturor probelor aduse în proces pentru dovedirea

concertului fraudulos precum și probele în apărare, analiză care nu s-a

realizat deși era esențială pentru stabilirea legăturilor dintre peroanele

arătate și rolului pe care acesta l-au avut în întreg procesul de organizare și

finalizare a vânzării.

În analiza fraudei la

lege instanța de apel a stabilit că afirmațiile reclamantei nu sunt dovedite,

dar și că nu pot fi prezumate, deoarece, plasându-se pe tărâmul delictului

civil, acestea trebuie probate, astfel încât a considerat inutilă analiza

caracterului normelor încălcate sau modul de aplicare a acestora.

Cu toate acestea,

nicio probă a cauzei nu este evaluată pentru justificarea acestor concluzii.

Înalta Curte arată că aceste omisiuni ale instanței atrag nelegalitatea

deciziei astfel pronunțate, echivalând cu o necercetare a fondului.

Lipsa analizei

probatoriului a justificat și concluzia respectării de către directorii SC U.

SA a tuturor obligațiilor prevăzute de lege.

În acest context,

instanța de recurs nu poate evalua modalitatea în care instanța de apel a

aplicat greșit legea, deși aceste aspecte fac obiectul recursului, întrucât, cu

privire la acestea, s-a considerat doar că nu pot constitui un temei al

admiterii acțiunii.

De aceea, va reveni

instanței de apel obligația de a verifica dacă obligațiile legale de loialitate

și confidențialitate ale directorului general al SC U. SA au fost încălcate și

dacă, în caz afirmativ, aceasta a afectat procedura licitației cu vânzare

atacată în cauză. Astfel, vor fi avute în vedere relațiile de interese pe care

acesta le avea cu ceilalți membri ai comisiei de adjudecare și dacă a putut

influența adjudecarea bunurilor de către societatea pârâtă, precum și dacă

această din urmă societate mai era în fapt controlată de acesta ori de către

membrii familiei sale. Respectarea obligațiilor și a modului de acțiune a

directorilor societății reclamante va fi evaluată și din perspectiva

conținutului Legii nr. 297/2004, art. 225.

Astfel, față de toate

considerentele dezvoltate, Înalta Curte a apreciat, prin incidența motivului de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. că recursul este fondat, iar

față de împrejurarea că, în mod efectiv, instanța de apel nu a efectuat o

cercetare a fondului, va trimite cauza acesteia pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta SC U. SA Râmnicu Vâlcea împotriva Deciziei nr. 107/A-C

din 30 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, pe care o casează și trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 februarie 2015.

Procesat de GGC - LM